Nicolae Moldoveanu - Dor şi gând

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 2 มิ.ย. 2012
  • Nicolae Moldoveanu (n. 3 februarie 1922 în comuna Movileni, județul Tecuci, - d. 12 iulie 2007 - Sibiu) a fost un compozitor, poet și scriitor creștin român.
    Viata și lucrarea lui s-au defășurat, în cea mai mare parte, în perioada dictaturii comuniste din România, perioadă ostilă manifestărilor artistice cu caracter creștin. În 1959 a fost închis și condamnat la 12 ani de muncă silnică, confiscarea averii și 10 ani degradare civică pentru "compunerea de cântări religioase și propagandă religioasă".
    A compus peste 8000 imnuri și cântări duhovnicești, incluse într-o măsură semnificativă în repertoriile și cărțile de imnuri ale majorității bisericilor evanghelice din România, precum și ale mișcării Oastea Domnului.
    Este dificilă încadrarea sa într-o denominațiune creștină, întrucât omul Nicoale Moldoveanu s-a dovedit frate nedisimulat al tuturor creștinilor.
    Crescut în Biserica Ortodoxă, format în iureșul mișcării Oastea Domnului, mai apoi prieten al oricărui creștin, Nicolae Moldoveanu și-a deschis casa ca loc de adunare pentru frați din toate confesiunile creștine. După ieșirea din Oastea Domnului, nu a mai fost înscris în nicio mișcare sau cult religios. Alături de bogata moștenire de cântări, asupra căreia n-a lăsat nici un drept scris, a scris comentarii la Noul Testament și la o parte din Vechiul Testament. Întreaga viață a cântat și a proclamat Harul fără plată al lui Dumnezeu.

ความคิดเห็น • 39

  • @davidstanus1573
    @davidstanus1573 2 ปีที่แล้ว +14

    Ce frumos a lucrat Domnul cu fratele Moldoveanu

  • @cornelmarinau
    @cornelmarinau 10 วันที่ผ่านมา

    Cine ma poate ajuta sa gasesc aceasta cantare … refren,,… casa Lui, casa Lui, casa Domnului suntem noi, El ne-a spus, cei ce credem in Isus…,, Multumesc! Cornel Marinau. Bless you!

  • @loredanstancu2677
    @loredanstancu2677 ปีที่แล้ว +10

    Am plâns când am auzit aceasta mărturie!Domnul să fie binecuvântat

  • @rusufelicia3614
    @rusufelicia3614 ปีที่แล้ว +4

    Dumnezeu fie mereu lăudat veșnic

  • @DS-ll5fn
    @DS-ll5fn 2 ปีที่แล้ว +8

    Astea sunt cantecele la care ascultau parintii meu mereu! Can le aud imi aduc aminte de scumpii mei parinti care acum sunt cu Domnul Isus🙏

  • @profireeugen1066
    @profireeugen1066 5 ปีที่แล้ว +18

    Martori autentici ai lui Hristos, Domnul nostru!

  • @calinfekete5154
    @calinfekete5154 4 ปีที่แล้ว +38

    Aceste sunt adevarate cantari nu cele care cantam in multe biserici manelizate

  • @DaniDani-up7mi
    @DaniDani-up7mi 3 ปีที่แล้ว +6

    Glorie lui Isus Hristos Domnul nostru glorie lui în veci vecilor Dumnezeu mare avem Dumnezeu mare avem

  • @georgetagittka7952
    @georgetagittka7952 5 ปีที่แล้ว +16

    Cu adevarat un om a lui Dumnezeu! Domnul sa fie laudat!

  • @marianbadea8515
    @marianbadea8515 ปีที่แล้ว +3

    Slavit sa fie Dumnezeu!

  • @dorinagiurge6294
    @dorinagiurge6294 3 ปีที่แล้ว +6

    Slăvit să fie Dumnezeu

  • @ionpapara3757
    @ionpapara3757 10 ปีที่แล้ว +20

    Cu acesti COLOSI ai OASTEI DOMNULUI am crescut si sper sa traiesc pana cat Domnul ma va tinea pe acest pamant.

    • @lusapintilie7756
      @lusapintilie7756 3 ปีที่แล้ว

      Domnul l-a inspirat. El s a lăsat condus de Duhul lui Dumnezeu.Nu contează biserica în care te închini. Dumnezeu privește la inima slujitorilor Lui.Fie lăudat Numele Lui pentru un om ca acesta!

  • @simonabalanescu2165
    @simonabalanescu2165 ปีที่แล้ว +1

    Ca un inger in viata pamanteasca!!!! Slava Domnului! Minunata Lui Lucrare!!!!!!!!

  • @esterachira4887
    @esterachira4887 5 ปีที่แล้ว +9

    Domnul Isus sa il binecuvinteze daca mai traieste nu stiu dar asfel de oameni au pret in ochi lui Dumnezeu.

    • @floreaion5623
      @floreaion5623 5 ปีที่แล้ว +3

      Soră Estera...fratele Moldoveanu a plecat la Domnul după anii '90...Dumnezeu sa va binecuvinteze

    • @profireeugen1066
      @profireeugen1066 5 ปีที่แล้ว +4

      A murit in 2007, se scrie sub postare.

  • @user-zo1ju6ef4k
    @user-zo1ju6ef4k 9 ปีที่แล้ว +9

    Слава Христу за таких посвящённых людей!

  • @ionescumiron6066
    @ionescumiron6066 8 ปีที่แล้ว +15

    SLAVIT SA FIE ISUS HRISTOS UNICUL SI SINGURUL DUMNEZEU ADEVARAT!

  • @IlieDragsan
    @IlieDragsan 10 ปีที่แล้ว +6

    ce frumos ar fi fost ca doar sa cante caci asta i-a fost menirea

    • @lauS7
      @lauS7 9 ปีที่แล้ว

      Adică?

    • @IlieDragsan
      @IlieDragsan 9 ปีที่แล้ว

      Lau Laurrent Adica-daca doresti raspunsul te rog sa citesti Istoria unei Jertfe de Fr. Traian Dorz

    • @lauS7
      @lauS7 9 ปีที่แล้ว

      Ilie Dragsan Adică o carte? Ok dar totuși scurtează și spune la ce te-ai referit?

    • @IlieDragsan
      @IlieDragsan 9 ปีที่แล้ว +1

      John John citeste cartea,caci "prin rabdarea voastra va veti mantui sufletele voastre"

    • @lauS7
      @lauS7 9 ปีที่แล้ว

      Ilie Dragsan Am citit Biblia și este îndeajuns

  • @felicialuchian4359
    @felicialuchian4359 4 ปีที่แล้ว +2

    Femei bătrâne cânta.....zic ei.....cu capul dezvelit! Religia nu mantuieste!

  • @nasopublius
    @nasopublius 8 ปีที่แล้ว +5

    fr Niculita nu a mai facut parte din nicio confesiune, ele nu sunt biblice,.

    • @vasileolariu3941
      @vasileolariu3941 5 ปีที่แล้ว +6

      Iisus nu a facut parte din nici o confesiune asta cu confesiunea ca trebuie sa fi membru intro biserica e falsa este o idee satanica poti sa faci parte din ce confesiune nuti asigura mintuirea cind vine mintuitorul nu ia biserica ca cladire trebuie sa fi pocait cu adevarat si sa faci voia lui altfel nu intrii in imparatia domnului ca pastorii vin cu invataturi false sa aiba membrii cit mai multi sa stiti ca nu este intetesat pastorul de mintuitea sufletului dumneavoastra sa vina bani cit mai multi sa traiasca ei bine si restul facem foamea uitativa cum traiesc ei domnul sa faca lumina ca el este lumina

    • @breabanandrei3233
      @breabanandrei3233 2 ปีที่แล้ว +4

      Te rog sa nu generalizezi nu toți pastorii sunt Compromiși .... trăiesc intr-o biserica unde pastorii își fac treaba fără sa aibă nici măcar un venit o fac voluntar ... bă din contra cei ce au o situație financiară mai buna , susțin biserica .... dacă trăiești in tro biserica unde conducerea aleargă după bani și faimă atunci fa bine și caută alta ... sunt sigur ca exista biserici adevărate unde interesul e mântuirea sufletelor , nu faima și banii ....

    • @elenam5814
      @elenam5814 2 ปีที่แล้ว

      @@vasileolariu3941 👍

    • @elenam5814
      @elenam5814 2 ปีที่แล้ว

      👍