Felicitări pentru că ați prezentat și episoadele Revoluției de la Arad și Lugoj (până acum se trecea cu vederea peste). Sper că vor fi prezentate și evenimentele revoluționare de la Brașov, Alba Iulia, Tîrgu Mureș, Caransebeș, Cisnădie, Cugir. Așa cum au fost, fără cosmetizări, că nici o revoluție nu e pension de domnișoare.
Am 30 de ani, va multumesc pe tru ca ati creat cadrul ca eu sa ma nasc intr.o tara libera. Marele ghinion ca tara asta nu a avut decat vreo 4 zile de libertate si anume din 16 pana pe 20 decembrie. Revolta populara a fost deturnata de lovitura de stat a esalonului 2 si 3 din PCR.
Esti fanul lui Emil Constantinescu :)) . El a fost cel care a folosit cuvintele esalonul 2 cand vorbea despre cei care au preluat puterea in timpul revolutiei
@@templierknightDe la 12:10 Stanculescu a fost la butoane pana i-a predat puterea lui Iliescu. Ceausescu nu a fugit, el stia de la Stanculescu ca este evacuat spre o locatie mai sigura. Se vor reintalni la Targoviste, cu Stanculescu "metamorfozat". Nu va mai imbatati cu apa rece. Revolutionarii onesti nu au avut puterea niciodata. E greu de acceptat, dar e realitatea. Armata a tras, aceeasi armata a fraternizat. Stanculescu si Gusa au fost implicati in represiunea de la Timisoara, ei au ramas in control si dupa 22. Singurul care cred ca nu era in ecuatie s-a sau a fost "sinucis". Adevarul e publicat deja, dar trebuie sa vrei si sa poti sa decelezi faptele nu interpretarile, care, din pacate, sunt subiective.
Acum dupa 30 de ani dupa decembrie 1989 Nici vorbã de o democratie civilizatã si o justitie corectã. Nici vorbã de ceva bun pentru omul de rând. Îmi e groaznic de rusine fatã de înaintasii nostrii care au muncit, au luptat ,au murit pentru tara noastra ROMANIA !!! Acum resursele naturale ale Romaniei intreaga economie apartine strainilor europei de Vest si Americii !!! Romania este piata de desfacere si forta de munca ieftina sclavi ai occidentului!!!!
Nu ai Occidentului..😅Stat MAFIOT jefuit de carteluri romanesti 100%... Noua oligarhie.est.pcr istii, securistii infiltrati , inexistenta Justitiei..etc etc De ce credeti ca azi suntem cu milioanele raspinditi pe tot mapamondul...
Cum apare Răzvan Butaru cu un episod, cum dispar securiștii, cum dispar susținătorii "loviturii de stat data de Armată", cum dispar diversioniștii "de la DIA - Cercetare - Diversiune". Cei intervievați sunt lăsați să povesteasca, nu li se sugerează idei sau cuvinte.
43:20 omul spune un adevar: POATE ca rusii si americanii au hotarat cumva sa cada comunismul (nu stiu ce interes aveau rusii), dar romanii care au iesit in strada au iesit pe riscul lor, pe riscul vietii lor. "Lovitura de stat"... ce inseamna asta, cand oamenii au iesit STIIND ca e posibil sa moara? Toti din acest clip au vrut doar sa cada comunismul, iar multi nu au certificate de revolutionari. Ce inseamna "lovitura de stat"?
Inseamna ca anumite structuri, in special din securitate si directia de informatie a a armatei s'au folosit, i'au folosit pe acesti oameni (nemultumiti, revoltati, satui de ceausescu) pt.a prelua puterea in stat. La conducere n'au ajuns ulterior revolutionarii care au iesit in strada si si'au riscat viata, la conducerea locala, judeteana, centrala au ajuns si sunt inca si acum dupa 30 de ani, oameni din vechile structuri de putere. Si aici nu ma refer la membrii de partid sau activisti, ma refer la oameni din servicii, oameni pe care nu ii stia nimeni, dar ei stiau tot. Un serviciu de informatii cum a fost securitatea statului sau DIA au avut informatia dinaintea fiecarui pas care urma sa fie facut si asa au putut manipula. Asta este o lovitura se stat. Inclusiv Marian Munteanu marele student revolutionar ce a condus miscarea studentilor din Bucuresti a fost informator al securitatii. Exact pe modelul acestei Ileana din episodul asta. Cand lumea va intelege puterea infinita informationala pe care au avut'o cateva structuri din Romania la nivel politic, social, economic, psihologic si ce structuri perfecte au avut pt procesarea si punerea in miscare a acestor informatii, vor intelege cu adevarat cine a facut revolutia, a dat lovitura de stat si a preluat puterea in Romania!
@@grigoremaimucaDe aia securistii au fost transformati in teroristi si vrajitoare. De aia toate "stirile" panicarde de la TVR erau filtrate si cenzurate de o comisie militara. De aia printre primele masuri ale lui Stanculescu in 22.12 s-a numarat arestarea CI-stilor din unitatile militare. De aia Stanculescu le-a raspuns celor din MI de la Sibiu sa se apere daca sunt atacati de armata. De aia au fost omorati Trosca si copiii de la Campina. De aia Securitatea a fost preluata si restructurata de MApN in timpul revolutiei. De aia ofiterii MApN care au refuzat sa traga in populatie au fost dati afara iar ceilalti au fost avansati. Bravos! Intradevar, logic si foarte bine explicat.
LOVITURA DE STAT FĂRĂ NICI O ÎNDOIALĂ!!! PĂCAT DE OAMENI CARE AU MURIT! NEVINOVAȚI! Î CE SA ÎNTÂMPLAT LA TIMIȘOARA, LUGOJ, ARAD SA ÎNTÂMPLAT ÎN TOATĂ TARA!
Caramitru ,Dinescu, Petre Roman, Iliescu, Gelu V Voiculescu, Armata, Miliția, Secu. ...demonstranții, soldații simplii, oamenii din orasele mari, oamenii mai izolați. ..FIECARE A AVUT PROPRIA PĂRERE DESPRE REVOLUȚIE
Eu am avut 3 colegi de facultate. Dou dintre ei au fost suiti in duba de trupeti la universitate si dusi la jilava si al 3 lea din pacate a murit impuscat.. Daca nu ii eliberau muncitorii in 23 decembrie o beleau
Eu tot astept un film despre Brasov, dar Lugojul, ofera avantajul orasului mic, in care toata lumea se cunoaste...unde se vede mult mai usor deturnarea/dirijarea revolutiei de catre oameni prestabiliti. Restul au fost balbaieli, reglari de conturi, si multa, mult prea multa diversiune, de care se fac vinovati TVR si secu care precis infiltrasera TVRul. Armata si militia au tras si ei la greu. Ce nu mi-e mie clar, in materie de diversiune, ce ce tine de armata si ce tine de securitate. Dar ce importanta mai are, devreme ce toti cu sau fara voia lor, lucrau impotriva poporului roman. Politica antinationala din ultimii 73 de ani (1947-1989-2020)
Si totusi raspunsurile sunt atat de evidente. Care a iesit mai șifonata la revolutie, armata sau securitatea? Si mai intrebati cine a facut diversiunea?!?
Si, pe bune, cum plm sa spui ca TVR a fost infiltrata de securisti cand acolo s-au inventat sintagmele securisti-teroristi si "antiteroristi teroristi tot una". Voi sunteti sanatosi la cap?
Ceausescu dară. ....în anii "80, în loc să facă investiții în modernizarea industriei +actualizarea industriei, Ceaşcă a plătit datoria externă =înfometarea populației și industria a rămas învechită. .......decalaje istorice. ... URSS nu a vrut să mai dea gaz și țiței la preturi bune, preferențiale pt România, pt că și URSS avea probleme financiare, economice. .......
La vârsta aia. ...anii "80. ...Ceașcă NU MAI JUDECA NORMAL, și NICI NU ASCULTA DE NIMENI din jur =critici constructive. ..... Îi plăcea doar SĂ FIE LĂUDAT de clica lui. ....!!!!!
Felicitari pentru aceste documente istorice!!!!!
Felicitări pentru că ați prezentat și episoadele Revoluției de la Arad și Lugoj (până acum se trecea cu vederea peste). Sper că vor fi prezentate și evenimentele revoluționare de la Brașov, Alba Iulia, Tîrgu Mureș, Caransebeș, Cisnădie, Cugir. Așa cum au fost, fără cosmetizări, că nici o revoluție nu e pension de domnișoare.
Lovitura de stat, măi maimuțoi cu buletin care ai ajuns sclav-umil al ȘARLATANILOR occidentului
din Canada salut cu respect pe totzi acesti oameni cinstitzi care si-au riscat viatza pentru libertatea mea de astazi
Si EU le multumesc. Detorita lor am putut sa ma stramut .
Da . Au facut o ptr stramutarea ta si a noastra in general. In curind o sa fim 6 milioane de stramutati
Da. Au murit ca ti sa te stramutati ca mine si ca milioane dar bine ca acum odata cu covidul clanurile tziganesti sau reintors acasa
Eu am fost in strada in Brasov, din 21 dec dimineata...Salutari din Toronto!
Ai umplut de tz limba romana 🤣🤣 tz ,tz,tz🤣
Am 30 de ani, va multumesc pe tru ca ati creat cadrul ca eu sa ma nasc intr.o tara libera. Marele ghinion ca tara asta nu a avut decat vreo 4 zile de libertate si anume din 16 pana pe 20 decembrie. Revolta populara a fost deturnata de lovitura de stat a esalonului 2 si 3 din PCR.
Nu
Esti fanul lui Emil Constantinescu :)) . El a fost cel care a folosit cuvintele esalonul 2 cand vorbea despre cei care au preluat puterea in timpul revolutiei
4 ore vrei sa zici. 22 dec.de la ora 12 pana la venirea lui Iliescu
@@templierknight de la 12 40 22 dec 89 incoace am avut toata libertatea
@@templierknightDe la 12:10 Stanculescu a fost la butoane pana i-a predat puterea lui Iliescu. Ceausescu nu a fugit, el stia de la Stanculescu ca este evacuat spre o locatie mai sigura. Se vor reintalni la Targoviste, cu Stanculescu "metamorfozat". Nu va mai imbatati cu apa rece. Revolutionarii onesti nu au avut puterea niciodata. E greu de acceptat, dar e realitatea. Armata a tras, aceeasi armata a fraternizat. Stanculescu si Gusa au fost implicati in represiunea de la Timisoara, ei au ramas in control si dupa 22. Singurul care cred ca nu era in ecuatie s-a sau a fost "sinucis". Adevarul e publicat deja, dar trebuie sa vrei si sa poti sa decelezi faptele nu interpretarile, care, din pacate, sunt subiective.
Acum dupa 30 de ani dupa decembrie 1989 Nici vorbã de o democratie civilizatã si o justitie corectã. Nici vorbã de ceva bun pentru omul de rând. Îmi e groaznic de rusine fatã de înaintasii nostrii care au muncit, au luptat ,au murit pentru tara noastra ROMANIA !!! Acum resursele naturale ale Romaniei intreaga economie apartine strainilor europei de Vest si Americii !!! Romania este piata de desfacere si forta de munca ieftina sclavi ai occidentului!!!!
Nu ai Occidentului..😅Stat MAFIOT jefuit de carteluri romanesti 100%...
Noua oligarhie.est.pcr istii, securistii infiltrati , inexistenta Justitiei..etc etc
De ce credeti ca azi suntem cu milioanele raspinditi pe tot mapamondul...
Cum apare Răzvan Butaru cu un episod, cum dispar securiștii, cum dispar susținătorii "loviturii de stat data de Armată", cum dispar diversioniștii "de la DIA - Cercetare - Diversiune". Cei intervievați sunt lăsați să povesteasca, nu li se sugerează idei sau cuvinte.
43:20 omul spune un adevar: POATE ca rusii si americanii au hotarat cumva sa cada comunismul (nu stiu ce interes aveau rusii), dar romanii care au iesit in strada au iesit pe riscul lor, pe riscul vietii lor.
"Lovitura de stat"... ce inseamna asta, cand oamenii au iesit STIIND ca e posibil sa moara? Toti din acest clip au vrut doar sa cada comunismul, iar multi nu au certificate de revolutionari.
Ce inseamna "lovitura de stat"?
Inseamna ca anumite structuri, in special din securitate si directia de informatie a a armatei s'au folosit, i'au folosit pe acesti oameni (nemultumiti, revoltati, satui de ceausescu) pt.a prelua puterea in stat. La conducere n'au ajuns ulterior revolutionarii care au iesit in strada si si'au riscat viata, la conducerea locala, judeteana, centrala au ajuns si sunt inca si acum dupa 30 de ani, oameni din vechile structuri de putere. Si aici nu ma refer la membrii de partid sau activisti, ma refer la oameni din servicii, oameni pe care nu ii stia nimeni, dar ei stiau tot. Un serviciu de informatii cum a fost securitatea statului sau DIA au avut informatia dinaintea fiecarui pas care urma sa fie facut si asa au putut manipula. Asta este o lovitura se stat. Inclusiv Marian Munteanu marele student revolutionar ce a condus miscarea studentilor din Bucuresti a fost informator al securitatii. Exact pe modelul acestei Ileana din episodul asta. Cand lumea va intelege puterea infinita informationala pe care au avut'o cateva structuri din Romania la nivel politic, social, economic, psihologic si ce structuri perfecte au avut pt procesarea si punerea in miscare a acestor informatii, vor intelege cu adevarat cine a facut revolutia, a dat lovitura de stat si a preluat puterea in Romania!
@@grigoremaimucaFoarte bine explicat .
@@grigoremaimucaDe aia securistii au fost transformati in teroristi si vrajitoare. De aia toate "stirile" panicarde de la TVR erau filtrate si cenzurate de o comisie militara. De aia printre primele masuri ale lui Stanculescu in 22.12 s-a numarat arestarea CI-stilor din unitatile militare. De aia Stanculescu le-a raspuns celor din MI de la Sibiu sa se apere daca sunt atacati de armata. De aia au fost omorati Trosca si copiii de la Campina. De aia Securitatea a fost preluata si restructurata de MApN in timpul revolutiei. De aia ofiterii MApN care au refuzat sa traga in populatie au fost dati afara iar ceilalti au fost avansati. Bravos! Intradevar, logic si foarte bine explicat.
Va mulțumim pentru că ați făcut revoluție acuma suntem liberi să mergem în Europa
Cam putin despre revolutia de la Arad, cred ca ar fi meritat macar un episod intreg ....
Articol apărut în scânteia tineretului din 18 12 1989
LOVITURA DE STAT FĂRĂ NICI O ÎNDOIALĂ!!! PĂCAT DE OAMENI CARE AU MURIT! NEVINOVAȚI! Î CE SA ÎNTÂMPLAT LA TIMIȘOARA, LUGOJ, ARAD SA ÎNTÂMPLAT ÎN TOATĂ TARA!
asa functioneaza toate sistemele mondiale sint toate regizate cu mult inainte
Unde se poate gasi procesul din 1990 ? video integral.
REVOLUȚIA FURATĂ ...it's true !!!
Înainte de "90, cât și astăzi, funcționează Bursa Zvonurilor......ALIMENTATĂ DE ACEEAȘI "doritori de bine"......
Caramitru ,Dinescu, Petre Roman, Iliescu, Gelu V Voiculescu, Armata, Miliția, Secu. ...demonstranții, soldații simplii, oamenii din orasele mari, oamenii mai izolați. ..FIECARE A AVUT PROPRIA PĂRERE DESPRE REVOLUȚIE
Decembrie 1989
Eu am avut 3 colegi de facultate. Dou dintre ei au fost suiti in duba de trupeti la universitate si dusi la jilava si al 3 lea din pacate a murit impuscat.. Daca nu ii eliberau muncitorii in 23 decembrie o beleau
Eu tot astept un film despre Brasov, dar Lugojul, ofera avantajul orasului mic, in care toata lumea se cunoaste...unde se vede mult mai usor deturnarea/dirijarea revolutiei de catre oameni prestabiliti. Restul au fost balbaieli, reglari de conturi, si multa, mult prea multa diversiune, de care se fac vinovati TVR si secu care precis infiltrasera TVRul. Armata si militia au tras si ei la greu. Ce nu mi-e mie clar, in materie de diversiune, ce ce tine de armata si ce tine de securitate. Dar ce importanta mai are, devreme ce toti cu sau fara voia lor, lucrau impotriva poporului roman. Politica antinationala din ultimii 73 de ani (1947-1989-2020)
Si totusi raspunsurile sunt atat de evidente. Care a iesit mai șifonata la revolutie, armata sau securitatea? Si mai intrebati cine a facut diversiunea?!?
Si, pe bune, cum plm sa spui ca TVR a fost infiltrata de securisti cand acolo s-au inventat sintagmele securisti-teroristi si "antiteroristi teroristi tot una". Voi sunteti sanatosi la cap?
Armata a fost păpușarul. Securitatea a înghițit gălușca, pe fondul aversiunii populației. Era țapul ispășitor perfect. Armata "era cu noi".
De ce nu postați și episodul următor,adică nr.12?Nu-l găsesc nicăieri!!!
Vă rog frumos,TVR postați si episodul 12 pe youtube pentru că nu am posibilitatea să urmăresc pe TV emisiunea!Vă mulțumesc!
Ion Moga .....cred că urmează. ....durează,dar urmează. ...
21.12.2019
Multumim pentru libertate, si pentru ruinarea tarii de dupa Ceausescu...
Țara a ruinat-o porcul de ceaușescu și clica lui.
Ceausescu dară. ....în anii "80, în loc să facă investiții în modernizarea industriei +actualizarea industriei, Ceaşcă a plătit datoria externă =înfometarea populației și industria a rămas învechită. .......decalaje istorice. ...
URSS nu a vrut să mai dea gaz și țiței la preturi bune, preferențiale pt România, pt că și URSS avea probleme financiare, economice. .......
La vârsta aia. ...anii "80. ...Ceașcă NU MAI JUDECA NORMAL, și NICI NU ASCULTA DE NIMENI din jur =critici constructive. .....
Îi plăcea doar SĂ FIE LĂUDAT de clica lui. ....!!!!!
Daca Ceausescu s ruinat-o, ce au facut cei dupa?(Iliescu). De ce romanii sunt jumatate din populatie mutati in europa?

Sa nu va ardă soarele în decembrie 89
....
VASILE JECAN ...... LUGOJ ??????
Cu ce bucurie vorbește despre destrugerea economiei pornită c8 strigătul jos Ceaușescu... oribil