Mâncare de fasole galbenă păstăi cu aripioare de pui

MANCARE DE FASOLE GALBENĂ CU PUI
INGREDIENTE:
- fasole galbenă păstăi: 1 kg
- sare după gust
- ceapă galbenă: 3 bucăți medii (350 g)
- usturoi: 7 - 8 căței
- ulei de floarea soarelui: 100 ml
- bulion de casă: 500 g
- apă: 2 - 3 căni din apa în care au fiert păstăile
- pătrunjel: 1 legătură
PICURI PRIN TIMP
Pe vremea când timpul cernea clipe frumoase cu picuri de bucurie și lumea era plină de oameni, când primăvara zâmbea cu flori albe de salcâm și de prin bătături răzbea râset de copii, mă piteam și eu rușinat după fusta mămăicii când mă întreba cineva de vorbă, rușinos nevoie mare, de parcă omul acela avea de gând ca să mă mănânce și până nu mă înghiontea nițel mamaie nu ridicam ochii din pământ. Dar povestea asta nu dură prea mult, pentru că așa deodată piredui rușinea aia de ziceai că nici nu a fost vreodată prin preajma mea și chiar dacă zulufii mei aveau de suferit nu mă lăsam cu una, cu două, nici picat cu ceară.
Nu știu cum se făcea, dar parcă ceva mă îndemna ca să fac toate relele din lume, nu era zi să nu fac vreo boșoadă, să rup ori să stric ceva, să mă bag ori să mă sui cine știe pă unde, dar vorba ăluia, ce căutăm aia găseam și fără nițică chelfăneală nu mă potoleam cu nici un chip. Dar, așa cum spune o vorbă adevărată din bătrâni, copil cuminte și babă frumoasă nu să există...
Încă de cu seară, așa pe murgite, mamaie îmi zisese că dacă o să fiu cuminte, mâine dimineață o să mă ia cu ea undeva, dar indiferent cât insistasem și mă rugasem, cu nici un chip nu-mi spusese unde o să mergem. O luasem și prin încercări, că poate mergem la bunica, ori la magazin, ori la deal, nici vorbă ca să-mi spuie ceva și până nu pusese mâna pe coada măturii nu mă potolisem deloc.
Dimineața, abia ce făcusem ochi, că am și început cu milogeala, că de ce nu mergem, că de ce mai așteptăm, că așa și pe dincolo, și așa cum se întâmpla aproape de fiecare dată, cel mai la îndemană se găsea mătura, un lucru foarte folositor în casă, dar la fel de bun și la scarmănat, ori la scos prostiile din cap așa cum se zicea atunci.
Până la urmă m-am luat cu joaca și a venit timpul când mamaie terminase cu treburile casei și am sărit numaidecât de pe prispă când mi-a zis ca să mergem și să mă încalț cu teneșii, o privire a fost îndeajuns ca să pună frână întrebărilor ce mă pregăteam ca să le pun, așa că nici nu am mai încercat să aflu pe unde o să umblăm.
Pe uliță nu se vedea nimeni, am trecut șoseaua ținut strâns de mână că tocmai ce trecuse un tractor cu remorcă și lăsase în urmă un mare nor de praf și am luat-o pe ulița Todereilor pe lângă brutărie, deja mă apucase o mare bucurie crezând că mergem la gârlă, da de unde, la fântână lângă țața Marița eu o trăgeam pe mamaie de șorț ca să mergem la puntea de la gârlă, dar ea nu și nu, că are treabă la grădină. Chiar am vrut ca să o iau la fugă, că gârla era la o aruncătură de băț, dar mi-a pierit imediat curajul când am văzut un câine care dormea încovrigat chiar în mijlocul drumului și am renunțat dezamăgit rău de tot.
În curte la țața Marița era zarvă mare, femeia ieșise pe prispă și aruncase cu un ciot de mătură după un câine, a naibii mătură ce de întrebuințări mai avea, și-l ocăra de zor supărată că îi făcuse o ditamai gaura în gardul dinspre grădina vecină. Ne văzu pe drum și ieși la poartă ca să mai schimbe câteva vorbe cu mamaie, încă nu-i trecuse năduful și zicea că tot vine o gioavlă șii rupe gardu', fiiar picerili ale iacă-cui, că nu știe al cui o fi, că vine dinspre gârlă.
Ne întreabă pe urmă unde ne ducem și mamaie îi zise că mergem la grădină că are pusă niște fasule și ar mânca niște teci, că aia de acasă să trecuse și colea o pusese mai târziu. Ar fi bune, zise țața Marița, am pus și io câteva cuiburi, am apucat să fac o dată cu usturoi, dar sa trecut numaidecât, nu stiu dă ce.
Ajunserăm la grădină, mamaie desfăcu sârma cu care era legată poarta și o luarăm pe cărare, pe o parte era pus porumb, iar pe partea dinspre gârlă avea două răzoare mari, unul cu ceapă și unul cu usturoi, iar până în partea din spate unde era semănat niște trifoi avea câteva cuiburi de ardei și fasulea pentru care venisem la grădină spre marea mea dezamăgire. Locul meu favorit era mărul din fundul grădinii pus printre salcâmii de pe răzor, un pom destul de măricel care se ambiționa să crească de la an la an, nici nu-ți venea să crezi la cât de mari erau ceilalți copaci și câtă umbră făceau că era plin de mere, mere dulci ca mierea care nu creșteau niciodată mai mari decât pumnul unui copil mic.
Adunase o poală de teci galbene verzui, fragede că îi ploua în gură la gândul ce mâncare bună o să iasă, luase mai multe și în drum spre casă o strigase pe țața Marița, săraca zisese bădaproste de nu știu câte ori și îi zâmbeau ochii de bucurie, dar mai ales de poftă că nu mai mâncase mâncare de teci taman de anul trecut. Așa era atunci, când lumea era plină de oameni, iar bucuria se găsea în cele mai simple și mărunte lucruri.

[@maryviktortraditionalcooking]

Excelent ❤

Thank you ❤️💐☘️

[@rodicastefanachi4028]

Sa fierbi păstăile înseamnă sa le arunci tot ce i mai bun. Nu recomand! Se toaca ceapa se călește, sa adaugă păstăile și se adaugă putina apa, căci gatind la foc mic păstăile lasă apa lor...... Cu capac înăbușite, usturoi tocat, ❤

Mulțumesc frumos ⚘️⚘️⚘️