Pui si legume coapte pe gratar - o combinatie delicioasa! Saramura de pui

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 8 ก.ย. 2024
  • Saramura de pui la gratar cu mamaliguta, se face aproape la fel cu cea de crap - aveti deja reteta pe canal - si este perfecta daca nu va omorati cu pestele. Puteti folosi orice carne de pui cu os aveti , dar si alte variante de carne de pasare merg , cum ar fi cea de curcan.
    Ingrediente:
    • 800 g de carne de pui cu os
    • Sare
    • Piper
    • Doi ardei grasi verzi
    • Un ardei kapia
    • 350 g de rosii
    • 6 catei de usturoi
    • O legatura de patrunjel verde
    • Un ardei iute
    Carnea de pui pentru saramura se cresteaza in mai multe locuri, se presara cu 12 g sare si se lasa la frigider minim 24 h (maxim 72 h). Eu am folosit in aceasta reteta un mix de condimente cu sare afumata, piper si ardei iute rosu, dar importanta este de fapt sa ii dati doar sare.
    Incingem gratarul si punem ardeii si rosiile. Pentru ca am folosit deja un condiment iute la pui, eu am omis ardeiul iute, dar voi puteti pune pe gratar si un ardei iute.
    Coacem bine la foc iute, pe toate partile. Scoatem ardeii intr-un castron, acoperim cu folie de plastic si ii lasam sa se abureasca. Scoatem si rosiile separat si le lasam sa se racesca.
    Curatam gratarul si il incingem din nou, timp de 5 min, dar de data asta cu focul mediu. Apoi punem carnea de pui. Gatirea la mine a durat cam 25 minute. Dar poate dura mai mult sau mai putin in functie de grosimea bucatilor voastre.
    Cat timp carnea se gateste, ne ocupam de legume. Scoatem pielita rosiilor, si le tocam. Eu am folosit de data aceasta un mini blender timp de cateva secunde. Asa trebuie sa arate rosiile. Cu bucati.
    Curatam ardeii la fel ca pentru salata de ardei copt. Adica inmuiem degetele in apa rece, si indepartam pielitele. Nu se spala ardeii copti sub jet de apa rece, la fel cum nu se spala nici vinetele, pentru ca idepartam toate sucurile lor naturale pline de aroma. Noi nu vrem sa le aruncam vrem sa le colectam si sa le punem in mancare.
    Tocam pulpa ardeilor in bucatele potrivite, punem in castronul cu sucul colectat de ardei .
    Cand puiul este aproape gata, luam o cratita, punem 1 litru de apa in ea, adaugam rosiile si ardeiul gras copt,si lasam pana ajunge la fierbere. Nu mai adaugam sare, pentru ca am pus deja multa sare pe carnea de pui. Vedem la sfarsit daca mai trebuie.
    Apoi adaugam carnea de pui, ardeiul iute daca il folositi si usturoiul. Eu am pus 3 catei dati prin presa si 3 taiati felii.
    Mai fierbem inca 5 minute ca sa se imprieteneasca toate gusturile.
    La sfarsit potrivim gustul de sare si piper, daca mai trebuie, si oprim focul. Presaram cu patrunjel verde tocat si dam la masa.
    Pofta buna!

ความคิดเห็น • 31