OMUL ȘI TIMPUL I TEHNOPOLIS: DE LA PROGRES TEHNOLOGIC, LA UNIFORMIZARE CULTURALĂ

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 2 ธ.ค. 2023
  • Duminică, 3 decembrie, de la ora 17:00, realizatorul Rafael Udrişte ne invită să urmărim o dezbatere argumentată, despre aspectele pozitive ale impactului tehnologiei în viaţa noastră dar şi despre riscul anihilării intimității fiecăruia, a uniformizării culturale şi a atrofierii creativității noastre. Invitații ediţiei: scriitorul Silviu Man şi avocatul Florentin Ţuca.
    www.tvr.ro/de-la-progres-tehno...
    Impactul tehnologiei asupra obiceiurilor noastre cotidiene este unul evident, dar şi unul subtil. Evident, pentru că modul nostru de a comunica a evoluat. Și subtil, dacă luăm în calcul instrumentele digitale care au schimbat şi continuă să schimbe relația noastră cu mediul înconjurător. Gândiți-vă cât de fragilă este astăzi granița dintre „aici” şi „acolo”, adică dintre „la fața locului” şi „la distanţă”.
    Această nouă paradigmă a fost grăbită, fără doar și poate, de pandemia din 2020, dându-ne iluzia simplificării vieții de zi cu zi, în cele mai concrete aspecte ale ei. Prețul acestei false simplificări este înstrăinarea şi însingurarea membrilor comunităților. Putem merge şi mai departe cu gândul: să ne imaginăm care ar fi impactul inteligenţei artificiale în viața fiecăruia dintre noi, dacă vom ajunge să îi incredinţăm sistemul de justiție, de exemplu. Cât de etic ar fi? Cât de periculos ar fi?
    Pe scurt, tehnologia are un impact cert asupra vieţii noastre. Dar nu vorbim aici doar de instrumente rapide de comunicare, ci şi de riscul anihilării intimității fiecăruia, a uniformizării culturale şi a atrofierii creativității noastre. Tehnologia este benefică, dar poate avea şi efecte negative notabile asupra noastră. Conectarea constantă poate deveni cu timpul invazivă şi stresantă. O altă problemă care apare în contextul discutat este cea a eticii utilizării de informații, a manipulării subtile.
    Iată ce spunea profesorul Read Schuchardt, discipol al lui Neil Postman, despre Tehnopolis și despre autorul ei: „Înainte ca povara necesității digitale să-ți ocupe opt ore din zi și patru din timpul în care ar trebui să dormi, pe vremea când încă îți mai puteai plăti un loc de parcare fără să deții un smartphone, înainte ca propria mașină să te spioneze și să devină driverless, înainte ca deficitul tău de atenție cultural să devină un diagnostic clinic personal, înainte ca autismul să devină o industrie înfloritoare, înainte ca lucrurile pe care le vezi la TV să nu mai poată fi crezute, înainte să-ți dezvolți o hermeneutică a suspiciunii față de tot și toate, înainte ca legea consecințelor neintenționate să devină lege universală și înainte să cauți să te distragi de la distracție prin distracție, înainte să încerci să scapi de colosul implacabil al tehnologiei apelând, seară de seară, la remediul Netflix-and-Chill, înainte ca doctorul să ajungă să-ți prescrie o listă de melodii de pe Spotify pentru reglarea emoțiilor, înainte ca lumea să devină inumană și înainte ca tu să fii șocat de aceste lucruri - a existat un om care le-a văzut pe toate acestea, le-a evaluat, le-a analizat și le-a respins prompt, cu un ultim avertisment pe cât de revelator, pe atât de apocaliptic: devenim ceea ce privim”.
    Despre toate acestea, dar şi despre volumul „Tehnopolis”, de Neil Postman, realizatorul Rafael Udrişte va discuta cu invitații săi, scriitorul Silviu Man şi avocatul Florentin Ţuca.
    TVR Cultural, 3 decembrie 2023
    / tvrcultural
    / tvrcultural
    www.tvr.ro
    www.tvrplus.ro
    / @tvr_online
    Toate drepturile de proprietate intelectuală aparțin #TVR. Conținutul nu poate fi copiat, încărcat pe niciun canal media online sau pe rețele de socializare fără acordul TVR, dar vă mulţumim dacă distribuiţi link-ul nostru.
    TVR este marca înregistrată și este protejată.

ความคิดเห็น • 7

  • @danielamindrila2694
    @danielamindrila2694 6 หลายเดือนก่อน

    Citatul din descriere nu are cum să fie din Postman, poate din prefața cărții.

    • @TVR_online
      @TVR_online  5 หลายเดือนก่อน

      Așa este, citatul era din profesorul Read Schuchardt, discipol al lui Neil Postman. Am modificat, vă mulțumim pentru observație.

  • @victordiaconescu8923
    @victordiaconescu8923 6 หลายเดือนก่อน

    1992 a fost in alt secol.

  • @cipriandangiurgiu9230
    @cipriandangiurgiu9230 5 หลายเดือนก่อน

    Dragilor,din păcate o echipa de filmare însoțește constant prezenta oricărui ierarh,oriunde,în orice biserică, la orice Sf Liturghie!

  • @marcus-nb9ck
    @marcus-nb9ck 6 หลายเดือนก่อน +1

    Vrei sa spui plandemia din 2020, nu pandemia.

    • @misupopescu8379
      @misupopescu8379 3 หลายเดือนก่อน

      Dacă tăceam înțelept rămâneam.
      Despre tine este vorba.

    • @marcus-nb9ck
      @marcus-nb9ck 3 หลายเดือนก่อน

      @@misupopescu8379
      Pfizer sau Moderna? Ce ai la bord?