Din același motiv din care erau păgâni și pederaști. Sa i numim deștepți când Moise ii precede cu 1 mileniu iar Solomon cu 500 de ani, înseamnă că am cam sărit peste lecția de istorie.
Așa-i că grecilor-deștepților celor prosperi le-ar fi fost mai greu fără războaie, colonialism și sclavi? Plecarea în bejenia colonizării, cu riscurile de moarte pe care le incumbă, nu s-a făcut de drag sau de bine, ci mai curând de foame și din dorința unor lideri de grup de a se afirma cu mai puțină concurență, pentru că ”acasă” nu prea curgea lapte și miere peste democrația din agora... Dar noroc că-i avem azi pe oamenii citiți, precum filosofii-influenceri cu spirit liber și antreprenorial, creatori de școală și ctitoride podcasturi care, dându-ne de gândit, ne ajută să cuprindem în mrejele minții enigmele marilor migrațiuni de demult, și celor mai mici de astăzi. Si poate peste un timp oarecare, vor apărea alți oameni educați care să-i pomenească cu aceeași prețuire pe românii noștri - inițial ”doar simpli” medici, artiști, ITiști, chelneri și salahori, ”doar simple” surori medicale, badante, balerine și videochatiste, iar mai apoi geniali revoluționari, transformatori ai mediului lor de viață, învățăcei și educatori - speranța omenirii, sarea pământului.
Sunteți niște bijuterii vii Respect infinit!
superb, ani de zile vom revedea podcasturile
Asta chiar a fost funny la sfarsit! 😅
Craciun Fericit. La Multi Ani. Toate cele foarte bune. Minunat.
Multe mulțumiri ❤
D-le Paleologu, puteti continua miracolul grecesc, candidand si castigand Presedintia in 2024😉
Lasati-l in pace! E supracalifivat pentru Sef de Stat in RO!
Nu are nicio șansă, sa fim serioși.
@@realunique5 totusi, merita incercat😉
Am vrea noi,dar nu meritam.Eu l am votat.
@@variniazaharie358 si eu
🌲❄️☃️❤🚀
Din același motiv din care erau păgâni și pederaști. Sa i numim deștepți când Moise ii precede cu 1 mileniu iar Solomon cu 500 de ani, înseamnă că am cam sărit peste lecția de istorie.
Poate si misteriile eleusine au avut un rol?
Așa-i că grecilor-deștepților celor prosperi le-ar fi fost mai greu fără războaie, colonialism și sclavi? Plecarea în bejenia colonizării, cu riscurile de moarte pe care le incumbă, nu s-a făcut de drag sau de bine, ci mai curând de foame și din dorința unor lideri de grup de a se afirma cu mai puțină concurență, pentru că ”acasă” nu prea curgea lapte și miere peste democrația din agora...
Dar noroc că-i avem azi pe oamenii citiți, precum filosofii-influenceri cu spirit liber și antreprenorial, creatori de școală și ctitoride podcasturi care, dându-ne de gândit, ne ajută să cuprindem în mrejele minții enigmele marilor migrațiuni de demult, și celor mai mici de astăzi.
Si poate peste un timp oarecare, vor apărea alți oameni educați care să-i pomenească cu aceeași prețuire pe românii noștri - inițial ”doar simpli” medici, artiști, ITiști, chelneri și salahori, ”doar simple” surori medicale, badante, balerine și videochatiste, iar mai apoi geniali revoluționari, transformatori ai mediului lor de viață, învățăcei și educatori - speranța omenirii, sarea pământului.
❤😮😊🎉😢🧭💎🎄✨🙏😘🤗🥺🏆🦜
Foarte frumos dar greu de ascultat cu atita ăăă
Ă-urile alea-s pauze de gândire. Tipii chiar reflectă înainte de a scoate ceva pe gură.