Guvernul Groza supune România (PVT #4)

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 28 พ.ค. 2024
  • Intra pe linkul de mai jos si Introdu codul “Zaiafet” pentru primele 3 luni gratuite si 83% reducere la lunile urmatoare.👇
    surfshark.deals/Zaiafet
    Fraților, suntem la 6 martie 1945. Prin intermediul guvernului condus de doctorul Petru Groza, comuniștii ajung pentru prima dată la putere în România. În rândurile lor este o exuberanță generală, noua ordine politică fiind practic rezultatul mult așteptat al anilor de luptă clandestină, de acțiuni subversive, de arestări, procese și închisori și de planuri revoluționare. În spatele lor, oficialii sovietici își freacă mulțumiți mâinile, încântați că presiunile și intimidările lor au dat roade, mai ales că erau întărite de grandoarea tancurilor Armatei Roșii și de hazardul periculos al gloanțelor trase de comuniștii români înspre cei care îndrăzneau să li se împotrivească.
    De partea cealaltă însă, pentru opoziția democratică era o înfrângere severă. PNȚ și PNL, adică partide cu tradiție, cu prestigiu și, fără îndoială, cu o largă popularitate, se vedeau învinse de o formațiune până mai ieri obscură și care, în numai câteva luni, se transformase dintr-un aliat minor și de circumstanță într-un dușman ireductibil, puternic și, mai ales, necruțător. Poate și mai alarmant pentru Maniu, Mihalache, Brătianu și ceilalți lideri ai partidelor istorice era sprijinul firav și mai degrabă declarativ al reprezentanților britanici și americani din Comisia Aliată de Control, în timp ce comuniștii se bazau din plin pe puterea sovietică în lupta pentru putere. De asemenea, pentru Regele Mihai era începutul unei perioade de cumpănă, în care era nevoit să găsească delicatul echilibru între apărarea ordinii constituționale, pe care o reprezenta Coroana română, și grija de a nu stârni vreo reacție violentă din partea Moscovei.
    Însă cel mai important, atât pentru rege, cât și pentru partidele democratice și, de fapt, pentru societatea românească în ansamblul său, era speranța că această perioadă dificilă, intimidantă, nesigură nu va putea totuși dura la infinit. Încrederea că puterile occidentale nu vor admite ingerințele lui Stalin în viața națiunii românești și că va veni, în cele din urmă, sfârșitul acestui guvern impus de Andrei Vîșinski, omul de încredere al lui Stalin
    Text scris de istoricul Lucian Vasile
    Cuprins:
    0:00 Introducere
    04:54 Ce era guvernul Groza
    10:29 Biciul & Zahărul
    26:13 Greva Regelui Mihai I
    39:08 Marea manifestație monarhistă
    50:07 Un alt sfârșit al speranțelor
    Susține conținutul: / zaiafet
    ZaiaShop: www.zaiashop.ro
    Instagram: / zaiafet
    Facebook: / zaiafet
    Mail: horia.sarghi@gmail.com
    Aparatură Folosită:
    Cameră: bit.ly/2CRMfNB
    Obiectiv 1: bit.ly/2XroIwM
    Obiectiv 2: bit.ly/2KvvJqM

ความคิดเห็น • 282

  • @zaiafet
    @zaiafet  ปีที่แล้ว +23

    Intra pe linkul de mai jos si Introdu codul “Zaiafet” pentru primele 3 luni gratuite si 83% reducere la lunile urmatoare.👇
    surfshark.deals/Zaiafet

    • @bitcoinmillionaire2674
      @bitcoinmillionaire2674 ปีที่แล้ว +2

      Tu ești evreu Zaiafet nu prea ai voie să vorbești despre România având în vedere că faci parte dintr-o nație de invadatori

    • @dumitrumatei4004
      @dumitrumatei4004 ปีที่แล้ว +3

      @@bitcoinmillionaire2674 Face bine că nu răspunde la provocări.

    • @ionel496
      @ionel496 ปีที่แล้ว +3

      @@bitcoinmillionaire2674 Si daca e evreu, ce? Ai ceva impotriva evreilof

    • @bitcoinmillionaire2674
      @bitcoinmillionaire2674 ปีที่แล้ว +2

      @@ionel496 DA am ceva împotriva evreilor Romania are invadatori și nu etnii cum își permite Zaiafet un etnic evreu invadator să își dea cu părerea despre istoria unei nații care i-au dat adăpost
      Ce caută în România și nu se duce la Israel dacă e mai bine in Izrael

    • @bitcoinmillionaire2674
      @bitcoinmillionaire2674 ปีที่แล้ว

      Fara nații de invadatori in Romania fie că e vorba de ruși , turci , tigăi, evrei, huni tătari și mongoli in genere Asiatici de toate speciile
      Romania nu a invadat pe nimeni nu este imperiu colonist nu vrem coloniști invadatori

  • @Stefan55555
    @Stefan55555 ปีที่แล้ว +126

    Ar fi asa de bine sa fie pus seria asta de clipuri la ora de Istorie in liceu. Poate vom invata ca multi oameni au murit pentru ca noi sa fim liberi.

    • @ddnjollyy
      @ddnjollyy ปีที่แล้ว +2

      So fcking true.

    • @Ciumpalacu
      @Ciumpalacu ปีที่แล้ว

      Cine sa o puna? Comunistii ? FSN ? hAUR ? Rusii?

    • @norandboms9647
      @norandboms9647 ปีที่แล้ว +1

      😊😊

    • @dennka201
      @dennka201 ปีที่แล้ว +12

      Se întâmplă deja. Ştiu câțiva profesori care dau ca temă acasă videourile lui Zaiafet

    • @dennka201
      @dennka201 ปีที่แล้ว +2

      @@kurtjames9461 de ce te mai uiți la videourile lui Horică? Am văzut că ai descoperit acum 11 luni internetul şi tot dai cu hate gratuit

  • @ionelvb8
    @ionelvb8 ปีที่แล้ว +21

    Se va lua nota+10 la bac... Sunt născut în anul 1969. Am învățătura falsă despre ce a fost după 2conflagratie mondială. Te felicit pentru încrederea dată, nouă, urmăritorilor canalului. Fii Tu sau Voi. Să nu vă fie frică de Nimeni ! Pt. că Nimeni, suntem Noi sau Voi !

    • @cristi69ro271
      @cristi69ro271 ปีที่แล้ว +2

      Născut tot '69. Bine spui.
      Mineriadele și altele după modelul sovietic.

  • @florincaru7927
    @florincaru7927 ปีที่แล้ว +12

    E foarte tristă toată istoria noastră ca popor și în special periaoda asta după al doilea război mondial. De asemenea foarte tristă e și povestea regelui Mihai...

  • @dumitruclapon2199
    @dumitruclapon2199 ปีที่แล้ว +22

    Știi cum să faci istoria plăcut de ascultat și în fiecare episod ne dai informații amănunțite despre evenimentele cele mai importante. Sper să te urmărească cât mai mulți …

  • @lawdbl1944
    @lawdbl1944 ปีที่แล้ว +19

    știu ca e pe langa subiect dar nuanta de roz aprins pe fundal merge perfect cu subiectul abordat

  • @IustinNegru
    @IustinNegru ปีที่แล้ว +21

    Mulțumesc pentru videourile pe care le faci! Pe mine mă fac mai conștient de ce s-a întâmplat în trecut, de ce am evoluat cum am evoluat, dar mă și responsabilizează pentru a prețui și apăra libertatea pe care o avem în prezent.
    Este detestabil felul în care niște lichele au ajuns la putere, lichele din cauza cărora am pierdut atâtea decenii...

    • @feliciadascalu6541
      @feliciadascalu6541 ปีที่แล้ว

      Să avem speranță și încredere că se va rezolva această situație!

    • @iulyjock
      @iulyjock ปีที่แล้ว +1

      @@feliciadascalu6541 doar la vot!

    • @IustinNegru
      @IustinNegru ปีที่แล้ว

      @@kurtjames9461 Prin comentariul tău nu scoți deloc în evidență prostia mea, a lui Horea sau a altcuiva, ci doar pe a ta.
      În plus, pentru că ai menționat de marginalizare familială, comentariul tău grobian denotă că nu ai avut parte de prea multă educație în familie, adică cei 7 ani de acasă.
      Sper totuși, că dacă te-ai nimerit pe acest canal (și poate altele asemănătoare) să și înveți ceva, pentru binele tău, în primul rând.
      Să trăiești!

    • @militantcapitalist4606
      @militantcapitalist4606 ปีที่แล้ว

      @@kurtjames9461 Jegotel, ce faci pe la noi, nu te duci la moghilizare? Hai, traieste viiorul in pamantul rosiei, aici nu e de tine.

    • @williamgabrielmortianu9325
      @williamgabrielmortianu9325 ปีที่แล้ว +2

      @@IustinNegru lichelele de care aminteai au respectat un plan făcut întâi "la est" și pe măsură ce au câștigat teren s-a trecut " la vest" și acum respectăm planul lor pentru noi ! Este un pic mai bun din punct de vedere economic dar este uniformizator din celelalte puncte de vedere. Uniformizator cu occidentul!
      La asta mai trebuie să adăugăm rapacitatea liderilor locali.
      Pe de-o parte au și ei dreptate să încerce să facă bani fiindcă noi nu am avut oameni de mare capital, pe de altă parte dacă au strâns ceva bani, politicienii s-au dus să-i investească prin paradisuri fiscale în loc să-i investească în țară. Iată de ce a mers treaba prost !!

  • @feliciadascalu6541
    @feliciadascalu6541 ปีที่แล้ว +7

    Cutremurător ce s a întâmplat atunci, bine de știut ca să înțelegem cum am ajuns să trăim sub cisma comunistă!

  • @laurdojo
    @laurdojo ปีที่แล้ว +16

    Super episod ! Petru Groza poate fi considerat cel mai mare tradator de neam din Istoria Romaniei !

    • @generaldhautpoul8388
      @generaldhautpoul8388 ปีที่แล้ว

      A fost un porc ca atatia altii.
      Nicidecum cel mai mare.

    • @iordan570
      @iordan570 ปีที่แล้ว +4

      Normal da 🤔 dar dacă îl întrebi pe Ion Cristoiu nu e de acord.

    • @elenabibescu1848
      @elenabibescu1848 11 หลายเดือนก่อน

      @@iordan570 A recuperat Ardealul de Nord. Si aia pana in comunisti au fost niste tradatori, au vandut Romania Germaniei, Nu ne-am mai revenit nici acum, petrol, hrana, armata in timp ce 80%din populatie murea de foame la propriu. Niste nebuni toti!

  • @dianamunteanu4487
    @dianamunteanu4487 ปีที่แล้ว +15

    Seria asta de videoclipuri este extraordinara și așteptată mult prea mult de unii dintre noi. În sfârșit se spune adevărul. Este un trist episod al istoriei naționale, dar pe care trebuie să-l cunoaștem pentru a nu mai repeta greșelile trecutului.
    Îmi vine și mie sa strig "Trăiască regele!" numai ca acum nu mai am cui. 😢

    • @generaldhautpoul8388
      @generaldhautpoul8388 ปีที่แล้ว +1

      REGALITATEA ar putea fi restaurata intr-un context istoric exceptional.
      Evident, nu cu fosta dinastie.

    • @Varkhal218
      @Varkhal218 6 หลายเดือนก่อน

      Plângi în continuare, că îmi place gustul lacrimilor tale

  • @cristeavictoras
    @cristeavictoras ปีที่แล้ว +3

    Dragă Horia, mi-ar plăcea ca noile proiecte să cuprindă mai multe teme psihoterapeutice, teme majore, gen împăcarea, mâncatul compulsiv, alcoolul, depresia, etc … dar și cultura și istorie !

  • @ddnjollyy
    @ddnjollyy ปีที่แล้ว +56

    Musai să faci o istorie dela 89 încoace ... Ai lumina pe mulți berbeci contemporani.
    Mulțumesc că existi 🤘

    • @catalinmocanu1912
      @catalinmocanu1912 ปีที่แล้ว +7

      Daca nu s-au luminat, pana acum, am dubii.

    • @feliciadascalu6541
      @feliciadascalu6541 ปีที่แล้ว +2

      @@catalinmocanu1912 Nu e prea târziu!

    • @catalinmocanu1912
      @catalinmocanu1912 ปีที่แล้ว +1

      @@feliciadascalu6541 Sa speram

    • @generaldhautpoul8388
      @generaldhautpoul8388 ปีที่แล้ว

      Eroare fatala! Ignorati adevarul de baza despre berbeci: nu vor sa fie iluminati!

    • @generaldhautpoul8388
      @generaldhautpoul8388 ปีที่แล้ว +3

      @@kurtjames9461judecand dupa deversarea de vidanjă pe care ne-ai oferit-o, se pare ca ai o problema serioasa la etajul final.

  • @dumitrumatei4004
    @dumitrumatei4004 ปีที่แล้ว +15

    Comunismul nu a durat la infinit, dar și,a pus amprenta asupra societății românești aproape o jumătate de secol.
    Privim în urma și vedem ca aproape nu mai este nimeni după noi. Culmea este că sunt și acum după mai bine de 30 de ani o mulțime de nostalgici. Sa fim serioși și sa înțelegem ca direcția României a fost trasata la Yalta de către Stalin și Churchill. În rest, Rusia și,a făcut mendrele asa cum și,a dorit. A pus puslamale la cârma conducerii de la București iar nepotii și strănepoții lor dăinuie și acum în politica românească. Oricum te urmaresc, ai o activitate pe care o faci cu profesionalism și pt. asta te felicit și te admir. Cine dorește să cunoască istoria acestei perioade și își însușește experienta ta are de câștigat. La mulți ani Zaiafet, aștept multe de la voi.

  • @windsonwings8784
    @windsonwings8784 ปีที่แล้ว +2

    Robert Bishop pare ca nu a activat in Ardeal, de unde venea si Groza si nu a putut avea o imagine de ansamblu, o imagine care se poate contura cu usurinta azi, la atatia zeci de ani de la evenimente.

  • @peterminea3949
    @peterminea3949 9 หลายเดือนก่อน +3

    Vorba lui Jean Moscopol: „Petre Groza-n loc de bou”

  • @ddnjollyy
    @ddnjollyy ปีที่แล้ว +2

    👉👉👉👉
    O singură obiecție:
    Cântecul de început și interpretarea lui de acea voce minunată, denotă mai degrabă nostalgia și simpatia comunismului.
    Eu aș începe clipul cu ceva care să-mi provoace ura și scârba față de acel regim.
    Mii de mulțumiri pentru educația ce ne-o oferi atât de facil. Spor ❤️

    • @mv504
      @mv504 ปีที่แล้ว +2

      Contrastul e mai frapant.

  • @generaldhautpoul8388
    @generaldhautpoul8388 ปีที่แล้ว +3

    F bine documentat.
    Mi-au placut cel mai mult:
    - poza cu dr petru groza rânjind in timp ce povesteai despre cererea regelui de a-si depune mandatul
    - faza cu generalul in retragere care nu a vrut sa-si dea mosia la reforma agrara din 1945
    Impuscat noaptea la gard de un glas venit din intuneric. Faina lucratura !

  • @StefunSoare
    @StefunSoare 10 หลายเดือนก่อน +1

    Multumesc pt Premim HD!
    E foarte fain!

  • @olepetrica
    @olepetrica ปีที่แล้ว +6

    Un foarte bun episod informativ pe temă istorică.

  • @StefunSoare
    @StefunSoare 10 หลายเดือนก่อน +1

    Nerdul meu preferat! 😉🤩
    Succes!

  • @marialaura9927
    @marialaura9927 ปีที่แล้ว +2

    Mulțumesc 💜🙏 pentru tot!
    Sărbători cu bine🎄

  • @colty865
    @colty865 ปีที่แล้ว +6

    De când așteptam acest ep 🎉🎉🎉

  • @generaldhautpoul8388
    @generaldhautpoul8388 ปีที่แล้ว +3

    La 23 august Maresalul l-a intrebat pe Rege daca este constient ca isi poate pierde Tronul ...

  • @andreib4537
    @andreib4537 ปีที่แล้ว +4

    Share si catre hauristi. Poate pricep ceva si ei!🤔

  • @hanibal212
    @hanibal212 ปีที่แล้ว +2

    Nu înțeleg comentariile de genul este excelent din acest video, la fel ca cele din aceasta serie este foarte slab si plin de contradicții.
    Un exemplu interesant este poziția lui Gheorghe Tatarascu ca și țap ispășitor pentru semnarea păcii ce urma, dar în același timp România își primea înapoi partea Transilvaniei ca urmare a revocării Dictatului de la Viena acest lucru clar trece prin ministerul de externe a lui Gheorghe Tatarescu.
    Cel mai haios și sincer unul care nu-l voi putea înțelege este cel în care sunt aparati mari latifundiari, că săraci își pierdeau pamantul lor boieresc, aceștia sunt aparati de cei de la Zaiafet de parcă băieții ăștia erau ei insasi latifundiari și au fost impactati direct de această decizie. Mi se pare halucinant cum oamenii sunt împotriva unor măsuri care sa imbunatateasca stare materială a altor oameni nu știu de parcă li s-a tăiat nasul latifundiarilor. Apoi menționează în treacăt ca aceasta decizie de împroprietărire a sute de mii de familii a fost unul din motivele ce au dus la foametea din 1946, fără a se menționa celelalte motive sau că România nu fost singura tara impactata de acea foamete. Ba chiar mai mult se insinuează ca țăranii lacomi de pamant au uitat sa isi faca treaba și stăteau sa se certe pe cine ce moșie primește.
    Video-ul acesta este absurd,se menționează de împroprietărire dar de ce făceau lucru asta? doar ca elimine mari latifundiari? De ce? Care scopul? De ce incearca sa schimbe structura economica prin a da o mai mare libertate economica celor care nu o aveau inainte? Unde s-a mai făcut acest tip de reforma?
    Care era numele generalul din povestea spusă de Robert Bishop? Un general roman a fost ucis și nu știm nici măcar cum il cheama, foarte ciudat.
    De ce sunt în continuare, PNT-ul (cei care au facut un pact de neagresiune cu legionarii) si PNL-ul cei care au impus prima electorala in 1926, sunt considerate ca partide democratice?
    De ce este importantă casa regala? Cea care ne-a adus primul regim autoritar din istoria României
    Întrebări de genul asta fac ca acest eseu să pară ridicol, și mai ridicol este ca nu avem o secțiune de bibliografie si foarte trist avand in vedere ca a fost scris de un tip care are la activ o carte publicată

    • @thirteen7349
      @thirteen7349 ปีที่แล้ว

      Dacă tu consideri cz acest eseu este ridicol și plin de contradicții, as vrea sa vad totuși dovezi ca ce spui tu e corect și adevărat și nu ce spune autorul. Ce zici despre asta?

    • @hanibal212
      @hanibal212 ปีที่แล้ว

      @@thirteen7349 Nu inteleg ce vrei sa spui. Ce dovezi? Ce am scris mai sus se poate verifica usor (google is your friend). Singurul lucru care l-as adauga este despre anul 1946:" seceta din 1946 (care a impactat toata Europa Centrala si de Est), demobilizarea cat si distrugerile provocate de razboi (atat sovieticii cat si nazistii) au dus la foametea respectiva si acest lucru a fost excerbat de raspunsul defectuos al autoritatilor romane", uite mi-a luat un paragraf sa scriu, a fost usor si din nou informatia asta e omniprezenta pe internet in cadrul a nenumarate studii legate de perioada respectiva tot ce trebuie sa faci este sa le cauti. Mie mi-a luat 20 de secunde sa dau peste un articol scris pe JStore despre foametea din 1946-1947 care enumera motivele de mai sus. Autorul eseului ori este lenes ori vrea sa faca propaganda, dar cu siguranta nu vrea sa prezinte realitatea perioadei respective, ci mai degraba ce a auzit de la bunicii sai cand era in vacanta de vara.

    • @thirteen7349
      @thirteen7349 ปีที่แล้ว

      @@hanibal212 poate când vorbește despre foamete, spune despre ce se petrecea în România, și nu în Europa. Clipul este despre România.

    • @hanibal212
      @hanibal212 ปีที่แล้ว

      @@thirteen7349 Sigur, dar problema este ca Romania nu exista intro bula care sa o apere de situatiile externe. Ce se intampla in Europa afecta in mod direct Romania si nu poti sa omiti acest lucru, daca o faci inseamna ca esti lenes si/sau vrei sa faci propaganda si nu sa prezinti evenimentele respective in tocmai cu realitatea istorica.

  • @virgilastefanoaei7928
    @virgilastefanoaei7928 ปีที่แล้ว

    Felicitari! Craciun fericit!

  • @adelindobre4326
    @adelindobre4326 5 หลายเดือนก่อน

    Toată Seria #PVT e geniala ca prezentare! Felicitări!

  • @popacipri5781
    @popacipri5781 ปีที่แล้ว +2

    Salut, am așteptat acest material

  • @nelutumohan2833
    @nelutumohan2833 ปีที่แล้ว +5

    8:25 sau Ministru al Ocultelor* :)))

  • @MyNastyWorldUtopiaMustOccur
    @MyNastyWorldUtopiaMustOccur ปีที่แล้ว

    Craciun Fericit

    • @militantcapitalist4606
      @militantcapitalist4606 ปีที่แล้ว

      @@kurtjames9461 Coiotz scofalcit din stepa ruseasca, sarbatoreste tu anu nou pe front, pashol la moghilizare!

  • @pooplavoi
    @pooplavoi 9 หลายเดือนก่อน +2

    5:01 a fost doctor in drept, sa ne intelegem, nu in medicina :)

  • @evergreen1326
    @evergreen1326 ปีที่แล้ว

    Bună ziua comunitate
    Îmi puteți sugera o carte despre istoria partidelor în România, cu ceai făcut ele? Ar fi minunata dacă ar putea cuprinde ce au făcut din prezent, spre trecut, cât mai în spate
    De ex din 89 până în 2020 sau ceva
    Nu știu dacă încă s-a scris așa ceva, dar na, fiind student la medicină și neavând timp de altceva decât de citit cărți de medicină sper să nu primesc comentarii jignitoare că nu știu ce vorbesc
    Vă mulțumesc anticipat

  • @MTAbanknote
    @MTAbanknote ปีที่แล้ว +4

    👍👍👍👍👍

  • @windsonwings8784
    @windsonwings8784 ปีที่แล้ว

    "Singurul domn"
    Pogrebania lui Petru Groza a fost singura difuzata la Radio din vara anului 1948, de cand nu s-a mai transmis Liturghia duminicala, pana la prabusirea regimului.

  • @fredred1942
    @fredred1942 ปีที่แล้ว

    E foarte tare

  • @williamgabrielmortianu9325
    @williamgabrielmortianu9325 ปีที่แล้ว +2

    Min 12
    Într-adevăr Stalin a spus că a fost de acord cu Hitler ca jumate de Transilvania să fie dată ungurilor dar ei tot au venit împreună cu nemții să cucerească Rusia în timp ce românii au avut dreptate să vrea înapoi Transilvania și Basarabia, așa că li s-a dat Transilvania!!

    • @tudi9158
      @tudi9158 ปีที่แล้ว +1

      Transilvania a fost dată din răzbunarea lui Stalin. Lui Stalin nu-i păsa care-i țări aparținea Transilvania, pentru că oricum controla toate țările Europei Răsăritene.

  • @whoisdio5848
    @whoisdio5848 ปีที่แล้ว

    Ar fi fain să faci un clip despre OZN-uri sau FAN-uri, cum li se zice acum, există multe informații interesante =)

  • @Gooddeeds023
    @Gooddeeds023 ปีที่แล้ว

    👍

  • @ddnjollyy
    @ddnjollyy ปีที่แล้ว +3

    Paștele mamii lor de ruși.

  • @MyhaytzaTeRrY
    @MyhaytzaTeRrY ปีที่แล้ว

    🥂

  • @andreib4301
    @andreib4301 ปีที่แล้ว +1

    Respect pentru munca pe care o depui!
    Ce părere ai ca mai nou se aude ca in toate deciziile importante ale țării se cere intr-un fel “permisiunea” ambasadelor Germaniei, Fantei și Americii?
    Repetam cumva istoria?
    Acum o spun doar ca pe un zvon pe care l-am auzit, dar la fel se spune ca suntem la 60% pana sa ajungem in incapacitate de plata ca țară și atunci va trebui sa se vândă bunurile Statului.
    Sincer, puterea a corupt pe toată lumea indiferent dacă vorbim despre comunism sau așa numita democrație vestica împreunată cu capitalismul.
    Dacă ai avea acces la informațiile din tema asta, ți-as urmări clipul acela cu maxim de interes, cu toate ca le-am urmărit deja pe toate😅

  • @avalanche9026
    @avalanche9026 10 หลายเดือนก่อน

    A fost guvernul Groaza. The hell with.

  • @gabrielaureliansimion4529
    @gabrielaureliansimion4529 ปีที่แล้ว

    Salut

  • @peterminea3949
    @peterminea3949 ปีที่แล้ว

    1:08 Ireductibil sau irefutabil?

  • @ddnjollyy
    @ddnjollyy ปีที่แล้ว

    Al doilea ❤️

  • @TheWordBecameFleshJ114
    @TheWordBecameFleshJ114 ปีที่แล้ว +1

    E prima data cand aud ca am primit Transilvania datorita comunistilor. Ma indoiesc ca e adevarat.

    • @tudi9158
      @tudi9158 ปีที่แล้ว

      Nu datorită.
      Stalin pur și simplu s-a răzbunat pe unguri. Oricum pentru Stalin nu conta cărei țări aparține Transilvania, pentru că oricum controla toate țările Europei Răsăritene până în Germania Răsărită.

    • @elenabibescu1848
      @elenabibescu1848 11 หลายเดือนก่อน

      Asa este.

  • @doruvasile8842
    @doruvasile8842 ปีที่แล้ว +1

    Ok

  • @Shroomareala
    @Shroomareala 6 หลายเดือนก่อน

    si eu am sfeter dinala

  • @samueldinca8312
    @samueldinca8312 ปีที่แล้ว +2

    Mulțumim ca ne arăți susținerea pe care Occidentul ne-a dat-o și ne-o da in continuare (Schengen)

    • @andreib4537
      @andreib4537 ปีที่แล้ว +1

      N ai prea priceput nimic.🤔

    • @elenabibescu1848
      @elenabibescu1848 11 หลายเดือนก่อน +1

      @@andreib4537 Ce sa pricepem, ca Romania era colonie a occidentului si ca 80% mureau de foame, Au dat teritorii fara razboi, Groza a recuperat Ardealul De nord.

    • @andreib4537
      @andreib4537 11 หลายเดือนก่อน

      @@elenabibescu1848 bre, vezi că erai colonia rusilor. Pare că ești o haurista care n a văzut cartea de istorie. Măcar, întreabă ți bunicii.

  • @ROBOFFICIALYT08
    @ROBOFFICIALYT08 ปีที่แล้ว +2

    Poți să faci un clip despre prim ministra lesbianca a Serbiei?

  • @alexiordache1352
    @alexiordache1352 9 หลายเดือนก่อน

    Necunoscute sun unele cai? Il eviti pe Dumnezeu? Ai grija sa nu cumva sa te evite si El pe tine. Succesul nu vine neaparat de la El. Poate fi iluzioriu de la celalalt.

  • @marinescuioncosmin4003
    @marinescuioncosmin4003 ปีที่แล้ว

    O

  • @teodorgeorgescu9291
    @teodorgeorgescu9291 ปีที่แล้ว

    36:55
    Alexandru Alexandrini nu a fost nici macar o secunda in PNT, misto research bro

  • @cristianm7097
    @cristianm7097 ปีที่แล้ว +1

    Mai bine Groza decat dementul Ceasca.

  • @generaldhautpoul8388
    @generaldhautpoul8388 ปีที่แล้ว

    Fain tip acel nicolae lupu, greu de gasit escroc politic mai eminent !
    Un precursor al clasei politice post decembriste.

  • @gandestejmechereste5872
    @gandestejmechereste5872 ปีที่แล้ว +2

    se stie clar,cartile erau dejea facute„ americani ne abandonase rusilor,riscam ca factiun rusesti sa ocupe bucurestiu cu forta,daca se isca razboi civil

    • @enachegosa6163
      @enachegosa6163 ปีที่แล้ว

      Fără constatarea ta eram pierduți! Marș la școală învață să scrii corect, idiotule agramat!

    • @militantcapitalist4606
      @militantcapitalist4606 ปีที่แล้ว

      Se stie, clar e criza de medicamente, si toti "afectatii" de afectiuni mintale imprastie hahat rusesc si panica; vezi ca mai au rusii vreo 50 de mobilizari de facut, se termina, o sa trimita vaduve, pana sa se apropie de granita Romaniei; si ca sa crapi in chinuri si cu spume, Romania e in NATO; na de tzocaie pe asta!

  • @adrianfrunza4161
    @adrianfrunza4161 5 หลายเดือนก่อน +1

    Bey..Mihai si Groza au vindut Tara si poporul Roman.
    Blestemat SA le fie neamul in veci

  • @ush-sjpabucurestiiliescuga5977
    @ush-sjpabucurestiiliescuga5977 8 หลายเดือนก่อน +1

    păi dacă a acționat brutal atunci cum de a dat pământ oamenilor? Adică brutalitatea nu se susține prin acest argument.

  • @EmilLegion88
    @EmilLegion88 ปีที่แล้ว +4

    Trebuia continuat războiul de partea Germaniei, pentru stârpirea URSS! Am plătit prețul trădării... Cu vârf și îndesat! Din vina Rusiei, noi România mereu am avut de suferit! Și au spus că nu vor avea pretenții la bani de la noi, dacă ne declarăm învinși... Groza și Mihai, groparii României! Mihai, sper că arzi bine în iad, trădătorule! Împreună cu toți acoliții tăi. Trăiască veșnic Mareșal Antonescu! 🤚🏻

    • @liviuberinde8058
      @liviuberinde8058 ปีที่แล้ว +2

      Ce putea sa faca Mihai in fata sovietici lor????????

    • @EmilLegion88
      @EmilLegion88 ปีที่แล้ว

      @@liviuberinde8058 nu trebuia să se lase manipulat de socialiști și liberali! Nu trebuia un copil virgin să se bage peste treaba unui Mareșal!

    • @dumitrumatei4004
      @dumitrumatei4004 ปีที่แล้ว +2

      Regele a făcut ce a putut. Nu avea ce face mai mult.

    • @stoicamarin2733
      @stoicamarin2733 ปีที่แล้ว +3

      Cînd americani au intrat în război alături de aliați era clar cine va pierde războiul!!Partea proasta era că în Romania era PCR creat de ruși care a creat in Romania o clasa de aserviți ai Moskovei !

    • @tudi9158
      @tudi9158 ปีที่แล้ว

      Iarăși unu' care s-a oprit cu învățătura (cel puțin a istoriei) prin clasa a IV-a.
      Printre altele Mareșalul Antonescu ar fi trebuit să fie judecat pentru crime de război .
      Armistițiu sau capitularea după unii ar fi trebuit să fie încheiat , cel puțin cu un an înainte, dar mândria prostească a lui Antonescu a dus în mare parte la dezastrul care a urmat, pentru că România nu a mai avut timp să-și pregătească ieșirea din război și să-și găsească aliați în Vest. Am întors prea târziu armele împotriva naziștilor.

  • @windsonwings8784
    @windsonwings8784 ปีที่แล้ว

    @Ciuca si compania
    m.th-cam.com/video/0ctkyIkxVcA/w-d-xo.html

  • @filip1408
    @filip1408 ปีที่แล้ว

    Și mai zice cineva ca monarhia este ceva rău.

  • @windsonwings8784
    @windsonwings8784 ปีที่แล้ว +1

    Cateva luni mai tarziu, Petru Groza ii cerea cu limba de moarte - sa-l elibereze din inchisoare pe teologul si carturarul Onisifor Ghibu, iar lui sa i se faca o adevarata inmormantare crestineasca. Gheorghiu-Dej i-a implinit ambele dorinte.

  • @adrianmarina3278
    @adrianmarina3278 ปีที่แล้ว +4

    MA DAR SPUNE SI CUM A FOST INAINTE DE COMUNISTI CUM TRAIA CLASA MUNCITOARE

    • @sandozpop6017
      @sandozpop6017 ปีที่แล้ว +2

      sa mictionam pe clasa voastra muncitoare si pe terminologia voastra marxista!

    • @ionmaria2888
      @ionmaria2888 ปีที่แล้ว +2

      Tu ai crezut propagandă comunistă?Erau liberi, aveau sindicate adevărate , cereau drepturi iar dacă au fost episoade mai rele se datorează sau sunt cauzate de comuniști ori de oamenii ai Moscovei cum avem și azi destui..

    • @adrianmarina3278
      @adrianmarina3278 ปีที่แล้ว +5

      @LEX 26SUNT destul de sigur ca habar NU ai

    • @1975BeBe
      @1975BeBe ปีที่แล้ว

      Salutare! Sigur, sigur, 95% analfabeți, plini de păduchi, flămânzi, și robi pe pământurile boierilor transformați în PNȚ, PNL, și regelui. Și atunci și acum s a vândut țara și a băgat poporul in criza. Îi țineau pe oamenii de rând prosti și flămânzi, că să poată să i folosească la așa-zisele votări. Din păcate asta se întâmplă și acum, școala la pământ, pandemie, războaie, energie scumpă, întuneric,frica, legi și ordonanțe peste noapte, pâra la Bruxelles și Strasbourg, miliție politica, globalism lgbt. Din păcate asta se întâmplă la 33 de ani de când l au împușcat pe dictator!

    • @adrianmarina3278
      @adrianmarina3278 ปีที่แล้ว +4

      @LEX 26 BA OMULE NU AVEAU NICI UN DREPT CITESTE UN PIC DE ISTORIE

  • @stanelpapusa5634
    @stanelpapusa5634 ปีที่แล้ว +1

    ,,întărite de hazardul periculos al gloanțelor. .."?!
    D-ta ce limba vorbești ? Măcar ai habar ce înseamnă hazard in limba română?
    ,,Hazardul periculos al gloanțelor" , ce traznaie mai e și asta, e ruda cu anvizajarea focusata a targetului cumva?

    • @enachegosa6163
      @enachegosa6163 ปีที่แล้ว

      Merge la fraieri...

    • @stefanrz_
      @stefanrz_ ปีที่แล้ว +7

      Cum își dau cu părerea mereu unii fără identitate? Mereu românul e contra, de asta suntem cu FSN in 2022

    • @enachegosa6163
      @enachegosa6163 ปีที่แล้ว +1

      @@stefanrz_ așa e bă, mereu te găsești tu să alupigus vârtos la o remarcă pertinentă!
      Ce-o avea FSN-ul cu abrambureala lingvistică a lu' nenea ăsta, nu știu!

    • @stefanrz_
      @stefanrz_ ปีที่แล้ว +3

      @@enachegosa6163 fain la clasa a cincea? E pompos spus cu hazard. Nu-i greșit.

    • @enachegosa6163
      @enachegosa6163 ปีที่แล้ว +3

      @@stefanrz_ să alupigus tu de atâtea ori câți ani am peste clasa cincea? Cred că trebuie să le chemi și pe ale tale din neam, altfel nu dovedești!

  • @OresteUlise
    @OresteUlise 11 หลายเดือนก่อน

    Rugăciuni și mătănii multe sunt necesare, Domnul să-i ierte pe politrucii și lingăii români care, la ordinul USA și NATO adică cei care au dorit și doresc războaie, dau multe miliarde pentru Ucraina dar nu repară școlile și spitalele din Țară! Iartă-i Doamne, nu-i băga la 2m sub pământ așa cum dorim noi! Făcutu-sa! Amin! Succes doritorilor de pace, adică succes Rusia!

  • @adriantrincu6549
    @adriantrincu6549 ปีที่แล้ว +3

    Un mare dobitoc regele ăsta Mihai!!!

    • @tarabostesmadafaca4859
      @tarabostesmadafaca4859 ปีที่แล้ว +6

      care e problema ta

    • @MyCarmenus
      @MyCarmenus ปีที่แล้ว +2

      Dobitoc esti TU .....

    • @mugurmugur8616
      @mugurmugur8616 ปีที่แล้ว +4

      Dece ?

    • @tarabostesmadafaca4859
      @tarabostesmadafaca4859 ปีที่แล้ว +1

      @@IapologizeForBeingAstraightMan dezvolta cu ce a fost trădător infect

    • @DavidVisan
      @DavidVisan ปีที่แล้ว +4

      de 1000 de ori era mai bine cu el in 1945 decat cu mizeria de Groza

  • @MMerlyn91
    @MMerlyn91 ปีที่แล้ว +5

    25:05 Am senzatia ca asta cu specialistii am mai auzit-o in ultimii 2-3 ani pe undeva, nu mai stiu exact pe unde...
    37:42 In sfarsit il amintesti si pe Titel-Petrescu in lumina in care trebuie amintit, ca om de stanga a avut un curaj nebunesc, a fost mult mai curajos decat liberalii sau Maniu care nu stia cum sa mai fuga de responsabilitate.
    Ai uitat sa adaugi replica ambasadorului american catre Mihai cum ca "nu se amesteca in ciorba de la Bucuresti". Americanii ne-au cam lasat balta atunci si spre deosebire de britanici, ei chiar aveau putere internationala.

    • @stoicamarin2733
      @stoicamarin2733 ปีที่แล้ว +4

      Romania era ocupată de trupe rusești la acel moment !!Ce puteau face ??

    • @MMerlyn91
      @MMerlyn91 ปีที่แล้ว

      @@stoicamarin2733 Nu foarte multe, dar nici nu si-au dat foarte tare silinta. Horia cosmetizeaza mult eforturile diplomatice ale americanilor, au fost cvasi-inexistente. Pe de alta parte, sa nu ne victimizam, aceeasi soarta a avut-o si Polonia. Nu si Grecia, totusi, care mereu e cumva scoasa la liman de aliatii ei occidentali. Grecia a fost scapata de comunism de Churchill, cand au facut comunistii razmerite acolo aliatii britanici si americani au investit serios, nu ca in Europa de Est unde au ajutat grupari mici de gherila. Nu zic ca ar fi trebuit sa fi inceput alt razboi mondial de dragul nostru da' fata de greci au avut parca mai multa tragere de inima.

    • @stoicamarin2733
      @stoicamarin2733 ปีที่แล้ว +3

      @@MMerlyn91 În Grecia nu erau trupe sovietice !!În Romania rușii aveau și trupe și PCR !!Ce trebuia să facă Occidentul ??Sa înceapă al 3-lea război mondial ??Nu mai dați vina pe Occident!!Vina este a cozilor de topor din Romania,oamenii Moskovei!!

    • @MMerlyn91
      @MMerlyn91 ปีที่แล้ว

      @@stoicamarin2733 Nu erau, dar erau comunisti agitatori la fel de inversunati ca cei romani si Vestul i-a potolit repede. Si a fost un efort sustinut, de fiecare data cand comunistii greci mai incercau lovituri de stat, Vestul investea si mai mult in dictatura militara de dreapta de acolo. Plus ca Churchill a avut grija ca pe servetelul ala Grecia sa nu se inroseasca. Ceva imi spune ca si daca erau trupe sovietice, nu ar fi stat cu mana in san. Nu am zis ca e vina Occidentului, am zis doar sa nu ne imbatam cu apa rece ca valoram pt ei atat de mult pe cat credem noi, s-a vazut si cu Schengen cat valoram de fapt.

    • @stoicamarin2733
      @stoicamarin2733 ปีที่แล้ว +2

      @@MMerlyn91 Merline,sari gardul la ruși și lasa-ne în pace!!Romania are nevoie acum de LIBERTATE !!!Înțelegi ?? Nu de comparații.Daca ești anticomunist acționează în consecință !!!Chestia cu pastilele probează faptul că ești securist !!Ar trebui găsite pastilele antitotalitarism !!

  • @vasilegabriel2395
    @vasilegabriel2395 ปีที่แล้ว

    De fatada SI restu is fac de cap