Aceea era o SPA antica nu a saracilor. Daca mergeai la o SPA pt. bogati nu-ti trecea genunchiul. Aceea era o vipera cu corn. Cea mai veninoasa din tara si specie protejata. Daca nu este zgandarita nu face nici un rau omului. Cascada, muntele totul este extraordinar de spectaculos, din toate partile, oricum ai privii. Cascada Bigar s-a surpat pt. ca a fost crescuta prin depunerile de calcar ale paraului. Celalalt parau, mai mare, confluent are concentratie mai mica de calcar si i-a dizolvat baza. In timp, o sa creasca alta. Multumesc pentru privelisti.
Salutări! Am fost doar ironici, la faza cu "SPA-ul săracilor", deoarece bazinul este situat sub un pod...😁 Acolo sunt apele sacre ale lui Hercules! Da, viperă cu corn era, se observă puțin și cornul într-un cadru. Am așteptat să plece și apoi ne-am continuat traseul. A fost bine că am observat-o din timp și nu am călcat pe ea. Mulțumim pentru apreciere! 💚
Salutare Cristina şi Victor , am fost toți abonați, cu voi împreună pe cărare prin pădure , şi am vizitat ambele cascade , iar filmarea cu drona se vedea totul mai spectaculos , momentul când ați găsit şi cules frăguțele a fost o mică răsplată pentru voi . După urcarea scărilor şi a drumeției pe platoul la Ineleț ați avut febră musculară ,iar băița în apa termală a fost binevenită pentru a vă reface , probabil şi Dacii şi legiunile romane , au stiut să aprecieze , beneficile pentru sănătate a apelor termale de la Băile Herculane . În Banatul montan ați putea vizita localitatea " Ilidia " denumită Mica America , mulți locuitori au emigrat în Statee Unite şi au trimis bani acasă , ca să îşi construiască case mari frumoase de piatră , sau localitate " Racovița " merită vizitate .pentru aritectura caselor .
Salutare Ma Mi! Au fost 5 zile intense, mai vin 3 vloguri. Motocicletă, trasee, somn, în fiecare zi! 😁 Am pus pe listă cele două localități, pentru data viitoare, mulțumim pentru recomandare! ❤️
Haha, chiar e plin cu oameni de obicei bazinul acela, am mai trecut pe acolo și nu am prins niciodată loc. Acum știm, când trecem prin Drobeta, dăm un semn! 😊
Salut! Mă bucur că ați plecat în călătorie prin țară și ne arătați locuri minunate. Postarile mai dese sunt o bucurie. Sunt fascinat de cascade. Să aveți timp frumos și distracție maximă!🤗🤗😚😚❤❤👍👍
Mulțumim! Noi ne gândeam că vor ieși cam 3 vloguri din această zonă, dar uite că vor fi 6 în total! 😁 Banatul este un paradis al cascadelor! Am rămas și noi impresionați de multe dintre aceste locuri! Vă salutăm cu drag! 💚
Ma uit cu drag la filmuletele voastre. Frumoase locuri in Romania!!! Imi este dor !!!Felicitari pentru tot ce faceti si multumiri pentru drumetii de acest gen !!! Iubesc muntii si cascadele!!!🤗🤗
Victor ,SINDOLOR (unguent) e cel mai bun pt genunchi😊 , deh, ajut și eu cum pot pe dragii noștri vlogeri de călătorie, pe voi adică,🥰🥰 Mi-a plăcut ce ați prezentat azi ,muzica din final (aia cu un saxofon) foarte bine aleasă,s-a potrivit perfect, vă pup ♥️💛💗💙
Voi chiar sunteti cei mai temerari vlogari de calatorie de pe plaiurile mioritice!Se vede la voi ca sunteti contopiti cu natura si tot ceea ce faceti e din placere! Bravo!!!!
Eu ma tot gandesc cum ar putea fi reparata cascada Bigar. Nu stiu dac e posibil dar eu cred ca ar putea fi mutata putin stanca aia de acolo sa se construiasca un postament solid dintr-un ciment special apoi stanca sa fie urcata pe postament.
Să mai fie exact cum era, nu cred că este posibil... Bolovanul acela mare care s-a desprins, s-a zdrobit destul de tare în partea de jos, s-au rupt bucăți din el. Nu cred că autoritățile o să își "bată capul", să încerce să o refacă. Cu timpul o să crească un nou mușchi pe cascadă și o să ia o nouă formă. Natura este în continuă schimbare, oricum. Salutări! 💚
Sper ca nu stresez cu atatea comentarii la acest vlog insa locurile imi aduc aminte de locurile ce le frecventam in copilarie!Foarte frumoase si va multumim pentru ca reusiti sa ni le aduceti cat mai aproape!
9:47 de multa vreme banii dati pe branduri sunt semi aruncati. Sunt marci mult mai modeste (ca reclama si bani bagati in reclama) care fac exact la fel si se mentin exact la fel in timp. Un exemplu de foarte buna si la bani mai putini decat de-alde Deuter, Lowe Alpine, Oosprey etc. este Head. Din pacat nu sunt atat de multe produse de-ale lor pe piata. Cred ca cei de la Sportissimo au cele mai multe din gama Head.
Da, așa este... Sunt și excepții, la unele produse, la care chiar se simte diferența de calitate, dar de cele mai multe ori, plătim brand-ul, nu calitatea produsului. Ne place să testăm tot felul de firme, o să încercăm și câte ceva de la Head, mulțumim pentru sugestie! Salutări!
Salutări! Mulțumim! Ne este teamă, mai ales în ultimul timp... Avem un spray de urs și câteva petarde. Nu știu cât de mult ne vor ajuta în cazul unei întâlniri. Pe trasee vorbim între noi, fluierăm, batem din palme, deoarece urșii te evită dacă te simt din timp (mai puțin cei obișnuiți să fie hrăniți, la marginea drumului, din păcate, care văd în om o sursă de hrană).
Mai astia care umblati brambura prin lume cu .....capul in nori ?? [ sic ] Mai copii .... azi am fost curios sa vad ce posteaza si altii care fac acelasi lucru ca si voi !! Am vazut cam 2 3 min de la cativa ...concurenti si am renuntat . DIFERENTA este URIASA !! Un exemplu edificator ; au filmat unii in delta la Sulina si au prezentat si ....cimitirul !!! Eu ma intreb cum se face ca am vazut de mai multe ori videoclipurile voastre ?? Sunteti voi simpatici ?? Videoclipurile voastre sunt senzationale ?? Drona aia ne arata imagini de vis ?? Hopa .....cred ca sunt toate la un loc !!!
Salutări! Mulțumim mult pentru cuvintele frumoase! ❤️ Partea frumoasă a TH-cam-ului este că se găsesc de toate, pentru toată lumea. 😁 Noi vă arătăm exact ceea ce iubim să facem și vă mulțumim că ne apreciați pentru asta!
Salutări! Când eram la început, am vrut să ne punem numele "Cu capul în nori", dar am observat că mai erau câteva canale numite așa. În schimb, Heads in the Clouds, nu am mai găsit. 😊
Super nu stiam de ea,minunatie,
Mulțumim! Acum, toamna, trebuie să fie un peisaj de vis acolo! ❤️
cat de frumos, cascada parca-i un voal de ploaie ❤
Foarte frumos.
Mulțumim! 😊
SUPERB,EU SUNT DIN HERCULANE
Salutări! 😊
super peisaj, si tura
Mulţumim! 😊
Superbe filmări, sunteți minunați, la cit mai multe trasee frumoase, că să ne incintati sufletul. Nota 10 +++.
Mulțumim mult! ❤️ Vă salutăm cu drag!
Superb.La Herculane am fost.Dar cascada Vinturatoarea e de vis
Mulțumim! Așa este! 💚
Super tare Bigar 2!
Da! 😁❤️
Mda, zona Banatului e patria viperelor, si eu eram foarte prevazator pe stanci pe acolo...
Salutare! ❤️
Frumos si eu am avut ceva de tras pana am ajuns sus deoarece traseul e destul de greoi dar a meritat👍
Da, este solicitant traseul... 😊 Dar merită, cu siguranță! 💚
Cascada Bigar este frumoasa si acum, dupa transformare😀♥️
Așa este! ❤️
Aceea era o SPA antica nu a saracilor. Daca mergeai la o SPA pt. bogati nu-ti trecea genunchiul. Aceea era o vipera cu corn. Cea mai veninoasa din tara si specie protejata. Daca nu este zgandarita nu face nici un rau omului. Cascada, muntele totul este extraordinar de spectaculos, din toate partile, oricum ai privii. Cascada Bigar s-a surpat pt. ca a fost crescuta prin depunerile de calcar ale paraului. Celalalt parau, mai mare, confluent are concentratie mai mica de calcar si i-a dizolvat baza. In timp, o sa creasca alta. Multumesc pentru privelisti.
Salutări! Am fost doar ironici, la faza cu "SPA-ul săracilor", deoarece bazinul este situat sub un pod...😁 Acolo sunt apele sacre ale lui Hercules!
Da, viperă cu corn era, se observă puțin și cornul într-un cadru. Am așteptat să plece și apoi ne-am continuat traseul. A fost bine că am observat-o din timp și nu am călcat pe ea.
Mulțumim pentru apreciere! 💚
Ce frumos. Multumesc pt acest video minunat, NATURA, in Romania, este unica. 😀😍♥️♥️
Salutări! Mulțumim! ❤️
Romania te Iubesc..și pe Voi pt aceste Colturi de Rai..Mulțam.
Salutare! Mulțumim! ❤️
I-mi place de 100 de ori,mai mult la munte,decît la mare.Bravo vouă.
Mulțumim! Salutări!
@heads.inthe.clouds *Cât de frumoase sunt cascadele Vânturătoarea și Fecioara Maria!* 🤗🤗🤗🤗
Sunt superbe, iar traseele până la ele sunt, de asemenea, foarte frumoase! ❤️🌺
@@Heads-in-the-Clouds *Mi-am dat seama cât de frumoase sunt traseele până la aceste cascade din vlogul vostru de ieri* ♥️♥️♥️♥️
Frumoase peisaje👍Superbe❤️😍🥰
❤️🌺
Salutare Cristina şi Victor , am fost toți abonați, cu voi împreună pe cărare prin pădure , şi am vizitat ambele cascade , iar filmarea cu drona se vedea totul mai spectaculos , momentul când ați găsit şi cules frăguțele a fost o mică răsplată pentru voi . După urcarea scărilor şi a drumeției pe platoul la Ineleț ați avut febră musculară ,iar băița în apa termală a fost binevenită pentru a vă reface , probabil şi Dacii şi legiunile romane , au stiut să aprecieze , beneficile pentru sănătate a apelor termale de la Băile Herculane . În Banatul montan ați putea vizita localitatea " Ilidia " denumită Mica America , mulți locuitori au emigrat în Statee Unite şi au trimis bani acasă , ca să îşi construiască case mari frumoase de piatră , sau localitate " Racovița " merită vizitate .pentru aritectura caselor .
Salutare Ma Mi! Au fost 5 zile intense, mai vin 3 vloguri. Motocicletă, trasee, somn, în fiecare zi! 😁 Am pus pe listă cele două localități, pentru data viitoare, mulțumim pentru recomandare! ❤️
Am fost anul trecut în iulie la cascada Vanturatoarea, din fericire n-am văzut nici o vipera, decât mici serpisori.
Admirabil peisaj!
Noi am văzut multe șopârle, dar țâșneau imediat cum ne simțeau! 😁 Salutări!
Plina cu apa, plina cu oameni si tot felul de tampenii! Pe bune.....!Foarte frumos dar eu tot va astept pe la Drobeta!
Haha, chiar e plin cu oameni de obicei bazinul acela, am mai trecut pe acolo și nu am prins niciodată loc.
Acum știm, când trecem prin Drobeta, dăm un semn! 😊
Salut!
Mă bucur că ați plecat în călătorie prin țară și ne arătați locuri minunate. Postarile mai dese sunt o bucurie. Sunt fascinat de cascade.
Să aveți timp frumos și distracție maximă!🤗🤗😚😚❤❤👍👍
Mulțumim! Noi ne gândeam că vor ieși cam 3 vloguri din această zonă, dar uite că vor fi 6 în total! 😁
Banatul este un paradis al cascadelor! Am rămas și noi impresionați de multe dintre aceste locuri!
Vă salutăm cu drag! 💚
@@Heads-in-the-Clouds Cu mare drag! Pot fi și mai mult de 6. Întotdeauna e o placere!🤗😚❤👍
Frumoase cascade ne-ați arătat și traseele de asemenea, totul verde în această perioadă a anului👍👏🤗
Mulțumim! Este o perioadă de vis, natura îți încântă toate simțurile! 🌺
Buna ziua, oameni frumosi ❤️
Vă salutăm cu drag! ❤️
Victor te asortai de minune cu rucsacul acela galben!!! :)
😁
Frumos!💙🦋
Mulțumim! 🌼
Salutare ! FELICITĂRI !!! Ne aduceți peisaje splendide !!! Da Cascada Vânturătoarea este splendidă ! Mulțumim mult pentru vlog ! Multă sănătate !
Ne bucurăm că v-a plăcut și acest video! Mulțumim și vă salutăm cu drag!
Sunteți cei mai tari! Felicitări!
Mulțumim mult! 🙏🌺
Absolut superba! Dar cam difucil traseul pt amatori....
Mulțumim! Într-adevăr, este solicitantă urcarea... Dar peisajul merită din plin! 😊
Ma uit cu drag la filmuletele voastre. Frumoase locuri in Romania!!! Imi este dor !!!Felicitari pentru tot ce faceti si multumiri pentru drumetii de acest gen !!! Iubesc muntii si cascadele!!!🤗🤗
Mulțumim mult! Vă salutăm cu drag! ❤️🌺
Mulțumim pentru minunatele peisaje !
Vă salutăm cu drag! ❤️🌺
Victor ,SINDOLOR (unguent) e cel mai bun pt genunchi😊 , deh, ajut și eu cum pot pe dragii noștri vlogeri de călătorie, pe voi adică,🥰🥰 Mi-a plăcut ce ați prezentat azi ,muzica din final (aia cu un saxofon) foarte bine aleasă,s-a potrivit perfect, vă pup ♥️💛💗💙
Vă salutăm! Mulțumim pentru sfat, o să luăm un Sindolor, dacă revine durerea! 😊 Ne bucurăm că v-a plăcut și acest episod și muzica aleasă! ❤️
Excelent film. Așa ce bine "l-am savurat cu o bere rece" , m-a relaxat enoooorm (filmul 🙂🙂)
Mulțumim mult pentru apreciere! Vă salutăm cu drag! 😁
Salutareee❤️😊
Salutare! ❤️
Wow !!!
🌺
Ce asemanare reusita ati facut cu acea cascada din Islanda.Se dovedeste inca odata ca avem o tara frumoasa pe care multi nu stiu sa o pretuiasca!
Suntem norocoși că locuim într-o țară așa frumoasă!
Aşa e !!! 👍👍👍💙💛❤
Splendid.multumesc.
Mulțumim! Vă salutăm!
"Cine trece pe sub cascadă va fi fericit toată viața!" 😊
Proverb stravechi *
*Inventat de mine😁😜
DAR E BUNA😂😂😂😂
Dacă-i așa, mă duc și eu😂👍
@@ovidiudascalu3098 Mersi😊👍
@@dandinescu1116 Garantat 100% 😁
Si eu trebuie sa ma duc😂
😁😁
Aveti dreptate..trebuie sa iubeasca romanii noul look al cascadei..
Salutări! ❤️
Ar trebui sa fie pancarte cu "Nu calcati viperele!" :-)) asa cum erau acelea cu "Nu calcati iarba" pe vremea lui C pe la blocuri.
Voi chiar sunteti cei mai temerari vlogari de calatorie de pe plaiurile mioritice!Se vede la voi ca sunteti contopiti cu natura si tot ceea ce faceti e din placere! Bravo!!!!
Mulțumim mult! ❤️
Foarte fain! Nu stiam ca exista, si ma bucur ca am descoperit-o cu ajutorul vostru! Sper sa ajung într-o zi pe acolo!
8:47 Spectaculos
Mulțumim! Merită văzută și revăzută! Iar traseul este foarte frumos! Plus că mai sunt multe locuri de vizitat în zonă! ❤️
@@Heads-in-the-Clouds inca fac orele moto, dupa ce imi iau carnetul, voi bifa in lista si cascada neapărat!
PEISAJE SUPERBE EU SUNT DIN HERCULANE MULT SUCCES
Vă mulțumim! 🙏
👍👍💖Nice !!
Mulțumim! Salutări! ❤️
Faină treabă 😁🤝 chiar arată bine cascada. Cred că e spectaculoasă tare când are debit mai mare 😁
Salutare! Da, ne-a impresionat tare! ❤️ Cu siguranță vom mai merge acolo!✌️
Dacă reveniți în zonă, vă recomandăm Crovurile și Cheile Țâsnei. Vă salutăm.
Gata, sunt puse pe listă! Și Timișoara, desigur! 😁😋
Eu ma tot gandesc cum ar putea fi reparata cascada Bigar. Nu stiu dac e posibil dar eu cred ca ar putea fi mutata putin stanca aia de acolo sa se construiasca un postament solid dintr-un ciment special apoi stanca sa fie urcata pe postament.
Să mai fie exact cum era, nu cred că este posibil... Bolovanul acela mare care s-a desprins, s-a zdrobit destul de tare în partea de jos, s-au rupt bucăți din el.
Nu cred că autoritățile o să își "bată capul", să încerce să o refacă.
Cu timpul o să crească un nou mușchi pe cascadă și o să ia o nouă formă. Natura este în continuă schimbare, oricum.
Salutări! 💚
Eu mă obosesc.. doar uitandu-ma la voi cum urcați..pe dealuri..!!!
😁
acum 2 saptamani am fost ,foarte frumos,va recomand Cheile Tasnei
Mulțumim pentru recomandare! Data viitoare, că mai avem locuri pe listă din zona aceea! Salutări!
Ati gasit caprele de la catunul izolat? :)))
Nu... 😁😁
Sper ca nu stresez cu atatea comentarii la acest vlog insa locurile imi aduc aminte de locurile ce le frecventam in copilarie!Foarte frumoase si va multumim pentru ca reusiti sa ni le aduceti cat mai aproape!
Îți mulțumim pentru comentarii! Ne bucurăm că vă încântăm privirile cu locurile pe care le vizităm! Salutări!
👏👏👍👍👍🥰🥰🥰🌺
Salutări! 🌺
MAMA CE PEISAJE !!! TOT ASA ȘI O SA CRESTETI FRUMOS UN LIKE ȘI DISTRIBUIȚI ❤💛💙
Mulțumim mult! 🙏❤️ Vă salutăm cu drag!
Va recomand, Cheile tasnei e cel mai frumos și spectaculos traseu din zona!!!
Mulțumim pentru recomandare! Data viitoare, poate în peisaj de toamnă! Salutări!
9:47 de multa vreme banii dati pe branduri sunt semi aruncati. Sunt marci mult mai modeste (ca reclama si bani bagati in reclama) care fac exact la fel si se mentin exact la fel in timp.
Un exemplu de foarte buna si la bani mai putini decat de-alde Deuter, Lowe Alpine, Oosprey etc. este Head. Din pacat nu sunt atat de multe produse de-ale lor pe piata. Cred ca cei de la Sportissimo au cele mai multe din gama Head.
Da, așa este...
Sunt și excepții, la unele produse, la care chiar se simte diferența de calitate, dar de cele mai multe ori, plătim brand-ul, nu calitatea produsului.
Ne place să testăm tot felul de firme, o să încercăm și câte ceva de la Head, mulțumim pentru sugestie! Salutări!
Eu cu masina prin Dobrogea la chei voi pe jos în munți 🏔️⛰️🏍️🏍️🚘
E frumoasă și Dobrogea! 😁❤️ Salutări!
m-am abonat,am ce vedea, dar am o intrebare ...nu va e frica ca va iasa ursul in cale?aveti cu ce va apara in caz de vine la voi sau ce faceti ?
Salutări! Mulțumim! Ne este teamă, mai ales în ultimul timp... Avem un spray de urs și câteva petarde. Nu știu cât de mult ne vor ajuta în cazul unei întâlniri. Pe trasee vorbim între noi, fluierăm, batem din palme, deoarece urșii te evită dacă te simt din timp (mai puțin cei obișnuiți să fie hrăniți, la marginea drumului, din păcate, care văd în om o sursă de hrană).
Sa va dea Dumnezeu sănătate,,,,BUNA RAU DOAMNA , SA FITI SANATOSI ,,
Salutări! Mulțumim!
Prietene, dacă nu " știai" pana acum, mai toate româncele sunt dulci și frumoase...
Dacă mai mergeți pe Valea Cernei luati-va și un detector de metale😁😁😁
Salutări! Bine de știut! 😁
Frăguțele acelea, le lăsasem să se mai coacă, să mă duc, și să le culeg. Dacă le-ați cules voi, trebuie să beau o bere, din cauza voastră.😂👍
😂😂 Hai noroc! 🍻
Mai astia care umblati brambura prin lume cu .....capul in nori ?? [ sic ] Mai copii .... azi am fost curios sa vad ce posteaza si altii care fac acelasi lucru ca si voi !! Am vazut cam 2 3 min de la cativa ...concurenti si am renuntat . DIFERENTA este URIASA !! Un exemplu edificator ; au filmat unii in delta la Sulina si au prezentat si ....cimitirul !!! Eu ma intreb cum se face ca am vazut de mai multe ori videoclipurile voastre ?? Sunteti voi simpatici ?? Videoclipurile voastre sunt senzationale ?? Drona aia ne arata imagini de vis ?? Hopa .....cred ca sunt toate la un loc !!!
Salutări! Mulțumim mult pentru cuvintele frumoase! ❤️ Partea frumoasă a TH-cam-ului este că se găsesc de toate, pentru toată lumea. 😁 Noi vă arătăm exact ceea ce iubim să facem și vă mulțumim că ne apreciați pentru asta!
Nu îmi e de vipera.....de voi îmi fac griji....
😁❤️
Am fost cand a venit Petzl RockTrip in Romania in 2014,nu puteam sa o ratez pe Nina Caprez sau pe Cedric Lachat
Super! E un perete impresionant! Am admirat și noi un tip ce se cățăra. Salutări!
16:55 Se aude cum lumea plânge, jelește tragedia de la cascadă !😁
🤣🤣🤣
Cascada Vânturătoarea mi se pare cea mai frumoasa si misterioasa din Romania! In general, nu prea avem cascade, niste...glume. :)
Și pentru noi este cea mai impresionantă! Te face să te simți mic și neputincios...
Ai grija pe curbe, ca multi namaci cred ca linia aia de pe asfalt e pusa ca s-o incalce... Drumuri bune!
Da, din păcate așa este... Mulțumim și numai bine!
רומניה היפה 🇮🇱🇮🇱
Cine spune că trebuie să călătorești mii de km pt ceva frumos....să se răzgândească
Frumosul este peste tot în jurul nostru, trebuie doar să îl vedem! Salutări! ❤️
6:06 - chiar vorbesti serios ca e vipera cu corn ?? si eu care credeam ca n avem asa ceva in tara . pfoaii... campioana veninului pe romania
Da, se observă și cornul în cadru, dacă te uiți atent! 😊
Dacă tot vă adresați.. publicului român..de ce era nevoie să vă numiți în engleză..???!!!
Salutări! Când eram la început, am vrut să ne punem numele "Cu capul în nori", dar am observat că mai erau câteva canale numite așa. În schimb, Heads in the Clouds, nu am mai găsit. 😊
sa cobori jos... aveti copi? trimiteti i la scoala
Cineva care scrie în halul acesta ("copi", începutul propoziţiei cu litera mică), îşi permite să-l corecteze pe altul... 🤣🤣🤣
Iar copiii, la şcoală, vor auzi acest pleonasm: "Cobori în jos, luceafăr blând..." 😉🙊