AM AJUNS LA TERAPIE ÎN STADIUL DE AVARIE! - NICU ȘTEFĂNUȚĂ! |

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 28 ก.ย. 2024
  • Salut. Sunt DaddyCool și vă urez bun venit în comunitatea #MENtalks, locul în care stăm de vorbă cu bărbați ale căror povești sunt cu adevărat inspiraționale și care aleg să povestească sincer și vulnerabil despre parcursul lor personal și profesional, pentru a-i ajuta și pe alții să înțeleagă faptul că drumul nu este întotdeauna lin, că Social Media ascunde și realități dure, de exemplu, că relațiile trainice se construiesc și în momente în care nu suntem mândri de noi, că o carieră de succes nu este una lipsită de provocări, însă atunci când vrei cu adevărat să reușești, important este să nu te oprești din drumul tău.
    #MENtalks este un fel de manual al bărbatului modern, care are de dus presiuni la care nu era supus în trecut, dar care poate fi studiat și de femeile din viața noastră. Ca să ne înțelegem mai bine unii pe ceilalți și ca să putem crea armonie în jurul nostru: la job, în relații intime, în familie.
    Cred că e nevoie de sprijin în rândul bărbaților și cred că împreună putem crea o comunitate care renunță la etichetările greșite. Bărbații pot fi și vulnerabili, pot să și plângă, pot să meargă și la terapie.
    Putem trăi depresii puternice în urma unor șocuri emoționale, putem ajunge la burnout. Fișa postului bărbatului modern s-a schimbat, iar invitații mei o să aducă în fața voastră povești despre care sunt convins că o să vă inspire.
    Mă bucur tare mult că în demersul opririi etichetării greșite se alătură prietenii noștri de la ‪@AquaCarpatica‬, partener de vorbe hidratante pentru suflet, cărora le mulțumesc tare mult pentru încredere și prietenie. Gustul purității unor interviuri vulnerabile nu se compară cu nimic altceva, iar #MENtalks și Aqua Carpatica pornesc în misiunea de a educa și inspira bărbații din România să evolueze și să devină cea mai bună versiune a lor, fără niciun fel de limitări în gândire.
    Ca să nu rămân nici eu limitat în gândire, pun accent pe studiu și lectură, de fiecare dată când timpul îmi permite. Îmi place tare mult să citesc, dar pentru că nu pot să umblu tot timpul cu o carte în mână, am început să ascult audio book-uri, iar cel mai bun partener pentru o astfel de experiență este ‪@voxa_ro‬, cea mai mare librărie de audiobooks și e-books în limba română. Pe voxa.ro sau în aplicația Voxa găsiți peste 70.000 de titluri care să vă inspire, iar cu jumătate de oră de ascultat pe zi, cultura voastră generală sau chiar imaginația va cunoaște o evoluție tare frumoasă. Eu ascult în mașină, în timp ce o duc pe Ingrid la școală, apoi când revin acasă de la antrenamente. E un refugiu excelent, în traficul agitat al Bucureștiului.
    Voxa vă oferă acces nelimitat la cele mai noi titluri de cărți audio și e-books, cu un singur abonament lunar unic. Puteți descărca aplicația pentru a testa gratuit primele 7 zile, direct pe telefon, aici: bit.ly/44nx4aR
    Vestea foaaarte bună este și faptul că voi puteți asculta podcastul #MENtalks EXCLUSIV pe Voxa, în categoria PODCAST, iar acesta este un parteneriat de care sunt tare mândru.
    Am să vă recomand săptămânal o carte către care merită să vă îndreptați atenția, iar prima pe care vreau să o aduc în atenția voastră este „Codul Eroului”, scrisă de William H. McRaven. Cartea este omagiul pe care amiralul McRaven îl aduce eroilor reali, de zi cu zi, pe care i-a întâlnit de-a lungul anilor, de pe câmpul de luptă până la spitale și campusuri universitare, care contribuie la salvarea lumii.
    Cartea „Codul Eroului. Lecții învățate din vieți trăite cu folos” poate fi ascultată aici: bit.ly/3wgUAdi
    Aștept comentariile și părerile voastre. Unde-s mulți, puterea crește! :)

ความคิดเห็น • 26

  • @alexradu9662
    @alexradu9662 5 หลายเดือนก่อน +3

    Felicitari Robert pentru profesionalism si initiativa 🤝 mi-a placut sincer acest prim Podcast alaturi de Nicu Stefanuta care este cu adevarat “Un supererou fara capa” 💚🦸🏻‍♂️ astept sa vad cat mai multi invitati cu povestiri si trairi diverse 👏🏻👏🏻👏🏻

    • @MentalksRomania
      @MentalksRomania  4 หลายเดือนก่อน

      Mulțumim tare mult, brother! Bun venit în comunitatea noastră! Stai pe aproape fiindcă avem multe proiecte frumoase de făcut alături de voi.

  • @damviataviselor9876
    @damviataviselor9876 4 หลายเดือนก่อน +1

    O discuție inspirațională, care m-a făcut să înțeleg faptul că, dincolo de o carieră de succes și de o viață aparent ușoară, se ascunde și mult sacrificiu sau probleme personale, pentru care avem nevoie de multă putere. Felicitări. Sper să ajutați cât mai mulți bărbați cu acest proiect.

    • @MentalksRomania
      @MentalksRomania  4 หลายเดือนก่อน

      Ne bucurăm de feedback. Mulțumim!!!

  • @anaraluca5712
    @anaraluca5712 3 หลายเดือนก่อน +1

    Un podcast minunat cu si despre bărbați, dar care abordează subiecte de interes general din care oricine are de învățat si spun asta pentru ca m-am regăsit in multe din subiectele abordate in decursul celor 45 de minute! Robert , mulțumesc pentru oportunitatea de a trage cu ochiul in mintea bărbaților! Keep up the good work, felicitări si echipei din spate si eu fug la următorul episod 🙌

    • @MentalksRomania
      @MentalksRomania  3 หลายเดือนก่อน

      Mulțumim tare mult. Pe viitor, vom merge mult mai aplicat, cu subiecte tot mai intense, de care e necesar să discutăm. Mulțumim că ești aici. :)

  • @ana-mariabaicociu2637
    @ana-mariabaicociu2637 5 หลายเดือนก่อน +2

    🔥💚 inspirație! Felicitări 🙌🏻🤝🏻

  • @AnikoOla
    @AnikoOla 4 หลายเดือนก่อน +1

    Era și cazu să avem și noi un podcast care arată masculinitatea sănătoasă,revigorant. bravo pentru inițiativă 👏🏼

    • @MentalksRomania
      @MentalksRomania  4 หลายเดือนก่อน +1

      Mulțumim mult. Ne bucurăm de feedback! :)

  • @kilogramedefericire
    @kilogramedefericire 5 หลายเดือนก่อน +1

    Felicitaaaaaari🎉🎉🎉

    • @MentalksRomania
      @MentalksRomania  4 หลายเดือนก่อน

      Mulțumim tare, tare mult!!!

  • @AdtitudeAgency
    @AdtitudeAgency 5 หลายเดือนก่อน

    Un episod super despre un supererou. Felicitări❤!

    • @MentalksRomania
      @MentalksRomania  4 หลายเดือนก่อน

      Mulțumim mult! Team work makes the dream work!!!

  • @ana-mariabaicociu2637
    @ana-mariabaicociu2637 3 หลายเดือนก่อน

    Felicitări lui Nicu Ștefănuțăăă pentru rezultatul din 9 Iunie🙌👏♥

  • @mirababu4293
    @mirababu4293 4 หลายเดือนก่อน +1

    👏👏👏

    • @MentalksRomania
      @MentalksRomania  4 หลายเดือนก่อน

      Mulțumim tare mult!!! SHARING is CARING. :)

  • @MentalksRomania
    @MentalksRomania  3 หลายเดือนก่อน

    Nicu a demonstrat că poate aduna în jurul său o comunitate de oameni care îi oferă încrederea, fiind printre puținii preocupați de toate problemele cu care se confruntă tinerii zilelor noastre. Încă un mandat la Bruxelles îi oferă ocazia să lucreze la aceste probleme, iar reușita sa este una mai mult decât meritată. Iar eu mă bucur mult că a fost primul invitat al acestui proiect.

  • @andreilela963
    @andreilela963 5 หลายเดือนก่อน

    ❤❤❤❤❤

    • @MentalksRomania
      @MentalksRomania  4 หลายเดือนก่อน

      Bun venit în comunitatea noastră! Stai pe aproape fiindcă avem multe proiecte frumoase de făcut alături de voi.

  • @Superweissable
    @Superweissable 4 หลายเดือนก่อน

    Superb, felicitari Robert si Nicu

  • @serchenmenagi7472
    @serchenmenagi7472 4 หลายเดือนก่อน +1

    Genial podcast-ul!Nicu,succes mai departe!🎉🎉🎉

  • @patriciavasilache7631
    @patriciavasilache7631 4 หลายเดือนก่อน

    ❤❤❤❤

  • @MihaiStirbu
    @MihaiStirbu 4 หลายเดือนก่อน

    ❤❤❤

    • @MentalksRomania
      @MentalksRomania  4 หลายเดือนก่อน

      Mulțumim tare mult! Vine episod nou în 2 ore!!! Fii pe fază! :)