DISTRUGEREA CHIPULUI LUI DUMNEZEU DIN OM | DĂ SENS VIEȚII cu IONICĂ HERLEA | PĂRINTELE IACOB COMAN

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 12 เม.ย. 2024
  • Majoritatea dintre noi suntem familiarizați cu disputele și cu dezbaterile dintre creaționiști și evoluționiști. Zeci de ani oameni de știință și teologi au fost angajați în tot felul de lupte, pentru a demonstra că există sau nu Dumnezeu, că am fost creați sau că am evoluat din alte specii. În acele vremuri, pentru oamenii credincioși era un lucru foarte grav tot ceea ce puneau la îndoială evoluționiștii.
    Cu toate acestea, timpul a dovedit că există lucruri mai grave și mai periculoase pentru ființa umană, decât negarea existenței lui Dumnezeu și decât susținerea teoriei evoluției speciilor.
    Lupta pentru supraviețuirea ființei umane care poartă chipul lui Dumnezeu s-a mutat dinspre exteriorul ei înspre interior. Nu mai vorbim despre o luptă de idei și teorii, ci despre o luptă între a fi sau a nu fi OM și o luptă între a purta chipul lui Dumnezeu sau nu.
    Doamnelor și domnilor, în această seară vom vorbi despre ,,Distrugerea chipului lui Dumnezeu din om”, împreună cu Părintele Iacob Coman.
    Dacă vrei să știi mai multe despre lupta care se dă pentru a distruge chipul lui Dumnezeu din OM, nu pierde această emisiune.
    #IonicăHerlea #Iacob_Coman #DistrugereaChipuluiLuiDumnezeuDinOm #Umanism #viitor #prezent #om #chip #profilglobalist #DăSensVieții #A7TV
    🔹 Abonează-te la canalul nostru de TH-cam: bit.ly/2HMI0oz
    🔹 Urmărește-ne pe Social Media:
    / a7tv.ro
    / a7tv.ro
    / a7tvromania
    🔹 Află ultimele noutăți de pe site-ul nostru: www.a7tv.ro
    A7TV este o televiziune generalistă, care își propune să aducă în peisajul audio-vizual bunul simț, educația, spiritualitatea autentică, cultura și valorile care definesc umanitatea.

ความคิดเห็น • 63

  • @cornelmarinau
    @cornelmarinau 11 วันที่ผ่านมา +2

    La min. 29 am tresarit… Am ascultat de cateva ori pasajul… Am rugat-o pe sotia mea sa asculte si ia…. Realitate trista! Har si pace iubitilor mei frati!

  • @constantinsilviu6423
    @constantinsilviu6423 15 วันที่ผ่านมา +11

    Ma scuzati, dar de ce continuati la fiecare emisiune sa lasati muzica aceea de fundal, enervanta prin repetitivitatea ei, si dupa inceperea discutiei? Distrage atentia si e iritanta, iertati-ma.

  • @mireladanila6084
    @mireladanila6084 15 วันที่ผ่านมา +7

    Vă mulțumesc frumos pentru emisiune! Domnul Dumnezeu să vă binecuvânteze!

  • @dorinaschreiber2699
    @dorinaschreiber2699 16 วันที่ผ่านมา +7

    Domnul Dumnezeu Sa va Binecuvinteze

  • @aurelholhos1434
    @aurelholhos1434 16 วันที่ผ่านมา +11

    Dumnezeu sa va Binecuvinteze si sa va rasplateasca caci aveti curajul sa aduceti Lumina!

  • @GaciuRobert
    @GaciuRobert 13 วันที่ผ่านมา +2

    Dumnezeu să vă binecuvânteze!

  • @homorodangusti5277
    @homorodangusti5277 13 วันที่ผ่านมา +1

    Lăudat să fie Domnul Iisus Hristos și Preacurata Sa Maică!!!

  • @leontinpopa5654
    @leontinpopa5654 9 วันที่ผ่านมา

    ❤Respect și felicitări pentru voi și Domnul să vă Binecuvânteze...!❤❤❤

  • @artemizadarie7136
    @artemizadarie7136 10 วันที่ผ่านมา +3

    Il ascult cu mult drag dar fondu musical deranjeaza f mult atentia si concentrati a asupra explicatieimarelui om invitat in emisiune

  • @mariaceban2267
    @mariaceban2267 15 วันที่ผ่านมา +7

    Dar fără muzică nu se poate?

  • @axiniaandrei9286
    @axiniaandrei9286 12 วันที่ผ่านมา

    Foarte bine punctată toată conversația! 🙋🙏

  • @florinvoda9971
    @florinvoda9971 11 วันที่ผ่านมา

    Interesant

  • @mariusmihai4932
    @mariusmihai4932 7 วันที่ผ่านมา

    Vă apreciez !

  • @mariusz365
    @mariusz365 14 วันที่ผ่านมา +3

    Apropo, de "candidat" pt. botez. Termenul candidat nu va suna mai mult politic decat bisericesc? O fi saracă limba română?

  • @feliciavidescu384
    @feliciavidescu384 13 วันที่ผ่านมา +11

    "Și" Tată "să nu numiți pe nimeni pe pământ, pentru că Unul singur este Tatăl vostru:Acela care este în ceruri." Matei 22:9

    • @tivadarlengyel8432
      @tivadarlengyel8432 13 วันที่ผ่านมา +2

      Și Pavel se credea tatăl celor pe care îi convertea. În multe privințe era pe lângă adevăr și "creștinii îi studiază mai mult epistolele decât învățătura Lui Cristos din evanghelii.

    • @viorelmendea7095
      @viorelmendea7095 11 วันที่ผ่านมา +1

      Chiar mă gândeam, o fi trecut la ortodocși de-i zice părinte?

    • @viorelmendea7095
      @viorelmendea7095 11 วันที่ผ่านมา

      Eu deduc că am fost creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, dar datorită păcatului am decăzut rău. Nu-mi imaginez un Dumnezeu care seamănă cu mine nici cu domnul Coman......😊

    • @feliciaacosta365
      @feliciaacosta365 8 วันที่ผ่านมา

      Acest om Coman ...poate fi Tatal acestui tanar...e corect ça l-a numit parinte..!! M-i se pare corect...sa respecti perii Albi !!

  • @luminitamihailescu8560
    @luminitamihailescu8560 15 วันที่ผ่านมา +5

    Ma bucur de fiecare dată să vă revăd domnule pastor Iacob Coman .

    • @viorelmendea7095
      @viorelmendea7095 11 วันที่ผ่านมา +3

      Nu mai spuneți pastor , mă gândesc că poate se simte insultat spuneții părinte că văd că nu-l deranjează. Că amândouă nu poate fi.

    • @Bogdaproste68
      @Bogdaproste68 11 วันที่ผ่านมา +1

      ​@@viorelmendea7095mai bine popo...

    • @tonyterciu6690
      @tonyterciu6690 9 วันที่ผ่านมา +2

      ​@@viorelmendea7095: Această afirmație, mi-a atras și mie atenția. 😢😢😢

  • @claudiapaun128
    @claudiapaun128 15 วันที่ผ่านมา +1

    Domnul Iacob Coman a afirmat pasi in care devenim atei . Aș dori exicatii mai concrete (in familie,biserica, liceu ,....) Nu tendențios doar de a nu greși in educatia copiilor.

    • @claudiapaun128
      @claudiapaun128 13 วันที่ผ่านมา +1

      @@dormic14 eu astept un răspuns de la domnul Coman . Astfel de explicații îmi dau și eu . Vreau ceva mai concret.

  • @priestaurelsas329
    @priestaurelsas329 5 วันที่ผ่านมา

    Dumnezeu este Duh (Ioan 4,24),
    așa cum ne-a revelat Fiul Său, Iisus Hristos,
    întrupat în umanitate de la Duhul Sfant și Pururea Fecioara Maria (Luca 1,35)
    Și nu este ca omul, ca dvs cum ziceți.
    Vă rătăciți neștiind Scripturile și puterea lui Dumnezeu (Matei 22,29),
    a zis Domnul,
    Singura Persoană din Unul Dumnezeu în Preasfânta Treime Care a luat chip de om să mântuiască lumea de sub moartea păcatelor.

  • @dormic14
    @dormic14 13 วันที่ผ่านมา

    Scapă cine VREA cu tot dinadinsul!

  • @mirellasegura6105
    @mirellasegura6105 5 วันที่ผ่านมา

    Nu exagera domnule Herlea....in 60 de ani nu cunosc vreun caz in care cineva sa faca cateheza 2-3-5...ori.

  • @popremus3631
    @popremus3631 12 วันที่ผ่านมา +1

    La min. 35:00 zice: "....peste 90 % din pastori și preoți sunt atei desăvârșiți !" ; păi a facut Domnul Iacob Coman sondaj prin lume și i-a evaluat pe toti după capacitațile lui...?! O dată dumnealui a spus un mare adevăr: " ....un frate prezbiter mi-a strigat: - Iacobeee și tu ai intrat în rândul MINCINOȘILOR ??? ...., - da frate, i-aș răspunde azi peste zeci de ani,...din păcate am intrat în rândul MINCINOȘILOR !!!

  • @toadertimis355
    @toadertimis355 5 วันที่ผ่านมา +1

    Parintele Iacob Coman ?? 🤦‍♂️

  • @vasilebuburuzan7505
    @vasilebuburuzan7505 12 วันที่ผ่านมา +4

    Domnule moderator,chiar nu vrei să ne scapi zgomotul acela se fond?
    Vrei cu tot dinadinsul să ne arăți cât de nepăsător ești față de cei care vor să audă invitații nu zgomotul de fond? Oare chiar trebuie să ajungem în a uza cuvinte neplăcute?
    Când vorbește PS Coman nu trebuie să se audă musca nu hărmălaia aceea?

  • @mariusmihai4932
    @mariusmihai4932 7 วันที่ผ่านมา

    Chipul Lui Dumnezeu îl găsiți ușor este în Domnul Iisus Hristos. Noul Testament explică caracterul Lui Dumnezeu ! Nu cărți multe și multă filozofie.

  • @BBB777VVV
    @BBB777VVV 10 วันที่ผ่านมา +1

    Distfuctiv nu constructiv...

  • @Uivlix
    @Uivlix 11 วันที่ผ่านมา

    Si totusi...!
    Omul l.a creat pe dumnezeu dupa chipul lui ( al omului ).
    Asa ca treaba cu chipurile e precum icoanele! Zugraveli!

  • @Jazmina2024
    @Jazmina2024 8 วันที่ผ่านมา

    Muzica este ffoarte deranjantă.

  • @rafimoldovan7874
    @rafimoldovan7874 12 วันที่ผ่านมา +1

    Am crezut ca vorbește Iohanis neuitându-ma la moderator 😂

  • @user-jo5qr1wi6z
    @user-jo5qr1wi6z 12 วันที่ผ่านมา +3

    Domnule Coman, la min.27 spuneti niste gogomanii mai mari decit dvs. Cum puteti face afirmatii fondate pe nimic, asta cu prietenul care mi-a spus... nu are nici o valoare. Ca in Franta se duc copiii la scoala de la 7 dimineata ,pina la 7seara si daca cineva ar indrazni sa incerce sa ii ia mai devreme ar fi pedepsiti cu luarea si plasarea lor. Cum puteti debita o asemenea ineptie! Traesc in Franta de 35 de ani, am avut doi copii scolarizati de la gradinita pina la studii superioare si pot sa va spun (ca sa va intre bine in capul dvs. de profesor si intelectual) ca nimeni si nici o data nu am avut cea mai mica presiune din partea autoritatilor, a scolii s-au asistentei sociale privind educatia copiilor.mei. Am procedat asa cum am crezut eu ca e bine si nimeni nu m-a obligat sa fac altfel. Persecutia asta imaginata s-au imaginativa nu exista decit in capul unor oameni bolnavi, ca dumneavoastra. Inainte de a vorbi, verificati informativa si apelati la surse valabile, verificabile. Nu mai vorbiti despre ceea ce nu cunoasteti si nu puteti ' s-au nu vreti)verifica . Continuind in felul acesta nu puteti avea credibilitate. Nu am obiceiul de a face comentarii la ceea ce spun unii s-au altii pe net dar de data aceasta si venind din parte unui om "cu carte" , sint revoltat si trebue sa va spun ca sinteti " dans l'ereur absolue"

    • @IacobComan
      @IacobComan 11 วันที่ผ่านมา +5

      Bună seara stimate domn,
      Sunt Iacob Coman. Nu cred că trebuie să scrieți mai civilizat, bunul simț e rar în secolul XXI. Dacă ați fost atent am spus de unde știu. Ceea ce am spus în predică mi-a zis un păstor din Paris care are acum un copil de 4 ani. Dacă aveți copii care deja sunt la facultate să nu uitați că lucrurile s-au mai schimbat între timp. Dacă fratele păstor care mi-a spus mi-a dat o informație eronată îmi cer iertare și o voi face și în mod public.
      Cu prețuire și slujire,
      Iacob Coman

  • @emagraebner1616
    @emagraebner1616 2 วันที่ผ่านมา

    Sa declari ca ceea ce se întâmplă in societate este corect si bine daca il excluzi pe Dumnezeu mi se pare gresit. Chiar si unii atei sunt nemultumiti de directia in care merge educatia si societatea de astazi. Chiar si fara Dumnezeu poti fi scirbit cind vezi doi barbati sarutindu-se sau vezi un barbat cu barba in haine de femeie pe tocuri. Aceasta nu inseamna evolutie,ci involutie. Si a declara ca o gindire sanatoasa,care defineste sexualitatea prin simplu fapt ca te uiti in pantaloni si îți știi sexul ,este ,conform DL Coman o gindire reminiscenta 😢( min 18:03) mi se pare dureros de demonic. Ma tot mir de cei care il asculta si se simt binecuvintati ..😢😢😢😢 Unde este frumusetea sau verticalitatea in gândirea lui ???

  • @astronova6012
    @astronova6012 11 วันที่ผ่านมา +1

    Sectele urmaresc progresul tehnologic nu cel sufletesc. Din aceasta cauza sunt false in credinta.

    • @Uivlix
      @Uivlix 11 วันที่ผ่านมา

      Nu tehnologic, financiar!

    • @viorelmendea7095
      @viorelmendea7095 3 ชั่วโมงที่ผ่านมา

      Ce înseamnă s3cte? Că nu aveți nici idee, doar vorbiți 😮

    • @viorelmendea7095
      @viorelmendea7095 3 ชั่วโมงที่ผ่านมา

      E bine că secta dumneavoastră, merge înspre bine . Doamne ajută! Și vouă și nouă și la noi toți!

  • @srtadesire3242
    @srtadesire3242 16 วันที่ผ่านมา +7

    Iacobeeeee , ai deraiat rau de tot . De cand ai dezbatut teoria sexului oral , nu mai cred nimic din ce zici .

    • @danielsorinmacavei4514
      @danielsorinmacavei4514 16 วันที่ผ่านมา +6

      Nu te obliga nimeni sa crezi,nici nu știu de ce ai mai scris,ironie,ironie.....

    • @nicumatei4541
      @nicumatei4541 16 วันที่ผ่านมา

      Are barba Dumnezeu ?

    • @TimofteCostache
      @TimofteCostache 16 วันที่ผ่านมา

      Sunteți oameni prost informati sau rău intenționați sa gînditi la ce este rău

    • @gheorghe2827
      @gheorghe2827 16 วันที่ผ่านมา +1

      Da, ne tot îndepărtăm de regulile trasate de Dumnezeu, și nu la voia întâmplării Mîntuitorul a întrebat, oare mai găsi oi credință. Doamne dă-ne credință ca la primii creștini.

    • @johnapocalipto6000
      @johnapocalipto6000 15 วันที่ผ่านมา +2

      Vrei să zici că sexul oral e păcat? Ai vreun argument biblic sau logic?