Árvácska, 1976 , r. László Ranódy / copilăria fără Copilărie

Ce este în sufletul unui orfan? Cum poate prinde el acele rădăcini serioase care să îi susțină personalitatea în creștere și să îi ofere vitalitatea pentru fructele Eului? Árvácska (trad. Panseluța care, în limba magheară, are înțeles de orfană, anul 1976 , r. László Ranódy), după romanul cu același nume al lui Zsigmond Móricz (1879-1942), redă trăirile unei orfane într-o perioadă și un loc unde copiii orfani sunt dați de stat familiilor mai nevoiașe să aibă grijă de ei contra unei sume de bani. Filmul arată cum, în mediul rural, orfanii erau dați la muncă dură, având o soartă mai urâtă decât a animalelor.
Modul în care este construită în film mica orfană, Csöre interpretată de Czinkóczi Zsuzsa care va deveni, din cele căutate pe internet, o actriță foarte expresivă (în prezent, 2024, are 52 de ani), cu greu ar mai putea fi făcut în zilele noastre, deși nimic nu mi se pare greșit în abordare. Aprox. 30 de minute din film fetița de 7 ani este filmată goală, executând cele mai grele munci într-o familie cu mulți copii. Ea nu avea dreptul la nimic, așa ca toată bogăția o ținea în interior prin tăcere și retragere. Pe chipul ei este mereu prezentă o fericire amară, o putere interioară care nu este stinsă nici de cărbunii încinși care i se pun în mână sau loviturile în cap.
Camera de filmat este stăpânită de micul personaj: folosindu-se de Push/Pull (sau Zoom Out/In) efectul în care camera "iese" dintr-un cadru strâmt într-un cadru foarte larg (sau invers), orfana regizor ne pune în contact cu interiorul ei, greutăților fizice vizibile de către spectator le sunt adăugate de cutremurele interioare. Dar niciodată chipul nu i se stinge. Din contră, într-un final foarte dur, în acord cu tot filmul, el se aprinde la propriu.
Și mai este o duritate pe care doar spectatorul o va duce cu el: fără a se confirma, fără a se spune, la ultima familie care o va adopta ca pe un animal de tras la jug (ea fiind pusă să doarmă în grajd cu restul animalelor) se regăsește și mama ei naturală (doar mama ei și spectatorii vor realiza acest lucru) care din acel moment va tăcea, va încerca să o omoare, o va umili și mai mult. Am crezut, ca un prost prins de tensiunea filmului, că femeia o să se trezească sau măcar că îi va spune /eu sunt mama dar nu te vreau, ești un porc care va trebui să mori/. Și am crezut ca prostul pentru că scena se întâmplă în seara Crăciunului. Dar era normal să nu se trezească.
Scena finală folosește din plin de jocul descris mai sus, trecând astfel prin micul personaj și ajungând în partea cealaltă, în lumea largă și netulburată care înghite această mică făptură, aceste mici evenimente, fără însemnătate pentru un răsărit de soare. Dorința ei se împlinește, Mama ei a venit și a luat-o. Aici vedem mâna regizorului mare care s-a jucat cu noi, pentru că special ne-a făcut să credem că mama naturală se va trezi. Se va trezi marea Mamă care o „înghite” practic din nou pe orfană. Vedem un punct culminant de mare forță dramatică al filmului. Tensiunea creată de faptul că spectatorul „crede” că mama ei va realiza, că se va trezi dintr-o stare de nepăsare, este o capcană subtilă și eficientă pe care filmul o pune în fața privitorului, făcându-l să devină parte din această așteptare nerealistă. Însă „realitatea” este muuuult mai rece și mai crudă decât ar fi dorit spectatorul, iar aceasta contribuie la senzația de descurajare și neputință, extrem de eficientă în contextul unui film ce explorează abandonul emoțional și fizic. Și asta a vrut să sublinieze atât autorul (care nu are milă de personajele lui vezi și Fii bun până la moarte) cât și regizorul.
Istoria romanului: Zsigmond Móricz, autorul, scapă de la sinucidere o tânără de 20 de ani a cărei poreclă era Csibe (Panseluța, cu înțeles și pentru orfană). Fata îi povestește viața în familiile pe la care a trecut, unde a suferit cam toate întâmplările din carte, redate și în film. Autorul va avea și un băiat cu Csibe, Imre Móricz (inginer), pe care nu a putut să-l recunoască. Csibe pe numele real Erzsébet Littkey-Móricz va deveni, dupa moartea autorului 😉, librar.
Știu că și la noi, în mediu rural se obișnuiește ca orfanii, copiii fără părinți sau fără un părinte (de regulă tatăl) poartă derivați de nume de la floare (Florin, Florina etc).
Social media
facebook / facebook.comstefan.cio...
instagram / stefan.ciobanu.poet
blog poezie alexandervsale...
program editare video Movavi: www.movavi.com....