În 25 decembrie 1989, la Târgovişte, în timpul procesului cuplului Ceauşescu a fost rostită o propoziţie plină de adevăr: „Vezi, totdeauna trădătorul este lângă tine”. Cel vizat era Victor Atanasie Stănculescu, responsabil de ducerea la îndeplinire a operaţiunii de suprimare a cuplului Ceauşescu. Un agent al serviciilor străine, plasat într-o poziţie cheie în statul ţintă, valorează cât o întreagă armată. Stănculescu a fost racolat cel mai probabil în 1986 de un agent MI6 (Serviciul Secret de Informaţii Externe al Marii Britanii). Agentul se numea George Pop, cetăţean britanic de origine română, care lucra din 1984 în România, ca reprezentant al firmei Rolls-Royce divizia motoare de avioane şi echipament militar. El superviza asamblarea motoarelor pe avionul Rombac (BAC-1/11 construit în licenţă în România). Ulterior, MI6 l-a predat informativ pe Stănculescu colegilor de la AVO maghiar, care au inventat o combinaţie operativă având ca subiect un posibil import de tehnică militară din România, care implica negocieri cu omologul său ungar de la Direcţia de Înzestrare şi cu Ferenc Karpati, şeful Marelui Stat Major ungar. Sub acest pretext a ajuns Stănculescu în august 1989 să petreacă o vacanţă de instruire, ţinută de AVO într-o vilă de pe malul lacului Balaton. Ocazie cu care a primit şi rolul hotărâtor, acela de a da Lovitura de Palat din 22 decembrie 1989 prin care Ceauşescu era înlăturat definitiv de la putere. Surprinzător sau nu, o parte din discuţiile lui Victor Stănculescu la Balaton şi legătura ulterioară cu ataşatul militar maghiar în România, Şandor Aradi, au fost cunoscute de contraspionajul român. Securitatea a înregistrat pe 11 septembrie 1989 apelurile pe care Aradi le primea de la Budapesta, în care i se cerea „coşul cu fructe”, pe care Stănculescu i l-a oferit ataşatului militar ungur, peste câtva timp chiar în biroul său de la MApN. Ce misiune a avut de îndeplinit Stănculescu împreună cu Guşă la Timişoara se poate deduce din prăpădul făcut de armată acolo sub conducerea lor. Cum rolul său la Timişoara se închisese deja, pe 20 decembrie la orele 05:00, Stănculescu aflat în aşteptarea rezultatului scontat al mitingului din faţa sediului CC, s-a prezentat la spitalul militar din Timişoara pierzându-şi o zi cu simularea unei crize de vezică biliară şi i-a transmis generalului Milea, telefonic, că trebuie să se întoarcă la Bucureşti. Lucru pe care l-a şi făcut în seara zilei următoare de 21 decembrie 1989, cu un avion militar. În dimineaţa de 22 decembrie la orele 06:00, Stăculescu s-a dus la spitalul militar Central, de data asta pentru a-şi pune piciorul în ghips, după care a ajuns la sediul CC. Această manevră făcea parte din planul răsturnării regimului Ceauşescu, întrucât urma ca la orele 09:00 să fie sinucis generalul Vasile Milea şi Stănculescu trebuia să prevină cu orice preţ anularea Loviturii de Palat, care depindea de numirea sa ca ministru al Apărării. Căci Nicolae Ceauşescu care repeta într-una TRĂDARE LA ARMATĂ, ar fi putut să-l numească ministru al Apărării pe fratele său, generalul locotenent Ilie Ceauşescu, care era şi el unul din cei trei adjuncţii lui Milea.
După decolarea cuplului Ceauşescu de pe sediul CC, la orele 13:30, Stănculescu a chemat un anumit medic militar la sediul MApN, unde se deplasase între timp, ca să-i dea jos ghipsul. Era acelaşi medic de la spitalul militar Central care i-l pusese: colonelul dr. Niculescu, şeful secţiei Traumatologie. Guşă a plecat şi el de la Timişoara pe 22 decembrie orele 12: 45, la 5 minute după ce Stănculescu îi comunicase că îi reuşise Lovitura de Palat, aşa cum fusese ea planificată, urmând ca pe 25 decembrie Stănculescu să lase treaba neterminată, ocupându-se personal de suprimarea soţilor Ceauşescu. Până atunci, mai avea de predat, de formă, puterea în mâinile lui Ion Iliescu şi să aplice, tot împreună cu Guşă, un alt scenariu, cel cu teroriştii, care n-au existat nici ei în realitate şi cu toate acestea au rezultat alţi 942 de români morţi. Tot la ordin, ca şi la Timişoara! Şi tot ca şi la Timişoara, ordinul nu a fost dat de Ceauşescu.
Acum dupa 30 de ani dupa decembrie 1989 Nici vorbã de o democratie civilizatã si o justitie corectã. Nici vorbã de ceva bun pentru omul de rând. Îmi e groaznic de rusine fatã de înaintasii nostrii care au muncit, au luptat ,au murit pentru tara noastra ROMANIA !!! Acum resursele naturale ale Romaniei intreaga economie apartine strainilor europei de Vest si Americii !!! Romania este piata de desfacere si forta de munca ieftina sclavi ai occidentului!!!!
Cum stăteau boșorogii ăștia cocoțați la putere și își băteau joc de milioane de suflete tinere. Nu ar trebui sa spun asta da ma bucur de cum au sfârșit. Păcat ca au fost doar ei doi. Toți și mai apoi Iliescu ar fi trebuit sa împărtășească aceasi soarta cu Ceaușestii. Asta vine din partea unui copil al Revoluției.
Vad ca nu ai inteles nimic Andreea a fost lovitura de stat si cei ce vorbeau la Tv dezinformau ARMATA si SECURITATE ,iar cei care au tradat sunt din Generali din ambele ministere clar
Momente foarte triste.Cand ai ocazia s-a fi in necunoștință de cauză,sacrificii oameni care au vrut s-a participe la viață.Cei care au fost "militari în uniformă au gresit tinta".Poporul isi dorea viitorul.Ramanem cu ce ne-a rămas.Cei prezenți la conducere nu vor realitatea.Cand mor oameni nu se pune dsecretizarea niciodată.Se ascund dupa hîrtii.Ce poate fi mai rusinos despre asemenea 'conducatori'.Flori de mucegai ,Arghezi.
E anul 2020 iar mulți dintre criminali sunt liberi, și cred zice multe despre tara în care trăiești. Un reportaj care merita apreciat și zice adevărul despre cea ce de mult trebuia aflat.
Domnule Costinel Venus Mirea, cine a încălcat uzul de armă trebuie să răspundă în fața legii. Fie că vorbim de civili înarmați (nu te crezi în stare, nu pui mâna pe armă!), dar mai ales de militarii care aveau instrucție la activ și cunoșteau regulamentele militare, cine a deschis focul fără a fi provocați trebuie să răspundă penal! Au deschis focul asupra ambulanței fără a fi provocați, au tras asupra unor civili nevinovați doar pentru că o babă cu sechele i-a văzut drept teroriști pe doi civili nevinovați, trebuie să răspundă penal și să-i putrezească oasele în pușcărie. Și mie mi s-a întâmplat pe 24 decembrie, la lăsarea întunericului, să se oprească o dacie la aproximativ 200 de metri de filtru pe Șoseaua Olteniței (au zis că s-a oprit motorul mașinii???, poate s-au pierdut, nu știu ce să zic), dar am dat ordin să nu tragă nimeni până nu se deschide foc asupra mea. M-am apropiat de ei până i-am extras de sub bordul mașinii. Unul se numea Lungu Alexandru și celălalt Dănilă Nicolae și ambii erau muncitori la Danubiana. Noi eram 12 muncitori înarmați, dotați cu o mitralieră pe afet cu vreo trei benzi încheiate, două puști mitralieră, și restul cu pistoale mitralieră. La ce manipulări circulau pe toate canalele, dacă aveam gândaci în loc de creier, trăgeam în acel moment ca bezmeticii și omoram doi civili nevinovați. Ironia sorții face că ei mergeau să taie porcul și puțin a lipsit ca cei sacrificați de Crăciun să fie tocmai ei. Nu poți trage cu arma ca la nuntă, omori oameni, apoi invoci misiunea de luptă și vrei să scapi nepedepsit! Felicitări domnului @CornelMihalache pentru munca depusă în aflarea adevărului!
Domnilor Cornel și Răzvan, sunteți "bestiali "! Mulțumesc pentru întrebările pe care le puneți! Sunteți de comă! Așa ceva, ...? Am fost sub armă în acel timp! UM 1649 SF GHEORGHE rachete AA! Am lansat în 22 decembrie la ora 13. 43!
Frati romini hai sa ne unim si sa ne intoarcem acasa asa cum sintem si cu ce avem este destul pamint sa ne primeasca pe toti..plinge pamintul de dorul nostru si noi plingem de durerea de a fi ori unde dar nu acasa..Doamne Dumnezeule Binecuvinteza tara noastra Doamne Dumnezeule binecuvinteaza poporul nostru romin si Doamne te rugam in Numele Domnului Nostru Isus dane puterea de a trece peste ori ce nenorociri si controale si masuri si vaccinul care nil vira fortat pe git cu dea sila ceia ce demostreaza precis ca este nu spre binele nostru.,
Doamne fereste ma doare inima pe mine inima cind il vad si ma mir ca la mai lasat Dumnezeu in viata si asta este pentru marturisire,Doamne cine a platit pentru asta fereasca Dumnezeu..
Din ce înțeleg este ca, Iliescu împreuna cu armata au făcut asta. Armata a preluat controlul tari de la Ceaușescu in 22 Decembrie , au creat o agitație, împușcat pe oricine chear și pe ai lor ca sa creeze o solidaritate cu noul propus Ion Iliesc și grupa lui. Deci o lovitura de stat din partea armatei după revoluția de la Timișoara, care a durat de pe 16 Decembrie pana pe 22 Decembrie . Armata a dat lovitura
SĂ FIE CLAR,AGENȚII CARE AU TRAS ASUPRA ACELEI MAȘINI,AU FOLOSIT TACTICA MASONICĂ,,UCIDE ȘI INVINUIEȘTE PE CEL NEVINOVAT"! TREZIȚI-VĂ ROMÅNI ,ÎNTREAGA PLANETĂ E CĂPUȘATĂ ȘI FOLOSITĂ ȘI AZI,DE ESCROCII PLANETEI,CARE NU AU NICI SCRUPULE,NICI SUFLET,NICI INIMĂ,DAR MAI ALES NU LE PASĂ DE VIAȚA NOASTRA,BA CHIAR NE VOR MORȚI!
la minutul 19:03 se discuta ca treagatorii ar fi intrat in apartamente. Din cate am vazut eu in mai multe locuri, se trageu de pe acoperisul blocurilor. Acesarea acoperisului nu se face din nici un apartament. In Brasov asa s-a tras si au murit mai mult de 100 de persoane dupa 22 dec.
bunica mea care locuia in sibiu mi a povestit ce a fost acolo. Statea cu o colega intr-un apartament si au stat o noapte intreaga pe burta atat s-a tras. Am si vazut apoi casa si zona unde locuiau. Si acum imi aduc bine aminte dupa 30 de ani ce gauri erau in toate casele . Colega lui buna-mea a si facut diabet in noapte aia
BUNA. ZIUA. PENTRU. D..UL. CARE. ESTE. IN. CARUT. SA. NU..SI. PIARDA. SPERANTA SA. SE. ROAGE. LA. SF. MINA. PENTRU. CA. SF. MINA. A. REUSIT. SA. RECONSTITUIE. O. PERSOANA. DIN. BUCATI FUSESE. OMORIT. DE. UN. TILHAR. CARE. IA. LUAT AURUL. PE. CARE. L...A. AVEA. LA. DONSUL MULTA. SANATATE. DOAMNE. AJUTA
Unde sint astea cine sint astea care vorbesc cum explica toate cuvintele lor si îndemnurile lor ce au ei de spus despre toate astea ..am plecat imediat după revolutie dar îmi amintesc perfect acești indivizi de la televiziune de cine au fost puși cine sint și ce au de spus despre aceasta Răsturnare de guvern păcat păcat de aceștia și de mulți alți care au murit fără rost și pentru ce ..????ardai focul ne omoram noii de noi ..se trăgea fără ținta și toată lumea ți se părea ca toată lumea e criminal..
Ia spuneti voi,detasamentele de rezistenta(garda pretoriana a lui Ceausescu),care au executat foc precis si selectiv in frunte si in inima,de cine au apartinut!?!
Cine sunt cei din MApN care au incercat sa puna mina pe putere in vara anului 1989 !?? Cati militari din cadrul MApN au fost executati in acea vara ?! mai mult ca sigur a existat o lovitura de stat organizata de Armata asta fiind inceputul revolutiei din anul 1989 !
Foamea a urmat dupa aceea ca^nd valoarea salariului scadea continuu si rapid iar preturile la alimentele de baza cresteau , di asta in lipsa unei protectii sociale ,pe masura schimbarilor , asa se face ca intr-un timp foarte scurt populatia suferea masiv ,este greu de priceput pentru cineva care a fost mereu satul sa stie ce inseamna asta ,
Si totusi de ce nu i luati un interviu domnului vostru salvator inca mai aveti frica de el este dator sa dea socoteala pt moartea acestor nevinovati ce face criminalul acum sta bine mersi in birlog nu merita ar trebui bagat in puscariile de pe timpul lui Ceausesescu sa moara de foame si de frig..nici iadul nul primeste acusi isi da cu craci in sus credea ca traeste pinai lumea..oameni buni viata este scurta de ce trebuie sa urim sa ne omorim puterea si bani au facut din oameni fiare animale de acelasi fel nu se maninca unele pe altele doar noi..de ce oare omul nu se multumeste cu putin cit sa traeasca frumos dar din ce au tot mai vor..cit de lunga ar viata unui om mai mult de 100 de ani nu traim si uni si-au adunat pentru 10 vieti ca nepoti si stranepoti de stranepoti pot trai ca viermi din ce au adunat si furat acesti viemi si ce folos.ca dacă dai unui copil totul și de toate pe dea gata ce știe el sa facă cu ce îl ajuți majoritatea copiilor de bani gata se alege praf de ei habar nu au de nimic ajung Drogați sau morți in mașinile de lux pe care parinti le cumpara ..ca așa plateste Dumnezeu cum vrea El și cind vrea el și cei ce își bat joc de semeni lor dacă nu plătesc ei plătesc pina la a șaptea generație a lor tare as vrea sa faceti un reportaj cu Iliescu ce poate sa spună ce rol și ce scop a avut ..așa de bine se vede acum acele scene de la revoluție teatru ieftin vrajeala obosita oare de ce nu ne-am pris ..și totuși parca îmi amintesc și acum fazele alea ..cu televiziunea ..au oprit sintem atacați vin spre noi scenariu dintr-un film normal era și un bun actor pe acolo ..sa nu-i primească nici pamintu și-au bătut joc de noi și de tara au vindut tot ce sa putut vinde au făcut din tara un gunoi dar bani au împrumutat și sau inbogatit doar ei și proveniturile lor ..drumurile podurile căile ferate pădurile rămase Chele cine oare da socoteala de toate aste sint 30 de ani 3 conducator unu mai drac ca altul chiar nu le-a pasat de tara ce interes au sa o distrugă de cine sint puși și cine are acest interes
Pensii speciale pentru procurorii de atunci. Morții eroi au putrezit și familiile lor suferă generații , răniții zac în neputință și Criminalii au pensie speciale. Doamna trebuia să nască nu să-l împuște pe Criminalii care sunt liberi azi.
Ce se intimpla acum si pe a cui mina a ramas tara tot pe lu astea ca sa i dam jos pe astea oare tot atita singe trebuie sa curga..Ce a facut si pe ce baza a fost ales Basescu Unde a fost Base in timpu revolutiei
TOTUL SE REZOLVA MAI REPEDE SI SCAPAM DE ACEST DICTATOR DACA SECURITATEA SI ARMATA DISPUNEA DE MUNITIE ADEVARATA ! INSA NICIUNUL NU SPUNE CA MUNITIA ERA LIPSA CA SI ALIMENTELE! CEAUSESCU SI PRETINII LUI AVEAAU MARE TEAMA CA VOR FI ASASINATI DE CEI CARE IL APARA! ACEASTA SE CITESTE MEREU PE CHIPURILE CELOR DIN STUDIOUL TV CCal PCR!! o nota care nu apare in cele filmate este ora la care a fost inregistrata acea transmisie ... Bulgarska Televizia elata pe larg despre ceea ce se intimpla in Romania si in ultimele zile ale domniei Despotului tvr foarte sporadic online !
Criminalii de acum au dat mâna cu Criminalii de atunci. Pentru familia Chirică Dumnezeu să vă dea putere și ocrotirea ce va trebuie pentru Criminalii de ieri și azi nu le pot da niciodată pentru ca se incrimineaza ei singuri. Vrem Dreptate pentru eroii României României !
Jerfa eroilor din decembrie 1989 nu a fost zadarnică!Individul de la min 42 ce brănza măsi dorește? Estraordinare episoade,ptr mine este ceva ce ma bulversat complet!😪😪😪😪😪😪
Bai nene... Există filmările de la TVR de la "revoluția" in direct... Cum pl calului la 30 de ani inca se tărăgănează dosarul Revoluției?! Bai nene, noaptea minții!!!
@Petru Pomirleanu na ,acum tu știi ..eu nu am dovezi...mă întrebam pt că pozează în mare comunist dar nu vad nicio imagine cu el la acea vreme in care sa se vadă că era un anticomunist...
Stapîneste satana prin coalitii lui.Oamenii se lasa condusi de acest dusman de temut.De la Adam si Eva tot asa afost este si va fi.Trebuie sa fim atenti ca viata nu se termina la mormînt.Cei ce au facut sa sufere pe cineva în lumea de dincolo vor avea de suferit exact suferintele ce le-a pricinuit spune Prof.Dr.în psihiatrie un mare om de stiinta Constantin Ducan.Prin gîndurile noastre deranjam universul dînd nastere la inundatii-alunecari de teren-taifunuri-cutremure.Trebuie sa ne schimbam modul de gîndire. Dumnezeu e drept si nimeni nu va ramîne nepedepsit.Regrete mari de cele întîmplate multi oameni morti.Lupta ptr.putere.
Ce hara babura cite crime doar pentru putere..batal Dumnezeu pe Iliescu si toata familia lui sa plateasca pina la al 7 lea neam sa nu mai aiba noroc si fericire neam de nemul lui..
CE VINĂ a avut Ceaușescu ptr că a devenit președinte ? ? Botnăraș a fost lucid cînd l-a avansat , General ? Cu cine s-a consultata Maurer ? ? cînd l-a propus pe Ceaușescu , președinte . Ghe . Dej l-a criticat și a spus să ia comanda , Ghe . Apostol .
Sper Teodor Brates e de mult la Aiud! Nenorocitii prostanaci care s-au straduit sa prosteasca un popor. Felicitari TVR ului actual, dar trecutul e sumbru.
Să mor eu dacă n-ai dreptate! Armata României, marea armată, bine instruită! Am fost sub armă în decembrie '89! Am avut asupra mea, 3 încărcătoare de 30 cu 7,65, pline și în portâncarcator, plus 12 cutii a câte 24, în sacul de muniție "inter corpus"! Da' ofițerii din armata română, (comandanții punctelor de execuție ) erau uzi la propriu și la figurat!
Gh Adrian:pensii speciale si decoratii la care nu vor sa renunte,rusine mare fara pic de mustrari de constiinta.Traiesc bine mersi in luxus si prostimea care ii voteaza,moare de foame 😭😭😭
Te înteleg si te compātimesc dar te întreb, ti-a mers bine pe timpul luu ceausescu? Ne compātimeai si tu pe noi amārâtii? Stāteai si tu la cozi pt. mâncare precum noi? Nu cred. Dumnezeu ti-a dat ce meritai.
Multumesc domnilor Cornel Mihalache şi Răzvan Butaru pentru seria asta care incearca sa aduca cat de cat putina lumina asupra revolutiei asteia...
Jos cu comuniști dracului pisam pe ei
Suntem cu voi! INTELEGEM! Multumesc! Iertare!
Baietii de la etaju' 9 sunt oameni de afaceri si politicieni prosperi!
Bravo TVR !!!!!!!!!
Domnule Adrian Margeanu, va doresc mult curaj in continuare!
O asa zisa revolutie de tot rasul.Actiune bine realizată de cei dedicați supușilor.
Doamne parca traesc fiecare moment fiecare clipa habar nu am ce a fost,parca o fericire o nebunie amestecata cu revolta eram ca niste oi nebune.
Bravo TVR, superb
Doamne nu pot sa mai aud ma doare sufletul cine va plati pentru asta..
Este culmea culmilor ce aud acuma..
În 25 decembrie 1989, la Târgovişte, în timpul procesului cuplului Ceauşescu a fost rostită o propoziţie plină de adevăr: „Vezi, totdeauna trădătorul este lângă tine”. Cel vizat era Victor Atanasie Stănculescu, responsabil de ducerea la îndeplinire a operaţiunii de suprimare a cuplului Ceauşescu.
Un agent al serviciilor străine, plasat într-o poziţie cheie în statul ţintă, valorează cât o întreagă armată. Stănculescu a fost racolat cel mai probabil în 1986 de un agent MI6 (Serviciul Secret de Informaţii Externe al Marii Britanii).
Agentul se numea George Pop, cetăţean britanic de origine română, care lucra din 1984 în România, ca reprezentant al firmei Rolls-Royce divizia motoare de avioane şi echipament militar. El superviza asamblarea motoarelor pe avionul Rombac (BAC-1/11 construit în licenţă în România).
Ulterior, MI6 l-a predat informativ pe Stănculescu colegilor de la AVO maghiar, care au inventat o combinaţie operativă având ca subiect un posibil import de tehnică militară din România, care implica negocieri cu omologul său ungar de la Direcţia de Înzestrare şi cu Ferenc Karpati, şeful Marelui Stat Major ungar. Sub acest pretext a ajuns Stănculescu în august 1989 să petreacă o vacanţă de instruire, ţinută de AVO într-o vilă de pe malul lacului Balaton. Ocazie cu care a primit şi rolul hotărâtor, acela de a da Lovitura de Palat din 22 decembrie 1989 prin care Ceauşescu era înlăturat definitiv de la putere. Surprinzător sau nu, o parte din discuţiile lui Victor Stănculescu la Balaton şi legătura ulterioară cu ataşatul militar maghiar în România, Şandor Aradi, au fost cunoscute de contraspionajul român. Securitatea a înregistrat pe 11 septembrie 1989 apelurile pe care Aradi le primea de la Budapesta, în care i se cerea „coşul cu fructe”, pe care Stănculescu i l-a oferit ataşatului militar ungur, peste câtva timp chiar în biroul său de la MApN. Ce misiune a avut de îndeplinit Stănculescu împreună cu Guşă la Timişoara se poate deduce din prăpădul făcut de armată acolo sub conducerea lor. Cum rolul său la Timişoara se închisese deja, pe 20 decembrie la orele 05:00, Stănculescu aflat în aşteptarea rezultatului scontat al mitingului din faţa sediului CC, s-a prezentat la spitalul militar din Timişoara pierzându-şi o zi cu simularea unei crize de vezică biliară şi i-a transmis generalului Milea, telefonic, că trebuie să se întoarcă la Bucureşti. Lucru pe care l-a şi făcut în seara zilei următoare de 21 decembrie 1989, cu un avion militar. În dimineaţa de 22 decembrie la orele 06:00, Stăculescu s-a dus la spitalul militar Central, de data asta pentru a-şi pune piciorul în ghips, după care a ajuns la sediul CC. Această manevră făcea parte din planul răsturnării regimului Ceauşescu, întrucât urma ca la orele 09:00 să fie sinucis generalul Vasile Milea şi Stănculescu trebuia să prevină cu orice preţ anularea Loviturii de Palat, care depindea de numirea sa ca ministru al Apărării. Căci Nicolae Ceauşescu care repeta într-una TRĂDARE LA ARMATĂ, ar fi putut să-l numească ministru al Apărării pe fratele său, generalul locotenent Ilie Ceauşescu, care era şi el unul din cei trei adjuncţii lui Milea.
După decolarea cuplului Ceauşescu de pe sediul CC, la orele 13:30, Stănculescu a chemat un anumit medic militar la sediul MApN, unde se deplasase între timp, ca să-i dea jos ghipsul. Era acelaşi medic de la spitalul militar Central care i-l pusese: colonelul dr. Niculescu, şeful secţiei Traumatologie. Guşă a plecat şi el de la Timişoara pe 22 decembrie orele 12: 45, la 5 minute după ce Stănculescu îi comunicase că îi reuşise Lovitura de Palat, aşa cum fusese ea planificată, urmând ca pe 25 decembrie Stănculescu să lase treaba neterminată, ocupându-se personal de suprimarea soţilor Ceauşescu. Până atunci, mai avea de predat, de formă, puterea în mâinile lui Ion Iliescu şi să aplice, tot împreună cu Guşă, un alt scenariu, cel cu teroriştii, care n-au existat nici ei în realitate şi cu toate acestea au rezultat alţi 942 de români morţi. Tot la ordin, ca şi la Timişoara! Şi tot ca şi la Timişoara, ordinul nu a fost dat de Ceauşescu.
@@IuliCata85 8
Aveți ceva dovezi în sprijinul celor spuse de dumneata,că vorbe am auzit destule?!?
Detașamentele de rezistenta de cine aparțineau?
Acum dupa 30 de ani dupa decembrie 1989 Nici vorbã de o democratie civilizatã si o justitie corectã. Nici vorbã de ceva bun pentru omul de rând. Îmi e groaznic de rusine fatã de înaintasii nostrii care au muncit, au luptat ,au murit pentru tara noastra ROMANIA !!! Acum resursele naturale ale Romaniei intreaga economie apartine strainilor europei de Vest si Americii !!! Romania este piata de desfacere si forta de munca ieftina sclavi ai occidentului!!!!
Cum stăteau boșorogii ăștia cocoțați la putere și își băteau joc de milioane de suflete tinere. Nu ar trebui sa spun asta da ma bucur de cum au sfârșit. Păcat ca au fost doar ei doi. Toți și mai apoi Iliescu ar fi trebuit sa împărtășească aceasi soarta cu Ceaușestii. Asta vine din partea unui copil al Revoluției.
Vad ca nu ai inteles nimic Andreea a fost lovitura de stat si cei ce vorbeau la Tv dezinformau ARMATA si SECURITATE ,iar cei care au tradat sunt din Generali din ambele ministere clar
Si dupa cum se vede se impuscau intr e ei armata cu securitatea nu a fost nici un terorist clar 😪😪😪😪
Momente foarte triste.Cand ai ocazia s-a fi in necunoștință de cauză,sacrificii oameni care au vrut s-a participe la viață.Cei care au fost "militari în uniformă au gresit tinta".Poporul isi dorea viitorul.Ramanem cu ce ne-a rămas.Cei prezenți la conducere nu vor realitatea.Cand mor oameni nu se pune dsecretizarea niciodată.Se ascund dupa hîrtii.Ce poate fi mai rusinos despre asemenea 'conducatori'.Flori de mucegai ,Arghezi.
Interesant.
E anul 2020 iar mulți dintre criminali sunt liberi, și cred zice multe despre tara în care trăiești. Un reportaj care merita apreciat și zice adevărul despre cea ce de mult trebuia aflat.
Subscriu! Deși unii se cunosc între ei, se acoperă reciproc.
acelui trecator... papagalul ala in verde... i as fi dat un briceag in zona splinei asa de control😀 sa se sature
Ăla e un prost, un pui de securist, un oligofren ca si ta-su.
Domnule Costinel Venus Mirea, cine a încălcat uzul de armă trebuie să răspundă în fața legii. Fie că vorbim de civili înarmați (nu te crezi în stare, nu pui mâna pe armă!), dar mai ales de militarii care aveau instrucție la activ și cunoșteau regulamentele militare, cine a deschis focul fără a fi provocați trebuie să răspundă penal! Au deschis focul asupra ambulanței fără a fi provocați, au tras asupra unor civili nevinovați doar pentru că o babă cu sechele i-a văzut drept teroriști pe doi civili nevinovați, trebuie să răspundă penal și să-i putrezească oasele în pușcărie.
Și mie mi s-a întâmplat pe 24 decembrie, la lăsarea întunericului, să se oprească o dacie la aproximativ 200 de metri de filtru pe Șoseaua Olteniței (au zis că s-a oprit motorul mașinii???, poate s-au pierdut, nu știu ce să zic), dar am dat ordin să nu tragă nimeni până nu se deschide foc asupra mea. M-am apropiat de ei până i-am extras de sub bordul mașinii.
Unul se numea Lungu Alexandru și celălalt Dănilă Nicolae și ambii erau muncitori la Danubiana.
Noi eram 12 muncitori înarmați, dotați cu o mitralieră pe afet cu vreo trei benzi încheiate, două puști mitralieră, și restul cu pistoale mitralieră. La ce manipulări circulau pe toate canalele, dacă aveam gândaci în loc de creier, trăgeam în acel moment ca bezmeticii și omoram doi civili nevinovați. Ironia sorții face că ei mergeau să taie porcul și puțin a lipsit ca cei sacrificați de Crăciun să fie tocmai ei.
Nu poți trage cu arma ca la nuntă, omori oameni, apoi invoci misiunea de luptă și vrei să scapi nepedepsit!
Felicitări domnului @CornelMihalache pentru munca depusă în aflarea adevărului!
Domnilor Cornel și Răzvan, sunteți "bestiali "! Mulțumesc pentru întrebările pe care le puneți! Sunteți de comă! Așa ceva, ...? Am fost sub armă în acel timp! UM 1649 SF GHEORGHE rachete AA! Am lansat în 22 decembrie la ora 13. 43!
Frati romini hai sa ne unim si sa ne intoarcem acasa asa cum sintem si cu ce avem este destul pamint sa ne primeasca pe toti..plinge pamintul de dorul nostru si noi plingem de durerea de a fi ori unde dar nu acasa..Doamne Dumnezeule Binecuvinteza tara noastra Doamne Dumnezeule binecuvinteaza poporul nostru romin si Doamne te rugam in Numele Domnului Nostru Isus dane puterea de a trece peste ori ce nenorociri si controale si masuri si vaccinul care nil vira fortat pe git cu dea sila ceia ce demostreaza precis ca este nu spre binele nostru.,
Era un sentiment divin OOuu daca am fi stiut ce ne asteapta nu pe noi decit tara ..
Hotii din 1989 trebuie trasii la raspundere
Doamne fereste ma doare inima pe mine inima cind il vad si ma mir ca la mai lasat Dumnezeu in viata si asta este pentru marturisire,Doamne cine a platit pentru asta fereasca Dumnezeu..
Din ce înțeleg este ca, Iliescu împreuna cu armata au făcut asta. Armata a preluat controlul tari de la Ceaușescu in 22 Decembrie , au creat o agitație, împușcat pe oricine chear și pe ai lor ca sa creeze o solidaritate cu noul propus Ion Iliesc și grupa lui. Deci o lovitura de stat din partea armatei după revoluția de la Timișoara, care a durat de pe 16 Decembrie pana pe 22 Decembrie .
Armata a dat lovitura
Ce vrajela imi aduc aminte perfet ceia ce vad la televiziune acum mi-am dat seama dupa cum vorbeau ca este vrajeala si ce aberatie.
SĂ FIE CLAR,AGENȚII CARE AU TRAS ASUPRA ACELEI MAȘINI,AU FOLOSIT TACTICA MASONICĂ,,UCIDE ȘI INVINUIEȘTE PE CEL NEVINOVAT"!
TREZIȚI-VĂ ROMÅNI ,ÎNTREAGA PLANETĂ E CĂPUȘATĂ ȘI FOLOSITĂ ȘI AZI,DE ESCROCII PLANETEI,CARE NU AU NICI SCRUPULE,NICI SUFLET,NICI INIMĂ,DAR MAI ALES NU LE PASĂ DE VIAȚA NOASTRA,BA CHIAR NE VOR MORȚI!
Posibil ca ora de la camera sa nu fi fost reglata? Sunt becuri aprinse in camera
Cum oare ai putut trece peste asta fereasca Dumnezeu..
la minutul 19:03 se discuta ca treagatorii ar fi intrat in apartamente. Din cate am vazut eu in mai multe locuri, se trageu de pe acoperisul blocurilor. Acesarea acoperisului nu se face din nici un apartament. In Brasov asa s-a tras si au murit mai mult de 100 de persoane dupa 22 dec.
Mihalache încearcă să-l întrerupă pe interlocutor asa cum dorește el!!
bunica mea care locuia in sibiu mi a povestit ce a fost acolo. Statea cu o colega intr-un apartament si au stat o noapte intreaga pe burta atat s-a tras. Am si vazut apoi casa si zona unde locuiau. Si acum imi aduc bine aminte dupa 30 de ani ce gauri erau in toate casele . Colega lui buna-mea a si facut diabet in noapte aia
Saraca femeie prin ce a trecut .
BUNA. ZIUA. PENTRU. D..UL. CARE. ESTE. IN. CARUT. SA. NU..SI. PIARDA. SPERANTA
SA. SE. ROAGE. LA. SF. MINA. PENTRU. CA. SF. MINA. A. REUSIT. SA. RECONSTITUIE. O. PERSOANA. DIN. BUCATI
FUSESE. OMORIT. DE. UN. TILHAR. CARE. IA. LUAT
AURUL. PE. CARE. L...A. AVEA. LA. DONSUL
MULTA. SANATATE. DOAMNE. AJUTA
Pe care pe astea cine sint astea ,..Astea care sint tot astea si acum cit i mai rabda Dumnezeu cum pot sa mai doarma noaptea.
Unde sint astea cine sint astea care vorbesc cum explica toate cuvintele lor si îndemnurile lor ce au ei de spus despre toate astea ..am plecat imediat după revolutie dar îmi amintesc perfect acești indivizi de la televiziune de cine au fost puși cine sint și ce au de spus despre aceasta Răsturnare de guvern păcat păcat de aceștia și de mulți alți care au murit fără rost și pentru ce ..????ardai focul ne omoram noii de noi ..se trăgea fără ținta și toată lumea ți se părea ca toată lumea e criminal..
Cred că purul adevar doar Dumnezeu îl știe!
Ia spuneti voi,detasamentele de rezistenta(garda pretoriana a lui Ceausescu),care au executat foc precis si selectiv in frunte si in inima,de cine au apartinut!?!
Cine sunt cei din MApN care au incercat sa puna mina pe putere in vara anului 1989 !?? Cati militari din cadrul MApN au fost executati in acea vara ?! mai mult ca sigur a existat o lovitura de stat organizata de Armata asta fiind inceputul revolutiei din anul 1989 !
Lovitura de stat kgb+iliescu brucan
Ce scenariu lugubru
Foamea a urmat dupa aceea ca^nd valoarea salariului scadea continuu si rapid iar preturile la alimentele de baza cresteau , di asta in lipsa unei protectii sociale ,pe masura schimbarilor , asa se face ca intr-un timp foarte scurt populatia suferea masiv ,este greu de priceput pentru cineva care a fost mereu satul sa stie ce inseamna asta ,
Si totusi de ce nu i luati un interviu domnului vostru salvator inca mai aveti frica de el este dator sa dea socoteala pt moartea acestor nevinovati ce face criminalul acum sta bine mersi in birlog nu merita ar trebui bagat in puscariile de pe timpul lui Ceausesescu sa moara de foame si de frig..nici iadul nul primeste acusi isi da cu craci in sus credea ca traeste pinai lumea..oameni buni viata este scurta de ce trebuie sa urim sa ne omorim puterea si bani au facut din oameni fiare animale de acelasi fel nu se maninca unele pe altele doar noi..de ce oare omul nu se multumeste cu putin cit sa traeasca frumos dar din ce au tot mai vor..cit de lunga ar viata unui om mai mult de 100 de ani nu traim si uni si-au adunat pentru 10 vieti ca nepoti si stranepoti de stranepoti pot trai ca viermi din ce au adunat si furat acesti viemi si ce folos.ca dacă dai unui copil totul și de toate pe dea gata ce știe el sa facă cu ce îl ajuți majoritatea copiilor de bani gata se alege praf de ei habar nu au de nimic ajung Drogați sau morți in mașinile de lux pe care parinti le cumpara ..ca așa plateste Dumnezeu cum vrea El și cind vrea el și cei ce își bat joc de semeni lor dacă nu plătesc ei plătesc pina la a șaptea generație a lor tare as vrea sa faceti un reportaj cu Iliescu ce poate sa spună ce rol și ce scop a avut ..așa de bine se vede acum acele scene de la revoluție teatru ieftin vrajeala obosita oare de ce nu ne-am pris ..și totuși parca îmi amintesc și acum fazele alea ..cu televiziunea ..au oprit sintem atacați vin spre noi scenariu dintr-un film normal era și un bun actor pe acolo ..sa nu-i primească nici pamintu și-au bătut joc de noi și de tara au vindut tot ce sa putut vinde au făcut din tara un gunoi dar bani au împrumutat și sau inbogatit doar ei și proveniturile lor ..drumurile podurile căile ferate pădurile rămase Chele cine oare da socoteala de toate aste sint 30 de ani 3 conducator unu mai drac ca altul chiar nu le-a pasat de tara ce interes au sa o distrugă de cine sint puși și cine are acest interes
ce vrea ala ma de la minuru 42:00 ca tot nu am inteles
Pensii speciale pentru procurorii de atunci. Morții eroi au putrezit și familiile lor suferă generații , răniții zac în neputință și Criminalii au pensie speciale. Doamna trebuia să nască nu să-l împuște pe Criminalii care sunt liberi azi.
Ceaușescu citea ce au scris cei din împrejurul lui ...unde sunt toți securiști și unde au fost toți ani ăștia și toți comandați armatei ?
Ce plan ba !😃
Ce se intimpla acum si pe a cui mina a ramas tara tot pe lu astea ca sa i dam jos pe astea oare tot atita singe trebuie sa curga..Ce a facut si pe ce baza a fost ales Basescu Unde a fost Base in timpu revolutiei
Poporu traieste ln minciua si
Asa va ramlne toata viata
Traiesti numai ln mincouna
Tot poporu va trai ln minciun
Ca suntem las si fricos
Le-au fugit copii peste hotare. Partial isi platesc pedeapsa.
Ai de pl noastra, ascultati cand vorbest parlitii la televiziune
TOTUL SE REZOLVA MAI REPEDE SI SCAPAM DE ACEST DICTATOR DACA SECURITATEA SI ARMATA DISPUNEA DE MUNITIE ADEVARATA ! INSA NICIUNUL NU SPUNE CA MUNITIA ERA LIPSA CA SI ALIMENTELE! CEAUSESCU SI PRETINII LUI AVEAAU MARE TEAMA CA VOR FI ASASINATI DE CEI CARE IL APARA! ACEASTA SE CITESTE MEREU PE CHIPURILE CELOR DIN STUDIOUL TV CCal PCR!! o nota care nu apare in cele filmate este ora la care a fost inregistrata acea transmisie ... Bulgarska Televizia elata pe larg despre ceea ce se intimpla in Romania si in ultimele zile ale domniei Despotului tvr foarte sporadic online !
Criminalii de acum au dat mâna cu Criminalii de atunci. Pentru familia Chirică Dumnezeu să vă dea putere și ocrotirea ce va trebuie pentru Criminalii de ieri și azi nu le pot da niciodată pentru ca se incrimineaza ei singuri. Vrem Dreptate pentru eroii României României !
Oamenii astia nu au avut loc in conducerea tarii de dupa 89 .
DE CE nu ne-a instruit Europa Liberă ? ? să-l alegem președinte pe CORNELIU MĂNESCU ! L-a mediatizat pe Lek Walesa .
De ce ne trebuie Europa Libera? De ce este importanta opinia lor ?
Cel putin ati ramas ca martori ..
😪😪😪
MA ANTREB ED CE NICI UN DEMNITAR AJUNS LA PUTERE NUAU VRUT SA SOLUTIONEZE DOSARUL REVOLUTIEI
Pai de ce te intrebi ? Nu este evident?
Jerfa eroilor din decembrie 1989 nu a fost zadarnică!Individul de la min 42 ce brănza măsi dorește? Estraordinare episoade,ptr mine este ceva ce ma bulversat complet!😪😪😪😪😪😪
Iliescu e vinovat
Bai nene... Există filmările de la TVR de la "revoluția" in direct... Cum pl calului la 30 de ani inca se tărăgănează dosarul Revoluției?! Bai nene, noaptea minții!!!
După 21 decembrie s-a acționat După manualul KGB-ULUI în România.
Uluitoare perspective ale aceleiași situații. In realitate, fiecare și-a facut datoria, urmând un ordin stupid. Păcat de atâtea vieți pierdute.
Dan c care revoluție?te referi poate la lovitura de stat,puci,dar nu o revoluție.
A fost și încă este praf magic în orașul ăla ...la Sibiu... apropo...daca tot ați ajuns la Sibiu ,anticomunistul Iohannis ce făcea în vremea aceea?!
@Petru Pomirleanu na ,acum tu știi ..eu nu am dovezi...mă întrebam pt că pozează în mare comunist dar nu vad nicio imagine cu el la acea vreme in care sa se vadă că era un anticomunist...
Meditații. Sa își cumpere case
Stapîneste satana prin coalitii lui.Oamenii se lasa condusi de acest dusman de temut.De la Adam si Eva tot asa afost este si va fi.Trebuie sa fim atenti ca viata nu se termina la mormînt.Cei ce au facut sa sufere pe cineva în lumea de dincolo vor avea de suferit exact suferintele ce le-a pricinuit spune Prof.Dr.în psihiatrie un mare om de stiinta Constantin Ducan.Prin gîndurile noastre deranjam universul dînd nastere la inundatii-alunecari de teren-taifunuri-cutremure.Trebuie sa ne schimbam modul de gîndire.
Dumnezeu e drept si nimeni nu va ramîne nepedepsit.Regrete mari de cele întîmplate multi oameni morti.Lupta ptr.putere.
Ce hara babura cite crime doar pentru putere..batal Dumnezeu pe Iliescu si toata familia lui sa plateasca pina la al 7 lea neam sa nu mai aiba noroc si fericire neam de nemul lui..
... .. .
..
CE VINĂ a avut Ceaușescu ptr că a devenit președinte ? ? Botnăraș a fost lucid cînd l-a avansat , General ? Cu cine s-a consultata Maurer ? ? cînd l-a propus pe Ceaușescu , președinte . Ghe . Dej l-a criticat și a spus să ia comanda , Ghe . Apostol .
Ce curaj ai avut.ce prostie ai facut..sint sigura ca regreti prostia fereasca Dumnezeu..
cata prostie a fost ,,,la fel si acuma in zilele noastre ...criminalii sant liberi plus de asta sant bine protejati halall tara ...
Sper Teodor Brates e de mult la Aiud! Nenorocitii prostanaci care s-au straduit sa prosteasca un popor. Felicitari TVR ului actual, dar trecutul e sumbru.
E la pensie...... are și drepturi de revoluționar!
Au găsit un popor labil.
Armata p..i!
Să mor eu dacă n-ai dreptate! Armata României, marea armată, bine instruită! Am fost sub armă în decembrie '89! Am avut asupra mea, 3 încărcătoare de 30 cu 7,65, pline și în portâncarcator, plus 12 cutii a câte 24, în sacul de muniție "inter corpus"! Da' ofițerii din armata română, (comandanții punctelor de execuție ) erau uzi la propriu și la figurat!
Au pensii speciale criminalii
Gunoaie
Gh Adrian:pensii speciale si decoratii la care nu vor sa renunte,rusine mare fara pic de mustrari de constiinta.Traiesc bine mersi in luxus si prostimea care ii voteaza,moare de foame 😭😭😭
Te înteleg si te compātimesc dar te întreb, ti-a mers bine pe timpul luu ceausescu? Ne compātimeai si tu pe noi amārâtii? Stāteai si tu la cozi pt. mâncare precum noi? Nu cred. Dumnezeu ti-a dat ce meritai.
A tras si armata.
Kkĺv