Este o pereche foarte reușită și accesibilă. Eu le folosesc la mobilă de PAL (GSR pregăurire, GDR înșurubare). Le-am dotat cu acumulatori de 3A și practic uit să le mai încarc. Ceea ce îmi place cel mai mult la GDR este faptul că poți strânge șuruburi mici cu maximă siguranță și finețe. Felicitări pentru prezentare !!!
Foarte bună prezentarea. Din câte am văzut, amândouă se descurcă destul de bine. Eu totuși prefer celelalte modele, gsr 12v-35 sau gdr 12v-110. Sunt mai compacte, indicator baterie, lumină mai bună, mai ales la gdr 12v-110. Sigur și prețul diferă, dar pentru mine contează mai mult performanța. Dar setul este destul de ok.
@@DemoToolsYT Diferențele nu sunt chiar așa de mari, dar totuși îmi plac mai mult, sunt din gama heavy duty, și au aceste mici îmbunătățiri față de aceste modele,care m-au făcut să aleg modelele astea mai noi. Eu le folosesc mai intens de aceea prefer să fie mai durebile, chiar dacă sunt mai scumpe. Dar oricum e bine că avem de unde să alegem.
Te salut Daniel. 🙋♂️😃 Bosch GDR 120-LI, în opinia mea cel puțin, este o super mașinuță în segmentul respectiv de preț. Eu chiar dacă mi-am cumpărat și modelul brushless GDR 12V-110, tot nu m-am îndurat să dau 120-LI-ul. ☺️
Sper sa testez si 110 sa vad cum este, momentan am testat 105, o sa apara clip si cu ea in curand. 120-ul e pentru treaba lui, n-ai de ce s-o dai, e o masinuta tare buna.
@@DemoToolsYT Da 600, sunt destul de robuste le-am chinuit destul și văd că încă funcționează fără probleme sunt totuși 6 scule dar parcă 600 de dolari pare exagerat de mult.
@@danielbob7769 Acum, nu am cum sa mi dau seama din ce mi scrii cat de tare se misca, poate chiar e o problema acolo si cel mai bine vino pe Grupul Pasionatilor de Unelte pe Facebook si pune ne acolo un filmulet. Dar camasa prinderii accesoriului de lucru si axul au tolerante de miscare pentru ca masina e cu impact si, la fel ca si in cazul bormasinilor cu percutie sau a ciocanelor rotopercutoare trebuie sa existe un joc al mecanismelor ca sa nu cedeze in timpul aplicarii fortelor de impact
Le-am avut si dupa 1 an si un pic s-au stricat. La una i-a picat intrerupatorul si electronica (si sa le inlocuiesti costa aproape cat o masina noua) si la cealalta a cazut Mandrina (care i-arasi costa mult si nu merita) asa ca....le-am aruncat si am trecut la Milwaukee care sunt cel putin de 2 ori mai puternice (dar si mai grele) insa la capitolul functionare si longevitate sunt extraordinare asa ca....mersi Bosch dar nu....multumesc.
@@DemoToolsYT pai eu zic că merită ! Sincer aștept de când am văzut sculele .. daca ai putea asi fi fericit și plus că ai o noua provocare.. daca dorești .. mersi
Salutare!!!Mai deții ruleta de la milwuakee?cea stud, am văzut un review pe canal de mult timp și mă întrebam cum se prezintă, vreau sa mi cumpăr și poate iau teapa :))))
La drept vorbind, indicatorul de baterie nu ar influenta in vreun fel capacitatea de lucru, adica tot repede s-ar descarca daca e, dar si mie imi place sa vad pe indicator pentru ca evit sa-i golesc de tot.
Alta varianta Bosch pe 12V, GSR 12V-30 - th-cam.com/video/Sk41T8DoPYU/w-d-xo.html
Maestre tot vad in clipurile tale burghiele acelea albastre , dar tot nu am reusit sa aflu ce marca si model sunt ? :))
@@fountainpencollection Irwin
Perfecte prin curte! Am facut un foisor cu cea cu impact. Usoara, puternica pentru dimensiune mica pe care o are!
faine jucariile astea de avut pentru lucrari mai usoare. foarte faina prezentarea! mult spor si numai bine!
Pentru ce sunt ele gandite, sunt ideale. Mersi maestre, si tie la fel 🖖
Este o pereche foarte reușită și accesibilă. Eu le folosesc la mobilă de PAL (GSR pregăurire, GDR înșurubare). Le-am dotat cu acumulatori de 3A și practic uit să le mai încarc. Ceea ce îmi place cel mai mult la GDR este faptul că poți strânge șuruburi mici cu maximă siguranță și finețe. Felicitări pentru prezentare !!!
Exact, cineva imi spunea mai sus ca nu-i vede rostul, e ideala la montari. Multumesc si eu de view🖖
le am si eu pe ambele, sunt foarte utile pe langa casa :)
Pare un set asa bun pe langa casa, ar fi fot util daca puneau niste biti de impact in loc de burghie. Faina prezentare!
Sunt bune la gips-carton carton și nu numai. Bun clip maestre, te salut și sa ai mult spor 😊✌💪
Niste jucarii misto, mersi pentru apreciere, spor si tie 🖖
Eu am prins setul asta la reducere anul trecut de vinerea neagra, la Atelierultau si pot sa spun ca cele 2 scule sunt chiar foarte ok .
Super!
Foarte bună prezentarea. Din câte am văzut, amândouă se descurcă destul de bine. Eu totuși prefer celelalte modele, gsr 12v-35 sau gdr 12v-110. Sunt mai compacte, indicator baterie, lumină mai bună, mai ales la gdr 12v-110. Sigur și prețul diferă, dar pentru mine contează mai mult performanța. Dar setul este destul de ok.
Multumesc. Evident, acelea sunt mai puternice, modele mai noi.
@@DemoToolsYT Diferențele nu sunt chiar așa de mari, dar totuși îmi plac mai mult, sunt din gama heavy duty, și au aceste mici îmbunătățiri față de aceste modele,care m-au făcut să aleg modelele astea mai noi. Eu le folosesc mai intens de aceea prefer să fie mai durebile, chiar dacă sunt mai scumpe. Dar oricum e bine că avem de unde să alegem.
Te salut Daniel. 🙋♂️😃
Bosch GDR 120-LI, în opinia mea cel puțin, este o super mașinuță în segmentul respectiv de preț. Eu chiar dacă mi-am cumpărat și modelul brushless GDR 12V-110, tot nu m-am îndurat să dau 120-LI-ul. ☺️
Sper sa testez si 110 sa vad cum este, momentan am testat 105, o sa apara clip si cu ea in curand. 120-ul e pentru treaba lui, n-ai de ce s-o dai, e o masinuta tare buna.
Nu știu ce să zic la impact cele de 12 v stau cam prost, m-am uitat la sealey pe 12v a crescut prețul la 600 de dolari, parcă au sărit puțin calul.
600 de dolari? 😲
@@DemoToolsYT Da 600, sunt destul de robuste le-am chinuit destul și văd că încă funcționează fără probleme sunt totuși 6 scule dar parcă 600 de dolari pare exagerat de mult.
@@MadebyConstantin Ah, deci 6 scule, asa mai e cum mai e, desi tot e mult, credeam ca pachet cum e asta, normala + impact, de aia ma si miram
E normal la gdr 120-li sa se miste mandrina masinii inainte si inapoi circa 1-2 mm?
Da
@@DemoToolsYT se mișcă axul cu totul. Adică dacă o scutur, bate ceva în ea. Mi se pare ciudat. Totuși, este vreo explicație pentru acest fenomen?
@@danielbob7769 Acum, nu am cum sa mi dau seama din ce mi scrii cat de tare se misca, poate chiar e o problema acolo si cel mai bine vino pe Grupul Pasionatilor de Unelte pe Facebook si pune ne acolo un filmulet. Dar camasa prinderii accesoriului de lucru si axul au tolerante de miscare pentru ca masina e cu impact si, la fel ca si in cazul bormasinilor cu percutie sau a ciocanelor rotopercutoare trebuie sa existe un joc al mecanismelor ca sa nu cedeze in timpul aplicarii fortelor de impact
Le-am avut si dupa 1 an si un pic s-au stricat. La una i-a picat intrerupatorul si electronica (si sa le inlocuiesti costa aproape cat o masina noua) si la cealalta a cazut Mandrina (care i-arasi costa mult si nu merita) asa ca....le-am aruncat si am trecut la Milwaukee care sunt cel putin de 2 ori mai puternice (dar si mai grele) insa la capitolul functionare si longevitate sunt extraordinare asa ca....mersi Bosch dar nu....multumesc.
De retinut ca modelele astea doua nu fac parte din gama Heavy Duty.
Bune jucariile astea pt aplicatii usoare, mai ales ca e set
Salut ! Știi ce bine ar merge acum un versus la Makita df333 și acest Bosch cu mandrină și între impactul td110 Makita și acest Bosch
Ar merge, ha? 😁🖖
@@DemoToolsYT pai eu zic că merită ! Sincer aștept de când am văzut sculele .. daca ai putea asi fi fericit și plus că ai o noua provocare.. daca dorești .. mersi
Salutare!!!Mai deții ruleta de la milwuakee?cea stud, am văzut un review pe canal de mult timp și mă întrebam cum se prezintă, vreau sa mi cumpăr și poate iau teapa :))))
Salutare, da, o am, preferata mea
Faine! Ce nu îmi place ... Nu au indicator de baterie. Am filetanta la muncă și când am nevoie de ea tot timpul mă lasă bateria după două șuruburi :)
La drept vorbind, indicatorul de baterie nu ar influenta in vreun fel capacitatea de lucru, adica tot repede s-ar descarca daca e, dar si mie imi place sa vad pe indicator pentru ca evit sa-i golesc de tot.
@@DemoToolsYT la urma urmei este o scula de buget nu poți să le ai pe toate! Multă sănătate și cânt mai multe videoclipuri!
@@Danivank Multumesc, sanatate si tie 🖖