Bun, pentru început, vreau să menționez următoarele lucruri-Bogdan Cuzma a mers pe Skoda Fabia, nu Ford. E greșeala mea aici. Spuneam în clip că vă povestesc despre formatul unei etape din CNR. O să încerc să pun aici detalii ușor de înteles de către toată lumea. O etapă din CNR arată cam așa: -Se începe cu recunoașterile traseului. Acestea se fac cu mașina de stradă în trafic deschis respectând regulile de circulație. Ai voie să faci doar două treceri pe ele, pe prima pilotul îî spune copilotului cam cum vede el virajele (sunt doi oameni în mașină la rally, iar pilotul folosește o gradație de la 1 la 6, ca exemplu stânga 5 40 în dreapta 4, 5 reprezintă dificulatea virajului, 40 distanța până la următorul viraj și tot așa. De fel 1 e un viraj foarte strâns și lent gen un ac de păr, 5-6 sunt viraje de viteză), iar pe a doua copilotul dictează ce e scris pe caiet, iar acolo se mai pot face reglaje la notițe. Astea de fel se fac în săptămâna raliului, de fel miercurea sau joi, ocazional fiind și recunoașteri de o singură zi. -Acum trecem în mașina de curse și la ziua 0. Aici după ce ai trecut verificările administrative (acte) și tehnice (dacă mașina e ok). Shakedown-probă ce este cronometrată, dar care nu face parte din clasamentul etapei, aici poți face ultimele reglaje la mașină și totodată poți merge și cu un invitat în dreaptă. Termini shakedown-ul, iar seara urmează startul festiv, acolo unde împreună cu copilotul tău vă prezentați publicului prezent la fața locului. Ocazional se iau și interviuri pe rampa de start. Vei urca și cu mașina pe rampă, evident. Cam așa se derulează ziua 0. -Trecem acum la acțiunea principală, probele speciaie. Aici deja se merge tare pe aceste drumuri, închise circulației publice. Un raliu în Romania poate varia între 100 și maxim 200 de KM de probă. Pe lângă există și etapele de legătură, acolo unde echipajele vor trebui să meargă exact ca și cum ar merge cu o mașină normală de stradă, adică regulamentar. Luam cazul următor, raliul are 140 de KM de probă. Ziua 1 aduce 70 de km, unde aici mergi pe probe de asfalt, macadam și zăpadă. De fel probele se țin în zone din afara orașelor unde e baza cursei, dar de fel mai spre seară sau chiar la început avem o superspecială, probă gândită pentru publicul urban. Ocazional se fac și probe pe noapte ce de fel aduc mult spectacol. În ziua secundă mai ai de parcurs ceilalți 70 de km de probă. Pe ultima probă se ține PowerStage ce aduce puncte bonus primilor 5 la open, iar la restul claselor doar primii 3 iau puncte. Cam așa se țin probele speciale. Dar nu terminăm aici. -Parc de service. Aici de fel mașinile sunt aduse pentru diverse reparații sau reglaje. Aici există un timp limită, fie 15 minute sau maxim 45 de minute. Dacă mașina nu părăsește zona de service, echipajul va primi penalizări în timp în funcție de timpul depășit. Mai există și Parc Închis, iar acesta se face la finalul primei zile de concurs sau la finalul zilei secunde. Aici mașina este pusă într-o zonă desemnată, iar nimeni nu mai are voie să umble la ea până când se deschide parcul. Dacă se umblă, esti exclus din cursă. -Spuneam de penalizări. Ei bine la raliu, trebuie să fii foarte exact. Se pleacă după un orar bine stabilit de directorul de cursă. La startul fiecărei probe există zona numită Control Orar. Aici practic pontezi iar pe carnetul de bord se trece momentul în care ai pontat cât și ora de start pe probă pentru echipaj. Dacă vii în avans la CO, ești penalizat la timp, iar dacă întârzii, ești penalizat. DIN NOU. Așa că trebuie să fii foarte exact și atent la rally. -Clasamentele se decid după cel mai mic timp cumulat de pe probele speciale, indiferent de clasă, așadar dacă timpul tău final cumulat este 1 oră, 20 de minute și 5 secunde, iar timpul concurentului rival e de 1 oră, 25 de minute și 10 secunde, timpul tău este cel câștigător. -În cazul în care ieși în decor sau ai parte de o defecțiune tehnică și nu mai poți continua, este abandon. Dacă avariile nu sunt mari, poți relua competiția după regula Super Rally, adică poți continua, dar ți se vor aplica multe penalizări în timpul tău. Practic aici mergi doar să mai acumulezi experiență, că în clasament e game over. -Festivitatea de premiere. Aici se acordă cupe și alte premii echipajelor ce termină cursa în top 3. Dacă ai noroc, poți primi și tu aceste lucruri, evident dacă termini pe podium. -Navigarea pe etapele de legătură se face după un roadbook creat de organizator, asemănător cu ce avem la Rally Raid. Copilotul trebuie să fie foarte atent când se uită pe roadbook, altfel vă rătăciți și nu ajungeți la start și așa sunteti penalizați. Și cam atât. Așa arată o etapă din CNR. Sper că m-am făcut înteles. În cazul în care aveți alte întrebări, le așteptăm aici. Dacă ai citit tot, bagă un like la clip!
Bun, pentru început, vreau să menționez următoarele lucruri-Bogdan Cuzma a mers pe Skoda Fabia, nu Ford. E greșeala mea aici.
Spuneam în clip că vă povestesc despre formatul unei etape din CNR. O să încerc să pun aici detalii ușor de înteles de către toată lumea.
O etapă din CNR arată cam așa:
-Se începe cu recunoașterile traseului. Acestea se fac cu mașina de stradă în trafic deschis respectând regulile de circulație. Ai voie să faci doar două treceri pe ele, pe prima pilotul îî spune copilotului cam cum vede el virajele (sunt doi oameni în mașină la rally, iar pilotul folosește o gradație de la 1 la 6, ca exemplu stânga 5 40 în dreapta 4, 5 reprezintă dificulatea virajului, 40 distanța până la următorul viraj și tot așa. De fel 1 e un viraj foarte strâns și lent gen un ac de păr, 5-6 sunt viraje de viteză), iar pe a doua copilotul dictează ce e scris pe caiet, iar acolo se mai pot face reglaje la notițe. Astea de fel se fac în săptămâna raliului, de fel miercurea sau joi, ocazional fiind și recunoașteri de o singură zi.
-Acum trecem în mașina de curse și la ziua 0. Aici după ce ai trecut verificările administrative (acte) și tehnice (dacă mașina e ok). Shakedown-probă ce este cronometrată, dar care nu face parte din clasamentul etapei, aici poți face ultimele reglaje la mașină și totodată poți merge și cu un invitat în dreaptă. Termini shakedown-ul, iar seara urmează startul festiv, acolo unde împreună cu copilotul tău vă prezentați publicului prezent la fața locului. Ocazional se iau și interviuri pe rampa de start. Vei urca și cu mașina pe rampă, evident. Cam așa se derulează ziua 0.
-Trecem acum la acțiunea principală, probele speciaie. Aici deja se merge tare pe aceste drumuri, închise circulației publice. Un raliu în Romania poate varia între 100 și maxim 200 de KM de probă. Pe lângă există și etapele de legătură, acolo unde echipajele vor trebui să meargă exact ca și cum ar merge cu o mașină normală de stradă, adică regulamentar. Luam cazul următor, raliul are 140 de KM de probă. Ziua 1 aduce 70 de km, unde aici mergi pe probe de asfalt, macadam și zăpadă. De fel probele se țin în zone din afara orașelor unde e baza cursei, dar de fel mai spre seară sau chiar la început avem o superspecială, probă gândită pentru publicul urban. Ocazional se fac și probe pe noapte ce de fel aduc mult spectacol. În ziua secundă mai ai de parcurs ceilalți 70 de km de probă. Pe ultima probă se ține PowerStage ce aduce puncte bonus primilor 5 la open, iar la restul claselor doar primii 3 iau puncte. Cam așa se țin probele speciale. Dar nu terminăm aici.
-Parc de service. Aici de fel mașinile sunt aduse pentru diverse reparații sau reglaje. Aici există un timp limită, fie 15 minute sau maxim 45 de minute. Dacă mașina nu părăsește zona de service, echipajul va primi penalizări în timp în funcție de timpul depășit. Mai există și Parc Închis, iar acesta se face la finalul primei zile de concurs sau la finalul zilei secunde. Aici mașina este pusă într-o zonă desemnată, iar nimeni nu mai are voie să umble la ea până când se deschide parcul. Dacă se umblă, esti exclus din cursă.
-Spuneam de penalizări. Ei bine la raliu, trebuie să fii foarte exact. Se pleacă după un orar bine stabilit de directorul de cursă. La startul fiecărei probe există zona numită Control Orar. Aici practic pontezi iar pe carnetul de bord se trece momentul în care ai pontat cât și ora de start pe probă pentru echipaj. Dacă vii în avans la CO, ești penalizat la timp, iar dacă întârzii, ești penalizat. DIN NOU. Așa că trebuie să fii foarte exact și atent la rally.
-Clasamentele se decid după cel mai mic timp cumulat de pe probele speciale, indiferent de clasă, așadar dacă timpul tău final cumulat este 1 oră, 20 de minute și 5 secunde, iar timpul concurentului rival e de 1 oră, 25 de minute și 10 secunde, timpul tău este cel câștigător.
-În cazul în care ieși în decor sau ai parte de o defecțiune tehnică și nu mai poți continua, este abandon. Dacă avariile nu sunt mari, poți relua competiția după regula Super Rally, adică poți continua, dar ți se vor aplica multe penalizări în timpul tău. Practic aici mergi doar să mai acumulezi experiență, că în clasament e game over.
-Festivitatea de premiere. Aici se acordă cupe și alte premii echipajelor ce termină cursa în top 3. Dacă ai noroc, poți primi și tu aceste lucruri, evident dacă termini pe podium.
-Navigarea pe etapele de legătură se face după un roadbook creat de organizator, asemănător cu ce avem la Rally Raid. Copilotul trebuie să fie foarte atent când se uită pe roadbook, altfel vă rătăciți și nu ajungeți la start și așa sunteti penalizați.
Și cam atât. Așa arată o etapă din CNR. Sper că m-am făcut înteles. În cazul în care aveți alte întrebări, le așteptăm aici. Dacă ai citit tot, bagă un like la clip!