NEAGU DJUVARA - ANALIZÂND CIVILIZAȚIA OCCIDENTALĂ. post 18_

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 7 ม.ค. 2023
  • NEAGU DJUVARA_ANALIZÂND CIVILIZAȚIA OCCIDENTALĂ_
    2009
    Neagu Bunea Djuvara, cunoscut ca Neagu Djuvara,
    s-a născut la 18/31 august 1916 în București, România,
    decedând la 25 ianuarie 2018.
    Diplomat, filosof, istoric, jurnalist și romancier român.
    Neagu Djuvara a primit la 30 octombrie 2012 titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din București, în cadrul unei ceremonii care s-a desfășurat în Sala Stoicescu a Palatului Facultății de Drept.
    Titlul de Doctor Honoris Causa i-a fost atribuit și de către Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în urma ceremoniei din 5 decembrie 2012.
    Activitate ca istoric
    Neagu Djuvara a publicat în principal lucrări despre istoria României și a poporului român.
    O bună parte din cărțile sale se referă la filosofia istoriei, concentrându-se în jurul problemei obiectivității istoriei și istoriografiei.
    Djuvara a fost un susținător al continuării cercetărilor referitoare la istoria românilor, punând la îndoială calitatea cercetării din perioada interbelică și perioada comunistă, afirmând că anumite părți ale istoriei au fost accentuate sau suprimate pentru a servi scopuri politice.
    Ipotezele lansate de Djuvara atrag deseori controverse și sunt văzute ca subminând identitatea națională română, precum teoria sa că nobilimea din formațiunile statale medievale românești ar fi fost de origine cumană.
    Neagu Djuvara a analizat în multe dintre cărțile sale relațiile pe care România le-a avut cu Europa, plasând-o politic și cultural „între orient și occident”, caracterizând-o ca fiind „ultima [țară] intrată în ceea ce se numește Concertul European”, referindu-se nu atât la aderarea României la Uniunea Europeană din 2007, cât la orientarea politică a țării către un model politic și cultural de natură occidentală.
    Acesta și-a exprimat scepticismul față de politica multiculturalismului din Europa, pe care a considerat-o dăunătoare pentru stabilitate în cadrul UE.
    De asemenea, a fost un critic al atitudinii excesiv de favorabile occidentului în cadrul politicii românești, sugerând că societatea și cultura română nu pot fi clasificate ca occidentale, oferind ca argumente credința ortodoxă,
    prezența multor elemente nelatinești în limba română modernă, precum și istoria ultimelor veacuri.
    Neagu Djuvara a fost perceput ca un popularizator și demistificator al istoriei, publicând cărți adresate celor tineri, precum și cărți care își propun să explice originea istorică a unor figuri de mit, precum Dracula sau Negru Vodă.
    În memoriile sale, Neagu Djuvara își istorisește viața din exil la Paris și Niamey.
    În 2010 i s-a conferit titlul de cetățean de onoare al Sinăii.
    În 2016 i s-a conferit Ordinul național „Steaua României” în grad de Cavaler.
    La 25 august 2016, cu ocazia împlinirii vârstei de 100 de ani, i s-a conferit titlul de cetățean de onoare al municipiului București
    „în semn de recunoaștere a activității în domeniul culturii și istoriografiei românești”.
    La 15 martie 2017 i s-a acordat gradul de general de brigadă - cu o stea, în retragere.
    NEAGU DJUVARA_ Diplomat, filosof, istoric, jurnalist și romancier român.
    / @vestitor-muzica-populara

ความคิดเห็น • 8

  • @user-eg8gw6yo9n
    @user-eg8gw6yo9n 3 หลายเดือนก่อน +7

    Personalitați care dispar !!!
    Dumnezeu să-l odihnească!

  • @ioanatomescu9345
    @ioanatomescu9345 หลายเดือนก่อน +2

    Da, multumesc, interesante idei si connexiuni ale acestui om luminat si mare patriot, cu o vitalitate si spirit de admirat!

  • @elenastelutaoprea2973
    @elenastelutaoprea2973 2 หลายเดือนก่อน

    Ce podcast interesant și educativ,abia acum l-am descoperit!

  • @ionel496
    @ionel496 2 หลายเดือนก่อน +7

    De ce atat de putine laicuri/ aprecieri/ comentarii ? Am 79 de ani si, pana de curand am avut tel. cu butoane 😀

  • @adinasteaua
    @adinasteaua 3 หลายเดือนก่อน +4

    Superb ! Culmea este că puștimea din ziua de astăzi, face vizualizări multe ,unde nu trebuie , și de acolo avem o următoare generație de idioți !

    • @ferdinanddepaoli1599
      @ferdinanddepaoli1599 18 วันที่ผ่านมา

      Parintii lor si ei insisi sunt generatii trecute prin genocid ,

  • @timpulprobabil
    @timpulprobabil 3 หลายเดือนก่อน +1

    Moldova are nevoie de pacea Israelului.
    Banii sunt o relativă pace religioasă.

  • @zandrei931
    @zandrei931 หลายเดือนก่อน

    Sunt cel putin curios de ce a fost taiat din clip la 1:20:00 , cand isi exprima parerea despre modul in care slavii au interactionat cu stramosii nostri. Trist!