Va mulțumesc. Nu stiu cum se preda istoria la școală, eu am terminat studiile in alt secol 😁, dar exista in spatiul public o mulțime de istorici tineri sau mai putin tineri pe care ii urmaresc cu incantare.
@decaesaris5093 In ceea ce mă privește, pot să vă spun că nu m-am gândit să plec de la o legendă ( deși face parte din stilul meu), pur și simplu nu m-am gândit la asta. Am plecat de la o sursă scrisă Cronica vremurilor trecute care se raportează la evenimente începând cu secolul IX. Este o idee pe care o rețin pentru un material viitor, vă mulțumesc!😊
RAR,FOARTE RAR poți vedea azi mai al es despre ruși și RUSIA,asemenea co mentariu istoric,IST ORIE, REALĂ.Splen did,magnific,numai superlative! ! !Sărut măna
@@Storytripper ați lucrat destul de mult la materialul acesta dar este incomplet . Eu am găsit în Italia o revistă istorică in care se făceau referiri la un anume diplomat și istoric trimis de la Bagdad la regele vikingilor pe la anul 900. Se numea Ahmad al Fadlan și a scris tot ce a văzut și auzit pe drum și acolo in nord . După istorisirile lui s-a făcut filmul " Al treisprezecelea războinic " cu Antonio Banderas în rolul principal. Eu citisem și in țară cate ceva despre el dar ce am găsit în revista aceea era mai pe larg și meditând putin la cele citite mi-am dat seama că avea sens ce scrisese Ahmad al Fadlan. Printre multe alte subiecte abordate de el era ceva legat de zona noastră de la nord . El spunea că fuseseră la un moment dat trei vikingi care călcaseră legile lor și au fugit. Dupa câțiva ani au aflat de la niște negustori că cei trei erau intr-o localitate mai la sud și pentru a-i captura au fost trimiși câțiva soldați care să-i aducă să răspundă în fața legii. Capitanul a ajuns în acea localitate și a găsit un popor pașnic care lucra pamantul și aveau vite și deci hrană din belșug. Nu stăpâneau arta războiului și i-a întrebat dacă ar primi o unitate de oameni capabili care să-i apere de jafuri. Oamenii locului au răspuns că vor , așa că acest capitan dupa ce i-a dus și predat pe cei trei , a adunat o trupă de oameni cu care s-a dus și s-a angajat ca apărător al acelei localități. Vikingii erau germanici și rușii sunt ramura de răsărit a vikingilor așa numiții varegi, ei au fost mult timp supuși ai suedezilor, ultima oară când au încercat suedezii să-i supună a fost pe la 1700. Armata suedeză pornită spre Moscova a luat o călăuză rusă dar acel om al cărui nume îmi scapă i-a băgat într-o mlaștină de unde nu a mai scăpat nimeni, nici măcar călăuza. După această pierdere Suedia nu a mai fost o putere în zonă. Numele Rusia vine de la apelativul pe care îl foloseau între ei " rus" (se citește ras) este asemănător cu " bre" al nostru sau " lei, lea" la aromâni sau " ra" la megleno-români. Revenind la subiectul nostru , Ucraina, putem face niște legături cu ceea ce știm despre ei și ce știm despre noi. Ucrainenilor li se zice "haholi" unde hahol înseamnă moț, pentru că ei aveau obiceiul să-si lase să crească în creștetul capului un moț de păr care ajungea până la 50 de centimetri . In România noi ii avem pe moți care aveau același obicei, dar in timp la noi s-a pierdut, în schimb porecla a rămas . Asta înseamnă că au fost același popor sau trib dar cu timpul s-au separat și s-au pierdut legăturile de rudenie. Poreclele de hahol sau moț cred ca au fost date de ruși respectiv de unguri. Ei candva au format Dacia și dacă luăm numai acest nume care in slavă înseamnă "dacea--casă mare " putem înțelege că Dacia se poate să fi însemnat "casă mare " sau " casă comună " pentru toate triburile din Dacia. Luand in calcul și numele regiunilor din Ucraina vestică unde avem pornind de la valahi, volohi și volâni , ne putem da seama că zona de la vest de Nipru este mai apropiată ca rudenie de noi decât de ruși. Noi avem regiuni autonome vlahe in Polonia in Cehia in Slovacia plus minorități importante în toate țările din zonă de la Adriatica până la Marea Neagra. Acei soldați vikingi au influențat decisiv limba vorbită pentru că toți tinerii și copiii își doresc sa fie viteji și buni războinici până în ziua de azi și dorind să-i imite in totul au preluat și limbajul, argou tipic soldaților. La tâmplărie și azi mai sunt meseriași bătrâni care știu sculele și operațiile de tâmplărie cu numele nemțești folosite prima dată la noi de meseriași veniți din Germania pe timpul lui Carol l. La diamante , argoul folosit este evreiesc pentru că ei au prelucrat de 2000 de ani aceste pietre prețioase, astfel că rușii veniți și-au impus destul de repede limba . Dacă ar vrea să creeze o adevărată barieră lingvistică între Rusia și Ucraina ar trebui sa folosească o limbă cât mai diferită de cea rusă. Ucraineana este o limbă complementară celei ruse . Limba maghiară ar fi mers dar este străină de zona noastră și au minorități destul de mici in doar câteva țări din jur pe când limba română se vorbește în diverse dialecte și graiuri din Polonia până în Croația, Grecia, Ucraina și până în Crimeea . Astfel am putea fi o barieră atât împotriva expansiunii ruse cât și o zonă de rezistență împotriva ateismului occidental.
@@williamgabrielmortianu9873 Va multumesc. Sunt onorata sa am urmaritori care poseda asemenea cunoștințe, tot ceea ce completati dumneavoastra ne ajuta sa avem o imagine si mai completa asupra subiectelor propuse. Cred ca pot, la un moment dat, sa lansez o tema si sa realizez materialul doar pe baza comentariilor primite. Va mai astept si la alte videoclipuri.
Vorbesti in necunostinta de cauza. Nu pomeneste nimic despre noi desi noi existam in aceste locuri cu mult inaintea lor chiar daca nu ne formaseram ca stat.
@@dumitruoniga6727 spune câte ceva dar fără să numească. Pe vremea aceea, ca și acum dealtfel, popor cu adevărat puternic și vrednic de a rămâne in istorie era și este poporul care luptă, care își apară interesele " și nevoile și neamul" nu cei ca noi care știau doar să muncească și să fie buni creștini! Românii erau organizați in jurul bisericii sau episcopului și mai târziu în jurul cnezilor, abea pe la 1100-- 1200 cnezatele au fost unite sub Litovoi in Valahia. În Serbia și Croația din cauză că românii erau uniți doar în jurul parohului sau episcopului și nu politic, serbii ca și croații care s-au organizat politic, au avut câștig de cauză asimilându-i pe români !! Eu sunt abonat la "Timoc Press" saitul românilor timoceni și preotul Boian spune că atunci când s-a făcut înțelegerea intre sârbi și români erau cam jumate- jumate și de aceea pe stemă era un cerc întrerupt adică două semicercuri reprezentând cele două națiuni unite. A mers așa o vreme până când in 1833 sârbii au impus ca orice nou născut să primească numai nume sârbești. Chiar strabunica mea născută in 1850 in apropiere de Pitești era refugiată împreună cu familia din Serbia !!
Va multumesc. Este o bucurie cand gasesc ceva de la dvs. Le ascult nu numai odata. Daca as putea sa va dau cateva likeuri pentru subiecte, pentru munca, pentru talentul de a prezenta videoul.
@@doinad7363 Multumesc, am raspuns in trecut la aceasta intrebare. Storytripper este un proiect gestionat de o singura persoana (cea care citește), nu exista o echipa in spate.
Da! Un material documentat, frumos scris si mai ales f.frumos lecturat! Finalul , cu gust amarui si realist este pe sufletul meu! Am doar o intrebare: cand arare in istorie pt.prima data numele de Ukraina-ukrainean- limba ukraineana? Stiam ca mult mai tarziu!
Obs : Vladimir creștinat in rit răsăritean / bizantin ; schisma a avut loc in 1054 . Vajk - posibil crestin in rit răsăritean a adoptat ritul latin / roman și odată cu acela aquis -ul comunitar …
Și România datorita carii stat exista?....lumea se schimba în timp și e di firesc.Important sa se producă aceste modificări de comun acord, fără sânge.Oamenii se amesteca între ei,normal, căsătorii între etnii.Pace doar sa fie.
Daca nu exista la Inceput Ucraina, nu exista nici Rusia. Apoi putem vorbi de Rusia ca zid contra invaziilor asiatice, salbatice, barbare, care au fost zid in calea lor, tinand departe barbarii de Europa, apoi au jucat un rol curcial in distrugerea imperiului Otoman
@@raisaasiar7241 Istoria românilor se pierde în negura vremurilor. Noi nu suntem urmașii Romei , ci mai vechi decât ei . Romanii, după cucerirea unei părți a Daciei ( dacii liberi nu au fost cuceriti), au dedicat o columna ( cea a lui Traian ) doar luptelor cu dacii. De ce nu au dedicat alte columne și luptelor cu alte popoare ? Herodot îi consideră pe daci, * cei mai viteji și drepți dintre traci *....dar cu mult inainte au fost datate tăblițele de la Tărităria și scrierea mai veche decât sanscrita.
Nu se ajungea la război dacă rusii respectau tratatul pe care l-au semnat cu Ucraina, după ce Ucraina a renunțat la tot arsenalul nuclear ..Dacă Ucraina își oprea vreo 10 bombite nucleare rusii nu mai aveau curaj ...deci totul a fost premeditat de criminalii rusi,nu Sam a atacat ,lasă sosocismele pentru tembeli.
Istorie contrafactuală : fără dezastrul mongol din 1240 aria slava s-ar fi consolidat pana la Carpați … Le datorăm supraviețuirea etnica / lingvistica ?
Hunii și ungurii nu erau același popor?Nu vorbiți deloc de valahi sau moldoveni deși am fost vecini..Foarte bine că ați amintit de khazari care au adoptat religia mozaică...
Eiii!! Rusii sint niste salbateci de cind sint ei.Nimic nou sub soare. Numai ca occidentul ii pupa mereu in fund, pentru ca pe ei nu i-au scos noapte din casa, in izmene sa-i duca in Siberia. Dar ei nu se vor schimba, ca le place sa acapareze si sa muanince munca altuia, iar daca ar mai lua si pe unele popoare in robie ar duci-o si mai bine. O v-a lua-o peste nas si occidentul, daca nu se grabesc sa scoata din sertar proiectele cu alte forme de energie; pe unii sa-i puna cu fundu pe gheata iar pe altii cu fundu pe nisip..
Observăm ca rușii și ucrainenii sunt rude apropiate și au istorie comună, mai observăm că Rusia a crescut prin înglobarea altor teritorii și neamuri, prin expansiune , Rusia este un stat de invadatori. Cetatea Albă, alb mai având sensul și de "frumos "de aici și mai multe localități cu acest nume, Cetatea Albă din Basarabia istorică, Alba-Iulia, Belgrad, adică orașul alb sau frumos .
Ma gândesc ca ar trebui sa plecam de la situatia actuala...care pentru cei nascuti in secolul XXI este singura cunoscuta, nu ne putem juca cu vietile unor oameni. Astazi este vorba despre ucraineni, maine putem fi noi ! Au stramosi comuni, fac parte din acelasi spatiu cultural, in Ucraina 30% din populatie este rusofona, intelegem aceste aspecte ...dar nu ne putem impaca cu ideea ca 3 milioane de oameni si-au parasit locuintele si au fugit in lume! Intrebarea care se pune este...Va fi Rusia capabila, vreodata, sa se alinieze standardelor lumii occidentale?
@@Storytripper Nu doar noi, ci omenirea. Putin poate gândi ca Hitler la sfârșit, dacă dispare el sa se ducă totul și va aplica atacul atomic. Pe Hitler a avut cine să-l oprească, nu vad cum poate fi oprit Putin.
Puteam și noi,începutul l-a făcut Burebista,cel mai mare român dac,restul ”adunarea la pădure”,plătitul tributului la toți care cereau,tăvălitul în noroi sub formă de movilă,cedarea ținuturilor fără arma în mână practică obișnuită a ”elitelor” prezente în istoria României.Cetatea Albă=Ackerman a fost luată de la Turci,garnizoana turcă controlând cică amenințarea leașă și rusă.
Exact, nu există Rusia Kieveană. Kiev Rus nu înseamnă Rusia care a apărut mult mai târziu furând numele cu primul vis imperial. A fost doar Moscovia multă vreme și mult după Kiev.
@@iachimdumitru2821 când Kiev era oraș în anii 460 nu era picior de rus prin zona, intemeietorul care a unificat triburile cu numele de RURIK ,nu are nimic rusesc in ADN-ul lui.Rusii au falsificat toată istoria Europei.
Rușii kieveni au fost cunoscuți că ruteni iar teritoriul lor se numea Zaporoje . Conducatorii Moscovei erau rude bune ale kievenilor . Iar în ziua de astăzi diferența dintre ruși și ucraineni este doar de nume . Ucraina a fost înființată de Lenin sa fie un tampon între URSS și vestull Europei . Fără sprijinul UE și NATO Ucraina nu ar exista acum .
C Mai oameni buni noi ce trăim cu trecutul suntem dezvoltați bine material și științific la ce dracu ne trebue războaie știm foarte bine că criminalii bogătani nu se vor sătura niciodată de bani și paminturi lasatii naibii ei totdeauna la 70 de ani vor face războaie că săi mai împuțineze pe săraci că sa nu se răscoale înspre ei nou trebuesa n unim cu Rominiea tara mamă ori lăsați ne cu Rusiea in pace că ne vor distruje pe toți cu bombele lor chimice de cînd e lumea pe pămînt a fost așa că omul moare de singurătate și boli dar de război cubombe vor muri toți odată ceiea ce no să facă niciodată ei omoară doar oponenții lor și fac ecsperimente pe omul simplu neajutorat așa o să fie mereu
Este bine ca TOATĂ LUMEA STRICATA de pe pamint sa știe de azi înainte ca : Hristos Isus ESTE Dumnezeu și ESTE vecinic SINGURUL Dumnezeu care... A FĂCUT pamintul , Omul și toate celelalte lucruri, și astfel... ÎNAINTE de Dumnezeu NU A FOST... NIMIC , NICIUNDE, așa cum dovedește temeinic Sfinta Scriptura a lui Dumnezeu. Acum va este... LIMPEDE ?. Eu, Romeo , sint SINGURUL SFINT (adică Om ADEVĂRAT ) al lui Isus Hristos , de pe tot pamintul, după mii de ani, și deci SINGURUL Om PUTERNIC de pe pamint în toată viata Mea . Eu, Domnul, sint SRAPINUL lumii dracesti de pe pamint. Eu , Romeo , sint totdeauna SINGURUL VRAJMAS al lui Satana diavolul , de pe tot pamintul.. Amin.
Dar prezintă rușii ,așa încurcat,cum că ar fi un trib al slavilor. Istoria mișcării popoarelor europene zice că rușii sunt vikingi ,varegi care au migrat din peninsula scandinavă spre zona stăpânită de slavi .Sec...X ? In jurul ac secol.
Așa zice Duhul Sfint . Femeie care vorbești aici , spui NUMAI MINCIUNI , fiindcă ești PACATOASA și deci DIAVOL ( și vorbește DIAVOLUL prin gura ta ) . Tu femeie spui ca : ERAU Oameni și Împărații pe acest pamint cu 900 de ani...INAINTE de Hristos ". Sa știi femeie ca Hristos Isus ESTE DUMNEZEU , și SINGURUL Dumnezeu din Ceruri și de pe Pamint , în veci de veci . Și sa mai știi femeie ca...INAINTE de Hristos DUMNEZEU , NU A FOST NIMIC : NICI Pamintul , NICI Omul , NICI Soarele , NICI Luna și NICI Stelele , adică...NU A FOST NIMIC , asa cum dovedește temeinic Sfinta Scriptura în cartea Apocalipsa punctul 1 cu slova 8 : " EU sint Alfa și Omega , INCEPUTUL și Sfirsitul " , zice Domnul Dumnezeu , Cel Atotputernic . Tu femeie NICI NU STII ca ESTI de fapt DIAVOL ( adică , PROASTA GRAMADA ) , și mai și vorbești !!!. Amin.
Postați și harta Daciei . Baba Vanga și Gupta Swuavi au spus că , ROMANIA va conduce lumea ! ( Am aflat că , Împăratul Iosif al 2-lea . , îi compătimea pe romani , ptr prostia lor . Și la Iași am fost declarat nebun ! )
Minunată expunerea. Mulțumim frumos! Dacă în acest spirit s - ar preda istoria în școlile românești, elevii ar fi mult mai motivați.
Va mulțumesc. Nu stiu cum se preda istoria la școală, eu am terminat studiile in alt secol 😁, dar exista in spatiul public o mulțime de istorici tineri sau mai putin tineri pe care ii urmaresc cu incantare.
Doar minciuni, pentru legitimarea unui stat inexistent pana la stalin!
@decaesaris5093 In ceea ce mă privește, pot să vă spun că nu m-am gândit să plec de la o legendă ( deși face parte din stilul meu), pur și simplu nu m-am gândit la asta. Am plecat de la o sursă scrisă Cronica vremurilor trecute care se raportează la evenimente începând cu secolul IX. Este o idee pe care o rețin pentru un material viitor, vă mulțumesc!😊
Respect si multumim pt lectia de istorie si asteptam altele !
Toata stima pt munca ta,le ascult cu deosebită plăcere, le aștept.,se simte ca lucrezi mult la documentare.Felicitări. 💐
Multumesc.
RAR,FOARTE RAR poți vedea azi mai al es despre ruși și RUSIA,asemenea co mentariu istoric,IST ORIE, REALĂ.Splen did,magnific,numai superlative! ! !Sărut măna
Va mulțumesc pentru vizionare si apreciere!😊
Superb! Aveți story-uri foarte bine documentate. Felicitări!
Multumesc!
@@Storytripper ați lucrat destul de mult la materialul acesta dar este incomplet . Eu am găsit în Italia o revistă istorică in care se făceau referiri la un anume diplomat și istoric trimis de la Bagdad la regele vikingilor pe la anul 900. Se numea Ahmad al Fadlan și a scris tot ce a văzut și auzit pe drum și acolo in nord . După istorisirile lui s-a făcut filmul " Al treisprezecelea războinic " cu Antonio Banderas în rolul principal. Eu citisem și in țară cate ceva despre el dar ce am găsit în revista aceea era mai pe larg și meditând putin la cele citite mi-am dat seama că avea sens ce scrisese Ahmad al Fadlan.
Printre multe alte subiecte abordate de el era ceva legat de zona noastră de la nord . El spunea că fuseseră la un moment dat trei vikingi care călcaseră legile lor și au fugit. Dupa câțiva ani au aflat de la niște negustori că cei trei erau intr-o localitate mai la sud și pentru a-i captura au fost trimiși câțiva soldați care să-i aducă să răspundă în fața legii. Capitanul a ajuns în acea localitate și a găsit un popor pașnic care lucra pamantul și aveau vite și deci hrană din belșug. Nu stăpâneau arta războiului și i-a întrebat dacă ar primi o unitate de oameni capabili care să-i apere de jafuri. Oamenii locului au răspuns că vor , așa că acest capitan dupa ce i-a dus și predat pe cei trei , a adunat o trupă de oameni cu care s-a dus și s-a angajat ca apărător al acelei localități. Vikingii erau germanici și rușii sunt ramura de răsărit a vikingilor așa numiții varegi, ei au fost mult timp supuși ai suedezilor, ultima oară când au încercat suedezii să-i supună a fost pe la 1700. Armata suedeză pornită spre Moscova a luat o călăuză rusă dar acel om al cărui nume îmi scapă i-a băgat într-o mlaștină de unde nu a mai scăpat nimeni, nici măcar călăuza. După această pierdere Suedia nu a mai fost o putere în zonă.
Numele Rusia vine de la apelativul pe care îl foloseau între ei " rus" (se citește ras) este asemănător cu " bre" al nostru sau " lei, lea" la aromâni sau " ra" la megleno-români.
Revenind la subiectul nostru , Ucraina, putem face niște legături cu ceea ce știm despre ei și ce știm despre noi. Ucrainenilor li se zice "haholi" unde hahol înseamnă moț, pentru că ei aveau obiceiul să-si lase să crească în creștetul capului un moț de păr care ajungea până la 50 de centimetri . In România noi ii avem pe moți care aveau același obicei, dar in timp la noi s-a pierdut, în schimb porecla a rămas . Asta înseamnă că au fost același popor sau trib dar cu timpul s-au separat și s-au pierdut legăturile de rudenie. Poreclele de hahol sau moț cred ca au fost date de ruși respectiv de unguri. Ei candva au format Dacia și dacă luăm numai acest nume care in slavă înseamnă "dacea--casă mare " putem înțelege că Dacia se poate să fi însemnat "casă mare " sau " casă comună " pentru toate triburile din Dacia. Luand in calcul și numele regiunilor din Ucraina vestică unde avem pornind de la valahi, volohi și volâni , ne putem da seama că zona de la vest de Nipru este mai apropiată ca rudenie de noi decât de ruși. Noi avem regiuni autonome vlahe in Polonia in Cehia in Slovacia plus minorități importante în toate țările din zonă de la Adriatica până la Marea Neagra.
Acei soldați vikingi au influențat decisiv limba vorbită pentru că toți tinerii și copiii își doresc sa fie viteji și buni războinici până în ziua de azi și dorind să-i imite in totul au preluat și limbajul, argou tipic soldaților. La tâmplărie și azi mai sunt meseriași bătrâni care știu sculele și operațiile de tâmplărie cu numele nemțești folosite prima dată la noi de meseriași veniți din Germania pe timpul lui Carol l. La diamante , argoul folosit este evreiesc pentru că ei au prelucrat de 2000 de ani aceste pietre prețioase, astfel că rușii veniți și-au impus destul de repede limba .
Dacă ar vrea să creeze o adevărată barieră lingvistică între Rusia și Ucraina ar trebui sa folosească o limbă cât mai diferită de cea rusă. Ucraineana este o limbă complementară celei ruse . Limba maghiară ar fi mers dar este străină de zona noastră și au minorități destul de mici in doar câteva țări din jur pe când limba română se vorbește în diverse dialecte și graiuri din Polonia până în Croația, Grecia, Ucraina și până în Crimeea . Astfel am putea fi o barieră atât împotriva expansiunii ruse cât și o zonă de rezistență împotriva ateismului occidental.
@@williamgabrielmortianu9873 Va multumesc. Sunt onorata sa am urmaritori care poseda asemenea cunoștințe, tot ceea ce completati dumneavoastra ne ajuta sa avem o imagine si mai completa asupra subiectelor propuse. Cred ca pot, la un moment dat, sa lansez o tema si sa realizez materialul doar pe baza comentariilor primite. Va mai astept si la alte videoclipuri.
Vorbesti in necunostinta de cauza. Nu pomeneste nimic despre noi desi noi existam in aceste locuri cu mult inaintea lor chiar daca nu ne formaseram ca stat.
@@dumitruoniga6727 spune câte ceva dar fără să numească. Pe vremea aceea, ca și acum dealtfel, popor cu adevărat puternic și vrednic de a rămâne in istorie era și este poporul care luptă, care își apară interesele " și nevoile și neamul" nu cei ca noi care știau doar să muncească și să fie buni creștini! Românii erau organizați in jurul bisericii sau episcopului și mai târziu în jurul cnezilor, abea pe la 1100-- 1200 cnezatele au fost unite sub Litovoi in Valahia. În Serbia și Croația din cauză că românii erau uniți doar în jurul parohului sau episcopului și nu politic, serbii ca și croații care s-au organizat politic, au avut câștig de cauză asimilându-i pe români !! Eu sunt abonat la "Timoc Press" saitul românilor timoceni și preotul Boian spune că atunci când s-a făcut înțelegerea intre sârbi și români erau cam jumate- jumate și de aceea pe stemă era un cerc întrerupt adică două semicercuri reprezentând cele două națiuni unite. A mers așa o vreme până când in 1833 sârbii au impus ca orice nou născut să primească numai nume sârbești. Chiar strabunica mea născută in 1850 in apropiere de Pitești era refugiată împreună cu familia din Serbia !!
Va multumesc. Este o bucurie cand gasesc ceva de la dvs. Le ascult nu numai odata. Daca as putea sa va dau cateva likeuri pentru subiecte, pentru munca, pentru talentul de a prezenta videoul.
Va mulțumesc mult pentru cuvintele frumoase. Să fim sănătoși, să avem mai mult timp și să ne auzim mai des!😊
Dumnezeu să vă binecuvinteze.
Superbă lectie de istorie, mulțumesc mult
Super materialul, vă mulțumesc, ascult cu mare plăcere. Vă doresc tot binele din lume! ❤
Toată stima draga doamna
Multumesc pentru documentar 👍👍👍!
Felicitari doamna , va ascult cu tot dragul
Dumnezeu sa te binecuvânteze
Mulțumesc de material
Va multumesc! Sa trecem cu bine peste asta! 😊
Multe mulțumiri !
Continuați. Minunat
Mulțumesc!
Toate bune și frumoase dar, nu era bine ca acest material să apară prin 2021?
Poate chiar 2014…2010...20....19...18...17...
Mulțumim. Foarte frumos.
Mulțumesc.
Încă un material extraordinar de bine documentat. Felicitări și vă mulțumesc. PS: Sunteți profesor de istorie?
Multumesc . Nu.
Poate sa fie lector . Nu ne spune cine a scris materialul. Dar citeste frumos.
@@doinad7363 Multumesc, am raspuns in trecut la aceasta intrebare. Storytripper este un proiect gestionat de o singura persoana (cea care citește), nu exista o echipa in spate.
Pentru o mai completă înțelegere, de văzut: Vikings TV Series 2013-2020
Felicitari
Da! Un material documentat, frumos scris si mai ales f.frumos lecturat! Finalul , cu gust amarui si realist este pe sufletul meu!
Am doar o intrebare: cand arare in istorie pt.prima data numele de Ukraina-ukrainean- limba ukraineana? Stiam ca mult mai tarziu!
Chiar nu știu să vă răspund la întrebare, am să mă documentez! Mulțumesc pentru vizionare!😊
Obs : Vladimir creștinat in rit răsăritean / bizantin ; schisma a avut loc in 1054 .
Vajk - posibil crestin in rit răsăritean a adoptat ritul latin / roman și odată cu acela aquis -ul comunitar …
Bai frate dacă Rusia nu era nu mai exista Ucrainia la ora actuala. Deci practic Ukreina exista pe harta datorita Rusiei!
Și România datorita carii stat exista?....lumea se schimba în timp și e di firesc.Important sa se producă aceste modificări de comun acord, fără sânge.Oamenii se amesteca între ei,normal, căsătorii între etnii.Pace doar sa fie.
Daca nu exista la Inceput Ucraina, nu exista nici Rusia. Apoi putem vorbi de Rusia ca zid contra invaziilor asiatice, salbatice, barbare, care au fost zid in calea lor, tinand departe barbarii de Europa, apoi au jucat un rol curcial in distrugerea imperiului Otoman
@@raisaasiar7241 Istoria românilor se pierde în negura vremurilor. Noi nu suntem urmașii Romei , ci mai vechi decât ei . Romanii, după cucerirea unei părți a Daciei ( dacii liberi nu au fost cuceriti), au dedicat o columna ( cea a lui Traian ) doar luptelor cu dacii. De ce nu au dedicat alte columne și luptelor cu alte popoare ?
Herodot îi consideră pe daci, * cei mai viteji și drepți dintre traci *....dar cu mult inainte au fost datate tăblițele de la Tărităria și scrierea mai veche decât sanscrita.
Mult ai gândit
Rușii socot că datorită lor sa format România .
NU SE AJUNGEA LA RĂZBOI DACĂ NU SE ,, BĂGA,, SAM. CINE SEAMĂNĂ VÎNT VA CULEGE FURTUNĂ...
Nu se ajungea la război dacă rusii respectau tratatul pe care l-au semnat cu Ucraina, după ce Ucraina a renunțat la tot arsenalul nuclear ..Dacă Ucraina își oprea vreo 10 bombite nucleare rusii nu mai aveau curaj ...deci totul a fost premeditat de criminalii rusi,nu Sam a atacat ,lasă sosocismele pentru tembeli.
Nu se ajungea la război dacă Putler își ținea acasă criminalii tâlharii și violatorii
Istorie contrafactuală : fără dezastrul mongol din 1240 aria slava s-ar fi consolidat pana la Carpați …
Le datorăm supraviețuirea etnica / lingvistica ?
Tot ce se poate!
Mulțumim pt adevărul istoric pre$entat corespunde cu ce am citit în istoria evreilor din israel
Am gasito pe sora lui Johanis!
Hunii și ungurii nu erau același popor?Nu vorbiți deloc de valahi sau moldoveni deși am fost vecini..Foarte bine că ați amintit de khazari care au adoptat religia mozaică...
Hey,hey,hey 👍🌹
Eiii!! Rusii sint niste salbateci de cind sint ei.Nimic nou sub soare. Numai ca occidentul ii pupa mereu in fund, pentru ca pe ei nu i-au scos noapte din casa, in izmene sa-i duca in Siberia. Dar ei nu se vor schimba, ca le place sa acapareze si sa muanince munca altuia, iar daca ar mai lua si pe unele popoare in robie ar duci-o si mai bine. O v-a lua-o peste nas si occidentul, daca nu se grabesc sa scoata din sertar proiectele cu alte forme de energie; pe unii sa-i puna cu fundu pe gheata iar pe altii cu fundu pe nisip..
Istoria e facuta de cuceritor.si de cei puternici,restul e .poveste.
Observăm ca rușii și ucrainenii sunt rude apropiate și au istorie comună, mai observăm că Rusia a crescut prin înglobarea altor teritorii și neamuri, prin expansiune , Rusia este un stat de invadatori. Cetatea Albă, alb mai având sensul și de "frumos "de aici și mai multe localități cu acest nume, Cetatea Albă din Basarabia istorică, Alba-Iulia, Belgrad, adică orașul alb sau frumos .
Ma gândesc ca ar trebui sa plecam de la situatia actuala...care pentru cei nascuti in secolul XXI este singura cunoscuta, nu ne putem juca cu vietile unor oameni. Astazi este vorba despre ucraineni, maine putem fi noi ! Au stramosi comuni, fac parte din acelasi spatiu cultural, in Ucraina 30% din populatie este rusofona, intelegem aceste aspecte ...dar nu ne putem impaca cu ideea ca 3 milioane de oameni si-au parasit locuintele si au fugit in lume! Intrebarea care se pune este...Va fi Rusia capabila, vreodata, sa se alinieze standardelor lumii occidentale?
@@Storytripper Cred ca raspunsul e nu (din pacate).
@@Storytripper Nu doar noi, ci omenirea. Putin poate gândi ca Hitler la sfârșit, dacă dispare el sa se ducă totul și va aplica atacul atomic. Pe Hitler a avut cine să-l oprească, nu vad cum poate fi oprit Putin.
@@ionmaria2888 Pare dur ce spun... există oameni antrenați pentru asta !
Puteam și noi,începutul l-a făcut Burebista,cel mai mare român dac,restul ”adunarea la pădure”,plătitul tributului la toți care cereau,tăvălitul în noroi sub formă de movilă,cedarea ținuturilor fără arma în mână practică obișnuită a ”elitelor” prezente în istoria României.Cetatea Albă=Ackerman a fost luată de la Turci,garnizoana turcă controlând cică amenințarea leașă și rusă.
Sa nu uitam ca Kievul era oraș în anii 460 ,Moscova apare prin 1100 .
Exact, nu există Rusia Kieveană. Kiev Rus nu înseamnă Rusia care a apărut mult mai târziu furând numele cu primul vis imperial. A fost doar Moscovia multă vreme și mult după Kiev.
@@sacotafiruta2348 Moscova atestata documentemar din anii 1100 ,deci după 600 de ani de când Kiev era oraș.
corect, Kievul- e mama orașelor ursești, e primul oraș rus.
@@iachimdumitru2821 când Kiev era oraș în anii 460 nu era picior de rus prin zona, intemeietorul care a unificat triburile cu numele de RURIK ,nu are nimic rusesc in ADN-ul lui.Rusii au falsificat toată istoria Europei.
@@valentintodoran6618 a treia capitală a Rusiei
Rușii kieveni au fost cunoscuți că ruteni iar teritoriul lor se numea Zaporoje . Conducatorii Moscovei erau rude bune ale kievenilor . Iar în ziua de astăzi diferența dintre ruși și ucraineni este doar de nume . Ucraina a fost înființată de Lenin sa fie un tampon între URSS și vestull Europei . Fără sprijinul UE și NATO Ucraina nu ar exista acum .
Înființată de Lenin și apoi reîntregirea cu un cadou teritorial făcut de Hrusciov, adică Crimeea.
Nu se intelege care e istoria si legatura dintre Rusia kieveanã care ajunge la apogeu înainte de anul 1000 si Rusia Moscovita formata dipa 1100!
C
Mai oameni buni noi ce trăim cu trecutul suntem dezvoltați bine material și științific la ce dracu ne trebue războaie știm foarte bine că criminalii bogătani nu se vor sătura niciodată de bani și paminturi lasatii naibii ei totdeauna la 70 de ani vor face războaie că săi mai împuțineze pe săraci că sa nu se răscoale înspre ei nou trebuesa n unim cu Rominiea tara mamă ori lăsați ne cu Rusiea in pace că ne vor distruje pe toți cu bombele lor chimice de cînd e lumea pe pămînt a fost așa că omul moare de singurătate și boli dar de război cubombe vor muri toți odată ceiea ce no să facă niciodată ei omoară doar oponenții lor și fac ecsperimente pe omul simplu neajutorat așa o să fie mereu
Dezinformatie.
Cuvânt bază:expansiunea..
Da!
EMINESCU NU II INGHITEA PE MUSCALI !!!
Obs:.. si ungurii..
Unguri au apărut cam târziu
Este greșit spus Rusia Kieveană, Kiev Rus nu a fost niciodată Rusia și nu e interschimbabil.
Aveti dreptate. Aceasta formulare folosita chiar si de istorici, produce confuzie! Am sa tin cont pe viitor, mulțumesc!
Este bine ca TOATĂ LUMEA STRICATA de pe pamint sa știe de azi înainte ca : Hristos Isus ESTE Dumnezeu și ESTE vecinic SINGURUL Dumnezeu care... A FĂCUT pamintul , Omul și toate celelalte lucruri, și astfel... ÎNAINTE de Dumnezeu NU A FOST... NIMIC , NICIUNDE, așa cum dovedește temeinic Sfinta Scriptura a lui Dumnezeu. Acum va este... LIMPEDE ?. Eu, Romeo , sint SINGURUL SFINT (adică Om ADEVĂRAT ) al lui Isus Hristos , de pe tot pamintul, după mii de ani, și deci SINGURUL Om PUTERNIC de pe pamint în toată viata Mea . Eu, Domnul, sint SRAPINUL lumii dracesti de pe pamint. Eu , Romeo , sint totdeauna SINGURUL VRAJMAS al lui Satana diavolul , de pe tot pamintul.. Amin.
Deci, " cine o fost primu' n Ardeal"??? 😅 Kievul e al Rusiei, nu al Ucrainei!!!
Bugul e la vest de Volga, ce mama naibii chiar așa!!
Ce naiba? Toate hărțile pe care le arăți sunt EXACT invers față de ce spui
Dar prezintă rușii ,așa încurcat,cum că ar fi un trib al slavilor. Istoria mișcării popoarelor europene zice că rușii sunt vikingi ,varegi care au migrat din peninsula scandinavă spre zona stăpânită de slavi .Sec...X ? In jurul ac secol.
Ce falsitate arăți ... Normal ar fi sa refaci reportajul.
Așa zice Duhul Sfint . Femeie care vorbești aici , spui NUMAI MINCIUNI , fiindcă ești PACATOASA și deci DIAVOL ( și vorbește DIAVOLUL prin gura ta ) . Tu femeie spui ca : ERAU Oameni și Împărații pe acest pamint cu 900 de ani...INAINTE de Hristos ". Sa știi femeie ca Hristos Isus ESTE DUMNEZEU , și SINGURUL Dumnezeu din Ceruri și de pe Pamint , în veci de veci . Și sa mai știi femeie ca...INAINTE de Hristos DUMNEZEU , NU A FOST NIMIC : NICI Pamintul , NICI Omul , NICI Soarele , NICI Luna și NICI Stelele , adică...NU A FOST NIMIC , asa cum dovedește temeinic Sfinta Scriptura în cartea Apocalipsa punctul 1 cu slova 8 : " EU sint Alfa și Omega , INCEPUTUL și Sfirsitul " , zice Domnul Dumnezeu , Cel Atotputernic . Tu femeie NICI NU STII ca ESTI de fapt DIAVOL ( adică , PROASTA GRAMADA ) , și mai și vorbești !!!. Amin.
Săracu' de tine.....
Tu esti prinț Romeo, cănd s a născut IISUS, deja romanii conduceau in Israel.
Postați și harta Daciei . Baba Vanga și Gupta Swuavi au spus că , ROMANIA va conduce lumea ! ( Am aflat că , Împăratul Iosif al 2-lea . , îi compătimea pe romani , ptr prostia lor . Și la Iași am fost declarat nebun ! )
Doamna prezinta fapte reale.Nu scorneli diavolesti din mintea celor posedati.
Fals