Mama dacă știam acestea lucruri când mergeam la școala trăiam alta viața, ar trebui explicate! Ieste bomba videoul asta, mulțumesc!! Mi-ați deschis alta lume!
Ipoteza fericirii este o carte despre cum ne putem gasi un sens in viata asimiland sfaturile vechii intelepciuni si adoptand descoperirile psihologiei moderne. Haidt pune in discutie unele dintre conceptiile populare despre originea fericirii, despre rolul reciprocitatii si despre contributia ratiunii la luarea deciziilor. Aflam astfel de ce, de multe ori, virtutea nu isi este propria rasplata, de ce extrovertitii sunt de fapt mai fericiti decat introvertitii si de ce gandirea constienta nu e atat de importanta cum ne-ar placea sa credem. Inspirandu-se atat din filozofie, cat si din stiinta, Ipoteza fericirii ne arata cum am putea deveni mai buni, mai echilibrati si mai fericiti.
„Fericirea nu e ceva ce putem gasi, obtine sau atinge in mod direct. Trebuie sa ne asiguram conditiile potrivite si apoi sa asteptam. Unele dintre acele conditii tin de noi insine, precum coerenta dintre partile si nivelurile personalitatii noastre. Alte conditii presupun o relatie cu lucruri care se afla in afara noastra: asa cum plantele au nevoie de soare, de apa si de pamant fertil pentru a creste, oamenii au nevoie de iubire, de munca si de o legatura cu ceva mai mare decat ei insisi. Merita sa luptam pentru a dezvolta relatiile potrivite dintre noi si ceilalti, dintre noi si munca pe care o facem si dintre noi si ceva mai mare decat persoana noastra. Daca reusim sa cream aceste relatii, scopul si sensul vor incepe sa se faca simtite.“ - JONATHAN HAIDT
„O carte captivanta... ce impleteste intr-un mod stralucit vechea intelepciune cu psihologia moderna.“ - The Times
„Din punct de vedere intelectual, Ipoteza fericirii este poate cea mai substantiala carte produsa de miscarea psihologiei pozitive.“ - Nature
„Ipoteza fericirii... are mai multe de spus despre placerile, pericolele si adevarurile existentei decat orice alta carte pe care am citit-o in ultima vreme.“ - San Francisco Bay Guardian
Super tare acest domn Paul Olteanu , îl ascult cu mare plăcere și cât de multe subiecte interesante încât mă uimește cât de cursiv vorbește . Felicitări ! Mulțumesc !
O expunere extraordinara bazata pe studiu izvorît din pasiune,din dorinta de cunoaștere a activității creieruĺui ,si a-si satisface dorinta de a împărtăși cu mult interes apropiatilor sai.Minunat!
Multumim mult pentru minunatele informatii. Ma bucur ca aduci amite de Andrew Huberman. Prin tine Paul ajunge neurostiinta si in Romania la oameni curiosi de a afla mai multe despre cum functioneaza creierul.
Foarte interesant, util, educativ si de aplicat. Multumim mult! Notiuni din aceast domeniu ar aduce un imens beneficiu educațional tinerilor, daca li s-ar face cunoscute incă de pe bancile școlilor.
asta se studiazä la facultatea de Psihologie....eu am studiat Bazele Psihologiei trei ani .Ca sä intelegi mai bine , trebuiesc invätate multe lucruri care sunt in legäturä , altfel , nu vei intelege esenta a acestui fenomen : Stresul .
Foarte tare! Paul, ești un fenomen prin ceia ce faci. Ar fi foarte bine dacă ai intra în sistemul de învățământ (profesori, studenți, elevi, preșcolari dar și părinți). Ar fi o șansă pentru a schimba din temelie societatea.
Ai debitat cea mai ineptă tîmpenie pe care am citit-o pe aici 😂😂😂 E bun în învăţămînt, te-ar învăţa să scrii corect. "Ceia" ai învăţat să scrii la facultate?
@@violetavioleta9153Cele trei greșeli : de cunoaștere (patibulară) , de gândire-înțelegere (10' în genunchi cu mâinile ridicate , la colțul clasei) , de tastare , "e" și "r" fiind înfrățite pe tastatură (transeat !)
Băieți, super podcast. Extrem de util nu doar celor tineri ci tuturor celor care vor sa.si înțeleagă ființa, sa coopereze cu propriul corp in atingerea telurilor. Dacă ar fi după mine, as preda lucrurile acestea încă din liceu...
Iti multumesc pentru tot ceea ce faci d nul Paul, pentru generozitatea cu care impartasasesti aceste informatii extrem de utile,noua tuturor. Cat de bine ne ar fi prins aceste informatii pe vremea cand eram liceeni ! Lumea din ziua de azi ar fi aratat cu siguranta altfel(mai luminata si mai plina de compasiune cel putin) Multa sanatate si putere pentru tot ceea ce intreprinzi!
Am rugamintea, in masura posibilului si pentru viitor, prezentarea unui invitat sa fie in limba romana. Stiu ca poate este "trendii, cool "sau la moda coach, personal trainer insa din respect pentru noi, pentru stramosii nostri , rog sa evitam alte exprimari decat cele in limba romana. Aprecieri deosebite invitatului dumneavoastra. Un exemplu de urmat. Cu deosebit respect.
am trecut de mult de varsta sesiunilor studentesti , ce bine erea sa fi avut la indemana aceste informatii dar cum calaretul meu e neobosit consider ca si acum toate aceste informatii sunt super utile.. Paul de ceva timp ma insoteste in fiecare zi in drumul meu spre servici unde am timp sa-i ascult un episod intreg de la Mind Arhitect . Salutari din USA!
Mulțumim frumos pentru minunatele informații , eu l-am mai ascultat pe Paul și îmi place foarte mult cum explica totul pe întelesul tuturor. Felicitări in continuare .
Wow.....I’m so glad I discovered your video! I have been in California-for more than 36 years.Imi face placere sa ascult la acest video in romaneste! Tot respectul meu! Imi face multa bucurii sa ascult tot , so much to learn! Thank you so much! Again, tot respectul meu!
Legat de stres depinde cum reacționăm la el, cât de intens și cât timp. Ceea ce spui legat de faptul că ai avut o perioadă în care ai tras tare până ai reușit apoi te-ai îmbolnăvit imediat, așa am pățit eu când fiul meu a terminat facultatea, eu am fost mai mobilizată decât el, am tras mai mult, l-am împins de la spate, sprijinit din toate punctele. Când a reușit cu licență, imediat m-am îmbolnăvit când m-am relaxat, pneumonie apoi astm!
Recomand un audio-boock de cursă lungă : " În căutarea timpului pierdut" din care se putea extrage clișeul ăla enervant - madlena lui Proust- pentru partea de după minutul 50'12"
Apreciez videoclipul. Recomand sa cautati si cartile dlui Prof Dragos Carneci. Din ultimele cercetari, arhitectura mintii este vazuta ca retele neuronale si mai putin ca structuri topice.
Paul, cand ai vorbit despre dopamina, cred ca trebuia amintit Skinner cu teoria conditionarii operante/instrumentale, si nu Pavlov cu teoria conditionarii clasice!
Teoria Triune Brain a fost lansata prin anii ^60 si si popularizata de Carl Sagan 10 ani mai tarziu. In timp, si nu din invidie intelectuală , academicienii scortosi au ajuns să respingă aceasta teorie pe motive temeinic stiintifice. De prin 2000 aceiasi academicieni, la fel de scortosi, au recomandat cu inverșunare să nu mai fie folosit acest model alaturea cu metodologia cercetarii. Cu argumente doar de ei intelese... ca pentru noi, cestilalti, care stim ca Pamantul e plat, are sens treaba asta cu creierul reptilian. Dar sunt convins ca e doar o altă scapare! Imi place ca autorul se recomandă trainer si coach, adicatelea nu e om de stiinta. Asta m-a mai linistit!
@@costelgolfin643 Informatia oferită de Paul Olteanu bate într-o direcție, " tips & tricks" pentru a memora o cantitate mare de informație, in cazul asta, demersul lui nu este deloc rău. Nici sarcasmul dumneavoastra nu este rău, asa cum bine ati observat nu este om de știință.
Poate încercați să o cunoașteți și pe d na Niculina Gheorghiță care stie sa explice tot ( in română) in cărțile ei și în interviurile ei prin cercetare si studii facute in mai mult de 25 de ani și din experientele ei de viață .Lumina in suflet să aveți si înțelepciune in ceea ce încercați să faceți.
Exact acelasi lucru vroiam sa-l scot si eu in evidenta, domnul Paul Olteanu este foarte bun si probabil considera familiar acest limbaj mixat , dar cred ca nu-si da seama ca are urmaritori de mai multe categorii de varsta si cultura. Recunosc ca am invatat doar rusa si franceza la scoala si acest limbaj este foarte obositor pentru mine desi incerc sa fiu foarte atent la POPCASTURi (Chiar si acest termen nu cred ca se gaseste in dictionarul romanesc)
Paul este un om extraordinar, care ne invata cele mai importante lucruri
Mama dacă știam acestea lucruri când mergeam la școala trăiam alta viața, ar trebui explicate! Ieste bomba videoul asta, mulțumesc!! Mi-ați deschis alta lume!
Hi ! Ascultā ,dacā vrei Adrian Cranta pe TH-cam,Joe Dispenza, Greg Bradon , Bruce Lipton ❤acolo e originalu,si explicā mai simplu ❤
Nu trebuia neaparat sa stii toate astea , trebuia doar sa iti observi si sa-ti asculti corpul. Iti zice 24/24 unde gresesti si ce trebuie sa faci.
😊😊😊😊😊😊😊
Ipoteza fericirii este o carte despre cum ne putem gasi un sens in viata asimiland sfaturile vechii intelepciuni si adoptand descoperirile psihologiei moderne. Haidt pune in discutie unele dintre conceptiile populare despre originea fericirii, despre rolul reciprocitatii si despre contributia ratiunii la luarea deciziilor. Aflam astfel de ce, de multe ori, virtutea nu isi este propria rasplata, de ce extrovertitii sunt de fapt mai fericiti decat introvertitii si de ce gandirea constienta nu e atat de importanta cum ne-ar placea sa credem. Inspirandu-se atat din filozofie, cat si din stiinta, Ipoteza fericirii ne arata cum am putea deveni mai buni, mai echilibrati si mai fericiti.
„Fericirea nu e ceva ce putem gasi, obtine sau atinge in mod direct. Trebuie sa ne asiguram conditiile potrivite si apoi sa asteptam. Unele dintre acele conditii tin de noi insine, precum coerenta dintre partile si nivelurile personalitatii noastre. Alte conditii presupun o relatie cu lucruri care se afla in afara noastra: asa cum plantele au nevoie de soare, de apa si de pamant fertil pentru a creste, oamenii au nevoie de iubire, de munca si de o legatura cu ceva mai mare decat ei insisi. Merita sa luptam pentru a dezvolta relatiile potrivite dintre noi si ceilalti, dintre noi si munca pe care o facem si dintre noi si ceva mai mare decat persoana noastra. Daca reusim sa cream aceste relatii, scopul si sensul vor incepe sa se faca simtite.“ - JONATHAN HAIDT
„O carte captivanta... ce impleteste intr-un mod stralucit vechea intelepciune cu psihologia moderna.“ - The Times
„Din punct de vedere intelectual, Ipoteza fericirii este poate cea mai substantiala carte produsa de miscarea psihologiei pozitive.“ - Nature
„Ipoteza fericirii... are mai multe de spus despre placerile, pericolele si adevarurile existentei decat orice alta carte pe care am citit-o in ultima vreme.“ - San Francisco Bay Guardian
Super tare acest domn Paul Olteanu , îl ascult cu mare plăcere și cât de multe subiecte interesante încât mă uimește cât de cursiv vorbește . Felicitări !
Mulțumesc !
O expunere extraordinara bazata pe studiu izvorît din pasiune,din dorinta de cunoaștere a activității creieruĺui ,si a-si satisface dorinta de a împărtăși cu mult interes apropiatilor sai.Minunat!
Multumim mult pentru minunatele informatii. Ma bucur ca aduci amite de Andrew Huberman. Prin tine Paul ajunge neurostiinta si in Romania la oameni curiosi de a afla mai multe despre cum functioneaza creierul.
Mulțumesc frumos ce bine e să avem oameni că dumneavoastră să ne mai învețe cite ceva pentrucă ie mai ușor așa cînd cineva ne explică lucrurile.
Genial! Absolute genial!
Sunteți extraordinari. Cât de util, explicit si xata generozitate. Sănătate și i mult bine!
8
Multumesc mult de tot... lumea o sa de schimbe mult daca o sa asculte !!!
multumim...pentru...tot...sanatate va dorim...
Foarte interesant, util, educativ si de aplicat. Multumim mult! Notiuni din aceast domeniu ar aduce un imens beneficiu educațional tinerilor, daca li s-ar face cunoscute incă de pe bancile școlilor.
asta se studiazä la facultatea de Psihologie....eu am studiat Bazele Psihologiei trei ani .Ca sä intelegi mai bine , trebuiesc invätate multe lucruri care sunt in legäturä , altfel , nu vei intelege esenta a acestui fenomen : Stresul .
Este extraordinar de adevarat ce spune omu asta👍👍👍
Extrem de necesare explicatiile pentru a le putea PRACTICA cu usurinta. Felicitari realizatorului si invitatului.
Foarte tare!
Paul, ești un fenomen prin ceia ce faci. Ar fi foarte bine dacă ai intra în sistemul de învățământ (profesori, studenți, elevi, preșcolari dar și părinți). Ar fi o șansă pentru a schimba din temelie societatea.
Ai debitat cea mai ineptă tîmpenie pe care am citit-o pe aici 😂😂😂 E bun în învăţămînt, te-ar învăţa să scrii corect. "Ceia" ai învăţat să scrii la facultate?
@@mugur9nu ma preocupa un gand scris gresit daca e intelept,pt ca o greseala gramaticala se poate corecta Dar un idiot nu!
@@teresahort6650 Eu am arătat doar greşeala inadmisibilă, elrmentară, nu am considerat că e şi idiot.😂😂
@@mugur9 elrementara, domnule?
Marinel si mariner, saracu' nenea Iancu! Credea ca face glume...
@@violetavioleta9153Cele trei greșeli : de cunoaștere (patibulară) , de gândire-înțelegere (10' în genunchi cu mâinile ridicate , la colțul clasei) , de tastare , "e" și "r" fiind înfrățite pe tastatură (transeat !)
Omule, ești genia! Am legat tot ce spui cu lumea spirituală și simt că mi-am deschis instant toate cele 7 chakre!
Băieți, super podcast. Extrem de util nu doar celor tineri ci tuturor celor care vor sa.si înțeleagă ființa, sa coopereze cu propriul corp in atingerea telurilor. Dacă ar fi după mine, as preda lucrurile acestea încă din liceu...
Iti multumesc pentru tot ceea ce faci d nul Paul, pentru generozitatea cu care impartasasesti aceste informatii extrem de utile,noua tuturor. Cat de bine ne ar fi prins aceste informatii pe vremea cand eram liceeni ! Lumea din ziua de azi ar fi aratat cu siguranta altfel(mai luminata si mai plina de compasiune cel putin) Multa sanatate si putere pentru tot ceea ce intreprinzi!
Am rugamintea, in masura posibilului si pentru viitor, prezentarea unui invitat sa fie in limba romana. Stiu ca poate este "trendii, cool "sau la moda coach, personal trainer insa din respect pentru noi, pentru stramosii nostri , rog sa evitam alte exprimari decat cele in limba romana. Aprecieri deosebite invitatului dumneavoastra. Un exemplu de urmat. Cu deosebit respect.
Da, era o zicală amintită în cărți: "Cu cât învățarea este mai intensivă, cu atât uitarea este mai masivă".
am trecut de mult de varsta sesiunilor studentesti , ce bine erea sa fi avut la indemana aceste informatii dar cum calaretul meu e neobosit consider ca si acum toate aceste informatii sunt super utile.. Paul de ceva timp ma insoteste in fiecare zi in drumul meu spre servici unde am timp sa-i ascult un episod intreg de la Mind Arhitect . Salutari din USA!
Tot respectul 👍👍👍👍👍👍👍
Multumesc ininteressante ❤
Mulțumesc ambelor “gânduri” pentru … faptele bune !
Foarte importante cunostinte, spuse cu talent si pe inteles! Multumesc!
Mulțumesc !
Super!
Mulțumesc mult pentru informații!
O explicație mai simplă nu am gasit.sunt student adult medical si acum am.asa.un common sense la multe lucruri. Mulțumesc
Multumesc baieti. Traiasca Paul , proful perfect!
Foarte interesantă metafora elefantul explicație pe intelesul tuturor multumesc
Mulțumim frumos pentru minunatele informații , eu l-am mai ascultat pe Paul și îmi place foarte mult cum explica totul pe întelesul tuturor. Felicitări in continuare .
Foarte bun , indiferent de varsta , pentru simplu fapt ca invatam toata viata !
multumesc frumos
Mersi mult ! Am mai aflat niste lucruri importante. Bravo , Băieți !!!
Cool. Un om mare valoros din Ploiești nostru
Excelent...educativ... Bravo...Multumesc.
Wow.....I’m so glad I discovered your video! I have been in California-for more than 36 years.Imi face placere
sa ascult la acest video in romaneste!
Tot respectul meu! Imi face multa bucurii sa ascult tot , so much to learn!
Thank you so much! Again, tot respectul meu!
Mulțumesc mult pentru tot respectul
Foarte explicit!!Mulțumesc.
Mulțumesc pentru această emisiune !
Mulțumesc pentru limpezime
Paul, esti extraordinar. 👏👏👏👏👏
Mulțumesc cu recunoștința!
Legat de stres depinde cum reacționăm la el, cât de intens și cât timp. Ceea ce spui legat de faptul că ai avut o perioadă în care ai tras tare până ai reușit apoi te-ai îmbolnăvit imediat, așa am pățit eu când fiul meu a terminat facultatea, eu am fost mai mobilizată decât el, am tras mai mult, l-am împins de la spate, sprijinit din toate punctele. Când a reușit cu licență, imediat m-am îmbolnăvit când m-am relaxat, pneumonie apoi astm!
Respect ,bravo merita ascultat si de 2-3 ori !!
Paul esti super!
Antreprenoriatul românesc are nevoie de asta!
Multumesc ☘️
multumim!!
Foarte frumos explicat...100% Best.
F FRUMOS! Sunteți minunați.
Vai, cât mi-a mai plăcut acest episod! 💛
Very, very, important..!
Bravoooo băieți, felicitării miiii de multumirii
Mulțumim mult pentru informații ❤️!!
Țineți-o tot asa! 🤗
interviul e genial, a facut niate mari click-uri in capul meu.
Cel mai tare podcast ❤
Multumesc!
Na ca podcastul asta il evitam. Bine ca intotdeauna!
EXCEPTIONAL!!!!
Mulțumesc foarte util 🔝
foarte interesant ....multumim !
Recomand un audio-boock de cursă lungă : " În căutarea timpului pierdut" din care se putea extrage clișeul ăla enervant - madlena lui Proust- pentru partea de după minutul 50'12"
Felicitări! Informații foarte prețioase.
super podcast
Felicitări ! 💗🙏
Multumim,DZEU FIE CU VOI !
Paul olteanu, cel mai prost om din Romania, absolvent de marketing la romano-americana, va va invata cum sa va deblocati mintea! Bravo!
Foarte interesant, multumesc foarte mult
Foarte bun podcastul!
Foarte bine explicat! Felicitari!
Foarte fain! Este mereu o plăcere să-l asculți pe Paul despre neuroștiința. Abia aștept episodul următor!😍
Felicitări 👍
Dacă vedeam și eu videoclipul ăsta un pic mai devreme , pun pariu că luam 10 la bac😅
Dar măcar e bun că știu de acuma ce am de făcut!!! Mulțumim!
Superinteresant! Felicitări! 💗
Fooarte interesant!
Felicitări, F utile informatii
Te ador baiatul meu, esti cel mai bun , incerc sa iau notițe sa i le predau băiatului meu care trebuie sa dea bacul si nu are chef deloc 🙄
fan fact,super exiciting,coach super...speach..since nu parere..
Acum procastinez uitându-mă la asta
Cel mai tare Paul😍😍
mi-a placut !
Super tare , mi-a placut f mult .
Multumesc Paul !
Apreciez videoclipul. Recomand sa cautati si cartile dlui Prof Dragos Carneci. Din ultimele cercetari, arhitectura mintii este vazuta ca retele neuronale si mai putin ca structuri topice.
Felicitări pentru munca depusă !
Super interviul! 👍🏻
Felicitări, mi-a plăcut foarte mult!👍💓
👉🏻 th-cam.com/video/j218f76chis/w-d-xo.html
Paul, cand ai vorbit despre dopamina, cred ca trebuia amintit Skinner cu teoria conditionarii operante/instrumentale, si nu Pavlov cu teoria conditionarii clasice!
Felicitări! Foarte tare! Imi permit o observație referitoare la ciclurile de somn. Lucrurile nu stau chiar asa. Sunt sigura ca a fost doar o scăpare.
Teoria Triune Brain a fost lansata prin anii ^60 si si popularizata de Carl Sagan 10 ani mai tarziu. In timp, si nu din invidie intelectuală , academicienii scortosi au ajuns să respingă aceasta teorie pe motive temeinic stiintifice. De prin 2000 aceiasi academicieni, la fel de scortosi, au recomandat cu inverșunare să nu mai fie folosit acest model alaturea cu metodologia cercetarii. Cu argumente doar de ei intelese... ca pentru noi, cestilalti, care stim ca Pamantul e plat, are sens treaba asta cu creierul reptilian. Dar sunt convins ca e doar o altă scapare! Imi place ca autorul se recomandă trainer si coach, adicatelea nu e om de stiinta. Asta m-a mai linistit!
@@costelgolfin643 Informatia oferită de Paul Olteanu bate într-o direcție, " tips & tricks" pentru a memora o cantitate mare de informație, in cazul asta, demersul lui nu este deloc rău. Nici sarcasmul dumneavoastra nu este rău, asa cum bine ati observat nu este om de știință.
Am dat share ! 😊👍👏
❤️❤️❤️
❤
❤❤❤
Poate încercați să o cunoașteți și pe d na Niculina Gheorghiță care stie sa explice tot ( in română) in cărțile ei și în interviurile ei prin cercetare si studii facute in mai mult de 25 de ani și din experientele ei de viață .Lumina in suflet să aveți si înțelepciune in ceea ce încercați să faceți.
👏👏👏
Hai sictir !
Exact acelasi lucru vroiam sa-l scot si eu in evidenta, domnul Paul Olteanu este foarte bun si probabil considera familiar acest limbaj mixat , dar cred ca nu-si da seama ca are urmaritori de mai multe categorii de varsta si cultura.
Recunosc ca am invatat doar rusa si franceza la scoala si acest limbaj este foarte obositor pentru mine desi incerc sa fiu foarte atent la POPCASTURi (Chiar si acest termen nu cred ca se gaseste in dictionarul romanesc)
In prezentarea powerpoint, la Feedback-ul generat de erori si la Consolidarea memoriei, la amandoua scrie ca sunt pasul III.
🙏❤️🙏❤️🙏❤️