Ce să faci când nu ai loc de parcare - MIRCEA BRAVO

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 24 ส.ค. 2024
  • Pentru colaborări, promovări, booking sau premii, aștept mesajele voastre aici: office@mirceabravo.ro
    Vreau să mă și prezint puțin (pentru cei care sunteți curioși). Sunt Mircea Bravo și acest clip este realizat cu ajutorul echipei mele (scenariști, cameramani, oameni pe regie, actori, oameni la montaj). Ne dăm cu toții silința să creăm cel mai bun conținut pentru voi și să fim de fiecare dată originali în idei și execuție. Cine vine cu o idee copiată este exclus din echipă. Glumesc. Doar îl batem până se jură că nu mai fură.
    Am început în 2014 cu diverse videouri cu camera ascunsă (așa-zisele farse). Am fost prin toată țara, am filmat în Cluj-Napoca, București, Timișoara, Constanța, Iași, Târgu-Mureș, Alba-Iulia, Zalău, Bistrița, în principiu peste tot. După un an, lumea a început să mă recunoască și nu mai puteam face farse. Pentru mine a fost un moment greu. Dar colegului meu, Cristian, i-a venit ideea să filmăm cu camera la vedere, sub forma unui reportaj, transformând astfel dezavantajul notorietății într-un avantaj. Astfel, am început să călătorim și să filmăm prin lume (Marea Britanie, Franța, Spania, Belgia, Rusia, Austria etc.). Ne-am propus ca prin fiecare reportaj să vă facem să râdeți, dar și să vă oferim informații valoroase despre locurile în care am filmat: INFOTAINMENT. De la information + entertainment. Știu că v-ați prins oricum din prima. Prin aceste reportaje am prezentat tot felul de evenimente, destinații, festivaluri, lucruri interesante.
    În 2016 am hotărât să facem încă un pas. Așa au apărut primele noastre scheciuri. Mici filme la care era nevoie de cameramani, actori, scenariu scris dinainte, tot felul. Ca orice lucru de care ne-am apucat, evident că și la scheciuri am vrut să fim cei mai buni și să vă oferim calitate. Ne-am extins echipa, am adus cel mai bun cameraman, cel mai bun sunetist. Să fie o plăcere să vă uitați la videouri. Știți când vă zgârie la urechi sunetul la anumite scheciuri? Noi am zis că nu vă putem face asta. Mai apoi am adus în echipă oameni care să se ocupe de scenarii, oameni pe idei. Și cu idei. Pentru că ar fi imposibil ca un singur om să aibă în fiecare săptămână o idee tare de video. Eu așa zic.
    Sunt sigur că nu toate videourile vă plac. Nu-i nimic, nu vă întristați, e normal. Unele se adresează tinerilor sub 20 de ani, altele celor peste 30. Tot tineri și ei. Dar vreau să vă asigur că fiecare video e creat ca să vă facă să râdeți.
    Vă mulțumim că ne urmăriți și, după cum știți deja, puteți să ne susțineți prin like, comment, share, subscribe, follow, stalking etc. Dacă le faceți măcar pe primele trei, hai patru, sunteți fani categoria I.

ความคิดเห็น • 439

  • @MrVasilicus
    @MrVasilicus 3 ปีที่แล้ว +91

    Eu, când parcam mașina în Centru (mă grăbeam să ajung undeva, să iau un colet, etc. și n-aveam unde o lăsa) fără să plătesc, fie lăsam un bilet pentru Poliția Locală cu "Am mers la magazine să schimb banii în monede și n-am card" și numărul de telefon (că automatele nu acceptau decât monede sau card bancar), fie lăsam pe bord un pahar cu ceva lichid (apă, cafea, etc.), că așa nu puteau să mi-o ridice (pentru că vărsau lichidul din pahar și-mi distrugeau toată electronica mașinii - și puteam să-i reclam și să-mi iau bani serioși pentru mașină), iar dacă venea polițistul, mă prefăceam că nu-s din Cluj, nu cunosc zona și-s pentru prima dată aici (îl convingeau numerele de MM), și-l întrebam unde e locația respectivă . Bine, dacă toate acestea nu funcționau și aveam treabă prin Centru mai mult de 2-3 ore, lăsam mașina în parcare la Sala Polivalentă (unde era parcarea 1 leu/ oră) și veneam cu 30-ul în Centru. Nu cred că am plătit mai mult de 5 lei niciodată acolo. Să mai zică cineva că românii nu-s ingenioși, chiar și la evitarea regulilor. Ori suntem români, ori nu mai suntem, nu? ;)

    • @rubendragan6514
      @rubendragan6514 3 ปีที่แล้ว

      Lol

    • @makerl1fe388
      @makerl1fe388 3 ปีที่แล้ว

      Faza cu paharul in bord ma îndoiesc ca funcționează, e vina ta ca ai lăsat-o acolo ca doar nu-ți ridica mașina ca ai parcat-o regulamentar 😂

    • @MrVasilicus
      @MrVasilicus 3 ปีที่แล้ว

      @@makerl1fe388, de ridicat, nu ți-o ridică dacă văd paharul pe bord (oricum, ei trebuie să facă poze înainte mașinii, interior-exterior, pentru a avea dovezi în caz că-i reclami), dar dacă n-au treabă în altă parte și au chef, te pot aștepta până revii la mașină și îți dau atunci amenda (2 puncte - 290 lei, plătești jumătate în 15 zile). Sau ți-o scriu pe loc și ți-o lasă în parbriz. Dar scapi de ridicare și de taxele aferente. 😜 Mai informează-te înainte să te arunci! 😜

    • @MrVasilicus
      @MrVasilicus 3 ปีที่แล้ว

      @@makerl1fe388, și nu ți-o ridică decât dacă ai parcat-o undeva pe stradă sau complet pe trotuar, de blochezi accesul mașinilor și pietonilor, dar de amendă tot nu scapi. 😜

  • @robertycolta6361
    @robertycolta6361 3 ปีที่แล้ว +39

    Eu am Matiz. Practic nu îți trebuie loc de parcare. Oprești, îl iei la subsoară și mergi unde ai treabă.

  • @FalcodePaul
    @FalcodePaul 3 ปีที่แล้ว +14

    Măi Mircea, te-ai făcut de mândră minune cu parcările din Cluj. Doamne fere să moștenești tu două locuri de parcare în Cluj !

  • @ness6196
    @ness6196 3 ปีที่แล้ว +19

    Bravo, Mircea! ABC-ul parcării în Cluj și împrejurimi... 11 minute amuzante și captivante... Marca Mircea Bravo! 👏 👏 👏

  • @mariandragomir6291
    @mariandragomir6291 3 ปีที่แล้ว +49

    Dacă se uită bunica la clip și te vede în adidași pe zăpadă ai pus-o!

  • @emanuella4925
    @emanuella4925 3 ปีที่แล้ว +33

    Excelentă tactica cu plecatul mai repede de la lucru! Nu m-am gândit niciodată la asta 🤣👏🏼

    • @mirceabravo
      @mirceabravo  3 ปีที่แล้ว +42

      Ar trebui să cer bani pentru sfaturile astea de aur

    • @i.d5912
      @i.d5912 3 ปีที่แล้ว +1

      @@mirceabravo pai primesti deja de pe youtube .nu? De la vizualizari.

  • @iordanramona8832
    @iordanramona8832 3 ปีที่แล้ว +3

    Genul asta sunt maxim ,orice faceți e fain ,mișto,ma bucur ca pot sa vad ceva de calitate cu zâmbetul pe buze de la început pana la sfârșit...beeem

  • @omulnegru5597
    @omulnegru5597 3 ปีที่แล้ว +6

    Nu stiu de ce, dar cand ma uit la videourile tale uit de toate grijile. Omule esti fain.

  • @cosminbuzura7482
    @cosminbuzura7482 3 ปีที่แล้ว +26

    Continua cu ce faci! Ești cel mai bun!
    Salutări de la Dej!

  • @mariuspelepcu7371
    @mariuspelepcu7371 3 ปีที่แล้ว +6

    Salutare Mircea !! Locuiesc in Bruxelles și o data am căutat loc de parcare 2 ore și 25 de minute credeam ca nu exagerez …numai cine o trecut pe aici înțelege !!😃😃

    • @mirceabravo
      @mirceabravo  3 ปีที่แล้ว +8

      Și după ce ai găsit loc ai mai mutat-o vreodată?

    • @marianmafiotu2005
      @marianmafiotu2005 3 ปีที่แล้ว +1

      @@mirceabravo 😃😃😃

  • @alexspata
    @alexspata 3 ปีที่แล้ว

    Chiar simpatic video! La Iasi prefer sa parchez mai departe de locul unde am treaba, ca e dezastru, sau chiar unde e cu plata, prefer sa platesc 10 lei decat sa incurc lumea. In cartier, am un vecin care isi pune 2 bolțari ca sa nu ii ocupe nimeni locul, chiar daca nu plateste pentru el. Si mai rad vecinii si ii arunca boltarii numai sa ii faca in ciuda

  • @iuliabaldan818
    @iuliabaldan818 3 ปีที่แล้ว +2

    Paranoia!.. anxietate..drobul de sare!!!!.. sa vezi in Bucuresti..daca cumva ai parcat pe locul de parcare,liber ca omu plecat..1/2h.. gata..cauciucurile pa....nu exista umanitate..daca voi va plangeti..nu stiti rautatea oamenilor...nu mai suntem ro...Felicitari ptr.subiecte!💗👍👏👏

  • @vasiaceva6327
    @vasiaceva6327 3 ปีที่แล้ว +13

    Isus te iubește, vino la El până nu e prea târziu

  • @xalionprimus2205
    @xalionprimus2205 3 ปีที่แล้ว +1

    O idee buna de afacere ,garantat rentabila ar fi construcția de parcări supraetajat sau subterane ; personal nu știu nici una goala indiferent unde este amplasata. Multamuri ptr postări și sa ne vedem cu bine cit mai des pe net.

  • @Flop1885
    @Flop1885 3 ปีที่แล้ว

    Mi ai facut o dupa amiaza zîmbăreața Mircea
    Iti multumesc
    CONTINUA
    SANATATE SI VIRTUTE

  • @AdrianHrece
    @AdrianHrece 3 ปีที่แล้ว +10

    Trebuie sa cumperi inca o mașină si sa o folosești ca "momeala". Masina 2 blochează masina 1, scoți masina 2 muți masina 1 in locul de parcare si tot asa...

    • @zamadepuib3254
      @zamadepuib3254 3 ปีที่แล้ว

      M-am gândit și eu la asta!! :)))) Cred ca numai asta e solutia

  • @caterinavarnali3411
    @caterinavarnali3411 3 ปีที่แล้ว

    Mircea, bravo!!!!!!!!!!!!!!!!!

  • @cristiano-rrrrr
    @cristiano-rrrrr 3 ปีที่แล้ว +149

    Trebuie sa ii iei un interviu vecinei tale , ce părere are despre covid și dacă poarta masca 🤭

    • @32mace_
      @32mace_ 3 ปีที่แล้ว +3

      A vrut sa-i ia unul acum ceva timp doar ca nu a vrut vecina :))

    • @toteut.3151
      @toteut.3151 3 ปีที่แล้ว +4

      @@32mace_ nu e fraieră, știe că s.ar râde și câștiga pe seama ei...

    • @TheoBanty
      @TheoBanty 3 ปีที่แล้ว +1

      no chance

  • @zozoalfa
    @zozoalfa 3 ปีที่แล้ว

    Poate faci o excursie in Manastur....ziua se tine loc cu scaune, saci, galeti, ghivece etc...iar seara drumurile cu 2 benzi se transforma in sens unic iar o banda in parcare ad-hoc. Totul perfect organizat ca in musuroiul de furnici sau ca si in Elvetia

  • @manuelabuculeistefan6541
    @manuelabuculeistefan6541 3 ปีที่แล้ว +1

    Eu am ajuns la asa o disperare din cauza parcarii cand am stat in Cluj, ca am intrat plangand peste o directoare de gradinita, aflata peste drum de bloc. I s-a facut mila de mine si mi-a dat o cheie de la lacatul ruginit al portii si acces liber dupa ora 18. Iarna lacatul era inghetat, poarta abia de urnea, dar nu ma lasam. Ca alta sansa nu aveam.

  • @mayanlogos92
    @mayanlogos92 3 ปีที่แล้ว

    Nu ai față de prost
    Ești cel mai tare 😍😍😍

  • @olteanmihaela13
    @olteanmihaela13 3 ปีที่แล้ว +1

    Mircea esti super tare!!!.;;;;;Te urmaresc cu mare placere,,!!!!!!!

  • @costychuck
    @costychuck 3 ปีที่แล้ว

    2 scheme practicate prin bucuresti : 1) loc de parcare oriunde doar cu avariile pornite si capota ridicata. Ideea ca ai o avarie pe bune indiferent de marca masinii, înduioseaza chiar si un politist. Inchizi capota cand te intorci ca avaria a disparut brusc, si pleci linistit. 2) te invarti de 15 minute si nu gasesti niciun loc gol ? nicio problema, unu cu numar in geam trebuie sa fie in orice parcare. Suni sa-l chemi sa-ti elibereze locul care nici macar al tau nu e !

  • @florinflorinstanila9860
    @florinflorinstanila9860 3 ปีที่แล้ว

    Asta pățesc in fiecare zi...

  • @the_punisher01
    @the_punisher01 3 ปีที่แล้ว +3

    Bravo mă Bravo! Jos masca!

  • @creativelife7249
    @creativelife7249 3 ปีที่แล้ว +1

    Asta m-a binedispus! Ms!

  • @adrianguschevici7866
    @adrianguschevici7866 3 ปีที่แล้ว +1

    Cel mai misto este ca atunci cand parchezi pe locul altuia dar locul ala neplatit genul de loc mostenit sa iti ridici singur stergatoarele...asa eviti sa ti le rupa😂😂

  • @level4k224
    @level4k224 3 ปีที่แล้ว +96

    Întreab-o pe vecina ta dacă a reclamat Covid-ul undeva, la vreo instituție. Cine ştie, o fi dat Covid-ul în judecată. Nu trebuie lăsat nepedepsit. 😀

  • @mihaivale7170
    @mihaivale7170 ปีที่แล้ว

    Haios video. La mine in zona (Dr. Taberei, Bucuresti) e simplu: e liber, ai loc. Nu e, nu ai. Te pui unde vrea p...a ta, nu iti zice nimeni nimic. Problema e daca te pui pe loc numerotat (de la ADP, cu taxa), pe ala iei amenda. Si... sa nu te pui pe treceri sau zig-zag-uri, ca ti-o ridica.

  • @sergiugabriel810
    @sergiugabriel810 3 ปีที่แล้ว +1

    Foarte tare Mircea, tu esti inspiratia la videourile mele!!

  • @mauritzyo
    @mauritzyo 3 ปีที่แล้ว +8

    In Singapore trebuie sa ai loc de parcare ca sa ai voie sa ti cumperi masina 😬

    • @leoaikaleo805
      @leoaikaleo805 3 ปีที่แล้ว +2

      Așa ar fi logic... Înseamnă că acolo se gândește...

    • @MD-qz6gk
      @MD-qz6gk 3 ปีที่แล้ว

      @@leoaikaleo805 logic ar fi sa construiasca locuri de parcare !

  • @ionelgratianconstantin4846
    @ionelgratianconstantin4846 3 ปีที่แล้ว

    Mircea, când merg la copii la Cluj, parchez unde prind și las numărul, până acuma am avut noroc, nu am fost sunat niciodată să o mut, asta pe Calea Floresti.

  • @zoransera
    @zoransera 3 ปีที่แล้ว +2

    Domnule Mircea, ce frumos este acolo unde sunteți dumneavoastră, parcă suntem în Austria 🇦🇹

    • @mirceabravo
      @mirceabravo  3 ปีที่แล้ว +10

      Daa. Am comandat zăpadă de calitate pentru vlogul acesta.

    • @zoransera
      @zoransera 3 ปีที่แล้ว +1

      @@mirceabravo nu este vorba de zăpadă, este vorba de cum arată casele frumoase noi, totul este minunat acolo în Beclean!

    • @dragosstrugaru9647
      @dragosstrugaru9647 3 ปีที่แล้ว +2

      tare m-as fi bucurat daca ningea la Viena cum a nins la Cluj :))

    • @adrianglogovetan5932
      @adrianglogovetan5932 3 ปีที่แล้ว +1

      @@zoransera e filmat în Cluj nu în Beclean! 😉

    • @zoransera
      @zoransera 3 ปีที่แล้ว +2

      @@adrianglogovetan5932 scuzați-mă nu am știut sigur locația. Să trăiți am înțeles!

  • @JOE18
    @JOE18 3 ปีที่แล้ว +12

    Băi Mirciulică .... Mi-ai făcut capul calendar cu parcarea asta dificilă. Aveam de gând sa-ti împing o vizită. Dar, nu mai vin. Că n-am unde să parchez.

  • @cipriandura5567
    @cipriandura5567 3 ปีที่แล้ว

    Blana Mircea ...

  • @campeanflorin8368
    @campeanflorin8368 3 ปีที่แล้ว

    Din fericire eu nu stau in Cluj tot timpul dar sotia mea acolo munceste si locuieste dar odata cu deschiderea parkingului Mogosoia a obtinut loc de parcare bravo primariei!!!

  • @kressus0018
    @kressus0018 3 ปีที่แล้ว

    nici nu m-am uitat la video si am dat like NEBUNULE mare om mare caracter

  • @rusucatalin1265
    @rusucatalin1265 3 ปีที่แล้ว +2

    Uau , a nins in Cluj , mișto !

  • @sorinneacsu7105
    @sorinneacsu7105 3 ปีที่แล้ว

    Omule.!! Ești un fenomen. Deci, te iubesc

  • @danielnistor7086
    @danielnistor7086 3 ปีที่แล้ว

    Te rog frumos continuă pentru că ești un om foarte bun pentru că meriți !

  • @cristinadumitru7491
    @cristinadumitru7491 3 ปีที่แล้ว

    ***EȘTI CEL MAI TAREEEE DIN PARCARE****😃.....NUMBER ONE ...FOREVER...

  • @raducirstea5011
    @raducirstea5011 3 ปีที่แล้ว +1

    Am merrs la Untold la Cluj si am lasat masina pe un loc de parare ok, legal, liber pentru toti. 5 zile prietenii clujeni nu m-au lasat sa o scot de acolo ca nu mai gaseam in veci unde sa o las

  • @andavaides4574
    @andavaides4574 3 ปีที่แล้ว

    In orasul meu, München, parcarea costa cam 3,5 euro/ora, nu ai altundeva pe strada unde sa parchezi dar găsești parcare la orice ora și oriunde ai nevoie . Acasă plătesc 2X50 euro pe luna pentru doua locuri în parcare închisă subterana . Este scump dar nu stau cu stres ca iau amenzi sau ca mă cert cu cineva. Aici nu am văzut pe nimeni sa parcheze în locul altuia sau sa îndrăznească sa blocheze pe cineva .

  • @prank339
    @prank339 3 ปีที่แล้ว

    Eu stau in chirie pe Emil Racovita si pentru ca nu vreau sa dau bani pe abonament (E masina tatalui meu si nu e in posesia mea mereu), o duc in parcare la Belvedere. Eu zic ca e perfect, mai ales dimineata cand trebuie ai treaba unde mai departe si esti obligat sa urci dealul, te ajuta sa te trezesti.

  • @latinaamericanaelvira6459
    @latinaamericanaelvira6459 3 ปีที่แล้ว

    Cel mai tare

  • @adriand7344
    @adriand7344 3 ปีที่แล้ว +2

    Misto Honda vecinului. Sa o stapaneasca sanatos! 😁😁😁

  • @lucianalistar1519
    @lucianalistar1519 3 ปีที่แล้ว

    Maxim Respect Mircea Bravo 👌

  • @dulcecalamaia605
    @dulcecalamaia605 3 ปีที่แล้ว

    nu am vizionat clipul dar reclama e super tare. felicitari!$

  • @sinsemilia70
    @sinsemilia70 3 ปีที่แล้ว +5

    n-am masina, n-am carnet, sunt olteanca, daaar o fo’ genial! 😄😄😄😄👍🏻👍🏻👍🏻

    • @mirceabravo
      @mirceabravo  3 ปีที่แล้ว +1

      Mulțumim mult. Grija de tine.

  • @Real_BoYYY
    @Real_BoYYY 3 ปีที่แล้ว +1

    A postat MIRCEA BRAVOO
    YESSSSSSS🔥🔥🔥🔥🔥🔥

  • @andreeausn
    @andreeausn 3 ปีที่แล้ว

    Ce dor imi e de Cluj si ce frumos ca a nins . Mai rau e cand se topeste hehe !

  • @radunan1585
    @radunan1585 3 ปีที่แล้ว

    Aici la Chicago pe timpul iernii oamenii pun scaune, galeti, maturi, tomberoane, tot ce gasesc pe langa casa practic, sa-si pastreze locul de parcare...

  • @patrickpoenaru4190
    @patrickpoenaru4190 3 ปีที่แล้ว +5

    Eu din cauza parcarii era sa sun la 112 intr-o dimineata😂 stau in arad si nu ma pot plange, am parcare in fata blocului si intr-o duninica am ajuns acasa pe la 12-1 noaptea si nu am gasit loc decat la 2 strazi de blocul meu, unde nu mai parcasem niciodata . Dimineata cand sa plec la munca am uitat unde am parcat si dupa jumatate de ora de cautat si panicat o sun pe sotie sa ii zic ca ni sa furat masina si ca urmeaza sa sun la 112. Noroc ca mi-a zis ea unde am parcat si nu m-am facut de kkt😂

  • @chrisghioltan5028
    @chrisghioltan5028 3 ปีที่แล้ว +5

    Cauți o mașină cu număr în bord, suni și zici că îi ridici mașina, vine o trage, parchezi in locul lui 🤣

  • @flore32
    @flore32 3 ปีที่แล้ว

    Doamne omule ce bine ca ai postat ca ioi nici nu-i bine de vorbit. Mersi pentru o seară faină. Și mare succes în continuare 👍👍👍👍👍

  • @mirceasabau3452
    @mirceasabau3452 3 ปีที่แล้ว +13

    nu o întrebi pe "vecina" dacă vrea sau nu vrea să se vaccineze? Spor!

  • @alinstan6254
    @alinstan6254 3 ปีที่แล้ว

    Fain! 😊

  • @vasilehoroba25
    @vasilehoroba25 3 ปีที่แล้ว

    Mircea âi cel mai tare clip pe care la-m văzut.🤣👍

  • @faranume1002
    @faranume1002 3 ปีที่แล้ว

    Felicitări Mircea.

  • @adisor2683
    @adisor2683 3 ปีที่แล้ว +4

    Fa un vlog cu casa lui HAURENTIU ❤️

  • @georgelastun2480
    @georgelastun2480 3 ปีที่แล้ว

    Cel mai tare!!

  • @george12
    @george12 3 ปีที่แล้ว

    Am fost în excursie in Cluj ,atunci când te-am invitat sa te salut doar că ai zis că eviți in perioada asta întâlnirile pe cât posibil .
    Dar din cauza parcărilor nu m-aș muta niciodată în Cluj . Iar apoi pentru că este foarte urât că oraș .

  • @argyelanbogdan8801
    @argyelanbogdan8801 3 ปีที่แล้ว +2

    Mai nou, in Brasov, doar gândul ca trebuie sa parchezi se taxează.

  • @niculungescu74
    @niculungescu74 3 ปีที่แล้ว +1

    Asta e bine.... Clujul e mic.. Sa vezi la Bruxelles.. Acolo trebuie sa iei mașina acasă.. La et 15

  • @emstefan8958
    @emstefan8958 3 ปีที่แล้ว

    Ma regasesc. Sunt din Targu Jiu. Cand merg cu prietenii la Craiova sau la Timisoara, parcam masina la intrare in oras si continuam cu tramvaiul 😂 Prea mare trafic, prea haos si fara locuri de parcare

  • @eduardbaitanu3925
    @eduardbaitanu3925 3 ปีที่แล้ว

    Esti tare :)))))))

  • @didoana2002
    @didoana2002 3 ปีที่แล้ว +1

    Am ras cu lacrimi.

  • @AndreiChrisso
    @AndreiChrisso 3 ปีที่แล้ว +10

    mamă, a început să ningă :), abia aştept şi eu zăpada :) anu` ăsta n-am văzut zăpadă încă :)

  • @Celinah
    @Celinah 3 ปีที่แล้ว

    Bai, macar e bine că la voi nu îți zgârie nimeni mașina. La București, chiar și pe locurile libere din fața blocului sau de la bulevard, e periculos:) și când ieși după paine, întâi dai un ochi la mașina, just in case!
    You made my day!

  • @AparatorulPoporului
    @AparatorulPoporului 3 ปีที่แล้ว +1

    Te cred Mirce, cunosc problema cu care vă confruntați pe acolo pe la CJ.
    S-a construit prea mult în Cluj, dar și prost, în Florești de ex s-au făcut blocuri noi (multe), fără parcări subterane, cea mai mare greșeală posibilă este să faci un bloc nou și să nu existe parcări!
    Îmi amintesc în Spania, la fiecare bloc nou construit, făceau parcări subterane la blocul respectiv.
    Țara lui Papură Vodă, vorba aia..

  • @ardeleangeorge4662
    @ardeleangeorge4662 3 ปีที่แล้ว

    eu stau în Zalău...(născut în Arad)...nevasta veterană în bloc și și șefă de scară..... nu vrei să știi ce le face ălora care parchează în locul "nostru" P.S stăm și lângă o grădiniță în centru deci........

  • @22nelutu
    @22nelutu 3 ปีที่แล้ว +8

    As fi curios unde ai parcat pana ai filmat😂😂

  • @John-xi1nc
    @John-xi1nc 3 ปีที่แล้ว +48

    No ni ma tu la el ca o postat

    • @mirceabravo
      @mirceabravo  3 ปีที่แล้ว +17

      Nu-s normal

    • @bejugabriel3215
      @bejugabriel3215 3 ปีที่แล้ว +1

      @@mirceabravo za to da se ne mogu da se

  • @TheTituscipi
    @TheTituscipi 3 ปีที่แล้ว

    Foarte tare👍

  • @florinrotari1970
    @florinrotari1970 3 ปีที่แล้ว +2

    Peste vreo 5-10 ani, nu vom mai avea loc de mașini pe drum, şi sunt mulți care au 2-3 mașini propri. Dacă intr-un oraș sunt 9 mii de locuitori, și jumătate din ei au câte două mașini! Unde vor parca atâtea mașini! ? ! . . 🚘🚘🚘🚗🚗🚗🚘🚗🚘🚗🚘🚗

  • @monicamuresan4530
    @monicamuresan4530 3 ปีที่แล้ว

    Bravo Mircea!❤️

  • @adrianablaj2258
    @adrianablaj2258 3 ปีที่แล้ว

    Asa e de adevarat ce spui!!!
    Apăi aia cu venitul la facultate la ora 23 sa parchezi masina ptr a doua zi ...e mortală....si cred ca e adevărată!!! Ai și o filmare pe tema asta! Și cu pusul în evidență a mașinii la facultate mai ai o filmare!! Chestii din viață!!!🤣🤣🤣

  • @dntzromeo
    @dntzromeo 3 ปีที่แล้ว +2

    No zîua buna fratîlor

  • @tzshpick1
    @tzshpick1 3 ปีที่แล้ว

    Eu am un nebun in zorilor care a făcut cerere la primărie să pună într-un gang semn cu parcare interzisă pt că el nu știe ieși de pe locul cu abonament pe lângă alte mașini. E singurul gang de pe toată str Jupiter cu semn de parcare interzisă și omul are hobby sa sune imediat la poliție daca parchează cineva acolo, in condițiile in care se pot parca lejer 2 mașini fara să încurce. Plus că nu mai zic de toate garajele care stau să cadă și oamenii parchează in fata garajului, in loc sa o bage in garaj. Din păcate rațiunea și bunul simț nu tine cu unii oameni, aka vecinul nebun, că el la zece seara cu fetița de mana se certa că de ce o pun sub semnul pus la insistențele lui

  • @fanemanelistu9235
    @fanemanelistu9235 3 ปีที่แล้ว

    Daca nici in Cluj nu se aplica solutia corecta la problema, adica obligativitatea construirii unei parcari atunci cind e construit un bloc, ce sa mai zic de restul tarii.
    Spalati-va cu Boc pe cap, ca-l laudati si-l realegeti da' nici o parcare n-a fost in stare sa va construiasca, daramite un metrou sau o sosea de centura.

  • @barbuclaudiu3375
    @barbuclaudiu3375 3 ปีที่แล้ว

    Dacă ești intr-un complex de blocuri nou, vorbești cu agentul de vânzări sa vezi ce locuri de parcare au rămas libere, ceri și o schița cu numerele/Poziționarea lor și m-as parca pe ele

  • @c2heloo
    @c2heloo 3 ปีที่แล้ว

    Super tare

  • @mirelavioletafrasincar9640
    @mirelavioletafrasincar9640 3 ปีที่แล้ว

    Te urmăresc cu mare drag! Te salut de la Madrid !

  • @odaicudanielpro2940
    @odaicudanielpro2940 3 ปีที่แล้ว

    Tare rau

  • @tiberiubalazs9968
    @tiberiubalazs9968 3 ปีที่แล้ว

    Frumos!

  • @jinarana9517
    @jinarana9517 3 ปีที่แล้ว

    Mircea bravo esti bravo

  • @ag.3820
    @ag.3820 3 ปีที่แล้ว +2

    Mai sunt si cei care parcheaza "outside the box", care practic fac de-un loc de parcare din nimic, un colt de trotuar ceva cat sa incapa masina si sa nu deranjeze pe nimeni.

    • @danivlad7150
      @danivlad7150 3 ปีที่แล้ว

      Asa am făcut și eu, lăsând spațiu regulamentar pentru pietoni, dar poliția a considerat ca salubrizarea nu avea loc de mine, deși nu au spălat niciodată trotuarul. București sector 4.

  • @cristi5978
    @cristi5978 3 ปีที่แล้ว +2

    Mircea, vrei sa-ti zic o gluma? Esti bravo

  • @vioricaradu3872
    @vioricaradu3872 3 ปีที่แล้ว

    Așa e in Cluj; așa e și în București! O mare bătaie de cap!

  • @georgianaflorentinailie7723
    @georgianaflorentinailie7723 3 ปีที่แล้ว +1

    Numai la noi in tara se intampla asa ceva 😁😁😁

    • @Ema-ew5bw
      @Ema-ew5bw 3 ปีที่แล้ว

      în alte părți cum e?

  • @floreaalexandru2524
    @floreaalexandru2524 3 ปีที่แล้ว

    Sa știi că ai oarece dreptate acolo la final :))) suna foarte profetic .
    Deci vecina aia a ta chiar eu nebuna rău îți dai seama... și-a luat loc de parcare dar nu are mașină :)) macar sa îl de-a in chirie 100e pe lună sau ceva așa nu chiar nesimțit :))
    Dar,acest scenariu apocaliptic cu locurile de parcare, se va rezolva atunci când robotaxi va fi valabil și în Romania. Acuma ...noua ne trebuie drumuri prima data....dar sa sperăm și să zicem că ne lasă ăștia din EU corijenți daca nu ne facem drumurile :))

  • @remusrazvan1042
    @remusrazvan1042 3 ปีที่แล้ว

    BUN DOMNISORU

  • @MrVasilicus
    @MrVasilicus 3 ปีที่แล้ว +36

    Lol, a nins la Cluj. :-o No, acuma-i fain la Cluj? :D

    • @s.carmen
      @s.carmen 3 ปีที่แล้ว +4

      Tat timpul ii fain la cluj

    • @raul6568
      @raul6568 3 ปีที่แล้ว

      @@s.carmen Nu esti in tema :))

  • @vladlucaci9624
    @vladlucaci9624 3 ปีที่แล้ว +1

    Super vlog ✌✌💪

  • @dariuslacatus4170
    @dariuslacatus4170 3 ปีที่แล้ว

    Sunt un mare fan m-am uitat la Toate vlogurile tale te ador

  • @marilenasilviabobocea2564
    @marilenasilviabobocea2564 3 ปีที่แล้ว +3

    Bună Mircea! Am scăpat de grija parcării în fata blocului! Sa ajungi mai devreme acasă și sa prinzi un loc de parcare era stresant! Ori lăsai mașina mai mult timp pe acel loc ori sa lupți sa ți găsești loc de parcare. Problema era ca veneau alții de la alte blocuri, alte strazi și parca în fata blocului meu, și eu am făcut acest lucru. Ca sa scap de probleme am dus masina la curte și apoi m am mutat la casa. E o problema și cu mașinile, vom ajunge ca în Japonia:nu au loc de parcare dovedit nu ai voie sa ai mașina! Fa ți o casa cu o curte mare și scapi de probleme și de cheltuieli!

  • @gloria6807
    @gloria6807 3 ปีที่แล้ว +4

    10:40 Cred că viitorul va fi al celor care vor avea locuri de veci...nu de parcare!!! 😉😃

    • @MrVasile30
      @MrVasile30 3 ปีที่แล้ว +1

      Vorba adevărată !

    • @gloria6807
      @gloria6807 3 ปีที่แล้ว +1

      @@MrVasile30 Păi da..la cum mor oamenii, pe capete, cred că e cea mai bună afacere...lol

  • @costinoprea7
    @costinoprea7 3 ปีที่แล้ว +1

    Daca ai motocicleta scapi de grija asta. Este mai greu iarna. Alege motorul 🏍

  • @christinaradulescu
    @christinaradulescu 3 ปีที่แล้ว

    Mno, sunteti tari!

  • @sabinpantis4149
    @sabinpantis4149 3 ปีที่แล้ว +31

    Asta tre sa fie pe lângă Zorilor, că în Mărăști nu a nins asa mult 😂😂😂

    • @cordisvictor
      @cordisvictor 3 ปีที่แล้ว

      Pare a fi cart. Europa

    • @popelisa19
      @popelisa19 3 ปีที่แล้ว

      Sau pe Campului ...in sus