Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 23

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 1 ธ.ค. 2023
  • Toamna aceasta, AXN România va difuza al doilea sezon din Oamenii Legii, serial ce aduce pe micile ecrane cazuri inedite cu care se confruntă polițiștii din cadrul Poliției Române zi de zi. Protagoniștii, 8 polițiști cu experiență, vor interveni la unele dintre cele mai complicate cazuri, acolo unde legea și ordinea sunt încălcate.
    Sezonul 2 al serialului Oamenii Legii va avea premiera pe 30 octombrie și va fi difuzat de luni până vineri, de la ora 18:00, pe AXN. Fiecare episod se va concentra pe soluționarea a trei cazuri diferite, urmărind firul acțiunii din momentul în care poliția primește apelul la 112 și până la finalizarea anchetei.
    Acest sezon aduce în echipa de polițiști noi personaje menite să facă lumină acolo unde ancheta devine complicată. Acțiunea și suspansul se vor înlănțui cu analize și explicații din perspectivă legală a faptelor și a modului în care fiecare dintre noi, din postura de simpli cetățeni, putem acționa pentru binele unei persoane aflate în primejdie. De la violență domestică, jafuri și dispariții, până la accidente în trafic sau tulburarea liniștii publice, cele 28 de episoade le vor da ocazia telespectatorilor să aibă parte de o experiență complexă a soluționării fiecărui caz în parte. Dincolo de prezentarea cazurilor complexe, sezonul 2 va include și o nouă direcție de educație, oferind publicului informații inedite pentru fiecare cazOamenii Legii se bazează pe formatul internațional Karlsbridge, Police in action, care a fost foarte bine primit în Cehia, Slovacia sau Germania. Pe plan local, producția este realizată de Paprika Studios România și se bucură de un parteneriat cu Poliția Română.
  • บันเทิง

ความคิดเห็น • 382

  • @user-br3lb2eu7q
    @user-br3lb2eu7q 5 หลายเดือนก่อน +240

    Îmi dau like singura 😢😢😢😢😢

    • @mihaigaina5635
      @mihaigaina5635 4 หลายเดือนก่อน

      ❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤😢

    • @mihaigaina5635
      @mihaigaina5635 4 หลายเดือนก่อน

      😮😮😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢 29:19

    • @florinsordu1389
      @florinsordu1389 4 หลายเดือนก่อน +32

      Sieu îmi dau singur like

    • @claudiugavrila4720
      @claudiugavrila4720 4 หลายเดือนก่อน +32

      Și eu îmi dau like singură

    • @DarsRo
      @DarsRo 4 หลายเดือนก่อน

      Esti femeie sau barbat? Marian Mirea. Numele tau e public pe canalul tau.

  • @nicoletacaprariu
    @nicoletacaprariu 4 หลายเดือนก่อน +29

    imi dau like singura 😢😢😢😢😢

    • @elenanemtaru3183
      @elenanemtaru3183 3 หลายเดือนก่อน

      😂

    • @StelutaGondor
      @StelutaGondor 3 หลายเดือนก่อน

      Nu🤫🤔😐🤔🤔🤔🤔😐😐😐😐😐

    • @GeorgianaTudorache-th7el
      @GeorgianaTudorache-th7el 2 หลายเดือนก่อน

      Poliția română ho ho poliția română își face foarte foarte treabă bine bun că și eu vreau să mă fac poze de echipe speciale când o să fiu eu mare

    • @valentin-tibivirvoni3433
      @valentin-tibivirvoni3433 หลายเดือนก่อน

      ❤❤❤😂😂😂😂😊😊​@@elenanemtaru3183

  • @elenabirlescu9264
    @elenabirlescu9264 7 หลายเดือนก่อน +58

    Mi-e îmi place emisiunea ăsta ❤❤❤

    • @user-yw7xh8kq1h
      @user-yw7xh8kq1h 7 หลายเดือนก่อน +2

      Si mie la fel respect politia romana ❤

    • @MihaiPopescu-yl5ic
      @MihaiPopescu-yl5ic 7 หลายเดือนก่อน +1

      PP

    • @gicapetrescu2245
      @gicapetrescu2245 5 หลายเดือนก่อน

      Esti o cacacioasa

    • @Antonio92937
      @Antonio92937 5 หลายเดือนก่อน +3

      ❤❤ și mie❤❤

    • @mariusapopei4228
      @mariusapopei4228 4 หลายเดือนก่อน +1

      🙏🙏🙏🙏🙏🙏

  • @nicuietcu4739
    @nicuietcu4739 7 หลายเดือนก่อน +27

    Va ador deci sunteți superbi ma uit de ieri si imi place RESPECT POLITIA🎉

  • @vlagaro2752
    @vlagaro2752 7 หลายเดือนก่อน +27

    RESPECT Politia Romana. Prin acest serial demonstreaza schimbarea de generati.SPER si daca prezinta realitate le doresc Felicitarii.Iar despre Politisti din com. mea (...Arges) pot spune ca sunt TINERI si frimosi si aplica legea...Schimbarea este din octombrie-noiembrie 2023.Sunt vecin cu postul de Politie si vad masini ce ramin fara nr.inmatriculare in fata postului de poltitie,nu se mai fac miute(intreceri),dar mai trebuie sa urmarim si alcoolul.Le doresc sanatate,succes in cariera tinerilor si frumosi Politisti din com.mea....Arges

  • @VlassaTudor
    @VlassaTudor 7 หลายเดือนก่อน +5

    Mă bucur mult că în poliție apar tineri care cunosc legea, procedurile și acționează excelent. Poate că încet, încet începe să se miște ceva în poliție.

    • @DarsRo
      @DarsRo 4 หลายเดือนก่อน +2

      Sunt actorii. Ca emisiunile televizate: Consilier de urgenta,Schimb de mame,Comanda la mine....
      Politia Romana e la fel de incompetenta. Au inceput sa apara politisti cu o linie care isi fac treaba pana primesc cea de a doua linie unde ajung la fel ca restul. La noi problema sunt veterani din sistem care corup tot.

  • @silaghimelindasilaghi6439
    @silaghimelindasilaghi6439 7 หลายเดือนก่อน +14

    Adorrrrrrrrrrrr efectivvvvvvv 😍❤❤😂

  • @theodorionescu2004
    @theodorionescu2004 7 หลายเดือนก่อน +7

    Băgați mai repede și celelalte episoade! Pls

  • @ancutaneagu9322
    @ancutaneagu9322 7 หลายเดือนก่อน +5

    Am inceput sa ma uit de doua zile si imi place foarte mult

  • @ALINAIordache-qt2gr
    @ALINAIordache-qt2gr 7 หลายเดือนก่อน +6

    Episodul 24 va rog frumos eu le urmaresc in fiecare fiecare epidod pe youtube

  • @giorgigiulian2501
    @giorgigiulian2501 6 หลายเดือนก่อน +4

    Infratctorul:Sefule ma dezlegi si pe mine costi :nu doar la sectie

  • @cristicoceandrau4059
    @cristicoceandrau4059 7 หลายเดือนก่อน +13

    Preferatul meu mă uit în fiecare zii❤❤

  • @Lol..4570
    @Lol..4570 7 หลายเดือนก่อน +8

    Și eu când cresc mă fac polițistă fiinca îmi doresc respect!❤🎉💓

  • @deliaciobanu-rp8nl
    @deliaciobanu-rp8nl 7 หลายเดือนก่อน +8

    Va descurcați de minune !
    Va adorr❤❤❤❤❤

  • @raduanghel8235
    @raduanghel8235 7 หลายเดือนก่อน +7

    Buna seara! Puteți posta si următoarele episoade, va rugăm!
    Chiar ma uit cu interes

  • @ElenaChirilova
    @ElenaChirilova 7 หลายเดือนก่อน +7

    Sunt tuate episuadele frumasa🥰

  • @florinking3847
    @florinking3847 6 หลายเดือนก่อน +5

    Ma bucur ca inca mai sant politisti corecti care isi fac treaba corect.O echipa tanara ,frumoasa Bravo si succes

    • @RazvanSegarceanu-rb3ih
      @RazvanSegarceanu-rb3ih 6 หลายเดือนก่อน

      Și la Caracal tot asa au procedat😂

    • @DarsRo
      @DarsRo 4 หลายเดือนก่อน

      Sunt toti actorii. Pe uni ii recunosc. Lam vazut si pe nea Geoni din las fierbinti care a plecat la plimbare in padure si a fost gasit pe jos.

    • @DarsRo
      @DarsRo 4 หลายเดือนก่อน

      @@RazvanSegarceanu-rb3ih Nu e real sunt actorii.

  • @HEARTOFGAMING2
    @HEARTOFGAMING2 7 หลายเดือนก่อน +8

    Cel mai fain serial! Pana nu faceti 1 milion
    de episoade, sa nu va opriti! E cel DA' CEL MAI FAIN SERIAL!!!

    • @vlagaro2752
      @vlagaro2752 7 หลายเดือนก่อน

      Conteaza 1 milion de episoade?...Sau toata Politia ROMANA care este un brend si o respect,legea este lege pentru TOTI.DA astazi 2.12.2023 in com. mea,..mai egzact din octombrie-noiembrie 2023 se comporta ca in acest serial.SE SCHIMBA GENERATILE...CLAR.Scapam de militieni care erau tineri in 89,ce ies ,sau au est la pensie

  • @danielbata9380
    @danielbata9380 7 หลายเดือนก่อน +6

    Forța oamenii legii

  • @ktl9458
    @ktl9458 5 หลายเดือนก่อน +2

    e un serial bine realizat, dar ar fi si mai bine daca ar fi real 100%, pentru ca sunt multe cazuri in care nu isi fac treaba si rezultatul e opusul a ceea ce e in serial

  • @MaiaMihai-zi3vk
    @MaiaMihai-zi3vk 4 หลายเดือนก่อน +2

    Eu mă uit deja de la 7 luni la voi❤❤❤❤😮😮😮😮😮😊😊😊😊

  • @user-nm9yn3ib9l
    @user-nm9yn3ib9l 7 หลายเดือนก่อน +17

    Haideți cu următorul vă rog tot respectul oamenilor legii ❤

  • @catalincodoban9568
    @catalincodoban9568 7 หลายเดือนก่อน +9

    Mai vrem episoade 😊

  • @stefanjuncu8310
    @stefanjuncu8310 7 หลายเดือนก่อน +4

    Foarte tare aceeasta emisiune.❤❤Apropo:la minutul 16:00 poarta era descuiată😂😂

  • @csabiboby
    @csabiboby 7 หลายเดือนก่อน +7

    Cat mai multe episoade VREM, Super fain Bravo 🥰😊😍😍😘😘😘😘😘

  • @sandarosca7139
    @sandarosca7139 7 หลายเดือนก่อน +9

    Mie îmi place foarte mult..❤❤❤
    Respect pt ca ati sarit gardul alti politisti stateau si strigau doar.
    Respect🎉🎉

    • @DarsRo
      @DarsRo 4 หลายเดือนก่อน

      Actorii.Emisiune probabil televizata ca: Schimb de mame,Comanda la mine,consilier de urgenta...

  • @user-zk8tt1bo2h
    @user-zk8tt1bo2h 7 หลายเดือนก่อน +5

    Va rog sa dați toate episoadele 😢

  • @user-pd5hm6zo7y
    @user-pd5hm6zo7y 7 หลายเดือนก่อน +7

    Într-o zi vreau sa devin ca voi❤😊

  • @user-xb6yq7ux6m
    @user-xb6yq7ux6m 7 หลายเดือนก่อน +6

    Respect poliția română, oamenii legii

  • @irinamarciuc3500
    @irinamarciuc3500 4 หลายเดือนก่อน +2

    👮Vreau sa devin politist în brigada rutieră respect politia româna respect politia ❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤

  • @blackstar6443
    @blackstar6443 7 หลายเดือนก่อน +4

    acest serial in sustine ambitia de a da la politie

  • @LexandruLazar
    @LexandruLazar 7 หลายเดือนก่อน +4

    Eu ador aceasta emisiune și postați mai des dar astăzi doar un videoclip ați postat și in alte zile câte 2 3 videoclipuru

  • @alexandruluca8619
    @alexandruluca8619 3 หลายเดือนก่อน +1

    Respect bravo CA reactionsti obligatoriu la indivizi tai...😅

  • @Hristu480
    @Hristu480 7 หลายเดือนก่อน +2

    Haide cu următorul episod v-a roggg

  • @mr_andrei9781
    @mr_andrei9781 7 หลายเดือนก่อน +10

    Haideți cu alt episod 😞, ne place si mai vrem ❤️

  • @user-so2yw4dm8z
    @user-so2yw4dm8z 7 วันที่ผ่านมา +1

    Sunteți cei mai buni polițiști

  • @marincata4021
    @marincata4021 4 หลายเดือนก่อน +1

    Felicitari pentru videoclip bravo vouă

  • @dianamarin-fr4cb
    @dianamarin-fr4cb 7 หลายเดือนก่อน +4

    Respect POLITIA💪

  • @balanaalexe4872
    @balanaalexe4872 7 หลายเดือนก่อน +6

    Respect oamenii legii❤🤗🙋

    • @DarsRo
      @DarsRo 4 หลายเดือนก่อน

      Actorii.

  • @DragosAmariuca-sw1ej
    @DragosAmariuca-sw1ej 7 หลายเดือนก่อน +3

    Sunteți TH-camrii mei preferați

  • @alexandrurazvanhanu1658
    @alexandrurazvanhanu1658 7 หลายเดือนก่อน +6

    Primul respect pentru toată munca depusă 👍👍👍👍
    👇

  • @__radu__0
    @__radu__0 7 หลายเดือนก่อน +3

    🔥🔥VREM EPISOADE NOI!

  • @user-oo8zy1iy7k
    @user-oo8zy1iy7k 7 หลายเดือนก่อน +3

    Salut va Respect pentru munca de pusa

  • @ihelpandplay
    @ihelpandplay 2 หลายเดือนก่อน

    Ador această emisiune❤

  • @viorelciric1686
    @viorelciric1686 7 หลายเดือนก่อน +4

    Sper că unii polițiști pot lua exemplu de la acești tineri polițiști cum ar trebui să se poarte cu cetățenii și să ia măsuri împtriva infractorilor. Nu când suni la 112 să reclami că un individ îți dă în cap și când ajung la fața locului nu il trage pe făptaș la răspundere cu e tras reclamentul.

  • @chirucarmen7615
    @chirucarmen7615 7 หลายเดือนก่อน +2

    Misto emisiune

  • @cute_roxi
    @cute_roxi 7 หลายเดือนก่อน +3

    Respect ❤❤

  • @user-vc4vi9ks7r
    @user-vc4vi9ks7r 7 หลายเดือนก่อน +2

    Eu abea aștept să devin polițist 🎉🎉🎉❤❤❤ rexpect pentru poliția Romînă😅🟥🟨🟦

  • @Iasmii_11
    @Iasmii_11 2 หลายเดือนก่อน +5

    Îmi dau like singura,și voi fi convinsa ca nu strâng 1k la acest comentariu 😢😢

    • @marianbortan3670
      @marianbortan3670 วันที่ผ่านมา +1

      Bună bună bună bună bună 😢😢

  • @teogmp98
    @teogmp98 7 หลายเดือนก่อน +2

    Frumoasa domnisoara secretara☺️

  • @user-sv6qf4mv5u
    @user-sv6qf4mv5u 7 หลายเดือนก่อน +2

    cel mai tare serial tineti-o tot asa RESPECRT🫡

  • @user-xl3lq6kn4x
    @user-xl3lq6kn4x 4 หลายเดือนก่อน +1

    Felicitări ❤❤❤❤

  • @AlexandrinaSandu
    @AlexandrinaSandu 5 หลายเดือนก่อน +2

    Super tare mai faceți😊❤

  • @davidvlogfedi6078
    @davidvlogfedi6078 7 หลายเดือนก่อน +3

    Haideti cu urmatorul episod va rog dabea astept sa vad urmatorul episod❤

  • @Delia-er5co
    @Delia-er5co หลายเดือนก่อน +3

    Îmi dau like singura😢😢😢😢😢😢😢😢

  • @THE_TERROR1
    @THE_TERROR1 7 หลายเดือนก่อน +2

    Bravooooo

  • @stefantudose1767
    @stefantudose1767 7 หลายเดือนก่อน +1

    Când apare episodul 24 nu am timp să-l văd la TV

  • @ionelmariusiordache9311
    @ionelmariusiordache9311 7 หลายเดือนก่อน +2

    Super tare oamenii care ajută altii oamenii ❤🎉🎉🎉🎉

  • @user-gd2qp9bj1s
    @user-gd2qp9bj1s 7 หลายเดือนก่อน +2

    Corect crina eșanu vă dau dreptate așa le trebuie să fie pedepsiți aspru pentru ca altă dată să ști să respecte oameni legii vă urmăresc cu mare drag Dumitrașcu Mihaela elena vă mulțumesc și vă respect maxim pe toți cei de la poliția română 🙏🙏🙏🙏🙏

  • @gabrielmatei7115
    @gabrielmatei7115 6 หลายเดือนก่อน

    Tot respectul meu pentru voi!!!! Sa o continuați tot asa!!

  • @Andreea16.
    @Andreea16. 7 หลายเดือนก่อน +3

    Va respect și va apreciez munca depusa ❤❤❤❤❤😊

  • @RomicaVajda
    @RomicaVajda 7 หลายเดือนก่อน +2

    Foarte frumos🎉🎉🎉🎉🎉 va mulțumesc

    • @ElenaLincan
      @ElenaLincan 3 หลายเดือนก่อน

      Wygdgj rrraugsgkvd😂🎉 18:46 18:47

  • @dannyxxxx-xq7vg
    @dannyxxxx-xq7vg 7 หลายเดือนก่อน +2

    Primul

  • @Cosmin714
    @Cosmin714 7 วันที่ผ่านมา

    RESPECT POLITIA ROMÂNĂ

  • @andreeaflorentina5446
    @andreeaflorentina5446 7 หลายเดือนก่อน +1

    Mie îmi place videoclip acesta😊😊😊

  • @eduardtudor2798
    @eduardtudor2798 5 หลายเดือนก่อน +1

    FELICITARI SUNTETI EROI MEI TOT ASA ROMANIA TOT ASA

  • @despinaandrei3621
    @despinaandrei3621 7 หลายเดือนก่อน +1

    Va rog puneti episoadele va rogggggggb❤

  • @user-bz4us4ev4i
    @user-bz4us4ev4i 7 หลายเดือนก่อน +1

    Primu

  • @anastasiacojocaru2703
    @anastasiacojocaru2703 หลายเดือนก่อน

    Foarte, bine, vă, iubesc

  • @user-xw4dz3dq7y
    @user-xw4dz3dq7y 9 วันที่ผ่านมา

    Respect Poliția Română

  • @user-sy1cp8qm6b
    @user-sy1cp8qm6b 7 หลายเดือนก่อน +1

    Mie îmi place seriale cu polițist

  • @danyeladragutza
    @danyeladragutza 7 หลายเดือนก่อน +1

    2 minnn❤❤❤ respect pentru munca depusa ❤

  • @StoicaeduardLidian
    @StoicaeduardLidian หลายเดือนก่อน +2

    Îmi dau like singur😢😢😢

  • @mihaelalulea7341
    @mihaelalulea7341 17 วันที่ผ่านมา

    Sunteți foarte tari

  • @davidbarbuc
    @davidbarbuc 7 หลายเดือนก่อน

    Sun t fan braavo❤❤❤❤

  • @user-qs4kh2hd1x
    @user-qs4kh2hd1x 4 หลายเดือนก่อน

    Ador efectivvvvv💌💌𖤐✩✰

  • @evacaruntu5831
    @evacaruntu5831 3 หลายเดือนก่อน +1

    Îmi dau singură like😢😢

  • @user-zk8tt1bo2h
    @user-zk8tt1bo2h 7 หลายเดือนก่อน +2

    De ce nu ați dat episodul 24 ,25

  • @nicuarsenescu6328
    @nicuarsenescu6328 7 หลายเดือนก่อน +3

    Va accept munca depusă! ❤❤

  • @Je.suis.Anonim
    @Je.suis.Anonim 7 หลายเดือนก่อน +1

    Mai postati 😭😭 plss😢

  • @vilaumarian4684
    @vilaumarian4684 7 หลายเดือนก่อน +1

    Pe chinezul ala cu mașina l am mai văzut de 5 ori în 5 videoclipuri,și restul sunt deja văzute...aiurea

  • @MihaiButilca-ni9ls
    @MihaiButilca-ni9ls 7 หลายเดือนก่อน

    Vrem mai multe episoade

  • @mariaureche1778
    @mariaureche1778 7 หลายเดือนก่อน +2

    Îmi puteți spune la ce ora începe serialul cami place mult si vr sa ma uit si dacă se poate si zilele în care se dufuzează

  • @Jsjskfkdjskskdk
    @Jsjskfkdjskskdk 7 หลายเดือนก่อน +2

    De ce numai postați :(

  • @elenabardan3124
    @elenabardan3124 7 หลายเดือนก่อน +1

    Bravo polititia. Romana ❤❤❤❤❤❤ respect ❤❤❤❤❤

  • @MihaiCaradan-hs8op
    @MihaiCaradan-hs8op 6 หลายเดือนก่อน +1

    Respect din partea mea❤❤

  • @user-je7sh7ib2m
    @user-je7sh7ib2m 7 หลายเดือนก่อน

    Îmi place seria asta dar vreau mai mult

  • @sabinvoitis6771
    @sabinvoitis6771 7 หลายเดือนก่อน

    Mult, mai frumoase politistele, decat "agresatele"...felicitari, pentru serial.

  • @user-uy3rj7in3e
    @user-uy3rj7in3e 7 หลายเดือนก่อน

    Foarte tare

  • @andreeaflorentina5446
    @andreeaflorentina5446 7 หลายเดือนก่อน

    Mie îmi place foarte mult acest clip❤❤❤

  • @GabrielBalan77
    @GabrielBalan77 7 หลายเดือนก่อน

    Primuu❤❤

  • @Mihaela_iulia_._.789
    @Mihaela_iulia_._.789 3 หลายเดือนก่อน +1

    Cine îmi dă like să-i trăiască familia la infinit ❤😊 0:48

  • @20Qnna211
    @20Qnna211 หลายเดือนก่อน

    Mie îmi place se Crina Si Alina ❤❤❤❤❤❤le ador

  • @user-er4kc5bi3q
    @user-er4kc5bi3q 7 หลายเดือนก่อน +1

    Postați zi de zi ca nam rabdare

  • @denisman5889
    @denisman5889 26 วันที่ผ่านมา

    Si eu o sa ma fac pollitista asta e visul meu❤

  • @Antonia.-436
    @Antonia.-436 6 หลายเดือนก่อน +1

    Vă apreciez ❤❤

  • @RoyalGuard12
    @RoyalGuard12 7 หลายเดือนก่อน +1

    Haide ti si cu celalalt episod va rugam

  • @cristinacernega1843
    @cristinacernega1843 3 หลายเดือนก่อน

    Vă iubesc mult cine iubește oamenii legii să de-a Like
    (Nu oblig)

  • @Lamaie_
    @Lamaie_ 7 หลายเดือนก่อน +1

    Respect

  • @user-md6fk7yn1y
    @user-md6fk7yn1y 6 หลายเดือนก่อน

    și bună ziua doamna crina esanu respect din partea mea pentru dumneavoastră și pentru oameni legii în primul rând vreau să vă mulțumesc pentru că ați ajuns la timp și ați salvat o familie vă mulțumesc și vă respect maxim pe oamenii legii 👮👮‍♂️👮‍♀️🚨🚔🚓🙏🙏🙏🙏🙏 și vreau să vă spun că asta merită asfel de oameni care nu au de Dumnezeu și de oamenii legii respect maxim pentru oamenii legii 🚔🚓🙏🚨🙏🙏🙏🙏🙏🙏