Acasă la jumătatea mea - MIRCEA BRAVO

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 5 ต.ค. 2024
  • Pentru colaborări, promovări, booking sau premii, aștept mesajele voastre aici: office@mirceabravo.ro
    Vreau să mă și prezint puțin (pentru cei care sunteți curioși). Sunt Mircea Bravo și acest clip este realizat cu ajutorul echipei mele (scenariști, cameramani, oameni pe regie, actori, oameni la montaj). Ne dăm cu toții silința să creăm cel mai bun conținut pentru voi și să fim de fiecare dată originali în idei și execuție. Cine vine cu o idee copiată este exclus din echipă. Glumesc. Doar îl batem până se jură că nu mai fură.
    Am început în 2014 cu diverse videouri cu camera ascunsă (așa-zisele farse). Am fost prin toată țara, am filmat în Cluj-Napoca, București, Timișoara, Constanța, Iași, Târgu-Mureș, Alba-Iulia, Zalău, Bistrița, în principiu peste tot. După un an, lumea a început să mă recunoască și nu mai puteam face farse. Pentru mine a fost un moment greu. Dar colegului meu, Cristian, i-a venit ideea să filmăm cu camera la vedere, sub forma unui reportaj, transformând astfel dezavantajul notorietății într-un avantaj. Astfel, am început să călătorim și să filmăm prin lume (Marea Britanie, Franța, Spania, Belgia, Rusia, Austria etc.). Ne-am propus ca prin fiecare reportaj să vă facem să râdeți, dar și să vă oferim informații valoroase despre locurile în care am filmat: INFOTAINMENT. De la information + entertainment. Știu că v-ați prins oricum din prima. Prin aceste reportaje am prezentat tot felul de evenimente, destinații, festivaluri, lucruri interesante.
    În 2016 am hotărât să facem încă un pas. Așa au apărut primele noastre scheciuri. Mici filme la care era nevoie de cameramani, actori, scenariu scris dinainte, tot felul. Ca orice lucru de care ne-am apucat, evident că și la scheciuri am vrut să fim cei mai buni și să vă oferim calitate. Ne-am extins echipa, am adus cel mai bun cameraman, cel mai bun sunetist. Să fie o plăcere să vă uitați la videouri. Știți când vă zgârie la urechi sunetul la anumite scheciuri? Noi am zis că nu vă putem face asta. Mai apoi am adus în echipă oameni care să se ocupe de scenarii, oameni pe idei. Și cu idei. Pentru că ar fi imposibil ca un singur om să aibă în fiecare săptămână o idee tare de video. Eu așa zic.
    Sunt sigur că nu toate videourile vă plac. Nu-i nimic, nu vă întristați, e normal. Unele se adresează tinerilor sub 20 de ani, altele celor peste 30. Tot tineri și ei. Dar vreau să vă asigur că fiecare video e creat ca să vă facă să râdeți.
    Vă mulțumim că ne urmăriți și, după cum știți deja, puteți să ne susțineți prin like, comment, share, subscribe, follow, stalking etc. Dacă le faceți măcar pe primele trei, hai patru, sunteți fani categoria I.
  • ตลก

ความคิดเห็น • 656

  • @tgsnicholas8817
    @tgsnicholas8817 3 ปีที่แล้ว +328

    Cristi a mers pe principiul "mai intai imi fac casa cum trebuie si abia dupa, poate, imi bat capul cu o masina mai scumpa". Bravo, Cristi!

    • @mirceabravo
      @mirceabravo  3 ปีที่แล้ว +142

      parcă nu e român adevărat

    • @MicroWorld96
      @MicroWorld96 3 ปีที่แล้ว +33

      @@mirceabravo Mircea a început invers

    • @ardeleandan887
      @ardeleandan887 3 ปีที่แล้ว

      @@MicroWorld96 😂🤣

  • @cornelgavanescu8726
    @cornelgavanescu8726 3 ปีที่แล้ว +41

    Bravo Mircea! Nu știu dacă vreodată te gândești că vin like-uri și de la oameni mai bătrâni, cum aș fi eu, 67 de ani. Ai umor cu caru', iar accentul tău ardelenesc face toți banii!

  • @adrianglogovetan5932
    @adrianglogovetan5932 3 ปีที่แล้ว +402

    Următorul clip: Vizita la haurentiu! 😂😂😁🤩

  • @andreitarca4891
    @andreitarca4891 3 ปีที่แล้ว +209

    Îi prima dată când l-am văzut pe Cristi :)))

    • @mirceabravo
      @mirceabravo  3 ปีที่แล้ว +58

      dragoste la prima vedere?

    • @anarcho.pacifist
      @anarcho.pacifist 3 ปีที่แล้ว +25

      A mai apărut și înainte prin oglinzi :)

    • @creative7767
      @creative7767 3 ปีที่แล้ว

      @@anarcho.pacifist :)))

  • @beadingtutorials
    @beadingtutorials 3 ปีที่แล้ว +180

    Bravo Cristi , ai o casa frumoasa , o familie frumoasa , sa iti traiasca fetita ! Mirciulika bafta pe viitor cu clipurile!

  • @noras.9774
    @noras.9774 2 ปีที่แล้ว

    Da, asta este intotdeauna, o mare sansa in viata: sa ai langa tine “oamenii potriviti”!

  • @fidel4875
    @fidel4875 3 ปีที่แล้ว +33

    Un om de o modestie iesita din comun!Asa DA.

  • @ciprianmocanu78
    @ciprianmocanu78 3 ปีที่แล้ว +75

    mi-a placut mult partea cu renuntarile... cand te insori .... cand ai copil ...cand faci o casa .... si faza ca atunci cand ai un vis oamenii potriviti apar langa tine .... fain video :)

    • @dragosmoldovan82
      @dragosmoldovan82 3 ปีที่แล้ว

      De acord, la Asta M-am gandit si eu.

  • @calin7440
    @calin7440 3 ปีที่แล้ว +15

    La Cristi chiar n-ai ce să ii bagi devină! Omu îi fenomenal! Casa-i pe măsura omului.

  • @cecileasosu6298
    @cecileasosu6298 3 ปีที่แล้ว +5

    Am crezut că ne prezinți "iubita ta", după titlu, și mulți au crezut nu numai eu. Felicitări domnului Cristii în tot ce a realizat în viață (casa și familia). Felicitări pentru vlog Mircea.

  • @iovytza1604
    @iovytza1604 3 ปีที่แล้ว +2

    Cristi a fost alături de tine de pe vremea când erai nesuferit
    Soțul ma înnebunea cu tine, iar acum imi ești asa simpatic ca dau like înainte să văd video 😍

  • @romanodenis1947
    @romanodenis1947 3 ปีที่แล้ว

    Cea mai făină casă pe care am văzut-o pana acum

  • @Ali-ub7pg
    @Ali-ub7pg 3 ปีที่แล้ว +42

    Mi-a plăcut finalul "o sa apară oamenii potriviți pe lângă tine" 😉😎

  • @elenida22
    @elenida22 3 ปีที่แล้ว +53

    O familie frumoasă într-o casă frumoasă. Râsul lui Cristi în clipuri le dă acel ceva...😊

  • @clroman1
    @clroman1 3 ปีที่แล้ว +7

    Faina casa,faina familie, dar prietenia voastra e cea mai pretioasa !

  • @mmTin
    @mmTin 3 ปีที่แล้ว +96

    foarte tare filmarea asta :) foarte naturali si se vede ca lucrati bine impreuna! Iar casa, de vis

    • @mirceabravo
      @mirceabravo  3 ปีที่แล้ว +14

      ne-am mai luat și de cap, dar așa e fain

  • @adrianlupu11
    @adrianlupu11 3 ปีที่แล้ว +88

    Cristi, nu te abtine din râs!
    Felicitari pt casa si familie!

  • @elenamirelabotu2076
    @elenamirelabotu2076 3 ปีที่แล้ว

    Râsul lui Cristi e foarte plăcut și Doamne iartă mă da cui nu i place să audă pe cineva că se simte bine,ar fi chiar culmea. Îmi place de voi maxim.

  • @alicefata5991
    @alicefata5991 3 ปีที่แล้ว

    Chiar f frumoasa casa, placuta, comfortabila..As sta cu drag acolo..

  • @feliciarotaru7009
    @feliciarotaru7009 3 ปีที่แล้ว

    Ce frumos zapada in tara

  • @caterinavarnali3411
    @caterinavarnali3411 3 ปีที่แล้ว

    Casa e minunată, oamenii excepționali!!! Trăiască familia!!!

  • @emilianbena6386
    @emilianbena6386 3 ปีที่แล้ว +22

    Ma noi avem o vorbă, cu oameni faini faci lucruri faine. 🙂

  • @danielaschonauer1324
    @danielaschonauer1324 3 ปีที่แล้ว

    Hallo Mircea, e extraordinar ceea ce faci, tu și echipa ta, e visul unei generații, e exact ceea ce trăiește omul zi cu zi, est de vis ce mai😉.
    Probabil ți s-a mai spus de nenumărate ori, dar tu asa cum esti esti , minunat, ești ok, si sa ramai asa 😘 Salutari de la Bistrița

  • @bacioiutanta882
    @bacioiutanta882 2 ปีที่แล้ว

    Super ,Mircea. Esti cel mai tare. De cand te am descoperit nu ma satur sa te urmaresc. Cristi te completeaza perfect.

  • @dorasuciu8718
    @dorasuciu8718 3 ปีที่แล้ว +64

    Foarte frumoasă casa și familia lui Cristi!
    Multă sănătate și fericire!

  • @Adrian.13.72
    @Adrian.13.72 3 ปีที่แล้ว +200

    Cand am citit titlul, am crezut ca ne prezinti in sfarsit iubita ta...

    • @cardinal7315
      @cardinal7315 3 ปีที่แล้ว +64

      Si Mircea asteapta sa i-o prezinte cineva🙂

    • @sylvianne374
      @sylvianne374 3 ปีที่แล้ว +1

      @Cardinal 7
      Lol 😂 😆

    • @dariabursuc7295
      @dariabursuc7295 3 ปีที่แล้ว +1

      Si eu

    • @mosclaudiu
      @mosclaudiu 3 ปีที่แล้ว +1

      la fel și eu

    • @kx1889
      @kx1889 3 ปีที่แล้ว

      Și eu

  • @evamuresan4921
    @evamuresan4921 3 ปีที่แล้ว

    Trebuie sa fi trăit la țara sa poți trai in liniște,Mircea toată viața va umbla in lume.

  • @florianmarcelmaca8785
    @florianmarcelmaca8785 3 ปีที่แล้ว

    Aici ești la Cristi ...Bravo, sa ai liniște. Pentru Mircea agitatul, nu să lasă în veci. Așa zice și el...

  • @floricozon9539
    @floricozon9539 3 ปีที่แล้ว

    Casa minunata !!! Masa din bucatatarie trebuie schimbata !

  • @agnesnagy3470
    @agnesnagy3470 3 ปีที่แล้ว +34

    E prima oara când îl vad pe Cristi. Felicitări pt tot ce faci.. Iar casa e f frumoasă și cu mult bun gust aranjată..

  • @olgarusu3160
    @olgarusu3160 3 ปีที่แล้ว

    Casa frumoasa si spațioasa
    Bravo Cristi
    Și Ție Mircea BRAVO

  • @amnika2536
    @amnika2536 3 ปีที่แล้ว

    Alt Felecan!!!! 👏🏼👏🏼🙌🏼🙌🏼🙌🏼

  • @adinabuia7352
    @adinabuia7352 3 ปีที่แล้ว +1

    Sunteti o echipa de nota 10. Bravo Mircea Bravo

  • @alexsanci9827
    @alexsanci9827 3 ปีที่แล้ว +1

    Esti inconjurat numai cu oameni fain ,modesti si cu mult umor bravo ,sarbatori fericite!

  • @04sho
    @04sho 3 ปีที่แล้ว +1

    Cristi pare un om simplu și bun. Nimic mai puțin, dar cu siguranță mai mult.

  • @elenamarina5181
    @elenamarina5181 3 ปีที่แล้ว +1

    SALUTARI DIN UCRAINA !!!!CRISTI ESTE UN BAIAT DE NOTA 1000000 !!!!!!!O CASA FOARTE FRUMOASA !!!!O FAMILIE SUPERBA !!!!!O CASA,O SOTIE FRUMOASA,O FETITA !!O FAMILIE ECZEMPLARA !!!!IDEI BUNE ARE !!!!!LE DORESC TOT BINELE DIN LUME !!!!!!

  • @ardealco
    @ardealco 3 ปีที่แล้ว +4

    Frumoasa familie and o casa cu gust. Felicitari!

  • @RoRo0490
    @RoRo0490 3 ปีที่แล้ว +60

    Când ai ieșit pe balconul ăla, zici ca erai in rai🙏✌😁

    • @Widiach
      @Widiach 3 ปีที่แล้ว +4

      Eu sunt curios ce priveliste are de pe balconul ala cand nu e ceata. O sa-mi raspunda Mircea “tot timpul e ceata acolo, nici Cristi nu stie ce-are langa el” :)))

    • @chirilabogdan2010
      @chirilabogdan2010 3 ปีที่แล้ว +3

      @@Widiach eeehh,ce sa se vada cand nu e ceata? casa lui Cucu :))))))))

    • @constantaantonie8428
      @constantaantonie8428 3 ปีที่แล้ว

      În nori 😄Raiul, e verde, plin de flori 🌳🥀🌹🌻🌷🌱🌴🌿☘️🌵🥀🌺🥀🌼🧚‍♂️🧚‍♀️🧚‍♂️🧚‍♀️🧚‍♂️🧚‍♀️🧚‍♂️

    • @RoRo0490
      @RoRo0490 3 ปีที่แล้ว +1

      @@constantaantonie8428 totul strălucește culori, culori😁🔆🤙👌✌🙏❣🌹🌄🌅🌌

  • @GeorgePop
    @GeorgePop 3 ปีที่แล้ว

    Cristi este aur, efectiv aur!

  • @ad7294
    @ad7294 2 ปีที่แล้ว

    Super tare!! Sunteți minunati!! Casa e de nota zece plus!! Dumnezeu sa va binecuvinteze intreaga familie sa fiti sanatosi si sa va folositi de casa fericiti!!❤💐😘

  • @cristinaloghin459
    @cristinaloghin459 3 ปีที่แล้ว +25

    Bravo! Ma bucur din suflet ca mai sunt oameni frumosi si cum mult bun simt. In toata nebunia lumii, clipurile facute de voi sunt o oaza de optimism. Trece timpul mai fain cu voi!

  • @vajdazsu
    @vajdazsu 3 ปีที่แล้ว +20

    Foarte simpatic Cristi, se simte armonia sí dragostea pentru família lui, numai bucurii sí respect, se vede de unde a pornit 🥰

  • @traianbogdan8913
    @traianbogdan8913 3 ปีที่แล้ว +22

    Frumoasă casă cristi bine gândită construcția felicitări!

  • @NucleaR_EFECT
    @NucleaR_EFECT 3 ปีที่แล้ว +1

    cuvantul magic... LINISTE !!!!

  • @sebastianstanciu5108
    @sebastianstanciu5108 3 ปีที่แล้ว +9

    Casa este de vis,foarte spatioasa si in acelasi timp de foarte bun gust!!

  • @chisudeanalina8977
    @chisudeanalina8977 3 ปีที่แล้ว

    Sunteti grozavi... Nu are ce sa nu-ti placa, e elegant si cu bun gust, chiar daca e simplu...Sa o foloseasca sanatosi si spor la munca mai departe!

  • @loredanatempel3808
    @loredanatempel3808 3 ปีที่แล้ว +2

    Mi a placut sa vad ca bucataria a fost ispirata de bucatariile Germane. Cristi ai o casa foarte frumoasa. Sa traiti sanatosi si fericiti in ea. 😊🌸🌸

  • @florinpralea2719
    @florinpralea2719 3 ปีที่แล้ว +2

    Se simte că este un om minunat și el după gusturile pe care le are întreaga familie, tind să cred că nu el singur a făcut design ul complet interior exterior . O casă minunata ca si a lui Cucu de altfel ,cam aceeași tematică. Să se bucure de ceea ce a realizat acolo până la adânci bătrâneți.

  • @andreiexu
    @andreiexu 3 ปีที่แล้ว +12

    Cristi, daca vezi asta, esti cel mai tare!

  • @lucky-bj9de
    @lucky-bj9de 3 ปีที่แล้ว +1

    Foarte frumoasa, cu bun gust! Se vede ca e un om fericit care a muncit mult si acum culege roadele

  • @alexandruo.1639
    @alexandruo.1639 3 ปีที่แล้ว +4

    Numai oameni simpli, asta iubesc la voi!!! Multa sanatate si putere sa faceti cat mai multe proiecte!!!

  • @mihaeladinu2069
    @mihaeladinu2069 3 ปีที่แล้ว

    Bravo Cristi ..o casa superba si o familie ....de nota 10 ....

  • @r.a.8999
    @r.a.8999 3 ปีที่แล้ว +2

    O casa de vis, care si ar dori o orisicine. Superbă, din toate punctele de vedere. Frumoși tare, si oamenii care o locuiesc. Fi ti sănătoși. Mulțumim

  • @elenadabija8290
    @elenadabija8290 3 ปีที่แล้ว +1

    Îmi place mult bunul vostru simt de frumos ,de umor ,de sinceritate si originalitate !
    Creativitatea ,buna educație va face tare simpatici ,plăcuți prin prezenta ,educați și foarte deschiși cu noi ,as zice familiari !
    Cristi trebuie sa rida liniștit !
    Filmele de umor astăzi,sunt însoțite de risete înregistrate pentru un mai mare efect la public !
    Cristi însă ride exact cind trebuie și cit trebuie , are măsura bunului simt ,nu este invaziv ,e chiar plăcut ! Asa ca mergeți înainte ; ,,câinii latră ursul merge in treaba lui ...”
    Felicitari și mulțumiri pentru ceia ce faceți ci atita dăruire !👏👏👏👏👏

  • @dani00el
    @dani00el 3 ปีที่แล้ว +35

    Succes cu proiectul "Mircea Bravo", Mircea și Cristi!

    • @mirceabravo
      @mirceabravo  3 ปีที่แล้ว +14

      multumim mult. Sa te auda bunul Dumnezeu.

  • @bv1438
    @bv1438 3 ปีที่แล้ว

    Imi plac mult acesti tineri ,ii urmaresc cu drag (Mircea Bravo) ,tineri cu mult bun simt si educati!

  • @reeafu9290
    @reeafu9290 3 ปีที่แล้ว

    Ce ingeras de fetita! Sa fiti cu totii sanatosi!

  • @lionet7742
    @lionet7742 3 ปีที่แล้ว +7

    Bucătăria si livingul arată fantastic! ❤

  • @ramonaramo9230
    @ramonaramo9230 3 ปีที่แล้ว +6

    Foarte faină casa si familia lui Cristi! Mircea, esti inconjurat numai de oameni faini👍! Soțul meu a facut facultatea la Cluj, noi locuind în Timis. A fost dorinta lui deoarece ii plac foarte mult ardelenii si toata zona Clujului

  • @86Ramonik
    @86Ramonik 3 ปีที่แล้ว +10

    Echipa perfecta!!Mircea sa ai parte de sanatate si sa fi un om implinit,cand am o zi proasta sincer mă binedispui,reusesti sa ma deconectez de tot!!Felicitari!!

  • @petrupetru845
    @petrupetru845 3 ปีที่แล้ว

    Super tot.

  • @profirabergheaua2459
    @profirabergheaua2459 3 ปีที่แล้ว

    Foarte frumoasa casa și are o fetita tare frumușică săi trăiască sanatoasa .

  • @niculinavasicuta6136
    @niculinavasicuta6136 3 ปีที่แล้ว

    Superba casa! 👏

  • @giorgiagrigore9864
    @giorgiagrigore9864 3 ปีที่แล้ว +2

    Felicitări Cristi, ai o casă frumoasă, cu mult gust şi o familie la fel de frumoasă!

  • @dandumitru4052
    @dandumitru4052 3 ปีที่แล้ว

    Sunteți super tari băieți!!!!

  • @CoolProductsExpress
    @CoolProductsExpress 3 ปีที่แล้ว +2

    ca de obicei, genial ce face Mircea!!! felicitari

  • @1serbanica
    @1serbanica 3 ปีที่แล้ว +1

    Dupa cate am vazut la inceput....daca as fi vazut in dormitor TV...cred ca o luam razna...si imi pare rău Mircea....are dreptate Cristi: tv-ul nu sta niciodata in dormitor. O sa vezi cand te insori:)))...nu te gandi la prostii.:))) ...e vorba de copii...atunci cand apar ai nevoie de odihna si relaxare...il inteleg perfect pe Cristi. Big LIKE!!!

  • @crinacrina2559
    @crinacrina2559 3 ปีที่แล้ว +3

    Foarte frumoasă casa. Cu bun gust. Felicitări pentru familia frumoasă.

  • @MariMari-cv4ge
    @MariMari-cv4ge 3 ปีที่แล้ว

    CRISTI AI O CASĂ SUPERBĂ..... ÎȚI DORESC SĂ AI LINIȘTE ȘI FERICIRE ÎN EA ❗🖐️👍

  • @vasiandreca1454
    @vasiandreca1454 3 ปีที่แล้ว

    Chiar a-mi place, sunteți ok, mult succes an continuare👋👋👋

  • @max_alph1557
    @max_alph1557 3 ปีที่แล้ว

    Cristi complimenti pentru famiglia ta,ai o fetita frumoasa si sotia, si tu Cristi zimbetul tau,ne face mai vesel si pe noi..casa foarte aranjat bine,felicitarile mele penrtu prietenia voastra cu Mircea,sinteti toti bravi ..🤣🤣👍🥰🥰😘😘😘

  • @christinamorari1743
    @christinamorari1743 3 ปีที่แล้ว

    O casa foarte frumoasa.

  • @c-g-s5691
    @c-g-s5691 3 ปีที่แล้ว +17

    Sunteți beclenari faini, tăț “patru”! Respecte (de pe Someș)!

  • @eugensandulescu6319
    @eugensandulescu6319 3 ปีที่แล้ว

    Totul este super modestia voastră mia plăcut 👍❤️🇷🇴

  • @donianadragan1451
    @donianadragan1451 3 ปีที่แล้ว

    Wow! A nins! Off Doamne nu vad zapada din 2009 (live) super peisaj ! Te indragesc ptr semplicitatea ta! Si ce sa mai zic:esti nr 1! Te saluta o (romanca) nascuta si crescuta in Italia 38( anni)

  • @nc_mamara2230
    @nc_mamara2230 3 ปีที่แล้ว

    Una dintre cele mai frumoase " senzații " = cea când te muți la casă NOUĂ. Mă bucur pentru Cristi.

  • @adrian-catalincatalin5760
    @adrian-catalincatalin5760 3 ปีที่แล้ว

    chiar faina ideea sa prezinti oamenii din jurul tau. respect.

  • @kameliastefan8096
    @kameliastefan8096 3 ปีที่แล้ว

    Felicitări sunteți ce mai tari ...Toată echipa este beton...

  • @adrianbreahna6187
    @adrianbreahna6187 3 ปีที่แล้ว

    Foarte frumos ai spus " jumatatea mea"... Pentru cine nu a inteles, ei doi se completeaza si petrec mult timp impreuna.

  • @claudiucosma3164
    @claudiucosma3164 3 ปีที่แล้ว +25

    Sunteti geniali! Inainte sa incep sa vizionez dau like, nu am vazut pana acuma un material de la voi care sa nu imi placa 😂😁

  • @adrianablaj2258
    @adrianablaj2258 3 ปีที่แล้ว

    Nu poti sa bagi nimic de vina ...la ceva ce reprezintă muncă și investiția unui om! Fiecare muncă trebuie sa fie respectată. Si în plus fiecare este cu gusturile lui. Casa nu este deloc modestă....este o construcție nouă probabil, extrem de spatioasa...acuma ca a urmat o linie simplă, naturală....cred ca e super ok, dar nu inseamna ca ar fi mai prejos decât alte modele sofisticate.
    Ii dorim viață lungă, sănătate și zile luminate alături de familie și să se bucure de casă!!

  • @CharlieChaplin5777
    @CharlieChaplin5777 3 ปีที่แล้ว

    Super tare casa lui Cristi!!!

  • @sunipopovici3490
    @sunipopovici3490 3 ปีที่แล้ว +2

    Ce fete frumoase are Cristi....Cea mica este leit lui!! Va fi foarte usor de maritata !! Imi place,cind la filmari se aude cum ride,Cristi....

  • @dutzudutzu5980
    @dutzudutzu5980 3 ปีที่แล้ว +4

    Foarte frumoasa casa si familia. Urmatorul este Haruentiu

  • @RR-vb1nv
    @RR-vb1nv 3 ปีที่แล้ว

    Te pup Mircea, 👍🏻👏😀

  • @spivmod5040
    @spivmod5040 3 ปีที่แล้ว

    Faina casuta !

  • @ionutionascu1832
    @ionutionascu1832 3 ปีที่แล้ว

    Foarte mișto ideile astea originale...să continuați 😘😘

  • @MrVasilicus
    @MrVasilicus 3 ปีที่แล้ว

    Mie-mi place agitatia Clujului, desi am crescut la tara, intr-un sat destul de evoluat, la 35 de km de Baia Mare. Ma fascina orasul pentru ca mama ma ducea doar o data pe an, inainte de Pasti, in Baia Mare, pana sa merg la liceu acolo, ca sa-mi cumpere vreo haina noua sau pantofi, ca-n rest, pentru celelalte era targul de la 8 km de satul meu. Bine, si acelea erau din Piata Mare (Izvoare) sau din Center (un fel de Piata Marasti, cu de toate), nu erau ceva de fashion. Dar acestea m-au facut sa nu fiu arogant si sa pretuiesc tot ce am. Acuma, fiecare cu preferintele sale, cu ce n-a avut cand a fost copil. Succes, baieti!

  • @danluta1370
    @danluta1370 3 ปีที่แล้ว

    Superba casa.

  • @floryradulescu5220
    @floryradulescu5220 3 ปีที่แล้ว +2

    Nu stiu cum v-ati adunat dar faceți o echipă super, super faină Numai cand văd un nou material ma apucă râsul Asa ca amuzamentul lui Cristi este firesc Nimeni nu rezistă 😀😀😀😀 Mult succes in continuare Cu drag si stimă

  • @victor.t.ventel
    @victor.t.ventel 3 ปีที่แล้ว +5

    De acord maxim la partea de la final cu oamenii potriviti, frumos ai spus. Daca vrei sa faci ceva cu adevarat, vei descoperi oamenii potriviti de langa tine.
    Numa` de bine s-auzim in continuare!

  • @cristinaorasan6160
    @cristinaorasan6160 3 ปีที่แล้ว

    Minunata casa! Sa va bucurați de ea!

  • @adyales1988
    @adyales1988 3 ปีที่แล้ว

    Super oameni, o echipã reuşitã! Foarte frumos interiorul casei şi o familie de apreciat! Salutãri din jud. Neamț.

  • @andreighostuuhxxxnica4464
    @andreighostuuhxxxnica4464 3 ปีที่แล้ว

    Wow ce fain e zăpadă acolo ok fain .

  • @pyp392001
    @pyp392001 3 ปีที่แล้ว

    Super casa! Cu toate astea, as intoarce hartia igienica de la baie cu partea pe care o rupi spre exterior. :)

  • @mihaelambb9601
    @mihaelambb9601 3 ปีที่แล้ว

    Îmi place foarte mult casa. Sunteți oameni deosebiți!!!!

  • @mihaelabalint704
    @mihaelabalint704 3 ปีที่แล้ว +1

    Super casă! Super locatari! Super oameni faini sunteți toată echipa! Bravo!🤗Tot așa!🤗

  • @5461emil
    @5461emil 3 ปีที่แล้ว

    Super ! Sunteți super tari ! Complementaritate și mentalitatea cooperării, nu a competiției...super! Felicitări! Țineți-o tot asa ! 🙂🙏❤

  • @mircearostas9259
    @mircearostas9259 3 ปีที่แล้ว

    Cea mai frumoasă casă de pana acum

  • @marilenasilviabobocea2564
    @marilenasilviabobocea2564 3 ปีที่แล้ว +6

    Excelenta casa! Felicitări Cristi! E o casa foarte frumoasa, moderna și simpla în același timp! Culorile în camere alese cu stil. Felicitări Mircea! Poți sa devi un bun și original agent imobiliar! Foarte frumos ai prezentat casa! În acest stil de prezentare poți vinde oricând un imobil. Bravo!