Ador temele abordate de tine Horia! Esti un om incredibil si pe departe unul dintre cei mai importanti creatori de continut din Romania, din punct de vedere educativ. Sper ca ne vom revedea cand mai faci vreun fan-meeting :)
Incredibil cat de bine enunțat! Mulțumesc pentru acest material, am urmărit de doua ori ca sa înțeleg pe deplin. Așteptăm istoria de după, dar de ce nu, și până, cum a ajuns Basarabia parte a României și de ce trebuie sa fie o unitate.
Fix cum preda profu meu de istorie. El avea limbajul mai apropiat de toată lumea. Bătut în cap dacă erai,tot îți inta ceva în cap. Preda prin poveste și implica și prostănaci de noi pe acolo. Te făcea sa înțelegi ce s-a întâmplat acolo,acolo. Nu îl interesa sa știi anii,îl interesa sa știi "povestea".Bravo vouă!
Felicitari. Asa ar trebui sa fie in cartile de istorie prezentata ziua asta. P.S. Ce spui tu despre soldatii sovietici este exact ce imi povestea strabunica despre ei.
Un lucru nu se menționează în cărțile pe care le-ai citit în documentarea acestui clip, sau poate doar l-ai omis: efectul pe care această mișcare l-a avut asupra românilor care luptau cot la cot cu nemții, făcând parte din armata lor. Bunicul meu a fost unul dintre aceștia, luat de nemți de când s-a înrolat, școlit ca pilot, luptat alături de ei, și încarcerat la 23 august în urma acestei mișcări. Din fericire el a ajuns acasă și și-a trăit bătrânețile apucând să povestească. Mulți alții n-au apucat. Dumnezeu să-i ierte.
Ar fi multe de spus despre poziția lui Mihai, atât în 23 august cât și-n 1946 prin recunoașterea rezultatului alegerilor..... Dar.... așa e cu istoria, nimic nu e ce pare!!!
Și care e lucrul pe care nu la menționat pana la urmă? (Efectul) ca de lupta cot la cot cu nemții știm cu toți ca au lupta romanii. Ca nu la menționat și pa bunicătu?
@@zordorian55 ,,Nea Ion,, devenea sfânt daca nu era complice la masacrul Co ncetatenilor evrei în 1941. Era treaba nemților, că ei au ticluit-o ... Ne-am băgat aiurea în troaca lor. Cei drept, nu trebuie să judec eu pe Mareșal pentru deciziile luate.... Una din cele 10 porunci spune: ,, Sa nu ucizi ,, . Porunca nu face referire la etnie, rasa, religie, daca ai avut sau nu păcate......
Asta va bagat pe gat comuniști, bietul Antonescu nu avea ce face, diplomatia nu era de el, regele a fost cel care a salvat Romania, daca nu era regele eram iar tarile romane , gandeste ca de aia ai creier
Cate ore de Istorie ai avut tu la scoala o ora pe saptamana sau doua maxim, acei profesori stiu multe dar nu le permite timpul sa te invete tot, trebuie doar sa prezinte lucruri de baza ale istoriei e datoria ta ca m-ai departe sa inveti m-ai multe de unul singur
Interesant și bine explicat vă mulțumim, deciziile politice au dus la durerea statului român,și suferința oamenilor nu ne mai dorim așa ceva să se întâmple, amin.
23 august este ziua marii tradari naționale: mai precis ziua în care trădătorul tarii și al armatei romane , fostul rege mihai, a capitulat fără condiții în fata URSS , urmare : peste 150 000 de ostași și ofițeri romani au fost luați prizonieri de rusi, duși în Siberia; din acestea s_au întors câteva mii, 5- 6 mii , restul si-au
Continua sa mai faci clipuri dinastea pentru ca is foarte educative. AI putea face unul despre SOVROMURI, despre Tezaurul nostru nerecuperat sau despre Comunism la noi in general si ce a insemnat el. Asa in alta ordine de idei cine spune ca a fost tradare nu prea a inteles nimica din istorie ... atata vreme cat esti pus intre niste imperii (nazist si sovietic) care cu exact cinci an inainte si au impartit sferele de influenta printr un pact de neagresiune nu prea ai altceva de ales ... marii garanti ai granitelor noastre aveau probleme ... unii erau ocupati, altii incercau sa si mentine insulele neocupate sub o ploaie de rachete V iar altii abia ce intrasera in razboi dupa ce flota maritima le a fost decimata fara macar sa fi fost avertizati. E o problema destul de delicata de GeoPolitica ... si da e Geografica in primul rand pentru ca eram o insula intre tari care se uitau spre teritoriile noastre.
@@generaldhautpoul8388 oke ... la SUA eram sceptic oricum pt ca au intrat ulterior in lupta ... desi la formarea regatului s a facut lobby si la ei ... mersi de corectare:D
Sper totusi ca romanii sa inteleaga intr-un final ca nici americanii, nici rusii, nici englezii nu sunt prietenii nostri. Trebuie sa invatam sa profitam mai mult de UE pentru ca si ei profita de pe urma noastra. Si nu in ultimul rand, sa ridicam capul si sa ne impunem ca egali, nu ca cetateni de mana a 2-a buni doar pentru munca ieftina.
America si Marea Britanie mereu au aparat democratia, suveranitatea si libertatea. Normal ca nu ne-au fost prieteni pe vremea aia cand Romania era aliata cu fascisti. Ar fi bine sa invatam cum trebuie sa fim prieteni cu cei din UE, America si Marea Britanie si sa tinem de acest bloc ecomonic.
Eram aliați cu nemții, ce voiai sa ne pupe americanii?Totuși americanii au anunțat atacurile și am fost sfătuiți să ne adapostim dar noi suntem "deștepți ".Eram volatili,ne-am mișcat încet, nu știm ce vrem, ca și acum. Nu am fost niciodată fermi și cu sânge în venă. În UE nu suntem cetățeni de mâna a doua ,e fals,suntem tratați cu respect și suntem plătiți corect în funcție de calificarea pe care o avem.
@@miha7019 Eu vorbeam la modul general insa tu vrei sa ai dreptate si o vorbesti punctual despre razboi. Daca nu suntem cetateni de mana a 2-a, de ce trebuie sa ne milogim pentru Schengen, pentru euro, pentru ridicarea MCV, pentru subventii egale la agricultura? Cu cat este platit un casier la Auchan in Franta si cu cat este platit in Romania? Un angajat Auchan Franta are 42000 euro pe an, unul din Romania are 6000 de euro (adica aproximativ 2500 RON pe luna, ceea ce cred ca e mult). E salamul de 7 ori mai scump in Franta? Insa exact ce ziceam "suntem tratați cu respect și suntem plătiți corect în funcție de calificarea pe care o avem", adica cel din Franta care baga marfa in raft este categoric de 7 ori mai calificat ca un roman in sensul ca romanul are 4 ani de studii iar francezul 28 care inseamna probabil facultate, master, doctorat etc. Si apropo, asta nu inseamna ca sunt anti UE, in nici un caz. Dar atat timp cat noi credem ca suntem respectati si platiti corect, nimic nu se va schimba, din contra. Se va profita si mai mult, pentru ca se pare ca ne place, mai ales daca primim si o mica spaguta ca sa mai vindem ceva.
Absolut corect. Regele a facut ce trebuia facut. Armata româna si cele cateva divizii germane nu mai puteau opri tavalugul sovietic. Nemtii mai aveau doar 40 de tancuri pe frontul romanesc si vreo 50 de avioane. Noi stateam si mai rau. Mai erau semnale ca soldatii romani erau cu moralul la pamant si nu mai doreau sa lupte. Se inmultisera numarul de dezertari catre interiorul tarii. Practic regele a reusit sa opreasca transformarea Romaniei in camp de lupta si sa evite cucerirea de catre sovietici a tarii. Lucrul asta ar fi dus la sovietizarea tarii rapida a tarii chiar din vara anului 1944. Se vorbea ca rusii ar fi intentionat sa anexeze si Dobrogea la URSS. Ca procesul de comunizare tot s-a petrecut peste vreo doi ani e alta poveste.
Cea ce a făcut regele a stricat reputația României mulți azi socot pe români niște prost.tuate care susțin pe cel mai mare și mai puternic. În orice caz România a fost distrusă!
Mihai a vindut Rominia la rusi , pentru o medalie. Drept urmare, ostasii romani au fost folositi de rusi si au mai pierit citeva zeci de mii de romani. Sute de mii de romani au fost dusi in Siberia. Elita nationala a fost distrusa . Tara a fost devastata de rusi , pierzind si rezerva de aur, impreuna cu Basarabia si Bucovina . Romania a fost transformata, pentru decenii, intr-un GULAG .
Momentul in care , securitatea a impuscat cetateni romani, dupa care s-a metamorfozat in FSN- PDSR- PSD si FSN- PD- PDL- PNL iar PSD+PNL=USL adica FSN?
Salut tuturor, am aflat anumite lucruri despre nemții care treceau prin sate oferind ciocolata copiilor și se ofereau sa muncească contra unei mese calde! Rusii în schimb, totul cu forța... Inclusiv nevestele celor care erau plecați în razboi🤔
Eu cred că toată tergiveseala care a fost a apărat cu "orice" pret un singur lucru: independenta (conditionată un timp de tip compromis) si o anumită integritate teritorială. Foarte bun comentarul de Istorie.
Românul, laș cât cuprinde, de la vlădică până la opincă! Viermi! Nu s-a schimbat nimic, priviți la clasa politică de azi, priviți și ascultați cum vorbesc politicienii noștri și toți ceilalți! Nimeni nu vrea să supere pe nimeni, nu se spune niciodată lucrurilor pe nume, toată lumea îți spune doar ce vrei să auzi! Dacă mai este câte un rătăcit, e redus rapid la tăcere sau declarat nebun. Asta e România!
Îmi place foarte mult ce se întâmplă pe acest canal. O singura chestie mă neliniștește - avatarul canalului - Zetul acesta mare este acuma un fel de svastica a armatei ruse. Știu că nu are legătură dar aș recurge la un rebranding.
Stau și mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă Antonescu ar fi fost lăsat să semneze armistițiul cum si avea de gând, după condițiile sale. Sau ce s-ar fi întâmplat dacă acesta semna din luna iunie a acelui an.
Daca se semna in iunie poate ca sovieticii ar fi ajuns mai repede la Budapesta si Viena. Pentru noi insa nu se schimba mult situatia, oricum rusii erau superiori ca forte si ar fi putut usor sa-si incalce cuvantul si sa ocupe Romania. Oricum Basarabia era pierduta. Poate ca ar fi fost salvati soldatii romani de pe frontul din Moldova pentru a nu cadea prizonieri la sovietici.
@@dragosstanciu9866 si crezi că acest lucru ar fi oprit deportările în masă care au avut loc imediat după război? Pe partea cealaltă, dacă o părăsire "onorabilă",cum spunea Antonescu ar fi avut loc,oare noi am fi fost văzuți mai bine în plan politic la scară mondială? Oare am fi fost în stare să menținem aceleasi teritorii pe care le aveam până la 1940,ba mai mult sa mentinem o parte din Moldova de peste prut și Basarabia de nord? Nu scap de sentimentul că 23 august a fost o dată total nepotrivita pentru ce se întâmpla atunci, și ca urmare,din 2 rele mari le-am ales pe amândouă.
@@rpr-qd4wl Nu exista o parasire onorabila. Hitler nu ar fi permis Romaniei nicio parasire onorabila si ar fi incercat imediat sa ocupe Romania si sa-l aresteze pe Antonescu. Romania era prea importanta pentru Germania deoarece avea inca rezerve de petrol vitale pentru industria germana. Oricum sovietici nu ar fi permis Romaniei sa recapete Basarabia si nordul Bucovinei.
Să nu mai zic ca am reușit într-un singur război sa fim bombardați si de aliați, și de germania, și jefuiți de ruși. Și tot în acelasi timp se spune ca se putea și mai rău.Nu zic ca decizia lui Mihai sau a lui Antonescu e vreuna greșită fiindcă toate au fost luate cu un scop de a ne salva țărișoara,dar împrejurările în care am fost aduși sunt rezultatul direct al oamenilor incompetenti care erau la putere la acea vreme,sau care refuzau puterea pentru a nu lua o decizie.
Am citit "Sfarsitul soaptelor". O carte foarte buna, dura si pe cat se poate de reala daca este sa ne uitam la criminalele momente ale lui decembrie 1989. Raman la parerea ca, un popor care isi uita voit sau nu istoria, este sortit pieirii. Si o spune cineva nascut la 8 ani de la momentul revolutiei romane.
Partidul comunist român nu exista faptul că acesta a apărut la 23 August e clar că serviciile secrete ruse au apărut în viața politică românească deci s-au implicat în politica românească și asta pentru că soarta ROMÂNIEI a fost subiect de negociere între CHURCHIL , STALIN ai ROOSEVELT și fiindcă au decis că libertatea GRECIEI este mai importantă ROMÂNIA a intrat sub influență sovietică și astfel țara a avut parte din "nefericire" de dezvoltare sub regimul comunist am spus asta fiindcă sub conducere regală doar o mică parte din populație a avut posibilitatea să se dezvolte am ajuns la concluzia asta fiindcă bunica mea îni spunea că marea majoritate a romănilor nu știau să scrie și să citească din cauza asta poporul român în istorie a putut fi manipulat foarte ușor și comunismul a putut fi din "nefericire" implementat ușor în România .
Romaniar ar fi piedut intreaga Moldova, nu doar Basarabia. Ungurii ar fi atacat si ei, am fi pierdut toata Transilvania, nu doar nordul. Germania ar fi intervenit pentru ocuparea restului Romaniei dar situatia ar fi fost mult mai grava pentru noi. Oricum Anglia nu ne putea ajuta cu nimic.
@@dragosstanciu9866 ai foarte mare dreptate! Romania ar fi avut probabil soarta Poloniei! Ar fi fost rupta in bucati de Germania,Ungaria si Rusia! Dar eu ma intreb care ar fi fost soarta Romaniei de dupa finalul razboiului! Sau mai exista si varianta ca Romania sa accepte ruperea granitelor dar in 1941 sa nu se alieze cu Germania ci sa incerce o rezistenta armata! Fara petrolul si granele noastre nu stiu daca ar mai fi existat un plan Barbarosa! Hitler ar fi avut nevoie sa cucereasca mai intai Romania! Este clar ca avea forta sa o faca dar poate ca rusii intelegeau ca ei urmeaza dupa ce noi capitulam si atunci ar fi trimis trupe sa ne ajute! Zic si eu... E clar ca nu vom afla niciodata care ar fi fost soarta tarii daca nu ne aliam cu Germania!
@@alinvoica937 Chiar daca Romania nu se alia cu Germania in 1941, Hitler tot avea nevoie de petrolul nostru. Invazia germana a Romaniei ar fi devenit inevitabila. Sovieticii ar fi putut profita de asta pentru a ataca si distruge Ploiesti. Situatia ar fi devenit foarte complicata si periculoasa pentru noi.
Ce a fost a fost si nu mai putem schimba. E si usor pentru noi sa ne dam cu parerea, cunoscand deja cursul istoriei. Probabil la momentul respectiv alianta dintre nemti si rusi parea invincibila si nici clasa noastra politica (alcatuita si atunci exclusiv din oportunisti) nu avea claritatea sa prevada ca cele doua ideologii (national-socialismul si comunismul stalinist) vor intra mai devreme sau mai tarziu in conflict. Insa (mai tarziu, ce-i drept) sarbii cu Tito au reusit sa-i invinga pe nemti utilizand un razboi de gherila. Noi de ce n-am fi reusit? Mai ales ca nemtii depindeau foarte mult de petrolul romanesc. De ce ar fi fost mult mai rau pentru noi? Am cedat teritorii fara sa tragem un foc de arma si am pierdut sute de mii de soldati in tinuturi straine. Si am mai facut si genocid pe la Odessa. Suferinta si sacrificiul ar fi fost mari, intr-adevar, daca nu ne aliam cu nemtii, dar si pretentiile la sfarsit ar fi fost mult mai mari; si pana la urma si castigurile, pentru ca, din nou, daca ne uitam la sarbi, Tito a fost ajutat foarte mult si de englezi. Ori, cand tu esti cel mai mare aliat al Fuhrerului de pe frontul de Est, ce tratament preferential te astepti sa primești? Nu inteleg nici aceasta obsesie a lui Antonescu de a nu-i supara pe nemti. Pana la urma, ei au promis ca iti dau tancuri si artilerie si nu ti-au dat nimic. Apoi rusii sparg frontul la Stalingrad pe zonele aparate de romani tocmai din cauza ca romanii nu aveau tancuri si ghici ce: nemtii dau vina pe romani. Si asta se intampla in 1942. Din 1942 pana in 1944 au mai avut loc multe situatii in care nemtii ne-au tratat urat, dar Antonescu tot tine mortis sa obtina acordul lor pentru a iesi din razboi.
@@peterdudas697 da, asta imi place! Cineva care se documenteaza! Asa este, acum doar ne dam cu parerea! Nu se mai poate face nimic! Eu doar sublimiam ca va ramane aceasta intrebare: ce ar fi fost daca alegeam sa luptam pentru pamantul nostru?!
Sigur era mai bine sa fie lasat Antonescu sa incheie armistitiu.oricum El era barbato Adevarat si stia sa negocieze astfel incit territoriale furate sa se intoarca tarii.regele s a grabit din mindrie si orgoliu lasind territoriale in Mina rusilor.destinul a facut Ca regele sa plateasca aceasta mindrie de asi insusi meritele _nelasindu l pe Antonescu sa incheie armistitiu-fiind obligat la abdicare si izgonit din tara de catre acei pe care i a adus la guvern.daca era o persoana matura,regele nu faceva aveste errori care ne au costata si ne costa multi si astazi-pierderile teritoriilor stramosesti
N-ai inteles nimic! La 23 august nu se mai punea problema recuperarii teritoriilor ci cum facem sa iesim din razboi cu pierderi cat mai mici. Practic razboiul cu URSS era pierdut, rusii intrasera in Basarabia inca din martie 1944, la 20 august ajunsesera in zona Iasului, deci trecusera Prutul deja. Astfel, prin actul de la 23 august si prin armistitiul de la 12 septembrie 1944 Romania isi recunoaste infrangerea in fata URSS si a aliatilor ei. Faptul ca am intors armele ne-a ajutat sa recuperam teritoriul pierdut in urma Dictatului de la Viena, lucru care reiese si din Armistitiu si din Tratatul de Pace de la 10 februarie 1947.
@@davidionescu2103 da de ce trebuie sa i spui omului ca nu a inteles nimic? aduna 10 istorici la un loc si ai sa vezi cate interpretari.. Cat despre Mihai, o sa l numim rege cand o sa vedem actul de abdicare al lu taica su.
I-am atras și eu atenția că se pronunță Honore de Balzac, cu accent pe ultima silabă, și nu Honor, cum a pronunțat stimabilul. Ne având nicio reacție, nu am mai îndrăznit să-i spun că se pronunță "paria", cu accent pe prima silabă și nu cu accent pe silaba a doua, cum a făcut lectorul nostru! Lipsa cititului își spune cuvântul!
@@luchiten Comentariile sunt libere, pufosule. Daca esti alergic la replici ia-ti net privat. In alta ordine de idei, mistoul era la adresa lui, nu a ta.
In mare sunt de acord cu mare parte din video dar nu si cu concluzia de la sfarsit,23 august a fost o tradare a poporului roman si a Romaniei,fortele politice trebuiau sa stea in spatele Maresalului Ion Antonescu si sa sustina planul lui care ar fi adus chiar si daca nu ar fi mers un rezultat mult mai bun ca capitularea noilor "eliberatori",ne am pierdut libertatea,onoarea,demnitatea si tot am sustinut pierderile unei ocupatii ,ne am luptat cu aliatii nostri nemti si am ajutat strigoiul bolsevic. Rusine acestui neam pentru ca au tradat toate figurile istorice de la Mihai Viteazul la Ion Antonescu.
Romanii au fost socati cat de civilizati si corecti au fost nemtii ..chiar de la nvelul de soldat . Asta o stiu de la tatal meu care a fost instruit si scolat de ei ! Regele fiind tanar si prost sfatuit ..a arestat pe Antonescu ..care a fost un mare roman . Rusii dupa ce l-au predat romanii ,pe Antonescu ..au procedat ca si regele Irod ..si l-au predat romanilor care l-au ucis .,,ALIATII,, ne-au vandut cum o vor face din nou daca interesul lor ..o cere.
Conform Codului muncii (Legea 53/2003 - actualizată), art.137, zilele de sâmbătă și duminică sunt zile de ,,repaus săptămânal" (deci nelucrătoare). Mai sunt zile în care nu se lucrează, prevazute de Codul muncii, la art.139, de exemplu: 6 ianuarie (Botezul Domnului), 7 ianuarie (...Ioan Botezătorul), 30 noiembrie (Sfântul Apostol Andrei), precum și ultima zi de vineri înaintea Paștelui, prima și a doua zi de Paști, prima și a doua zi de Rusalii, prima și a doua zi de Crăciun, 24 ianuarie, 1 mai, 1 iunie, 1 decembrie, 1 și 2 ianuarie...
Asa cum foarte bine descrii: discursul regelui a avut 2 neadevăruri ( minciuni) - el nu-s a sfătuit cu poporul ( Mareșalul a făcut o prin plebistice) și nu se încheiase nici un armistițiu. Atunci de unde/cum ai tras tu, concluzia ta ca armata si poporul a fost de partea regelui?
Abonați-vă la Audiotribe folosind linkul: bit.ly/3Ui94jJ
(susținând Audiotribe, susțineți și canalul Zaiafet)
ba lasa sa se bage si subtritare
ce e lenea asta in tine [ jk ]
L
Dxd@sssssssssssss@ssssssss@sssssssss@ddsss@ssssssssss@sss@ss@ss@sss@ssssss@sssse2www2
6s
Cine e vocea ce canta asa de frumos la începutul videoclipului?
Ador temele abordate de tine Horia! Esti un om incredibil si pe departe unul dintre cei mai importanti creatori de continut din Romania, din punct de vedere educativ. Sper ca ne vom revedea cand mai faci vreun fan-meeting :)
Incredibil cat de bine enunțat! Mulțumesc pentru acest material, am urmărit de doua ori ca sa înțeleg pe deplin. Așteptăm istoria de după, dar de ce nu, și până, cum a ajuns Basarabia parte a României și de ce trebuie sa fie o unitate.
@@lupacescueduar . Basarabia a ajuns parte a României in 1918..
Foarte bun documentar, aștept cât mai multe despre istorie și al doilea război mondial.
🙏🙏🙏✌️👍
Domnule sunteți o minune,video-uri perfecte de seara
Zaiafet - canal educativ ✅
Daca toti romani s-ar uita macar odata la tot ce e pe canalul asta tara putea fi mult mai departe
In fiecare noapte adorm pe yt la el =))) ascult pana adorm
Fix cum preda profu meu de istorie. El avea limbajul mai apropiat de toată lumea. Bătut în cap dacă erai,tot îți inta ceva în cap. Preda prin poveste și implica și prostănaci de noi pe acolo. Te făcea sa înțelegi ce s-a întâmplat acolo,acolo. Nu îl interesa sa știi anii,îl interesa sa știi "povestea".Bravo vouă!
Felicitari. Asa ar trebui sa fie in cartile de istorie prezentata ziua asta. P.S. Ce spui tu despre soldatii sovietici este exact ce imi povestea strabunica despre ei.
?????
Ești minunat
🎉❤
Deci ador ceea ce faceți , de ani de zile ești in fiecare seara in urechile mele
Respect maxim 😊
Zaiafet este ce l mai important canal de pe youtube!!!
De pus in cartile de istorie. Multumim Zaiafet🙏🏼🫡
@@lgrc01 . Basarabia a fost anexatã de România in 1918.
@@PetruCrivinar bravo maestre! Cine mai e ca tine? Apreciam calitatea informatiilor lui Zaiafet si modul de prezentare.
Un lucru nu se menționează în cărțile pe care le-ai citit în documentarea acestui clip, sau poate doar l-ai omis: efectul pe care această mișcare l-a avut asupra românilor care luptau cot la cot cu nemții, făcând parte din armata lor. Bunicul meu a fost unul dintre aceștia, luat de nemți de când s-a înrolat, școlit ca pilot, luptat alături de ei, și încarcerat la 23 august în urma acestei mișcări. Din fericire el a ajuns acasă și și-a trăit bătrânețile apucând să povestească. Mulți alții n-au apucat. Dumnezeu să-i ierte.
Și nemții au fost la fel de rai cu românii. Romania a fost o prada pentru rezervele naturale, cine a mâncat mai mult nu ne-a atacat.
te rog ,povestea bunicului tau.
Ar fi multe de spus despre poziția lui Mihai, atât în 23 august cât și-n 1946 prin recunoașterea rezultatului alegerilor..... Dar.... așa e cu istoria, nimic nu e ce pare!!!
Asta prezinta istoria distorsionat. Minte prostii creduli horica
Și care e lucrul pe care nu la menționat pana la urmă? (Efectul) ca de lupta cot la cot cu nemții știm cu toți ca au lupta romanii. Ca nu la menționat și pa bunicătu?
Ahhh cat am asteptat subiectul acesta! ❤ Imi plac mult clipurile istorice dar sa fie si corect documentate, cum o faceti voi! 🔥
Mda dar niciun fel de merit celui mai mare erou national al Romaniei! Și multe laude balbaitului de rege trădător. Asta i toată treaba.
@@zordorian55 și care e acel mare erou? Sa ne luminam și noi.
@@michen25 Nea Ion mareșalul, era simplu să fii deja iluminat😁
@@zordorian55 ,,Nea Ion,, devenea sfânt daca nu era complice la masacrul Co ncetatenilor evrei în 1941. Era treaba nemților, că ei au ticluit-o ... Ne-am băgat aiurea în troaca lor.
Cei drept, nu trebuie să judec eu pe Mareșal pentru deciziile luate.... Una din cele 10 porunci spune: ,, Sa nu ucizi ,, . Porunca nu face referire la etnie, rasa, religie, daca ai avut sau nu păcate......
@@zordorian55 un criminal odios
Content de aur, va multumesc.
Cel mai bun continut de pe TH-cam-ul Romanesc!
exemplar,felicitari horia pentru tot ce postezi! multumim!
Ai putea sa faci tranzitiile alea mai headphones friendly? De neascultat inainte de somn.
Dar multumesc pentru superbul episod anyway!!!!
O zi neagră a României!
Asta va bagat pe gat comuniști, bietul Antonescu nu avea ce face, diplomatia nu era de el, regele a fost cel care a salvat Romania, daca nu era regele eram iar tarile romane , gandeste ca de aia ai creier
Multumim de acest episod faceti cea ce sistemul de educatie nu a facut nici o data pana acum
Cate ore de Istorie ai avut tu la scoala o ora pe saptamana sau doua maxim, acei profesori stiu multe dar nu le permite timpul sa te invete tot, trebuie doar sa prezinte lucruri de baza ale istoriei e datoria ta ca m-ai departe sa inveti m-ai multe de unul singur
Profesorii nu aveau voie să predea ce auzim acum de la ZAIAFET
Nu te mai ploconi ca o sluga obosita. Asta prezinta istoria selectiv si ampulea. Daca il intrebi a doua zi despre ce a vbit uita
Foarte bun documentarul. Multumesc.
Thanks
Felicitari pentru acest material foarte bine documentat
Tare ,țineți o tot așa 👍
Aspir in viata asta sa fiu ca Iuliu maniu , cu armata in fata ușii ,eu sa zic :”eu ma culc” 😭
ăla era shpion englez , mo !!!
@@danielchiriceanu5761era român care a căutat ce se poate mai bine mo. Dar lumina de la răsărit cum se vede?
Ave Imperator! Genial episodul despre Traian a fost un împărat genial iar din punct de vedere militar ași putea spune ca a fost cel mai bun împărat
Excelent!La mai multe de genul
Daca ai putea sa faci un clip despre deportarile din Bărăgan ,ar fi extraordinar!
Interesant și bine explicat vă mulțumim, deciziile politice au dus la durerea statului român,și suferința oamenilor nu ne mai dorim așa ceva să se întâmple, amin.
Cine cântă Internaționala la început?
Bravo, din nou, Horia! Te felicit pentru video!
23 august este ziua marii tradari naționale: mai precis ziua în care trădătorul tarii și al armatei romane , fostul rege mihai, a capitulat fără condiții în fata URSS , urmare : peste 150 000 de ostași și ofițeri romani au fost luați prizonieri de rusi, duși în Siberia; din acestea s_au întors câteva mii, 5- 6 mii , restul si-au
Regele a fost șantajat de către comunisti
evz.ro/santajul-care-a-schimbat-definitiv-soarta-romaniei-momentul-dureros-de-la-sinaia.html/amp
Felicitări pentru prezentarea ampla și concisă. Trist pentru cei care n-au înțeles pericolul comunist..
Exceptionala initiativa ta istorica!
Continua sa mai faci clipuri dinastea pentru ca is foarte educative. AI putea face unul despre SOVROMURI, despre Tezaurul nostru nerecuperat sau despre Comunism la noi in general si ce a insemnat el. Asa in alta ordine de idei cine spune ca a fost tradare nu prea a inteles nimica din istorie ... atata vreme cat esti pus intre niste imperii (nazist si sovietic) care cu exact cinci an inainte si au impartit sferele de influenta printr un pact de neagresiune nu prea ai altceva de ales ... marii garanti ai granitelor noastre aveau probleme ... unii erau ocupati, altii incercau sa si mentine insulele neocupate sub o ploaie de rachete V iar altii abia ce intrasera in razboi dupa ce flota maritima le a fost decimata fara macar sa fi fost avertizati. E o problema destul de delicata de GeoPolitica ... si da e Geografica in primul rand pentru ca eram o insula intre tari care se uitau spre teritoriile noastre.
SUA NU erau garantii granitelor 🇷🇴 in 1940
@@generaldhautpoul8388 oke ... la SUA eram sceptic oricum pt ca au intrat ulterior in lupta ... desi la formarea regatului s a facut lobby si la ei ... mersi de corectare:D
@@tigervim7 regatul 🇷🇴 s-a proclamat in 1881, nu avea nici o legatura cu 🇺🇲, ci cu Marile Puteri Europene
Sper totusi ca romanii sa inteleaga intr-un final ca nici americanii, nici rusii, nici englezii nu sunt prietenii nostri. Trebuie sa invatam sa profitam mai mult de UE pentru ca si ei profita de pe urma noastra. Si nu in ultimul rand, sa ridicam capul si sa ne impunem ca egali, nu ca cetateni de mana a 2-a buni doar pentru munca ieftina.
Cu ce sa te " impui "?
Cu o clasa politica putreda de corupta ?
Cu o economie de dou bani?
Cu o populatie , care se vinde le o portie de cirnaciori?
America si Marea Britanie mereu au aparat democratia, suveranitatea si libertatea. Normal ca nu ne-au fost prieteni pe vremea aia cand Romania era aliata cu fascisti. Ar fi bine sa invatam cum trebuie sa fim prieteni cu cei din UE, America si Marea Britanie si sa tinem de acest bloc ecomonic.
Comparând clasa politica de după "89 și mai ales cea a ultimilor ani cu cea din anii "38-"44, parca e un dejavu....as vrea să mă insel
Eram aliați cu nemții, ce voiai sa ne pupe americanii?Totuși americanii au anunțat atacurile și am fost sfătuiți să ne adapostim dar noi suntem "deștepți ".Eram volatili,ne-am mișcat încet, nu știm ce vrem, ca și acum. Nu am fost niciodată fermi și cu sânge în venă. În UE nu suntem cetățeni de mâna a doua ,e fals,suntem tratați cu respect și suntem plătiți corect în funcție de calificarea pe care o avem.
@@miha7019 Eu vorbeam la modul general insa tu vrei sa ai dreptate si o vorbesti punctual despre razboi. Daca nu suntem cetateni de mana a 2-a, de ce trebuie sa ne milogim pentru Schengen, pentru euro, pentru ridicarea MCV, pentru subventii egale la agricultura? Cu cat este platit un casier la Auchan in Franta si cu cat este platit in Romania? Un angajat Auchan Franta are 42000 euro pe an, unul din Romania are 6000 de euro (adica aproximativ 2500 RON pe luna, ceea ce cred ca e mult). E salamul de 7 ori mai scump in Franta?
Insa exact ce ziceam "suntem tratați cu respect și suntem plătiți corect în funcție de calificarea pe care o avem", adica cel din Franta care baga marfa in raft este categoric de 7 ori mai calificat ca un roman in sensul ca romanul are 4 ani de studii iar francezul 28 care inseamna probabil facultate, master, doctorat etc.
Si apropo, asta nu inseamna ca sunt anti UE, in nici un caz. Dar atat timp cat noi credem ca suntem respectati si platiti corect, nimic nu se va schimba, din contra. Se va profita si mai mult, pentru ca se pare ca ne place, mai ales daca primim si o mica spaguta ca sa mai vindem ceva.
Regele a salvat ceea ce mai putea fi salvat, Romania nu trebuia sa fie distrusa complet, era clar ca Axa a pierdut razboiul inca din 1943.
Foarte corect ce spui tu!
Dar degeaba le spui asta romanilor ca parcă sunt zombificați!
Vezi ca sar pe tine acum toți pseudolegionarii moderni și naționaliști-Comuniștii ca ai avut tupeul sa spui așa ceva
Absolut corect. Regele a facut ce trebuia facut. Armata româna si cele cateva divizii germane nu mai puteau opri tavalugul sovietic. Nemtii mai aveau doar 40 de tancuri pe frontul romanesc si vreo 50 de avioane. Noi stateam si mai rau. Mai erau semnale ca soldatii romani erau cu moralul la pamant si nu mai doreau sa lupte. Se inmultisera numarul de dezertari catre interiorul tarii. Practic regele a reusit sa opreasca transformarea Romaniei in camp de lupta si sa evite cucerirea de catre sovietici a tarii. Lucrul asta ar fi dus la sovietizarea tarii rapida a tarii chiar din vara anului 1944. Se vorbea ca rusii ar fi intentionat sa anexeze si Dobrogea la URSS. Ca procesul de comunizare tot s-a petrecut peste vreo doi ani e alta poveste.
Cea ce a făcut regele a stricat reputația României mulți azi socot pe români niște prost.tuate care susțin pe cel mai mare și mai puternic.
În orice caz România a fost distrusă!
Mihai a vindut Rominia la rusi , pentru o medalie.
Drept urmare, ostasii romani au fost folositi de rusi si au mai pierit citeva zeci de mii de romani.
Sute de mii de romani au fost dusi in Siberia.
Elita nationala a fost distrusa .
Tara a fost devastata de rusi , pierzind si rezerva de aur, impreuna cu Basarabia si Bucovina .
Romania a fost transformata, pentru decenii, intr-un GULAG .
Bun și lămuritor materialul 👍
ACUM ascult! Mulțumesc!
Foarte bun material 👍👍👍
La Chișinău sa simțit atât de bine, că și acum ne mai ține. Vă salut!
Bun!!!
Bun tare de tot episodul asta!!!
extraordinar. multumim
Foarte interesant…asteptam momentul revolutiei din 89
a facut deja. e exceptional, cu moise
Momentul in care , securitatea a impuscat cetateni romani, dupa care s-a metamorfozat in FSN- PDSR- PSD si FSN- PD- PDL- PNL iar PSD+PNL=USL adica FSN?
- " Revolutiei " ????
th-cam.com/video/qK_xPf532bw/w-d-xo.html
Deja a făcut, prezentat de Moise.
@@demoncrat707 ești un gunoi?
minutul 28:36 cum se numește melodia?
Ar fi frumos sa faci videoclipuri cu monarhia României și regi ei
Scrie omule pe Google, nu știi cum?
Frumos!❤
Las un comentariu pentru algoritm ☝🏻
Un viitor clip interesant ar fi daca ai vorbi despre holodomor,un alt act de "prietenie"al rușilor față de ucraineni si kazaci.
👏🏻👏🏻👏🏻 Mulțumesc, felicitări!
Stimă, domnilor!
Chiar așteptam
Salut tuturor, am aflat anumite lucruri despre nemții care treceau prin sate oferind ciocolata copiilor și se ofereau sa muncească contra unei mese calde! Rusii în schimb, totul cu forța... Inclusiv nevestele celor care erau plecați în razboi🤔
Nici azi nu am scăpat de ei.
Nu! Din păcate!
stie cineva cum se numeste piesa de la 28:32 ? :))
Huma Huma from Russia with love
Eu cred că toată tergiveseala care a fost a apărat cu "orice" pret un singur lucru: independenta (conditionată un timp de tip compromis) si o anumită integritate teritorială. Foarte bun comentarul de Istorie.
Ar fi fain un serial despre toata perioada in care Romania a participat in al doilea razboi mondial. Netflix, do it! :D
Ori despre toata istoria noastra
De ce, vrei sa vezi cum de fapt era plin de negri, hispanici, LGBT-isti si cu gen neutru pe aici?
🙏✌️👍
Super tare Horica !
Chiar azi mam uitat la niște documentare despre ce sa intmaplat atunci😳
Un clip despre Mareșal ar fi interesant.
Lecție de istorie...felicitări!
Poate faci ceva video si despre procesele comunistilor de dupa al doilea razboi mondial!
Românul, laș cât cuprinde, de la vlădică până la opincă! Viermi! Nu s-a schimbat nimic, priviți la clasa politică de azi, priviți și ascultați cum vorbesc politicienii noștri și toți ceilalți! Nimeni nu vrea să supere pe nimeni, nu se spune niciodată lucrurilor pe nume, toată lumea îți spune doar ce vrei să auzi! Dacă mai este câte un rătăcit, e redus rapid la tăcere sau declarat nebun. Asta e România!
Îmi place foarte mult ce se întâmplă pe acest canal. O singura chestie mă neliniștește - avatarul canalului - Zetul acesta mare este acuma un fel de svastica a armatei ruse. Știu că nu are legătură dar aș recurge la un rebranding.
Esti tare, tare, tare bun.
Iuliu Maniu a dat cu piciorul la toate oportunitatile. A refuzat TOT! Daca nu stiam mai bine, as fi crezut ca a fost agent rus.
Pentru viitor, cand mai mentionezi aceste personaje, Mocsoni se citeste Mocioni, nu asa cum se scrie
Stau și mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă Antonescu ar fi fost lăsat să semneze armistițiul cum si avea de gând, după condițiile sale.
Sau ce s-ar fi întâmplat dacă acesta semna din luna iunie a acelui an.
Daca se semna in iunie poate ca sovieticii ar fi ajuns mai repede la Budapesta si Viena. Pentru noi insa nu se schimba mult situatia, oricum rusii erau superiori ca forte si ar fi putut usor sa-si incalce cuvantul si sa ocupe Romania. Oricum Basarabia era pierduta. Poate ca ar fi fost salvati soldatii romani de pe frontul din Moldova pentru a nu cadea prizonieri la sovietici.
@@dragosstanciu9866 si crezi că acest lucru ar fi oprit deportările în masă care au avut loc imediat după război?
Pe partea cealaltă, dacă o părăsire "onorabilă",cum spunea Antonescu ar fi avut loc,oare noi am fi fost văzuți mai bine în plan politic la scară mondială?
Oare am fi fost în stare să menținem aceleasi teritorii pe care le aveam până la 1940,ba mai mult sa mentinem o parte din Moldova de peste prut și Basarabia de nord?
Nu scap de sentimentul că 23 august a fost o dată total nepotrivita pentru ce se întâmpla atunci, și ca urmare,din 2 rele mari le-am ales pe amândouă.
@@rpr-qd4wl Nu exista o parasire onorabila. Hitler nu ar fi permis Romaniei nicio parasire onorabila si ar fi incercat imediat sa ocupe Romania si sa-l aresteze pe Antonescu. Romania era prea importanta pentru Germania deoarece avea inca rezerve de petrol vitale pentru industria germana. Oricum sovietici nu ar fi permis Romaniei sa recapete Basarabia si nordul Bucovinei.
Să nu mai zic ca am reușit într-un singur război sa fim bombardați si de aliați, și de germania, și jefuiți de ruși.
Și tot în acelasi timp se spune ca se putea și mai rău.Nu zic ca decizia lui Mihai sau a lui Antonescu e vreuna greșită fiindcă toate au fost luate cu un scop de a ne salva țărișoara,dar împrejurările în care am fost aduși sunt rezultatul direct al oamenilor incompetenti care erau la putere la acea vreme,sau care refuzau puterea pentru a nu lua o decizie.
@@rpr-qd4wl Oricum noi nu aveam cum sa fim tratati onorabil dupa ce am fost aliatii nemtilor timp de 4 ani, sovieticii voiau razbunare.
Sal Horica spune-mi și mie te rog numele tonului cu care se termina clipul tău mersi
Am citit "Sfarsitul soaptelor". O carte foarte buna, dura si pe cat se poate de reala daca este sa ne uitam la criminalele momente ale lui decembrie 1989. Raman la parerea ca, un popor care isi uita voit sau nu istoria, este sortit pieirii. Si o spune cineva nascut la 8 ani de la momentul revolutiei romane.
@de caesaris din pacate..
Partidul comunist român nu exista faptul că acesta a apărut la 23 August e clar că serviciile secrete ruse au apărut în viața politică românească deci s-au implicat în politica românească și asta pentru că soarta ROMÂNIEI a fost subiect de negociere între CHURCHIL , STALIN ai ROOSEVELT și fiindcă au decis că libertatea GRECIEI este mai importantă ROMÂNIA a intrat sub influență sovietică și astfel țara a avut parte din "nefericire" de dezvoltare sub regimul comunist am spus asta fiindcă sub conducere regală doar o mică parte din populație a avut posibilitatea să se dezvolte am ajuns la concluzia asta fiindcă bunica mea îni spunea că marea majoritate a romănilor nu știau să scrie și să citească din cauza asta poporul român în istorie a putut fi manipulat foarte ușor și comunismul a putut fi din "nefericire" implementat ușor în România .
Esti Hamas ?
@@PetruCrivinar sunt supă la plic
@@ezbolah1793 . Hezbollah niste.dobitoci..
cel mai mare tradator al Romaniei
cine ?
@@gs8plus405 Rey Miguel
Si tu cel mai mare prost?
Exceptional!
Mulțumim!
Dacă aș putea da like de două ori...
Tizule, "defecteze ăla e "dezerteze" în românește. Oricum, felicitări pentru ceea ce faceți pe acest canal.
De ce pronunti Stockholm cu ș ? :|
Ziua trădării Naționale!!!
Respect 23 august, ziua sfarsitului pentru fascisti
Bravo Horica. Tine-te de regim . Începi să arăți mai suplu . Sper ca nu sunt clipuri scoase de la naftalina de cand erai mai tinerel.
Felicitări 👍!!!
Adevarata intrebare care ramane este: Care ar fi fost soarta Romaniei daca alegea in 1940 sa se lupte pentru granite?
Romaniar ar fi piedut intreaga Moldova, nu doar Basarabia. Ungurii ar fi atacat si ei, am fi pierdut toata Transilvania, nu doar nordul. Germania ar fi intervenit pentru ocuparea restului Romaniei dar situatia ar fi fost mult mai grava pentru noi. Oricum Anglia nu ne putea ajuta cu nimic.
@@dragosstanciu9866 ai foarte mare dreptate! Romania ar fi avut probabil soarta Poloniei! Ar fi fost rupta in bucati de Germania,Ungaria si Rusia! Dar eu ma intreb care ar fi fost soarta Romaniei de dupa finalul razboiului! Sau mai exista si varianta ca Romania sa accepte ruperea granitelor dar in 1941 sa nu se alieze cu Germania ci sa incerce o rezistenta armata! Fara petrolul si granele noastre nu stiu daca ar mai fi existat un plan Barbarosa! Hitler ar fi avut nevoie sa cucereasca mai intai Romania! Este clar ca avea forta sa o faca dar poate ca rusii intelegeau ca ei urmeaza dupa ce noi capitulam si atunci ar fi trimis trupe sa ne ajute! Zic si eu... E clar ca nu vom afla niciodata care ar fi fost soarta tarii daca nu ne aliam cu Germania!
@@alinvoica937 Chiar daca Romania nu se alia cu Germania in 1941, Hitler tot avea nevoie de petrolul nostru. Invazia germana a Romaniei ar fi devenit inevitabila. Sovieticii ar fi putut profita de asta pentru a ataca si distruge Ploiesti. Situatia ar fi devenit foarte complicata si periculoasa pentru noi.
Ce a fost a fost si nu mai putem schimba. E si usor pentru noi sa ne dam cu parerea, cunoscand deja cursul istoriei. Probabil la momentul respectiv alianta dintre nemti si rusi parea invincibila si nici clasa noastra politica (alcatuita si atunci exclusiv din oportunisti) nu avea claritatea sa prevada ca cele doua ideologii (national-socialismul si comunismul stalinist) vor intra mai devreme sau mai tarziu in conflict. Insa (mai tarziu, ce-i drept) sarbii cu Tito au reusit sa-i invinga pe nemti utilizand un razboi de gherila. Noi de ce n-am fi reusit? Mai ales ca nemtii depindeau foarte mult de petrolul romanesc. De ce ar fi fost mult mai rau pentru noi? Am cedat teritorii fara sa tragem un foc de arma si am pierdut sute de mii de soldati in tinuturi straine. Si am mai facut si genocid pe la Odessa. Suferinta si sacrificiul ar fi fost mari, intr-adevar, daca nu ne aliam cu nemtii, dar si pretentiile la sfarsit ar fi fost mult mai mari; si pana la urma si castigurile, pentru ca, din nou, daca ne uitam la sarbi, Tito a fost ajutat foarte mult si de englezi. Ori, cand tu esti cel mai mare aliat al Fuhrerului de pe frontul de Est, ce tratament preferential te astepti sa primești? Nu inteleg nici aceasta obsesie a lui Antonescu de a nu-i supara pe nemti. Pana la urma, ei au promis ca iti dau tancuri si artilerie si nu ti-au dat nimic. Apoi rusii sparg frontul la Stalingrad pe zonele aparate de romani tocmai din cauza ca romanii nu aveau tancuri si ghici ce: nemtii dau vina pe romani. Si asta se intampla in 1942. Din 1942 pana in 1944 au mai avut loc multe situatii in care nemtii ne-au tratat urat, dar Antonescu tot tine mortis sa obtina acordul lor pentru a iesi din razboi.
@@peterdudas697 da, asta imi place! Cineva care se documenteaza! Asa este, acum doar ne dam cu parerea! Nu se mai poate face nimic! Eu doar sublimiam ca va ramane aceasta intrebare: ce ar fi fost daca alegeam sa luptam pentru pamantul nostru?!
Ascult cu placere ai o buna cursivitate verbala
👍👍👍
Vad acest clip la putin timp de cand am terminat de citit Sfarsitul soaptelor
Cartea mi a placut
Atât de stresante sunt gingalurile "muzicale " care e rostul lor ???
Bun documentar
Sigur era mai bine sa fie lasat Antonescu sa incheie armistitiu.oricum El era barbato Adevarat si stia sa negocieze astfel incit territoriale furate sa se intoarca tarii.regele s a grabit din mindrie si orgoliu lasind territoriale in Mina rusilor.destinul a facut Ca regele sa plateasca aceasta mindrie de asi insusi meritele _nelasindu l pe Antonescu sa incheie armistitiu-fiind obligat la abdicare si izgonit din tara de catre acei pe care i a adus la guvern.daca era o persoana matura,regele nu faceva aveste errori care ne au costata si ne costa multi si astazi-pierderile teritoriilor stramosesti
Alta data poti fi mai obiectiv in confruntarile istoriche.deja au falsificato multi comunistii
N-ai inteles nimic! La 23 august nu se mai punea problema recuperarii teritoriilor ci cum facem sa iesim din razboi cu pierderi cat mai mici. Practic razboiul cu URSS era pierdut, rusii intrasera in Basarabia inca din martie 1944, la 20 august ajunsesera in zona Iasului, deci trecusera Prutul deja. Astfel, prin actul de la 23 august si prin armistitiul de la 12 septembrie 1944 Romania isi recunoaste infrangerea in fata URSS si a aliatilor ei. Faptul ca am intors armele ne-a ajutat sa recuperam teritoriul pierdut in urma Dictatului de la Viena, lucru care reiese si din Armistitiu si din Tratatul de Pace de la 10 februarie 1947.
@@davidionescu2103 da de ce trebuie sa i spui omului ca nu a inteles nimic? aduna 10 istorici la un loc si ai sa vezi cate interpretari.. Cat despre Mihai, o sa l numim rege cand o sa vedem actul de abdicare al lu taica su.
🎉🎉🎉 Ce surpriza
Foarte bun material documentat
Cred ca acel "Mocsony", din Ioan Mocsony-Stârcea, se citeste, de fapt, "Mocioni".
I-am atras și eu atenția că se pronunță Honore de Balzac, cu accent pe ultima silabă, și nu Honor, cum a pronunțat stimabilul.
Ne având nicio reacție, nu am mai îndrăznit să-i spun că se pronunță "paria", cu accent pe prima silabă și nu cu accent pe silaba a doua, cum a făcut lectorul nostru!
Lipsa cititului își spune cuvântul!
@@luchiten Nu-nu, accentul e pe ultimul a. Cand studiezi istoria la pacanele... e pe bani si pe noroc.
Istețule, este vorba despre substantivul paria și nu de verbul a paria, așa că vezi-ți de păcănelele tale și nu te băga ca musca!
@@luchiten Comentariile sunt libere, pufosule. Daca esti alergic la replici ia-ti net privat. In alta ordine de idei, mistoul era la adresa lui, nu a ta.
Felicitări pentru ceea ce faci 👍
Multumesc
In mare sunt de acord cu mare parte din video dar nu si cu concluzia de la sfarsit,23 august a fost o tradare a poporului roman si a Romaniei,fortele politice trebuiau sa stea in spatele Maresalului Ion Antonescu si sa sustina planul lui care ar fi adus chiar si daca nu ar fi mers un rezultat mult mai bun ca capitularea noilor "eliberatori",ne am pierdut libertatea,onoarea,demnitatea si tot am sustinut pierderile unei ocupatii ,ne am luptat cu aliatii nostri nemti si am ajutat strigoiul bolsevic. Rusine acestui neam pentru ca au tradat toate figurile istorice de la Mihai Viteazul la Ion Antonescu.
Multumesc .
Romanii au fost socati cat de civilizati si corecti au fost nemtii ..chiar de la nvelul de soldat . Asta o stiu de la tatal meu care a fost instruit si scolat de ei ! Regele fiind tanar si prost sfatuit ..a arestat pe Antonescu ..care a fost un mare roman . Rusii dupa ce l-au predat romanii ,pe Antonescu ..au procedat ca si regele Irod ..si l-au predat romanilor care l-au ucis .,,ALIATII,, ne-au vandut cum o vor face din nou daca interesul lor ..o cere.
atat de roman a fost Antonescu, ca a aruncat in lupta vieti omenesti de dragul idioțeniei lui.
In zilele de azi nu se lucreaza sambata????
Conform Codului muncii (Legea 53/2003 - actualizată), art.137, zilele de sâmbătă și duminică sunt zile de ,,repaus săptămânal" (deci nelucrătoare).
Mai sunt zile în care nu se lucrează, prevazute de Codul muncii, la art.139, de exemplu: 6 ianuarie (Botezul Domnului), 7 ianuarie (...Ioan Botezătorul), 30 noiembrie (Sfântul Apostol Andrei), precum și ultima zi de vineri înaintea Paștelui, prima și a doua zi de Paști, prima și a doua zi de Rusalii, prima și a doua zi de Crăciun, 24 ianuarie, 1 mai, 1 iunie, 1 decembrie, 1 și 2 ianuarie...
Încă mai întreținem un bolsevic cu pază , casă și rentă viageră,deci nu am scăpat de umbra lui 23 august.
Asa cum foarte bine descrii: discursul regelui a avut 2 neadevăruri ( minciuni) - el nu-s a sfătuit cu poporul ( Mareșalul a făcut o prin plebistice) și nu se încheiase nici un armistițiu. Atunci de unde/cum ai tras tu, concluzia ta ca armata si poporul a fost de partea regelui?
Esti pe lângă istorie . Împotriva armatei germane cine a luptat? Ca doar nu bunica..
16:18 - Sa lupte alaturi de fostii sai adversari (nu aliati)
Bravo!Ce zici de Bondarasi Aldea și restul?...ce sa mai zicem partidele istorice..Maniu,Copos,Brătianu...asa e și azi
👍
🎉🎉🎉
Din Zaiafat te transformi in Zaiafit 💪🏼
Îmi doresc o epidemie de ZAIAFET la creierul românilor... Amin!
Pacat ca a parasit canalul, Moise... vad ca la el n-a mai postat nimic de doua luni .
Am si eu ceva care ma face pe creier... Ce zice tipa din intro? 😁
"Hai la lupta cea mare,
______? sa ne unim.
______? nationala,
Prin noi s-o faurim."
Rob cu Rob să ne unim
internaționala...
Parcă atunci asta cânta și ceașcă:))
@@sorryc5424 Exact, asta canta NC!