Secretul buncărului uriaș săpat în stâncă, sub Cetatea Devei

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 30 ก.ย. 2021
  • La începutul anului 1944, autoritățile locale din Deva au luat decizia construirii unui adăpost anti-bombardament, la poalele Cetății Devei. Buncărul uriaș dăltuit în stânca dură putea găzdui la nevoie până la 1.000 de oameni. A fost compartimentat cu ziduri din piatră și mortar, dotat cu uși de fier grele, zidite în beton, avea un sistem de aerisire și instalații electrice racordate la o uzină care funcționa la acea vreme în apropiere. Accesul în buncăr putea fi făcut, potrivit planurilor prezentate la acea vreme de Prefectură, prin tunelul vechi, din zonă, săpat la sfârșitul secolului al XIX-lea pentru a facilita accesul spre cetate. Ulterior, celor două intrări prin tunel le-au fost adăugate alte două porți laterale, de-o parte și de cealaltă a versantului.
    O scară de piatră urca până la nivelul adăpostului transformat în Centru de comandă al orașului. La construcția sa, finalizată în vara anului 1944, bolovanii uriași scoși din adâncuri au fost transportați pe ascuns din zonă, pentru a nu atrage atenția asupra acestuia. De asemenea, pădurea care acoperea dealul oferea camuflaj intrărilor în buncăr.
  • ภาพยนตร์และแอนิเมชัน

ความคิดเห็น • 32

  • @cristinanaidin9068
    @cristinanaidin9068 2 ปีที่แล้ว +4

    Foarte interesant! Tunelul acesta l-am descoperit si eu cu un prieten odata, cand eram mai tineri, si exploram cetatea. Totusi nu am indraznit sa intram, intrucat nu aveam nici franghii, nici lanterne sau alte echipamente mai sofisticate, sa zic asa, si nici nu anuntasem pe cineva unde mersesem (ne era frica ca se surpa tunelul, sau cadem pe undeva, si daca nu stia nimeni de unde sa ne "culega"... ). Multumim pentru videoclip. Iti admir curajul si apreciez informatiile oferite. Intr-adevar, sunte foarte multe povesti (multe nedovedite), legat de tunelurile de sub cetatea Devei. Daca mergi in cealalta parte, catre Perla, vei vedea pe drum, ca niste intrari in deal acoperite cu niste blocuri mari de cateva tone de piatra. Unii vorbesc despre niste guri de mina (nu ma intreba de unde povestea ,mine de aur sunt la Certej si de carbune pe la Petrila, Valea Jiului, etc; nu in Deva), altii despre intrari in tuneluri subterane. Ar fi frumos pe viitor daca ai reusi sa faci un documentar cu tunelurile secrete de la noi din zona (daca reusesti sa gasesti ceva material mai solid, pentru ca legende sunt multe). :)

    • @VirtualPress
      @VirtualPress  2 ปีที่แล้ว +2

      O sa caut informații pentru un reportaj despre tuneluri. E interesant subiectul. Mulțumesc

  • @mironflueras3781
    @mironflueras3781 2 ปีที่แล้ว +5

    Felicitări Virtuale,îmi placi tot mai mult!👏
    Azi vad pentru prima data tunelurile de sub cetate.Multumesc pentru strădania ta.Stiam din auzite," legendarul"tunel dintre Cetatea Devei și Castelul Corvinilor.Cauta tu,de poți,dacă are baze reale,ori rămâne totuși o legenda...

    • @VirtualPress
      @VirtualPress  2 ปีที่แล้ว +1

      Ramane o legendă, cred. Cel putin pana acum :)

  • @anamariapeterlecean8776
    @anamariapeterlecean8776 2 ปีที่แล้ว +1

    Super!

  • @Gabriel-gabriel
    @Gabriel-gabriel ปีที่แล้ว

    Amazing!!!

  • @sabinsax8829
    @sabinsax8829 หลายเดือนก่อน

    Frumos ar fi să fie curățat și iluminat , autoritățile de ce l-au lăsat așa în paragină …

  • @B.M.V_2024
    @B.M.V_2024 2 ปีที่แล้ว +1

    Trebuia sa bagi putin camera prin gaura din beton sa ne hranim curiozitatea 😁 am fost si eu in el cand aveam vreo 16-17 ani dar nu am reusit sa vad nimic dupa zid 😁

    • @VirtualPress
      @VirtualPress  2 ปีที่แล้ว +1

      sincer, am auzit ceva zgomote si cum eram singur acolo m-am cam descurajat. dar o sa revin. Nici nu stiam daca tine lanterna.

    • @mariavasilica8200
      @mariavasilica8200 2 ปีที่แล้ว +1

      Eu am intrat cu inca niste prieteni,sunt mai multe incaperi cu niste mese de beton

    • @attreyu65
      @attreyu65 2 ปีที่แล้ว +1

      Radu, la minutul 4:38 se vede gaura din beton dar din partea cealalta, din interior - th-cam.com/video/h1qVBODYCcQ/w-d-xo.html
      E doar o hruba parasita, nimic foarte interesant.
      Maria Vasilica - da, erau niste mese de beton pe care erau asezate aparatele seismograf, in niste "acvarii" din plexiglas.
      Dar nu se intra pe la gaura din beton acolo la mese, ci pe la poarta metalica de mai jos.

  • @gigininho1974
    @gigininho1974 2 ปีที่แล้ว +4

    Nu este legenda este adevărat.Tunelul este închis de autorități fiind în multe locuri prăbușit.

    • @VirtualPress
      @VirtualPress  2 ปีที่แล้ว

      eu nu am gasit pe nimeni inca sa confirme ca a lucrat la tunel sau ca bunicii sau parintii lui au lucrat la asa ceva.

  • @attreyu65
    @attreyu65 2 ปีที่แล้ว +4

    Ai facut cateva confuzii :) grota pe care ai explorat-o, cu cele doua intrari laterale (cea pe care ai intrat si cea cu gaura) nu au fost niciodata cu rol de adapost antiaerian. De fapt nici nu ar incapea acolo mai mult de 20-30 de persoane, si alea in picioare, inghesuite.
    In incaperea unde ai intrat erau pana acum vreo 25 de ani niste stative de beton pe care erau montate seismografele pentru detectia si masurarea cutremurelor. Au fost dezafectate prin 1995 si a ramas ce ai vazut, adica nimic.
    Adapostul "adevarat" nu e accesibil publicului, insa locatia este "cunoscuta", la minutul 1:49, cum iesi din tunel, se fac doua drumuri, unul care merge catre varful cetatii, si unul acoperit cu vegetatie, in jos (cel din dreapta), care merge catre telecabina, pe deasupra pe la Perla.
    Daca vei cobori pe cel din dreapta cam 200 de metri, si te uiti cu mare atentie tot in dreapta, pe versant, se vad inca niste capace metalice mari, care acopera iesirea de urgenta. Intrarea principala este la poalele dealului, din casa care e lipita de dealul cetatii, intre scari si Perla.

    • @VirtualPress
      @VirtualPress  2 ปีที่แล้ว +1

      O sa ma întorc sa verific, adăpostul era destul de spațios. Iar pe schița pe care am gasit-o se potrivea cu locul. Oricum e interesanta precizarea. O sa mai caut. De ce nu e accesibil?

    • @attreyu65
      @attreyu65 2 ปีที่แล้ว +2

      Schita se potriveste pentru ca ilustreaza chiar locul unde ai intrat, dar destinatia sa nu e aceea de adapost anti-aerian, datorita dimensiunilor reduse. Da, e spatios, dar e spatios pentru 1000 de persoane ? Sau 500 ? Sau chiar 100 ?
      Ai facut diverse reportaje si prin Hunedoara, ai vazut cum arata un adapost anti-aerian clasic - are spatii de locuit, anexe, tot felul de minuni.
      Legat de cel despre care pomeneam, nu e accesibil pentru ca intrarea e in subsolul casei de pe St. O. Iosif, in stanga scarilor de la Perla, cum stai cu fata catre Cetate. E o parcare acolo, si in fund casa cu o gradina imprejmuita.
      Intr-o vreme acolo era statia seismica, nu cunosc ce scop serveste astazi, chestiile astea ti le spun din amintiri de acum 25 de ani.
      Informatiile pe care le am sunt reale, bunicul meu a fost seful genistilor din garnizoana Deva in anii '70, sub comanda lui s-a realizat digul Muresului dupa inundatiile catastrofale din anii respectivi, cand s-a si derivat cursul raului Cerna, care in acea vreme trecea prin Gojdu.
      Ca fapt divers, legenda legata de tunelul Cetatii nu e tocmai "legenda", tot batranul imi povestea (cand eram copil) ca existau cel putin 2 tuneluri, unul dintre ele subtraversa Muresul prin Viile Noi, avand ca intrare zona unde s-a construit cabina care urca pe Cetate (jos, langa fostul PECO) si iesea undeva in zona fostei unitati militare, actualmente ruinata complet, pe partea cealalta a raului.
      Al doilea tunel ar fi plecat de undeva din spatele Cetatii, in directia Hunedoara, pe sub dealul Carjiti, si ar fi fost suficient de lat pentru a permite trafic motorizat. S-a surpat cu timpul, ultima "legenda" cunoscuta fiind a grupului de soldati care au incercat sa il exploreze prin anii '50, soldata cu victime si acoperirea completa a oricaror informatii ramase.
      Localnicii cu gospodarii la poalele Cetatii, batranii in special, povesteau ca pivnitele aveau tiraj de aer natural si constant prin gurile de aerisire ale vechiului tunel, iar in zona statiei cabinei, cand s-a construit statia PECO, au dat peste acel tunel surpat.
      Cat adevar si cat mit exista in aceste relatari, nu as putea spune, dar sunt convins ca la arhivele de la prefectura exista inca niste documente care ar putea face mai multa lumina.

    • @VirtualPress
      @VirtualPress  2 ปีที่แล้ว +1

      interesantă relatarea cu tunelurile, poate mai pot fi gasite intrarile. In anii 40, poate adăposturile antiaeriene nu erau atat de sofisticate...

    • @VirtualPress
      @VirtualPress  2 ปีที่แล้ว +1

      m-am gandit sa caut mai multe informatii despre tuneluri, poate reusesc sa scriu un articol mai documentat.

  • @username-up386
    @username-up386 3 หลายเดือนก่อน

    Are cineva vreo idee ce se aude la 4:44?

    • @VirtualPress
      @VirtualPress  3 หลายเดือนก่อน

      se aude un grup de turisti care trec pe afara, probabil

  • @doinamariapetrescu4141
    @doinamariapetrescu4141 ปีที่แล้ว +1

    Iarasi s a intimplat
    Si trebuie sa reiau comentariul
    Dar il voi face mai.pe scurt
    Daniel tunelul dintre Castelul.Corvinilor si cetatea Devei exista
    In 1960.cind.( bunicul.lucrind ca electrician.sef la castel.ne lua pe mine si prietenii mei cu el.sa ne jucam) ne duceam periodic la castel.am.vazut in Sala Cavalerilor ce ce deschisese
    Ptr reparatii intre fereastra a doua si a treia dinspre piriul Zlasti o deschizatura patrata in podea si o scara de lemn cam putrezita care cobora in adinc
    Prietenii mei de fapt doi dintre ei au coborit si dupa 20 de min au iesit catarindu se plini de zgitieturi si f speriati inapoi pe scara
    Nicipdata nu au spus ce au vazut acolo
    Ce a facut bunicul....
    Ulterior prin 1965 m amdus cu unchiul
    la Deva sa vedem cetatea
    Prietenul unchiului dir muzeului Octavian Floca ( ce a scris si f interesantul ghid al regiunii Hunedoara
    L am avut si eu dar l am daruit din pacate)ne a spus ca tunelul corvinilor iese intr o cripta din.cetate
    Incaperea era incuiata dar cu dinsul
    La insistentele mele am incercat sa urcam
    Pe la mijlocul drumului am vazut pete negre verzui lucind pe pietre la soare
    VIPERE ERA PLIN
    Nu stiu cum am ajuns jos eu cind pe burta cind pe spate
    Am uitat si de tunel.si de cripta iti dai seama
    Dar dl.Floca imi spusese dar eu copil..
    Tot el.ne a spus ca tunelul.e darimat imediat dupa piriul Zlasti si ar fi.inauntru si niste schelete din timpul.Corvinilor
    La ce asasinate la cda se faceau in evul mediu nu e de mirare si le aruncau acolo printre alte locuri,( am sa ti.spun.si povestea rotii de sabii de la intrare
    Roata asezata sub Sala Cavalerilor)
    Acedt tunel.a fost.vazut si de mama
    Cind ii ducea cu scoala la castel.si prof le povestea despre el
    Unu pe doi arheologii de la castel in 2007 nu au recunoscut existenta lui
    A fost zidit si pus marmura deasupra
    Inchei putin si continui mai incolo

    • @VirtualPress
      @VirtualPress  ปีที่แล้ว

      Am fost în gaura aia. Practic e un tunelus care duce dintr o parte a alta a Castelului Corvinilor. Nu e amenajat pentru vizitare.

    • @Gabriel-gabriel
      @Gabriel-gabriel ปีที่แล้ว

      🥰🙏🏻👏

  • @motanell7133
    @motanell7133 2 ปีที่แล้ว +1

    Si care e secretul?ca ai intrat si ai iesit ca din pușca...pa ori esti curajos si filmezi tot ori nu

    • @iolohammer
      @iolohammer ปีที่แล้ว

      exact
      lol

    • @VirtualPress
      @VirtualPress  ปีที่แล้ว

      atat s-a putut.

    • @VirtualPress
      @VirtualPress  ปีที่แล้ว

      :)

    • @te.scot.la.o.carte.
      @te.scot.la.o.carte. ปีที่แล้ว +1

      Du-te tu, Motanell, şi filmeaza dacă tot ești aşa curajos şi tare în gură. :))) intră şi în ală închis cu gratii dacă tot, poate ajungi la Castelul Corvinilor şi aflăm şi noi dacă legenda e adevărată. Cât despre tine, Virtuall Press, felicitări pentru curajul de a intra, e mare lucru că ai reușit. Ești singurul de pe tot internetul care a filmat ce e acolo şi mi se pare fascinant!