Am facut complimente oamenilor din parc - MIRCEA BRAVO

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 24 ส.ค. 2024
  • Pentru colaborări, promovări, booking sau premii, aștept mesajele voastre aici: office@mirceabravo.ro
    Vreau să mă și prezint puțin (pentru cei care sunteți curioși). Sunt Mircea Bravo și acest clip este realizat cu ajutorul echipei mele (scenariști, cameramani, oameni pe regie, actori, oameni la montaj). Ne dăm cu toții silința să creăm cel mai bun conținut pentru voi și să fim de fiecare dată originali în idei și execuție. Cine vine cu o idee copiată este exclus din echipă. Glumesc. Doar îl batem până se jură că nu mai fură.
    Am început în 2014 cu diverse videouri cu camera ascunsă (așa-zisele farse). Am fost prin toată țara, am filmat în Cluj-Napoca, București, Timișoara, Constanța, Iași, Târgu-Mureș, Alba-Iulia, Zalău, Bistrița, în principiu peste tot. După un an, lumea a început să mă recunoască și nu mai puteam face farse. Pentru mine a fost un moment greu. Dar colegului meu, Cristian, i-a venit ideea să filmăm cu camera la vedere, sub forma unui reportaj, transformând astfel dezavantajul notorietății într-un avantaj. Astfel, am început să călătorim și să filmăm prin lume (Marea Britanie, Franța, Spania, Belgia, Rusia, Austria etc.). Ne-am propus ca prin fiecare reportaj să vă facem să râdeți, dar și să vă oferim informații valoroase despre locurile în care am filmat: INFOTAINMENT. De la information + entertainment. Știu că v-ați prins oricum din prima. Prin aceste reportaje am prezentat tot felul de evenimente, destinații, festivaluri, lucruri interesante.
    În 2016 am hotărât să facem încă un pas. Așa au apărut primele noastre scheciuri. Mici filme la care era nevoie de cameramani, actori, scenariu scris dinainte, tot felul. Ca orice lucru de care ne-am apucat, evident că și la scheciuri am vrut să fim cei mai buni și să vă oferim calitate. Ne-am extins echipa, am adus cel mai bun cameraman, cel mai bun sunetist. Să fie o plăcere să vă uitați la videouri. Știți când vă zgârie la urechi sunetul la anumite scheciuri? Noi am zis că nu vă putem face asta. Mai apoi am adus în echipă oameni care să se ocupe de scenarii, oameni pe idei. Și cu idei. Pentru că ar fi imposibil ca un singur om să aibă în fiecare săptămână o idee tare de video. Eu așa zic.
    Sunt sigur că nu toate videourile vă plac. Nu-i nimic, nu vă întristați, e normal. Unele se adresează tinerilor sub 20 de ani, altele celor peste 30. Tot tineri și ei. Dar vreau să vă asigur că fiecare video e creat ca să vă facă să râdeți.
    Vă mulțumim că ne urmăriți și, după cum știți deja, puteți să ne susțineți prin like, comment, share, subscribe, follow, stalking etc. Dacă le faceți măcar pe primele trei, hai patru, sunteți fani categoria I.

ความคิดเห็น • 373

  • @danielmedrea8184
    @danielmedrea8184 3 ปีที่แล้ว +39

    „Cine cugetă la Cuvântul Domnului găsește fericirea și cine se încrede în Domnul este fericit.”
    ‭‭Proverbele‬ ‭16:20‬ ‭

  • @alexandrqalexandra5075
    @alexandrqalexandra5075 3 ปีที่แล้ว +221

    Ma bucur ca faci din nou clipuri in care interacționezi cu oamenii pe strada. Tu ești un tip natural, spontan, sincer, și hai ca te am lăudat destul🤣🤣. Numa bine. Doamne ajuta

    • @monalamultianisebastiansta1198
      @monalamultianisebastiansta1198 3 ปีที่แล้ว +6

      Mircea Pop când vei veni și in Oradea?

    • @olgamuresan5155
      @olgamuresan5155 3 ปีที่แล้ว +3

      Ma up.

    • @Sanatate
      @Sanatate 3 ปีที่แล้ว +5

      *Te-ai uitat Alexandra la înregistrare până la capăt ?*
      *Mircea a întrebat ceva, de ce ești tu tare ?*

  • @olachus
    @olachus 3 ปีที่แล้ว +10

    Ei, unii oameni nu sunt obisnuiti sa li se faca un compliment sincer si gratuit, asa... dintr-un gand bun si o inima deschisa. Pentru ei, totul este o gluma. Pentru ca nu li se face nici un complimant de regula, nici chiar cand merita.
    Foarte faina initiativa, frumoase ganduri. Felicitari!
    Apropo, tot mesajul asta este un compliment pt tine si Cristi. Succes!
    Despre mine: sunt natural si iubesc sa ajut oamenii.

  • @elenabalasa9717
    @elenabalasa9717 3 ปีที่แล้ว +12

    CE FRUMOS ESTE ESTE SA-TI SPUNA CINEVA O VORBE FRUMOASA ,FELICITARI!

  • @CortoRider
    @CortoRider 3 ปีที่แล้ว +64

    Domnul de la 5:30 mi a fost diriginte un om de nota 1000 !!!! Chiar ai ales bine oameni !

  • @mihaelacioca4800
    @mihaelacioca4800 3 ปีที่แล้ว +2

    Eu sunt "tare" pentru că am 76 de ani și sunt langa voi,tinerii frumoși!!!Îmi faceți zilele mai frumoaseultumesc,Mircea Bravo

  • @aidan1951
    @aidan1951 3 ปีที่แล้ว +1

    Bai Mircea tare mi-a mai placut!!!! Ce frumos!!! Fa mai des treaba asta!!! Ce bine sa te simti bine si sa ii faci si pe ceilalti fericiti!!!! Bravo!!!! Bravoooooooooo!!!!! 🤗 🤗 🤗 🤗 🤗 😘😘😘Eu ma felicit pt ca sunt un monument de rabdare, o persoana afectuasa care tinde mereu sa aiba incredere in oameni. (chiar daca uneori comportamentul nu rasplateste increderea accordata). Sunt perfect constienta dar cred ca e mereu loc pt bine!!! Zi minunata tuturor!!! 🌻🌻🌻

  • @dumitrudinu7983
    @dumitrudinu7983 3 ปีที่แล้ว +3

    Multumim Mircea ca ne faci momentele mai frumoase din viata noastra ...ne incarcam pozitiv si de asta avem nevoie in aceste vremuri tulburi pe care le traim

  • @runainoriginal
    @runainoriginal 3 ปีที่แล้ว +7

    Dupa atata carantinare si distantare sociala, oamenii chiar se bucura cand primesc un salut , un compliment , chiar si o imbratisare adevarata.Este necesar asha ceva.We really need something like this.We need it.Mircea si Cristi , voi sunteti tari!va iubim!!soys dos soles 🌝🌞

  • @Mario-rn3he
    @Mario-rn3he 3 ปีที่แล้ว +43

    Doar prin faptul că s-au întâlnit cu tine, le-ai făcut ziua mai faina. Spor in continuare, ești tare și aduci mult bine in lume.

  • @ionescucristian3902
    @ionescucristian3902 3 ปีที่แล้ว +3

    Mircea, un băiat tonic și plin de umor ca de obicei!

  • @lupeiserban
    @lupeiserban 3 ปีที่แล้ว +2

    Vai Mircea, atât de mult mi.a plăcut vlogul de astăzi ! Mi.au plăcut băieții din Palestina și Israel, un exemplu foarte bun că putem sa fim oameni și prieteni !!! Felicitări !

  • @lazar699al
    @lazar699al 3 ปีที่แล้ว +13

    Abordarea foarte reușită datorita simplității tale Mircea.
    Esti natural,spontan, glumeț,s.a.m.d
    Mult succes în continuare îți doresc!

  • @andreiv3289
    @andreiv3289 3 ปีที่แล้ว +2

    Foarte faini oamenii din Cluj. In Bucuresti probabil multi s-ar fi uitat la tine urat si ar fi zis sa ii lasi impace ca esti un dubios. Sper ca oamenii sa ajunga sa fie mai chill, mai prietenosi si mai fericiti. Bafta Mircea

  • @franciscsilai1405
    @franciscsilai1405 3 ปีที่แล้ว +1

    Multumim Mircea !!! Multa sanatate si....
    INTELEPCIUNE !!! pt. ca multi TE ......
    INVIDIAZA !!! SA fi mereu un OM !!!BUN !!!....arma """ ce a mai puternica
    pt. A REUSII IN VIATA !!!

  •  3 ปีที่แล้ว +11

    Ce vibe fain a avut clipul asta. E extraordinar sa faci complimente sincere celorlalti chiar poti sa zici ca ai facut ziua frumoasa unor oameni.🤗🤗

  • @vladmihesan7759
    @vladmihesan7759 3 ปีที่แล้ว +41

    Mission accomplished 👍. Mi-ai dat și mie o stare de bine, îmi e dor de Cluj.

  • @ioanmitu3472
    @ioanmitu3472 3 ปีที่แล้ว +39

    Felicitări, om minunat și bun! Esti absolut genial și reușești mereu sa ne pictezi zâmbete pe chip! Dumnezeu să-ți întoarcă impătrit toată dragostea și efortul cu care faci aceste mici momente de bucurii🤗☀️

    • @MrDragonStar2009
      @MrDragonStar2009 3 ปีที่แล้ว +1

      Puteai sa fi mai darnic, sa ii deie Dumnezeu înzecit, nu împătrit, ce e aia impatrit:))

  • @magkal8690
    @magkal8690 3 ปีที่แล้ว +1

    Chiar ii faci pe oameni sa zambeasca... chiar avem nevoie, mai des. Felicitari !

  • @azzalos
    @azzalos 3 ปีที่แล้ว +138

    “Hey ciao, high five!”. Iti dai seama ca daca faci asta in parc si nu esti Mircea Bravo esti weirdo.

    • @Sanatate
      @Sanatate 3 ปีที่แล้ว +3

      *Te-ai uitat Gabriel la înregistrare până la capăt ?*
      *Mircea a întrebat ceva, de ce ești tu tare ?*

    • @dianaalexandraa
      @dianaalexandraa 3 ปีที่แล้ว +4

      Nu neaparat, doar pt ca e ceva neasteptat nu ar trebui sa fie ciudat din start. Noi avem optiunea de a fi naturali sau de a transforma toata interactiunea cu un necunoscut in ceva cringe :-D

    • @azzalos
      @azzalos 3 ปีที่แล้ว +1

      @@dianaalexandraa de acord. Totul sta in autenticitate.

    • @LiviuStanciuOficial
      @LiviuStanciuOficial 3 ปีที่แล้ว +2

      @@Sanatate Oameni sunt ciudați, își bat joc de creatorul de conținut și nu îi răspund la întrebare și văd că nici vouă, cred că sunt prăjiți pe creier

    • @Sanatate
      @Sanatate 3 ปีที่แล้ว +1

      @@LiviuStanciuOficial
      *Admirație minunatule*

  • @luminitacordea821
    @luminitacordea821 3 ปีที่แล้ว +106

    Mircea dragă, eu sunt "tare" pentru că de fiecare dată când postezi un vlog nou, îmi fac timp să îl urmăresc imediat ce îl postezi. Deși, am un program extreeeeem de încărcat, totuși îmi fac timp să te urmăresc. Motivul? Întotdeauna mă încarci cu energie pozitivă! Așadar, Bravo, Mircea! Ești tare! Ești mai tare decât toți terapeuții de pe facebook care te invită la webinariile lor interminabile și la final, rezultatul: ești obosit și plictisit. Te invit să vii și la Zalău să filmezi! Sănătate și numai bine îți doresc!

    • @corbuadrian
      @corbuadrian 3 ปีที่แล้ว +3

      nr 1

    • @OneChance9942
      @OneChance9942 3 ปีที่แล้ว +4

      Zalău

    • @HA-tk2mh
      @HA-tk2mh 3 ปีที่แล้ว +5

      Subscriu la comentariul tau! Și vreau să văd un video și din alt oraș Poate și Baia Mare?!! .

  • @gavriltunsu3859
    @gavriltunsu3859 3 ปีที่แล้ว +15

    Bine Mircea, esti f. pozitiv....si transmiti asta...!!!

  • @csaby1923
    @csaby1923 3 ปีที่แล้ว +89

    Ar fi tare dacă într-un video ai schimba cu Cristi, să vedem care ar fi reacția oamenilor! 😆😁😁🤣😅

    • @Sanatate
      @Sanatate 3 ปีที่แล้ว +4

      *Asta da idee bună 💪💪💪*

    • @aidan1951
      @aidan1951 3 ปีที่แล้ว +1

      Super idee!!! 😄😄😄

    • @csaby1923
      @csaby1923 3 ปีที่แล้ว

      @@aidan1951 sper sa vada Mircea mesajul

  • @Sebyza94
    @Sebyza94 3 ปีที่แล้ว +66

    "Traim in prezent daca vrem sa fim vii"

  • @dianarusu4043
    @dianarusu4043 3 ปีที่แล้ว +24

    Traim in prezent, daca vrem sa fim vii. Foarte bine a zis doamna!
    Bravo, Mircea!

    • @DoctorAdvocate12
      @DoctorAdvocate12 3 ปีที่แล้ว

      @@alin9280 Dacă ai fi urmărit tot clipul, găseai răspunsul.

    • @alin9280
      @alin9280 3 ปีที่แล้ว

      @@DoctorAdvocate12 după "fim" consider că trebuia pusă virgula ca să nu se înțeleagă greșit!

  • @oanafodor6291
    @oanafodor6291 3 ปีที่แล้ว +1

    Ești cel mai original și natural om din câți știu și nu contează ce videoclip postezi .De asta te iubește lumea!Multa bafta 👍👍👍

  • @mirceapop5628
    @mirceapop5628 3 ปีที่แล้ว +75

    Esti tare pentru ca te uiti la Mircea Bravo! O zi faina si tie

  • @marilenasilviabobocea2564
    @marilenasilviabobocea2564 3 ปีที่แล้ว +1

    Sunteți super comici, originali și spontani și asta place la oricine! Toți se bucura sa va vadă. Încercați să faceți oamenii fericiți, sa zâmbească și acesta este punctul vostru forte. Noi suntem vesele, spontane și ne dorim sa zâmbim mereu. Îți mulțumim!

  • @cristinafrunzescu9953
    @cristinafrunzescu9953 3 ปีที่แล้ว +3

    F dragut , Mircea! E nobil sa faci oamenii fericiti!🤗❤️

  • @marinelaserban6203
    @marinelaserban6203 3 ปีที่แล้ว

    ...mi ai facut ziua mai frumoasa...parc,verde,oameni frumosi...felicitari tie et comp..!!!!

  • @emicostin
    @emicostin 3 ปีที่แล้ว +13

    ce ma bucur ca nu doar eu ma plimb cu ghiozdanul in spate :)) imi place ca ai interactionat cu oameni de toate varstele si vezi ca je ne sais pas quoi ii pe franceza toata ziua :))

  • @marianamurgu699
    @marianamurgu699 3 ปีที่แล้ว +2

    Nu există mulți oameni care au acest mod de a fi plăcut , ca tine . Felicitări și succes !

  • @alexandrabodaicu5739
    @alexandrabodaicu5739 3 ปีที่แล้ว +1

    Am ajuns să mă bucur când văd că oamenii se salută cu strângere de mână.
    Felicitaari, Mircea! Esti...altceva!

  • @iuliabucur
    @iuliabucur 3 ปีที่แล้ว +14

    Hehe .. onorată să fiu intervievată de tine Mircea 😍♥️ zi faină la toată lumea !

  • @anaborodi6330
    @anaborodi6330 3 ปีที่แล้ว +50

    Bravoo! In parc pe vremea asta e foarte frumos

  • @haosica
    @haosica 3 ปีที่แล้ว +25

    Ce frumos esti Mircea!!

  • @amiraworld111
    @amiraworld111 3 ปีที่แล้ว +1

    Mircea e genul de om care te face sa te relaxezi când îl asculți

  • @norbiiancj6920
    @norbiiancj6920 3 ปีที่แล้ว +26

    Foarte frumos din partea ta.

  • @horstpelger7628
    @horstpelger7628 3 ปีที่แล้ว +25

    Va invit in Germania,domnu Mircea;pentru ca in orasul Murrhardt sunt multi cetazeni din Romania,Faceti oameni foarte fericiti.Asa ceva lipseste aici,in Germania.Sunt Horst,un sas din Medias,care va urmareste cea,ce facetz cu mare bucurie.

    • @Sim_Tiby
      @Sim_Tiby 3 ปีที่แล้ว +2

      Pacat ca ati plecat, voi, sasii, din Medias...
      Un cetatean din Medias!

    • @Sanatate
      @Sanatate 3 ปีที่แล้ว

      @@Sim_Tiby
      *Ce bine era să-l ia și pe Iohannis*

    • @gigigigi6132
      @gigigigi6132 3 ปีที่แล้ว

      am avut o colega Pelger,de pe Gravorilor in Vitro.
      p

    • @vw7q8e.51
      @vw7q8e.51 3 ปีที่แล้ว

      In Romania de ce nu ai stat?

    • @Sanatate
      @Sanatate 3 ปีที่แล้ว

      @@vw7q8e.51
      *Dar tu cine ești ca să întrebi ?*

  • @gallovmedia
    @gallovmedia 3 ปีที่แล้ว +33

    Vrem sa-l vedem din cand in cand si pe CRISTI in videourile tale !!!!! Bravo ! Mircea.

  • @rodicasandu5137
    @rodicasandu5137 3 ปีที่แล้ว +1

    Vă salut oanmeni frumoși, mă bucur că vă revăd plini de energie. Felicitări și mai aștept clipuri.

  • @Dan.2020
    @Dan.2020 3 ปีที่แล้ว +1

    Cele mai bune videouri sunt cele in care socializezi cu oamenii. Aici te pricepi cel mai bine si noi asta asteptam sa vedem. Esti cel mai frumos barbat din Cluj ! :))

  • @victorstancu275
    @victorstancu275 3 ปีที่แล้ว

    Mircea Bravo 👏 si echipa lui sint cei mai Tari👍👍👍👍👍👍👍

  • @adrianafiti8579
    @adrianafiti8579 3 ปีที่แล้ว +5

    Foarte frumos Mircea Bravo ție 👏👏👏👏👏👏👏

  • @HomemademasksNet0
    @HomemademasksNet0 3 ปีที่แล้ว +1

    Ce om frumos esti Mircea. Superb topic pt video si gesturi frumoase oferite oamenilor.
    Oamenilor le plac complimentele și ne incarca pe toți pozitiv. Asa ca esti minunat! Părinții tăi tre sa fie foarte mândrii. 🤗💖

  • @mcpanther8793
    @mcpanther8793 3 ปีที่แล้ว +1

    Băi Mircea, tu și echipa sunteți un compliment oferit nouă de la viața însăși.

  • @alinbadea1337
    @alinbadea1337 3 ปีที่แล้ว +19

    Respect MIRCEA👏🏻

  • @victormorar9554
    @victormorar9554 3 ปีที่แล้ว

    Tare doamna cu Traim in Prezent ... MIRCEA mereu cu un Vibe minunat! Sa rămâi tot asa !

  • @rebecaalexiu3600
    @rebecaalexiu3600 3 ปีที่แล้ว +1

    Misto tare faza cu baietii din Palestina si Israel

  • @NowWeAreFree3
    @NowWeAreFree3 3 ปีที่แล้ว +11

    *Eu cand ma bag in seama cu o fata :*
    *- Scuza-ma, voiam sa...*
    *EA : Am prieten!*

  • @vio1cartman
    @vio1cartman 3 ปีที่แล้ว +1

    Foarte tare ideea, felicitari pentru tot ce faci Mircea. Sa stii ca ne faci si noua ziua mai frumoasa si ne faci sa zambim nu doar celor carora le-ai facut complimente in clipul asta. Zi faina si spor in toate

  • @criscris2552
    @criscris2552 3 ปีที่แล้ว +2

    Eu nu ma consider tare dar ma simt fericit din simplul motiv ca traiesc in momentul prezent cum zicea si doamna de pe strada, numa bine la toata lumea.

  • @gabrielav8002
    @gabrielav8002 3 ปีที่แล้ว +4

    Doamne ajută! Foarte frumos!

  • @Andrew-gv4bh
    @Andrew-gv4bh 3 ปีที่แล้ว +21

    0:00 te salut om frumos

  • @ionutmustar1933
    @ionutmustar1933 3 ปีที่แล้ว +8

    Foarte cool, Mircea! Și foarte fain sa dai mâna cu oamenii 😉 dar mai da mana și cu unele femei cu care-ți permiți 😀

  • @dorsic_2423
    @dorsic_2423 3 ปีที่แล้ว +5

    Hai cu milionuuuuu!!

  • @petipeti6095
    @petipeti6095 3 ปีที่แล้ว

    BRAVO MIRCEA, OM FAIN !!!

  • @vioricaradu3872
    @vioricaradu3872 3 ปีที่แล้ว

    Ești grozav Mircea! Și să știi că ești și frumos! Nu i neapărat să ai 1,90m ca să fii frumos! Nu asta i criteriul frumuseții pentru oameni! Că nu faci bani defiland pe podium! Tu ai calități umane și e mai mult decât frumusețea animalică! Mă rog.....fizica!

  • @natanaielvidrean8875
    @natanaielvidrean8875 3 ปีที่แล้ว +8

    Mircea ,faci o treaba foarte bună cu videoclipurile tale.

  • @LusioEcarts
    @LusioEcarts 3 ปีที่แล้ว +10

    Cea mai faină fată (în ochii mei de privitor) e cea de la 6:36
    Chiar dacă are aparat dentar zâmbetul ei e încă simpatic :D Iar interacțiunea cu ea a fost drăguț(ă). Deși domnul care era în rulota aia.. s-o fi simțit cam stânjenit. I-ai dat impresia că te dai la ea.. iar lui nu i-ai făcut vreun compliment :))) Să fi fost și tatăl ei.. e și mai și :))

    • @costacosta1324
      @costacosta1324 3 ปีที่แล้ว +1

      Și mie îmi place de ea😍😍😍😍 , apreciez 😉

  • @streetridersss8360
    @streetridersss8360 3 ปีที่แล้ว +4

    Esti frumoasa ca un lemne si mi-ai rupt inima-n doi! :)

  • @sleekosleeko9355
    @sleekosleeko9355 3 ปีที่แล้ว +3

    Foarte ‘naturale’ vlogurile tale...poate ești singurul care o face, sincere felicitări 👏👏👏

  •  3 ปีที่แล้ว

    esti tare domnul Mircea, Felicitari!

  • @costinabageru6893
    @costinabageru6893 3 ปีที่แล้ว +1

    bv Mircea esti cel mai tare mi.ai facut ziua sa fie pozitiva !

  • @todoranviorica8202
    @todoranviorica8202 3 ปีที่แล้ว +1

    Tu ești frumos Mircea și fizic și sufletește.👍😘

  • @ANDreYii44
    @ANDreYii44 3 ปีที่แล้ว +8

    Cine vede acest mesaj sa fie Sănătos!

  • @teodoracaprar7967
    @teodoracaprar7967 3 ปีที่แล้ว +14

    Nu m-am prins care o fost complimentul pentru Cristi:)) oricum, vlog-urile astea îmi plac cel mai mult❤felicitări!🙌

  • @rodicachiorean8161
    @rodicachiorean8161 3 ปีที่แล้ว

    Bravo Mircea!!!👍👍

  • @ciupercabogdan9959
    @ciupercabogdan9959 3 ปีที่แล้ว +7

    Un zâmbet e oricand bine venit😂😂😂😂😂♥️♥️♥️♥️♥️

  • @stanaisbasa9213
    @stanaisbasa9213 3 ปีที่แล้ว +1

    O idee super...ai facut multi oameni sa se simta f.bine.Succes in tot ce faci!😁♥️

  • @spruceguitar
    @spruceguitar 2 ปีที่แล้ว

    Din Palestina si Israel si sunt prieteni in Romania.
    Emotionant. Bravo lor.
    Ce frumos!
    PS: prietenia lor ar putea fi punctul de plecare pentru un website de imprieteniri virtuale Palestina - Israel…

  • @sasukethe8thhokage926
    @sasukethe8thhokage926 3 ปีที่แล้ว +1

    Esti super tare, faci ziua mereu mai frumoasă tuturor!!!✌

  • @marianaguzun5920
    @marianaguzun5920 3 ปีที่แล้ว

    Bravo Mircea👍👍👍 😄😄 ești cel mai tare

  • @raul9500
    @raul9500 3 ปีที่แล้ว +11

    Foarte frumos video!!

  • @danielselaru7247
    @danielselaru7247 3 ปีที่แล้ว +7

    Hai cu milionuu' 🥂

  • @tereclaura1854
    @tereclaura1854 3 ปีที่แล้ว +1

    Sper sa faceti cat mai multe filmari cu oamenii faini din Cluj! ❤️

  • @edwardtamas6067
    @edwardtamas6067 3 ปีที่แล้ว +1

    cel mai fain video pe ziua de azi. Bravo Mircea!!

  • @Sebastian-iv9iw
    @Sebastian-iv9iw 3 ปีที่แล้ว +8

    Bine ba Mircea, keeping it real 😍

  • @dinustefan89
    @dinustefan89 3 ปีที่แล้ว

    Ești cel mai tare Mircea !
    Încă 10000 și gata milionul. Felicitări.

  • @marinac8552
    @marinac8552 2 ปีที่แล้ว

    Doar Dumnezeu e perfect!!!!!!!!

  • @andain9696
    @andain9696 3 ปีที่แล้ว +4

    Hai no Mircea ca nici cu tine nu ne e rușine :)) Spor , sa mai faci videouri din astea supporting 🙃

  • @aidan1951
    @aidan1951 3 ปีที่แล้ว +2

    🔝 🔝 🔝 🔝 Baietii din Palestina si Israel!!! 🤗 🤗 🤗

  • @vladus..
    @vladus.. 3 ปีที่แล้ว +3

    Chiar mi-a dat un vibe bun vlog-ul ăsta! Bravo mircea ! Bună idee de vlog!

  • @lucialucia3936
    @lucialucia3936 3 ปีที่แล้ว +2

    Bravo Mircea esti tare de tot tine-o tot asa

  • @floricozon9539
    @floricozon9539 3 ปีที่แล้ว

    Felicitari Mircea , faci oamenii sa zambeasca!

  • @runainoriginal
    @runainoriginal 3 ปีที่แล้ว +5

    1: 23 chiar imi place tricoul baiatului cu : Rewrite history 👌👌 👌precum si baietii din Palestina si Israel ! Bravo sunteti geniali vorbind romaneste!!

  • @silviamarilena7709
    @silviamarilena7709 3 ปีที่แล้ว

    Foarte frumos dragă Mircea😊😘

  • @voichitaanabruchental1370
    @voichitaanabruchental1370 3 ปีที่แล้ว

    Esti super!!!👏👏👏👏👏👏Salutari din Italia

  • @DanDan-sg1qd
    @DanDan-sg1qd 3 ปีที่แล้ว +1

    😊👍👏

  • @RangerBadger19
    @RangerBadger19 3 ปีที่แล้ว

    Hai cu 1 milion de subs !!!!

  • @danielarbour9498
    @danielarbour9498 3 ปีที่แล้ว

    Bravo Felicitari Respect 👍🏼👍🏼👍🏼❤️🙏

  • @victorstancu275
    @victorstancu275 3 ปีที่แล้ว

    Tare Mircica Tare de tot 👍👍👍👍🙏🙏🙏🤗🤗🤗❤️❤️❤️❤️

  • @RomanBerluskoni
    @RomanBerluskoni 3 ปีที่แล้ว +1

    Simpatik esti faci complimente!!!

  • @mariusvesa
    @mariusvesa 3 ปีที่แล้ว

    Ești tare!

  • @cristianconstantinescu9988
    @cristianconstantinescu9988 3 ปีที่แล้ว +1

    Eu sunt tare ca-mi fac timp sa ma uit la oameni tari ca tine 🙂

  • @Lauren_ATL
    @Lauren_ATL 3 ปีที่แล้ว +1

    👍👍👍👍
    Sunteți geniali 👏👏👏
    🤗🇺🇸

  • @michael53667
    @michael53667 3 ปีที่แล้ว +3

    Când ai greutatea minimă sau cel mult maximă de referință atunci se poate zice că arați bine la partea exterioară! Dar asta este şi umva mai subiectiv într-un fel.

  • @marknagy4598
    @marknagy4598 3 ปีที่แล้ว +3

    Genial

  • @paulpop5001
    @paulpop5001 3 ปีที่แล้ว +2

    Cam la asta ma gandesc cand vad clipuri cu Mircea prin Cluj:
    “S-a facut un sondaj. 1000 de romani au fost intrebati care este al doilea oras din Romania.
    Cei din Timisoara, au zis Timisoara.
    Cei din Brasov, au zis Brasov.
    Cei din Constanta, au zis Constanta.
    Cei din Cluj, au zis Bucuresti.”
    Ii fain la Cluj! :)

  • @-_-6972
    @-_-6972 3 ปีที่แล้ว +9

    Eram in depresie, dar mi-a trecut, că am văzut notificare de la Mircea.