Precum isus intelepciunea cuvintul sau oral la discipol s a grait si tot el a spus,...toate vor trece cuvintele mele vor ramine...,invatatura orala ca si tora orala e viata ,cuvintul e pur ,transcris stralucirea,lumina vietii mai paleste ,tora orala cred asa din puctul meu de vedere ca si crestina,bunecuvintat,bun rabin.
Moise a primit tablele Legii pe Muntele Sinai direct de la Dumnezeu în anul 1250 î.Hr. Fiind destinate evreilor, ele au fost scrise în limba ebraică. Cu timpul însă, evreii s-au împrăștiat și mulți din ei și-au pierdut limba maternă. Nici palestinienii nu mai vorbeau ebraică după întoarcerea din Babilon, ci vorbeau armeana, limba Mântuitorului. Pe vremea împăratului Alexandru cel Mare a început să se vorbească limba greacă. Textul masoretic vs. septuaginta Astfel, în secolul al III-lea, regele Egiptului - Ptolomeu al II-lea Filadelful, i-a cerut marelui preot Eleazar din Ieruaslim să-i trimită cei mai iscusiți traducători din limba ebraică în limba greacă pentru textul Pentateuh (cele cinci cărți ale Legii scrise de Moise), cu scopul de a avea în biblioteca sa înțelepciunea vechilor religii ale lumii antice. Modul în care a fost alcătuită Septuaginta este descris în „Scrisoarea lui Aristeas” (sau a lui „Filocrates”). Aceasta constituie cea mai veche mărturie referitoare la originea acestei traduceri. Eleazar a ales câte șase bărbați din fiecare cele 12 seminții ale lui Israel, trimițând astfel 72 de traducători înțelepți în Alexandria. Fiecare din ei au fost așezați în camere diferite, fără a li se dezvălui motivul pentru care au fost chemați. Au fost rugați apoi să scrie pentru rege Legea lui Moise, fiecare dintre ei traducând individual textele ebraice. La sfârșit, traducerile celor 72 de înțelepți arătau identic și s-au numit Septuaginta (LXX), care vine vine din latinescul „interpretatio septuaginta virorum” și înseamnă „interpretarea celor șaptezeci de bărbați”. Acest lucru a dat scrierilor lor o credibilitate foarte mare, fiind considerată al doilea original la Vechiului Testament. Așa cum spune Talmud, „Dumnezeu a pus în inima fiecăruia aceeași traducere”. După ce au finalizat Pentateuhul, înțelepții au tradus și celelalte cărți ale Vechiului Testament. Mari scriitori antici (necreștini) precum Filon din Alexandria sau Iosif Flavius foloseau această traducere și o considerau o revelație divină. Pe baza Septuagintei s-au creat variantele biblice din numeroase limbi apărute ulterior - slavă, siriacă, coptă, vechea armeană sau georgiană, și așa s-a răspândit creștinismul în primele secole în toată zona Mediteraneană. Septuaginta este textul canonic al Vechiului Testament pe care l-a folosit și îl folosește Biserica Ortodoxă din toate timpurile. O foloseau evreii eleniști în timpul Mântuitorului, și au folosit-o mai apoi și Sfinții Evangheliști și Apostolii. Textul masoretic vs. septuaginta Mai există o traducere a Vechiului Testament, care apare în Bibliile mai noi, numită „text Masoretic” (TM). Textul Masoretic este parte a unei tradiții care a început cu Rabbi Akiva. Rabinii au rescris Biblia pentru a distruge credibilitatea Noului Testament. Între Septuaginta (traducerea greacă) și textul Masoretic (traducerea erbraică) există diferențe importante. În primul rând, din textul Masoretic lipsesc foarte multe cărți ale Vechiului Testament: 1) I Ezdra 2) Rugăciunea lui Manase 3) Tobit 4) Iudita 5) o parte din Estera 6) Înțelepciunea lui Solomon 7) Înțelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah (Ecleziasticul) 8) Baruh 9) Epistola lui Ieremia (Cântarea celor trei tineri) 10) Susana 11) Istoria omorârii balaurului 12) Psalmul 151 13) Cărțile Macabeilor Septuaginta are un ton hristologic, în timp ce textul Masoretic, care a fost alcătuit de masoreții evrei, se vădește a fi anti-creștin. Creștinii au sesizat că textele masoretice au diferențe de sens foarte mari, mai ales la profețiile mesianice. Cel mai bun exemplu este un citat din Deuteronom 8,3. În Septuaginta scrie: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”, iar în textul Masoretic scrie: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot ceea ce iese din gura lui Dumnezeu”. La prima vedere, textele par asemănătoare, însă masoreții au omis cel mai important termen, și anume „cuvântul”, care duce la Logosul întrupat, adică la Iisus Hristos. Însuși Mântuitorul citează Septuaginta când răspunde împotriva ispitei diavolului în pustia Carantaniei de a preface pietrele în pâini. Alte diferențe de text și de sens sunt și acestea: Septuaginta: „De ai fi adus drept și ai fi împărțit drept, n-ai fi păcătuit. Taci, la tine se va întoarce și tu îl vei stăpâni pe acela.”(Facerea 4:7) Textul Masoretic: „Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândește la ușă; dorința lui se ține după tine, dar tu să-l stăpânești”. (Facerea 4:7) Septuaginta: „Şi a zis Cain către Domnul: „Mai mare este vina mea decât a mi se ierta mie.” (Facerea 4:13) Textul Masoretic: „Cain a zis Domnului: „Pedeapsa mea e prea mare ca s-o pot suferi.” (Facerea 4:13) Septuaginta: „Cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, cu moarte să se omoare”. (Ieșirea 21:16/17) Textul Masoretic: „Cine va blestema pe tatăl său sau pe mama sa, să fie pedepsit cu moartea”. (Ieșirea 21:16/17) Septuaginta: „Jertfe și prinoase nu ai voit, dar trup mi-ai săvârșit…” (Psalmul 39/40:6) Textul Masoretic: „Tu nu dorești nici jertfă, nici dar de mâncare, ci mi-ai străpuns urechile…” (Psalmul 39/40:6) Este lesne de înțeles de ce creștinii au devenit suspicioși față de versiunea Masoretică. Trebuie precizat că Septuaginta a fost scrisă cu aproape o mie de ani înainte de textul Masoretic, în perioada pre-creștină, când nu existau polemici între religii. Manuscrisele de la Marea Moartă, descoperite în anul 1947, au scos la iveală mai multe exemplare ale Vechiului Testament din timpul Mântuitorului, al Apostolilor și mai vechi. Septuaginta Mai mulți savanți au conchis asupra faptului că traducerile din Septuaginta sunt într-adevăr de încredere, dat fiind că ele au asemănări puternice cu textele evreiești scrise înainte de masoreți. Acest lucru demonstrează că Septuaginta a fost redactată urmând un text ebraic original, care s-a pierdut în timp, și pe care masoreții e posibil să nu-l fi avut. Bibliile pe care poporul român le-a avut de la început au fost realizate tot după Septuaginta: Biblia lui Șerban din anul 1688, Biblia de Buzău din anul 1854 și Biblia lui Șaguna din anul 1856. Până în anul 1936, când a apărut o versiune a Bibliei tradusă de Gala Galaction, Vasile Radu și Nicodim Munteanu, după textul Masoretic. Motivația lui Galaction a fost că și ortodocșii trebuie să aibă textul utilizat de sectele neo-protestante, pentru a le putea combate mai bine. Astfel, versiunile Vechiului Testament care au apărut după anul 1936 în România au fost realizate după textul Masoretic. Textul Masoretic este folosit în traducerile moderne mai ales de creștinii protestanți și romano-catolici.
B"H! Rabinul Marc - Alain Ouaknin spunea ca Admirabilul Monument Literar, Talmudul [ TORA she be - al PE ] este Legea Orala sau Legea Oralitatii; El a amintit si spusa lui Nietzsche : " e imposibil sa traim fara sa uitam " si a adaugat ca " nu trebuie sa uitam ca uitam. " Asadar asternerea Torei Oralitatii in scris de catre academicienii evrei de acum doua milenii a fost NECESARA. La fel, Biblia [ TORA she bi - KHTAV ] a fost mai intai spusa, Apoi a fost scrisa. Succes cu noul program! Shalom!
" Hillel spunea: fii dintre ucenicii lui Aaron care indragesc pacea, aleargand dupa pace. *IUBESTE ZIDIRILE CREATE si apropie-te de Tora [ Oralitatii ] ! " Talmud, Rostirile Parintilor 1 : 12 * OHEV ET - HABBRYIOT
Multumesc dl.Rabin ,pentru invatatura .
Gasesc discutia aceasta utila si pentru un student la Drept
Precum isus intelepciunea cuvintul sau oral la discipol s a grait si tot el a spus,...toate vor trece cuvintele mele vor ramine...,invatatura orala ca si tora orala e viata ,cuvintul e pur ,transcris stralucirea,lumina vietii mai paleste ,tora orala cred asa din puctul meu de vedere ca si crestina,bunecuvintat,bun rabin.
Moise a primit tablele Legii pe Muntele Sinai direct de la Dumnezeu în anul 1250 î.Hr. Fiind destinate evreilor, ele au fost scrise în limba ebraică.
Cu timpul însă, evreii s-au împrăștiat și mulți din ei și-au pierdut limba maternă. Nici palestinienii nu mai vorbeau ebraică după întoarcerea din Babilon, ci vorbeau armeana, limba Mântuitorului. Pe vremea împăratului Alexandru cel Mare a început să se vorbească limba greacă.
Textul masoretic vs. septuaginta
Astfel, în secolul al III-lea, regele Egiptului - Ptolomeu al II-lea Filadelful, i-a cerut marelui preot Eleazar din Ieruaslim să-i trimită cei mai iscusiți traducători din limba ebraică în limba greacă pentru textul Pentateuh (cele cinci cărți ale Legii scrise de Moise), cu scopul de a avea în biblioteca sa înțelepciunea vechilor religii ale lumii antice.
Modul în care a fost alcătuită Septuaginta este descris în „Scrisoarea lui Aristeas” (sau a lui „Filocrates”). Aceasta constituie cea mai veche mărturie referitoare la originea acestei traduceri.
Eleazar a ales câte șase bărbați din fiecare cele 12 seminții ale lui Israel, trimițând astfel 72 de traducători înțelepți în Alexandria. Fiecare din ei au fost așezați în camere diferite, fără a li se dezvălui motivul pentru care au fost chemați.
Au fost rugați apoi să scrie pentru rege Legea lui Moise, fiecare dintre ei traducând individual textele ebraice. La sfârșit, traducerile celor 72 de înțelepți arătau identic și s-au numit Septuaginta (LXX), care vine vine din latinescul „interpretatio septuaginta virorum” și înseamnă „interpretarea celor șaptezeci de bărbați”. Acest lucru a dat scrierilor lor o credibilitate foarte mare, fiind considerată al doilea original la Vechiului Testament.
Așa cum spune Talmud, „Dumnezeu a pus în inima fiecăruia aceeași traducere”.
După ce au finalizat Pentateuhul, înțelepții au tradus și celelalte cărți ale Vechiului Testament.
Mari scriitori antici (necreștini) precum Filon din Alexandria sau Iosif Flavius foloseau această traducere și o considerau o revelație divină.
Pe baza Septuagintei s-au creat variantele biblice din numeroase limbi apărute ulterior - slavă, siriacă, coptă, vechea armeană sau georgiană, și așa s-a răspândit creștinismul în primele secole în toată zona Mediteraneană.
Septuaginta este textul canonic al Vechiului Testament pe care l-a folosit și îl folosește Biserica Ortodoxă din toate timpurile.
O foloseau evreii eleniști în timpul Mântuitorului, și au folosit-o mai apoi și Sfinții Evangheliști și Apostolii.
Textul masoretic vs. septuaginta
Mai există o traducere a Vechiului Testament, care apare în Bibliile mai noi, numită „text Masoretic” (TM).
Textul Masoretic este parte a unei tradiții care a început cu Rabbi Akiva. Rabinii au rescris Biblia pentru a distruge credibilitatea Noului Testament.
Între Septuaginta (traducerea greacă) și textul Masoretic (traducerea erbraică) există diferențe importante. În primul rând, din textul Masoretic lipsesc foarte multe cărți ale Vechiului Testament:
1) I Ezdra
2) Rugăciunea lui Manase
3) Tobit
4) Iudita
5) o parte din Estera
6) Înțelepciunea lui Solomon
7) Înțelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah (Ecleziasticul)
8) Baruh
9) Epistola lui Ieremia (Cântarea celor trei tineri)
10) Susana
11) Istoria omorârii balaurului
12) Psalmul 151
13) Cărțile Macabeilor
Septuaginta are un ton hristologic, în timp ce textul Masoretic, care a fost alcătuit de masoreții evrei, se vădește a fi anti-creștin.
Creștinii au sesizat că textele masoretice au diferențe de sens foarte mari, mai ales la profețiile mesianice. Cel mai bun exemplu este un citat din Deuteronom 8,3.
În Septuaginta scrie: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”, iar în textul Masoretic scrie: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot ceea ce iese din gura lui Dumnezeu”.
La prima vedere, textele par asemănătoare, însă masoreții au omis cel mai important termen, și anume „cuvântul”, care duce la Logosul întrupat, adică la Iisus Hristos.
Însuși Mântuitorul citează Septuaginta când răspunde împotriva ispitei diavolului în pustia Carantaniei de a preface pietrele în pâini.
Alte diferențe de text și de sens sunt și acestea:
Septuaginta: „De ai fi adus drept și ai fi împărțit drept, n-ai fi păcătuit. Taci, la tine se va întoarce și tu îl vei stăpâni pe acela.”(Facerea 4:7)
Textul Masoretic: „Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândește la ușă; dorința lui se ține după tine, dar tu să-l stăpânești”. (Facerea 4:7)
Septuaginta: „Şi a zis Cain către Domnul: „Mai mare este vina mea decât a mi se ierta mie.” (Facerea 4:13)
Textul Masoretic: „Cain a zis Domnului: „Pedeapsa mea e prea mare ca s-o pot suferi.” (Facerea 4:13)
Septuaginta: „Cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, cu moarte să se omoare”. (Ieșirea 21:16/17)
Textul Masoretic: „Cine va blestema pe tatăl său sau pe mama sa, să fie pedepsit cu moartea”. (Ieșirea 21:16/17)
Septuaginta: „Jertfe și prinoase nu ai voit, dar trup mi-ai săvârșit…” (Psalmul 39/40:6)
Textul Masoretic: „Tu nu dorești nici jertfă, nici dar de mâncare, ci mi-ai străpuns urechile…” (Psalmul 39/40:6)
Este lesne de înțeles de ce creștinii au devenit suspicioși față de versiunea Masoretică.
Trebuie precizat că Septuaginta a fost scrisă cu aproape o mie de ani înainte de textul Masoretic, în perioada pre-creștină, când nu existau polemici între religii.
Manuscrisele de la Marea Moartă, descoperite în anul 1947, au scos la iveală mai multe exemplare ale Vechiului Testament din timpul Mântuitorului, al Apostolilor și mai vechi.
Septuaginta
Mai mulți savanți au conchis asupra faptului că traducerile din Septuaginta sunt într-adevăr de încredere, dat fiind că ele au asemănări puternice cu textele evreiești scrise înainte de masoreți.
Acest lucru demonstrează că Septuaginta a fost redactată urmând un text ebraic original, care s-a pierdut în timp, și pe care masoreții e posibil să nu-l fi avut.
Bibliile pe care poporul român le-a avut de la început au fost realizate tot după Septuaginta: Biblia lui Șerban din anul 1688, Biblia de Buzău din anul 1854 și Biblia lui Șaguna din anul 1856.
Până în anul 1936, când a apărut o versiune a Bibliei tradusă de Gala Galaction, Vasile Radu și Nicodim Munteanu, după textul Masoretic. Motivația lui Galaction a fost că și ortodocșii trebuie să aibă textul utilizat de sectele neo-protestante, pentru a le putea combate mai bine.
Astfel, versiunile Vechiului Testament care au apărut după anul 1936 în România au fost realizate după textul Masoretic.
Textul Masoretic este folosit în traducerile moderne mai ales de creștinii protestanți și romano-catolici.
B"H! Rabinul Marc - Alain Ouaknin spunea ca Admirabilul Monument Literar, Talmudul [ TORA she be - al PE ] este Legea Orala sau Legea Oralitatii; El a amintit si spusa lui Nietzsche : " e imposibil sa traim fara sa uitam " si a adaugat ca " nu trebuie sa uitam ca uitam. " Asadar asternerea Torei Oralitatii in scris de catre academicienii evrei de acum doua milenii a fost NECESARA. La fel, Biblia [ TORA she bi - KHTAV ] a fost mai intai spusa, Apoi a fost scrisa. Succes cu noul program! Shalom!
Exista Talmud tradus in limba romana ? Grupuri de studiu in Romania exista ?
" Hillel spunea: fii dintre ucenicii lui Aaron care indragesc pacea, aleargand dupa pace. *IUBESTE ZIDIRILE CREATE si apropie-te de Tora [ Oralitatii ] ! " Talmud, Rostirile Parintilor 1 : 12 * OHEV ET - HABBRYIOT