Problema comunicării este, ca de obicei, definiția termenilor. Când întreabă "ce este o femeie?" de fapt a cerut definiția termenului de "femeie". O greșeală logică comună este aceea de a da exemple în loc de a formula corect genul proxim și diferența specifică. Da, un termen poate avea mai multe definiții, în funcție de context și de aici apare ambiguitatea termenului. Dar în fiecare context, fiecare definiție trebuie să enunțe genul proxim și diferența specifică. Genul feminin și sexul feminin au ambele un gen proxim și o diferență specifică. Mai departe, trebuie să cădem de acord dacă ambele definiții au un statut identic, sau dacă una este superioară în vreun fel celeilalte. Pentru asta avem nevoie de criterii aplicabile în funcție de care să judecăm definițiile. Și asupra acestor criterii trebuie să cădem de acord dacă sunt sau nu relevante și să ajungem la un numitor comun. Un criteriu ar fi dualitatea obiectivitate-subiectivitate. În teoria comunicării avem 4 elemente care definesc comunicarea: emițătorul, canalul de comunicare, receptorul și protocolul de comunicare. Limbajul și definițiile termenilor fac parte din protocol. Dacă protocolul de comunicare nu este strict agreat, apar diferențe între reprezentarea care a generat emisia și reprezentarea care s-a format la recepție.
Ce ii face pe filosofi interesanți, e că pot dezabate o zi despre un bob de muștar și tot o zi, despre univers. Adică și dacă fierb un ou și dacă fac o supă consomme, pentru ei e totuna. Ah, am zis "ei" 😬
lăsând la o parte discuția despre "a te identifica drept..." (provizoriu) eu am o problemă cu privire la prima parte a analizei tale. Înțeleg distincția dintre sex și gen (galben și albastru), nu înțeleg de unde știi tu că A e neapărat cu galben și B neapărat cu albastru. De unde știi că A, când pune întrebarea, are în vedere neapărat sexul feminin (și nu genul feminin, sau ceva care nu se bazează pe distincția asta)? Din punctul meu de vedere, pornind strict de la secvența adecupată de tine, A, care o face pe parșivul socratic, în mod deliberat nu-și asumă un sens specific (gen vs. sex) în momentul în care pune întrebarea. Iar B răspunde ca fraierul, în momentul în care spune că femeia este persoana care se identifică drept femeie, pentru că A îl duce, vizibil, în circularitate.... adică vrea să-i spună: dacă o femeie e cine se identifică drept femeie, nu mi-ai spus ce e femeia, deși mi-ai dat un criteriu operațional de a distinge între cine e femeie și cine nu-i. De aia zic că e A socratic, deși la genul parșiv... îi arată lui B că răspunsul lui "begs the question", că miza era exact ce e aia femeie (dreptate, justiție) ca un criteriu general. Cum era schimbul ăla: ce-s faptele bune? Alea care le plac zeilor. Și faptele bune sunt bune pentru că le plac zeilor (deci, cum de le plac zeilor exact faptele bune și nu altele) sau faptele bune le plac zeilor pentru că-s bune (deci, n-am aflat ce le face să fie bune)? Iaca aporia, la Socrate, și cred că tot ceva de genul ăsta urmărește și protagonistul nostru, măcar ca performare. Acum, ar fi de discutat dacă analogia cu Socrate chiar ne duce undeva... adică, dacă o întrebare de tipul ce este femeia chiar e o întrebare de același fel cu o întrebare de tipul ce este dreptatea, binele etc. ... Alternativă: tratează ce înseamnă să fii femeie (ce este femeia) în paralel cu întrebarea ce este un român? Adică, e clar: în ce constă identitatea de a fi femeie/român... e altfel de întrebare decât ce este mila, virtutea, cunoașterea etc. Iar dacă eu îți arăt buletinul și spun: uite un criteriu pentru a separa românii de non-români, asta nu înseamnă că ți-am spus foarte multe despre identitatea mea de român. Dar poate ar trebui să vorbesc la obiect, după ce văd și eu documentarul cu pricina...
Da ar fi trebuit să arăt părțile în care femeia și bărbatul erau definite dpdv genetic/biologic. Ăsta e punctul lor de plecare. În rest, e clar că întrebarea e parșiv-ambiguă și că ăștia s-au dus după fentă cam ușor. Răspunsul lor ar fi trebuit să fie: "Păi dacă ne referim la înțelegerea biologică a termenului, atunci așa și pe dincolo. Însă în ziua de azi, această înțelegere a fost superseded și vedem femeia/bărbatul drept o identitate pe care poți să ți-o asumi. Iar dacă așa folosim termenul, este femeie/bărbat prin definiție oricine se identifică ca atare. Dincolo de actul unei identificări sincere, nu există nicio esență în acest concept." Ăsta ar fi fost cred un răspuns bun. Iar la contra-întrebarea "What do they identify as?" ar fi trebuit să răspundă "Păi tocmai ți-am zis că nu există o esență pe care s-o putem descoperi cu văz fenomenologic. There is no some-thing they identify as."
Problema comunicării este, ca de obicei, definiția termenilor. Când întreabă "ce este o femeie?" de fapt a cerut definiția termenului de "femeie". O greșeală logică comună este aceea de a da exemple în loc de a formula corect genul proxim și diferența specifică. Da, un termen poate avea mai multe definiții, în funcție de context și de aici apare ambiguitatea termenului. Dar în fiecare context, fiecare definiție trebuie să enunțe genul proxim și diferența specifică. Genul feminin și sexul feminin au ambele un gen proxim și o diferență specifică.
Mai departe, trebuie să cădem de acord dacă ambele definiții au un statut identic, sau dacă una este superioară în vreun fel celeilalte. Pentru asta avem nevoie de criterii aplicabile în funcție de care să judecăm definițiile. Și asupra acestor criterii trebuie să cădem de acord dacă sunt sau nu relevante și să ajungem la un numitor comun. Un criteriu ar fi dualitatea obiectivitate-subiectivitate.
În teoria comunicării avem 4 elemente care definesc comunicarea: emițătorul, canalul de comunicare, receptorul și protocolul de comunicare. Limbajul și definițiile termenilor fac parte din protocol. Dacă protocolul de comunicare nu este strict agreat, apar diferențe între reprezentarea care a generat emisia și reprezentarea care s-a format la recepție.
Cred ca faci o treaba buna. Ma bucur ca am ajuns aici pe acest canal.
“Dacă vorbești sincer, ai dreptate de la bun început”! Dar dacă ma simt deștept și chiar sunt sincer, înseamnă ca și am dreptate?
Ce ii face pe filosofi interesanți, e că pot dezabate o zi despre un bob de muștar și tot o zi, despre univers. Adică și dacă fierb un ou și dacă fac o supă consomme, pentru ei e totuna.
Ah, am zis "ei" 😬
lăsând la o parte discuția despre "a te identifica drept..." (provizoriu) eu am o problemă cu privire la prima parte a analizei tale. Înțeleg distincția dintre sex și gen (galben și albastru), nu înțeleg de unde știi tu că A e neapărat cu galben și B neapărat cu albastru. De unde știi că A, când pune întrebarea, are în vedere neapărat sexul feminin (și nu genul feminin, sau ceva care nu se bazează pe distincția asta)? Din punctul meu de vedere, pornind strict de la secvența adecupată de tine, A, care o face pe parșivul socratic, în mod deliberat nu-și asumă un sens specific (gen vs. sex) în momentul în care pune întrebarea. Iar B răspunde ca fraierul, în momentul în care spune că femeia este persoana care se identifică drept femeie, pentru că A îl duce, vizibil, în circularitate.... adică vrea să-i spună: dacă o femeie e cine se identifică drept femeie, nu mi-ai spus ce e femeia, deși mi-ai dat un criteriu operațional de a distinge între cine e femeie și cine nu-i. De aia zic că e A socratic, deși la genul parșiv... îi arată lui B că răspunsul lui "begs the question", că miza era exact ce e aia femeie (dreptate, justiție) ca un criteriu general. Cum era schimbul ăla: ce-s faptele bune? Alea care le plac zeilor. Și faptele bune sunt bune pentru că le plac zeilor (deci, cum de le plac zeilor exact faptele bune și nu altele) sau faptele bune le plac zeilor pentru că-s bune (deci, n-am aflat ce le face să fie bune)? Iaca aporia, la Socrate, și cred că tot ceva de genul ăsta urmărește și protagonistul nostru, măcar ca performare.
Acum, ar fi de discutat dacă analogia cu Socrate chiar ne duce undeva... adică, dacă o întrebare de tipul ce este femeia chiar e o întrebare de același fel cu o întrebare de tipul ce este dreptatea, binele etc. ... Alternativă: tratează ce înseamnă să fii femeie (ce este femeia) în paralel cu întrebarea ce este un român? Adică, e clar: în ce constă identitatea de a fi femeie/român... e altfel de întrebare decât ce este mila, virtutea, cunoașterea etc. Iar dacă eu îți arăt buletinul și spun: uite un criteriu pentru a separa românii de non-români, asta nu înseamnă că ți-am spus foarte multe despre identitatea mea de român.
Dar poate ar trebui să vorbesc la obiect, după ce văd și eu documentarul cu pricina...
Da ar fi trebuit să arăt părțile în care femeia și bărbatul erau definite dpdv genetic/biologic. Ăsta e punctul lor de plecare. În rest, e clar că întrebarea e parșiv-ambiguă și că ăștia s-au dus după fentă cam ușor. Răspunsul lor ar fi trebuit să fie: "Păi dacă ne referim la înțelegerea biologică a termenului, atunci așa și pe dincolo. Însă în ziua de azi, această înțelegere a fost superseded și vedem femeia/bărbatul drept o identitate pe care poți să ți-o asumi. Iar dacă așa folosim termenul, este femeie/bărbat prin definiție oricine se identifică ca atare. Dincolo de actul unei identificări sincere, nu există nicio esență în acest concept." Ăsta ar fi fost cred un răspuns bun. Iar la contra-întrebarea "What do they identify as?" ar fi trebuit să răspundă "Păi tocmai ți-am zis că nu există o esență pe care s-o putem descoperi cu văz fenomenologic. There is no some-thing they identify as."
30% băluță și 70% iaurt.
:) las băluțe peste tot că îmi cresc dinții csf..