3:10 Umilirea Atunci când, pentru a-și rezolva o problemă, este nevoit să întrebe - la un moment dat - elevul, indiferent de răspunsul profesorului, tot se va simți umilit. Asta pentru că, concomitent cu înaintarea în vârstă, așteptările celor din jur devin mai mari (făcând ca presiunea de a vorbi pe înțelesul tuturor să stea în calea vorbirii coerente). Ideal ar fi ca întrebările să fie obligatorii. În felul acesta, dacă elevul pune o întrebare prostească (clar că fără să vrea), se poate adăposti sub pretextul că, na, dacă tot era obligat să pună o întrebare, a spus ce i-a venit. În felul acesta, presiunea că trebuie să ai o exprimare elevată nu mai stă în calea procesului de învățare. Mai mult, profesorul este mai liber să comenteze ce-i trăsnește prin cap, fără ca elevul să fie afectat emoțional. Sugestia de mai sus rezolvă și problema „profesor care ține cont de ascultători vs profesor care vorbește ca un robot”. În ce sens? Dacă fiecare are dreptul la un număr de întrebări (indiferent dacă întrebările se repetă, de la un elev la altul), atunci riscul ca unii elevi să fie neglijați (de obicei, minoritatea), scade enorm de mult.
Cred că dl. Puiu evidenţiază aspectele negative din şcoală, care, din păcate, sunt adevărate. Cred însă, că acestea nu formează o regulă. Majoritatea profesorilor avuţi de mine sau cunoscuţi prin intermediul prietenilor au avut un comportament corect faţă de elevi sau studenţi. Am auzit şi cazuri expuse în video, însă sunt excepţii. Acest video are o notă pesimistă şi de revoltă.
wow, Pop Leontina, diriga mea! Da, era o profesoara de nota 10, recunosc! Bine, Cristinelu!!!!!
moaaaa ce interesant e cristi puiu ...cristi ce ai tras inainte de interviú asta?
Superb!
@ Mircea Ardelean . Tind sa cred ca profesorii buni descrisi de tine devin adevaratele exceptii.
DIn moment ce din 800 de views esti singurul care a scris asta cred ca e in regula sa te consideri un exemplu fericit :).
3:10 Umilirea
Atunci când, pentru a-și rezolva o problemă, este nevoit să întrebe - la un moment dat - elevul, indiferent de răspunsul profesorului, tot se va simți umilit. Asta pentru că, concomitent cu înaintarea în vârstă, așteptările celor din jur devin mai mari (făcând ca presiunea de a vorbi pe înțelesul tuturor să stea în calea vorbirii coerente).
Ideal ar fi ca întrebările să fie obligatorii. În felul acesta, dacă elevul pune o întrebare prostească (clar că fără să vrea), se poate adăposti sub pretextul că, na, dacă tot era obligat să pună o întrebare, a spus ce i-a venit. În felul acesta, presiunea că trebuie să ai o exprimare elevată nu mai stă în calea procesului de învățare. Mai mult, profesorul este mai liber să comenteze ce-i trăsnește prin cap, fără ca elevul să fie afectat emoțional.
Sugestia de mai sus rezolvă și problema „profesor care ține cont de ascultători vs profesor care vorbește ca un robot”. În ce sens? Dacă fiecare are dreptul la un număr de întrebări (indiferent dacă întrebările se repetă, de la un elev la altul), atunci riscul ca unii elevi să fie neglijați (de obicei, minoritatea), scade enorm de mult.
key words: Mentoring , guidance and counselling
Cred că dl. Puiu evidenţiază aspectele negative din şcoală, care, din păcate, sunt adevărate. Cred însă, că acestea nu formează o regulă. Majoritatea profesorilor avuţi de mine sau cunoscuţi prin intermediul prietenilor au avut un comportament corect faţă de elevi sau studenţi. Am auzit şi cazuri expuse în video, însă sunt excepţii. Acest video are o notă pesimistă şi de revoltă.