Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 19

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 27 พ.ย. 2023
  • Toamna aceasta, AXN România va difuza al doilea sezon din Oamenii Legii, serial ce aduce pe micile ecrane cazuri inedite cu care se confruntă polițiștii din cadrul Poliției Române zi de zi. Protagoniștii, 8 polițiști cu experiență, vor interveni la unele dintre cele mai complicate cazuri, acolo unde legea și ordinea sunt încălcate.
    Sezonul 2 al serialului Oamenii Legii va avea premiera pe 30 octombrie și va fi difuzat de luni până vineri, de la ora 18:00, pe AXN. Fiecare episod se va concentra pe soluționarea a trei cazuri diferite, urmărind firul acțiunii din momentul în care poliția primește apelul la 112 și până la finalizarea anchetei.
    Acest sezon aduce în echipa de polițiști noi personaje menite să facă lumină acolo unde ancheta devine complicată. Acțiunea și suspansul se vor înlănțui cu analize și explicații din perspectivă legală a faptelor și a modului în care fiecare dintre noi, din postura de simpli cetățeni, putem acționa pentru binele unei persoane aflate în primejdie. De la violență domestică, jafuri și dispariții, până la accidente în trafic sau tulburarea liniștii publice, cele 28 de episoade le vor da ocazia telespectatorilor să aibă parte de o experiență complexă a soluționării fiecărui caz în parte. Dincolo de prezentarea cazurilor complexe, sezonul 2 va include și o nouă direcție de educație, oferind publicului informații inedite pentru fiecare cazOamenii Legii se bazează pe formatul internațional Karlsbridge, Police in action, care a fost foarte bine primit în Cehia, Slovacia sau Germania. Pe plan local, producția este realizată de Paprika Studios România și se bucură de un parteneriat cu Poliția Română.
  • บันเทิง

ความคิดเห็น • 311

  • @elenaandradaapostol1694
    @elenaandradaapostol1694 6 หลายเดือนก่อน +98

    Respect ❤❤❤Ma îndrumă acest serial pe drumul meu de a fi "polițistă" dar nu doar pe mine si pe sora mea ea e pe drumul cel bun ❤

    • @arianavucoiev7269
      @arianavucoiev7269 6 หลายเดือนก่อน +8

      Felicitări!

    • @marsilena11
      @marsilena11 6 หลายเดือนก่อน +9

      Felicitari😊

    • @dianagiulai9566
      @dianagiulai9566 6 หลายเดือนก่อน +6

      Și eu ma fac polițistă

    • @dariuspetru9461
      @dariuspetru9461 6 หลายเดือนก่อน +5

      Eu vreau sa fiu politist 0

    • @denisungureanu5535
      @denisungureanu5535 6 หลายเดือนก่อน

      @@marsilena11 xxxxx23tfyhhhh9

  • @Bulukmariangeo18
    @Bulukmariangeo18 6 หลายเดือนก่อน +8

    Respect domnii polițiști cele mai frumoase videoclipuri respect❤️❤️👍🫶🙏🙏🚨

  • @TatianaSadovscaia
    @TatianaSadovscaia 5 หลายเดือนก่อน +14

    Respect din toată inima pentru repezeală dumneavoastră .
    Este operativi
    La toți o lecție care marg cu o viteză ne permisă

    • @user-bq9il8nl7m
      @user-bq9il8nl7m หลายเดือนก่อน

      Andrei ue6 rrj3ke

    • @user-bq9il8nl7m
      @user-bq9il8nl7m หลายเดือนก่อน

      Andreiluan13 i se pare că 5 de la h

    • @NicoletaStefan-xo4nx
      @NicoletaStefan-xo4nx หลายเดือนก่อน

      ​@@user-bq9il8nl7m❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤

  • @AlexAvram948
    @AlexAvram948 6 หลายเดือนก่อน +8

    doamne ,de cand am inceput sa urmaresc serialul asta vad tot felul de cazuri care mai de care

  • @andreeamaria5242
    @andreeamaria5242 5 หลายเดือนก่อน +7

    Sunt actori buni rau❤😂

  • @marinraicu5932
    @marinraicu5932 6 หลายเดือนก่อน +9

    Respect tuturor autorităților❤❤❤

  • @iRbtx
    @iRbtx 6 หลายเดือนก่อน +33

    Acest serial este o lecție de viață și în drum acest serial să meargă tot inainte❤❤❤

  • @mihairosu114
    @mihairosu114 6 หลายเดือนก่อน +5

    5:05 ala îsi face reclamă!😂😂

    • @NikyHindi1
      @NikyHindi1 4 หลายเดือนก่อน

      😂merit si eu măcar o reclamă 🤪🤣

  • @StefaniaGhetu
    @StefaniaGhetu 6 หลายเดือนก่อน +9

    Respect pentru oamenii legi!👏👏👏

    • @enemadalin
      @enemadalin หลายเดือนก่อน

      ❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤

  • @Szabsss
    @Szabsss 6 หลายเดือนก่อน +16

    hahahah "ma numesc super duper mario" ahahhaa

    • @NikyHindi1
      @NikyHindi1 4 หลายเดือนก่อน +2

      😅

  • @mariacires1690
    @mariacires1690 6 หลายเดือนก่อน +4

    Daaa este nevoie de așa serviciu de poliție Chear parcă trăim în junglă fără frică și respect

    • @DariaMariabmz
      @DariaMariabmz 4 หลายเดือนก่อน

      Nu chear, chiar invata sa scri😂😂😂😂😂 ba

  • @Vasile-by1dt
    @Vasile-by1dt 6 หลายเดือนก่อน +5

    Eu m-am uitai la fiecare episod ❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤

  • @ionicaviziteu7956
    @ionicaviziteu7956 5 หลายเดือนก่อน +7

    Respect pentru așa polițai, față de alți care sunt mâna în mână cu infractori

    • @madalinaivan2716
      @madalinaivan2716 3 หลายเดือนก่อน

      Multi oameni fac asa in Romania,SI nu doar in Romania ci in multe tari din păcate.

  • @csabiboby
    @csabiboby 6 หลายเดือนก่อน +3

    Uuu, episoade vrem episoade 😊😊😊😊😊😊😊, super fain serialul, episoade episoade 😍😍😍😍😍😍🥰🥰😍😍😍😍

  • @peterminea3949
    @peterminea3949 6 หลายเดือนก่อน +2

    Tare asta cu săpatul după comori și valori :) !

  • @little.angel.bibi14__
    @little.angel.bibi14__ 6 หลายเดือนก่อน +5

    Abia așteptam episodul ❤❤😊

  • @gabicepoi817
    @gabicepoi817 6 หลายเดือนก่อน +5

    Va felicit oamenii legii 💪💪💪💪💪👍👍👍👍👍❤️❤️❤️❤️❤️🥰🥰🥰🥰🥰

    • @user-zc2zu2vy6x
      @user-zc2zu2vy6x 2 หลายเดือนก่อน +1

      ❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤

    • @user-zc2zu2vy6x
      @user-zc2zu2vy6x 2 หลายเดือนก่อน

      😘😘😘😘😘😘😘😘😘😘😘😘😘😘😘😘😘😘😘😘😘😘😘❤️😘❤️❤️❤️❤️❤️😘😘😘❤️❤️❤️😘😘

    • @StelutaGondor
      @StelutaGondor 2 หลายเดือนก่อน

      Nu😻💪

  • @_ana_maria666
    @_ana_maria666 6 หลายเดือนก่อน +8

    Respect pentru munca depusa ❤

  • @alexandrupopa153
    @alexandrupopa153 5 หลายเดือนก่อน +1

    Am leșinat de ras la săpătorul de gropi :))) 😂😂😂😂 tare

  • @THE_TERROR1
    @THE_TERROR1 6 หลายเดือนก่อน +5

    Cel mai frumos serial❤❤❤

  • @user-hp2qe8kk3v
    @user-hp2qe8kk3v 6 หลายเดือนก่อน +11

    Respect pentru munca depusa. Cel mai tare serial❤❤❤😊

  • @odaicuraul8409
    @odaicuraul8409 6 หลายเดือนก่อน +6

    Cel mai frumos serial❤

    • @Paulursui__
      @Paulursui__ 6 หลายเดือนก่อน +1

      adv

  • @familianacop
    @familianacop หลายเดือนก่อน

    Tot respectul pentru dv domnișoară polițista ❤❤❤

  • @andreeaelenamarin1849
    @andreeaelenamarin1849 6 หลายเดือนก่อน +5

    Cel mai bun serial din lumee❤

  • @stefansimiciuc820
    @stefansimiciuc820 6 หลายเดือนก่อน +3

    Va ador. Oamenii legii❤

  • @user-lr1ol7pd5v
    @user-lr1ol7pd5v 6 หลายเดือนก่อน +5

    Cel mai bun serial😍

  • @kovacsrudolf9587
    @kovacsrudolf9587 5 หลายเดือนก่อน +2

    ce mult conteaza comunicarea bravoo

  • @trygabi5212
    @trygabi5212 6 หลายเดือนก่อน +4

    RESPECT dar va rog faceti mai rapid va rugam ep20 de abia astept si inca o data RESPECT SI MULTA SANATATE!

  • @AdiStefan-zd3oo
    @AdiStefan-zd3oo 6 หลายเดือนก่อน +19

    Cel mai frumos serial,pe lângă și personajele sunt tari și de treaba și știe sa se comporte!👍👍❤️

    • @Ccvcosty
      @Ccvcosty 6 หลายเดือนก่อน +2

      Asta fiindcă sunt filmați , deci 😂

    • @maripreda1532
      @maripreda1532 6 หลายเดือนก่อน

      Asta ca sunt filmați dar de fapt în realitate stau altfel lucrurile cu poliția care nu fac ce trebuie sunt N cazuri cel puțin în România

  • @user-bo3mt3cu4j
    @user-bo3mt3cu4j 4 หลายเดือนก่อน +2

    ❤Un serial care unele faze sunt comice da îmi place dăruirea fetelor aleargă mai repede mai iute va băieții tot respectul mai ales pentru dna Corina si curajul lor

  • @ElenaMasgras
    @ElenaMasgras 2 หลายเดือนก่อน

    Cat de activi sunt felicità ❤❤❤

  • @Isabela_570
    @Isabela_570 6 หลายเดือนก่อน +6

    Serialul meu preferat❤

  • @EvaEmma654
    @EvaEmma654 4 หลายเดือนก่อน +1

    Acolo pe strata Gârlei am fost deja Lectie foarte buna❤😊

  • @user-sk9yq6uv1l
    @user-sk9yq6uv1l 6 หลายเดือนก่อน +1

    Va mulțumesc frumos

  • @user-zx8bz5ur1c
    @user-zx8bz5ur1c 6 หลายเดือนก่อน +2

    Cei mai tari politisti

  • @user-xh9fe7ow6e
    @user-xh9fe7ow6e 3 หลายเดือนก่อน

    Va descurcați foarte bine ❤

  • @manicatrinu3059
    @manicatrinu3059 6 หลายเดือนก่อน +2

    Sunteți cei mai tari polițiștii

  • @toaderflorintoplicean8076
    @toaderflorintoplicean8076 2 หลายเดือนก่อน

    Multumesc că ne protejați

  • @razvandobritoiu2394
    @razvandobritoiu2394 6 หลายเดือนก่อน +3

    Bineeeeeeee mai multe episoade mai multa distractie❤❤

  • @daviddaniel4366
    @daviddaniel4366 2 หลายเดือนก่อน

    Respect pentru voi

  • @liviumihai7088
    @liviumihai7088 6 หลายเดือนก่อน +11

    Respect pentru munca depusa! Ador acest serial de mic îmi doresc sa devin polițist ❤❤❤😊

  • @AndreeaLuca-cn1bl
    @AndreeaLuca-cn1bl 2 หลายเดือนก่อน

    SUNTETI CEI MAI TARI POLITISTI

  • @imhighskilled.829
    @imhighskilled.829 6 หลายเดือนก่อน +2

    Ce fain accident , se putea lucra mai bine la el ... si sa fie cel putin pe carosabil ...

  • @Alleexandrra
    @Alleexandrra 6 หลายเดือนก่อน +2

    Abia așteptăm episodul

  • @MihaelaVoroneanu
    @MihaelaVoroneanu 6 หลายเดือนก่อน +3

    ❤❤❤ ce mai tare emisiune❤❤❤

  • @antonedy-sh8vw
    @antonedy-sh8vw 6 หลายเดือนก่อน +2

    Respect poliția romînă😊😮🎉❤

  • @h2Opispismacmactuctuc282
    @h2Opispismacmactuctuc282 6 หลายเดือนก่อน +5

    "Super duper mario"😂😂

    • @NikyHindi1
      @NikyHindi1 4 หลายเดือนก่อน +1

      😂da ,eu 🤪

  • @oaralazar2648
    @oaralazar2648 6 หลายเดือนก่อน +2

    Bun episod

  • @user-oo8zy1iy7k
    @user-oo8zy1iy7k 6 หลายเดือนก่อน +2

    Salut va Respect pentru munca de pusa

  • @mariuspartenie1425
    @mariuspartenie1425 6 หลายเดือนก่อน +9

    Respect maxim poliției române care își face treaba cu adevărat ❤🎉

    • @ionutnavalici235
      @ionutnavalici235 4 หลายเดือนก่อน

      actorilor si regizorului🙃

  • @user-bq4vf4fv2d
    @user-bq4vf4fv2d หลายเดือนก่อน

    Va iubesc mult Oameni Legii❤

  • @csabiboby
    @csabiboby 6 หลายเดือนก่อน +2

    Abia astept episoadele 20, 21 🤗🤗🤗🤗🤗🤗😍😍🥰🥰🥰🥰

  • @catalincodoban9568
    @catalincodoban9568 6 หลายเดือนก่อน +1

    Mai vrem episoade

  • @munteanuionut8032
    @munteanuionut8032 6 หลายเดือนก่อน +1

    FELICITARII

  • @ramonaelke2867
    @ramonaelke2867 4 หลายเดือนก่อน +1

    Bună echipă felicitări

    • @ramonaelke2867
      @ramonaelke2867 4 หลายเดือนก่อน +1

      Felicitările mele o seară frumoasă

  • @user-bf3my1ek4j
    @user-bf3my1ek4j 5 หลายเดือนก่อน

    Super duper Mario 😂auzi la boland 😅

  • @danielbata9380
    @danielbata9380 6 หลายเดือนก่อน +3

    Forța oamenii legii💪💪

  • @FOXRRS89
    @FOXRRS89 6 หลายเดือนก่อน +3

    Respect🫡cea mai tare meserie💪💪

  • @gabriel78123
    @gabriel78123 4 หลายเดือนก่อน

    respect dmni polițiști

  • @petroiramona
    @petroiramona 5 หลายเดือนก่อน +1

    Un an nou binecuvântat

  • @ratb1812
    @ratb1812 5 หลายเดือนก่อน

    Iubita soțului ei😂

  • @Qeen-qn1bz
    @Qeen-qn1bz 3 หลายเดือนก่อน

    Respect respect respect poliția română . Sunt pur și simplu impresionat de acest canal și îl voi urmării cu mare interes . Parcă e un serial polițist . CSI : Miami .

  • @user-nm8nv1ge5m
    @user-nm8nv1ge5m 6 หลายเดือนก่อน +1

    Va apreciez emisiunea.

  • @cosminteris9359
    @cosminteris9359 6 หลายเดือนก่อน +4

    5:49 aici si a dat seama toată lumea ca serialul e regizat

  • @viorelbrandusa4405
    @viorelbrandusa4405 6 หลายเดือนก่อน +2

    Va respect ❤❤ imi doresc de la 5-4 ani sa fiu politist si mai am mult acum am noua ani❤ nu imi fau dreptate singur dar cred ca o sa fiu un politist bun❤❤

  • @alexnightwolf7664
    @alexnightwolf7664 6 หลายเดือนก่อน +3

    Victimele au jucat și în lecții de viață :)

    • @Ccvcosty
      @Ccvcosty 6 หลายเดือนก่อน +1

      Ete ,cineva care știe despre ce ,și cine sunt Personajele

  • @Mananc_din_gunoi
    @Mananc_din_gunoi 6 หลายเดือนก่อน +1

    Primul 2

  • @lorinczalbert205
    @lorinczalbert205 6 หลายเดือนก่อน +2

    4:18 😂😂😂

  • @user-bx6hm9vy1c
    @user-bx6hm9vy1c 5 หลายเดือนก่อน

    bravo sunteti ceei mai tari politisti

  • @daviddaniel4366
    @daviddaniel4366 2 หลายเดือนก่อน

    Și mie îmi place sa ma uit

  • @rupirostas2809
    @rupirostas2809 6 หลายเดือนก่อน +1

    Haideți cu cât mai multe episoade

  • @user-nf9us8qq7n
    @user-nf9us8qq7n 6 หลายเดือนก่อน +1

    Respect politia romana ❤

  • @irinachirculescu5682
    @irinachirculescu5682 5 หลายเดือนก่อน +1

    Sunteți minunati❤

  • @user-xb6yq7ux6m
    @user-xb6yq7ux6m 6 หลายเดือนก่อน +1

    Îmi place episodul āsta la nebunie 😂

    • @Andreea-1457
      @Andreea-1457 6 หลายเดือนก่อน

      Nici măcar nu a calcato😅🤦‍♀️

  • @iancuionel1698
    @iancuionel1698 3 หลายเดือนก่อน

    Ce sunt magistrații

  • @edicampeanu1339
    @edicampeanu1339 6 หลายเดือนก่อน

    Respect maxsim pentru politia romana sa continuie serialul❤❤😊😊

  • @TatianaSadovscaia
    @TatianaSadovscaia 5 หลายเดือนก่อน +1

    Legea este legea

  • @user-zu7pe3cs5q
    @user-zu7pe3cs5q 6 หลายเดือนก่อน

    Sunt prima❤❤❤😂😂😂😂

  • @gheorghitaborcan4825
    @gheorghitaborcan4825 หลายเดือนก่อน +1

    Ce îngâmfată e aia care a fugit de la accident!

  • @Ianispariscu
    @Ianispariscu 6 หลายเดือนก่อน +1

    Vă urmăresc și m-am abonatul la voi în anul 2019 când voi fi mare asi vrea să fiu polițist
    ❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤ avia astept

  • @JustFabian02
    @JustFabian02 6 หลายเดือนก่อน +4

    5:45 nu mai pot de ras :)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

    • @valentinvlc3979
      @valentinvlc3979 6 หลายเดือนก่อน

      Și la 29:49 aia după ce-l toarnă pe bărbată-su mai spune și "surpriză" 😅😅

    • @NikyHindi1
      @NikyHindi1 4 หลายเดือนก่อน

      😅

  • @user-lg2sq6gt2k
    @user-lg2sq6gt2k 6 หลายเดือนก่อน +1

    A-mi place de ALINA MANEA

  • @user-sl8xg9wi3u
    @user-sl8xg9wi3u 6 หลายเดือนก่อน

    Te iubesc din ❤❤❤❤🎉🎉

  • @VT.Marionbn
    @VT.Marionbn 2 หลายเดือนก่อน

    Nu am picat ea singura😂

  • @viteok5972
    @viteok5972 5 หลายเดือนก่อน

    Politia va iubesc tare vreau sa lucrez la voi

  • @feliciamiron2883
    @feliciamiron2883 5 หลายเดือนก่อน

    Tei gresit eu❤❤❤

  • @SorinStatnic-fc8vx
    @SorinStatnic-fc8vx 3 หลายเดือนก่อน

    Acest serial da LECTII de VIATA!!!

  • @user-hz1wh8ly8l
    @user-hz1wh8ly8l 3 หลายเดือนก่อน

    Am văzut în filmulețul de la baiata că femeia nu a fost lovită ( dați la viteze ) a căzut singura doar pentru video dar va respect mă uit în fiecare zi❤😊

  • @davidionel6934
    @davidionel6934 5 หลายเดือนก่อน

    Foarte frumos

  • @carlytamaria1307
    @carlytamaria1307 5 หลายเดือนก่อน

    Vă ador sunteți cei mai tari❤❤❤❤❤❤❤

  • @Andrei-mk3qj
    @Andrei-mk3qj 5 หลายเดือนก่อน

    Respect

  • @ionelmariusiordache9311
    @ionelmariusiordache9311 6 หลายเดือนก่อน +1

    1 Decembrie 2023 An Binecuvântati de Dumnezeu Poliția Română

  • @THE_TERROR1
    @THE_TERROR1 6 หลายเดือนก่อน +1

    Bravoo

  • @user-zo7hv9dy3k
    @user-zo7hv9dy3k หลายเดือนก่อน

    Bună ziua 😅❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤😅😅

  • @andradastefania8937
    @andradastefania8937 6 หลายเดือนก่อน +1

    Hai cu partea 20 plizzzz

  • @costelusgabura9704
    @costelusgabura9704 6 หลายเดือนก่อน +1

    Bravo alin💪💪

  • @edubardasan5797
    @edubardasan5797 6 หลายเดือนก่อน +1

    Lia soția soțului meu🤣

  • @user-wd5sj3wm3x
    @user-wd5sj3wm3x 6 หลายเดือนก่อน +1

    Respect❤

  • @user-uj8vk2cu4c
    @user-uj8vk2cu4c หลายเดือนก่อน

    Eu sunt o fata de 10 ani și eu vă urmăresc de la 7 ani respect , 😊😊😊😊😊❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊 🥰🥰🥰🥰🥰

  • @ursachivasilica3561
    @ursachivasilica3561 6 หลายเดือนก่อน +1

    Faceți treabă bună când mă fac mare vreau să fiu ca voi ❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤ respect foarte respect❤❤❤❤❤😮😮😮😮😮😊😊😊