Pestera Sfantului Cuvios Onufrie de la Vorona

Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona (+1789) a fost un monah rus care s-a nevoit în ținuturile Moldovei în secolul al XVIII-lea. Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește pe 9 septembrie.
Cuviosul Onufrie s-a născut în jurul anului 1700, în Rusia. În 1749 vine în ținuturile Moldovei. În anul 1764 intră în obștea Schitului Sihăstria Voronei, retrăgându-se în pustie spre liniștire. Timp de 25 de ani va viețui într-o peșteră pe malul pârâului Vorona, într-o aspră nevoință, petrecând în smerenie, înfrânare, tăcere și neîncetată rugăciune. Mânca doar o dată în zi, după apusul soarelui, iar noaptea o petrecea priveghind, ațipind doar două-trei ore pe un scaun, pentru odihna trupului după cum mărturisește Ieromonahul Nicolae, care viețuia și el în codrii Voronei. Făgăduindu-se întru totul Domnului Hristos, a îmbrăcat schima cea mare, pe care o va primi din mâna duhovnicului său, starețul Paisie, în anul 1774, la Mănăstirea Dragomirna, revenind apoi în locul nevoințelor sale, la peștera din preajma Sihăstriei Voronei. A adormit întru Domnul, la 29 martie 1789.
Auzindu-se până la mitropolit și la domnul țării despre Cuviosul Onufrie, în anul 1846 i s-au scos din mormânt moaștele și s-au așezat cu cinste în altarul bisericii din Mănăstirea Vorona. Iar din anul 1856, moaștele lui au fost așezate în altarul bisericii din Sihăstria Voronei. Despre acestea se scriu următoarele pe sicriașul în care se păstrează:
"1846, mai 9. În vremea egumeniei părintelui Rafail, arhimandrit și stareț al Mănăstirii Vorona, pe moșia acestei mănăstiri, în fundul moșiei, spre hotar în pădure, se găsește o sihăstrie de o sumă de bani însemnată, unde s-au nevoit mulți din părintii călugări, din care cel mai însemnat s-a aflat părintele nostru, Onufrie. În anul 1846, când au venit înălțimea sa Mihail, domnitorul tarii, la noi la mănăstire aici, și aceasta nu ne este cunoscut cum s-au înțeles sfinția sa Rafael starețul cu domnitorul din pricina dezgropării oaselor Cuviosului Onufrie, ci deodată m-am pomenit cu o poruncă în care mi se poruncea ca eu dimpreună cu părintii duhovnici Gavriil, Irinarh și Onisifor și un vătaf bătrân să ajungem pe taină la numita Sihăstrie mai din sus. Mergând, am început a săpa mormântul și la o adâncime de patru palme am aflat oasele. Toate erau învăluite cu mușchi de pământ și, scoțându-le afară, la cap am aflat o lespegioara de piatră, în care arăta de când a răposat cuviosul: 57 de ani în mormânt. Și, aducându-le la mănăstire, ni s-a poruncit să facem panihida pentru cuvios în ființa domnitorului, și aceste oase de atunci stau neîngropate până acum".