Celălalt mare popor din Dacia - Subiect tabu al istoriei noastre!

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 26 มี.ค. 2024
  • Dacii nu au fost singurii locuitori ai acestui teritoriu ci l-au împărțit cu o serie de alte populatii cu care uneori se luptau, alteori conviețuiau pașnic iar uneori se aliau. Deși autorii antici vorbesc deschis despre triburile scito-sarmatice care cutreierau Dacia, la orele de istorie am auzit foarte puțin despre ei, comparativ cu rolul pe care l-au avut în istoria acestor locuri. Se pare că triburile scito-iranice le-au adus dacilor și modul specific de îmbrăcăminte, cu tot cu căciula frigiană, dar și vestitul stindard draco. Conform scenelor de pe columna lui Traian dar și al celor de pe Tropeum Traiani de la Adamclisi, sarmații au luptat cot la cot cu dacii împotriva romanilor. Agatârșii, sarmatii, roxolanii, iazigii și în final alanii, sunt principalele confederații scito-iranice care timp de peste 1000 de ani s-au succedat peste acest teritoriu al vechii Dacii. Rolul lor în etnogenezele succesive de aici, a fost până de curând un subiect tabu al istoriografiei române, din motive lesne de înțeles.
  • วิทยาศาสตร์และเทคโนโลยี

ความคิดเห็น • 580

  • @soringalbinas2971
    @soringalbinas2971 2 หลายเดือนก่อน +68

    Dacii nu aveau cum să apară în cronicile grecesti deoarece dacorum este cuvânt latin în timp ce getikos este cuvânt grecesc! Tot așa cum cuvântului latin gallum îi corespunde cuvântul grecesc celtikos! E ca și cum ai vrea ca REXPUBLICA să apară în scriile grecești alături de DEMOSCRATIA! E același cuvânt în două limbi diferite.

    • @nefiltrat6934
      @nefiltrat6934  2 หลายเดือนก่อน +8

      Sau pur si simplu sunt entitati diferite, inrudite mai mult sau mai putin. Tot grecii ii numeau ausoni pe vechii italieni, indiferent ca erau latini, umbrieni sau alte populatii.

    • @soringalbinas2971
      @soringalbinas2971 2 หลายเดือนก่อน +15

      @@nefiltrat6934 Gradul de înrudire între popoarele antice este destul de discutabil și fără o trasabilitate genetică sau culturală clară. Nu avem nici o distincție clară între daci și traci în afară de cea pur arbitrară a geografiei - la sud sau la nord de Dunăre de exemplu. Vorbeau aceeași limbă ? Aveau aceleași obiceiuri ? Vechii istorici spun ca da (Herodot). Cu atât mai puțin nu știu ce alte diferențe în afară celor de trib sau ginta ca existau între dacii din Transilvania și cei din Dobrogea. Și dacii și tracii au fost latinizați sub ocupația romana și pe același fond lexical comun tracic / dacic este posibil să se fi creat în paralel limba română și limbile aromână/ macedoromână/ istromana…. Nu înțeleg însă de unde obsesia asta românească de a împărți firul în patru - de a vedea diferențe între daci și geți, între daci și traci, între moldoveni munteni și ardeleni, etc. Popoarele celtice sunt unanim recunoscute ca fiind popoare celtice indiferent de trib, indiferent ca erau întâlnite în nordul Scoției, în Peninsula Iberică sau în Anatolia… aceleași obiceiuri, tradiții, si temperament sunt universal recunoscute de istorici ca un tot unitar. Deși Franța de azi a cunoscut multe tulburări istorice în trecut și se compune din teritoriile multor provincii care s-au schimbat stăpânii, azi nici un francez nu se identifică ca fiind gascon, breton, normand sau burgund… toți sunt francezi!

    • @booneclaudi753
      @booneclaudi753 2 หลายเดือนก่อน +6

      Desigur ca sunt entitati diferite. Strabo nu stia boaba de limba getica dar comenta. Apoi vezi Ovidiu care roman fiind scria latineste dar cuvantul "dac" la el era inexistent.

    • @booneclaudi753
      @booneclaudi753 2 หลายเดือนก่อน +1

      @@nefiltrat6934 ❤️👍

    • @booneclaudi753
      @booneclaudi753 2 หลายเดือนก่อน +1

      ​@@soringalbinas2971 cum adica nu avem o distinctie clara intre daci si traci? Sunt "dave" la sud de Dunare? Ai fost prin Bulgaria sa vizitezi circuitu cu morminte trace?

  • @dinudumitru517
    @dinudumitru517 2 หลายเดือนก่อน +37

    Reinterpretezi,documentele și nu le prezinți pe toate, de la Herodot citire, Traci sunt cel mai numeros popor după cel al inziilor, nu sunt uniți, ocupa un spațiu vast din Asia minor,peninsula balcanică, centrul Europei și stepa nordica și jurul mari negre,pontul euxin,sau Marea getica,deci

    • @nefiltrat6934
      @nefiltrat6934  2 หลายเดือนก่อน +7

      Mai taie din ele. La nord de Dunare, conform lui Herodot, era Sciția. Chiar recomand să citești ce spune Herodot...

    • @SeamanX-qh9bw
      @SeamanX-qh9bw 2 หลายเดือนก่อน +5

      Aiurezi ca si Herodot la faza asta . Herodot a spus si ca Persii care au invadat Grecia si Tracia erau doua milioane si jumatate . Care sa fie adevarul ?

    • @gheorghenan7601
      @gheorghenan7601 2 หลายเดือนก่อน

      ​@@SeamanX-qh9bw Adevărul e că se pregătește (sau e în derulare) noua ordine mondială și trebuie să ni se bage în cap ideea că nu suntem cine suntem. Pe de altă parte au început deznaționalizarea sistematică prin colonizarea cu emigranți asiatici și africani . Suprafețe mai mari mari sau mai mici din teritoriul unor țări au devenit proprietatea unor magnați sau trusturi străine ! Cu alte cuvinte , suntem dați afară din casa și din ograda noastră și colac peste pupăză , noi suntem veneticii , doar a spus-o Herodot și Strabon , și Iordanes , și morții mamii lor de nesătui !

    • @cristianmare1555
      @cristianmare1555 หลายเดือนก่อน +2

      ​@@nefiltrat6934 Da atunci după mintea ta la nord de Dunăre erau numai sciți. Dacă era Sciția asta nu înseamnă că trăiau numai sciți și în al doilea rând sciții era o altă denumire a tracilor. Sciții sau dacii sau geții care și-au pus numele de la strămoașa lor Trakia cu vocalele accentuate ca în Ardeal și Moldova la sat, ca în franceză, engleză este Draga s-au numit traci. Vezi Tracia, Trakia wikipedia în engleză unde scrie că numele Tracia vine de la eroina tracilor Trakia, Draga deci, Cea dragă

    • @cristianmare1555
      @cristianmare1555 หลายเดือนก่อน +1

      ​@@SeamanX-qh9bw Unde spune asta Herodot de milioane? Oare scriau pe timpul acela de milioane de oameni? Hai serios. Și în al doilea rând de unde să știe Herodot numărul exact a unei armate? Însă că geții erau traci putea să afle ușor de la tracii de lângă el din Grecia pentru că tracii au locuit și în Grecia normal. Grecii zic că Dyonis a venit din Tracia în Grecia

  • @mirceamunteanu6711
    @mirceamunteanu6711 19 วันที่ผ่านมา +4

    mergeti in Bulgaria si Ungaria si veti vedea aceeasi ceramica; identica cu cea daco-getica de la noi! anticii spun clar: "dacii si getii vorbesc aceeasi limba"; in Transilvania a fost un trib de sciti (agatarsii) dar numai unul; dar si triburi numeroase de celti; ca si in Banat si Otenia; si bastarni in Moldova de nord; asa cum daci au fost in Olanda, Germania, Danemarca; si pina la stramtoarea Kerci(traci bosporani); nu mai vedeti istoria antica precum istoria contemporana, cu frontiere pazite si administratii fixe! in plus, Anatolia a fost plina de traci; se pare ca de la inceputul procesului de formare; terminati cu prostiile! puterea unui popor e data de capacitatea de a asimila diverse elemente alogene; in acelasi timp, triburile izolate ce au parasit vatra majoritar geto-daca, au fost asimilate la rindul lor; getii aveau doar modul de lupta si armamentul asemanator cu al scitilor; firesc: erau in contact direct cu acestia si trebuiau sa lupte cu ei; nu puteau face fata cu alte arme; cavaleristul arcas era forma de lupta in stepa si au adoptat si ei modelul; scitii si sarmatii sunt inruditi; doar ca scitii erau arcasi calari independenti, sarmatii atacau in mase mari; iazigii au fost mutati de romani in Pannonia, ca aliati, pentru a controla teritoriul; moda scitica in metalurgia epocii a fost intretinuta si de meseriasii ambulanti; pe atunci, asta era forma cea mai raspindita, caci o localitate nu putea sa asigure o piata mare de desfacere, timp indelungat; iar comertu cu arme/unelte de bronz/fier nu era rentabil;(meseriasii nu lucrau pe stoc!) iranienii au debusat in nordul pontic trecand prin Caucaz(pasul Derbent), venind incontact cu mestesugarii de acolo; multi i-au insotit, raspindind tehnicile (si modelele) caucaziene in bronz/fier;
    puneti mina si cititi carti serioase! cand ai o problema mergi la doctor/jurist/contabil specialist, nu la vraci/tabloide; nu va mai bateti capul cu perlele unuia si altuia! sau in istorie/arheologie toti sunt specialisti?
    avem un popor de savanti! norocul nostru-!!!-; de asta nu-i platit pe istorici?

  • @taroiunicusor908
    @taroiunicusor908 หลายเดือนก่อน +6

    Identitatea unui popor si unitatea lui mai mult sau mai putin statala e data de limba in primul rand si mai putin de obiectele folosite, dupa cum spuneti. Deci cum explicam existenta chiar si in zilele noastre a multor localitati in care inca se vorbeste romaneste (asa cum denumin limba noastra in prezent) la 150km sud-vest de Drobeta, la peste 100km nord-est de Soroca (rep. Moldova), pe Tisa inferioara, la nord de Sighet 80-100km (Boureni), in zona Vrața din Bulgaria??!

    • @paulrobu71
      @paulrobu71 หลายเดือนก่อน +4

      se vorbește românește și în zona de întîlnire a granițelor Slovaciei , Cehiei și Poloniei , unde locuiesc circa un milion de români

  • @marcus-nb9ck
    @marcus-nb9ck 2 หลายเดือนก่อน +32

    Sciți era un nume generic care numea toate popoarele ce fiseseră cândva cuprinse în imperiul scitic al lui Scita Baltul, cam cum se numeau sovietici toate popoarele Uniunii Sovietice.
    Imperiul scitic a fost un imperiu al geților nord-pontici, care aveau arealul de la Don până la Tisa, iar de stăpânit stăpâneau până la Baltica (apropo, numele Balticei vine de la Scita Baltul, primul împărat și fondator al imperiului scitic.
    Daci le-au spus târziu romanii geților din interiorul arcului carpatic, iar numele de goți apare în timpul împăratului roman Caracalla (211 A.D.).
    Autorii cei vechi n-au făcut "o ciulama", ei foloseau sinonime, cam cum am spune noi acum nemți și germani, ruși și muscali, moldoveni și români sau vlahi, ardeleni sau români, olteni, bănățeni, etc.

    • @cristianmare1555
      @cristianmare1555 2 หลายเดือนก่อน +5

      Bravo

    • @cristianmare1555
      @cristianmare1555 2 หลายเดือนก่อน +11

      Sarmații erau geto dacii cavaleri îmbrăcați în armuri precum e îmbrăcat un cavaler trac pe o placă descoperit de arheologi în Tracia care se află în British Museum, altă denumire pentru geto dacii cavaleri a fost cea de agatârși care aveau și bote în mână deci agatârși era o poreclă pusă de greci geto dacilor, tracilor care aveau în mână bote, târșuri, târș vezi dicționarul român dex înseamnă vreasc, lemn uscat, uscătură care apare și printre cuvintele trace la thracian language index, în gotă târș scris thuarsus înseamnă uscat forma târș utilizată în biblia în gotă, geto dacă de geto daci pentru târșit precum trecut s-a utilizat mai demult pentru trecătoare și grecii au luat greșit târș ca însemnând botă

    • @cristianmare1555
      @cristianmare1555 2 หลายเดือนก่อน +2

      În loc de uscatură

    • @edithmorar2769
      @edithmorar2769 2 หลายเดือนก่อน +1

      Perfect! Sunt întru totul de acord cu aceasta realitate. La un moment dat s-au despărțit și Baltii au ramas în Europa, iar Amalii lui Filimer au mers în Asia până-n Egipt, Palestina. Sunt multe de spus.

    • @cristianmare1555
      @cristianmare1555 2 หลายเดือนก่อน +7

      Procopius spune că geto dacii s-au numit și sciți

  • @iuliangalca9150
    @iuliangalca9150 2 หลายเดือนก่อน +6

    Ciulama pretins istorică face acest individ . Interpretări aiuristice cu scopul de a induce în eroare pe cititorii mai puțin avizați.
    Cum se explică faptul că nu amintește de Columna lui Traian și de faptul că romanii au ocupat Dacia și s-au luptat cu dacii nu cu sciții sau alte seminții pe care le numește acesta. Nici mă 0:39 car romanii nu știau că în Dacia trăiau daci ?

    • @nefiltrat6934
      @nefiltrat6934  2 หลายเดือนก่อน +3

      Nu ai înțeles aproape nimic. Nu contestă nimeni existența dacilor în sec. I d. Hs. Iar pe columna lui Traian nu apar doar dacii ci și sarmații. Dacă ascultai videoul până la capăt poate înțelegeai mai bine ideea.,

    • @danalbert2554
      @danalbert2554 17 วันที่ผ่านมา

      Voi credeți că istoria e cum o dorești ,e un meci de fotbal să vă dați cu părerea?

  • @sofianjmekeru8525
    @sofianjmekeru8525 2 หลายเดือนก่อน +1

    Thanks You🙏❤️🙏

  • @danalbert2554
    @danalbert2554 17 วันที่ผ่านมา +1

    Nu credeti ca e mai importanti ce suntem acum? Facem apel la glorii trecute ,poezii,fapte evenimente si ne incununăm cu ele

    • @booneclaudi753
      @booneclaudi753 14 วันที่ผ่านมา

      Corect. Ati vorbit cu vocea ratiunii❤ Istoria mai ales cea veche de 2000 de ani e si o ascundere si negare a prezentului. Una e sa citesti un roman alta e sa crezi ca viata reala e croita dupa el.

  • @bobpictor7960
    @bobpictor7960 2 หลายเดือนก่อน +13

    Felicitari. Foarte interesant acest episod. Cuvantul romanesc " NICI " poate fi regasit azi cu aceeasi pronuntie si sens in limba osetiana, exact urmasii alanilor. Am vrut sa dau acest exemplu descoperit intr-un podcast realizat de un tanar lingvist iranian, care realizeaza dialoguri pe teme lingvistice, cu scopul de a arata asemanarile dintre limbile europene. Limba noastra este o comoara si o sinteza a intrepatrunderilor atator de multe culturi si civilizatii.

    • @nefiltrat6934
      @nefiltrat6934  2 หลายเดือนก่อน +3

      Nu e asta valabil pentru orice limbă europeană?

    • @ionmaria2888
      @ionmaria2888 2 หลายเดือนก่อน +1

      Până la urmă sunt multe asemănări în limbile indoeuropene dar există și coincidențe, în japoneză un cuvânt românesc din zona sexuală înseamnă cu totul altceva deși se pronunță la fel, coincidență.

    • @paulrobu71
      @paulrobu71 2 หลายเดือนก่อน +4

      @@ionmaria2888 asta nu înseamnă nimic , și în limba setswana , din Botswana , există un cuvînt care înseamnă ,,apă** , dat și monedei naționale , care în română înseamnă altceva , tot din zona sexuală ...

  • @cirus6
    @cirus6 2 หลายเดือนก่อน +7

    exceptional, felicitari!

  • @ENERGY1000000
    @ENERGY1000000 24 วันที่ผ่านมา +2

    Nu v-ați documentat chiar bine, părerea mea.

  • @user-cb2ic4zr7c
    @user-cb2ic4zr7c 2 หลายเดือนก่อน +33

    Domnule, nu Iordanes face o ciulama din informațiile pe care le avea atunci la dispoziție, ci dumneata care faci un talmeș-balmeș fără cap și fără coadă, înșiruind niște citate ale istoricilor antici scoase din context. Probabil ești format la școala Zoei Petre și ești în solda celor care denigrează istoria și cultura acestui neam. Dacă nu ar fi așa, ai fi amintit poate de Regina Tomiris, de Dromichete, de Nicolae Densușianu și opera lui DACIA PREISTORICĂ, de Gheorghe Iscru și TĂBLIȚELE DE LA SINAIA, ce spun despre neamul românesc din vechime (pelasgi, traci, geți, daci, etc.), Nicolo Zeno, Maria Gimbutas, Carmen de la Fuente, Michael Ledwith și mulți alți autori români și străini, care pe baza dovezilor arheologice și documentelor cercetate de ei au scos și continuă să scoată adevărul istoric la lumină. Și acum o întrebare (probabil retorică) pentru dumneata: de ce elevii români, de liceu, prin lege trebuie să învețe ,,Istoria evreilor și holocaustul"?

    • @ioanabarbutoiu3821
      @ioanabarbutoiu3821 2 หลายเดือนก่อน +5

      Super tare argumente♥️🙏♥️🙏♥️

    • @alfa11dim
      @alfa11dim 2 หลายเดือนก่อน

      draga domnule ,Tomiris este revendicata de toti ...rusi ,turci ,romani ...turcii au fost mai isteti si au facut si filme despre ea sa fie vazute de toata lumea si nu doar de turci ,
      cum am zis ,bulgarii sunt la origini turcici dar au un mare cult pentru tracii care au trait la sud de Dunare si au muzeele pline cu aur tracic , Aurul romanesc cu tablitele de la Sinaia
      reprezentau un argument forte... dar asa doar in fonta copiate ,cine sa te creada ? Multe obiecte stravechi din aur au luat drumul Moscovei si s-a ales praful ...Bratarile din aur dacice
      au cazut doar in mainile hotilor si tradatorilor ...si ne calcam singuri Istoria in picioare , iar holocaustul este subiect sensibil ...sa nu se mai intample asa ceva grozavie ,indiferent de natie

    • @margina1117
      @margina1117 2 หลายเดือนก่อน

      Nicolo Zeno - Cărţile geţilor, Ed. Uranus, 2017, pg. 11: "Sunt ,multe lămuriri şi corecţii pe care Nicolo Zeno le face istoriei... Prima clarificare privind istoria timpurie este că între geţi, daci şi goţi sau valahi nu este nicio deosebire." Cărțile geților - o istorie surprinzătoare a strămoșilor noștri - th-cam.com/video/LxBzsre7Flw/w-d-xo.html

    • @flaviusmir4469
      @flaviusmir4469 2 หลายเดือนก่อน

      Avea Moromete o vorbă: bă, ești prost !!

    • @paulrobu71
      @paulrobu71 2 หลายเดือนก่อน +1

      @@flaviusmir4469 și ți-o amintești cînd îți vezi mecla în oglindă...?

  • @cataclem28
    @cataclem28 2 หลายเดือนก่อน +11

    SI totusi unguri la 551?

    • @nefiltrat6934
      @nefiltrat6934  2 หลายเดือนก่อน +6

      Bizantinii continuă să "vadă" sciți până pe la 1300.

    • @marcus-nb9ck
      @marcus-nb9ck 2 หลายเดือนก่อน +5

      @@nefiltrat6934
      Evident. Tot așa cum spunem noi astăzi slavi, dar și polonezii sunt slavi, sau arabi, dar și egiptenii sunt arabi, etc.

    • @zahariastoianovici8590
      @zahariastoianovici8590 2 หลายเดือนก่อน +2

      @@nefiltrat6934 yes but how realistic is that they truly refer to Scythians ?

    • @cristianmare1555
      @cristianmare1555 2 หลายเดือนก่อน +1

      ​@@nefiltrat6934 Sciți sunt și geto dacii numiți de Procopius nu numai ungurii. Deci cei de care spui tu sciți puteau fi geto daci nesendentarizați încă care trăiau la est de Nistru sau Nipru

    • @MegaSzekely
      @MegaSzekely 2 หลายเดือนก่อน

      @@marcus-nb9ck Multe lucruri zicem cumva dar ieste alceva

  • @lupanatalia4352
    @lupanatalia4352 2 หลายเดือนก่อน +7

    Ai citit Cavalerii Danubieni? Ce tot spui, existau Dacii!! Doamne mare îți e gradina.

    • @user-tv3nu8zs3s
      @user-tv3nu8zs3s 2 หลายเดือนก่อน +4

      Ai cititi abureli. Dacii nu au scris nu au sculptat nimic. Erau maimute cu barbi.😂

    • @agaftiacampean4595
      @agaftiacampean4595 2 หลายเดือนก่อน

      ​@@user-tv3nu8zs3s ați văzut maimuțoi fără barbă? Chiar asa o fi fost, dacii nu cunoșteau scrierea? Nu-i iubiți pe români.

    • @lupanatalia4352
      @lupanatalia4352 หลายเดือนก่อน

      @@user-tv3nu8zs3s Atunci tu esti maimuta?

    • @cosmincasuta486
      @cosmincasuta486 หลายเดือนก่อน

      @@user-tv3nu8zs3s Nu stiu ce erau dacii, dar tu esti un 1d10t patentat! Genetic probabil!

    • @paulrobu71
      @paulrobu71 หลายเดือนก่อน +1

      @@user-tv3nu8zs3s cred că pe tine te-a făcut mă-ta cu un maimuțoi , dacă a ieșit așa un degenerat ...măi dobitoc , multe popoare europene nu aveau scriere în vremea aia , nici nu- și petreceau vremea sculptînd , asta nu înseamnă că nu aveau o civilizație materială , sau o cultură orală bogată , nu mai vorbim de faptul că mulți erau ocupați cu munca pe cîmp sau creșterea animalelor , nu-i hrănea nimeni degeaba , și după o zi de muncă nu-ți mai vine să scrii sau să sculptezi ...nici celții , de ex., mult timp nu au avut scriere , dar poate ai auzit de bogata cultură orală celtică , și din Irlanda , și din Britania , deși mă îndoiesc că un retardat de tepa ta ar avea asemenea cunoștințe...

  • @motomania5985
    @motomania5985 2 หลายเดือนก่อน +2

    ❤❤❤❤❤

  • @cezartenea9293
    @cezartenea9293 24 วันที่ผ่านมา +1

    Erau unul si acelasi neam cauta Cartile Getilor scrisa după manuscrisele lui Nicolo Zeno găsite la Vatican de catre Ana Maria VG Moraru si veti vedea ce spune acolo despre toate denumirile date Getilor. Căutați memoriile lui Marco Pollo. Si veti vedea ce spune despre Geti,Traci,Sciti etc precum sint unul si acelasi neam dar cu denumiri diferite date de alte popoare .

  • @danvasii9884
    @danvasii9884 2 หลายเดือนก่อน +9

    Felicitări pentru abordarea realistă a istoriei noastre! Chiar și Ovidiu remarca stilul comun de viață și luptă al geților și sciților - un lucru absolut normal pentru zona respectivă.

    • @booneclaudi753
      @booneclaudi753 2 หลายเดือนก่อน

      Da

    • @leonardusius1968
      @leonardusius1968 2 หลายเดือนก่อน

      Fara sa citesc mesajul tau am scris mai sus exact despre acest lucru.

    • @adrianalexandru3233
      @adrianalexandru3233 2 หลายเดือนก่อน

      Nu se comunică de autorul documentarului prezentat, sursa de bază a acestor informații, despre care cam foarte mulți dintre cei care exprimă opinia lor, nu întreabă, de lucrările respective, de autorii lor, anul apariției acelor lucrări, traduceri eventuale în limba română.
      Cu stimă,

  • @marianarusu7594
    @marianarusu7594 2 หลายเดือนก่อน +6

    Se rescrie istoria, dupa cum vrea muschii fiecaruia, platit de kazari.

    • @sandapadureanu6070
      @sandapadureanu6070 2 หลายเดือนก่อน

      Vorbim în continuare de etnonime din cu totul alt sens decât până acum. Vorbim de sciți, de geți, de daci și de alte neamuri. Ducem lucrurile în sensul neantizării strămoșilor acestor locuri, a minimalizării lor, a diluării rolului lor. Se reinterpretează lucruri care, continuă să fie manipulate politic, ideologic în sensul neantizării și umilirii neamului românesc. Nimeni nu ia în discuție numele de SarmizeGETusa și nici Tăblițele de la Sinaia, chiar în mult contestata traducere a lui Dan Romalo. Acolo - din perspectivă getică - puteți vedea relația dintre aceste etnonime și marile puteri ale vremilor acelora, până la Decebal. Pentru că GEȚII au fost o forță și, sub influența romană, noi, cei de azi ne jenăm să vorbim despre GEȚI care conviețuiai aproape identitar cu sciți, cu daci. Lumea tracică are și ea tumuli - vezi celebrii tumuli din Bulgaria de azi, în care admirăm descoperirile arheologilor bulgari! Și Filip II al Macedoniei a avut un tumul/kurgan/moghilă/movilă impresionant/ă! De ce autorul materialului nu face apel la studii și materiale de pe teritoriul Ucrainei, Rusiei - pentru că vorbește despre teritorii din aeste teritorii de astăzi. Nu poți să te referi la acele teritorii cu o poziție românească postcomunistă și globalistă fără să faci referiri la documente concrete, studii ale celor de acolo, tot așa cum nu poți să neglijezi toate sursele referitoare la acele etnonime luate în discuție altfel, e un material parțial corect, parțial de luat în seamă - vrăjeală prin care mințile nepregătite vor neantiza pe cei ce au fost strămoșii românilor, pe români. după bunul lor plac, pentru că au interese și pot! Să discutăm, dar la modul serios, nu ideologic!

    • @SeamanX-qh9bw
      @SeamanX-qh9bw 19 วันที่ผ่านมา

      Vaca , te-a facut ma-ta ! Analfabeta functionala - baga conspiratia cu kazarii !

  • @exrons3818
    @exrons3818 หลายเดือนก่อน +1

    well done! good job & keep going!

    • @silviumoisa2355
      @silviumoisa2355 หลายเดือนก่อน

      Poți și tu sa alupigus împreună cu ungurrrrul.
      Pofta buna

  • @gheorghemoraru634
    @gheorghemoraru634 20 วันที่ผ่านมา +2

    Nefiltratule, de fapt, N-AI SPUS NIMIC. Nici nou, nici adevărat, nici neadevărat, NIMIC.

  • @TPNST
    @TPNST 19 วันที่ผ่านมา +1

    Cine te plătește pentru acest talmeș-balmeș ce are doar un singur scop....

  • @aligatoru3335
    @aligatoru3335 21 วันที่ผ่านมา +2

    Dacii au fost din nordul norvegiei.anglia pina in sudul grecieii.acesta e adevarul romanii au fost yrib dacic.vaticanul ascunde adevarul.dupa moartea lui decebal un nepot a lui decebal e inscaunat imparat la roma.traian in campania din razboiul cu daciu declara astfel..ma intorc in pamintul stramosilor meii..oare de ce credeti ca au sculptat pe columna razboiul dacic glorificind pe acestia

    • @SeamanX-qh9bw
      @SeamanX-qh9bw 20 วันที่ผ่านมา

      LOL - mai au loc la Sapoca pt tine ?

    • @aligatoru3335
      @aligatoru3335 20 วันที่ผ่านมา +2

      @@SeamanX-qh9bw dobitocule nu stii istoria neamului tau

    • @adrianvlaicu7763
      @adrianvlaicu7763 15 วันที่ผ่านมา

      Ai uitat America si AUSTRALIA ....

    • @aligatoru3335
      @aligatoru3335 15 วันที่ผ่านมา

      @@adrianvlaicu7763 mare dobitoc esti

  • @rhmxos
    @rhmxos 24 วันที่ผ่านมา +1

    Jordannes, daca vrei sa-l citezi corect, a scris cartea Getica, nu Gotica. Iar Scandza este dintr-o perioada mitologica, daca citesti sursa primara iti vei da seama ca Jordannes preia din Cassiodorus care are 3 perioade, in perioada initiala (Mitologica) nu specifica cat timp s-a scurs intre migratii.
    Ipoteza care explica cel mai bine acest fenomen este cea a discrepantei exo-endo-nimelor plus anacronicitatea analizelor moderne, in care citim numele de populatii prin lentila moderna si anume ca diferentele culturale intre aceste triburi sunt minore fata de cele dintre statele nationale de azi, insa analizele istorice privesc prin aceasta lentila moderna.
    Concluzia mea e ca Scitii erau un amalgam de triburi Indo-Europene ce se intindeau din Bazinul Tarim in Est pana la Dunare in Vest, aveau un strat cultural comun dar si diferente propagate de migratii, limba vorbita Proto-indo-europeana, forma de organizare federatie de triburi foarte dezcentralizata, religios ei venerau un Tata Ceresc (Dieus Pter) si creatiile acestuia. Cred ca in Dacia (Scythia Minor) toate influentele culturale, desi erau diverse erau si destul de asemanatoare intre ele. Iar Marea Neagra (Pontus Euxinus) era un lac Scitic iar populatiile Tracice, Getice, Scitice, Sarmatice aveau un strat cultural comun apreciabil cu o limba asemanatoare.

  • @GeogeOprescu-kh6uf
    @GeogeOprescu-kh6uf หลายเดือนก่อน +1

    Lumea cunoscuta lui Herodot

  • @andreigocan120
    @andreigocan120 2 หลายเดือนก่อน +3

    Și unde se regăsesc ILIRI și ce popor a fos aceasta 🤔🤔🤔🤔🤔

    • @aurlkiszamfira8002
      @aurlkiszamfira8002 2 หลายเดือนก่อน

      Imperiul iliric... Albanezi.. Ultima printesa ilirica a fost MADRE TERESA...

    • @mirceamunteanu6711
      @mirceamunteanu6711 23 วันที่ผ่านมา

      coasta estica a adriaticii

  • @draculascountry9872
    @draculascountry9872 หลายเดือนก่อน

    Din ce carte citești..? Autorul..?

    • @nefiltrat6934
      @nefiltrat6934  หลายเดือนก่อน +1

      Cand dau citate mentionez mereu sursa, in acest video am citat din Herodot si alti autori antici contemporani sau apropiati de ceea ce descriu.

  • @kactus_3008
    @kactus_3008 2 หลายเดือนก่อน +2

    Corect, sigur f complicata si tumultoasa poveste. Grecia continentala are o istorie simplificata pana la idioțenie. Inca stam bine...;-)))

    • @nefiltrat6934
      @nefiltrat6934  2 หลายเดือนก่อน +2

      Grecia continentala a fost plina de slavi pana spre anii 900, apoi a fost un teritoriu mixt, cu greci, vlahi, albanezi si slavi pana spre 1950.

    • @kactus_3008
      @kactus_3008 หลายเดือนก่อน

      @@nefiltrat6934 Desigur, eu ma refeream la civilizatia miceniana (epoca bronzului), exodul lor (mitul argonautilor), oamenii marii si/sau migratia dorienilor. Cine sunt, prin urmare, grecii?...

  • @laurentiubucur9586
    @laurentiubucur9586 2 หลายเดือนก่อน +7

    Sunteti foarte seriosi si onesti si luminati: suntem amestecati, teoria raselor este o idiotenie, multumesc personal ca dati publicului informatii cinstite si corecte, fara speculatii politicianiste. FELICITARI❤

    • @adrianalexandru3233
      @adrianalexandru3233 2 หลายเดือนก่อน

      Pentru a fi corecte aceste informații cu subiect istoric, ar trebui ca realizatorul lor, să aibă un atestat profesional în această știință, a istoriei, iar informațiile citite/adunate din diferite cărți cu acest subiect, să li se precizeze numele, autorul, eventual anul apariției ori traducerea lor, în limba română, sau dacă nu este.
      Exact ca un apendix, la o carte bine documentată!
      Atâta timp cât acestea nu sunt îndeplinite, ca o condiție minimă și cu maxim respect pentru cititorii/ascultătorii acestui canal media virtual, nu putem cădea în capcana, de-ai aduce mulțumiri exagerate autorului.
      Deasemenea a nu se uita că, funcție de câte like-uri primește 'autorul', el primește niște bani!
      Lucru de luat în considerare! Cu stimă,

    • @clausion
      @clausion หลายเดือนก่อน

      @@adrianalexandru3233 Banii de la youtube vin in functie de vizualizarile reclamelor, nu de like-uri, iar la numarul de vizualizari pe care-l face Nefiltrat, probabil ca ar castiga cam 6-10 dolari de video.

  • @paulmariuscristea1752
    @paulmariuscristea1752 หลายเดือนก่อน +10

    Domnule lasa- ne in pace! Istoria nu este o ciulama! Nu intelegi nimic din istorie. Ocupa-te de altceva!

    • @SeamanX-qh9bw
      @SeamanX-qh9bw หลายเดือนก่อน

      Explica-ne tu , desteptule ! De ce comentezi negativ daca nu ai nici un argument de adus , mai imbecilule ? Cine naiba te pune sa vii aici , daca nu-ti place continutul ? Du-te la Roxin , ca ala iti spune ce vrei sa auzi . Analfabet functional !

    • @haigregor316
      @haigregor316 25 วันที่ผ่านมา

      Numai așa din curiozitate ,s-ar putea sa fii prost 😊

  • @vdimhancu
    @vdimhancu 2 หลายเดือนก่อน +5

    Unitatea de limba spune totul. Poti intelege cronicarii? Romanii din nord, din Bucovina, ii inteleg pe romanii din sud, pana pe valea Timocului. Putine popoare se pot lauda cu o astfel de unitate. In urma cu numai 100 de ani francezii normanzi nu prea se intelegeau cu cei din sud. La fel germanii si italienii. Nordul si sudul vorbeau limbi diferite. Unitatea de limba este O GARANTIE ca poporul roman are o filiatie veche si unitara.
    Adaugati dovezile genetice. Romanii de azi au 40% ADN vechi de 40 de mii de ani. Mai stiti vreun popor european cu o astfel de continuitate?

    • @paulrobu71
      @paulrobu71 2 หลายเดือนก่อน

      da , bascii , cel mai vechi popor european , din cele actuale . ei nu sînt arieni/indo-europeni , aparțin rasei anterioare acestora , numită convențional mediteraneeană , care a populat Europa cu zeci de mii de ani înaintea arienilor .ADN-ul nostru vechi provine de la pelasgi , din aceeași rasă mediteraneeană , care au populat o mare parte din Pen.Balcanică și teritoriul nostru actual

    • @dancoman1798
      @dancoman1798 6 วันที่ผ่านมา

      Spui prostii, normal ca nu se intelegeau caci gasconii sunt alt popor, sudul francez era populat de gasconi.

    • @dancoman1798
      @dancoman1798 6 วันที่ผ่านมา

      Cat despre ADN cauta Haplogrupuri ADN, iarasi aberezi.

  • @Liedly
    @Liedly หลายเดือนก่อน +3

    Hotărât, dumneata faci jocul vrăjmașilor de neam romanesc.Denaturezi cu buna știința adevărul istoric fără nici un scrupul.

    • @paulrobu71
      @paulrobu71 หลายเดือนก่อน +1

      asta e misiunea lui , prin ordin de zi pe unitate , și ăsta e scopul pentru care a fost creat acest canal , avînd și unii fani , indivizi cu mințile slabe , care nu cunosc istorie și care cred tot ce li se spune

    • @nefiltrat6934
      @nefiltrat6934  หลายเดือนก่อน

      Cu ce anume ne afectează pe noi românii faptul că acum 2000 de ani pe aici trăiau sciții și o grămadă de alte neamuri? Și în general cu ce anume ne afectează adevărul istoric? Dacă vrei povești cu harap-alb ai o mulțime de canale de unde poți alege...

    • @Liedly
      @Liedly หลายเดือนก่อน +1

      @@nefiltrat6934 Nu-i de mirare, autorul folosește termeni plastici pe un subiect istoric, iar susținătorii se dedau la acțiuni de ciulama ..., pardon, mahala.

    • @paulrobu71
      @paulrobu71 หลายเดือนก่อน

      @@nefiltrat6934 tocmai asta e , că poveștile tale sînt pline de harapi albi , și fanii tăi sînt mai ales din ăia care mai cred în moș crăciun ...

    • @dancoman1798
      @dancoman1798 6 วันที่ผ่านมา

      @@nefiltrat6934 adevarul TAU istoric, daca ai o idee iti formezi dupa ea intreaga poveste. Dar nu este neaparat adevarul...daca esti bun mergi la Academie si discuta acolo cu istoricii romani, nu influenta plebea pe aici.

  • @mihaicristescu
    @mihaicristescu หลายเดือนก่อน

    Aha! Deci, Decebal, fiind la nord de Dunare, era scit ? Nu era get (cum zicea Herodot, ca el nu zicea dac, fiind grec)? Si, daca getii astia erau traci, cum spune Herodot, cu cine s au batut Domitian si Traian, cu scitii ? Sau trebuie sa presupunem ca romanii i au numit daci pe sciti ? Si, mai inainte, cand a venit Lisimach care intr-adevar a venit intr o expeditie impotriva scitilor, unde l a intalnit pe Dromichetes? Parca la nord de Dunare ....

    • @nefiltrat6934
      @nefiltrat6934  หลายเดือนก่อน +4

      Între Herodot și Decebal sunt vreo 500 de ani distanță, timp suficient pentru alte amestecuri și etnogeneze. În acești 500 de ani pe aici trec sciții, celții și geții. Probabil dacii sunt un produs al acestor amestecuri. P.S. Traian s-a luptat în Dacia și cu sarmații, nu doar cu dacii, ei apar și pe columna dar si lq Adamclisi.

  • @UrsoiSergius
    @UrsoiSergius หลายเดือนก่อน

    La sigur aţi fost învâţaţi câ aceste hedronime vechi..... ia sâ- mi spunâ mie şi alţii adevârul.

  • @elenapopescu4194
    @elenapopescu4194 2 หลายเดือนก่อน +1

    Aveți curaj.,o temă grea și controversată .

  • @user-gs7wl8rf1f
    @user-gs7wl8rf1f 8 วันที่ผ่านมา +1

    continui diversiunile, nu?

    • @dancoman1798
      @dancoman1798 6 วันที่ผ่านมา

      e un jeg tradator

  • @user-gs7wl8rf1f
    @user-gs7wl8rf1f 8 วันที่ผ่านมา +1

    pana la urma toti erau evrei, nu?

    • @nefiltrat6934
      @nefiltrat6934  8 วันที่ผ่านมา

      Unguri, esti multumit?

    • @dancoman1798
      @dancoman1798 6 วันที่ผ่านมา

      @@nefiltrat6934 era ma-ta pe acolo

  • @neluboanda7793
    @neluboanda7793 2 หลายเดือนก่อน +3

    ⁸8⁸ surse sunt multe ,dacă de două mii de ani nu v a-ți pus de acord vă spun ca a expirat timpul

  • @sorindr
    @sorindr 2 หลายเดือนก่อน +2

    care eleni? ca nu existau cu denumirea asta. ia vezi cum ii numea Herodot pe cei care abia incepînd cu secolul 19 au avut denumirea eleni/ greci.

    • @nefiltrat6934
      @nefiltrat6934  2 หลายเดือนก่อน +2

      Ba da, Herodot vorbește de eleni, așa împărțiți pe triburi cum erau.

    • @viorelpiscanu9425
      @viorelpiscanu9425 2 หลายเดือนก่อน

      @@nefiltrat6934 NU PRIETENE... ERAU AHEI... TRIBURILE LOR AU MIGRAT IN ACTUALA GRECIE DIN NORDUL MARII NEGRE... I- AU GASIT ACOLO PE MICENIENI... AHEII AU CUCERIT TROIA! DENUMIREA DE GRECI VINE DE LA ROMANI... EI NUMEAU GETII DACI...CEI DE LA NORDUL DUNARII! AI MULT ZAT PE CREIER.../

  • @CaptBanzai
    @CaptBanzai 19 วันที่ผ่านมา

    Daca te întorci suficient de mult in timp ai sa dai de Neanderthalieni. Nimeni nu poate spune cu precizie ce s-a întâmplat acum 200 de ani, ce sa mai vorbim de acum 2000. Da erau multe neamuri in zona care se amestecau unele cu altele, printre care si dacii care erau un neam de traci.

    • @mihaicodru5748
      @mihaicodru5748 17 วันที่ผ่านมา

      Nu inteleg din ce scrii daca te intereseaza informatiile sau bazaconii debitate de altii si recitate de tine ca oile robotice.
      Istoria reala a lumii e de mult dovedita in seria Noi Arianii Daci.
      A abera ca "nu stie nimeni ce s-a intamplat scum 200 de ani🤣 sau ca "dacii faceau parte din traci😂, face sa rada lumea de tine si sa nu te mai ia in serios.
      NU AU EXISTAT niciodata "traci"! Traxi/Traxus (plural/singular, "tradus" de noi ca "traci") e doar O PORECLA data noua (Dacii, Zeii Razboiuluu) de catre greci, de la zeul lor al razboiului "Trax".
      Deci decat sa debitezi prostii sau sa repeti papagaliceste Media ocultista debila, mai bine studiaza istoria, investigheaz-o si concluzioneaz-o singur.

    • @mihaicodru5748
      @mihaicodru5748 17 วันที่ผ่านมา

      Seria "Noi Arianii Daci" e plina de dovezi reale, care combat clar aberatiile mediei false ocultiste coclite in stil evreiesc antiumanitate, exprimate si de Churchill: "Istoria o scriu invingatorii, in varianta lor", iar oile ovine ulterioare o recita loiali, ca si tine deci.

  • @viorelpiscanu9425
    @viorelpiscanu9425 2 หลายเดือนก่อน +13

    Aveti un " to do list"!? Oare ce ar spune Roesler!? S- ar bucura nu- i asa!? ...

    • @SeamanX-qh9bw
      @SeamanX-qh9bw 2 หลายเดือนก่อน

      Pai tu ce sa intelegi si sa spui - dupa cat te duce creierul de dacopat , viorelpiscanu !

    • @ionmaria2888
      @ionmaria2888 2 หลายเดือนก่อน +5

      Austriacul încă mai găsește adepți chiar și între români..

    • @SeamanX-qh9bw
      @SeamanX-qh9bw 2 หลายเดือนก่อน

      @@ionmaria2888 Normal, mai sunt câțiva care nu sunt analfabeți funcționali, ca și voi dacopatii, mâncători de cacat.

    • @viorelpiscanu9425
      @viorelpiscanu9425 2 หลายเดือนก่อน +8

      @@ionmaria2888 Pai nu!? ... Este oare ceva organizat!? Sa ni se induca pervers ideea ca nu avem istorie si nici identitate ... Spalati pe creier... Mai ales cei tineri../ Un popor fara identitate istorica devine un instrument al cuceririlor straine! Incercati sa cititi un asa zis manual de istorie! Va ia durerea de cap... Sa le fie RUȘINE tuturor celor care isi bat joc de aceasta natie.... Eminescu ar fi oripilat... oricum ar fi trecut la index...

    • @ionmaria2888
      @ionmaria2888 2 หลายเดือนก่อน

      @@viorelpiscanu9425 CE vă deranjează la manualele de istorie, le știți de vorbiți sau aveți impresii?În manual avem dacii, avem marii domnitori, revoluția lui Tudor, 1848, Cuza, Carol, războaiele inclusiv Războaiele balcanice, Antonescu, luptele cu rușii, comunizarea țării, închisorile comuniste , deportarile. Acum putem să vorbim despre cei aproape 100 000 de români omorâți de ruși în lagărele din Siberia, acum putem învața despre cele 12 invazii rusești în țările române, acum studiem cum au furat rușii Basarabia de 3 ori, cum au furat Bucovina de Nord și parte din Maramureș rușii în 1945, acum putem spune cum a fost exploatată sălbatic țara între 1945-1958, și să nu uităm că în 46 a fost o secetă cumplită iar rușii ne luau grâul și porumbul, ce vă deranjează în asta, că nu sunt lăudați legionarii, că se spun unele adevăruri, concret ce nu vă place la manualele de istorie de acum, istoria românilor se face în clasa a VIII-și a XII-a , unii elevi dau bacalaureat la istorie, ce vă deranjează, că nu se vorbește pe placul lui Putin, că nu cădem în admirație pentru criminalii ruși, vreau să știu ce vă deranjează?De când suntem în UE PIB-UL României a crescut de 3 ori, de când suntem în NATO nu ne mai temem de invaziile rusești, vă deranjează asta, sunteți șoșoc cu gura mare către unii dar tăcând mâlc atunci când este vorba de hoții care ne-au furat Tezaurul și nu vor să îl mai dea, rușii?

  • @emildenes932
    @emildenes932 หลายเดือนก่อน

    Sciții - Vér szövetség

  • @user-vx4kw6yp5v
    @user-vx4kw6yp5v หลายเดือนก่อน +1

    🎉🎉Cele mai vechi triburi pe meleagurile acestea din Europa 🎉🎉👍👍

  • @ionmaria2888
    @ionmaria2888 2 หลายเดือนก่อน +6

    ​@alfa11dim Așa spun unii, chiar și sub Marea Neagră, Roxin, mai vorbesc de o camera extraterestra in Bucegi, te ia durerea de cap ce scot unii..Cred ca si Străinu a spus niste chestii de genul..Exagerile numai bine nu fac..

    • @georgeteodorescu4672
      @georgeteodorescu4672 หลายเดือนก่อน

      Cauta să înțelegi ce urmărești și mai ales vorbește corect.

  • @vasileelie2758
    @vasileelie2758 2 หลายเดือนก่อน

    Probabil că e o neînțelegere de situație , ideea națiunea ființează poporul ei sau popor cu proprietăți de națiune ființează automan garda patriotică(numită mai tîrziu legiune) .. ori se pare că marile imperii de atunci ofereau cadouri bravilor criminali conducători de oști , conform cu supunerea ! Deci este o stare confuză sau la libera înțelegere ... unde etnic se referă la naționalism (legiune) ... totul picînd pe latura militaristă . Grecii au fost primii care au pus ordine în idee susținînd că , oamenii au și un Dumnezeu Militar pe lîngă mulți alți Dumnezei ... ghinion însă = omul în cazul dat se sinucide imediat sau devine un imbecil războinic ! Tot grecii au găsit și antidotul = Există un singur Dumnezeu ! (Temistock sau Yahwe sau Budaziuzeus sau Agamiță Dandanache sau Cezar sau fantomaticul Isus . Aici se admite și Cleopatra dacă ar fi albă albă , genul arian cu țîțele nu la alăptat animalic ci ptr. alte scopuri nu numai etnico_ religios_naționaliste dar să ofere ... bărbaților un tip asemănător !.... Simplu ca ... mierea ) .

  • @ungvaristefan7732
    @ungvaristefan7732 2 หลายเดือนก่อน +4

    Sincer,lentoarea verbala este atat de obositoare incat apare incapacitatea de a urmari pana la sfarsit si dispare interesul pentru valoarea istorica cu toate ca ma intereseaza foarte mult acest subiect.Pacat.

  • @adrianvlaicu7763
    @adrianvlaicu7763 15 วันที่ผ่านมา

    Curcituri peste tot.....

  • @comanoctaviuliviu2354
    @comanoctaviuliviu2354 หลายเดือนก่อน +1

    Mai multe minciuni și inepții nu am putut auzi .

    • @nefiltrat6934
      @nefiltrat6934  หลายเดือนก่อน +1

      Zi-mi una singură.

  • @dancoman1798
    @dancoman1798 6 วันที่ผ่านมา

    cu unguri!:))))))))

  • @cirus6
    @cirus6 2 หลายเดือนก่อน +6

    pentru noi sunt foarte importanti avarii, care au mutat o populatie latinofona de 270.000 din sudul in nordul Dunarii si au stapanit cam 200 de ani teritoriul Romaniei.

    • @mozes3280
      @mozes3280 2 หลายเดือนก่อน

      Numai avarii? Milioane de turci au trăit aici de-a lungul istoriei, este indubitabil.

    • @ionmaria2888
      @ionmaria2888 2 หลายเดือนก่อน +4

      Avarii au lăsat puține în civilizația românească, iar cifrele din antichitate trebuie luate cu precauție ,majoritate sunt mari exagerări .

    • @paulrobu71
      @paulrobu71 2 หลายเดือนก่อน

      @@AlessioAndres ba chiar existența unui han/kagan dovedește realitatea unei autorități centrale , iar ,,roșcovanii** din Asia Centrală erau toharii , un popor diferit de sciți și mai ales de avari

    • @cvasii23
      @cvasii23 28 วันที่ผ่านมา

      @@ionmaria2888 Au dat hidronimul Beghei, poate si cuvintele ban, boier.

    • @ionmaria2888
      @ionmaria2888 28 วันที่ผ่านมา

      @@cvasii23 Ban este probabil persan preluat de regalitatea maghiara care a înființat funcția de ban, boier este turcic asa ca nu înțeleg ce vrei să demonstrezi?

  • @user-xf3xy3lc6s
    @user-xf3xy3lc6s 19 วันที่ผ่านมา

    Între timp au plecat la plimbare....hahaha

    • @nefiltrat6934
      @nefiltrat6934  19 วันที่ผ่านมา

      De fapt au avut aceeași soartă cu dacii.

  • @dumitruflorin7682
    @dumitruflorin7682 หลายเดือนก่อน +1

    Ai facut ciorba cu de toate.

  • @laurentiubucur9586
    @laurentiubucur9586 2 หลายเดือนก่อน +1

    Ar trebui sa predati istoria in scoli si universitati ca tinerii sa nu mai poata fi manipulati politic si ideologic si trimisi la razboi pentru folosul borfasilor si nemernicilor criminali pe care ii lasam ca prostii sa ne hotareasca soarta individuala si colectiva!

  • @stevek3100
    @stevek3100 หลายเดือนก่อน

    Dacha= Szittya - Hun-Magyar. Not roma.

  • @iuriecolosenco9809
    @iuriecolosenco9809 29 วันที่ผ่านมา

    Filozofia simtului istoric in materia cercetarii ..

  • @alxdava2004
    @alxdava2004 24 วันที่ผ่านมา +2

    Amice, bați câmpii cu grație nemaipomenită.

    • @transilvania5811
      @transilvania5811 20 วันที่ผ่านมา +1

      Luminează-ne tu maestre 😳

    • @dancoman1798
      @dancoman1798 6 วันที่ผ่านมา

      @@transilvania5811 te luminez eu: soogeti poala de tradatori!

  • @lucianflorianbrandus1406
    @lucianflorianbrandus1406 2 หลายเดือนก่อน +1

    Ce sunt dacomanii ?

    • @clausion
      @clausion 2 หลายเดือนก่อน

      Dacomani sunt cei care sufera de mania dacilor. Adica, vad daci peste tot. O forma usoara de alienare mintala. A nu se confunca cu dacopatia, o forma grava, cu modificari patologice ale creierului, cu predipozitie agresiva la contraziceri si cu manifestari verbale excesive, sub forma de injuraturi. :-)

    • @b33b1m0v3
      @b33b1m0v3 2 หลายเดือนก่อน +1

      Opuşii romanofonilor.

    • @paulrobu71
      @paulrobu71 2 หลายเดือนก่อน +3

      @@clausion de data asta nu sînt deloc de acord cu tine , cele două noțiuni nu au legătură cu alienarea sau cu modificări ale creierului , ci se datorează unor cunoștințe insuficiente de istorie , lingvistică , etnografie , etc., ba chiar și ignoranței , naivității , încrederii în cei care par mai avizați sau mari cunoscători , dar în fond se datorează patriotismului , mîndriei de a fi urmașii unui neam glorios , nu înțeleg de ce la noi naționalismul este considerat un păcat în schimb au voi să-l nutrească cei din occident sau alte țări din Europa de est , fără a fi blamați pentru asta

    • @clausion
      @clausion 2 หลายเดือนก่อน

      @@paulrobu71 Mai glumeam si eu, Paul.

    • @clausion
      @clausion 2 หลายเดือนก่อน +1

      @@paulrobu71 Patriotii accepta sinteza daco-romana. Dacomanii si dacopatii nu o accepta si ca sa explice aparitia limbii române apeleaza la Vinereanu sau alte teorii ale preexistentei limbii române, sau existenta in paralel a românei cu latina.

  • @danolaru5051
    @danolaru5051 2 หลายเดือนก่อน +2

    😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

  • @maxavail
    @maxavail 2 หลายเดือนก่อน +7

    Dio Cassius are cel mai mult sens dpdv al modului realist in care iau nastere etniile prin cucerire si sinteza culturala. Cel mai probabil, dacii originari au fost un neam tracic sud-dunarean care i-au cucerit pe agatyrsii si pe scitii de la nord de Dunare, dandu-le limba si etnonimul lor, exact cum au facut maghiarii cu slavii, vlahii si germanii in Pannonia sau bulgarii cu slavii si vlahii din sudul Dunarii.
    Dpdv fenotipic, busturile de daci ramase pana azi au mai degraba trasaturi faciale iraniice decat balcanice.

    • @mozes3280
      @mozes3280 2 หลายเดือนก่อน

      Bravo 👍

    • @ver_idem
      @ver_idem 2 หลายเดือนก่อน +1

      Da de unde, majoritatea numelor de Dave sunt pe teritoriul actual al Romaniei,stai jos, nota 4 "educatul" lui Johannis!

    • @booneclaudi753
      @booneclaudi753 2 หลายเดือนก่อน

      Da invers de ce nu o fi posibil? Agatarsii sa ii fi cucerit pe bastinasi.......

    • @agaftiacampean4595
      @agaftiacampean4595 2 หลายเดือนก่อน

      Corespunde ideilor maghiare, așa-i? Dar nu realității istorice.

    • @maxavail
      @maxavail 2 หลายเดือนก่อน

      @@agaftiacampean4595 ce-are una cu alta ? maghiarii au venit dupa agatyrsi, sciti, geti si daci.

  • @alexcoltatu4314
    @alexcoltatu4314 หลายเดือนก่อน

    Nefiltratul are misiunea clară de a dilua informațiile istorice referitoare la strămoșii noștri, interpretările sale fiind lacunare și rău inreționate. Bleah!

    • @nefiltrat6934
      @nefiltrat6934  หลายเดือนก่อน +2

      Interpretări abuzive sunt acelea care amestecă autorii și epocile. Dacii apar menționați abia în sec. I i. Hs., Herodot menționează alte populații la nord de Dunăre în sec. V i. Hs., fiecare secol are propriile realități etnice.

  • @adicontra
    @adicontra 2 วันที่ผ่านมา

    despre rascoalele dacilor dupa cucerirea romana sugereaza nu "adeptii teoriilor dacomane", ci insasi Historia Augusta. prin fraza aceasta autorul demonstreaza inca o data rea credinta in expunere, subiectivism si chiar primitivism stiintific (boia, tu ai scris materialul acestui video?)
    sunt unele episoade in care autorul vorbeste ceva mai obiectiv, mai retinut in a face afirmatii definitive, sunt altele in care parca are chef doar de balacareala, fara prea multe fundamente istorice/arheologice/logice. de exemplu. formarea proto-dacilor din sciti, celti, cimerieni si localnici. de parca ar fi fost toate in acelasi timp. de parca fiecare a venit cu 100.000 de oameni si au facut o mare hora si asa au aparut nu stiu ce popor. complet fals. au venit la intervale mari de timp unii fata de ceilalti, cu anumite particularitati de razboi (!! in primul rand !! scitii erau deja in epoca fierului, pe cand localnicii erau in bronzul tarziu, deci aveau arme inferioare deci au pierdut cele mai multe confruntari) si de cultura. conform arheologiei, inaintarea s-a facut lent, ocolind padurile mari, pentru a evita pericole, ambuscade, rataciri. si tot conform arheologiei, se vad disparitia culturii de stepa sau mai precis, preluarea ei si adaptarea ei de catre localnici. ceea ce nu poate insemna decat un singur lucru. poporul din munti si dealuri a asimiliat mult mai micul popor migrator, de la care a invatat/preluat/adaptat
    daca nu ai citit un minim de "Getica" lui Vasile Parvan + vreo 2-3 repliciti / puncte de vedere a lui Vulpe sau Daicoviciu (chiar si de el), nu prea ai de ce sa te arunci la subiecte asa grele precum acesta.

    • @nefiltrat6934
      @nefiltrat6934  2 วันที่ผ่านมา

      Nu sunt atestate răscoale ale dacilor din provincie, ăsta e un mit...

    • @adicontra
      @adicontra 2 วันที่ผ่านมา

      @@nefiltrat6934 am Historia Augusta in biblioteca de la parinti, am citit-o acum mai bine de 10 ani. dar ma ajuta wikipedia cat de cat:
      1. Traian - Hadrian 117 (un pic inainte de moartea lui traian): When the governor of Syria was sent to deal with renewed troubles in Dacia, Hadrian was appointed his replacement
      2. Antoninus Pius: ~140: There were also some troubles in Dacia Inferior which required the granting of additional powers to the procurator governor and the dispatch of additional soldiers to the province
      3. Marcus aurelius: ~160: The Costoboci, coming from the Carpathian area, invaded Moesia, Macedonia, and Greece. After a long struggle, Marcus managed to push back the invaders
      4. Commodus: ~180: War broke out in Dacia: few details are available
      samd.
      astea sunt mentionari ad literam pe "Dacia". posibil ca rascoalele sa fi fost ad-hoc, lipita de vreo invazie sarmata/germanica si sa nu fie dacii/getii trecuti ca invinsi (gen titlu sarmaticus maximus), intrucat faima provine nu din rascoala a 200 de tarani cu furci si topoare, ci din distrugerea unei armate adevarate
      de asemenea, sper ca observi ciclicitatea de vreo 20 de ani, sa zicem, un eveniment major o data pe generatie.
      de asemenea, sper ca stii ca dupa commodus, incepe un al 3-lea razboi civil si vreme de ~100 de ani sunt vreo 40 imparti care nu moare niciunul batran :) si cand era mult mai importanta relatarea confictelor interne (uneori chiar cu legiuni formate in Dacia - ceea ce imi intareste afirmatia ca romanizarea se referea la organizarea militara si administrativa a unei regiuni, nu culturala. "latina" de armata e simpla, sunt 30-40 termeni. ca la fotbal, unde avem out,fault,corner,penalty,offside).
      de asemenea, tot pe acum incep gotii sa dea tarcoale - cum bine ai prezentat in materialul tau despre ei. daca ma intrebi, multitudinea de evenimente majore si importante este coplesitoare pentru istoricii vremurilor acelea. omit sa scrie, nu sunt informati la timp si cand afla e posibil ca imparatul care a cerut scrierea sa fi si murit deja
      ps. aia 165 de ani de ocupatie si "romanizare" se cam transforma in 80, restul par a fi permanenta amenintare

    • @adicontra
      @adicontra วันที่ผ่านมา

      @@nefiltrat6934 am dat ieri un raspuns la rascoale... "s-a" sters?

    • @nefiltrat6934
      @nefiltrat6934  12 ชั่วโมงที่ผ่านมา

      @@adicontra eu nu l-am șters dar am observat că algoritmii youtube ascund unele comentarii, nu știu pe ce criterii. Eu nu am găsit nicio sursă care să menționeze rascoale ale populației din provincie, doar atacuri din afară și existența tâlharilor (latrones).

    • @adicontra
      @adicontra 11 ชั่วโมงที่ผ่านมา

      @@nefiltrat6934 ok, scuze pentru acuzatie. spuneam in comentariu (pe baza a Historia Augusta) ca sunt multe mentiuni de genul "trouble in Dacia" sau "war broke up in Dacia". evenimente majore (demne de mentionat de autorii contemporani): 117 (traian e pe moarte, hadrian il inlocuiest pe guvernatorul din siria, care e trimis sa linisteasca agitatiile in dacia), ~140 (lui antotninus pius i se cer trupe aditionale pentru a stapani situatia in dacia), ~160 (marcus aurelius se confrunta cu o mare invazia a costobocilor care ajung pana in macedonia), ~180 (in timpul lui commodus, izbugneste razboi in dacia). bine inteles, toate s-au terminat cu infrangerea dacilor. dar sunt mentionate.
      te rog sa observi ciclicitatea de 20 de ani (fiecare generatie noua a incercat) + coincide cu periodele de inceput ale imparilor respectivi, cand teoretic puterea nu e consolidata pe deplin, adica ceva bine planificat.
      de asemenea, exista posibilitatea ca sa nu fie mentionati ca forta principala a conflictului, rascoala fiind ceva adhoc paralel cu invazia sarmatilor / carpilor / alti germanici cu o putere mult mai mare.
      nu intamplator am scris doar pana la 180, deoarece, dupa cum bine ai prezentat in alt material, incepe epoca gotilor care vor capta intreaga atentie. Mai mult decat atat, pe plan intern in imperiu, incepe o perioada de de 100 de ani in care au fost numiti vreo 40 imparati, majoritatea fiind asasinati dupa nu foarte mult timp. deci, intre razboaie civile, asasinate, invazii puternice ale gotilor, scribii contemporani poate nici nu primeau informatii la timp, daca nu cumva mandatarul le fusese ucis si nu mai avea pentru cine scrie. in aceasta perioada, in dacia nu are cum sa fi fost liniste si pace si toata lumea invata limba "latina". cel mai probabil legiunile erau in starea lor de urgenta, mereu sub arme. retragerea din 271 (inceputa cu 3-4 ani mai devreme) este doar rezultatul a vreo 20-30 de ani de chin, in care roma nu avea trupe de trimis (razboi civil), gotii/carpii/costobocii mareau presiunea si incursiunile langa frontiere, iar intern provinciilor dacice, populatia sigur nu statea de pomana indragostita de legiuni.

  • @traianmusatescu7191
    @traianmusatescu7191 28 วันที่ผ่านมา

    intre herodot si burebista au fost si turistii celti, dominau transilvania, balcanii si au ricosat pana in asia mica, tribul galatzilor (yesyes) dadusera o raita si pe la roma, chestia cu gastele. da unii au un fix cu dacii, csf, ncsf

    • @paulrobu71
      @paulrobu71 28 วันที่ผ่านมา +1

      tu văd că ai un fix cu celții , și află că cei ajunși în Asia Mică nu se numeau galați , erau 3 triburi , nu unul , fiecare avînd numele său , iar Galatia s-a numit regatul pe care l-au fondat împreună

  • @leonardusius1968
    @leonardusius1968 2 หลายเดือนก่อน

    Foarte bine-venit subiect. Getii erau mai mult sciti decat traci, dar aveau si multe obiceiuri dacice.

    • @augustiniumihaila4466
      @augustiniumihaila4466 2 หลายเดือนก่อน

      eronat. scitii si getii sunt acelasi neam.

    • @clausion
      @clausion 2 หลายเดือนก่อน

      @@augustiniumihaila4466 Evident, confunzi.

    • @paulrobu71
      @paulrobu71 หลายเดือนก่อน +1

      @@augustiniumihaila4466 mai bine du-te la culcare , nu-s de tine subiectele astea ...aș fi curios totuși să aflu de unde ai aflat tu că geții și sciții erau același neam , hai , luminează-mă , nu fi egoist să ții doar pentru tine ...

  • @AUT_Media
    @AUT_Media 2 หลายเดือนก่อน +5

    Ei isi spuneau ,,Daoi" si se considerau getae, de aici mai tarziu romanii ia numit Daci. Scitii sunt nume generic, un fabricat, la fel si scitia, ca sa faca deosebire intre urmasii vestici ai mesa-getilor. Desi e greu sa pastrezi acuratetea lingvistica, istorica si arheologica, poate nu e gresit sa gandim cam in felul urmator: Sa zicem Getae era familia cea mare care includea pe Traco-getae , Daoi-getae (daci), Tira-getae (in jurul Nistrului), la nord Tisa-Getae, la est Masa-getae care erau nomazi pana in Bactria si chiar dupa . Toate aceste popoare aveau similaritati lingvistice. Ei probabil ca au un stramos comun pe Tiras, fiul lui Iafet, fiul lui Noe din Biblie. Noe a avut 7 fii, Madai este tatal mezilor, adica Media, si frate cu Tiras, poate asa se explica unele asemanari lingvistice. Grecii au ca parinte pe Javan, frate cu Tiras si Medai, Frate cu Mesech tatal etruscilor. Toti sunt frati cu Gomer din care se trag popoarele germanice si frati cu Magog, parintele popoarelor slavice. La final trebuie sa amintesc de inca un fiul al lui Noe, de Tubal din care se trag proto-ibericii si celtii cu neamurile lor. Romanii, sunt din Romus si Remulus originari din Bitinia, tot din neamul lui Tiras. Ar fi inca multe de spus , dar deocamdata o zi buna tuturor.

    • @clausion
      @clausion 2 หลายเดือนก่อน

      Sursa care zice ca dacii isi spuneau "daoi" este greceasca, iar grecii adaptau numele la limba lor, asa ca nici asta nu este sigura. In plus, terminatia "oi" este specific greaca, ca si in romaioi (cum isi spuneau bizantinii).

    • @Noica-mp8qo
      @Noica-mp8qo 2 หลายเดือนก่อน +1

      Le-ai amestecat și le-ai făcut ...varză !.lnformațiile acestea le ai trunchiate și nu ai reținut bine cînd eu le-am făcut publice în diferite comentarii.Dacă vrei să cunoști istoria poporului român mergi în Spania și citește genealogia încă de la Noe .

    • @AUT_Media
      @AUT_Media 2 หลายเดือนก่อน

      @@Noica-mp8qo Multumesc de provocare. Eu genealogia am citit-o din Biblie, da am citit doar comentariile de aici. Dar despre ce sursa din Spania este vorba, unde ar fi accesibila?

    • @paulrobu71
      @paulrobu71 หลายเดือนก่อน

      @@AUT_Media dacă iei biblia ca sursă de ,,informare** , e clar că nu ai ce căuta la astfel de clipuri , mai bine începe cu niște cărți de colorat ...nu e nici o legătură între geți (traci) și masageți (iranieni ) , nici între daci (traci) și daoi (iranieni) , și ai făcut un ghiveci aberant din tot felul de aiureli luate din mitologia biblică . apropo , acolo scrie că Noe a avut trei fii , nu șapte ...și vorba ta , ar mai fi multe de spus , dar vorba ,,mîntuitorului** , nu ești pregătit să înțelegi ...

    • @paulrobu71
      @paulrobu71 หลายเดือนก่อน +1

      @@clausion așa este , multe nume antice , de ex.orientale , dar și europene , ne-au parvenit prin filieră grecească - ulterior și latină - adică distorsionate , deformate , deși grecii îi numeau pe toți ceilalți barbari/bîlbîiți deoarece nu puteau vorbi corect grecește, după părerea lor ...prin urmare , termenul daoi e forma grecească a numelui iranian daha/pl.dahan , sau dahe/dahi , care era un popor est-iranian locuind la est de Caspica , și care NU are nici o legătură cu dacii ...iar termenul din exemplul dat de tine se citește ,,romei** , adică exact cum își spuneau bizantinii pe limba lor , pretinzîndu-se continuatori ai romanilor

  • @valeriughimpu5720
    @valeriughimpu5720 หลายเดือนก่อน

    Pelasgii. Nu ați pomenit nimic despre pelasgi care erau aici înainte de traci. Daniel Roxin vorbesc despre Pelasgi. Dar se vorbește și despre Civilizația Khotanilor

    • @nefiltrat6934
      @nefiltrat6934  หลายเดือนก่อน +1

      Pelasgii au fost in Grecia, nu aici. Cam tot ce are legatura cu pelasgii e 3 sferturi SF.

    • @paulrobu71
      @paulrobu71 หลายเดือนก่อน

      @@nefiltrat6934 măi ciumpalac , pelasgii aparțineau rasei pre-ariene , numită convențional mediteraneeană , și cei care au trăit pe pămîntul nostru , de ex.creatorii culturii Cucuteni , poate nu erau pelasgi propriu-ziși dar erau înrudiți cu ei , și în lipsă de alt nume li se spune pelasgi ca nume generic , pentru a-i diferenția de alți mediteraneeni care locuiau în alte zone ale Europei

    • @nefiltrat6934
      @nefiltrat6934  หลายเดือนก่อน

      @@paulrobu71 bălării! Cucteni nu era peste toată România, erau mai multe culturi neolotice, deci populații diferite. Noi nu știm ce era pe aici acum 1000 de ani dar vrei să știm ce era acum 4000?

    • @paulrobu71
      @paulrobu71 หลายเดือนก่อน

      @@nefiltrat6934 cucuriguuuuuu ! taci , măi , ciumpalac, măi , că faci prea mult praf ...nu am spus că era peste toată România , am spus că locuitorii pre-arieni , adică cei care locuiau aici cu mii de ani înaintea venirii arienilor , aparțineau toți aceleiași rase , vorbind limbi înrudite , și în lipsa altor informații pe cei din Balcani și de pe teritoriul nostru îi numim cu termenul generic de pelasgi , chiar dacă pentru cei cu puterea ta de pătrundere - limitată ...- această denumire se referă doar la cei de pe teritoriul Greciei ...

    • @Lilian31954
      @Lilian31954 หลายเดือนก่อน

      @@nefiltrat6934 Cultura Cucuteni dupa sapaturile arheologice nu a cuprins toata Romania mai bine zis regiunea Moldova +Moldova de peste Prut(Basarabia) mai mult partea Centru-Nord si deja spre Kiev Ukraina Nord-Est din cite stiu,la mine in sat.Ciulucani (Telenesti) sa descoperit o asezare mare a acestei culturi Cucuteni-Tripolia tot cimpul era plin de vase, sculpturi etc.

  • @romeochelaru7308
    @romeochelaru7308 2 หลายเดือนก่อน +1

    Limba vorbește!Avem o bază dacică ,cu asemănări albaneze , paștuno-persane,sanscrite!

    • @nefiltrat6934
      @nefiltrat6934  2 หลายเดือนก่อน

      De unde știm că e dacică, tracica sau scitica? Dacă e câte puțin din fiecare?

    • @romeochelaru7308
      @romeochelaru7308 2 หลายเดือนก่อน +2

      @@nefiltrat6934 Nu i exclus!Da invers nu se poate-tracii și sciții să fi luat de la daci?

  • @BlakeWater71
    @BlakeWater71 2 หลายเดือนก่อน +4

    Dacă vrei sa vezi ce a mai rămas din daci mergi în Albania.

    • @ionmaria2888
      @ionmaria2888 2 หลายเดือนก่อน

      Zi zău cu limba scoasă!Asta spuneau austriecii și ungurii, ce ești austriac, ungur , rus că folosești teorii răsuflate?

    • @Cartmanpov
      @Cartmanpov 2 หลายเดือนก่อน +7

      Dacă iți place Dan Alexe rămâi la "Miros de roşcată amară şi alte povestiri".Omul a făcut o carieră din a scrie basme pentru proşti.

    • @ionmaria2888
      @ionmaria2888 2 หลายเดือนก่อน +3

      @@Cartmanpov Nu îmi place în teoriile noi dar în "Dacopatia"are dreptate însă a făcut exact greșeala pe care o critică la dacopați, a început să aibă teorii fără bază științifică și a ajuns la aberații așa cum au ajuns și dacopații, asta se întâmplă când ești în afara domeniului dar crezi că știi ceva, Dan Alexa este poliglot însă se crede lingvist, nu i-am luat deocamdată cartea mai recentă însă am găsit pe TH-cam niște postări și mi-am dat seama că în materie de istorie mai bate câmpii dar asta nu înseamnă că nu are dreptate când îi combate pe dacopați, fiecare neam își are amatorii lui care exagerează crezând că sunt patrioți și fac știință, și la francezi am găsit un celtism nebun nu departe de dacopații noștri. M-a amuzat teribil cartea lui Densușianu cu teoriile lui absurde însă cei care nu cunosc le cred adevărate aici este diferența dintre specialist și amator amatorul crede poveștile și creează povești omul de știință enunță greu ceva că dacă spune o prostie este exclus pe când amatorul poate să vorbească cât vrea despre tunelurile făcute de daci până în Egipt..

    • @BlakeWater71
      @BlakeWater71 2 หลายเดือนก่อน

      @@Cartmanpov Dan Alexe nu a făcut decât sa preia teorii ale câtorva cercetători germani.
      El face cercetare lingvistică și nu îl poți contrazice ca avem în vocabular uimitor de multe cuvinte albaneze .

    • @Cartmanpov
      @Cartmanpov 2 หลายเดือนก่อน +3

      @@BlakeWater71 nu îl poți contrazice lingvistic, are dreptate, însă nu poți veni doar cu dovezi lingvistice şi să începi să înşiri speculații care nu au nici o dovadă istorică.El plasează evenimente pe baza opiniei proprii, în ce perioade vrea muşchiul lui.Nu poți să denumeşti o carte speculativă "O introducere în istoria limbii şi etnogenezei românilor".
      Şi dacă sunt pur şi simplu sunt cuvintele moştenite de la ilirii romanizați cu care a fost colonizată Dacia de către romani şi care sunt şi strămoşii albanezilor?Nu poți strămuta o mulțime de colonişti din "toată lumea romană", trebuie să fie, logic, aduşi de la sudul Dunării pe baza unei creşteri demografice, care chiar apare în timpul domniei lui Traian.
      Şi bulgarii, de ce s-au ținut atât de teritoriile de la nordul Dunării dacă nici Imperiul Roman nu a făcut-o, de nebuni?În carte ni se explică că trebuie să fi fost un teritoriu depopulat, care nu putea fi apărat, şi totuşi au ținut să controleze tot teritoriul, de la Nistru, cu tot Ardealul.Ți se pare mai logica să fie moştenită limba bisericeasca de la sudul Dunării, decât să fi existat o misiune de creştinare Bulgară la nord de Dunăre care s-a pierdut?De ce să țină Bulgarii cu dinți de un teritoriu, împotriva avarilor, dacă nu pentru că era în cadrul creştinării?
      Cartea nu are baze istorice.

  • @bau7087
    @bau7087 2 หลายเดือนก่อน +4

    DACI SINT DE MILOANE DE ANI.DAR TU BAGI BATUL PRIN GARD.

    • @adrianvlaicu7763
      @adrianvlaicu7763 15 วันที่ผ่านมา

      Milioane???? Ba ai probleme mari...

  • @silviumoisa2355
    @silviumoisa2355 หลายเดือนก่อน

    Ungurrrrre !
    Io zic, ca și urmașul strămoșilor mei, sa alupigus la toti urmașii strămoșilor mei.
    Hai Marsh la coteț!

  • @stai.jos.ai.2
    @stai.jos.ai.2 หลายเดือนก่อน

    Raul istru era Nistru nu Dunarea.

    • @nefiltrat6934
      @nefiltrat6934  หลายเดือนก่อน

      Sursa?

    • @stai.jos.ai.2
      @stai.jos.ai.2 หลายเดือนก่อน

      @@nefiltrat6934 Unde e sursa ca Istru e dunarea? Ca ce e evident nu are nevoie de explicatie

    • @clausion
      @clausion หลายเดือนก่อน +1

      ​@@stai.jos.ai.2 Herodot ii zice Ister la Dunare. Toti greci antici folosesc pentru Dunare termenul Istros si ii numesc pe locuitorii de pe maluri Histri. Iar cetatea Histria nu este pe malul Nistrului, ci pe Dunare. Romanii ii spuneau Dunarii Danubius sau Hister. La Nistru, grecii ii ziceau Tyras si tot asa ii ziceau si romanii cand nu-l chemau Danaster sau Danastris. Ce e evident este ca trebuie sa mai studiati.

  • @canalulmeu3659
    @canalulmeu3659 หลายเดือนก่อน +2

    Vă certați pe nimicuri, pentru niște strămoși care nu vă aparțin. Căți dintre voi sunt romi și alte nații corcite ca și mine? Istoria este mult mai interesantă fără patimi de doi bani!

  • @ionmaria2888
    @ionmaria2888 2 หลายเดือนก่อน +6

    Caută și tu dacă ai făcut măcar 8 clase și nu ai fost corigent la istorie ți - a spus la clasă profesorul însă tu te gândeai în altă parte. Citește cartea a V-a din "Istorii" de Herodot și găsești acolo mai multe sau dacă vrei mai mult vezi că exista "Izvoarele istoriei României" , începută de Grigore Popa Lisseanu și continuată până azi, acolo găsești și textul original dar ai atâtea cărți despre daci, cea mai accesibilă, cu multe ediții, este a lui Hadrian Daicoviciu, el a crescut printre ruinele dacilor, a supt arheologie de mic. Este o informație banală, azi se învață în clasa a VIII-a.

    • @SeamanX-qh9bw
      @SeamanX-qh9bw 2 หลายเดือนก่อน +2

      Si tu ai supt la aceeasi tata ?

    • @ionmaria2888
      @ionmaria2888 2 หลายเดือนก่อน +1

      @@SeamanX-qh9bw Despre cine vorbești, Daicoviciu este cel care a făcut săpăturile la Sarmisegetuza, tu ești un nimeni care sugi prostie, nu te interesează dacii, strămoșii noștri, probabil ești fie alogen fie un gunoi din marginea drumului, dar de cei ca tine avem destui, păduchii ies întotdeauna în față. Tu ai trecut prin școală ca toporul prin apă de asta te simți cu musca pe căciulă și habar nu ai despre ce vorbim, când cei mari vorbesc cei mici și proști trebuie să își scoată degetul din nas și să asculte, ai înțeles sau trebuie să îți desenez?

    • @viorelpiscanu9425
      @viorelpiscanu9425 2 หลายเดือนก่อน

      @@SeamanX-qh9bw Esti un mare bou!

    • @viorelpiscanu9425
      @viorelpiscanu9425 2 หลายเดือนก่อน +4

      Necazurile sunt multe ../ dar sa nu Iti cunoști trecutul... E ca si cum nu Iti cunoști familia...nu vei avea nici prezent si nici viitor!

    • @ionmaria2888
      @ionmaria2888 2 หลายเดือนก่อน

      @@viorelpiscanu9425 Așa este, pe aceasta necunoaștere își fac loc unii politicieni cum este Ivanovici fostă Soșoacă, ea se dă naționalistă însă niciodată nu drearanjază pe ruși ori pe kagebistul Putin iar românii cred că luptă pentru ei și nu văd că luptă pentru ruși asta și pentru că nu cunosc , nu știu că marele dușman al nostru în ultimi 200 de ani au fost rușii au uitat ei maghiari ce le-au făcut rușii mai recent în 1956 și s-au vândut ieftin pe gaz, sunt mulți români care se vând doar pe prostie..

  • @draculascountry9872
    @draculascountry9872 หลายเดือนก่อน

    Ai o fotografie..? Te ascunzi de propriile aberații imaginare...? Mulți vorbesc limba Română dar vizează in altă limbă in somn.

    • @nefiltrat6934
      @nefiltrat6934  หลายเดือนก่อน

      Dimpotriva, cam toate materialele sunt argumentate, documentate si prezint si surse, nu ai decat ca plecand de aici sa le cauti pe net si sa te convingi singur. Din fericire nu mai suntem in epoca in care doar statul avea monopol asupra informatiei. A fi roman nu inseamna ca trebuie sa iti falsifici istoria. Noi oricum avem un handicap major fata de unguri pentru ca iesim din evul mediu abia dupa 1800, am invatat multe de la ei, inclusiv istorie, chiar si Eminescu isi face studiile la Budapesta.

    • @paulrobu71
      @paulrobu71 หลายเดือนก่อน

      @@nefiltrat6934 istorie ungurească ai învățat tu , mă dobitoc , așa cum o știm și din clipurile tale , dacă te iei după ei ajungi să crezi că ei se trag din daci , nu noi , și că limba lor era vorbită pe aici încă din antichitate , cînd arienii nici nu apăruseră în Europa ...lăsîndu-i pe alții , tu în mod vădit ai învățat istorie de la ei , doar tot ei te și plătesc ...siktir !

  • @draculascountry9872
    @draculascountry9872 หลายเดือนก่อน

    Tu ce ești...? Român..? TURIST...?

  • @robertscheidbauer5677
    @robertscheidbauer5677 หลายเดือนก่อน +1

    De la Tisa pan la Nistru FRATI 🇷🇴 🔥 🇷🇴 🔥 🇷🇴 🔥 🇷🇴 🔥

  • @Springflowers233
    @Springflowers233 2 หลายเดือนก่อน +6

    Herodot minca si mult kkat

    • @cristianmare1555
      @cristianmare1555 2 หลายเดือนก่อน +3

      Tu îți dai seama ce prostie ai scris? Herodot e părintele istoriei, Herodot locuia era grec deci a trăit printre tracii care au locuit în Grecia, Dyonis a plecat din Tracia în Grecia spun grecii, deci Herodot știa despre ce vorbește când vorbea de traci și de cei care erau traci precum geto dacii știa Herodot ce vorbea când a spus că geto dacii sunt traci că până la urmă locuia la o aruncătură de băț de Dunăre nu era ca și cum un celt din Anglia de la celălalt capăt al continentului față de geto dacii din Dacia ar fi vorbit de geto dacii din Dacia deci de tracii de la nord de Dunăre sau de tracii de la sud de Dunăre

    • @Springflowers233
      @Springflowers233 2 หลายเดือนก่อน

      ​@@cristianmare1555 Este fapt confirmat ca a spus si multe lucruri neadevarate si exagerate si inflorituri de la el din burtă. Ex:
      Herodot a spus ca Mesagetii, iti sacrificau parintii cind imbatrineau, le fierbeau trupurile int-un cazan mare, impreuna cu o oaie, sau mai multe ( nu ne-a dat detalii tehnice Herodot) si ii consumau pe parinti, impreuna cu tot satul, facind un mare chef 😢

    • @clausion
      @clausion 2 หลายเดือนก่อน +1

      Chiar Herodot recunoaste ca multe lucruri nu le-a cunoscut direct, nemijlocit, ci i-au fost povestite.

    • @Springflowers233
      @Springflowers233 2 หลายเดือนก่อน

      @@clausion Bun, ne-am lamurit, îmi retrag cuvintele, desi daca il tratezi de SURSĂ, nu mai e teorie stiintifică.

    • @adrianmilas
      @adrianmilas 2 หลายเดือนก่อน

      Herodot zicea de sciti ca isi faceau decoratiuni pentru cai din pielea dusmanilor ucisi, ceea ce e oribil. Dar descoperirile arheologice au confirmat informatia.

  • @ionmaria2888
    @ionmaria2888 หลายเดือนก่อน

    @georgeteodorescu4672 Ghiță, eu urmăresc adevărul dar Roxin ce urmărește cu poveștile lui? Tu ce urmărești în ciorba asta și corect scris ori nu, Roxin bate câmpii cu grație. Avem Tratatul de istorie al Academiei, pentru istoria antică este suficient, este scris de profesioniști, istorici și arheologi, care se bazează pe mulți ani de cercetare..

  • @Michael-zl8vz
    @Michael-zl8vz หลายเดือนก่อน

    Bădie, zi-mi și mie dacă ce ai tras pe nas se descoperă la drugtest. 😈

  • @justiananacu3327
    @justiananacu3327 หลายเดือนก่อน

    Uni dintr dv sinteti foarte critici a judeca nu arata pic de culura si a tot stiutori asa cum cei ce critica vor sa sara ca paduchile in frunte urit cind criticati nu dovedeste in nici un caz intelepciune

  • @virgilmariancosma2646
    @virgilmariancosma2646 หลายเดือนก่อน

    nu merită vizionat niciun minut. o varză de informații disparate, citate de-a valma după cum cred autorii că le-ar sluji aiurelilor pe care le debitează, completate cu tot fel de comentarii complet neavenite, habarniste și chiar tendențioase.

    • @nefiltrat6934
      @nefiltrat6934  หลายเดือนก่อน +1

      Se numeste socul adevarului! La inceput genereaza o reactie ca cea a posedatilor de diavol la exorcist, dupa care, incet-incet, iti dai seama ca totul se leaga si are sens.

    • @virgilmariancosma2646
      @virgilmariancosma2646 หลายเดือนก่อน

      @@nefiltrat6934 nici vorbă! ceea ce faceți este fie tentativă de manipulare (din fericire atât de prost însăilată încât nu are cum să prindă nici măcat la analfabți) fie dilentatism cras și aroganța amatorului care a citit câte ceva pe sărite și deja se visează înfluencer.

    • @paulrobu71
      @paulrobu71 หลายเดือนก่อน

      @@virgilmariancosma2646 am vizionat/ascultat multe clipuri postate de acest individ , cu vădite orientări anti-românești , și pot să confirm că în cazul lui nu e vorba de ,,fie...fie...**, ci de AMBELE situații, e și manipulator și amator/arogant . păcat că legea nu prevede ca celor de teapa lui să li se taie urechile ...

    • @booneclaudi753
      @booneclaudi753 หลายเดือนก่อน

      @@nefiltrat6934 😉👍

  • @mozes3280
    @mozes3280 2 หลายเดือนก่อน +4

    România face parte din Stepă. Trebuie să ne mândrim cu strămoșii noștri turcii. Mulțumesc.

    • @gheorghepetrache7259
      @gheorghepetrache7259 2 หลายเดือนก่อน +5

      Traci!

    • @ionmaria2888
      @ionmaria2888 2 หลายเดือนก่อน +5

      Este o prostie, turcii au apărut târziu în zona noastă migranți dinspre Asia unde și acum există multe popoare turcice. Da, eram vecini și de multe ori aliați cu sciții dar erau popoare diferite pe când dacii și geții erau același popor vorbind aceeași limbă tot Herodot spune. Că aveau arme și metode de luptă asemănătoare nu este ceva deosebit ..

    • @raulepure9840
      @raulepure9840 2 หลายเดือนก่อน +1

      Care nu prea sunt, decat daca ii confunzi cu iranicii pentru ca se vede confuzia este perena in istorie.

    • @ionmaria2888
      @ionmaria2888 2 หลายเดือนก่อน

      ​@@gheorghepetrache7259Da, se spun multe prostii aici, Herodot scria din auzite, confunda unele lucruri, sciții și geto-dacii sunt popoare diferite, cât privește răspândirea lor este greu de precizat..Amestecul de popoare nu este ceva deosebit, arheologia este cea mai importantă mărturie. Nu trebuie să jurăm pe texte ci pe arheologie care este de netăgăduit..Geto-dacii sunt traci..

    • @ionmaria2888
      @ionmaria2888 2 หลายเดือนก่อน +4

      Mosez-ai nume evreiesc dar te crezi turc, poate tu ai strămoși turci noi avem strămoși geto-daci, neam de traci, poate la școală ai fost urechist, tracii și turcii sunt foarte diferiți..

  • @petermarkovits-ke2gp
    @petermarkovits-ke2gp หลายเดือนก่อน +1

    Cum explicati ca in scandinavia existe zone geografice numite gotha, saxa, scania. Poti fi getii, saxonii, scitii proveniti din acele regiuni? Se stie ca de-a lungul Mari Negre traiau si populatii de sarmati. Cred ca nu ne lamureste prea mult care erau diferentele dintre ei daca nu aducem probe de elemente lingvistice, elemente decorative, arme folosite in razboaie, etc... Si apoi cata incredere putem avea in scrierile disparate despre o zona cu pipulatii care se miscau destul de des in cautarea de resurse de hrana ptr ele si animalele lor. Cred mai degraba ca diferentele dintre triburile din spatiul dunareano carpatin sunt f greu de definit. Recunosc ca nu detin informatiile unui istoric profesionist.