In urma cu aproape 2 luni am descoperit acest video și brusc am zis hai sa încerc, 14 zile trec repede. Și așa a fost, au zburat rapid și pentru ca m-am simțit excelent, am zis ca mai vreau sa încerc o luna. Și astfel eu de 1luna jumătate am mâncat doar fără zahăr și am continuat cu postul intermitent ( deja de aproape 3 luni am trecut la post) dar azi am încheiat și cele31 zile ce au urmat după primele 14 zile. Nu plănuiesc sa revin la zahăr pentru ca ma simt prea bine. Am slăbit 11 kg in aceste 46 de zile. Vreau sa va mulțumesc încă odata pentru aceste video extrem de utile. Dumnezeu sa va dea sănătate și sa va binecuvânteze cu zile frumoase. Mulțumesc, mulțumesc,multumeeeeesc!
In urma acestui videoclip ai reușit sa pui in noi ambiție si o dorință de a începe imediat si sa renunțam la zahăr pentru următoarele 14 zile. Mulțumim.
@@catalingologan70 Salut! Eu am făcut un experiment de90 de zile în care nu am mâncat zahăr industrial. Am început de la 70 dekg iar după am ajuns la 65 de kile +am făcut regulat sală de 5 ori pe săptămână a câte maxim o oră. Am mâncat fructe, legume și produse în care era zahăr 0 la început iar apoi m-am uitat să fie cât mai puțin. Dacă mai ai întrebări te pot ajuta. O seară plăcută!
Buna dimineața și Doamne ajută! 🕯️Candelā în colind! 🌟Am mers în post pe drumul Bethleemului cu ruga de candela în colind ,cu nădejdea credinței și bucuria de a ajunge Ziua Sfânta in care sa ne închinăm Pruncului Sfânta în Biserica Lui cea sfântă! 🔔Buna dimineața cu colind din Rai ! 💓 Cale cu bucurie spre Pruncul Iisus! 🔔 Colind lin și senin spre Bethleem! ❄️ Pași cu pace spre Hristos! 🛐 Colind sfânt și bun ,colind- rugăciune! 🙏Să îngânam și noi colinzi ca o rugă! 🙏🌟🎄❄️🔔🧑🎄🛐⛪❄️🎄
Utile explicatiile! Maine se implinesc 14 zile fara zahar. Ma simt excelent! Totul pleaca de la creier. Daca esti motivat si intelegi ca organismul iti va multumi 100% pentru ajutorul dat, atunci poti muta muntii din loc.
Aveti absolut dreptate. Am facut un challenge cu niste prieteni, 40 de zile fara zahar. Sunt un Om nou, am energie ,vitalitate si pielea a devenit super curata si sanatoasa. Chiar si de matreata am scapat, am avut ani de zile egal ce produse foloseam. Recomand tuturor!!
E cel mai sănătos așa, ai pentru piele și pentru metabolism. Și eu, știu că aș putea slăbi foarte repede, cum am mai făcut-o, dar mă abțin și am răbdare, încercând să construiesc și masă musculară.
Sunt in ziua 16 fără zahăr, am descoperit una singura din ce ati enumerat: nu ma mai doare (așa tare) un genunche.. ce tare! Nici n-am băgat de seama când s-a ameliorat durerea.❤
După 3 satamini de eliminare din dieta a zaharului și carbohidraților mă simt plina de energie, o dispoziție buna... Mulțumim Domnul Cipri! Șinteti un înger printre pământeni! Să aveți parte de multa sănătate!❤
Din păcate este foarte greu sa renunți complet la zahăr pentru ca acesta se afla in absolut toate alimentele dar exista și câteva alternative , important este sa vrei sa faci o schimbare ! 😊
Nu doar 14 zile, că unii după aia se apucă iar. Scoateți zahărul, sau limitati-l la minimum pentru totdeauna! Creșteți consumul de legume (mai putin fructe) carne de pește și expunerea la soare.
Wow câte informații intr-un video, acum câțiva ani am renunțat pentru o săptămâna la zahăr și primele 3 zile m-am simțit oribil, mi-era rău . După am început sa ma simt mult mai odihnita , mai atenta , mai relaxata . Încerc sa îmi găsesc voința sa ma las din nou sau măcar sa reduc cât se poate ❤
multumesc mult dlui Kaiser pentru postarile sale si il asigur ca sunt de acord cu peste 95 % din ideile expuse spre binele nostru. insa de asta data, lucrurile sunt un pic mai complicate. pentru ca...da, excesul de zahar - o dizaharida - si/sau excesul de monozaharide - ex fructoza, levuloza - idem excesul de carbohidrati e limpede ca nu fac bine, mai ales daca persoana ce comite excesul alimentar are o viata statica, nu depune efort fizic si deci nu metabolizeaza acesti compusi din alimente. da, la bolnavii de cancer e total contraindicat zaharul si dieta se limiteaza doar la carbohidrati care in organism produc macar minimalul de zaharuri totusi necesare. idem, la omul sanatos, un pc de zaharuri sau macar carbohidrati sunt necesare tot pentru prezentza/ sinteza interna a unor mici cantitati de zaharuri. de ce ? simplu, muschii inimii si creierul - poate si alte organe - au stricta nevoie de acestea. asadar, sa nu trecem dintr-o extrema in alta. caci, as aminti cu multa modestie ca la concentratii serice de zaharuri sub 30 mg/dl , criza hipoglicemica poate duce la moartea persoanei. asadar, prudenta mare in ce priveste adoptarea unor regimuri alimentare atat de restrictive
@@nutotiziaristisuntcorecti184 Ca referinta, recomand documentarul "The Science of Fasting", s-a constat regenerare chiar si cognitiva la persoane cu probleme mentale, Alzheimer, Dementia, etc
Super clip ! Te-am descoperit azi si am tinut sa las un mesaj. Exact de 1 an am scos, in cea mai mare parte, zaharul si carbohidratii si...surpriza, o scadere in greutate destul de mare, fara sa ma infometez si fara sa-mi pierd din energie. Asa cum ai mentionat, totul s-a imbunatatit. La inceput a fost mai greu, dar motivatia a fost de baza. In cabinet (sunt psiholog) pot astfel ajuta clientii / pacientii prin propriul exemplu. Si chiar reusim impreuna. Atentia si concentrarea sunt la un nivel net superior. Mult succes si mai vrem astfel de clipuri.
Eu am inceput de 1 luna de zile keto si post intermitent cu o singura masa pe zi , nu aveti idee cat de bine ma simt, migrenele pe care le aveam aproape zilnic au disparut, energie exista pe tot parcursul zilei, mentalul si drive ul de a face chestii - restaurat, doar avantaje 😂. Orice problema aveti atat de natura fizica cat si psihica, eu zic ca e un lucru pe care il puteti schimba/controla imediat si aduce rezultate rapide, o sa fiti surprinsi cate lucruri sunt strans legate de dieta
Daca faci exercitii HIIt sau mergi la sala nu poti avea o asemenea dieta pentru ca ai nevoie de carbohidrati si proteine. Pentru slabit probabil e cea mai buna dieta.
@@vioricaboier4155 *16 cu 8...16 ore doar apă, ceai sau cafea neîdulcite si 8 ore mîncat mult mai puțin / hipocaloric... Respectat cu strictețe acest regim alimentar (intermitent fasting) duce la rezultate uimitoare! Vă spun din proprie experiență !!!*
Vă mulțumim frumos , ați redat în așa fel în căt ați reușit sigur să ajutați foarte multă lume , sunteți deosebit de valoros pentru noi , să aveți multă sănătate, vă mulțumim foarte frumos ! ❤
O sa fie greu, dar am sa incerc si eu mai ales ca aduce multe benefici pentru sanatate! Multumesc frumos pentru detalii utile si sanatoase! Seara binecuvantata cu multa sanatate!
Un videoclip educativ si o tema cat se poate de frumos prezentata, insa observ pregnant trendul multor ¨specialisti¨ care sugereaza sa se inlocuiasca activitatile si actiunile motrice cu dietele sau renuntarea la anumiti macronutrienti... Este trist! Poti tine tu o dieta low carb toata viata, rezultatul nu este acelasi cu cel daca ai avea o rutina de antrenament (indiferent de complexitatea lui). Nu macronutrientii sunt problema, ci modul cum ii distribuie oragnismul in functie de capacitatea metabolica, iar asta o poti dezvolta doar prin actiunile sau activitatile motrice.
Fiecare cu părerea lui.darnu uitați ca proteinele sunt f importante sunt cărămizile corpului. Nu sunt împotriva vegetarienilor ,chiar și eu încerc sa mănânc cât mai puțină. Încerc sa mănânc mai mult pește. Linte fasole năut. Dar depinde și de ce munca face fiecare.daca stai toată ziua așezat pe un scaun...înțeleg. e doar părerea mea
Multumesccccc ,eu vreauuu de mult sa ma las de zaharrr.Chiar am o oboseala cronica deja .Mulțumesc cu respect ,ascultând și acum tot ma încurajez singura .Mii de mulțumiri .
Cei care urmăriți acest dr Încercați,,nu este inposibil alti medici sai""nutriționiști;;" dau sfaturi si recomandări pe bani frumoși Domnul dr sfaturi gratis Haideti sa ancercam Doamne ajută adevărat toti suferim deceva si obezitatea cauza Dumnezeu să vă binecuvânteze pt sfat Dumnezeu să ne ajute să înțelegem 🙏♥️🙏🙏
Da aveti mare dreptate ii foarte bine sa facem abstinenta de zahar ,ii benefic pt sănătate si pt a gandi frumos!Numsi beneficii din toate punctele de vedere o perioada fara zahar!Doamne ajuta-ne la toti !Va mulțumim frumos pt sfaturile pretioase care ni le oferiți!
Salut.In acest clip nu ai zis nimic despre mierea naturala.de albini.Cred ca diferenta intre zahar si miere este enorma.Ar fi bine sa zici ceva despre mire.Mersi.
Exact cum ați descris ...mă simțeam fff inflamata, dureri,b anchilozari, luam in greutate ....am redus complet zaharul, pâinea și gluten și am beneficiile pe care le descrieți...întâmplător v-am auzit și pot spune aveți dreptate și că zahărul prea mult consumat, te distruge iar renunțarea o simți ca pe o întinerire, te refaci complet daca și continui sa excluzi sedentarismul si alimentele care fac rău mereu ..multumesc
Asta e super! Insa painea e si ea zahar, merele, portocalele si toate fructele bogate in fructoza! Dieta keto este o dieta ce eliminat totat zaharul, fructoza si sucroza si coprul intra in repparatie!
Vă mulțumesc frumos pentru dragostea cu care ne împărtășiți din vastele dumneavoastră cunoștințe despre sănătate. Bunul Dumnezeu să vă răsplătească efortul cu sănătate muuuultă!
Mulțumesc pentru acest documentar. Sa Încerci să ne explici cat mai băbește nouă celor care nu cunoaștem mai nimica anatomia omului. Sau chimia. Succes!
Așa este aveti mard dreptate pana sa aud de postul intermitent aveam dureri de picioare groaznice si medicul reumatolog mia zis ca asa o sa imi petrec toata viata .Exclus ptr mine m-am ambitionat am renunțat la zahar paine sucuri si nu mă mai dor picioarele.
Obisnuiam sa beau 4-5 cafele pe zi, cu lape si 1 cub de zahar brun. Am redus la 1 cafea pe zi, maxim 2 si fara zahar. La mancare, am renuntat la carbohidrati, dar uneori fac exceptii ( 1-2 felii de paine daca mananc vinete de exemplu) dar oricum, am redus de la vreo 400-500 grame pe zi la 200-300 pe saptamana. Grasimi mananc in continuare. Cartofi prajiti la fel. Cantitatea am redus-o putin ( mancam si peste 1 kg la o masa cu maxim 2 mese pe zi, mai ales daca era vorba de gratare). Am inceput sa beau si ceai verde. Pana sa reduc carbohidratii nu prea am observat nimic. Dupa ce am redus carbohidratii am inceput sa scad in greutate. Beau in continuare coca cola, dar am redus semnificativ cantitatea. Dulciuri nu mancam deloc nici inainte, rar ma apuca vreo nebunie sa mananc o ciocolata sau prajituri. De sarbatori le degust doar. Dupa 3 saptamani am pierdut 6kg. La analize de sange, inafara de tgp, totul a iesit alb. La ficat, mi-a spus ca am steatoza dar ca mai e destul loc de mai rau. Acum 2 ani, la ficat a fostbputin mai categoric medicul in sensul ca trebuie sa fac ceva. Una peste alta, zahar si carbohidrati redusi functioneaza pentru mine.
Asteptam cu mare interes continuarea… De ce niciun cuvant despre asta?! Cu ce “dieta”/stil de viata continui?! Te ingrasi imediat la loc, dupa ce revii la mancatul “normal”, ca inainte de dieta? Sau cum?! Ca nu se poate sta o perioada prea mare cu o dieta fara zahar/carbohidrati (si nici nu e prea sanatos, din ce stiu).
Va apreciez descrierea medicala a fenomenului, dar mult mai captivant ar fi fost sa veniti si cu niste "how to" - uri, intr-o lume in care suntem inconjurati de carbohidrati si zaharuri ati putea concepe un meal plan pe 14 zile fara zahar sau macar ce ar fi indicat sa consumam?
Zaharul din pacate se afla in aproape toate alimentele. Unii oameni prefera sa foloseasca zahar cand isi fac un ceai sau o cafea, deoarece indulcitorii sunt de regula mult mai nocivi. Presupun ca toata lumea stie cat de greu e de evitat zaharul, de aceea majoritatea incurajeaza sa consumi in cantitati mici. Mi se pare daunator pentru glicemie sa il elimini in intregime.
@@clarademew Pentru o perioada scurta nu are cum sa afecteze , si oricum nici nu se prea poate evita. Ideea e sa ne spuna dl. doctor cum se poate evita nu ce beneficii are, ca aia cred ca toata lumea stie. Pe cat e de important de ce-ul , la fel si cum-ul..
Cel mai bine e să folosiți ce am menționat la video cu dieta keto și să evitați ce spun acolo că trebuie evitat.Aici aveți link : th-cam.com/video/O3gSLki3beo/w-d-xo.html
Mulțumesc foarte mult. Acuma....să și reusesc😢😢😢Când mă apucă poftă de dulce....nu mai pot gândi până nu mănânc ceva dulce. Am renunțat acum 3 ani la zahărul din cafea , dar pentru dulce....regret și când văd pe cineva mâncând o bomboană, pe care am ambiția să nu mi-o pun în geantă.
Cu drag! Eu am făcut un video precedent în Cara menționat care alimente sunt permise și care sunt interzise aici aveți link: th-cam.com/video/O3gSLki3beo/w-d-xo.html
E mai usor de a o vedea ca un stil de viata, decât o cură. Devine "normalitate" cu beneficii pe termen lung. Deasemenea e ideal de a da pancreasului şansa de a se opri din produs insulină, care de obicei se întâmplă dupa 16 ore de la ultima masa (prin masa se intelege chiar si un strugure mâncat, si detectat de ficat). Un obicei de a manca intr-o "fereastra" de 8 ore sau chiar si o singura data pe zi e benefica, mai ales daca se mananca nu mai tarziu de 3-4 ore de ora somului, seara. Accelerata cu postul indelungat, de un minim 3 zile, duce la fenomenul de Autifagie, corpul detectind lipsa de hrana, va incepe a se "hrăni" pe grăsimea proprie (asa creeaza ficatul ketonii) si de consuma celule partial nefunctionale in corp, pt a crea celule noi, dar mai intai va consuma toxinele din corp, deci o stare temporara de dureri de cap puternice si de greata/moleseala, e un indicator de toxicitate in sistemul imun, trebuie luptat de trecut de ea, uneori.
Eu aplic un stil de viata fara zahar si post intermitent (6/16 ore). Asa este , schimbarile se intampla exact cum ai explicat foarte clar in prezentare.
Postul intermintent 6/16 si fara zahar este foarte bun pt sanatate! Mă bucur de ambiția pe care o aveți și de toate îmbunătățirile în sănătate de care aveți parte! Vă mulțumesc pentru că ați scris și în acest fel deveniți încurajare și sursă de inspirație și pentru alții!
@@valyvaly3338cred că este greșit scris....probabil a vrut să scrie 6/18 sau 8/16 ...în care numărul mic reprezintă intervalul de timp( ore) în care poți mânca l-ar numărul mare intervalul in care nu se mănâncă nimic( se poate bea apa) .
❤ Cipri Kaiser mulțumesc mult pentru sfaturi și munca ta ajută negreșit alti oameni ca mine de exemplu nu vreau pătrățele pe abdomen doar un trup cât mai sănătos îngrijit și normal pentru o viață plina de sper alegeri bune. Respect 😊
In urma cu aproape 2 luni am descoperit acest video și brusc am zis hai sa încerc, 14 zile trec repede. Și așa a fost, au zburat rapid și pentru ca m-am simțit excelent, am zis ca mai vreau sa încerc o luna. Și astfel eu de 1luna jumătate am mâncat doar fără zahăr și am continuat cu postul intermitent ( deja de aproape 3 luni am trecut la post) dar azi am încheiat și cele31 zile ce au urmat după primele 14 zile. Nu plănuiesc sa revin la zahăr pentru ca ma simt prea bine. Am slăbit 11 kg in aceste 46 de zile. Vreau sa va mulțumesc încă odata pentru aceste video extrem de utile. Dumnezeu sa va dea sănătate și sa va binecuvânteze cu zile frumoase. Mulțumesc, mulțumesc,multumeeeeesc!
O sa incerc si eu Poti sa imi explici Te rog Ce inseamna Post interminent cam la Ce ora mancai , Multumesc frumos 😊
Dar ai mâncat fructe? În timpul acesta de 46 de zile?
Ai slăbit foarte puțin eu cu fructe slăbesc 1 kg la zi
@@gheorghilasmada4009da, eu am mâncat și fructe care nu ar fi Ok la consumul de zahăr.
@@irinacameliaiancu4294eu am mâncat in intervalul orar 9-13. Practic am avut mic dejun și pranz. Iar in restul zilei am consumat doar apa
In urma acestui videoclip ai reușit sa pui in noi ambiție si o dorință de a începe imediat si sa renunțam la zahăr pentru următoarele 14 zile. Mulțumim.
Mulțumesc și eu!
❤nu o mi m
@@CipriKaiserVideo Trebuie ca timp de 14 zile să nu mănânc nici un fruct și nici pâine, paste, cereale deloc?
@@catalingologan70 Salut! Eu am făcut un experiment de90 de zile în care nu am mâncat zahăr industrial. Am început de la 70 dekg iar după am ajuns la 65 de kile +am făcut regulat sală de 5 ori pe săptămână a câte maxim o oră. Am mâncat fructe, legume și produse în care era zahăr 0 la început iar apoi m-am uitat să fie cât mai puțin. Dacă mai ai întrebări te pot ajuta. O seară plăcută!
@@zoltanfit Mulțumesc. Îl întrebasem pe d-l Kaiser dar mulțumesc oricum!
Buna dimineața și Doamne ajută!
🕯️Candelā în colind!
🌟Am mers în post pe drumul Bethleemului cu ruga de candela în colind ,cu nădejdea credinței și bucuria de a ajunge Ziua Sfânta in care sa ne închinăm Pruncului Sfânta în Biserica Lui cea sfântă!
🔔Buna dimineața cu colind din Rai !
💓 Cale cu bucurie spre Pruncul Iisus!
🔔 Colind lin și senin spre Bethleem!
❄️ Pași cu pace spre Hristos!
🛐 Colind sfânt și bun ,colind- rugăciune!
🙏Să îngânam și noi colinzi ca o rugă!
🙏🌟🎄❄️🔔🧑🎄🛐⛪❄️🎄
Mulțumesc! 🙏👍
Utile explicatiile! Maine se implinesc 14 zile fara zahar. Ma simt excelent! Totul pleaca de la creier. Daca esti motivat si intelegi ca organismul iti va multumi 100% pentru ajutorul dat, atunci poti muta muntii din loc.
Miere ați consumat?
Aveti absolut dreptate. Am facut un challenge cu niste prieteni, 40 de zile fara zahar. Sunt un Om nou, am energie ,vitalitate si pielea a devenit super curata si sanatoasa. Chiar si de matreata am scapat, am avut ani de zile egal ce produse foloseam. Recomand tuturor!!
Sunt mândru de dumneavoastră! Mulțumesc de mesaj!
Miere pot consuma???(la cafea)
@@marianasimeon8894 incercati fara, puteti pune mai bine un pic de lapte .
Dana? Chiar e adevărat cu fața curată? Cum o aveai înainte? Aveai probleme cu tenul?
@@loredan228 da,am avut cosuri si pete rosii. Acum e super curata si petele rosii le mai am doar dupa ce fac dus, scurt timp.
DOMNULE DOCTOR
"Să vă mângâie CERUL CU BINECUVÂNTĂRI DIVINE azi , mâine și mereu.."
Amin
Creierul are nevoie se carbohidrate , spune dr. neurolog Ciurea !
Nu este doctor sau cadru medical, poate sunt persoane care va citesc comentariul si cred asta
Un bun vorbitor, un profesor pe intelegerea tuturor, o prezenta placuta.
Am eliminat zazărul și carbohidrații ( tot ce conține făină) și am -22 kg în 18 luni!!!!...e greu dar e POSIBIL!!!!!
Wow. Felicitări
E putin mai ales petruca nai mincat fainoase ...cineva tot cu post intermitent in 11 luni a dat 32kg.si na eliminat fainoasele
E cel mai sănătos așa, ai pentru piele și pentru metabolism.
Și eu, știu că aș putea slăbi foarte repede, cum am mai făcut-o, dar mă abțin și am răbdare, încercând să construiesc și masă musculară.
Sunt in ziua 16 fără zahăr, am descoperit una singura din ce ati enumerat: nu ma mai doare (așa tare) un genunche.. ce tare! Nici n-am băgat de seama când s-a ameliorat durerea.❤
M-ai convins sa scap de zahar intr-un minut și 30 de secunde . Am auzit tot ce trebuia sa aud 🙏🏽🫀
Foarte utile si de foarte mare importanta ,toate informatiile furnizate de tine !
Multumesc cu recunostinta maxima 🙏😇
Am renunțat la zahărul din cafea în urmă cu 2 ani și doar alegerea asta a însemnat enorm
Super buna alegere! Te felicit pt asta!
👏👏👏👏👏👏😘
SUUUUPER.
EU AM RENUNȚAT LA ZAHAR ȘI PÂINE
AM SLABIT 12 KG INTR UN AN.
AȘA AM SIMȚIT CĂ ESTE BINE.
Bravo,acum mai renunta la carne si peste si poti sa iesi la pascut.scuze.
După 3 satamini de eliminare din dieta a zaharului și carbohidraților mă simt plina de energie, o dispoziție buna... Mulțumim Domnul Cipri! Șinteti un înger printre pământeni! Să aveți parte de multa sănătate!❤
E bine sa va spuneți si vârsta. Metabolismul diferă de la o persoana la alta si de la o vârsta la alta.
Din păcate este foarte greu sa renunți complet la zahăr pentru ca acesta se afla in absolut toate alimentele dar exista și câteva alternative , important este sa vrei sa faci o schimbare ! 😊
Salut Cipri, eu sunt in ziua 11 in care nu mai consum dulciuri si suc iar tot ce ai spus in acest video este adevarat.
Mă bucur foarte mult Bogdan că ai reușit să fii în ziua a 11 a și că experimentezi lucruri minunate în privința sănătății
Nu doar 14 zile, că unii după aia se apucă iar. Scoateți zahărul, sau limitati-l la minimum pentru totdeauna! Creșteți consumul de legume (mai putin fructe) carne de pește și expunerea la soare.
Wow câte informații intr-un video, acum câțiva ani am renunțat pentru o săptămâna la zahăr și primele 3 zile m-am simțit oribil, mi-era rău . După am început sa ma simt mult mai odihnita , mai atenta , mai relaxata . Încerc sa îmi găsesc voința sa ma las din nou sau măcar sa reduc cât se poate ❤
Zahăr de ștevie este foarte bun sau miere pe cât posibil
ati scris in urma cu 8 luni ca nu mai mancari dulciuri ....ati slabit atunci ? ati mai mancat?
multumesc mult dlui Kaiser pentru postarile sale si il asigur ca sunt de acord cu peste 95 % din ideile expuse spre binele nostru. insa de asta data, lucrurile sunt un pic mai complicate. pentru ca...da, excesul de zahar - o dizaharida - si/sau excesul de monozaharide - ex fructoza, levuloza - idem excesul de carbohidrati e limpede ca nu fac bine, mai ales daca persoana ce comite excesul alimentar are o viata statica, nu depune efort fizic si deci nu metabolizeaza acesti compusi din alimente. da, la bolnavii de cancer e total contraindicat zaharul si dieta se limiteaza doar la carbohidrati care in organism produc macar minimalul de zaharuri totusi necesare. idem, la omul sanatos, un pc de zaharuri sau macar carbohidrati sunt necesare tot pentru prezentza/ sinteza interna a unor mici cantitati de zaharuri. de ce ? simplu, muschii inimii si creierul - poate si alte organe - au stricta nevoie de acestea. asadar, sa nu trecem dintr-o extrema in alta. caci, as aminti cu multa modestie ca la concentratii serice de zaharuri sub 30 mg/dl , criza hipoglicemica poate duce la moartea persoanei. asadar, prudenta mare in ce priveste adoptarea unor regimuri alimentare atat de restrictive
Aveți dreptate!
Mulțumesc mult pentru aceste informații prețioase...ce bine că putem sa ne cunoaștem mai bine...și să ne îmbunătățim sănătatea
Superb! Mulțumesc mult! Le știu pe toate...dar când asculți un material atât de sintetic și bine documentat...nu poți decât sa aplauzi!!!
Danke
Mulțumesc și eu!
@@CipriKaiserVideo chestia cu neuroni că apar alți nu e adevărat
@@nutotiziaristisuntcorecti184 Hrana favorita a celulelor creerului sunt ketonii, nu sursa de "hrană" glicemică.
@@nutotiziaristisuntcorecti184 Ca referinta, recomand documentarul "The Science of Fasting", s-a constat regenerare chiar si cognitiva la persoane cu probleme mentale, Alzheimer, Dementia, etc
HRISTOS A INVIAT! Multumesc pentru informatiile preziose! Trebuie sa incercat! 😊
Adevărat a înviat! Vă mulțumesc pentru mesaj!
Super clip ! Te-am descoperit azi si am tinut sa las un mesaj. Exact de 1 an am scos, in cea mai mare parte, zaharul si carbohidratii si...surpriza, o scadere in greutate destul de mare, fara sa ma infometez si fara sa-mi pierd din energie. Asa cum ai mentionat, totul s-a imbunatatit. La inceput a fost mai greu, dar motivatia a fost de baza. In cabinet (sunt psiholog) pot astfel ajuta clientii / pacientii prin propriul exemplu. Si chiar reusim impreuna. Atentia si concentrarea sunt la un nivel net superior. Mult succes si mai vrem astfel de clipuri.
Carbohidrații însemnând concret ce? Ce ați scos? Și cam ce mâncați ?mă interesează subiectul. Iertați îndrăzneala
Esti tare rău jur, mi-ai câștigat abonarea și Like ul din primele 3 minute, felicitări 💪🏼💪🏼💪🏼
Mulțumim pentru aceste informații, cam greu pentru persoanele cărora
le plac dulciurile.
Da așa este! Abstinența de la orice lucru de care cu timp am devenit dependenți este dificilă car cu ajutorul lui Dumnezeu nimic nu este imposibil!
Eu am inceput de 1 luna de zile keto si post intermitent cu o singura masa pe zi , nu aveti idee cat de bine ma simt, migrenele pe care le aveam aproape zilnic au disparut, energie exista pe tot parcursul zilei, mentalul si drive ul de a face chestii - restaurat, doar avantaje 😂. Orice problema aveti atat de natura fizica cat si psihica, eu zic ca e un lucru pe care il puteti schimba/controla imediat si aduce rezultate rapide, o sa fiti surprinsi cate lucruri sunt strans legate de dieta
ȘI LA CE ORĂ MĂNÂNCI? AI MAI SLĂBIT DACĂ AI STILUL ACESTA DE VIAȚĂ?
Daca faci exercitii HIIt sau mergi la sala nu poti avea o asemenea dieta pentru ca ai nevoie de carbohidrati si proteine. Pentru slabit probabil e cea mai buna dieta.
@@vioricaboier4155 *16 cu 8...16 ore doar apă, ceai sau cafea neîdulcite si 8 ore mîncat mult mai puțin / hipocaloric... Respectat cu strictețe acest regim alimentar (intermitent fasting) duce la rezultate uimitoare! Vă spun din proprie experiență !!!*
Program zilnic la aceleași ore...
@@GEO_65 OK. MERSI PT INFORMAȚII 👍❤️
Vă mulțumim frumos , ați redat în așa fel în căt ați reușit sigur să ajutați foarte multă lume , sunteți deosebit de valoros pentru noi , să aveți multă sănătate, vă mulțumim foarte frumos ! ❤
O sa fie greu, dar am sa incerc si eu mai ales ca aduce multe benefici pentru sanatate! Multumesc frumos pentru detalii utile si sanatoase! Seara binecuvantata cu multa sanatate!
Felicitări pt Sfaturi. Respect Cornelius Sibiu
Domnul să vă aiva sub Sfinta Paza Lui Amin
Am renunțat și la zahar și pâine mă simt super ❤
La fel am 3 zile ma simț minunat zaharul da dependenta și nervozitate 😢
Un videoclip educativ si o tema cat se poate de frumos prezentata, insa observ pregnant trendul multor ¨specialisti¨ care sugereaza sa se inlocuiasca activitatile si actiunile motrice cu dietele sau renuntarea la anumiti macronutrienti... Este trist! Poti tine tu o dieta low carb toata viata, rezultatul nu este acelasi cu cel daca ai avea o rutina de antrenament (indiferent de complexitatea lui). Nu macronutrientii sunt problema, ci modul cum ii distribuie oragnismul in functie de capacitatea metabolica, iar asta o poti dezvolta doar prin actiunile sau activitatile motrice.
Fiecare cu părerea lui.darnu uitați ca proteinele sunt f importante sunt cărămizile corpului. Nu sunt împotriva vegetarienilor ,chiar și eu încerc sa mănânc cât mai puțină. Încerc sa mănânc mai mult pește. Linte fasole năut. Dar depinde și de ce munca face fiecare.daca stai toată ziua așezat pe un scaun...înțeleg. e doar părerea mea
Multumesccccc ,eu vreauuu de mult sa ma las de zaharrr.Chiar am o oboseala cronica deja .Mulțumesc cu respect ,ascultând și acum tot ma încurajez singura .Mii de mulțumiri .
Dumnezeu să vă ajute să reușiți! Mulțumesc pentru mesaj!
Mulțumesc mult pentru informațile date.
O să încerc. neapărat......♥️💛💙🌿👍
Va multumim! Respect! Prin felul cum ne explicati, chiar insuflati ambitia de renunta complet poate unii dintre noi la zahar!
Acum te-am descoperit am dat un like si m-am abonat multumesc de informati .Dumnezeu sa va binecuvinteze
Cei care urmăriți acest dr Încercați,,nu este inposibil alti medici sai""nutriționiști;;" dau sfaturi si recomandări pe bani frumoși Domnul dr sfaturi gratis Haideti sa ancercam Doamne ajută adevărat toti suferim deceva si obezitatea cauza Dumnezeu să vă binecuvânteze pt sfat Dumnezeu să ne ajute să înțelegem 🙏♥️🙏🙏
Confirm, eu nu utilizez zahăr de 15 ani , nici nu am în casă!
Da aveti mare dreptate ii foarte bine sa facem abstinenta de zahar ,ii benefic pt sănătate si pt a gandi frumos!Numsi beneficii din toate punctele de vedere o perioada fara zahar!Doamne ajuta-ne la toti !Va mulțumim frumos pt sfaturile pretioase care ni le oferiți!
Vă mulțumesc mult pentru mesaj! Sunteți o încurajare pentru noi toți care citim! Vă transmit multă sănătate!
Acum v-am vazut pentru prima oara pe youtube, si ma-ți motivat 100%. De maine voi incepe acest challenge.Revin peste 2 saptamani cu rezultatul! 😘👏🏻
De maine suna rsicant :) Cum ar fi DE ACUM ?
comentariu 2 weeks ago, deci?
Chiar de mâine incepe. 🙏🏻🙏🏻🙏🏻🙏🏻
Mulțumesc pentru mesaj și spor la dietă!
Salut.In acest clip nu ai zis nimic despre mierea naturala.de albini.Cred ca diferenta intre zahar si miere este enorma.Ar fi bine sa zici ceva despre mire.Mersi.
Exact cum ați descris ...mă simțeam fff inflamata, dureri,b anchilozari, luam in greutate ....am redus complet zaharul, pâinea și gluten și am beneficiile pe care le descrieți...întâmplător v-am auzit și pot spune aveți dreptate și că zahărul prea mult consumat, te distruge iar renunțarea o simți ca pe o întinerire, te refaci complet daca și continui sa excluzi sedentarismul si alimentele care fac rău mereu ..multumesc
Mulțumesc pentru informații! Eu nu sunt prietenă cu dulciurile, pot să lipsească din alimentația mea!
Asta e super! Insa painea e si ea zahar, merele, portocalele si toate fructele bogate in fructoza! Dieta keto este o dieta ce eliminat totat zaharul, fructoza si sucroza si coprul intra in repparatie!
th-cam.com/video/O3gSLki3beo/w-d-xo.html
Mulțumesc mult pentru toate informații !!
Schimba viața cu totul și durerile trec :)
Vă mulțumesc frumos pentru dragostea cu care ne împărtășiți din vastele dumneavoastră cunoștințe despre sănătate. Bunul Dumnezeu să vă răsplătească efortul cu sănătate muuuultă!
Funcționează perfect 👌
Va ascult cu mare placere si atentie. Va urmez sfaturile care sunt foarte bine explicate si justificate. Va multumesc!
Mulțumesc Cipri ptr video! Am mai făcut eu asa ceva. Acuma m-ai provocat și încep de Luni!...numai sa nu se faca luni de zile.😂
Dumnezeu să te ajute!
😂
Si…? Vreun rezultat?
Mulțumesc frumos! Cu siguranță am să încerc. Prețioase informații!
Multumim pt informatiile foarte pretioase.Dumnezeu sa te binecuvanteze!
Mulțumesc fiți binecuvântată!
Va multumim mult de tot
Doamne ajuta !
Mulțumesc pentru acest documentar. Sa Încerci să ne explici cat mai băbește nouă celor care nu cunoaștem mai nimica anatomia omului. Sau chimia.
Succes!
Așa este aveti mard dreptate pana sa aud de postul intermitent aveam dureri de picioare groaznice si medicul reumatolog mia zis ca asa o sa imi petrec toata viata .Exclus ptr mine m-am ambitionat am renunțat la zahar paine sucuri si nu mă mai dor picioarele.
Mulțumesc 😂, voi încerca cu mare drag pentru sănătatea noastră! ❤
Multumesc foarte mult pentru acest material minunat explicat!
Hristos a înviat!MULTUMIM, pentru informațiile prețioase pe care ni le transmiteți! Sănătate tuturor!🙏
Vă mulțumesc și eu pentru mesaj! Multă sănătate!
Mare adevăr 🇹🇩❤️✌️🤝🇩🇪 am renunțat la zahar și nu mai sunt dependent de dulciuri
Super informațiile!multumim!
Hai ca incerc si eu👏Multumim pt toate informatiile, Cipri! Punem in practica de luni 🙏
Multumesc Iulia pentru mesaj! Dumnezeu sa ne ajute!
Si ce rezultat ai avut?
Mulțumesc mult !
E minunat să fii sănătos !
O zi frumoasă!
Foarte interesant,bravo daca este si benefic o sa incerc.
Mulțumesc pentru mesaj! Doamne ajută cu dieta să meargă bine și cu succes!
Mulțumim pt aceste informații prețioase!
Cu drag! Sper să fie de folos pentru cât mai mulți oameni!
Interesant ! Gata cu orice c9ntine zahar !
O sa incerc ! Mulțumesc
Mulțumesc și eu pentru mesaj!
Danke, Herr Kaiser!
Gut zu wissen, daß der Zucker so schädlich ist! Habe zwar nicht alles verstanden, aber trotzdem vielen Dank ❤🙏
Thank you so much for your message!
Was haben Sie nicht verstanden?
Vlt kann ich Ihnen übersetzen!
WAHR wenn du die rumänische Sprache nicht kennst, ist es schwieriger... wie auch immer, ich versichere dir, dass dies die besten Tipps sind
Salutare fac acest lucru de aprox. 2 ani omul are dreptate ba chiar mai mult......
Voi încerca şi eu chiar de astăzi.
Mulțumim ptr.sfarurile minunate pe care le împărtășiți cu noi!😊
Și eu vă mulțumesc pentru că mi-ați scris! Multă sănătate!
Într-adevăr, l-am descoperit pe Dr. Berg în dumneavoastră!
Obisnuiam sa beau 4-5 cafele pe zi, cu lape si 1 cub de zahar brun. Am redus la 1 cafea pe zi, maxim 2 si fara zahar.
La mancare, am renuntat la carbohidrati, dar uneori fac exceptii ( 1-2 felii de paine daca mananc vinete de exemplu) dar oricum, am redus de la vreo 400-500 grame pe zi la 200-300 pe saptamana. Grasimi mananc in continuare. Cartofi prajiti la fel. Cantitatea am redus-o putin ( mancam si peste 1 kg la o masa cu maxim 2 mese pe zi, mai ales daca era vorba de gratare).
Am inceput sa beau si ceai verde. Pana sa reduc carbohidratii nu prea am observat nimic. Dupa ce am redus carbohidratii am inceput sa scad in greutate.
Beau in continuare coca cola, dar am redus semnificativ cantitatea. Dulciuri nu mancam deloc nici inainte, rar ma apuca vreo nebunie sa mananc o ciocolata sau prajituri. De sarbatori le degust doar.
Dupa 3 saptamani am pierdut 6kg. La analize de sange, inafara de tgp, totul a iesit alb. La ficat, mi-a spus ca am steatoza dar ca mai e destul loc de mai rau. Acum 2 ani, la ficat a fostbputin mai categoric medicul in sensul ca trebuie sa fac ceva.
Una peste alta, zahar si carbohidrati redusi functioneaza pentru mine.
Hristos a Inviat! Esti un inger pamintean , iti Multumesc din suflet pentru aceasta informatie pretioasa … Multumesc enorm 🙏🙏🙏❤️❤️❤️💐💐💐💐
Adevărat a înviat! Ce bine ca mai sunt oameni care știu de Isus!
Tocmai ce am descoperit acest canal. Foarte util.
Mă bucur că ai găsit canalul de TH-cam! Apreciez mesajul! Multă sănătate!
Asteptam cu mare interes continuarea… De ce niciun cuvant despre asta?! Cu ce “dieta”/stil de viata continui?! Te ingrasi imediat la loc, dupa ce revii la mancatul “normal”, ca inainte de dieta? Sau cum?! Ca nu se poate sta o perioada prea mare cu o dieta fara zahar/carbohidrati (si nici nu e prea sanatos, din ce stiu).
F.interesant,după Paște sigur voi încerca !!!
Mulțumim frumos pt.informație .💖🌲🙏
Mult succes ! Mulțumesc pentru mesaj!
Va apreciez descrierea medicala a fenomenului, dar mult mai captivant ar fi fost sa veniti si cu niste "how to" - uri, intr-o lume in care suntem inconjurati de carbohidrati si zaharuri ati putea concepe un meal plan pe 14 zile fara zahar sau macar ce ar fi indicat sa consumam?
Foarte bine punctat.
Un covrig echivalează cu 3 lingurițe de zahăr!😢😢😢😢
Zaharul din pacate se afla in aproape toate alimentele. Unii oameni prefera sa foloseasca zahar cand isi fac un ceai sau o cafea, deoarece indulcitorii sunt de regula mult mai nocivi. Presupun ca toata lumea stie cat de greu e de evitat zaharul, de aceea majoritatea incurajeaza sa consumi in cantitati mici. Mi se pare daunator pentru glicemie sa il elimini in intregime.
@@clarademew Pentru o perioada scurta nu are cum sa afecteze , si oricum nici nu se prea poate evita. Ideea e sa ne spuna dl. doctor cum se poate evita nu ce beneficii are, ca aia cred ca toata lumea stie. Pe cat e de important de ce-ul , la fel si cum-ul..
Mii de multumiri.
Și eu vă mulțumesc pentru că mi-ați lăsat acest mesaj!
Spuneți și ce alimente trebuie sa mâncăm în cele 14 zile, mulțumim frumos!
Cel mai bine e să folosiți ce am menționat la video cu dieta keto și să evitați ce spun acolo că trebuie evitat.Aici aveți link : th-cam.com/video/O3gSLki3beo/w-d-xo.html
Mulțumesc foarte mult. Acuma....să și reusesc😢😢😢Când mă apucă poftă de dulce....nu mai pot gândi până nu mănânc ceva dulce. Am renunțat acum 3 ani la zahărul din cafea , dar pentru dulce....regret și când văd pe cineva mâncând o bomboană, pe care am ambiția să nu mi-o pun în geantă.
Cum după 34 zile scade considerabil pofta de dulce!
@@CipriKaiserVideo ce mă fac eu 34 de zile?😪😪😪😪
Mulțumesc pentru sfaturi
Cu drag!
❤❤❤Mulţumesc mult pentru, detali preţioase❤❤❤
Cu plăcere mulțumesc și eu pentru mesaj!
Poti sa faci un video despre postul intermitent te rog.
Adevărat 🌈💟🙏. Vă mulțumesc frumos dl. Dr. Cipri ❤
Este bine ce zici 👍dar scrie care sunt alimentele și fructe,legume, pe care să le folosim🙏🙏🙏pe perioada acestor 14 zile👍
Cu drag! Eu am făcut un video precedent în Cara menționat care alimente sunt permise și care sunt interzise aici aveți link: th-cam.com/video/O3gSLki3beo/w-d-xo.html
@@CipriKaiserVideo de de de de
Mulțumesc frumos !!!🌾🍀🌻
Și eu mulțumesc frumos Ana pt mesajul tau!
Excelente informații
Vă mulțumesc pentru mesajul încurajator!
Cipri multumesc pentru scest video ,te urmaresc cu drag
Nu stiu cine esti, dar m-am abonat !🎉
Mulțumesc!
Și eu vă mulțumesc pentru mesaj!
Urmaresc DR CEZAR🙏❤️..
Multumim pentru consilii !
Vă ascult mereu cu atenție și interes !
Mulțumesc mult Lucia pentru mesaj și pentru că mă urmăriți! Vă transmit multă sănătate de la Chicago!
Mulțumesc mult pentru detalii utile și sănătoase! Seara binecuvântată și plăcută sa aveți!
Mulțumesc, Cipri. Așa simt și eu. Chiar fără nu vreau , dar e important sa facem periodic o “cura”, chiar și mai lunga .
Mulțumesc Ramona! Da îmi este important să facem periodi câte o cură!
Mulțumesc mult pentru aceste explicații! Sunt foarte utile și bine fundamentate!
E mai usor de a o vedea ca un stil de viata, decât o cură. Devine "normalitate" cu beneficii pe termen lung. Deasemenea e ideal de a da pancreasului şansa de a se opri din produs insulină, care de obicei se întâmplă dupa 16 ore de la ultima masa (prin masa se intelege chiar si un strugure mâncat, si detectat de ficat). Un obicei de a manca intr-o "fereastra" de 8 ore sau chiar si o singura data pe zi e benefica, mai ales daca se mananca nu mai tarziu de 3-4 ore de ora somului, seara. Accelerata cu postul indelungat, de un minim 3 zile, duce la fenomenul de Autifagie, corpul detectind lipsa de hrana, va incepe a se "hrăni" pe grăsimea proprie (asa creeaza ficatul ketonii) si de consuma celule partial nefunctionale in corp, pt a crea celule noi, dar mai intai va consuma toxinele din corp, deci o stare temporara de dureri de cap puternice si de greata/moleseala, e un indicator de toxicitate in sistemul imun, trebuie luptat de trecut de ea, uneori.
@@t.s.3669 Autofagia nu este mancarea de grasime proprie.
Eu aplic un stil de viata fara zahar si post intermitent (6/16 ore). Asa este , schimbarile se intampla exact cum ai explicat foarte clar in prezentare.
Postul intermintent 6/16 si fara zahar este foarte bun pt sanatate! Mă bucur de ambiția pe care o aveți și de toate îmbunătățirile în sănătate de care aveți parte! Vă mulțumesc pentru că ați scris și în acest fel deveniți încurajare și sursă de inspirație și pentru alții!
Ce înseamnă post intermitent 6/16?
@@valyvaly3338cred că este greșit scris....probabil a vrut să scrie 6/18 sau 8/16 ...în care numărul mic reprezintă intervalul de timp( ore) în care poți mânca l-ar numărul mare intervalul in care nu se mănâncă nimic( se poate bea apa) .
@@Allor292 e vorba de doua mese pe zi. Prima Masa la 9 si ultima la 17, iar 16, ultima Masa de la 17 la 9 dimineata..
Mulțumesc ,mulțumim ,mulțumim, genial.
Mulțumesc și eu mult pentru mesaj și vă transmit multă sănătate de la Chicago!
❤ Cipri Kaiser mulțumesc mult pentru sfaturi și munca ta ajută negreșit alti oameni ca mine de exemplu nu vreau pătrățele pe abdomen doar un trup cât mai sănătos îngrijit și normal pentru o viață plina de sper alegeri bune. Respect 😊
Multumesc ,Cipri !!❤🤜🤛👍🙋♂️👨👩👧👨👩👧👨👩👧
Cu plăcere! Multă sănătate!
Mulțumesc frumos pentru rețetă
Cu plăcere și eu vă mulțumesc pentru mesaj!