Spune-ne ce crezi și câștigi o carte de la editura Publica! 😊 Urmărește episodul și scrie-ne într-un comentariu: ce părere ai despre episod, cu ce informații ai rămas după vizionarea lui, ori poate chiar întrebări pentru invitat, de care vom avea grijă să ajungă unde trebuie. Noi le vom citi pe toate și vom premia până vineri 15 noiembrie 2024 unul dintre ele cu o carte care să îți alimenteze inspirația și setea de cunoaștere pe mai departe. De această dată, e vorba despre „Flip Thinking. Arta inovatoare a transformării problemelor în oportunități” de Berthold Gunster.
Foarte utila si autentica discutia. Ideile le care le-am reținut - furia este un semnal de alarma, indica incalcarea unei limite sau o nevoie neîndeplinită si pauza necesara cu promisiunea ca ne vom întoarce si ne vom face vocea auzita.
as face o sedinta in care sa urmaresc un podcast de genul asta cu toti colegii de la job, apoi sa discutam pe tema lui. Cred ca multe probleme ulterioare ar fi altfel rezolvate.
Mi-a plăcut mult cum a explicat ce înseamnă furia și cum aceasta vine cu o informație importantă și pentru mine cel care o manifest, dar și pentru tine cel către care vine furia.
Cred că acest podcast merită ascultat de toată lumea, indiferent de vârstă sau experiență deoarece furia este un sentiment pe care cu toții îl simțim inevitabil - dar majoritatea din păcate nu știm cum să îl gestionăm și, astfel, ajungem în situații neplăcute sau chiar să stagnăm atât în plan profesional cât și în plan personal. Cred că e nevoie să încurajăm mai mult înțelegerea și exprimarea sănătoasă a emoțiilor (pozitive dar și negative) și a limitelor sănătoase la muncă - despre care Adela vorbește în podcast, chiar și la locul de muncă pentru că doar aşa putem construi cu adevărat un mediu sănătos şi caracterizat de siguranță și încredere. Cred, de asemenea, că lipsa educației în acest sens (gestionarea emoțiilor, inteligența emoțională în leadership) este principala cauză pentru care există și în ziua de azi lideri/manageri toxici, și anumite organizații ajung să aibă o cultură nesănătoasă, fake, unde oamenii nu au curajul să își exprime emoțiile și mai degrabă ar pleca decât să discute și să rezolve conflictele. :)
Servus, Symynna! Îti multumim că ai vizionat episodul si că ne-ai inspirat la rândul tău, prin comentariul trimis! Felicitări! Ai câstigat cartea oferită de prietenii nostri de la Editura Publica. Te rugăm sã ne trimiti datele tale în termen de șase zile (numele complet, adresa, număr de telefon) la plan@hackingwork.ro pentru livrarea cărtii. În eventualitatea în care nu primim datele în acest termen, vom alege un alt câstigător.
Mulțumesc lui Dumnezeu și vouă pentru acest podcast care a venit într-un moment în care aveam mare nevoie. Mi-a plăcut felul în care explica ca este ok sa manifești furie în loc să reprimi emoțiile. Mi-a mai plăcut ca face diferența între o stare ocazionala de furie și o stare permanenta de furie. Sunt abia la primele minute și m-a cucerit. Am comandat cartea acum câteva minute și abia aștept să ascult și restul podcastului.
Super tare! Mi-am luat ce am avut nevoie din acest podcast. A rămas cu mine explicația faină pe care Adela a dat-o cu privire la motivul pentru care furia apare: ca ne transmite ca ne e încălcată o limită sau e la mijloc o nevoie neîndeplinită. ❤
Foarte util podcastul, explicat pe înțelesul tuturor! Adela Moldovan ne ajută să înțelegem furia, ce se ascunde în spatele ei și cum s-o gestionăm fără să regretăm apoi. Super tare, chiar aveam nevoie de asta! 👏
Spune-ne ce crezi și câștigi o carte de la editura Publica! 😊
Urmărește episodul și scrie-ne într-un comentariu: ce părere ai despre episod, cu ce informații ai rămas după vizionarea lui, ori poate chiar întrebări pentru invitat, de care vom avea grijă să ajungă unde trebuie.
Noi le vom citi pe toate și vom premia până vineri 15 noiembrie 2024 unul dintre ele cu o carte care să îți alimenteze inspirația și setea de cunoaștere pe mai departe. De această dată, e vorba despre „Flip Thinking. Arta inovatoare a transformării problemelor în oportunități” de Berthold Gunster.
Este exact de ce aveam nevoie in acest moment ...urmeaza sa fac niste schimbari la job!
Foarte utila si autentica discutia. Ideile le care le-am reținut - furia este un semnal de alarma, indica incalcarea unei limite sau o nevoie neîndeplinită si pauza necesara cu promisiunea ca ne vom întoarce si ne vom face vocea auzita.
as face o sedinta in care sa urmaresc un podcast de genul asta cu toti colegii de la job, apoi sa discutam pe tema lui. Cred ca multe probleme ulterioare ar fi altfel rezolvate.
Apucă -te să o organizezi și apoi spune-ți-ne ce ați descoperit și ce ați învățat!
Mi-a plăcut mult cum a explicat ce înseamnă furia și cum aceasta vine cu o informație importantă și pentru mine cel care o manifest, dar și pentru tine cel către care vine furia.
Cred că acest podcast merită ascultat de toată lumea, indiferent de vârstă sau experiență deoarece furia este un sentiment pe care cu toții îl simțim inevitabil - dar majoritatea din păcate nu știm cum să îl gestionăm și, astfel, ajungem în situații neplăcute sau chiar să stagnăm atât în plan profesional cât și în plan personal.
Cred că e nevoie să încurajăm mai mult înțelegerea și exprimarea sănătoasă a emoțiilor (pozitive dar și negative) și a limitelor sănătoase la muncă - despre care Adela vorbește în podcast, chiar și la locul de muncă pentru că doar aşa putem construi cu adevărat un mediu sănătos şi caracterizat de siguranță și încredere.
Cred, de asemenea, că lipsa educației în acest sens (gestionarea emoțiilor, inteligența emoțională în leadership) este principala cauză pentru care există și în ziua de azi lideri/manageri toxici, și anumite organizații ajung să aibă o cultură nesănătoasă, fake, unde oamenii nu au curajul să își exprime emoțiile și mai degrabă ar pleca decât să discute și să rezolve conflictele. :)
Servus, Symynna! Îti multumim că ai vizionat episodul si că ne-ai inspirat la rândul tău, prin comentariul trimis! Felicitări! Ai câstigat cartea oferită de prietenii nostri de la Editura Publica.
Te rugăm sã ne trimiti datele tale în termen de șase zile (numele complet, adresa, număr de telefon) la plan@hackingwork.ro pentru livrarea cărtii. În eventualitatea în care nu primim datele în acest termen, vom alege un alt câstigător.
Mulțumesc lui Dumnezeu și vouă pentru acest podcast care a venit într-un moment în care aveam mare nevoie. Mi-a plăcut felul în care explica ca este ok sa manifești furie în loc să reprimi emoțiile. Mi-a mai plăcut ca face diferența între o stare ocazionala de furie și o stare permanenta de furie. Sunt abia la primele minute și m-a cucerit. Am comandat cartea acum câteva minute și abia aștept să ascult și restul podcastului.
Super tare! Mi-am luat ce am avut nevoie din acest podcast. A rămas cu mine explicația faină pe care Adela a dat-o cu privire la motivul pentru care furia apare: ca ne transmite ca ne e încălcată o limită sau e la mijloc o nevoie neîndeplinită. ❤
Foarte util podcastul, explicat pe înțelesul tuturor! Adela Moldovan ne ajută să înțelegem furia, ce se ascunde în spatele ei și cum s-o gestionăm fără să regretăm apoi. Super tare, chiar aveam nevoie de asta! 👏
Multumesc! Foarte de folos acest episod. M-am regasit in el. Felicitari!
Buna seara Multumesc frumos din suflet 💐💐
Respect Felicitari 🍀🍀🍀🎩🎩
Podcast de nota 10!
Big like! 👌Adela Moldovan chiar stie cum sa ne ajute să înțelegem ce e in spatele nervilorsi cum sa nu mai rabufnim aiurea newdays 😄
foarte tare!
Mi-a placut cum a zis ca furia are un scop ,nu apare brusc ,o nevoie este neimplinita ,o limita este incalcata!
Ce bine a punctat Adela la 1:05:28 ce e cu adevărat în spatele frustrării unui „de ce a luat x primă sau salariu mai mare?”.
Mai sunt oameni pe aceeași frecvență ca mine cu ce a zis Adela la min 18:00?
#Iwokeuplikethis :)))
❤❤❤❤❤
👏👏👏
foarte bun podcast, ar merita o traducere in engleza :)