Judecata de Apoi,este Infricosatoarea Judecata de Apoi,totul este ADEVARUL,Doamne Iisuse Hristoase,Fiul lui Dumnezeu si Cuvantul Lui Dumnezeu,pentru Prea SfantaNascatoare de Dumnezeu,Sfanta Fecioara Maria,miluieste-ne pre noi pacatosii si ajuta-ne sa ne mantuim,amin .
Rugati-va lui Dumnezeu,sa mai aiba milă de noi,oameni buni,ca greșim in fata Lui atât de mult si atat de des.Priviti in jurul vostru ,ce vremuri trăim.DOAMNE ai milă de noi si iarta-ne,nu ne pedepsi dupa greselile noastre.AMIN.
Eu recunosc că sunt cel mai mare păcătos de la facerea lumii, așa să ne ajute Bunul Dumnezeu tuturor, să uităm toate viciile, toate răutățile și toată lumea să intre în împărăția Lui Dumnezeu, Amin!!!
Judecata de apoi ne înspăimântă dar noi ne rugăm cu mare evlavie zi de zi cu adevărat să ne ierte Dumnezeu păcatele cele mari cele grele din stinta si din nestinta iartane Doamne Amin
Sa luam aminte și sa deschidem ochii și sa cerem ajutor de la Dumnezeu sa fim și noi ca niște sf sa aducem slava și mărire Unui singur Dumnezeu slăvit în Tatăl Fiului și Sf DUh Amin
DOAMNE CE NE AŞTEAPTÀ LA SFÀRSITUL LUMII DE ACEEA TREBUIE SA NE INDREPTÀM SÀ NE POCÀIM SÀ AVEM CREDINȚà IN DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS SÀL RUGÀM SA NE IERTE PÀCATDLE DOAMNÈ AJUTÀ🥀🌹🌷🌷🌷🏵
Rugativa neincetat pt intreaga lume sa ne erte bunul Dumnezeu pt traim deja apocalipsa cind va fi desfacuta asaptea pecete va fi inscaunat Anticrist si atunci vine Mintuitorul mult nu mai este.
Foarte adevărat... Eu cred în Dumnezeu și cred ca ar fii bine ca niciodată sa nu ne îndepărtăm de la el.Pentru ca el nu ne va părăsi niciodată chiar dacă suntem păcătoși,el va fii mereu acolo și ne sprijină mereu.Dragostea lui pentru noi este mult prea mare ca sa înțelegem,cat sa ne mai ierte.Il iubesc prea mult!
Fratilor rugativa ca vremea judecati ieste aproape numai prin rugatiune ne putem mintui de pacat și sal iubim pe dumnezeu și pe isus cristos așa cum ne iubeste singura persoana din tot universul acesta ieste dumnezeu care niti odata nu inceteaza iubirea fata de noi rugativa și va pocaiti sufletul
Rugati-va neincetat ca sa nu cadeti in ispita.Trebuie sa ne rugam pt toti,fie ei vi sau morti.pt ca si cei adormiti care au aflat mila si se odihnesc in sanul lui Avraam se roaga pt cei vi.
Asa sa mi ajute bunul dumnezeu pt faptele de caritate locuri de munca creeate iubirea fata de animale cersetori carora le am dat dar doamne te rog judeca ma tu ca eu in fiecare an m am spovedit am fost la slujbe sf maslu * amin!
Aud multi care spun ca dmnz eau ajutat. Multi care spun ca il simt, multi care il pune mereu la mijloc la tot binele ce li se intampla,multi care au frica. Off ce bine de acei oameni care il simt pe dmnz. Eu nu ma rog pentru ca nu simt nimic. As vrea si eu sa fiu ca alti dar nu stiu cum. Cate o date cred ca sunt prea rauvsi asta si este. Oricum felicitari acelor persoane care merg prin viata cu gandul si convincerea ca dmnz exista.
Cand un un fiu , nu asculta si face rele prima data , tatal il povatuieste cu mila si i spune sa nu mai faca , dar a doua oara daca , copilul nu asculta , tatal este indreptatit sa sa il mustre si sa il pedepseasca , ca sa nu mai faca . Aidoma face si Dumnezeu , ne povatuieste cu mila si indurare . Dar dupa , daca nu ascultam si nu facem voia Lui , ne mustra si ne pedepseste cu asprime . ☦
dumnezeu este reprezentarrea puterii univesului pe care omul nu o intelegea. atiunci si_a imaginat o forta care le stapanea pe toate. la incaput l_au crezut bun si iertator. judecata lui era menita sa tina oemenii in echitate ajutorare si toleranta.
Multe experiente am avut dea lungul anilor și am trecut prin multe și bune și rele pana la urma am înțeles că singura persoana care afost linga mine afost dumnezeu care ma ajutat sa trec peste toate
a te ruga pentru morti sai erte pe ei DMNEZEU este cel ma-i buna fapta de pe suprafata pamantului.morti, asteapta rugaciunile celor traitori pe pamant,sunt mii de exemple cum rugaciunea pentru cei plecati sau bucurat sau au scapat de iad.pomenirea celor morti ,biserica face pomenirea lor la fiecare liturghie.
" FLORIN TANASE C.E.F.5 days ago a te ruga pentru morti sai erte pe ei DMNEZEU este cel ma-i buna fapta de pe suprafata pamantului.morti, asteapta rugaciunile celor traitori pe pamant,sunt mii de exemple cum rugaciunea pentru cei plecati sau bucurat sau au scapat de iad.pomenirea celor morti ,biserica face pomenirea lor la fiecare liturghie." Cine a murit mintuit a mers in Raiul Domnului Isus, cine a murit in pacatele lui a mers direct in Iad, Domnul sus spune asta in Biblie, mortul nu mai are nici o sansa ca sa fie mintuit si salvat dela Iad.Toate pomenele si toata coliva de pe lume ,parastasurile si rugaciunile preotilor nu mai poate sa ii ajute, dupa moarte este prea tirziu, de aceea a spus Domnul Isus ca daca azi auzi evanghelia ,acum este timpul sa te pocaiesti caci dupa moarte nu mai ai nici o sansa de mintuire si nimeni sub nici un chip nu te mai poate scoate din Iad. Nu ascultati minciunile preotilor, ei doar vor ca voi sa-i platiti pentru niste slujbe care nu ajuta mortul cu nimic,va doresc banii vostrii ca sa se imbogateasca de pe urma fricii pe care o aveti si din cauza necunoasteri cuvintului lui Dumnezeu. Ei va mint si va prostesc zi de zi.
Daca esti de acord,sa ne rugam noi amandoi sa ne descopere bunul Dumnezeu acest lucru.ascult preotul la Sfanta Liturghie ,citesc putine carti,dar am si experienta din viata.Iisus Hristos a zis nimic spurcat nu intra in imparatia cerurilor,cum aurul se curata prin foc ,asa si sufletele se vor curata prin foc.Liturghia este jertfa cea de taina si curatia sufletului si a trupului.Ceea ce ai scris semnifica ca nu ai nimic in comun cu crestinismul.Cele scrise de tine semnifica,ca de cineva face greseli putine la iad ramane,gresita invatatura .
FLORIN TANASE C.E.F.1 hour ago Daca esti de acord,sa ne rugam noi amandoi sa ne descopere bunul Dumnezeu acest lucru.ascult preotul la Sfanta Liturghie ,citesc putine carti,dar am si experienta din viata.Iisus Hristos a zis nimic spurcat nu intra in imparatia cerurilor,cum aurul se curata prin foc ,asa si sufletele se vor curata prin foc.Liturghia este jertfa cea de taina si curatia sufletului si a trupului.Ceea ce ai scris semnifica ca nu ai nimic in comun cu crestinismul.Cele scrise de tine; Mai Florine, noi nu avem de ce ne ruga pentru ca Dumnezeu sa ne lamureasca in privinta a te ruga pentru cei morti ca Dumnezeu sa ii ierte.Eu nu am ce sa ascult preotii ortodocsi pentru ca eu stiu ca ei spune si invata lumea sa faca asa ceva, Dumnezeu nu are sa vie si sa iti spuna gura la gura ce sa faci,El ne-a dat Cuvintul Sau Sfint odata pentru totdeauna, noi trebuie sa citim Biblia TOATA si nu pe SARITE, si apoi ai sa vezi ca invataturile astea ortodoxe sunt impotriva Cuvintului lui Dumnezeu. De ce crezi tu ca asa de multi preoti ortodocsi se pocaiesc daca religia ortodoxa te invata corect cum sa il slujesti pe Dumnezeu. Tu nu trbuie sa ma crezi pe mine dar te rog cauta pe TH-cam marturisirile Preotilor Ortodocsi care sau pocait deja si vezi de ce s-au pocait, are sa te ajute si pe tine sa cunosti adevarul si cu voia Lui Dumnezeu sper sa te pocaiesti si tu cit de curind posibil, nu astepta pina este prea tirziu ca sa vezi ca ai fost inselat de credinta pe care ai avuto in ortodoxie si preotii lor.
Totul bun si adevărat. Până la rugaciunea catre înger. Asta nu e permis. O spune îngerul din Apocalipsă lui Ioan: "" Eu Ioan, am auzit şi am văzut lucrurile acestea. Şi după ce le-am auzit şi le-am văzut, m-am* aruncat la picioarele îngerului care mi le arăta, ca să mă închin lui. * Apoc 19:10; Dar el mi-a zis: „Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, prorocii, şi cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta. Închină-te lui Dumnezeu.”
Florin Stoica Îngerul păzitor este mijlocitorul nostru catre Dumnezeu, noi nu ne închinăm lui ca unui Dumnezeu ci ne rugăm lui ca unui păzitor al vieții noastre ca sa duca rugăciunea catre Dumnezeu . Una este sa ii cinstim pe ingeri si pe sfinți si alta este adorarea pe care o inchinam numai Lui Dumnezeu.
Pavel Moise un nume deosebit de frumos ai! Doua persoane din Biblie care au iubit pe Dumnezeu si au urmat lucrarea Sa așa cum a vrut El, Pavel si cu Moise. E mai bine dacă ai avea in vedere versetul acesta: "Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni : Omul Isus Hristos … ”. (1Timotei 2 : 5) " Oricui altcuiva te-ai ruga este un pacat. Este adevărat ca este un păcat care poate fi iertat însă nu este permis de la Dumnezeu lucrul acesta deoarece doar Domnul Isus Hristos a murit pentru păcatul omenirii si nimeni altcineva nu poate mijloci decat El!!
Pavel Moise, nu este bine sa dam oamenilor o notă după credința pe care o au. Ci după dragostea si curățenia in care traiesc ei, "caci omul il cunoști după roadele sale", a spus Domnul. Ortodox înseamnă: ορθόδοξος - ορθά δοξάζω τον Θεον Si anume: eu corect (drept, cum trebuie) slăvesc pe Dumnezeu. Oricine iubește si slujeste pe Dumnezeu așa cum El dorește este cu adevărat un ortodox. Dacă te păzești de curvie, de minciună, de furt, si de orice nedreptate este bine. Însă Dumnezeu mai cere ceva: sa nu te increzi in toate astea ca fiind un om bun ci bazându-te pe jerta de la Golgota unde au curs lacrimi pentru mine si pentru tine si pentru fiecare. ("căci cine păzește toată Legea si calcă doar una singură se face vinovat de toate.") În închipuirile minții noastre toți ne vedem buni cand facem ceva bun insa singura cale de a ajunge in cer este Isus Hristos însuși si sangele Său. ("Caci fără Mine nu puteți face nimic.") Eu sunt de religie creștin penticostal. Credința pe care o am eu este in Tatăl si in Fiul, si in Duhul Sfânt. Noi toți ceilalți oameni, sau îngeri, sau serafimi, sau heruvimi nu suntem decat cu toții slujitorii Lui. Doar că ne aflăm in locuri diferite. Dumnezeu sa te ajute.
Florin Stoica nu dau notă dupa credinta unui om , doar am vrut sa inteleg de unde ai aceasta învățătură ca nu e bine sa ne rugăm si la îngeri si la sfinți care duc mai departe rugăciunea catre Dumnezeu (din pacate gresită din punct de vedere ortodox ) .Este foarte bine sa pazesti poruncile dar învățătură cea adevarata spune ca :,,nu exista credință fara fapta si nici fapta fară credință." Eu personal ii compatimesc pe cei de confesiune penticostala deoarece am mulți prieteni care au aceasta confesiune si am observat ca sunt oameni buni si ravnitori iar daca ar mai avea si credință cea adevarata de crestin ortodox singura mantuitoare dăruită nouă de insusi Iisus Hristos Fiul Lui Dumnezeu care s-A nascut din Preacurata Fecioară Maria ar deveni niste adevărați slujitori ai Domnului mantuindu-se pe ei si casa lor. Orice om sincer care cauta cu adevarat mântuirea si pe Dumnezeu il v-A descoperi prin cercetarea neutră adică sa cauți dovezile fiecarei credințe ca si cum nu ai face parte din nici una si văzând ca ortodoxia exista de 2000 de ani neschimbată si ca avem moaste de sfinți neputrezite de 1000 de ani si chiar mai mult si izvoratoare de mir frumos mirositor împreună cu alte minuni cum ar fi Sf Lumina De la Ierusalim si alte milioane de minuni vei realiza ca Ortodoxia este singura credință adevarata si mantuitoare Mila Lui Dumnezeu sa se coboare asupra ta si sa te lumineze
Silver tihyHai sa-ti dau un sfat.Daca nu crezi in Dumnezeu lasa-l asa nul invinui si vorbi de rau ca daca vei fi intr-o cumpana ceva poate i se va face mila de tine si te va salva si atunci o sa intelegi in sufletul tau ca DA este bun cu noi.Sa te lumineze bunul Dumnezeu.
Va îndemn,deci,inainte de toate,sa faceti rugăciuni,cereri,mijlociri,mulțumiri ptr.toți oamenii,...Lucrul acesta este bun si bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mantuitorul nostru, care doreste ca toți oamenii sa fie mantuiti si sa vina la cunostinta adevărului.Caci exista un singurul Dumnezeu si exista un singur MIJLOCITOR între Dumnezeu si oameni;Omul Isus Hristos,care S-a dat pe Sine Insusi ca pret de răscumpărare ptr.toti;Nu ne rugam îngerilor,ptr.a nu minimaliza jertfa Domnului Isus,si ptr.ca ei nu ne pot mantui.Noi avem nevoie de Mântuitorul Isus Cristos,nimic mai putin.
Rugativa pentru cei vii, nu pentru cei morti, pentru morti este prea tirziu, roagate lui Dumnezeu pentru familia ta ca bunul Dumnezeu sa se indure de ei si sa le dea duh de credinta si pocainta, roagate pentru priteni,vecini, pntru cei din guvern ca sa capete lumina si intelepciunea dela Dumnezeu,nu ca ei sa promoveze homoxesualitatea,vrajitoriile, curviile, tilhariile, necinstea ,minciuna si coruptia din guverne .
Andrei Dragos9 hours ago George Capra esti intr-o mare eroare in legatura cu rugaciunile pentru cei morti,probabil pentru ca nu faci parte din ortodoxism(penticostal,evanghelist?) Reply Te rog daca esti asa de bun , arata-mi in Biblie unde scrie ca sa te rogi pentru cei morti , unde scrie ca sa dai de pomana , coliva si parastasuri in numele mortului, eu am citit in Biblie ca sa nu iei nimica si sa nu care cumva sa maninci ceva daca este inchinat vreunui mort , caci toate astea sun incinaciuni la demoni si idoli.
Aurel Cerghit DACA NU STI DE UNDE VII CE ROL AI PE PAMANT SI INCOTRO MERGI DEGEABA TE_AI NASCUT CE FEL DE BUNICI AI AVUT CE PARINTI .INCA NUI TOTULPERDUT CAUTA ADEVARUL CAUTA ADEVARUL SI ADEVARULTI SE VA DESCOPERI PENTRU CA ADEVARUL ESTE DUMNEZEU NU TE LASA DUS DE CEI CARE ITI BAT LA USA SI SPUN VNO LA NOI CA DAI PESTE MINCIUNA DACA IL CAUTI CU ADEVARAT PE DUMNEZEU [RUGACIUNE SINCERA CU INSISTENTA SI PERSEVERENTA]
Un dzeu bun și iubitor nu chinuiește pe nimeni an foc veșnic judecată va avea loc pe perioada de 1000 de ani când Isus va face anvieri și ne vom antalni cu cei dragi pe care i-am pierdut an moarte și numai un Nr limitat de 144 000 vor merge an cer care vor guverna ampreuna cu Isus că regi și o mare mulțime va locui an paradis pe pamant dar ptr a fii salvați trebuie să ascultăm de legile lui dzeu din biblie și să punem an practica ce spune Biblia și apropo citiți mai bine Biblia omul după ce moare nu merge nici an iad nici an rai ci an pământ și nici nu are un suflet care călătorește după moarte ci fiecare dintre noi suntem un suflet! Nui mai duceți pe oameni an eroare anvatatii adevărul nu minciuni! Mă bucur că i-am antalniti pe martorii lui Iehova și am acceptat un studiu biblic și mi s-au deschis ochii și am aflat multe adevăruri!acela că nu există iad și că dzeul adevărat Iehova va aduce un paradis și viața veșnică ptr cei care asculta de el!Biblia spune plata păcatului este moartea ce tot complicați cuvintele bibliei?
canepa gheorghe ATAT DE DOBITOC ESTI MAI CANEPA CA NU MAI VREAU SA MAI SCRIU NIMIC .CAND ATATA LUME PROASTA IN JURUL MEU .CHIAR ATATA DE INCUIATA SA FIE LUMEA ASTA .ATAT DE USOR SE LASA PACALITA DE EREZIE SAU NICI NU STIE CE ESTE O EREZIE .EREZIA ESTE O INVATATURA GRESITA DIN TOATE PUNCTELE DE VEDERE .
„Oare* poate un orb să călăuzească pe un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă? De* ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău? *Mat. 7:3 42. Sau cum poţi să zici fratelui tău: „Frate, lasă-mă să-ţi scot paiul din ochi”, şi, când colo, tu nu vezi bârna din ochiul tău? Făţarnicule, scoate* întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău. *Prov. **18:17** 43. Nu* este niciun pom bun care să facă rod rău, şi niciun pom rău care să facă rod bun. *Mat. 7:16, 17 44. Căci orice* pom se cunoaşte după rodul lui. Nu se strâng smochine din spini, nici nu se culeg struguri din mărăcini. *Mat. 12:33 45. Omul* bun scoate lucruri bune din vistieria bună a INIMII lui, iar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui; căci din** prisosul inimii vorbeşte gura. Ochiul este lumina* trupului tău. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău este plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, trupul tău este plin de întuneric „Cine* dintre voi, dacă-i cade copilul sau boul în fântână, nu-l va scoate îndată afară, în ziua Sabatului?” Eu* vă spun: pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor îl va mărturisi şi Fiul omului înaintea INGERILOR lui Dumnezeu sau De aceea*, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor îl voi mărturisi şi** Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri; Vă* mai spun iarăşi că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi** dat de Tatăl Meu care este în ceruri. *Mat. 5:24. **1Ioan 3:22; 1Ioan 5:14 20. Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi îna Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” Nu oricine-Mi zice: „Doamne*, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Vai* de voi, învăţători ai Legii! Pentru că voi aţi pus mâna pe cheia cunoştinţei: nici voi n-aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre i-aţi împiedicat să intre.” Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi înconjuraţi marea şi pământul ca să faceţi un tovarăş de credinţă; şi, după ce a ajuns tovarăş de credinţă, faceţi din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decât sunteţi voi înşivă. Povăţuitori orbi, care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila!
Nu stiu daca pacatele mele vor mai fi iertate sunt asa de multe incat nu se merita ca Domnul sa ma iarta pe mine.. viata mea este pierduta prin destrabanare si multe altele...poate ca mi-as fi dorit sa nu exzist..un lucru este cert insa il iubesc mult pe Domnul si asta conteaza..nu stiu ce va fi atunci dreptate lui Dumnezeu va fi sigura si cel vinovat voi iesi eu..nu am cum sa fiu iertat am facut prea mult rau m-iam distrus viata😳 ce n-as da so i-au de la capat si sa nu mai fiu un pacatos.
DIN TOATE TIMPURILE CRESTINII ERAU PRIGONITI PE DIVERSE CAUZE-ICOANE,CRUCE,DE CE SUNT CRESTINI,DE CE FAC SEMNUL CRUCII,DE CE SE INCHINA LUI HRISTOS.IN BIBLIE SCRIE ASA,PREOTII SUNT BOGATI SAU FAC DIVERS LUCRURI.UNUL CARE PRATICA CRESTINISMUL IN ADEVAR N-ARE TIMP SA VADA GRESELILE ALTORA,DE VEDE FAPTE URATE LA DIFERITE PERSOANE NU LE COMENTEAZA...BIBLIA ESTE DREPTAR IN VIATA CUM SA TE COMPORTI.BIBLIA A FOST TALCUITA DUPA PLACERILE FIECARUIA SE POATE INTRA IN IAD .ASTAZI VEDEM CA TOATE RELIGIILE ISI ARATA BIBLIA-CORANUL-SAU CUM SE MAI NUMESC,UITE CE SCRIE ASA ZICE A MEA RELIGIE,,,DE NU LE DAI UN PIC DE ATENTIE SUNT VIOLENTI CU TINE.PRIN COMPORTAMENTUL LOR INTELEGI CUM E DE DREAPA RELIGIA.O RELIGIE CUM E ORTODOXIA PRACTICATA ASA CUM ESTE PERFECTA ALTA RELIGIE NU ESTE,ARE DOGME PENTRU CEI CE VOR SA FACA ASCULTARE.ORTODOXIA ARE PERFECTIUNE IN CULTUL SAU,MAJORITATII NU LE PLACE UNDE SE POATE GASI PACEA IN RUGACIUNE..
Biserica Ortodoxa a prigonit celelalte religii foarte rau cu ajutorul Guvernului Roman, ei chiar si acum dupa asa zisa Revolutie a inceput sa prigoneasca religiile protestante pe care ei le numesc Sectante, ei nu se leaga de musulmanii care ii omoara pe ortodocsi dar si pe toti ceilati de alte religii caci le este frica de ei, dar ii persecuta pe pocaitii de diferite culte cum sunt Baptistii, Penticostalii ,Crestinii Dupa Evanghelie si pe alti care sunt mai buni credinciosi decit ei, Ati auzit vreodata ca o Biserica Baptista sau Penticostala sau una Crestin Dupa Evanghelie sa persecute sau sa bata credinciosii de alte religii vreodata, NICI ODATA, dar Biserica cea Dreapta Ortodoxa a dat mina dea lungul veacurilor cu Satana - Deavolul si a persecutat pe toti iar acuma se lauda ca sunt singura Religie si Biserica Sfinta si Dreapta. Ce minciuna nerusinata si strigatoare la cer, dece va pleaca Popii din bisericile voastre si se POCAIESC daca voi sunteti Sfinti ???
Trebuie sa avem un punct de pornire. Al tau se pare e dupa multe secole...insa al nostru al neamului romanesc este tocmai prin Andrei primul chemat de Domnul. Sf Ap Andrei ne-a dat noua credinta prin viu grai fata la fata si inclusiv azi se poate vizita pestera unde a locuit. Prima scoala in tinutul romanesc a fost tot incadrul biserici si anume la manastire. Locasurile de cult au fost ale noastrre ale romanilor....dar fiind cuceriti si sub stapanire - mai ales in Ardeal- au incercat sa ne tranforme si sa ne piarda- vezi Ip si Traznea- luandu.ne de la nume(sau modificandul dupa ca) si pana la credinta. eu sunt nascut si botezat ortodox, si datorita unui coleg al meu evanghelist(ascunzand insa credinta lui dupa nume) a incercat sa ma evanghelizeze dupa ratiunea lui explicand ca sa se potriveasca cuvantul bibliei(si anume una fara prefata ne stiind nici macar ce citesti-banuiesc ca o fi fost cornilescu cel care a ¨tradus-o in spiritul reformat¨) cu felul lui de a crede ...asa ca la ceea ce el imi explica eu citeam sa vad daca chiar asa o fi ne avand eu orele care le au ei de explicare a bibliei ...am fost cu bun simt si icercand sa ii arat ce am citit si ce crede el.. una dintre explicatii a fost ca Maica Domnului ar mai fi avut copii- aratandu-mi chiar citat din Biblie unde il striga pe Invatator ca mama Lui si fratii Lui Il asteapta afara!...ma gandeam ca biblia lui o fi diferita...am ajuns acasa si am citit dinou iar capitole mai jos Domnul Iisus raspundea ca toti acei care il iubesc si asculta facand voia Tatalui sunt cu totii fratii Lui! ----asta am gasit eu nestiutor si neinvatat dar nu a vrut sa intaleaga si sa ascilte chiar raspunsulñ Domnului---- citind mai mult am gadit la unul dintre parintii ortodocsi; spunea sa avizezi ca e pe drumul pierdut dar sa nu insisti sa il atragi ca doar rau o sa iti lase in inima(gandind si cautand alte exemple pentru al face sa creada si sa inteleaga ca grreseste)iar el nu va mai cugeta si va merge zambind inainte; ca intorcerea la Dumnezeu Adevarat si nu cum noi intelegem fiecare se vface doar rugandu-ne pentru ei si cand Domnul le da o greutate in viata in zilele noastre raul si stricaciunea vine dinauntrul bisericii astfel incat sa nici nu ne putem da seama de rau...alt coleg catolic in contact cu lumea homosexuala si moderna i se pare normal casatoria intre aceleasi secte si infierea de copii - baiat cu liceu catolic de teologie- atentie ca tine post si se impartaseste- dar fumeaza, petrece prin cluburi si face plaja la nudisti!---m-a nenorocit baiatul acesta cu credinta lui...citind ce crede papa nu gresea deloc multi ortodocsi(para-ortodocsi le zic eu)aduc adugiri si reguli noi aratand o imagine modificata lupta nu se da aici pe net si cu nasul in carti, in psalmi lui David si in delunga rugaciune numai bine Doamne Ajuta
Croow Camiel, faptul ca apostolul Andrei a fost in Romania, nu e o dovada de crestinism. In Israel a predicat Insusi Isus Hristos si cati evrei sunt crestini? As vrea sa va invit sa studiati trecutul crestin al tarii noastre si sa vedeti ca au fost martiri (adica crestini omorati), de cine?- de populatia autohtona. Aveti grija la valul "modei". Adica la miscarea maselor care mere dupa curent. In duminica floriilor Domnul Isus a intrat in uralele poporului in Ierusalim si la cateva zile mai tarziu acelasi popor striga: "rastigneste-L, rastigneste-L". Va rog sa mai notati schimbarea continua a credintei ortodoxe- schimbare facuta de preoti, la sinoadele ecumenice: In anul 321 imparatul Constantin hotaraste la Sinodul de la Niceea sfintirea duminicii. (Inca biserica tinea Sabatul biblic). In anul 364 Sinodul de la Laodiceea recomanda la inceput in canonul 14 ''sa se citeasca Evangheliile si parti din Biblie in fiecare Sabat''. Mai tarziu in canonul 29, obliga pe crestini ''sa lucreze in Sabat, iar iudaizantii sa fie despartiti sau exclusi de la Hristos''. Anul 375 introducerea Craciunului (25 decembrie) ca zi de nastere a Mantuitorului. Tot in acest an se introduce adorarea ingerilor si a sfintilor morti (exact ca la pagani). Anul 386 a hotarat schimbarea numelui ''Dies Solis'' -Ziua Soarelui in ''Dies Domnenica''. Anul 450 este instituita pedeapsa cu moartea pentru cei care respecta Sabatul biblic. Anul 586 pentru prima data turnul unei biserici este decorat cu o cruce. Anul 692 Sinodul Trulan II interzice orice serviciu de cult in ziua Sabatului. Anul 750 papa primeste puterea civila. anul 787 se introduce inchinarea la cruce, icoane si moaste. Anul 850 se introduce sfintirea apei. Anul 1850 dupa exemplul catolic Fecioara Maria este declarata mijlocitoare impreuna cu Domnul Hristos. si mai sunt si altele. Cred ca daca ati studia Biblia cu rugaciune ati intelege ca Dumnezeu vrea oameni de caracter, care sa nu fure, sa nu minta, sa nu curveasca, sa nu se inchine la ce fac ei, sa nu ucida. In schimb, dupa nenumarate schimbari biserica ofera o mantuire ieftina, bazata pe niste ritualuri, care nu schimba sufletul in bine.
Dan traveler Oricat ai vrea sa le colorezi sau nuantezi uiti un lucru : POPORUL ROMAN A PRIMIT INVATATURA DE CREDINTA DIRECT DE LA APOSTOLUL ANDREI - UCENICUL DOMNULUI - iara secta (cuvantul secta o gasesti in unul dintre comentariile la acest videoclip) din care faci parte si-a creat cu mana omeneasca propia dogma( invatatura/interpretare) in secolele XVI
Oameni buni , nu credeti pe orice mincinos care va va vorbi despre Dumnezeu, voi trebuie sa cititi Biblia si sa cunoasteti voia lui Dumnezeu si sa nu va rataciti caci veti merge in Iad chiar daca nu veti crede ca exista IAD, aveti grija ca necredinta voastra sa nu va puna intro situatie teribila in care Sfintul Dumnezeu nu o sa va vrea inapoi, o sa va impietreasca inima asa cum a impietrito pe a lui Faraon ,Regele Egiptului cind Dumnezeu a trimes pe Moise si pe Aron la el ca sa lase poporul Evreu sa plece acasa in tara lui dupa mai mult de 400 de ani de sclavie . Dumnezeu ia impietrit inima caci sa rasculat impotriva lui Dumnezeu si nu a crezut in EL, Domnul Isus ne spune clar ca sunt oameni pe care Dumnezeu nu ii mai vrea sa le dea inca o sansa sa se pocaiasca ca sa fie si ei iertati de pacatele lor . Cititi in Noul Testament la : MATEI- 13 ; 10-17 , si luati bine seama sa nu cumva sa intrati in acea categorie caci o sa fie vai si amar de voi. Isus le-a răspuns: „Pentru că vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei cerurilor, iar lor nu le-a fost dat. Căci celui ce are, i se va da, şi va avea de prisos; iar de la cel ce n-are, se va lua chiar şi ce are. De aceea le vorbesc în pilde, pentru că ei, măcar că văd, nu văd, şi măcar că aud, nu aud, nici nu înţeleg. Şi cu privire la ei se împlineşte prorocia lui Isaia, care zice: „Veţi auzi cu urechile voastre, şi nu veţi înţelege; veţi privi cu ochii voştri, şi nu veţi vedea. Căci inima acestui popor s-a împietrit; au ajuns tari de urechi, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec.” Dar ferice de ochii voştri că văd; şi de urechile voastre că aud! Adevărat vă spun că mulţi proroci şi oameni neprihăniţi au dorit să vadă lucrurile pe care le vedeţi voi, şi nu le-au văzut; şi să audă lucrurile pe care le auziţi voi, şi nu le-au auzit. (Matei 13:10-17) ;
George Capra MA CAPRA DUTE SINGUR IN IAD .ORI CUM ASTIA NU VOR SA MEARGA CU TINE VOR MERGE SI EI IN IAD DAR MAI TARZIU DESCHIDELE CALEA TU CATRE IAD .NU LE MAI BAGA CITATE DIN BIBLIE CI TE STRADUESTI ATAT SA II CARI DUPA TINE IN IAD .NU STII CA ORB CALAUZIND PE ORB SE DUC AMANDOI IN GROAPA S_AU TE IMINGE DIAVOLUL SA CARI CAT MAI MULTI LA PIERZARE .
George Capra daca citesti. biblia de. ai nevoie sa mergi la adunarile voastre ca nu toti suntem pentru atilcui biblia si este nevoie de episcop sau preot
Oare esti insuti un ROBOT, UN COMPUTER pe care Dumnezeu sa il programeze, nu esti un OM. Pentru ca Dumnezeu a pus in inima omului , gindul binelui si al raului, alege tu singur viata sau moartea,Dumnezeu nu forteaza pe nimeni ca oamenii sa il iubeasca.Cine esti tu de il gasesti vinovat pe Dumnezeu, ce rau tia facut el tie, el spune ca se va indura de cine ii lace lui, nimeni nu poate sa-l acuze pe Dumnezeu pentru ca el vrea sa fie bun si sa faca bine la uni oameni, doar nu faci si tu ce vrei cu ce este al tau?
Pentru cä Dumnezeu ia fäcut sfinti pe oameni dupä chipul si asemänarea Lui,dar oameni umblä cu siretenii pentru cä nu au acceptat adevärul lui Dumnezeu.Citeste Romani cap. 1,vers 18.Mänia lui Dumnezeu se descoperä din cer impotriva oricärei necinstiri a lui Dumnezeu si impotriva oricärei nelegiuri a oamenilor care inäbuse adevärul in nelegiurea lor.Dragul meu(,a mea) te rog citeste mai departe acest pasaj Biblic te va ajuta sä intelegi voia lui Dumnezeu.Vreau sä-ti spun ceva: eu am un frate de trup si acest frate numai räu mi-a fäcut toatä viata si si acuma cänd i-ti scriu mi-a fäcut mult räu ,totusi eu continui sä-i fac bine ce zici de asta? Tot in Romani scrie, nu te läsa biruit de cel räu ci biruieste räul prin bine Dumnezeu sä-ti ajute dragul meu s-u draga mea.
Un copil micut care sa nascut abea de citeva zile , nimeni nu la invatat sa faca rau, dar el plinge incontinu pina cind cineva il ia in brate, la un an sau doi deja face prostii de numa numa, parintii ii spune sa nu faca rau si citeodata il mai si loveste cu palma sau cu o lingura de lemn iar el plinge de numa numa dar dupa ce ii trece supararea iar face raul pentru care a fost pedepsit si parintii lui iau spus sa nu-l mai faca.Nimeni nu ia invatat la facut rau, noi avem raul in inima noastra de cind ne-am nascut . Asa suntem noi oamenii, noi vedem ca cei rai ajung la puscarie, caci cine fumeaza isi risipeste banii pe otrava, cei ce beau alcool ajung ca niste animale, cite violuri si crime nu s-au comis de betivi, cite accidente mortale au cauzat betivii si cei ce folosesc drogurile si totusi cu toate ca stim cu totii ca oamenii nu trbuie sa faca asa ceva ,ei le tot fac incontinu, citi puscariasi eliberati doar de citeva zile nu comit crime din nou si ajung inapoi in puscarii. Asa este si relatia dintre OM si DUMNEZEU, nu Dumnezeu este de vina caci omul este rau ci Omul insusi, a fost rau si neascultator de Dumnezeu inca din Gradina Edenului.
raiul si iadul sant reprezentari ale fricii omuluu de necunoscut . religia lui isus a fost un mijloc de a tine oamenii uniti. dar unii s_au folosit de religie pt a capata puterea : s_,au proclamat conducatori in numele religiei . conducatorii crestini au dus cruciade contra musulmanilor . iar cei musulmani au ripostat . si astszi se duc razboaie in numele unei religii .
Toader Timis A fost cojoc nu manta nu era militar sa poarte manta .Orice obiect de la un om cu viata sfanta si curata si fiind in adevar de credinta este dar si dinecuvantare ,poate fi si sfintitoare .Fiind_ca e stropita cu lacrimi si rugaciune neancetata .
Toader Timis Pardon cojocul lui Ilie nu mantaua da a fost .Toate lucrurile care apartin unui sfant precum a fost Ilie sunt purtatoare de sfintenie .Ce a cerut proorocul ELISEI DE LA ILIE CAND SA RIDICAT ILIE LA CER CU CARUL DE FOC .SAI DEA DUBLU PUTEREA DE SFINTENIESI BINE INTELES SI FACEREA DE MINUNI .ILIE IA RASPUNS GREU LUCRU IMI CERI SI ATUNCI IA ARUNCAT COJOCUL.ELISEI CAND S A INTORS DE LA LOCUL DESPARTIRII DE ILIE NISTE COPII ZBURDALNICI STRIGAU DUPA EL CHELULE ,CHELULE ATUNCI IA BLESTEMAT SI UN URS DIN PADURE ESINDI_AU UCIS PE TOTI 42 DE COPII ,ASTA UN EXEMPLU SA NU RAZI DE UN OM A LUI DUMNEZEU SI SFANT .DECI TOTI SUNT A LUI DUMNEZEU CAT SUNT IN VIATA PANTEASCA SI VOM FI SI IN LUMEA CEALALTA DACA II VOM URMA INVATATURILE LUI CHEAR PANA LA JERFA SUPREMA .DACA VOM FACE FARADELEGI SI VOM URMA INVATATURILE ERETICILOR MAI BINE NE VOM LEGA O PIATRA DE GAT SI NE VOM ARUNCA IN MARE CA TOT DEGEABA TRAIM ASTA SE INTELEGE RATACITI EGAL SECTARI SI TOATA PLEEADA DE MII DE RATACITI VEDETI CTE MII DE MINCIUNI SUNT INSA ADEVARUL O SINGURA RELIGIE IL ARE CAUTATI_O!!!!
ma scuzi ca intreb dar eu stiu ca dumnezeu este creator nu ziditor cum spui tu ...(.de la inceputul zidiri lumi).....poate creerea lumi ..nu zidiri ...dumnezeu este creator nu ziditor ...
Daca vocea dansei este infioratoare . Cum va fi vocea , Stăpânului Hristos la Judecata de Apoi , cand i va judeca cu dreptate pe pacatosi si le va rostii sentinta definitiva si vesnica la chinurile cele vesnice . Cand un un fiu , nu asculta si face rele prima data , tatal il povatuieste cu mila si i spune sa nu mai faca , dar a doua oara daca , copilul nu asculta , tatal este indreptatit sa sa il mustre si sa il pedepseasca , ca sa nu mai faca . Aidoma face si Dumnezeu , ne povatuieste cu mila si indurare . Dar dupa , daca nu ascultam si nu facem voia Lui , ne mustra si ne pedepseste cu asprime . ☦
@@mariusvalentinbalcan9955Vocea Domnului este muzica pentru urechile Creștinilor însă vai de aceea care și au bătut joc de Dumnezeu de cei care nu l au acceptat pe Dumnezeu în viața lor
Si o intrebare la care sa cautati sa raspundeti va rog! Daca Dumnezeu e dragoste si daca El va domni vesnic (si chiar asa e), cum ar putea sa permita in Universul Sau curat un loc de chin vesnic? Ia ganditi-va! Adica sa se chinuie la nesfarsit poate unele din rudele tale si tu sa te "bucuri" in rai. Asta e o MINCIUNA fratilor. Si minciuna vine de la diavol, de la prima minciuna spusa Evei: "hotarat ca nu veti muri, ci veti fi ca Dumnezeu" si de atunci oamenii se tot cred dumnezei nemuritori. Sufletul omului e muritor odata cu trupul. Biblia spune foarte clar asta: 1 Cei morti nu stiu nimic: Eclesiastul 9: 5 si 10. 2 Cand spune David ca va fi multumit Psalm 17:15; unde e mormantul lui -Faptele apostolilor 2: 29 si 34. 3 Sunt cei drepti acum in cer? (afara de snopul de leganat- Enoh, Ilie, Moise si cei luati de Isus la Invierea Lui-24 de batrani) Evrei 11: 39 si 40. 4 Cand vor invia cei neprihaniti 1 Tesaloniceni4: 16 - abia la a Doua Venire a Domnului Hristos (Invierea I din Apocalipsa 13) 5 Cine este singurul nemuritor? Dumnezeu vezi 1 Timotei 6: 16; oamenii drepti doar cauta nemurirea Romani 2:7 6 Unde spune Daniel ca dorm cei morti? Daniel 12:2. Moartea e prezentata in pente 100 de locuri in Biblie ca un somn- vezi invierea lui Lazar din Ioan cap 11. 7 Ce se va intampla cu cei rai? Apocalipsa 20: 9 "Dar din cer s-a coborat un foc care i-a mistuit."-fiecare dupa faptele lui, unii ard mai mult altii mai putin si EFECTUL FOCULUI este vesnic. Asta e IADUL- un iaz de foc si Satana va arde si el acolo pana se va termina de ars. Iadul va fi pe pamant dupa mia de ani din Apocalipsa 20. Apoi Dumnezeu va recrea pamantul in frumusetea edenica si "Nu se va mai vorbi niciodata de neamul celor rai." Isaia 14: 20. Atunci de unde chestia cu iadul vesnic? De la pagani! Cercetati si veti vedea ca se gaseste in toate religiile pagane si a fost adusa in crestinism de preoti. De asta zic ei sa nu cercetati Biblia ca va rataciti- de fapt descoperiti adevarul si raman fara pomeni. Daca iadul ar fi vesnic atunci cei rai vor blestema si vor urla perpetuand pacatul la nesfarsit! Da Dumnezeu spune ca: Apocalipsa 22: 3." Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu si al Mielului vor fi in ea. Robii Lui Ii vor sluji. " Asa sa va ajute Dumnezeu!
Dan tu trebuie sa fii martor sau ceva de genu...Domnul a spus o pilda cu bogatul nemilos care nici macar firmiturile nu dadea la cel sarac si amarat de la poarta la care ii lingeau cainii bubele Acolo vorbeste de iad clar. Oare nu sunt pildele pentru invatatura? Oare Maida Domnului nu este Fericita in mai mukte ocazii de oameni prin Duhul Sfant vorbea?(cand Petru a raspuns la intrebarea Domnului cine zice lumea ca sunt si cine credeti voi ca sunt, Domnul ia zis ca Duhul Sfant ia descoperit)
cred in unul Dumnezeu.dar in biserica cu mana pe inima va spun ca nu mai cred.oameni ca noi care le place mai mult cele trupesti decat cele duhovnicesti vor bani sa traiasca bine mai bineinteles.de ce nu faceti spitale si camine de copii si de batranii si faceti biserici pt cutia milei a cui mila...
sebastian dany SA. STI. CA. VEI. DA. RASPUNS. BUNULUI. DUMNEZEU. PENTRU GINDIREA. CE. TI _AI EXSPUSO. LA INTREAGA. LUME. NU. TE. ITERESEAZA. DE. SUFLETUL. TAU??? GINDESTETE. CE. RASPUNS. VEI DA. LA. JUDECATA,
Interpretare biblica tipic ortodoxa. Pardon, uitasem ca nu au voie sa citeasca biblia. Mai degraba poveste transmisa prin viu grai de la un "sfint parinte" care a visat-o cand se intorcea de la a 9-a vama ca i s-a stins lumanarea de pe un colac de la pomana.
Nu stii ce inseamna ortodoxism deci nu poti vorbi despre. Nu cel ca mine care se numeste ortodox si se bate cu pumnul in piept e exemplul ci cel care toata viata o dexica Domnului su aceia sunt calugarii, pustnicii si mirenii care tot momebtul se zbat sa implineasca voia Domnului In bilblie scrie ca mukte minuni a mai facit Domnul Iisus Hristos ca daca s-ar scrie nu ar incapea cartile in lume- acesta e viu grai- la fwl ca si indemnul Domnului Iisus Hristos ca sa se duca la toti sa spuna cat bine ia facut Mai mult Sf Ap Andrei ce a trait intr o pestwra in Dobrogea a transmis prin viu grai Cuvantul si Invataturi
Credinta in Sfintul Dumnezeu si vorbirea porcoasa cu injuraturi si blesteme nu merge mina in mina bine inaintea lui Dumnezeu.Copii adevarati ai lui Dumnezeu nu injura sau vorbesc cuvinte nevrednice care nu aduc slava si onoare Domnului Isus, in Biblie scrie clar : SA NU VA IESE DIN GURA CUVINTE PORCOASE : folosind astfel de vorbe este un mare pacat impotriva lui Dumnezeu.Dumnezeu nu il va lasa nepedepsit pe pacatosul care nu se pocaieste de pacatele lui si nu inceteaza de a pacatui.
Nu se poate ca din acelasi izvor sä curgä si apä curatä si apä murdarä,tu nu poti sä slujesti la 2 stäpäni si pe Dumnezeu si pe mamona ori unu ori altu tu doar sä faci diferenta.
Silver tihy3 weeks ago voi chiar credeți în toate astea; Vezi ,chiar firea ta paminteasca si pacatul pe care l-ai mostenit dela parintii tai cind tu te-ai nascut te face sa te razvratesti impotriva lui Dumnezeu , tu personal ai dreptul acesta pentru ca Dumnezeu nu te va obliga SA CREZI IN EL, DAR LA URMA VA FI VAI SI AMAR DE TINE PENTRU RAZVRATIREA PE CARE TO O ARATI IMPOTRIVA lUI. DEACEA TOTI OAMENI CARE SA IMPOTRIVESC CUVINTULUI SI A VOEI SFINTE A LUI DUMNEZEU SUNT RAI SI VOR PRIMI PLATA RAUTATII LOR LA JUDECATA CIND VOR MURI SI VOR STA SINGURI IN PREZENTA LUI DUMNEZEU.
Liber Eliberat nu poti sa desparti pe Hristos Dumnezeu de Cruce .Crucea este semnul invieri si nu al morti , Crucea este arma ne biruita de biruinta Pe Cruce a fost rastignit Domnul Iisus Hristos , deci este semnul Fiului Nimic nu este minciuna nici rastignirea nici crucea deci este semnul Fiului
gabi gheorghe Unde găsești toate acestea în Biblie ? EL este separat de cruce ,(deșii creștinilor le place să-L vadă mereu răstignit ), EL nu a apărut niciodată undeva cu crucea să o arate oamenilor ca sfintă , idolatria sectelor înființate în secolul trei este un fapt josnic și vrednic de moarte veșnică .
Biblia spune ca:"Le-am dat si Sabatele Mele, sa fie ca un semn intre Mine si ei, pentru ca sa stie ca Eu sunt Domnul care-i sfintesc. (Ezec.20:12) Sfintiti Sabatele Mele, caci ele sunt un semn intre Mine si voi, ca sa stiti ca Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru!" (Ezec.20:20) Deci SEMNUL e Sabatul, pentru ca in porunca a 4-a Dumnezeu se descopera fiind Creator si Stapan al Pamantului. Scrie undeva in Biblie despre cruce ca fiind semnul lui Dumnezeu? Eu nu am gasit.
Sectarule taci! 18.Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu. (I Cor.1:-18) . 30.Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă. (Matei 24:30 ) .Inafara Bisericii nu exista mantuire -Sf.Ciprian al Cartaginei ...Inafara Ortodoxie nu exista mantuire..Toti sectantii si ereticii ajung in iad daca nu se introc la Adevarata Credinta ...
Multe experiente am avut dea lungul anilor și am trecut prin multe și bune și rele pana la urma am înțeles că singura persoana care afost linga mine afost dumnezeu care ma ajutat sa trec peste toate
Așa să ne ajute Dumnezeu, după faptă și răsplată pentru tot ce este Sf judecată de apoi
Amin Amin Amin Doamne Iisus Hristos ajută Omul și copiii
Doamne iarta mi mie greselile mele,cele cu voie s au fara de voie Amin!
Doamne Isuse Hristoase fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne si ne iarta pe noi pacatosii- Amin!
MULTUMES DOAMNE pentru TOATE ce ne daruiesti DOAMNE Ajuta pe TOATA LUMEA Amin ❤🙏🏼🙏🏼🙏🏼
Buna seaea,dulce glas povestitorsi va sarut mina dreapta,suflet binecuvintat !❤❤❤
Dumnezeu să ne aibă an paza sa. Amin.
DOAMNE IISUSE HRISTOASE,FIUL LUI DUMNEZEU MILUIESTE-NE PE NOI PACATOSII,AI MILA DE NOI SI IARTA-NE DOAMNE NESABUINTA NOASTRA CEA MULTA
In Hristos suntem sfinti noi suntem biserica
Doamne miluiestene pe noi păcătoși Amin
Judecata de Apoi,este Infricosatoarea Judecata de Apoi,totul este ADEVARUL,Doamne Iisuse Hristoase,Fiul lui Dumnezeu si Cuvantul Lui Dumnezeu,pentru Prea SfantaNascatoare de Dumnezeu,Sfanta Fecioara Maria,miluieste-ne pre noi pacatosii si ajuta-ne sa ne mantuim,amin .
In Hristos suntem sfinti. Isus te iubeste si are un plan pentru viata ta . nu te ruga Mariei este idolatrie in Biblie nu scrie sa ne rugam ei .
AMIN!
Foarte adevărat să mulțumim lui Dumnezeu pentru ce primim cu bune și rele .Le-am primit după cum am meritat .
Doamne Iartăne!!
Doamne Iisuse Hristose fiul lui Dumnezeu miluieștene pe toată familia mea și nu ne judeca după faptele noastre Amin30 August 2019
Buna sunt Mihai am 18 ani chiar apreciez ca îl lauzi pe Dumnezeu.. Doamne Ajută-ne Amin.
Să ne ierte Dumnezeu
Amin isuse Hritoase iubit hn duratorul nostru tatal ceresc
Rugati-va lui Dumnezeu,sa mai aiba milă de noi,oameni buni,ca greșim in fata Lui atât de mult si atat de des.Priviti in jurul vostru ,ce vremuri trăim.DOAMNE ai milă de noi si iarta-ne,nu ne pedepsi dupa greselile noastre.AMIN.
Eu recunosc că sunt cel mai mare păcătos de la facerea lumii, așa să ne ajute Bunul Dumnezeu tuturor, să uităm toate viciile, toate răutățile și toată lumea să intre în împărăția Lui Dumnezeu, Amin!!!
Judecata de apoi ne înspăimântă dar noi ne rugăm cu mare evlavie zi de zi cu adevărat să ne ierte Dumnezeu păcatele cele mari cele grele din stinta si din nestinta iartane Doamne Amin
Dumnezeu să ne ajute să facem voia sa!!
Doamne ajuta necredinței mele AMIN!!!!😇😇😇😇😇
Doamne Iartă credinței mele slabe, Ajută-mă si Arată-mi Doamne cum să mi întăresc credința-n Tine!
Slava puterii tale Doamne !
Doamne ajuta amin!!!!
Bunul Dumnezeu sa ne ajute...Amin
Doamne Dumnezeul nostru mare si sfint ai grija doamne de noi iartane Doamne si ne miluieste pe noi pacatosi
Trebuie sa ne rugam sa ne erte dumnezeu
Dumnezeu sa va intareasca si sa va ocroteasca in lucrarea aceasta extraordianara de folos pentru sufletele oamenilor pe care o faceti !!!
Sa luam aminte și sa deschidem ochii și sa cerem ajutor de la Dumnezeu sa fim și noi ca niște sf sa aducem slava și mărire Unui singur Dumnezeu slăvit în Tatăl Fiului și Sf DUh Amin
Slava Domnului
Fiecare sa se roage Domnului asa cjm crede de cuviinta sa o faca iar Domnul la judeca ne va swacoperii ce am fa it bine si ce nu. Doamne ajuta
Sunt asa de bucuroasa cind aud asa cuvinte spre lauda lui Dumnezeu Amin
adevarat grait...
DOAMNE CE NE AŞTEAPTÀ LA SFÀRSITUL LUMII DE ACEEA TREBUIE SA NE INDREPTÀM SÀ NE POCÀIM SÀ AVEM CREDINȚà IN DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS SÀL RUGÀM SA NE IERTE PÀCATDLE DOAMNÈ AJUTÀ🥀🌹🌷🌷🌷🏵
Iartan-e tatal ceresc pe toti !
Rugativa neincetat pt intreaga lume sa ne erte bunul Dumnezeu pt traim deja apocalipsa cind va fi desfacuta asaptea pecete va fi inscaunat Anticrist si atunci vine Mintuitorul mult nu mai este.
Doamne Ajutane
Doamne ajutăne Amin
Mulțumim doamnă ajută
Foarte adevărat... Eu cred în Dumnezeu și cred ca ar fii bine ca niciodată sa nu ne îndepărtăm de la el.Pentru ca el nu ne va părăsi niciodată chiar dacă suntem păcătoși,el va fii mereu acolo și ne sprijină mereu.Dragostea lui pentru noi este mult prea mare ca sa înțelegem,cat sa ne mai ierte.Il iubesc prea mult!
La toate s-a gândit Bunutzul .
Fratilor rugativa ca vremea judecati ieste aproape numai prin rugatiune ne putem mintui de pacat și sal iubim pe dumnezeu și pe isus cristos așa cum ne iubeste singura persoana din tot universul acesta ieste dumnezeu care niti odata nu inceteaza iubirea fata de noi rugativa și va pocaiti sufletul
Adevărat multi sînt lipsiți de minte și fără Dumnezeu. Amin.
Rugati-va neincetat ca sa nu cadeti in ispita.Trebuie sa ne rugam pt toti,fie ei vi sau morti.pt ca si cei adormiti care au aflat mila si se odihnesc in sanul lui Avraam se roaga pt cei vi.
Fie c-a bunu dumnezeu sa ne lumineze
Mulțumim,asa sa ne ajute bunul Dumnezeu
Amin !
Doamne iartane Amin
Asa sa mi ajute bunul dumnezeu pt faptele de caritate locuri de munca creeate iubirea fata de animale cersetori carora le am dat dar doamne te rog judeca ma tu ca eu in fiecare an m am spovedit am fost la slujbe sf maslu * amin!
Doamne iartă-ne pe noi păcătoși am făcut atâtea păcate pana la vârsta de 12 ani
Mare adevăr... doamne.....💕
Să ne ajute Dumnezeu
Aud multi care spun ca dmnz eau ajutat. Multi care spun ca il simt, multi care il pune mereu la mijloc la tot binele ce li se intampla,multi care au frica. Off ce bine de acei oameni care il simt pe dmnz. Eu nu ma rog pentru ca nu simt nimic. As vrea si eu sa fiu ca alti dar nu stiu cum. Cate o date cred ca sunt prea rauvsi asta si este. Oricum felicitari acelor persoane care merg prin viata cu gandul si convincerea ca dmnz exista.
foarte frumos
Asa Sa Ne Ajute Bunul Dumnezeu! Amin
Amin
Amalia Retz filme de actiune
Cand un un fiu , nu asculta si face rele prima data , tatal il povatuieste cu mila si i spune sa nu mai faca , dar a doua oara daca , copilul nu asculta , tatal este indreptatit sa sa il mustre si sa il pedepseasca , ca sa nu mai faca . Aidoma face si Dumnezeu , ne povatuieste cu mila si indurare . Dar dupa , daca nu ascultam si nu facem voia Lui , ne mustra si ne pedepseste cu asprime . ☦
dumnezeu este reprezentarrea puterii univesului pe care omul nu o intelegea. atiunci si_a imaginat o forta care le stapanea pe toate. la incaput l_au crezut bun si iertator. judecata lui era menita sa tina oemenii in echitate ajutorare si toleranta.
Doamne Isuse Hristoase ai mila de noi pacatosii intot timpul si in ziua judecati.
Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu roagate pt noi si copii nostri in ceasul judecati.
Multe experiente am avut dea lungul anilor și am trecut prin multe și bune și rele pana la urma am înțeles că singura persoana care afost linga mine afost dumnezeu care ma ajutat sa trec peste toate
Darius Pinte borse DACA TEA AJUTAT SA TRECI PESTE TOATE RESPECTAL MACAR SCRIINUI NUMELE CU MAJUSCULE S_AU POTE NU INTELEGI CUVANTUL {CU LITERA MARE} .
Bună stimată doamnă apreciez ceea ce faci și îți respect munca depusă.
Mă liniștește!
"Să nu va fie frică de Tatăl ci de judecată"
da asa este
❤🙏🥺🙄😇
multumesc fff frumos
Mădălina Dragus nu. ma. intereseaza
Mădălina Dragus 8
Mădălina Dragus b
Mihai
ADEVARAT!!!
cu toata inima ascult
Domne sa CE vrei cu noi
AMIN ?!
a te ruga pentru morti sai erte pe ei DMNEZEU este cel ma-i buna fapta de pe suprafata pamantului.morti, asteapta rugaciunile celor traitori pe pamant,sunt mii de exemple cum rugaciunea pentru cei plecati sau bucurat sau au scapat de iad.pomenirea celor morti ,biserica face pomenirea lor la fiecare liturghie.
" FLORIN TANASE C.E.F.5 days ago
a te ruga pentru morti sai erte pe ei DMNEZEU este cel ma-i buna fapta de pe suprafata pamantului.morti, asteapta rugaciunile celor traitori pe pamant,sunt mii de exemple cum rugaciunea pentru cei plecati sau bucurat sau au scapat de iad.pomenirea celor morti ,biserica face pomenirea lor la fiecare liturghie."
Cine a murit mintuit a mers in Raiul Domnului Isus, cine a murit in pacatele lui a mers direct in Iad, Domnul sus spune asta in Biblie, mortul nu mai are nici o sansa ca sa fie mintuit si salvat dela Iad.Toate pomenele si toata coliva de pe lume ,parastasurile si rugaciunile preotilor nu mai poate sa ii ajute, dupa moarte este prea tirziu, de aceea a spus Domnul Isus ca daca azi auzi evanghelia ,acum este timpul sa te pocaiesti caci dupa moarte nu mai ai nici o sansa de mintuire si nimeni sub nici un chip nu te mai poate scoate din Iad. Nu ascultati minciunile preotilor, ei doar vor ca voi sa-i platiti pentru niste slujbe care nu ajuta mortul cu nimic,va doresc banii vostrii ca sa se imbogateasca de pe urma fricii pe care o aveti si din cauza necunoasteri cuvintului lui Dumnezeu. Ei va mint si va prostesc zi de zi.
Daca esti de acord,sa ne rugam noi amandoi sa ne descopere bunul Dumnezeu acest lucru.ascult preotul la Sfanta Liturghie ,citesc putine carti,dar am si experienta din viata.Iisus Hristos a zis nimic spurcat nu intra in imparatia cerurilor,cum aurul se curata prin foc ,asa si sufletele se vor curata prin foc.Liturghia este jertfa cea de taina si curatia sufletului si a trupului.Ceea ce ai scris semnifica ca nu ai nimic in comun cu crestinismul.Cele scrise de tine semnifica,ca de cineva face greseli putine la iad ramane,gresita invatatura .
FLORIN TANASE C.E.F.1 hour ago
Daca esti de acord,sa ne rugam noi amandoi sa ne descopere bunul Dumnezeu acest lucru.ascult preotul la Sfanta Liturghie ,citesc putine carti,dar am si experienta din viata.Iisus Hristos a zis nimic spurcat nu intra in imparatia cerurilor,cum aurul se curata prin foc ,asa si sufletele se vor curata prin foc.Liturghia este jertfa cea de taina si curatia sufletului si a trupului.Ceea ce ai scris semnifica ca nu ai nimic in comun cu crestinismul.Cele scrise de tine;
Mai Florine, noi nu avem de ce ne ruga pentru ca Dumnezeu sa ne lamureasca in privinta a te ruga pentru cei morti ca Dumnezeu sa ii ierte.Eu nu am ce sa ascult preotii ortodocsi pentru ca eu stiu ca ei spune si invata lumea sa faca asa ceva, Dumnezeu nu are sa vie si sa iti spuna gura la gura ce sa faci,El ne-a dat Cuvintul Sau Sfint odata pentru totdeauna, noi trebuie sa citim Biblia TOATA si nu pe SARITE, si apoi ai sa vezi ca invataturile astea ortodoxe sunt impotriva Cuvintului lui Dumnezeu. De ce crezi tu ca asa de multi preoti ortodocsi se pocaiesc daca religia ortodoxa te invata corect cum sa il slujesti pe Dumnezeu. Tu nu trbuie sa ma crezi pe mine dar te rog cauta pe TH-cam marturisirile Preotilor Ortodocsi care sau pocait deja si vezi de ce s-au pocait, are sa te ajute si pe tine sa cunosti adevarul si cu voia Lui Dumnezeu sper sa te pocaiesti si tu cit de curind posibil, nu astepta pina este prea tirziu ca sa vezi ca ai fost inselat de credinta pe care ai avuto in ortodoxie si preotii lor.
FLORIN TANASE C.E.F. Verifică acestea cu Biblia ,și vei fi uimit cît au dus preoții oamenii în minciună .
Ionut mai bine sa te iei de mana cu acesti stimati profesiOLOGI AI tai sa "cantati" impreuna pe mix
multumim multe nu stim noi pacatosii
Totul bun si adevărat. Până la rugaciunea catre înger. Asta nu e permis. O spune îngerul din Apocalipsă lui Ioan: "" Eu Ioan, am auzit şi am văzut lucrurile acestea. Şi după ce le-am auzit şi le-am văzut, m-am* aruncat la picioarele îngerului care mi le arăta, ca să mă închin lui.
* Apoc 19:10;
Dar el mi-a zis: „Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, prorocii, şi cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta. Închină-te lui Dumnezeu.”
Florin Stoica Îngerul păzitor este mijlocitorul nostru catre Dumnezeu, noi nu ne închinăm lui ca unui Dumnezeu ci ne rugăm lui ca unui păzitor al vieții noastre ca sa duca rugăciunea catre Dumnezeu . Una este sa ii cinstim pe ingeri si pe sfinți si alta este adorarea pe care o inchinam numai Lui Dumnezeu.
Pavel Moise un nume deosebit de frumos ai! Doua persoane din Biblie care au iubit pe Dumnezeu si au urmat lucrarea Sa așa cum a vrut El, Pavel si cu Moise.
E mai bine dacă ai avea in vedere versetul acesta:
"Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni : Omul Isus Hristos … ”. (1Timotei 2 : 5) "
Oricui altcuiva te-ai ruga este un pacat. Este adevărat ca este un păcat care poate fi iertat însă nu este permis de la Dumnezeu lucrul acesta deoarece doar Domnul Isus Hristos a murit pentru păcatul omenirii si nimeni altcineva nu poate mijloci decat El!!
Florin Stoica mulțumesc si am o intrebare pentru tine: esti ortodox?
Pavel Moise, nu este bine sa dam oamenilor o notă după credința pe care o au. Ci după dragostea si curățenia in care traiesc ei, "caci omul il cunoști după roadele sale", a spus Domnul.
Ortodox înseamnă: ορθόδοξος - ορθά δοξάζω τον Θεον
Si anume: eu corect (drept, cum trebuie) slăvesc pe Dumnezeu.
Oricine iubește si slujeste pe Dumnezeu așa cum El dorește este cu adevărat un ortodox. Dacă te păzești de curvie, de minciună, de furt, si de orice nedreptate este bine. Însă Dumnezeu mai cere ceva: sa nu te increzi in toate astea ca fiind un om bun ci bazându-te pe jerta de la Golgota unde au curs lacrimi pentru mine si pentru tine si pentru fiecare. ("căci cine păzește toată Legea si calcă doar una singură se face vinovat de toate.")
În închipuirile minții noastre toți ne vedem buni cand facem ceva bun insa singura cale de a ajunge in cer este Isus Hristos însuși si sangele Său. ("Caci fără Mine nu puteți face nimic.")
Eu sunt de religie creștin penticostal. Credința pe care o am eu este in Tatăl si in Fiul, si in Duhul Sfânt.
Noi toți ceilalți oameni, sau îngeri, sau serafimi, sau heruvimi nu suntem decat cu toții slujitorii Lui. Doar că ne aflăm in locuri diferite.
Dumnezeu sa te ajute.
Florin Stoica nu dau notă dupa credinta unui om , doar am vrut sa inteleg de unde ai aceasta învățătură ca nu e bine sa ne rugăm si la îngeri si la sfinți care duc mai departe rugăciunea catre Dumnezeu (din pacate gresită din punct de vedere ortodox ) .Este foarte bine sa pazesti poruncile dar învățătură cea adevarata spune ca :,,nu exista credință fara fapta si nici fapta fară credință." Eu personal ii compatimesc pe cei de confesiune penticostala deoarece am mulți prieteni care au aceasta confesiune si am observat ca sunt oameni buni si ravnitori iar daca ar mai avea si credință cea adevarata de crestin ortodox singura mantuitoare dăruită nouă de insusi Iisus Hristos Fiul Lui Dumnezeu care s-A nascut din Preacurata Fecioară Maria ar deveni niste adevărați slujitori ai Domnului mantuindu-se pe ei si casa lor. Orice om sincer care cauta cu adevarat mântuirea si pe Dumnezeu il v-A descoperi prin cercetarea neutră adică sa cauți dovezile fiecarei credințe ca si cum nu ai face parte din nici una si văzând ca ortodoxia exista de 2000 de ani neschimbată si ca avem moaste de sfinți neputrezite de 1000 de ani si chiar mai mult si izvoratoare de mir frumos mirositor împreună cu alte minuni cum ar fi Sf Lumina De la Ierusalim si alte milioane de minuni vei realiza ca Ortodoxia este singura credință adevarata si mantuitoare Mila Lui Dumnezeu sa se coboare asupra ta si sa te lumineze
Silver tihyHai sa-ti dau un sfat.Daca nu crezi in Dumnezeu lasa-l asa nul invinui si vorbi de rau ca daca vei fi intr-o cumpana ceva poate i se va face mila de tine si te va salva si atunci o sa intelegi in sufletul tau ca DA este bun cu noi.Sa te lumineze bunul Dumnezeu.
ce fel de instrumente sunt alea care canta asa frumos , cami place.
nu ai aflat inca? :( lasa mi si mie .
cum adica.
Contaza sa azuti oameni care traduie fapta contaza oameni buni
Conteaza
da, adevarat , dar eu mam referit la muzica din acest videoclip, ma interesa doar unde pot gasi acel canal cu aceste sunete muzicale.
Va îndemn,deci,inainte de toate,sa faceti rugăciuni,cereri,mijlociri,mulțumiri ptr.toți oamenii,...Lucrul acesta este bun si bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mantuitorul nostru, care doreste ca toți oamenii sa fie mantuiti si sa vina la cunostinta adevărului.Caci exista un singurul Dumnezeu si exista un singur MIJLOCITOR între Dumnezeu si oameni;Omul Isus Hristos,care S-a dat pe Sine Insusi ca pret de răscumpărare ptr.toti;Nu ne rugam îngerilor,ptr.a nu minimaliza jertfa Domnului Isus,si ptr.ca ei nu ne pot mantui.Noi avem nevoie de Mântuitorul Isus Cristos,nimic mai putin.
Rugativa pentru cei vii, nu pentru cei morti, pentru morti este prea tirziu, roagate lui Dumnezeu pentru familia ta ca bunul Dumnezeu sa se indure de ei si sa le dea duh de credinta si pocainta, roagate pentru priteni,vecini, pntru cei din guvern ca sa capete lumina si intelepciunea dela Dumnezeu,nu ca ei sa promoveze homoxesualitatea,vrajitoriile, curviile, tilhariile, necinstea ,minciuna si coruptia din guverne .
Andrei Dragos9 hours ago
George Capra esti intr-o mare eroare in legatura cu rugaciunile pentru cei morti,probabil pentru ca nu faci parte din ortodoxism(penticostal,evanghelist?)
Reply
Te rog daca esti asa de bun , arata-mi in Biblie unde scrie ca sa te rogi pentru cei morti , unde scrie ca sa dai de pomana , coliva si parastasuri in numele mortului, eu am citit in Biblie ca sa nu iei nimica si sa nu care cumva sa maninci ceva daca este inchinat vreunui mort , caci toate astea sun incinaciuni la demoni si idoli.
Andrei Dragos
George Capra Ai vorbit drept .
Ana Iordache stan si bran
Şi atunci îşi vor dà seama ce ar fi trebuit să voteze la REFERENDUMUL PENTRU NORMALITATE ...
👑🙏🏻👼👼👼
😢
numai.bunul.D-ZEU.stie.CE.O.mai
fi..nici.stiinta.nici.biserica.nu.stiu.sigur..de.un de.venim.si.ancotro.mergem.Doamne.miluieste.Amín.
Aurel Cerghit DACA NU STI DE UNDE VII CE ROL AI PE PAMANT SI INCOTRO MERGI DEGEABA TE_AI NASCUT CE FEL DE BUNICI AI AVUT CE PARINTI .INCA NUI TOTULPERDUT CAUTA ADEVARUL CAUTA ADEVARUL SI ADEVARULTI SE VA DESCOPERI PENTRU CA ADEVARUL ESTE DUMNEZEU NU TE LASA DUS DE CEI CARE ITI BAT LA USA SI SPUN VNO LA NOI CA DAI PESTE MINCIUNA DACA IL CAUTI CU ADEVARAT PE DUMNEZEU [RUGACIUNE SINCERA CU INSISTENTA SI PERSEVERENTA]
Un dzeu bun și iubitor nu chinuiește pe nimeni an foc veșnic judecată va avea loc pe perioada de 1000 de ani când Isus va face anvieri și ne vom antalni cu cei dragi pe care i-am pierdut an moarte și numai un Nr limitat de 144 000 vor merge an cer care vor guverna ampreuna cu Isus că regi și o mare mulțime va locui an paradis pe pamant dar ptr a fii salvați trebuie să ascultăm de legile lui dzeu din biblie și să punem an practica ce spune Biblia și apropo citiți mai bine Biblia omul după ce moare nu merge nici an iad nici an rai ci an pământ și nici nu are un suflet care călătorește după moarte ci fiecare dintre noi suntem un suflet! Nui mai duceți pe oameni an eroare anvatatii adevărul nu minciuni! Mă bucur că i-am antalniti pe martorii lui Iehova și am acceptat un studiu biblic și mi s-au deschis ochii și am aflat multe adevăruri!acela că nu există iad și că dzeul adevărat Iehova va aduce un paradis și viața veșnică ptr cei care asculta de el!Biblia spune plata păcatului este moartea ce tot complicați cuvintele bibliei?
canepa gheorghe ATAT DE DOBITOC ESTI MAI CANEPA CA NU MAI VREAU SA MAI SCRIU NIMIC .CAND ATATA LUME PROASTA IN JURUL MEU .CHIAR ATATA DE INCUIATA SA FIE LUMEA ASTA .ATAT DE USOR SE LASA PACALITA DE EREZIE SAU NICI NU STIE CE ESTE O EREZIE .EREZIA ESTE O INVATATURA GRESITA DIN TOATE PUNCTELE DE VEDERE .
Martor ticalos : Tu vorbesti care tiau spalat creeru In nimeni altu nu e mintuire decit ISUS :
@@grigoreflorea5372de ce îl judeci și il jicnești poate anumite chestii îl fac să zică asta, nu ?
„Oare* poate un orb să călăuzească pe un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă?
De* ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău? *Mat. 7:3 42.
Sau cum poţi să zici fratelui tău: „Frate, lasă-mă să-ţi scot paiul din ochi”, şi, când colo, tu nu vezi bârna din ochiul tău? Făţarnicule, scoate* întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău. *Prov. **18:17** 43. Nu* este niciun pom bun care să facă rod rău, şi niciun pom rău care să facă rod bun. *Mat. 7:16, 17 44.
Căci orice* pom se cunoaşte după rodul lui. Nu se strâng smochine din spini, nici nu se culeg struguri din mărăcini. *Mat. 12:33 45.
Omul* bun scoate lucruri bune din vistieria bună a INIMII lui, iar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui; căci din** prisosul inimii vorbeşte gura.
Ochiul este lumina* trupului tău. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău este plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, trupul tău este plin de întuneric
„Cine* dintre voi, dacă-i cade copilul sau boul în fântână, nu-l va scoate îndată afară, în ziua Sabatului?”
Eu* vă spun: pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor îl va mărturisi şi Fiul omului înaintea INGERILOR lui Dumnezeu sau De aceea*, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor îl voi mărturisi şi** Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri;
Vă* mai spun iarăşi că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi** dat de Tatăl Meu care este în ceruri. *Mat. 5:24. **1Ioan 3:22; 1Ioan 5:14 20. Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi îna Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.”
Nu oricine-Mi zice: „Doamne*, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.
Vai* de voi, învăţători ai Legii! Pentru că voi aţi pus mâna pe cheia cunoştinţei: nici voi n-aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre i-aţi împiedicat să intre.”
Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi înconjuraţi marea şi pământul ca să faceţi un tovarăş de credinţă; şi, după ce a ajuns tovarăş de credinţă, faceţi din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decât sunteţi voi înşivă.
Povăţuitori orbi, care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila!
Dac Pyrrhus VOI INGHITITI CAMILA SI SRECURATI TANTARUL RATACITILOR .
Din respect pt Dumnezeu .....aveti un pic grija cum scrieti !? In nici un caz cu d mic .
va rog puneti si subtitrare si in Limba engleză 🙏🙏🙏
cum se cheama melodia de pe fundal?
Nu stiu daca pacatele mele vor mai fi iertate sunt asa de multe incat nu se merita ca Domnul sa ma iarta pe mine.. viata mea este pierduta prin destrabanare si multe altele...poate ca mi-as fi dorit sa nu exzist..un lucru este cert insa il iubesc mult pe Domnul si asta conteaza..nu stiu ce va fi atunci dreptate lui Dumnezeu va fi sigura si cel vinovat voi iesi eu..nu am cum sa fiu iertat am facut prea mult rau m-iam distrus viata😳 ce n-as da so i-au de la capat si sa nu mai fiu un pacatos.
Ce domnule Grigore nu te bucuri că dzeu ne-a promis o speranța ? Și apropo nu sunt un el sunt o ea și mersi de complimente! Te salut sa ai o zi buna!
DIN TOATE TIMPURILE CRESTINII ERAU PRIGONITI PE DIVERSE CAUZE-ICOANE,CRUCE,DE CE SUNT CRESTINI,DE CE FAC SEMNUL CRUCII,DE CE SE INCHINA LUI HRISTOS.IN BIBLIE SCRIE ASA,PREOTII SUNT BOGATI SAU FAC DIVERS LUCRURI.UNUL CARE PRATICA CRESTINISMUL IN ADEVAR N-ARE TIMP SA VADA GRESELILE ALTORA,DE VEDE FAPTE URATE LA DIFERITE PERSOANE NU LE COMENTEAZA...BIBLIA ESTE DREPTAR IN VIATA CUM SA TE COMPORTI.BIBLIA A FOST TALCUITA DUPA PLACERILE FIECARUIA SE POATE INTRA IN IAD .ASTAZI VEDEM CA TOATE RELIGIILE ISI ARATA BIBLIA-CORANUL-SAU CUM SE MAI NUMESC,UITE CE SCRIE ASA ZICE A MEA RELIGIE,,,DE NU LE DAI UN PIC DE ATENTIE SUNT VIOLENTI CU TINE.PRIN COMPORTAMENTUL LOR INTELEGI CUM E DE DREAPA RELIGIA.O RELIGIE CUM E ORTODOXIA PRACTICATA ASA CUM ESTE PERFECTA ALTA RELIGIE NU ESTE,ARE DOGME PENTRU CEI CE VOR SA FACA ASCULTARE.ORTODOXIA ARE PERFECTIUNE IN CULTUL SAU,MAJORITATII NU LE PLACE UNDE SE POATE GASI PACEA IN RUGACIUNE..
Biserica Ortodoxa a prigonit celelalte religii foarte rau cu ajutorul Guvernului Roman, ei chiar si acum dupa asa zisa Revolutie a inceput sa prigoneasca religiile protestante pe care ei le numesc Sectante, ei nu se leaga de musulmanii care ii omoara pe ortodocsi dar si pe toti ceilati de alte religii caci le este frica de ei, dar ii persecuta pe pocaitii de diferite culte cum sunt Baptistii, Penticostalii ,Crestinii Dupa Evanghelie si pe alti care sunt mai buni credinciosi decit ei, Ati auzit vreodata ca o Biserica Baptista sau Penticostala sau una Crestin Dupa Evanghelie sa persecute sau sa bata credinciosii de alte religii vreodata, NICI ODATA, dar Biserica cea Dreapta Ortodoxa a dat mina dea lungul veacurilor cu Satana - Deavolul si a persecutat pe toti iar acuma se lauda ca sunt singura Religie si Biserica Sfinta si Dreapta.
Ce minciuna nerusinata si strigatoare la cer, dece va pleaca Popii din bisericile voastre si se POCAIESC daca voi sunteti Sfinti ???
Trebuie sa avem un punct de pornire. Al tau se pare e dupa multe secole...insa al nostru al neamului romanesc este tocmai prin Andrei primul chemat de Domnul. Sf Ap Andrei ne-a dat noua credinta prin viu grai fata la fata si inclusiv azi se poate vizita pestera unde a locuit. Prima scoala in tinutul romanesc a fost tot incadrul biserici si anume la manastire. Locasurile de cult au fost ale noastrre ale romanilor....dar fiind cuceriti si sub stapanire - mai ales in Ardeal- au incercat sa ne tranforme si sa ne piarda- vezi Ip si Traznea- luandu.ne de la nume(sau modificandul dupa ca) si pana la credinta.
eu sunt nascut si botezat ortodox, si datorita unui coleg al meu evanghelist(ascunzand insa credinta lui dupa nume) a incercat sa ma evanghelizeze dupa ratiunea lui explicand ca sa se potriveasca cuvantul bibliei(si anume una fara prefata ne stiind nici macar ce citesti-banuiesc ca o fi fost cornilescu cel care a ¨tradus-o in spiritul reformat¨) cu felul lui de a crede
...asa ca la ceea ce el imi explica eu citeam sa vad daca chiar asa o fi ne avand eu orele care le au ei de explicare a bibliei
...am fost cu bun simt si icercand sa ii arat ce am citit si ce crede el..
una dintre explicatii a fost ca Maica Domnului ar mai fi avut copii- aratandu-mi chiar citat din Biblie unde il striga pe Invatator ca mama Lui si fratii Lui Il asteapta afara!...ma gandeam ca biblia lui o fi diferita...am ajuns acasa si am citit dinou iar capitole mai jos Domnul Iisus raspundea ca toti acei care il iubesc si asculta facand voia Tatalui sunt cu totii fratii Lui! ----asta am gasit eu nestiutor si neinvatat dar nu a vrut sa intaleaga si sa ascilte chiar raspunsulñ Domnului----
citind mai mult am gadit la unul dintre parintii ortodocsi; spunea sa avizezi ca e pe drumul pierdut dar sa nu insisti sa il atragi ca doar rau o sa iti lase in inima(gandind si cautand alte exemple pentru al face sa creada si sa inteleaga ca grreseste)iar el nu va mai cugeta si va merge zambind inainte; ca intorcerea la Dumnezeu Adevarat si nu cum noi intelegem fiecare se vface doar rugandu-ne pentru ei si cand Domnul le da o greutate in viata
in zilele noastre raul si stricaciunea vine dinauntrul bisericii astfel incat sa nici nu ne putem da seama de rau...alt coleg catolic in contact cu lumea homosexuala si moderna i se pare normal casatoria intre aceleasi secte si infierea de copii - baiat cu liceu catolic de teologie- atentie ca tine post si se impartaseste- dar fumeaza, petrece prin cluburi si face plaja la nudisti!---m-a nenorocit baiatul acesta cu credinta lui...citind ce crede papa nu gresea deloc
multi ortodocsi(para-ortodocsi le zic eu)aduc adugiri si reguli noi aratand o imagine modificata
lupta nu se da aici pe net si cu nasul in carti, in psalmi lui David si in delunga rugaciune
numai bine Doamne Ajuta
Croow Camiel, faptul ca apostolul Andrei a fost in Romania, nu e o dovada de crestinism. In Israel a predicat Insusi Isus Hristos si cati evrei sunt crestini? As vrea sa va invit sa studiati trecutul crestin al tarii noastre si sa vedeti ca au fost martiri (adica crestini omorati), de cine?- de populatia autohtona. Aveti grija la valul "modei". Adica la miscarea maselor care mere dupa curent. In duminica floriilor Domnul Isus a intrat in uralele poporului in Ierusalim si la cateva zile mai tarziu acelasi popor striga: "rastigneste-L, rastigneste-L".
Va rog sa mai notati schimbarea continua a credintei ortodoxe- schimbare facuta de preoti, la sinoadele ecumenice:
In anul 321 imparatul Constantin hotaraste la Sinodul de la Niceea sfintirea duminicii. (Inca biserica tinea Sabatul biblic). In anul 364 Sinodul de la Laodiceea recomanda la inceput in canonul 14 ''sa se citeasca Evangheliile si parti din Biblie in fiecare Sabat''. Mai tarziu in canonul 29, obliga pe crestini ''sa lucreze in Sabat, iar iudaizantii sa fie despartiti sau exclusi de la Hristos''. Anul 375 introducerea Craciunului (25 decembrie) ca zi de nastere a Mantuitorului. Tot in acest an se introduce adorarea ingerilor si a sfintilor morti (exact ca la pagani). Anul 386 a hotarat schimbarea numelui ''Dies Solis'' -Ziua Soarelui in ''Dies Domnenica''. Anul 450 este instituita pedeapsa cu moartea pentru cei care respecta Sabatul biblic. Anul 586 pentru prima data turnul unei biserici este decorat cu o cruce. Anul 692 Sinodul Trulan II interzice orice serviciu de cult in ziua Sabatului. Anul 750 papa primeste puterea civila. anul 787 se introduce inchinarea la cruce, icoane si moaste. Anul 850 se introduce sfintirea apei. Anul 1850 dupa exemplul catolic Fecioara Maria este declarata mijlocitoare impreuna cu Domnul Hristos. si mai sunt si altele.
Cred ca daca ati studia Biblia cu rugaciune ati intelege ca Dumnezeu vrea oameni de caracter, care sa nu fure, sa nu minta, sa nu curveasca, sa nu se inchine la ce fac ei, sa nu ucida. In schimb, dupa nenumarate schimbari biserica ofera o mantuire ieftina, bazata pe niste ritualuri, care nu schimba sufletul in bine.
Dan traveler Oricat ai vrea sa le colorezi sau nuantezi uiti un lucru : POPORUL ROMAN A PRIMIT INVATATURA DE CREDINTA DIRECT DE LA APOSTOLUL ANDREI - UCENICUL DOMNULUI - iara secta (cuvantul secta o gasesti in unul dintre comentariile la acest videoclip) din care faci parte si-a creat cu mana omeneasca propia dogma( invatatura/interpretare) in secolele XVI
Dan traveler OARE EXISTA COMPARATIE DE EVANGHELIZARE INTRE APOSTOLUL ANDREI SI oricare alt asa numit crestin 16secole mai tarziu??
Gladis gnaith
Oameni buni , nu credeti pe orice mincinos care va va vorbi despre Dumnezeu, voi trebuie sa cititi Biblia si sa cunoasteti voia lui Dumnezeu si sa nu va rataciti caci veti merge in Iad chiar daca nu veti crede ca exista IAD, aveti grija ca necredinta voastra sa nu va puna intro situatie teribila in care Sfintul Dumnezeu nu o sa va vrea inapoi, o sa va impietreasca inima asa cum a impietrito pe a lui Faraon ,Regele Egiptului cind Dumnezeu a trimes pe Moise si pe Aron la el ca sa lase poporul Evreu sa plece acasa in tara lui dupa mai mult de 400 de ani de sclavie . Dumnezeu ia impietrit inima caci sa rasculat impotriva lui Dumnezeu si nu a crezut in EL, Domnul Isus ne spune clar ca sunt oameni pe care Dumnezeu nu ii mai vrea sa le dea inca o sansa sa se pocaiasca ca sa fie si ei iertati de pacatele lor . Cititi in Noul Testament la : MATEI- 13 ; 10-17 , si luati bine seama sa nu cumva sa intrati in acea categorie caci o sa fie vai si amar de voi.
Isus le-a răspuns: „Pentru că vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei cerurilor, iar lor nu le-a fost dat. Căci celui ce are, i se va da, şi va avea de prisos; iar de la cel ce n-are, se va lua chiar şi ce are. De aceea le vorbesc în pilde, pentru că ei, măcar că văd, nu văd, şi măcar că aud, nu aud, nici nu înţeleg. Şi cu privire la ei se împlineşte prorocia lui Isaia, care zice: „Veţi auzi cu urechile voastre, şi nu veţi înţelege; veţi privi cu ochii voştri, şi nu veţi vedea. Căci inima acestui popor s-a împietrit; au ajuns tari de urechi, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec.” Dar ferice de ochii voştri că văd; şi de urechile voastre că aud! Adevărat vă spun că mulţi proroci şi oameni neprihăniţi au dorit să vadă lucrurile pe care le vedeţi voi, şi nu le-au văzut; şi să audă lucrurile pe care le auziţi voi, şi nu le-au auzit. (Matei 13:10-17) ;
George Capra MA CAPRA DUTE SINGUR IN IAD .ORI CUM ASTIA NU VOR SA MEARGA CU TINE VOR MERGE SI EI IN IAD DAR MAI TARZIU DESCHIDELE CALEA TU CATRE IAD .NU LE MAI BAGA CITATE DIN BIBLIE CI TE STRADUESTI ATAT SA II CARI DUPA TINE IN IAD .NU STII CA ORB CALAUZIND PE ORB SE DUC AMANDOI IN GROAPA S_AU TE IMINGE DIAVOLUL SA CARI CAT MAI MULTI LA PIERZARE .
George Capra daca citesti. biblia de. ai nevoie sa mergi la adunarile voastre ca nu toti suntem pentru atilcui biblia si este nevoie de episcop sau preot
Dacă exista cineva care noi îi spunem Dumnezeu . Atunci dece ne lasă să ne facem rau unu altuia? ? ?
Silver tihy De ce Îl învinuim pe Dumnezeu pentru răul pe care alegem cu voia noastră să îl facem?
Silver tihy pentru că ne a dat dreptul de a alege de a fi liberi ,de ce ai creier să gândești s afaci diferența între bine și rău !
Oare esti insuti un ROBOT, UN COMPUTER pe care Dumnezeu sa il programeze, nu esti un OM. Pentru ca Dumnezeu a pus in inima omului , gindul binelui si al raului, alege tu singur viata sau moartea,Dumnezeu nu forteaza pe nimeni ca oamenii sa il iubeasca.Cine esti tu de il gasesti vinovat pe Dumnezeu, ce rau tia facut el tie, el spune ca se va indura de cine ii lace lui, nimeni nu poate sa-l acuze pe Dumnezeu pentru ca el vrea sa fie bun si sa faca bine la uni oameni, doar nu faci si tu ce vrei cu ce este al tau?
Pentru cä Dumnezeu ia fäcut sfinti pe oameni dupä chipul si asemänarea Lui,dar oameni umblä cu siretenii pentru cä nu au acceptat adevärul lui Dumnezeu.Citeste Romani cap. 1,vers 18.Mänia lui Dumnezeu se descoperä din cer impotriva oricärei necinstiri a lui Dumnezeu si impotriva oricärei nelegiuri a oamenilor care inäbuse adevärul in nelegiurea lor.Dragul meu(,a mea) te rog citeste mai departe acest pasaj Biblic te va ajuta sä intelegi voia lui Dumnezeu.Vreau sä-ti spun ceva: eu am un frate de trup si acest frate numai räu mi-a fäcut toatä viata si si acuma cänd i-ti scriu mi-a fäcut mult räu ,totusi eu continui sä-i fac bine ce zici de asta? Tot in Romani scrie, nu te läsa biruit de cel räu ci biruieste räul prin bine Dumnezeu sä-ti ajute dragul meu s-u draga mea.
Un copil micut care sa nascut abea de citeva zile , nimeni nu la invatat sa faca rau, dar el plinge incontinu pina cind cineva il ia in brate, la un an sau doi deja face prostii de numa numa, parintii ii spune sa nu faca rau si citeodata il mai si loveste cu palma sau cu o lingura de lemn iar el plinge de numa numa dar dupa ce ii trece supararea iar face raul pentru care a fost pedepsit si parintii lui iau spus sa nu-l mai faca.Nimeni nu ia invatat la facut rau, noi avem raul in inima noastra de cind ne-am nascut . Asa suntem noi oamenii, noi vedem ca cei rai ajung la puscarie, caci cine fumeaza isi risipeste banii pe otrava, cei ce beau alcool ajung ca niste animale, cite violuri si crime nu s-au comis de betivi, cite accidente mortale au cauzat betivii si cei ce folosesc drogurile si totusi cu toate ca stim cu totii ca oamenii nu trbuie sa faca asa ceva ,ei le tot fac incontinu, citi puscariasi eliberati doar de citeva zile nu comit crime din nou si ajung inapoi in puscarii. Asa este si relatia dintre OM si DUMNEZEU, nu Dumnezeu este de vina caci omul este rau ci Omul insusi, a fost rau si neascultator de Dumnezeu inca din Gradina Edenului.
raiul si iadul sant reprezentari ale fricii omuluu de necunoscut . religia lui isus a fost un mijloc de a tine oamenii uniti. dar unii s_au folosit de religie pt a capata puterea : s_,au proclamat conducatori in numele religiei . conducatorii crestini au dus cruciade contra musulmanilor . iar cei musulmani au ripostat . si astszi se duc razboaie in numele unei religii .
Oprescu Geogeta ...
Oprescu Geogeta Prostii de adormit copii .
Aș,vrea să-mi dați un răspuns...
Mantaua lui Ilie a fost sfântă?
Toader Timis A fost cojoc nu manta nu era militar sa poarte manta .Orice obiect de la un om cu viata sfanta si curata si fiind in adevar de credinta este dar si dinecuvantare ,poate fi si sfintitoare .Fiind_ca e stropita cu lacrimi si rugaciune neancetata .
Toader Timis Pardon cojocul lui Ilie nu mantaua da a fost .Toate lucrurile care apartin unui sfant precum a fost Ilie sunt purtatoare de sfintenie .Ce a cerut proorocul ELISEI DE LA ILIE CAND SA RIDICAT ILIE LA CER CU CARUL DE FOC .SAI DEA DUBLU PUTEREA DE SFINTENIESI BINE INTELES SI FACEREA DE MINUNI .ILIE IA RASPUNS GREU LUCRU IMI CERI SI ATUNCI IA ARUNCAT COJOCUL.ELISEI CAND S A INTORS DE LA LOCUL DESPARTIRII DE ILIE NISTE COPII ZBURDALNICI STRIGAU DUPA EL CHELULE ,CHELULE ATUNCI IA BLESTEMAT SI UN URS DIN PADURE ESINDI_AU UCIS PE TOTI 42 DE COPII ,ASTA UN EXEMPLU SA NU RAZI DE UN OM A LUI DUMNEZEU SI SFANT .DECI TOTI SUNT A LUI DUMNEZEU CAT SUNT IN VIATA PANTEASCA SI VOM FI SI IN LUMEA CEALALTA DACA II VOM URMA INVATATURILE LUI CHEAR PANA LA JERFA SUPREMA .DACA VOM FACE FARADELEGI SI VOM URMA INVATATURILE ERETICILOR MAI BINE NE VOM LEGA O PIATRA DE GAT SI NE VOM ARUNCA IN MARE CA TOT DEGEABA TRAIM ASTA SE INTELEGE RATACITI EGAL SECTARI SI TOATA PLEEADA DE MII DE RATACITI VEDETI CTE MII DE MINCIUNI SUNT INSA ADEVARUL O SINGURA RELIGIE IL ARE CAUTATI_O!!!!
dragi me uameni stiti ca naveeti voie sa judecăti ie poronca dela isus ie lege
Maria Kaszonyi Limba română nu o mai știi!?
Peter Hunter pai de ce trebuie sa o stie daca ea e unguroaica?? ce tu vb limba ei??
Daca nu cunosti biblia nu expune parerile tale si ale teologilor sulii!!! citititi si nu confundati lucrurile ---
mai nu ai de unde sa stii ce se intampla ...doar domnul stie
ma scuzi ca intreb dar eu stiu ca dumnezeu este creator nu ziditor cum spui tu ...(.de la inceputul zidiri lumi).....poate creerea lumi ..nu zidiri ...dumnezeu este creator nu ziditor ...
Wp
Florina Mihaela
A
Mam speriat de vocea dv fiti mai blinda !
Daca vocea dansei este infioratoare .
Cum va fi vocea , Stăpânului Hristos la Judecata de Apoi , cand i va judeca cu dreptate pe pacatosi si le va rostii sentinta definitiva si vesnica la chinurile cele vesnice .
Cand un un fiu , nu asculta si face rele prima data , tatal il povatuieste cu mila si i spune sa nu mai faca , dar a doua oara daca , copilul nu asculta , tatal este indreptatit sa sa il mustre si sa il pedepseasca , ca sa nu mai faca . Aidoma face si Dumnezeu , ne povatuieste cu mila si indurare . Dar dupa , daca nu ascultam si nu facem voia Lui , ne mustra si ne pedepseste cu asprime . ☦
@@mariusvalentinbalcan9955Vocea Domnului este muzica pentru urechile Creștinilor însă vai de aceea care și au bătut joc de Dumnezeu de cei care nu l au acceptat pe Dumnezeu în viața lor
Spuneti ca sunt multi sectanti pe ei tot ca fratii trebuie sai privim?
Si o intrebare la care sa cautati sa raspundeti va rog! Daca Dumnezeu e dragoste si daca El va domni vesnic (si chiar asa e), cum ar putea sa permita in Universul Sau curat un loc de chin vesnic? Ia ganditi-va! Adica sa se chinuie la nesfarsit poate unele din rudele tale si tu sa te "bucuri" in rai. Asta e o MINCIUNA fratilor.
Si minciuna vine de la diavol, de la prima minciuna spusa Evei: "hotarat ca nu veti muri, ci veti fi ca Dumnezeu" si de atunci oamenii se tot cred dumnezei nemuritori. Sufletul omului e muritor odata cu trupul. Biblia spune foarte clar asta:
1 Cei morti nu stiu nimic: Eclesiastul 9: 5 si 10.
2 Cand spune David ca va fi multumit Psalm 17:15; unde e mormantul lui -Faptele apostolilor 2: 29 si 34.
3 Sunt cei drepti acum in cer? (afara de snopul de leganat- Enoh, Ilie, Moise si cei luati de Isus la Invierea Lui-24 de batrani) Evrei 11: 39 si 40.
4 Cand vor invia cei neprihaniti 1 Tesaloniceni4: 16 - abia la a Doua Venire a Domnului Hristos (Invierea I din Apocalipsa 13)
5 Cine este singurul nemuritor? Dumnezeu vezi 1 Timotei 6: 16; oamenii drepti doar cauta nemurirea Romani 2:7
6 Unde spune Daniel ca dorm cei morti? Daniel 12:2. Moartea e prezentata in pente 100 de locuri in Biblie ca un somn- vezi invierea lui Lazar din Ioan cap 11.
7 Ce se va intampla cu cei rai? Apocalipsa 20: 9 "Dar din cer s-a coborat un foc care i-a mistuit."-fiecare dupa faptele lui, unii ard mai mult altii mai putin si EFECTUL FOCULUI este vesnic. Asta e IADUL- un iaz de foc si Satana va arde si el acolo pana se va termina de ars. Iadul va fi pe pamant dupa mia de ani din Apocalipsa 20. Apoi Dumnezeu va recrea pamantul in frumusetea edenica si "Nu se va mai vorbi niciodata de neamul celor rai." Isaia 14: 20.
Atunci de unde chestia cu iadul vesnic? De la pagani! Cercetati si veti vedea ca se gaseste in toate religiile pagane si a fost adusa in crestinism de preoti. De asta zic ei sa nu cercetati Biblia ca va rataciti- de fapt descoperiti adevarul si raman fara pomeni.
Daca iadul ar fi vesnic atunci cei rai vor blestema si vor urla perpetuand pacatul la nesfarsit! Da Dumnezeu spune ca: Apocalipsa 22: 3." Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu si al Mielului vor fi in ea. Robii Lui Ii vor sluji. "
Asa sa va ajute Dumnezeu!
Dan tu trebuie sa fii martor sau ceva de genu...Domnul a spus o pilda cu bogatul nemilos care nici macar firmiturile nu dadea la cel sarac si amarat de la poarta la care ii lingeau cainii bubele
Acolo vorbeste de iad clar. Oare nu sunt pildele pentru invatatura? Oare Maida Domnului nu este Fericita in mai mukte ocazii de oameni prin Duhul Sfant vorbea?(cand Petru a raspuns la intrebarea Domnului cine zice lumea ca sunt si cine credeti voi ca sunt, Domnul ia zis ca Duhul Sfant ia descoperit)
Martor ce esti sau sinbetist fara caracter :E drept Dumnezeu pedepseste vezi biblia cum scrie :
cred in unul Dumnezeu.dar in biserica cu mana pe inima va spun ca nu mai cred.oameni ca noi care le place mai mult cele trupesti decat cele duhovnicesti vor bani sa traiasca bine mai bineinteles.de ce nu faceti spitale si camine de copii si de batranii si faceti biserici pt cutia milei a cui mila...
sebastian dany. Nu. MA. INTERESEAZA
sebastian dany nu. ma. intereseaza
sebastian dany numa. intereseaza
sebastian dany NU. ma. intereseaza
sebastian dany SA. STI. CA. VEI. DA. RASPUNS. BUNULUI. DUMNEZEU. PENTRU GINDIREA. CE. TI _AI EXSPUSO. LA INTREAGA. LUME. NU. TE. ITERESEAZA. DE. SUFLETUL. TAU??? GINDESTETE. CE. RASPUNS. VEI DA. LA. JUDECATA,
Interpretare biblica tipic ortodoxa. Pardon, uitasem ca nu au voie sa citeasca biblia. Mai degraba poveste transmisa prin viu grai de la un "sfint parinte" care a visat-o cand se intorcea de la a 9-a vama ca i s-a stins lumanarea de pe un colac de la pomana.
Nu stii ce inseamna ortodoxism deci nu poti vorbi despre. Nu cel ca mine care se numeste ortodox si se bate cu pumnul in piept e exemplul ci cel care toata viata o dexica Domnului su aceia sunt calugarii, pustnicii si mirenii care tot momebtul se zbat sa implineasca voia Domnului
In bilblie scrie ca mukte minuni a mai facit Domnul Iisus Hristos ca daca s-ar scrie nu ar incapea cartile in lume- acesta e viu grai- la fwl ca si indemnul Domnului Iisus Hristos ca sa se duca la toti sa spuna cat bine ia facut
Mai mult Sf Ap Andrei ce a trait intr o pestwra in Dobrogea a transmis prin viu grai Cuvantul si Invataturi
gabi si draci cunosc biblia ... mie mila de sectanti..
voi chiar credeți în toate astea
Cine crede in Domnul Isus si in Evanghelia Lui va avea viata cine nu va crede va fi judecat de insusi Domnul Isus.
Credinta in Sfintul Dumnezeu si vorbirea porcoasa cu injuraturi si blesteme nu merge mina in mina bine inaintea lui Dumnezeu.Copii adevarati ai lui Dumnezeu nu injura sau vorbesc cuvinte nevrednice care nu aduc slava si onoare Domnului Isus, in Biblie scrie clar : SA NU VA IESE DIN GURA CUVINTE PORCOASE : folosind astfel de vorbe este un mare pacat impotriva lui Dumnezeu.Dumnezeu nu il va lasa nepedepsit pe pacatosul care nu se pocaieste de pacatele lui si nu inceteaza de a pacatui.
Da Dragul meu cred ,färä credintä este cu neputintä sä-i pläcem lui Dumnezeu.
Nu se poate ca din acelasi izvor sä curgä si apä curatä si apä murdarä,tu nu poti sä slujesti la 2 stäpäni si pe Dumnezeu si pe mamona ori unu ori altu tu doar sä faci diferenta.
Silver tihy3 weeks ago
voi chiar credeți în toate astea;
Vezi ,chiar firea ta paminteasca si pacatul pe care l-ai mostenit dela parintii tai cind tu te-ai nascut te face sa te razvratesti impotriva lui Dumnezeu , tu personal ai dreptul acesta pentru ca Dumnezeu nu te va obliga SA CREZI IN EL, DAR LA URMA VA FI VAI SI AMAR DE TINE PENTRU RAZVRATIREA PE CARE TO O ARATI IMPOTRIVA lUI. DEACEA TOTI OAMENI CARE SA IMPOTRIVESC CUVINTULUI SI A VOEI SFINTE A LUI DUMNEZEU SUNT RAI SI VOR PRIMI PLATA RAUTATII LOR LA JUDECATA CIND VOR MURI SI VOR STA SINGURI IN PREZENTA LUI DUMNEZEU.
Știți voi tot! Nu mai îngroziți oamenii! Rușine!
Unde găsiți în Biblie că crucea este semnul Fiului care se va arăta pe cer ? Aleșii împărăției nu pot fi păcăliți cu astfel de minciuni .
Liber Eliberat nu poti sa desparti pe Hristos Dumnezeu de Cruce .Crucea este semnul invieri si nu al morti , Crucea este arma ne biruita de biruinta Pe Cruce a fost rastignit Domnul Iisus Hristos , deci este semnul Fiului Nimic nu este minciuna nici rastignirea nici crucea deci este semnul Fiului
gabi gheorghe Unde găsești toate acestea în Biblie ? EL este separat de cruce ,(deșii creștinilor le place să-L vadă mereu răstignit ), EL nu a apărut niciodată undeva cu crucea să o arate oamenilor ca sfintă , idolatria sectelor înființate în secolul trei este un fapt josnic și vrednic de moarte veșnică .
Biblia spune ca:"Le-am dat si Sabatele Mele, sa fie ca un semn intre Mine si ei, pentru ca sa stie ca Eu sunt Domnul care-i sfintesc. (Ezec.20:12)
Sfintiti Sabatele Mele, caci ele sunt un semn intre Mine si voi, ca sa stiti ca Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru!" (Ezec.20:20)
Deci SEMNUL e Sabatul, pentru ca in porunca a 4-a Dumnezeu se descopera fiind Creator si Stapan al Pamantului. Scrie undeva in Biblie despre cruce ca fiind semnul lui Dumnezeu? Eu nu am gasit.
Dan traveler Nu ai să găsești , pentru că este o invenție religioasă babiloniană cu mare succes între păgîni .
Sectarule taci!
18.Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu. (I Cor.1:-18) .
30.Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate
neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii
cerului, cu putere şi cu slavă multă. (Matei 24:30 ) .Inafara Bisericii nu exista mantuire -Sf.Ciprian al Cartaginei ...Inafara Ortodoxie nu exista mantuire..Toti sectantii si ereticii ajung in iad daca nu se introc la Adevarata Credinta ...
Multe experiente am avut dea lungul anilor și am trecut prin multe și bune și rele pana la urma am înțeles că singura persoana care afost linga mine afost dumnezeu care ma ajutat sa trec peste toate
Amin!