Informații extrem de valoroase. Eu am 37 de ani și intr-un an am reușit să renunț de tot la carne roșie, ultraprocesate, nicio picătură de alcool. De asemenea am reușit să depășesc 30 de grame de fibre pe zi și 30 de plante diferite pe săptămână, merg la sală, încerc sa reduc stresul la maxim și încerc sa dorm minim 8 ore pe noapte, am făcut și analize si sunt ok. Sincer, după 1 an pot să zic că simt diferențe mari, simt că am mai multă energie, mă simt mult mai bine. Recunosc ca ce m-a determinat să urmăresc cu atenție starea sănătății de acum 1 an a fost faptul ca auzeam frecvent de persoane în jur de 50 de ani cu aceasta afecțiune gravă. Chestia asta m-a alarmat mult și m-a determinat sa caut prevenția pentru că înainte eram setat sa cred că practic nu e niciun risc major să nu ajungi pe la 70, 80 de ani și nu i-am dat suficientă atenție. Mă bucur că am avut tăria să fac aceste schimbări destul de repede, pentru că într-adevăr este foarte greu la început sa renunți la niște obiceiuri nesănătoase.
Când e cu ghinion poți să stai tu și în cap că tot se întâmplă, sunt multe lucruri pe care încă nu le poți controla și asta e suficient. Mai bine pe "enjoy the life" decât să îți impui o grămadă de limite și să fii dezamăgit.
@@rhemyis ceea ce nu înțelegi dumneata este că nu ai nicio garanție în viață, dar poți să-ți maximizezi șansele să ai o viață mai bună și mai largă. Dacă ție îți place să te joci de-a norocul cu viața ta, mult succes! Poți sa bagi fast-food, alcool cât vrei și mai vorbim, peste câțiva ani... eu ma simt excelent cu deciziile pe care le-am luat și vad asta în cazul meu că funcționează.
Carnea roșie e unul din cele mai potrivite alimente pentru om alături de ouă, organe, pește, unt. Ar fi mare păcat să o elimini. Mai degrabă excesul de fibre și de plante ar putea sa îți cauzeze probleme.
33 ani. 5 zile de sport pe săptămână (forță și HIITS), o zi fotbal și o zi liberă. Pâine făcută în casă, carne albă, fructe, nuci si legume. Mă simt excelent. Problema e ca nevastă-mea zice că-s nebun când citesc toate etichetele și nu cumpar mai nimic de la supermarketuri.
Aceeași situație pentru mine și soțul meu. Citim etichetele, cumpărăm fructe și legume, căutăm să consumăm și cât mai multe verzituri, pâine făcută în casă manual (mă relaxează maxim), dulciuri când și când tot în casă făcute de mine, gimnastică și cât mai multă mișcare, dar cei din familie râd de noi și spun că nu suntem normali, că exagerăm, că suntem nebuni, etc. Știți voi.
La varsta de 35 de ani am fost diagnosticata cu un polip canceros in stadiu incipient, la un an dupa la screening-ul de rutina, a fost gasit al doulea polip, la fel si el canceros. Astept acum o operatie robotica de indepartare a unei zone din colon. Dupa analiza genetica, nu s-a gasit nici o explicatie pentru aparenta acestei boli. Tot ce pot sa inteleg este ca alegerile proaste in ceea ce priveste alimentatia si consumul de alcool si tigari in timpul adolescentei este una din cauze adaugand si stresul de zi cu zi, este o reteta pentru dezastru. Vreau sa mentionez ca toate astea au fost descoperite la un screening de rutina. De mai bine de 3 ani am schimbat complet stilul de viata, fac activitate fizica regulata si sunt atenta la toate alimentele pe care le consum. Sper din suflet ca toate astea sa schimbe outcome-ul povestii mele. 🙏
Execelente informatii, din pacate toate reale si curente. Un singur aspct cred ca ai omis...componenta psihosomatica. E f importanta, mai ales in zona oncologica si autoimuna.
Iti multumesc frumos Dragos! Te apreciez foarte mult pentru tot ceea ce faci cu cele 2 canale: starea natiei si starea sanatatii! Te urmaresc de mai mult de 6 ani si de cand ai deschis acest canal al sanatatii, pot spune ca mi ai schimbat multe lucruri gresite pe care le credeam “sanatoase” si iti multumesc frumos. Eu locuiesc in Anglia cu partenerul meu, si precum poate ai mai auzit, aici totul este procesat, daca doresti sa mananci in oras vei gasi doar pizza, burgeri, cartofi prajiti, pui prajit si multe alte mancaruri nesanatoase care ar trebuie evitate. Eu sunt vegetariana din 2019, si am facut asta din motive etice si ma simt foarte bine pentru ca totodata am scapat si de dependenta grava de carne pe care am avut-o, mancam foarte multa carne , cel putin 500 grame pe zi. Ocazional, la cateva saptamani, mananc peste Ton sau somon, insa evit cat se poate de mult , prefer legumele. Din pacate pentru mine, inca sunt dependenta de zahar, de care e foarte greu sa ma las , simt ca este ca un drog de care daca ma las- mi se duce totodata si fericirea- stiu ca aceasta stare de “depresie” resimtita dupa ce te lasi de zahar, este aproximativ la fel ca si cum m as lasa de un drog . Din pacate guvernul englez consider ca inca mai are de invatat foarte mult de la guvernul romaniei pentru ca , chiar daca Anglia e o tara dezvoltata in comparatie cu Romania, nutritia aici este 0. Copiii, inca de la scolile primare, au la cantina multe dulciuri, pizza si multe alte mancaruri “sanatoase”. Iti multumesc frumos inca odata! Te salut cu respect, Anca! Sper ca poate sa imi raspunzi la acest comentariu ca sa aflu ce parere ai! Numai bine si sanatate intregii tale familii! Tine o tot asa! Esti cel mai bun! P.S: am vazut ca ti ai deschis si a doua cafenea si chiar mi as dori sa o vizitez pe cea din bucuresti cand vin data viitoare in Romania! Ma inspiri cu tot ceea ce faci si gasesc mereu motivatie cand iti ascult podcast urile!
În primul rând te aplaud că ai reușit să faci această trecere, mulți se chinuie și nu reușesc. Dacă vrei să reduci zahărul sau să renunți treptat la el, recomand în loc de orice dulce să consumi un pătrățel de ciocolată minim 80% cacao sau când ai vreo poftă o miere de calitate este perfectă
Va multumim Dl. Dragos pentru aceste informatii foarte utile pe care ni le dati. De altfel, toate podcasturile Dvs., despre sanatate sunt foarte, foarte utile. Oricum, eu va urmaresc si celelalte podcasturi, Starea natiei si Cafeneaua natiei. Ma bucur ca va pot urmari pe canalul youtube. Toate cele bune si asteptam cu interes, urmatoarele podcasturi !! 👏👏👏👏👏👏👏👏
Bună ziua! Credeți că ați putea să faceți un episod cu analizele obligatorii pe an sau dacă aveți recomandări de clinici/spitale care fac analize complete cap-picior. De la noi sau din Franța, Austria, Germania. Mulțumesc!
Sunt un om care merge la medic pentru investigații preventive. Nu merg de nebuna și ipohondra, analizele anuale le fac periodic, iar în rest la consultații și investigații specifice când simt vreun discomfort. Nu de puține ori insa mi s-a întâmplat ca medicul, constatând la investigație că nu am vreo afecțiune gravă, să mă trateze superficial, să îmi spună de ce am venit și cine m-a trimis că nu era cazul, și să fie reticenți in a recomanda vreun tratament chiar daca nu era o afecțiune gravă, dar putea beneficia totuși de ameliorare cu tratament sau recomandări de viață sănătoasă. Ce povestesc eu este din sistemul privat de sănătate, cred că la stat e și mai și. Cred că trebuie adresată mai des aceasta atitudine a medicilor când se strâmbă la tine daca vii să faci investigații preventive. Daca nu mergem la medic, suntem certați, daca mergem de ce am venit. Materialul este excelent, și cu super multe informații, ca de obicei, mulțumim! 😁
Asa este. Medicii nu se axeaza pe preventie, sunt boli care se pot trata din timp cu rezultate mai bune daca se depisteaza in stadii initiale. Se poate face preventie dar e dezinteres, ca sa nu spun rea intentie uneori
@@DD-si6qm preventie se poate face prin adoptarea unui stil de viata cu adevarat sanatos, nu cu screening, cuvantul "preventie" este constient folosit pt. a crea iluzia ca bolile pot fi prevenite cu o anumita tehnica, aceasta este o minciuna, controlul prin screening nu poate decat sa faca o "fotografie" de moment, nu are cum sa influenteze (in bine sau rau) evolutia unei boli
Multumim. Eu NU am fost diagnosticata cu cancer, in schimb, o alta boala autoimuna dupa ce am crezut ca a venit menstruatia mai repede :) Hint, nu a fost menstruatie. Stil de viata foarte activ si sanatos, fara mancare gunoi.... In schimb, simptomele au aparut inca din copilarie, apoi s-au intensificat dupa cum am descris dupa o raceala pe caile respiratorii recent.... In copilarie am primit antibiotice ca bomboanele, din pacate am avut si un stil de viata nesanatos. Doar pe la 20 de ani m-am trezit, cand m-am mutat de acasa. La 26 am primit diagnostic. Mai bine acum, decat mai tarziu. Apropo. O prietena m-a intrebat cum mi-am dat seama ca a fost sange... pai m-am uitat. Mi se pare ciudat sa nu te uiti la ce iese din tine???
Am luat doi flexori pe care ii folosesc la munca, in pauze. De anul trecut, medicul de familie a introdus si un test pentru cancerul de colon in analizele anuale.
@ 3:18 Sunt la Piatra Neamț la hotel; am ajuns pe la 1:30AM după 6 ore de condus și am ales să urc până la etajul 12 cu rucsacul în spate pe jos 😅😅😅 nu faceți asta 😂😂😂 Până la 5 am alergat dar de acolo până la 12 am fost doar în pas grăbit 😂😂😂 Evit liftul peste tot - îmi fur șansa de a face mișcare 😊 cu toate ca plimbarea în cârcă la domnul Otis sau ceilalți e foarte tentantă 😂😊
1. Cancerele se dezvolta in timp atunci cand sistemul imunitar nu este suficient de puternic, acest lucru fiind DIRECT influentat de alimentatie. 2. Screening-urile redau numai o situatie de moment, ele nu pot preveni sau vindeca boli, deci nu va faceti iluzii 3. Consumul mare de proteine animale este declansatorul multor boli, inclusiv cancere. 4. Cine vrea intr-adevar sa traiasca sanatos trebuie sa manance sanatos, formula magica este cel putin 80% din caloriile zilnice sa vina de la amidonoase, cel mult 10% grasimi (de preferinta din plante) si cel mult 10% proteine (de preferinta din plante). 5. Trebuie renuntat complet la uleiurile adaugate (cele care se vand peste tot, chiar daca ele sunt din plante, fiind Junk Food, cititi definitia), deoarece acestea contribuie la inflamatii si implicit boli. 6. Daca veti renunta la adaosul de uleiuri veti avea si un rezultat practic, nu mai este nevoie de detergenti pt. a indeparta grasimile de pe oale, tigai, tacamuri, locul de gatit, deci poluare mult redusa, timp castigat si economie la apa. 7. La o salata sa nu se toarne ulei peste ea, ci sa se presare de exemplu seminte de floarea soarelui decojite si bineinteles neprajite, astfel se introduc in corp grasimi naturale NEPRELUCRATE, necesarul biologic de grasimi (si proteine) fiind mic (5%-7%), recomandarile (in spatele carora sta industria alimentara) vor sa va convinga ca 30%-40% grasimi/proteine ar fi sanatoase, daca ar fi asa nu ar exista atatea boli (de "civilizatie") declansate de o astfel de alimentatie. 8. Miscarea este foarte importanta, nu eforturi mari la sala, ci mersul pe jos ceva mai repede decat ca la o plimbare, de 5 ori pe saptamana cate 30-40 minute este ideal, in plus se respira aerul curat de afara, nu cel poluat din sali. 9. Mi-am schimbat alimentatia acum 19 ani cand ajunsesem la 100 kg (fara a avea inca probleme), o alimentatie cu adevarat sanatoasa (asa cum este descrisa mai sus) a dus la normalizarea greutatii (pierderea in greutate este un efect secundar si vine de la sine, fara nici un efort suplimentar), de ani de zile cantaresc 68 kg, adica am o greutate ideala si nu am fost bolnav in tot acest timp, analizele mele uimesc medicii care le citesc, a fi inaintat in varsta nu inseamna automat sa fii bolnav (asa cum multi pretind, inclusiv doctori), iar a nu fi bolnav inseamna sa practici un stil de viata intr-adevar sanatos, inclusiv alimentatia.
Puțini se încumeta la subiectul ăsta pentru ca se lovește în industria prelucrătoare de nenorociri alimentare. Felicitări încă o dată și tine-o-ți-o tot așa!
excelente informatii totusi cand vine vorba de carne problema nu e carnea in sine rosie sau alba, important e sa provina de la animale crescute natural in curte, daca aveti posibilitatea de a face rost de carne de porc crescut la tara, gaini crescute la curte ar fi bine sa nu va feriti pentru ca este o sursa f importanta de proteine, grasimi si vitamine esentiale pe care nu le gasesti decat in foarte mica masura in alte alimente. lumea trebuie sa inteleaga ca toata problema vine din sistemul economic dezastruos bazat pe consum, consum si iar consum in care producatorul este incurajat sa produca mult si automat prost pentru a avea succes pe piata, reglementarile in vigoare sunt superficiale iar producatorii gasesc mereu portite pentru a se imbogati.
@@alxdava2004 Nu a baut. Efectiv sunteti flateartheri nutritiei astia care negati impactul grasimilor saturate asupra colesterolului si al colesterolului asupra dezvoltarii aterosclerozei. Multi nu mai apucati sa spuneti ca v-ati inselat pentru ca in jumatete dintre cazuri primul simptom de ateroscleroza este moartea subita.
Sunt absolut de acord si cand il vad cum promoveaza vegetarianismul aiurea,mi-e lehamite! Cica ii era mila de animale,dar are si el mobila de piele cred,pantofi,curele,alea nu au fost tot animale??? E o imbecilitate crunta asta cu vegetarianismul! Ai canini,pt ce ii ai? sfasii soia?Plus ca daca s-ar documenta,lipsa de proteina din sursa animala scade testosteronul! De aia vezi fatalai pe toate drumurile:))
Multumim pentru toate informatiile. Datorită voua fac schimbari mici inspre bine pentru mine si familia mea. As fi foarte interesata care sare e mai sanatoasa. Folosesc multa sare, si sunt atatea feluri. Mai nou am auzit despre sarea celtica, cum ca ar fi cea mai buna. Pana acuma, cea mai buna auzeam ca e sarea de mare neiodata. Sarea celtica e 20 de lei 500 g. Luăm, dar sa stim si noi daca e sau nu e ce trebe 😎
"As fi foarte interesata care sare e mai sanatoasa", orice sare neprelucrata/rafinata, nu te lasa infuentat de reclama, nu consuma de mai mul de 6 g de sare zilnic (inclusiv sarea din mancare)
Buna dimineața repetați asta la intervale poate se va auzi vreodată......de noi toți, ca de corp nu asculta nimeni ,dar nimeni, cu mașina până școală la 300m distanta ,de școală mai mult ia să parchezi offf,și carne ,cârnați tavă, asta gătit, restul salam ,conserve patiserie,nu verde sau foarte puțin, nu ciorba ,doar supa când și când cu șnițele și piure .....și statul ,dar și noi ca știm multe de statul taxator......în toate ,alimente,proprietarul, medicina ,mâna în mâna cufarmacia,armata și taxa cimitir.....mulțumesc,cu stimă.
Adevarat tot ce spui Dragos,cu toate ca nu mananc carne mai deloc, adica o data pe saptamana de cand te urmaresc,tot am probleme cu digestia,nu fumez si nu beau alcool,dar sunt sofer si stau multe ore pe scaun,dupa aia ajung acasa ma culc,si tot asa, adica sedentarismul e mai grav decat restul la un loc,cred eu, sunt din Piatra,multumim pentru episod,❤❤❤❤❤❤❤❤
Viața fiecăruia e în mâinile lui Dumnezeu. Când El hotărăște, vei pleca din această lume. Problema e cum pleci. Ești impact cu Dumnezeu? La ce folos o viață lungă dar o veșnicie în iad. Dumnezeu ne cere o viață de pocăință, o viață sfântă , nu lungă.
Buna emisiune. A... a... zi-i (retoric) celui cu vecinul sanatos si sportiv ce a mierlit-o sa vada si daca a fost vaccinat. Cine stie... un AVC, un cheag de sange...
f bun episodul, mai ales ca sotul are istoric in familie pe ambele ramuri de deces datorita cancerului de colon, inclusiv mama lui a trecut prin operatie pt asta. Desi remarcile tale sunt f bune, din nou simt nevoie sa precizez ca innebunesc cand merg la orice supermarket si nu gasesc varietate la tipuri de legume/fructe sau nu arata deloc proaspat si orice incerci sa alegi te duce spre rafturile de ultraprocesate. Trebuie luat in considerare ca nici mersul la piata nu e mereu o solutie cand oamenii anagajati primesc de cele mai multe ori bonuri de masa ca ghiciti unde se pot cheltui? Nu e greu sa schimbi stilul, am facut asta de cativa ani deja si sotul de cateva luni si efectele se vad si e grozav ca puteti oferi informatii suplimentare aici pt ca uneori oricat as incerca sa ma documentez nu gasesc suficiente date. Keep up the good work!
Pentru cine este pasionat și vrea sa citească despre semințele de in, mei , sâmburi de caise și migdale...vitamina F17 anticancerigena.....băgate la Blender și apoi amestecate cu miere...juma'de linguriță pe zi
După ce am fost la ambele extreme, am revenit la omnivore. Fructe, legume, salate, kefir, ovăz, năut, fasole, linte, mazăre, ouă, pește, brânză, miel, vită, pui și porc mai puțin, legume murate. Problema e la tineret care nu mănâncă fibre aproape deloc, gândiți vă la un meniu gen mc.
"PATRARULE" desi sunt unul dintre cei mai mari fani ai tăi și te consider nr 1 pe această nisa în special la logica discursului și informații în general GREȘEȘTI generalizand carnea roșie ca fiind nesanatoasa. Da, cea procesata, cantitati mari de carne în general!! Sa știi ca cea de pui desi e alba este cu muuult mai chimizata decât cea de porc. Sunt CONVINS ca ai sa renunti la teoria asta în timp!!! O spune unul care a încercat 4 ani varianta fără carne...Acum mănânc carne dar NU semipreparate și doar gătită acasă fără a o praji .!!!
studiile arata ca in special carnea rosie favorizeaza cancerul de colon, din pacate traim intr-o societate unde se consuma mult prea multe proteine animale, bolile de "civilizatie" de acolo vin.
Simplu: mănâncă mult zahăr, carbohidrați, fibre, uleiuri nesaturate (cele din semințe vegetale) și chimicale cu nemiluita (coloranți, potențiatori de arome, conservanți etc). Fast food-ul și cuptorul cu microunde să "trăiască"!
Sunt crescuti asa,am in spatele casei un mic cartier de 3 blocuri,lle vad tomberoanele cand imi plimb cainii,pai stii ce vad? ambalaje de fast food sau mancare comandata !Parintii ii cresc asa,simplu!
Salut Dragos! te rog frumos,ajuta ne si pe noi cun un plan,schita in mare cu ce sa mancam dimineta,la pranz si seara Te rog sa ma crezi ca NU STIU CE SA MANANC multumim mult si iti dorim multa fericire pt ca faci mult bine !!!
Porridge de ovaz cu lapte vegetal cu fructe, iaurt grecesc cu afine,nuci si miere, paine neagra cu avocado si ou sau somon. Sau cereale integrale fara zahar, cu lapte si fructe.Asa pt micul dejun.
In principal bazati-va pe un mic dejun care sa includa grasimi sanatoase si proteine La pranz ajuta sa mananci si ceva carbohidrați, fribre, proteina iar la cina ajuta mult sa fie o cina bogata in fibre si proteine (carbohidrații mancati seara in cantitate mare duc la creșterea glicemiei si totodată te fac sa te trezești flamand) astea subt niste basics dar gasiti pe net tot ce trebuie cand cauti grasimi sanatoase, proteine si carbohidrati, cat timp is neprocesate e totu bine Si nu uitat muraturile, alea auuta enorm la microbiom
@angelasas2461 Trebuie să îți placă toate astea menționate ,dacă nu ești învățat nu te poți apuca de mâine să mănânci sănătos. Și mai este și prețul piperat. 🤣
@@Catalin-j9k da, avocado si somonul sant scumpe, in rest nu cred. Da, trebuie să iti placa si să le gasesti in magazin, eu am vazut pe pielea mea, in Cluj nu am gasit un lapte de soia fara adausuri. Eu imi fac in casa painea neagra pt ca ( ma laud un pic) o fac bună.
Într-adevăr este esențial să ascultăm de Dr,dar ce facem când primim antibiotic la copii pentru orice roșu în gât,tuse ușoară etc ? Cel puțin în orașul meu (Zalău)nu exista medic de familie care sa nu trateze cu antibiotic și chiar și unii pediatrii. Bineînțeles dacă te opui în lipsa unor analize ,ești doar o mama cu studii de pe internet făcută cu ou și oțet. Totuși vrei să vezi dacă este necesar ,ajungi in UPU ești mustrat de ce duci copilul acolo când ai medic de familie. Este un cerc vicios,să nu mai povestim de orice durere de burtă este o enteroviroza. În ritmul acesta mulți părinți ajung sa trateze copilul acasă,cu anumite siropuri naturale fiind că oriunde ne îndreptăm nu scăpăm de antibiotice. Este riscantă și această metodă însă de multe ori mai benefică pentru sănătate. Dar totodată în ritmul acesta copii de mici sint obișnuiți cu tratarea unor simptome acasă după ureche,pentru că asta a văzut acasă la mama. Este un cerc vicios. Și cât timp nu se v-a schimba copii de azi, adulții de mâine vor fii tot mai îndepărtați de un control de rutină . P.S-> Am fost mustrată,pentru că am cerut o lista de analize gratuite anuale la copii "ce-mi trebe mie? " Și amenințată că este ultimul bilet de trimitere pentru următorii 3 anii, motivând "așa a decis statul,copii au dreptul la analize doar la 3 ani gratuite pt prevenție ".
Un topic poate controversat. Am 23 de ani si am respectat cu strictete multe din sfaturile primite din partea lui Dragos. Acest detaliu joaca un rol important in ceea ce urmeaza. Acum 2 ani am fost diagnosticat cu o boala autoimuna (Vitiligo). Tot acum 2 ani, matusa mea a fost de asemenea diagnosticata cu o boala autoimuna ce ataca chiar tiroida Hashimoto, foarte grea. Consecinta directa? Tot ea a dezvoltat o a doua boala autoimuna acum jumatate de an, ca urmare a primei afectiuni. Haideti sa va mai spun ceva, zilele trecute, prietena mea, de asemenea 23 de ani a fost la randul ei diagnosticata cu scleroza multipla, alta boala autoimuna, care practic ne-a distrus psihic. Ce au in comun toate acestea? Haideti sa ne gandim ce eveniment relevant a avut loc acum cativa ani, pentru care am inserat obligati sau nu substante in propriile corpuri. Normal, nu este nimic demonstrat inca, insa vaccinul de covid este cel mai probabil cauza acestor boli. Nu am fist niciodata o persoana bolnava, sistemul imunitar nu a dat gres niciodata in cazul meu, iar stilul de viata este unul pe care multi tineri de varsta mea nu s-ar gandi sa il duca inca pe baza "tineretii". Exista doua semnale de alarma pe care vreau sa le aduc la cunostinta publicului. 1. Stilul de viata pe care il promoveaza Dragos de atatia ani face o diferenta pe care nu o pot descrie in cuvinte. De cand am facut toate schimbarile de care mai aveam nevoie, boala mea stagneaza. Practic, nu am mai suferit etape de depigmentare de luni de zile. 2. Va rog, mergeti la analize si mai cu seama, incercati sa faceti cercetari in legatura cu tiroida. Este posibil ca pandemia de covid si mai ales vaccinul aferent, sa inceapa o epidemie de probleme serioase ca urmare. Eu am fost obligat de cei din jur sa fac vaccinul si am rezistat pana la finalul pandemiei, cand am cedat presiunii familiei si cumostintelor in acest sens. Nu va ascund ca imi reprosez adesea slabiciunea de care am dat dovada in acel moment in care am acceptat sa imi tratez corpul ca pe un cobai. Dragos, daca prezinta interes pentru voi, consider ca aceste (de)efecte produse de vaccin si care au bubuit in urma acestuia la nivel global pot prezenta subiectul unei viitoare emisiuni.
Ai stat tu si te-ai gandit si gata e de la vaccin. Inainte de covid oare pe ce dadeau oamenii vina atunci. Ce era la moda? Hai cu dovezi clare si stiintifice ca e de la vaccin ca faci referire la boli care tot de stiinta tin, de sanatate. Cum sa te ia dl Patraru in serios cu argumentatia asta?
Eu nu aș îndemna să se ia când medicul îl recomandă antibioticul. Doi medici diferiți, informații ambii de situație au rețetat unui copil de doi ani și șapte luni la acea vreme, diferite antibiotice pentru că nu îi mai trecea tusea, de trei ori în timo de o lună și trei săptămâni. Acum sincer, eu zic că nu eu sunt nebună când ceva mi se pare în neregulă în asta. I-am dat odată, după care am renunțat simțind nepăsarea față de sanatatea copilului meu și am renunțat și în final am ajuns la București la spital cu fetița. Unde ce să vezi avea pneumonie netratată, căci antibioticele rețetate anterior niciunul nu era pentru acest diagnostic.
am fost vegetarian 6 ani, si a fost o perioada in care ma simteam f slabit, indiferent de ce faceam, analizelele ieseau perfecte. cum am inceput sa mananc din nou carne, totul s-a rezolvat
Toti cei pe care ii cunosc si sunt vegetarieni,arata de parca sunt proaspat iesit din lagar! Fara vlaga! La nivel mondial se vrea asta,e mai usor sa ii controlezi ,neavand vlaga! Iar la barbati scade nivelul de testosteron,de aia si turma de fatalai din ultima vreme:)) ,avem canini,pentru ce or fi oare?Lipsa de scoala duce la prostia asta foarte usor!
Argumentul cu “am vazut oameni sanatosi care au facut cancer” e ca si cum ai zice “am vazut om calcat de un bou cu masina pe trotuar, asa ca ce sens are sa iau precautii, de acum incolo merg pe mijlocul strazii”
Informații extrem de valoroase. Eu am 37 de ani și intr-un an am reușit să renunț de tot la carne roșie, ultraprocesate, nicio picătură de alcool. De asemenea am reușit să depășesc 30 de grame de fibre pe zi și 30 de plante diferite pe săptămână, merg la sală, încerc sa reduc stresul la maxim și încerc sa dorm minim 8 ore pe noapte, am făcut și analize si sunt ok. Sincer, după 1 an pot să zic că simt diferențe mari, simt că am mai multă energie, mă simt mult mai bine. Recunosc ca ce m-a determinat să urmăresc cu atenție starea sănătății de acum 1 an a fost faptul ca auzeam frecvent de persoane în jur de 50 de ani cu aceasta afecțiune gravă. Chestia asta m-a alarmat mult și m-a determinat sa caut prevenția pentru că înainte eram setat sa cred că practic nu e niciun risc major să nu ajungi pe la 70, 80 de ani și nu i-am dat suficientă atenție. Mă bucur că am avut tăria să fac aceste schimbări destul de repede, pentru că într-adevăr este foarte greu la început sa renunți la niște obiceiuri nesănătoase.
Când e cu ghinion poți să stai tu și în cap că tot se întâmplă, sunt multe lucruri pe care încă nu le poți controla și asta e suficient. Mai bine pe "enjoy the life" decât să îți impui o grămadă de limite și să fii dezamăgit.
@@rhemyis ceea ce nu înțelegi dumneata este că nu ai nicio garanție în viață, dar poți să-ți maximizezi șansele să ai o viață mai bună și mai largă. Dacă ție îți place să te joci de-a norocul cu viața ta, mult succes! Poți sa bagi fast-food, alcool cât vrei și mai vorbim, peste câțiva ani... eu ma simt excelent cu deciziile pe care le-am luat și vad asta în cazul meu că funcționează.
@@remuscotunoaea7755Nu vedeti ca domnul raspunde la 4 dimineața?😅
@@FheroeJuan Sa fie sănătos!
Carnea roșie e unul din cele mai potrivite alimente pentru om alături de ouă, organe, pește, unt. Ar fi mare păcat să o elimini. Mai degrabă excesul de fibre și de plante ar putea sa îți cauzeze probleme.
33 ani. 5 zile de sport pe săptămână (forță și HIITS), o zi fotbal și o zi liberă. Pâine făcută în casă, carne albă, fructe, nuci si legume. Mă simt excelent. Problema e ca nevastă-mea zice că-s nebun când citesc toate etichetele și nu cumpar mai nimic de la supermarketuri.
Bravo! Asta e problema ei. Și eu fac la fel, soțul mă susține, dar restul din jurul nostru de multe ori râd de noi. E doar problema lor.
Încercati și DM, au produse bune!
Ce binecuvântata este soția dvs și năpăstuită eu ca nu s înțeleasă acasă.
Dumnezeu sa ne dea sănătate
Aceeași situație pentru mine și soțul meu. Citim etichetele, cumpărăm fructe și legume, căutăm să consumăm și cât mai multe verzituri, pâine făcută în casă manual (mă relaxează maxim), dulciuri când și când tot în casă făcute de mine, gimnastică și cât mai multă mișcare, dar cei din familie râd de noi și spun că nu suntem normali, că exagerăm, că suntem nebuni, etc. Știți voi.
@TTulip05 cine rade la urma e m Bine.
Multumim si sa va dea Bunul Dumnezeu multa sanatate!!!
La varsta de 35 de ani am fost diagnosticata cu un polip canceros in stadiu incipient, la un an dupa la screening-ul de rutina, a fost gasit al doulea polip, la fel si el canceros. Astept acum o operatie robotica de indepartare a unei zone din colon. Dupa analiza genetica, nu s-a gasit nici o explicatie pentru aparenta acestei boli. Tot ce pot sa inteleg este ca alegerile proaste in ceea ce priveste alimentatia si consumul de alcool si tigari in timpul adolescentei este una din cauze adaugand si stresul de zi cu zi, este o reteta pentru dezastru. Vreau sa mentionez ca toate astea au fost descoperite la un screening de rutina.
De mai bine de 3 ani am schimbat complet stilul de viata, fac activitate fizica regulata si sunt atenta la toate alimentele pe care le consum. Sper din suflet ca toate astea sa schimbe outcome-ul povestii mele. 🙏
Multă sănătate! Ţinem pumnii să iasă bine!🫂
Fiți binecuvântata mă rog pt dvs
O sa fie bine!!🙏 sa nu va dați bătută, niciodată! 🤗🤞💪
Ce presupune un screening de rutina?
@@Stikerv21k colonoscopie
Execelente informatii, din pacate toate reale si curente. Un singur aspct cred ca ai omis...componenta psihosomatica. E f importanta, mai ales in zona oncologica si autoimuna.
Mulțumim! Mare noroc pentru noi cu Dragoș, care a deviat de la drumul "standard" 😊
😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊🎩
ești bun, Dragoș. E nemaipomenită evoluția ta.
Iti multumesc frumos Dragos! Te apreciez foarte mult pentru tot ceea ce faci cu cele 2 canale: starea natiei si starea sanatatii!
Te urmaresc de mai mult de 6 ani si de cand ai deschis acest canal al sanatatii, pot spune ca mi ai schimbat multe lucruri gresite pe care le credeam “sanatoase” si iti multumesc frumos. Eu locuiesc in Anglia cu partenerul meu, si precum poate ai mai auzit, aici totul este procesat, daca doresti sa mananci in oras vei gasi doar pizza, burgeri, cartofi prajiti, pui prajit si multe alte mancaruri nesanatoase care ar trebuie evitate.
Eu sunt vegetariana din 2019, si am facut asta din motive etice si ma simt foarte bine pentru ca totodata am scapat si de dependenta grava de carne pe care am avut-o, mancam foarte multa carne , cel putin 500 grame pe zi.
Ocazional, la cateva saptamani, mananc peste Ton sau somon, insa evit cat se poate de mult , prefer legumele.
Din pacate pentru mine, inca sunt dependenta de zahar, de care e foarte greu sa ma las , simt ca este ca un drog de care daca ma las- mi se duce totodata si fericirea- stiu ca aceasta stare de “depresie” resimtita dupa ce te lasi de zahar, este aproximativ la fel ca si cum m as lasa de un drog .
Din pacate guvernul englez consider ca inca mai are de invatat foarte mult de la guvernul romaniei pentru ca , chiar daca Anglia e o tara dezvoltata in comparatie cu Romania, nutritia aici este 0. Copiii, inca de la scolile primare, au la cantina multe dulciuri, pizza si multe alte mancaruri “sanatoase”.
Iti multumesc frumos inca odata!
Te salut cu respect, Anca! Sper ca poate sa imi raspunzi la acest comentariu ca sa aflu ce parere ai! Numai bine si sanatate intregii tale familii! Tine o tot asa! Esti cel mai bun!
P.S: am vazut ca ti ai deschis si a doua cafenea si chiar mi as dori sa o vizitez pe cea din bucuresti cand vin data viitoare in Romania!
Ma inspiri cu tot ceea ce faci si gasesc mereu motivatie cand iti ascult podcast urile!
În primul rând te aplaud că ai reușit să faci această trecere, mulți se chinuie și nu reușesc. Dacă vrei să reduci zahărul sau să renunți treptat la el, recomand în loc de orice dulce să consumi un pătrățel de ciocolată minim 80% cacao sau când ai vreo poftă o miere de calitate este perfectă
max. 25 g zahar pe zi este inofensiv, mananca amidonoase, ele reduc "pofta" de dulce.
Dragoș este un băiat smart ! Le -am citit de mult dar tot te ascult ca sa nu le uit . Felicitări !
Multumim mult pentru aceste eforturi! Sunteti o echipa minunata ❤
Dragos te admir si iti multumesc pentru tot ceea ce faci 👏🏼👏🏼👏🏼
Mai clar decât atât nici că se putea ...Felicitări pentru tot ceea ce încercați să faceți pentru noi....❤
Mulțumim frumos pentru tot ce faceți!
Sper sa ii convingi pe cat mai multi, multumim pentru informatii
Un material foarte bun. Va urmaresc cu mare drag si aflu informatii pretioase cu fiecare video pe care il postati. Felicitari ❤
Mulțumesc pentru tot ce faceți! ❤❤❤❤
Multumesc pentru informațiile prețioase! Văzut, plăcut, dar mai departe.
Va multumim Dl. Dragos pentru aceste informatii foarte utile pe care ni le dati. De altfel, toate podcasturile Dvs., despre sanatate sunt foarte, foarte utile. Oricum, eu va urmaresc si celelalte podcasturi, Starea natiei si Cafeneaua natiei. Ma bucur ca va pot urmari pe canalul youtube. Toate cele bune si asteptam cu interes, urmatoarele podcasturi !! 👏👏👏👏👏👏👏👏
Informatii foarte pretențioase. Mulțumim! 🙏
Mulțumim de sfaturi
esti fenomenal, felicitari
Felicitari!Foarte bune informatiile.Multumim pentru efortul depus de Dragos si echipa.
Un subiect atat de necesar, multumim din suflet!🎉❤
Mulțumesc❤️Doamne ajuta tuturor🙏🙏🙏
Felicitari !
Ca de obicei,un material foarte interesant !
Multumesc Dragoș si echipei !
Interesanta emisiune.
🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉❤
🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇💎
Yupiiiiii emisiune ☺️☺️ Drăgoșelu. !!!
😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊🎩
Un alt episod excelent! Mulțumesc!
Mulțumesc mult, chiar dacă sunt supărat pe tine: aproape m-ai convins să renunț la alcool.. Bine, au contribuit și analizele....
Va mulțumim frumos pentru toate emisiunile și informațiile, noutatile .
❤❤ felicitări !
Multumesc,respect❤
Multumim!🙏❤️
Foarte interesant, mulțumesc ❤
Bună ziua! Credeți că ați putea să faceți un episod cu analizele obligatorii pe an sau dacă aveți recomandări de clinici/spitale care fac analize complete cap-picior. De la noi sau din Franța, Austria, Germania. Mulțumesc!
Felicitări pentru subiect și prezentare! Mulțumiri!
Foarte informativ episodul !
Multumim ptr informatii!❤
felicitari pt subiect, multumim!
👩❤️👨💗👩❤️👨
👩❤️👨👩❤️👨👩❤️👨👩❤️👨👩❤️👨👩❤️👨👩❤️👨👩❤️👨👩❤️👨👩❤️👨👩❤️👨👩❤️👨👩❤️👨👩❤️👨🎩
🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉❤
😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊❤
Sunt un om care merge la medic pentru investigații preventive. Nu merg de nebuna și ipohondra, analizele anuale le fac periodic, iar în rest la consultații și investigații specifice când simt vreun discomfort. Nu de puține ori insa mi s-a întâmplat ca medicul, constatând la investigație că nu am vreo afecțiune gravă, să mă trateze superficial, să îmi spună de ce am venit și cine m-a trimis că nu era cazul, și să fie reticenți in a recomanda vreun tratament chiar daca nu era o afecțiune gravă, dar putea beneficia totuși de ameliorare cu tratament sau recomandări de viață sănătoasă. Ce povestesc eu este din sistemul privat de sănătate, cred că la stat e și mai și. Cred că trebuie adresată mai des aceasta atitudine a medicilor când se strâmbă la tine daca vii să faci investigații preventive. Daca nu mergem la medic, suntem certați, daca mergem de ce am venit.
Materialul este excelent, și cu super multe informații, ca de obicei, mulțumim! 😁
medicii castiga cand au pacienti bolnavi, tot sistemul de sanatae este axat pe asa ceva.
Asa este. Medicii nu se axeaza pe preventie, sunt boli care se pot trata din timp cu rezultate mai bune daca se depisteaza in stadii initiale. Se poate face preventie dar e dezinteres, ca sa nu spun rea intentie uneori
@@DD-si6qm preventie se poate face prin adoptarea unui stil de viata cu adevarat sanatos, nu cu screening, cuvantul "preventie" este constient folosit pt. a crea iluzia ca bolile pot fi prevenite cu o anumita tehnica, aceasta este o minciuna, controlul prin screening nu poate decat sa faca o "fotografie" de moment, nu are cum sa influenteze (in bine sau rau) evolutia unei boli
Multumim. Eu NU am fost diagnosticata cu cancer, in schimb, o alta boala autoimuna dupa ce am crezut ca a venit menstruatia mai repede :) Hint, nu a fost menstruatie. Stil de viata foarte activ si sanatos, fara mancare gunoi.... In schimb, simptomele au aparut inca din copilarie, apoi s-au intensificat dupa cum am descris dupa o raceala pe caile respiratorii recent.... In copilarie am primit antibiotice ca bomboanele, din pacate am avut si un stil de viata nesanatos. Doar pe la 20 de ani m-am trezit, cand m-am mutat de acasa. La 26 am primit diagnostic. Mai bine acum, decat mai tarziu. Apropo. O prietena m-a intrebat cum mi-am dat seama ca a fost sange... pai m-am uitat. Mi se pare ciudat sa nu te uiti la ce iese din tine???
Fiți binecuvântata
Mulțumesc mult! ❤❤❤
Mulțumim pentru informații! ❤
👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏♥️
👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍🎩
Felicitări!
👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍🇷🇴
Acesta este un comentariu care ajută😊
Am luat doi flexori pe care ii folosesc la munca, in pauze. De anul trecut, medicul de familie a introdus si un test pentru cancerul de colon in analizele anuale.
Felicitări
🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇💎
Pe multi cred ca sperie aceasta emisiune...
Pai nu asta este ideea, senzationalul.
@popescuvalentin3711 eu zic ca ideea este de a informa
Atât ai înțeles?🤦🏻♂️🤦🏻♂️@@popescuvalentin3711
Mulțumim.
Salut pe toată lumea!
Eu nu am fumat niciodata si odata cu starea sanatatii am renuntat complet si la alcool :-) + citesc toate etichetele
Bun subiect. Mulțumim!
👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍🎩
Foarte interesant. Multumim!!
❤ mulțumesc
Multumim!
👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍♥️
🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉❤
@ 3:18 Sunt la Piatra Neamț la hotel; am ajuns pe la 1:30AM după 6 ore de condus și am ales să urc până la etajul 12 cu rucsacul în spate pe jos 😅😅😅 nu faceți asta 😂😂😂
Până la 5 am alergat dar de acolo până la 12 am fost doar în pas grăbit 😂😂😂
Evit liftul peste tot - îmi fur șansa de a face mișcare 😊 cu toate ca plimbarea în cârcă la domnul Otis sau ceilalți e foarte tentantă 😂😊
Multumim❤❤
1. Cancerele se dezvolta in timp atunci cand sistemul imunitar nu este suficient de puternic, acest lucru fiind DIRECT influentat de alimentatie. 2. Screening-urile redau numai o situatie de moment, ele nu pot preveni sau vindeca boli, deci nu va faceti iluzii 3. Consumul mare de proteine animale este declansatorul multor boli, inclusiv cancere. 4. Cine vrea intr-adevar sa traiasca sanatos trebuie sa manance sanatos, formula magica este cel putin 80% din caloriile zilnice sa vina de la amidonoase, cel mult 10% grasimi (de preferinta din plante) si cel mult 10% proteine (de preferinta din plante). 5. Trebuie renuntat complet la uleiurile adaugate (cele care se vand peste tot, chiar daca ele sunt din plante, fiind Junk Food, cititi definitia), deoarece acestea contribuie la inflamatii si implicit boli. 6. Daca veti renunta la adaosul de uleiuri veti avea si un rezultat practic, nu mai este nevoie de detergenti pt. a indeparta grasimile de pe oale, tigai, tacamuri, locul de gatit, deci poluare mult redusa, timp castigat si economie la apa. 7. La o salata sa nu se toarne ulei peste ea, ci sa se presare de exemplu seminte de floarea soarelui decojite si bineinteles neprajite, astfel se introduc in corp grasimi naturale NEPRELUCRATE, necesarul biologic de grasimi (si proteine) fiind mic (5%-7%), recomandarile (in spatele carora sta industria alimentara) vor sa va convinga ca 30%-40% grasimi/proteine ar fi sanatoase, daca ar fi asa nu ar exista atatea boli (de "civilizatie") declansate de o astfel de alimentatie. 8. Miscarea este foarte importanta, nu eforturi mari la sala, ci mersul pe jos ceva mai repede decat ca la o plimbare, de 5 ori pe saptamana cate 30-40 minute este ideal, in plus se respira aerul curat de afara, nu cel poluat din sali.
9. Mi-am schimbat alimentatia acum 19 ani cand ajunsesem la 100 kg (fara a avea inca probleme), o alimentatie cu adevarat sanatoasa (asa cum este descrisa mai sus) a dus la normalizarea greutatii (pierderea in greutate este un efect secundar si vine de la sine, fara nici un efort suplimentar), de ani de zile cantaresc 68 kg, adica am o greutate ideala si nu am fost bolnav in tot acest timp, analizele mele uimesc medicii care le citesc, a fi inaintat in varsta nu inseamna automat sa fii bolnav (asa cum multi pretind, inclusiv doctori), iar a nu fi bolnav inseamna sa practici un stil de viata intr-adevar sanatos, inclusiv alimentatia.
Adevarat consum si iar consum
Multumesc!
👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍🇷🇴
🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎩
🙏MULȚUMIM
Mulțumesc
😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊🎩
🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉❤
Mulțumim pentru informații.
😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊🎩
🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉❤
🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇💎
Bravo
Puțini se încumeta la subiectul ăsta pentru ca se lovește în industria prelucrătoare de nenorociri alimentare. Felicitări încă o dată și tine-o-ți-o tot așa!
Multumiri!
🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎩
😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊🎩
👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏♥️
Trăiți!
excelente informatii totusi cand vine vorba de carne problema nu e carnea in sine rosie sau alba, important e sa provina de la animale crescute natural in curte, daca aveti posibilitatea de a face rost de carne de porc crescut la tara, gaini crescute la curte ar fi bine sa nu va feriti pentru ca este o sursa f importanta de proteine, grasimi si vitamine esentiale pe care nu le gasesti decat in foarte mica masura in alte alimente. lumea trebuie sa inteleaga ca toata problema vine din sistemul economic dezastruos bazat pe consum, consum si iar consum in care producatorul este incurajat sa produca mult si automat prost pentru a avea succes pe piata, reglementarile in vigoare sunt superficiale iar producatorii gasesc mereu portite pentru a se imbogati.
Exact. Produsele animale sunt cele mai bune pentru sănătatea noastră
@@alxdava2004 Asa a zis si tataie inainte sa faca infarct.
@@cochetavulpita7925 tataie a băut înseamnă. Dacă mânca ce-am zis era bine merci
@@alxdava2004 Nu a baut. Efectiv sunteti flateartheri nutritiei astia care negati impactul grasimilor saturate asupra colesterolului si al colesterolului asupra dezvoltarii aterosclerozei. Multi nu mai apucati sa spuneti ca v-ati inselat pentru ca in jumatete dintre cazuri primul simptom de ateroscleroza este moartea subita.
Sunt absolut de acord si cand il vad cum promoveaza vegetarianismul aiurea,mi-e lehamite! Cica ii era mila de animale,dar are si el mobila de piele cred,pantofi,curele,alea nu au fost tot animale??? E o imbecilitate crunta asta cu vegetarianismul! Ai canini,pt ce ii ai? sfasii soia?Plus ca daca s-ar documenta,lipsa de proteina din sursa animala scade testosteronul! De aia vezi fatalai pe toate drumurile:))
Multumim pentru toate informatiile. Datorită voua fac schimbari mici inspre bine pentru mine si familia mea.
As fi foarte interesata care sare e mai sanatoasa. Folosesc multa sare, si sunt atatea feluri. Mai nou am auzit despre sarea celtica, cum ca ar fi cea mai buna. Pana acuma, cea mai buna auzeam ca e sarea de mare neiodata.
Sarea celtica e 20 de lei 500 g. Luăm, dar sa stim si noi daca e sau nu e ce trebe 😎
Am tot primit această sugestie, lucrăm la un episod fix pe această temă.
"As fi foarte interesata care sare e mai sanatoasa", orice sare neprelucrata/rafinata, nu te lasa infuentat de reclama, nu consuma de mai mul de 6 g de sare zilnic (inclusiv sarea din mancare)
Thanks
es heisst "übersetzen auf Rumänisch".
❤❤ super informații
👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍🎩
👩❤️👨👩❤️👨👩❤️👨👩❤️👨👩❤️👨👩❤️👨👩❤️👨👩❤️👨👩❤️👨👩❤️👨👩❤️👨👩❤️👨👩❤️👨👩❤️👨🎩
🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇💎
Respect
Buna dimineața repetați asta la intervale poate se va auzi vreodată......de noi toți, ca de corp nu asculta nimeni ,dar nimeni, cu mașina până școală la 300m distanta ,de școală mai mult ia să parchezi offf,și carne ,cârnați tavă, asta gătit, restul salam ,conserve patiserie,nu verde sau foarte puțin, nu ciorba ,doar supa când și când cu șnițele și piure .....și statul ,dar și noi ca știm multe de statul taxator......în toate ,alimente,proprietarul, medicina ,mâna în mâna cufarmacia,armata și taxa cimitir.....mulțumesc,cu stimă.
Dați like,conment, să vadă mai multi. Abonați-vă si deveniți membru,nu costă mult,dar câștigați multă informație ❤
👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍🎩
Mare atenție la GIGI " gunoi intra gunoi iese " Respect pentru tot.
🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉❤
🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇💎
Adevarat tot ce spui Dragos,cu toate ca nu mananc carne mai deloc, adica o data pe saptamana de cand te urmaresc,tot am probleme cu digestia,nu fumez si nu beau alcool,dar sunt sofer si stau multe ore pe scaun,dupa aia ajung acasa ma culc,si tot asa, adica sedentarismul e mai grav decat restul la un loc,cred eu, sunt din Piatra,multumim pentru episod,❤❤❤❤❤❤❤❤
"tot am probleme cu digestia", inseamna ca nu manaci ce ar trebui.
Viața fiecăruia e în mâinile lui Dumnezeu. Când El hotărăște, vei pleca din această lume. Problema e cum pleci. Ești impact cu Dumnezeu? La ce folos o viață lungă dar o veșnicie în iad. Dumnezeu ne cere o viață de pocăință, o viață sfântă , nu lungă.
Deci daca copilul moarte la naștere... e divin?
Buna emisiune. A... a... zi-i (retoric) celui cu vecinul sanatos si sportiv ce a mierlit-o sa vada si daca a fost vaccinat. Cine stie... un AVC, un cheag de sange...
f bun episodul, mai ales ca sotul are istoric in familie pe ambele ramuri de deces datorita cancerului de colon, inclusiv mama lui a trecut prin operatie pt asta.
Desi remarcile tale sunt f bune, din nou simt nevoie sa precizez ca innebunesc cand merg la orice supermarket si nu gasesc varietate la tipuri de legume/fructe sau nu arata deloc proaspat si orice incerci sa alegi te duce spre rafturile de ultraprocesate.
Trebuie luat in considerare ca nici mersul la piata nu e mereu o solutie cand oamenii anagajati primesc de cele mai multe ori bonuri de masa ca ghiciti unde se pot cheltui?
Nu e greu sa schimbi stilul, am facut asta de cativa ani deja si sotul de cateva luni si efectele se vad si e grozav ca puteti oferi informatii suplimentare aici pt ca uneori oricat as incerca sa ma documentez nu gasesc suficiente date.
Keep up the good work!
Pentru cine este pasionat și vrea sa citească despre semințele de in, mei , sâmburi de caise și migdale...vitamina F17 anticancerigena.....băgate la Blender și apoi amestecate cu miere...juma'de linguriță pe zi
După ce am fost la ambele extreme, am
revenit la omnivore. Fructe, legume, salate, kefir, ovăz, năut, fasole, linte, mazăre, ouă, pește, brânză, miel, vită, pui și porc mai puțin, legume murate.
Problema e la tineret care nu mănâncă fibre aproape deloc, gândiți vă la un meniu gen mc.
"PATRARULE" desi sunt unul dintre cei mai mari fani ai tăi și te consider nr 1 pe această nisa în special la logica discursului și informații în general GREȘEȘTI generalizand carnea roșie ca fiind nesanatoasa. Da, cea procesata, cantitati mari de carne în general!! Sa știi ca cea de pui desi e alba este cu muuult mai chimizata decât cea de porc. Sunt CONVINS ca ai sa renunti la teoria asta în timp!!! O spune unul care a încercat 4 ani varianta fără carne...Acum mănânc carne dar NU semipreparate și doar gătită acasă fără a o praji .!!!
studiile arata ca in special carnea rosie favorizeaza cancerul de colon, din pacate traim intr-o societate unde se consuma mult prea multe proteine animale, bolile de "civilizatie" de acolo vin.
Simplu: mănâncă mult zahăr, carbohidrați, fibre, uleiuri nesaturate (cele din semințe vegetale) și chimicale cu nemiluita (coloranți, potențiatori de arome, conservanți etc).
Fast food-ul și cuptorul cu microunde să "trăiască"!
Sunt crescuti asa,am in spatele casei un mic cartier de 3 blocuri,lle vad tomberoanele cand imi plimb cainii,pai stii ce vad? ambalaje de fast food sau mancare comandata !Parintii ii cresc asa,simplu!
Like pentru video
In Anul2024 vorbim de supraviețuire 😅😅😅😅😅
Salut Dragos! te rog frumos,ajuta ne si pe noi cun un plan,schita in mare cu ce sa mancam dimineta,la pranz si seara Te rog sa ma crezi ca NU STIU CE SA MANANC multumim mult si iti dorim multa fericire pt ca faci mult bine !!!
😂😂😂
Porridge de ovaz cu lapte vegetal cu fructe, iaurt grecesc cu afine,nuci si miere, paine neagra cu avocado si ou sau somon. Sau cereale integrale fara zahar, cu lapte si fructe.Asa pt micul dejun.
In principal bazati-va pe un mic dejun care sa includa grasimi sanatoase si proteine
La pranz ajuta sa mananci si ceva carbohidrați, fribre, proteina iar la cina ajuta mult sa fie o cina bogata in fibre si proteine (carbohidrații mancati seara in cantitate mare duc la creșterea glicemiei si totodată te fac sa te trezești flamand) astea subt niste basics dar gasiti pe net tot ce trebuie cand cauti grasimi sanatoase, proteine si carbohidrati, cat timp is neprocesate e totu bine
Si nu uitat muraturile, alea auuta enorm la microbiom
@angelasas2461 Trebuie să îți placă toate astea menționate ,dacă nu ești învățat nu te poți apuca de mâine să mănânci sănătos.
Și mai este și prețul piperat. 🤣
@@Catalin-j9k da, avocado si somonul sant scumpe, in rest nu cred. Da, trebuie să iti placa si să le gasesti in magazin, eu am vazut pe pielea mea, in Cluj nu am gasit un lapte de soia fara adausuri. Eu imi fac in casa painea neagra pt ca ( ma laud un pic) o fac bună.
Într-adevăr este esențial să ascultăm de Dr,dar ce facem când primim antibiotic la copii pentru orice roșu în gât,tuse ușoară etc ? Cel puțin în orașul meu (Zalău)nu exista medic de familie care sa nu trateze cu antibiotic și chiar și unii pediatrii.
Bineînțeles dacă te opui în lipsa unor analize ,ești doar o mama cu studii de pe internet făcută cu ou și oțet. Totuși vrei să vezi dacă este necesar ,ajungi in UPU ești mustrat de ce duci copilul acolo când ai medic de familie.
Este un cerc vicios,să nu mai povestim de orice durere de burtă este o enteroviroza.
În ritmul acesta mulți părinți ajung sa trateze copilul acasă,cu anumite siropuri naturale fiind că oriunde ne îndreptăm nu scăpăm de antibiotice.
Este riscantă și această metodă însă de multe ori mai benefică pentru sănătate.
Dar totodată în ritmul acesta copii de mici sint obișnuiți cu tratarea unor simptome acasă după ureche,pentru că asta a văzut acasă la mama. Este un cerc vicios. Și cât timp nu se v-a schimba copii de azi, adulții de mâine vor fii tot mai îndepărtați de un control de rutină .
P.S-> Am fost mustrată,pentru că am cerut o lista de analize gratuite anuale la copii "ce-mi trebe mie? " Și amenințată că este ultimul bilet de trimitere pentru următorii 3 anii, motivând "așa a decis statul,copii au dreptul la analize doar la 3 ani gratuite pt prevenție ".
👏👏❤️❤️❤️
Un topic poate controversat. Am 23 de ani si am respectat cu strictete multe din sfaturile primite din partea lui Dragos. Acest detaliu joaca un rol important in ceea ce urmeaza. Acum 2 ani am fost diagnosticat cu o boala autoimuna (Vitiligo). Tot acum 2 ani, matusa mea a fost de asemenea diagnosticata cu o boala autoimuna ce ataca chiar tiroida Hashimoto, foarte grea. Consecinta directa? Tot ea a dezvoltat o a doua boala autoimuna acum jumatate de an, ca urmare a primei afectiuni. Haideti sa va mai spun ceva, zilele trecute, prietena mea, de asemenea 23 de ani a fost la randul ei diagnosticata cu scleroza multipla, alta boala autoimuna, care practic ne-a distrus psihic. Ce au in comun toate acestea? Haideti sa ne gandim ce eveniment relevant a avut loc acum cativa ani, pentru care am inserat obligati sau nu substante in propriile corpuri. Normal, nu este nimic demonstrat inca, insa vaccinul de covid este cel mai probabil cauza acestor boli. Nu am fist niciodata o persoana bolnava, sistemul imunitar nu a dat gres niciodata in cazul meu, iar stilul de viata este unul pe care multi tineri de varsta mea nu s-ar gandi sa il duca inca pe baza "tineretii". Exista doua semnale de alarma pe care vreau sa le aduc la cunostinta publicului. 1. Stilul de viata pe care il promoveaza Dragos de atatia ani face o diferenta pe care nu o pot descrie in cuvinte. De cand am facut toate schimbarile de care mai aveam nevoie, boala mea stagneaza. Practic, nu am mai suferit etape de depigmentare de luni de zile. 2. Va rog, mergeti la analize si mai cu seama, incercati sa faceti cercetari in legatura cu tiroida. Este posibil ca pandemia de covid si mai ales vaccinul aferent, sa inceapa o epidemie de probleme serioase ca urmare. Eu am fost obligat de cei din jur sa fac vaccinul si am rezistat pana la finalul pandemiei, cand am cedat presiunii familiei si cumostintelor in acest sens. Nu va ascund ca imi reprosez adesea slabiciunea de care am dat dovada in acel moment in care am acceptat sa imi tratez corpul ca pe un cobai. Dragos, daca prezinta interes pentru voi, consider ca aceste (de)efecte produse de vaccin si care au bubuit in urma acestuia la nivel global pot prezenta subiectul unei viitoare emisiuni.
Sanatate multa!Imi este mila de cei vaccinati la presiunea unor dobitoci sincer(fara suparare pt familia ta).
Ai stat tu si te-ai gandit si gata e de la vaccin. Inainte de covid oare pe ce dadeau oamenii vina atunci. Ce era la moda? Hai cu dovezi clare si stiintifice ca e de la vaccin ca faci referire la boli care tot de stiinta tin, de sanatate. Cum sa te ia dl Patraru in serios cu argumentatia asta?
se consuma in familie in mod regulat lapte?
Eu nu aș îndemna să se ia când medicul îl recomandă antibioticul.
Doi medici diferiți, informații ambii de situație au rețetat unui copil de doi ani și șapte luni la acea vreme, diferite antibiotice pentru că nu îi mai trecea tusea, de trei ori în timo de o lună și trei săptămâni.
Acum sincer, eu zic că nu eu sunt nebună când ceva mi se pare în neregulă în asta.
I-am dat odată, după care am renunțat simțind nepăsarea față de sanatatea copilului meu și am renunțat și în final am ajuns la București la spital cu fetița.
Unde ce să vezi avea pneumonie netratată, căci antibioticele rețetate anterior niciunul nu era pentru acest diagnostic.
👏👏👏👏
am fost vegetarian 6 ani, si a fost o perioada in care ma simteam f slabit, indiferent de ce faceam, analizelele ieseau perfecte. cum am inceput sa mananc din nou carne, totul s-a rezolvat
Ai avut deficienta de B12. Trebuia sa suplimentezi.
Toti cei pe care ii cunosc si sunt vegetarieni,arata de parca sunt proaspat iesit din lagar! Fara vlaga! La nivel mondial se vrea asta,e mai usor sa ii controlezi ,neavand vlaga! Iar la barbati scade nivelul de testosteron,de aia si turma de fatalai din ultima vreme:)) ,avem canini,pentru ce or fi oare?Lipsa de scoala duce la prostia asta foarte usor!
Argumentul cu “am vazut oameni sanatosi care au facut cancer” e ca si cum ai zice “am vazut om calcat de un bou cu masina pe trotuar, asa ca ce sens are sa iau precautii, de acum incolo merg pe mijlocul strazii”
Profesioniști ? Da. Sunteți !
bun
Pacat ca nu pui audio și pe spotify
❤❤
eu le dau share prietenilor mei si ei ma iau la mascari ca ii rup la creieri cu asa informatii:))
👍👍👍
👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍🎩
👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏♥️