Mă bucur că se discută despre această problemă și se ia în serios. In teologie s-a răspuns la această dilemă, însă trebuie luată în considerare și latura mistică/practică, fără de care discuțiile la nivel intelectual nu își ating scopul. Sfinții părinți au vorbit despre faptul că omul este robit patimilor și trebuie să se despatimească pentru a fii liber cu adevărat; în același timp, în creștinism se pune problema coborârii minții în inimă, a iubirii, a jertifirii de sine, a relației cu Dumnezeu și aproapele. Lucrurile nu pot fi scoase din context, este necesar să pătrundem în esența lor. Sper să ajungem la nivelul în care putem sa discutăm despre probleme esențiale ale naturii umane fără să ne desconsideram unii pe alții, ci din contra, să încercăm să ne înțelegem, să găsim soluții, să ne asumăm greșelile și să evoluăm împreună. ☀️
Ei, da! Altceva... un comentariu cu adevărat echilibrat și inteligent, făcut, probabil, de un om care a înțeles ci adevărat esența religiei noastre! Altfel, să ne erijăm în tot felul de perorații, pentru încălzirea propriului orgoliu intelectual, văd că este plin pe aici! Am urmărit câteva dintre clipurile cu domnul Rector. Este un om admirabil, însă, fără să comentez, voi parafraza pe sf. Vasile cel Mare: fiți precum albinele: cercetați toate florile, dar luați numai ce este bun și adevărat!
Raspuns final suntem programati sa reproducem ceea ce vedem dar si sa fim satisfacuti atunci cand ne depasim limitele de accea evoluam ne credem buricul pamantului dar tipare comportamentale uneori ne limiteaza.
e tactica lui satan mai ales pentru Zilele din Urmă: de a scoate RESPONSABILITATEA din rațiunea umană, astfel că omul dă vina pt păcatul său pe creierul său mai nou...
ați spus foarte bine, RAȚIUNEA e dovada că ai liber-arbitru iar acest lucru dovedește Dragostea și Dreptatea Creatorului. „Eu am ALES calea adevărului, am pus judecăţile Tale înaintea mea.” Psalmul 119:30, Fidela
Omul acesta mai spune ca:"In aceeasi situatie, oameni cu interpretari diferite, reactioneaza cu emotii diferite, deci nu evenimentele de viata cauzeaza emotiile pe care le avem, ci modul in care interpretam evenimentul de viata ne cauzeaza emotiile.” Ce inteleg eu prin "modul in care interpretam" este ca fiecare are o anumita gandire\mentalitate cu care interpreteaza evenimentele! Asta inseamna ca fiecare isi creaza realitatea - deci ALEGE pentru el! Domnu' Profesor oricum vorbeste de realitate ca ceva foarte obiectiv si mie imi demonstreaza cumva ca astea e partea iluzorie a realitatii...defapt "realitatea reala' este ceva foooooarte subiectiv.
Realitatea este obiectiva, exista ca atare... dar modul în care o percepem, modul nostru de interpretare, atitudinea noastră, sunt aspecte subiective care țin de liberul arbitru! Determinismul/realitatea obiectiva si liberul arbitru coexista!
@@marianaavram2071 Modul nostru de interpretare, atitudinea noastră nu țin de liberul arbitru, ci de filtrele prin care percepem. Filtrele sunt educatia, epoca, fricile, traumele etc.
Boss e vorba de dualitatea. Am rezolvat muncă ta astazi. Liberul arbitru înseamnă. Ruperea dualitati in proportie cu timpul. Adică perceperea de bine si rau dispare si timpul ne arată ce decizie am luat conștient fiind de timp si de emoția pe care am trait o cu decizia luată. Are sens ce zic ? Ex: beau un pahar cu apă. Acțiunea mea este alegere conștientă si intenția este să satisfacă nevoia sau plăcerea adica emoția trăită. Eu am ales fara sa consider daca e bine sau rău ci am satisfăcut o cerință a emoției in timp si in perceptie vizuală și materială. Simplu...mișcarea conștientă rezolvă orice dualitatea emoție în timp ce percepe acțiunea.
Orice teză are o antiteză, și apoi sinteza le găsește punctele comune. Sunt multe feluri de orbiri sau iluzii. Este foarte greu să fii și trup și spirit, de aceea unii cultivă doar trupul, hedonismul, alții doar sufletul, pseudonirvana. Este atât de ușor să separi tot ceea ce ne-a fost dat împreună, crezându-te zeul lui „Le Moi”, micului conștient, în timp ce rămâi orb față de „Le Non Moi”, marele subconștient. Se vorbește mult despre polarități de la lumină și întuneric, de la viață și moarte și de la rău și bine până la computerele quantum și Inteligența artificială, care tot pe logica binară funcționează. Dar nimeni nu vorbește de mișcarea dintre ele, centrifugă și centripetă, adică de îndepărtare și apropiere, care este esennța lor, și care răspunde legii echilibrului universal, nu al echilibrului minții omului. De ce? Pentru că dacă s-ar îndepărta prea mult unul de celălalt, aceste dualități ar dezintegra sistemul, iar dacă s-ar ciocni prea mult unul cu celălalt, acești poli s-ar dezintegra pe ei înșiși. Deci, legea echilibrului, la fel ca și orice lege universală, este cea care rămâne superioară polilor. O zi bună
Chiar ca nu este liber''arbitrul'' care ne-ar place sa fie liber.Daca o autoritate superioara i-ti conditioneaza alegerile,ai doar o iluzie a alegerii libere.Nici macar pe cine iubim nu alegem liber,ci ne este impus de sau prin:cultura;societate si chiar pozitionarea geografica ne determina pe cine iubim.Daca ne-am nascut intr-un context socio-cultural,''alegem'' sa iubim ceea ce se afla in acel context.
5:50 răsărit = S.n. Momentul în care un astru apare la orizont; orizont = s.n. Linie circulară (faţă de un observator central) pe care cerul pare că se uneşte cu Pământul; apus = S.n. Trecere a unui astru sub orizont. 6:25 Un desen prost.
o presentare de la care as fi asteptat argumente pentru ambele parti. ca ele sunt. dar au fost ignorate. atunci abia poti sa spui ca ai dezbatut un subiect si ai deschis cai pentru un debate.
Admir mintea adanc-analitica a profesorului. Intr-o anumita masura, determinismul cauzal poate fi urmarit prin constient, subconstient si inconstient, pana la celula stem. Omul, cu tot ceea ce inseamna el, este o masinarie foarte complexa, un ghem de experiente interiorizate sau nu, mai mult sau mai putin alterante, insa foarte personale. Este adevarat ceea ce, precaut, incearca sa spuna referitor la religie. Am insa o umila observatie de facut: prestiinta nu inseamna predeterminare. Cu stima.
Ceea ce trebuie inteles este ca, Dumnezeu fiind in afara timpului, bineinteles ca le cunoaste pe toate, insa nu el decide asupra lucrurilor pe care noi le facem. Ci noi le decidem singuri, insa El fiind in afara timpului si spatiului, El stie totul. Nu pentru ca exista destin. Singura predestinare partiala ar fi nasterea, insa si acolo o mare influenta o au parintii si cei din neamul respectiv.
Omul nu are liber arbitru. Libertatea de a alege este una, liberul arbitru este alta. Orice alegere este bazată pe niste premise, deci alegerile nu sunt libere. Pentru orice efect există o cauză. Alegerile noastre sunt condiţionate, deci nu sunt libere. A avea liber arbitru înseamnă a avea şi gândire liberă, ceea ce este imposibil. Orice gând avem, el are nişte motive de a exista. În consecinţă liberul arbitru nu există, este o iluzie. Nici Dumnezeu nu are liber arbitru şi cu atât mai puţin omul.
Sunt sigur că în următorul topic o să vorbească despre subconștient. Deciziile pe care le luam nu depind de Dumnezeu. Dumnezeu doar ne învață principii, ne călăuzește spre și pe calea dreaptă, dar nu ia decizii în locul nostru, nu ne manipulează și nici nu ne obligă să facem anumite decizii fără voia noastră. Deciziile pe care le luam depinde de cunoștiințele pe care le avem impregnante în creier. Dacă sunt cunoștiințe de înaltă calitate atunci vom lua decizii de calitate. Dacă avem cunoștiințe de proastă calitate atunci ele ne vor ajuta să luam decizii greșite. Deci depinde de cunoștiițele de care avem. Deci subconștientul decide care va fii decizia pe care o vom lua. În concluzie există liber albitru, dar doar pentru persoanele care se dezvoltă continuu, care citesc cărții de calitate în continuu, care se depărtează de persoane care nu fac altceva decât să irosească timpul inutil, care nu mai ies cu prieteni în oraș să vorbească despre nimicuri, etc. Deci este suficient să-ți schimbi mentori pentru ați schimba gândirea. Și când zic mentori mă refer: programele de la TV la care ne uităm, prietenii, învață să te folosești de tecnologie și nu ea să te folosească pe tine, cărțile pe care le citim, etc. Puneți-vă mereu, dar mereu, aceaste întrebări: "De ce fac ceea ce fac" "Ceea ce tocmai fac în acest moment la ce mă ajută pe mine sau pe aproapele meu?" "De la cine am învățat ceea ce știu?" "Cum pot să fiu sigur că funcționează?" Și da, Dumnezeu știe decizia pe care o voi face mâine, deoarece el știe ce am pus în capul meu în trecut. Și pe baza a ceea ce am băgat în capul meu Dumnezeu poate să-mi spună înainte decizia pe care am să o i-au mâine.
Goethe spune in al sau Faust "Vei fi ca Dumnezeu si vei cunoaste binele si raul". Cum poate omul sa creada in Dumnezeu cand mintea lui nu e in stare sa-l cuprinda daramite sa-l inteleaga. In orice caz Daniel vorbeste la un moment dat de inconstient nicidecum subconstient. E o diferenta substantiala
15:07 vreau să mă spăl pe dinţi? trebuie? am periuţă şi pastă de dinţi? este prioritar în momentul acesta să mă spăl pe dinţi? este bună pasta de dinţi? este bună periuţa de dinţi? este apă? este preventiv să te speli pe dinţi.
liberul arbitru este colorat de catre credinta. credinta este o putere, un dar, a lui Dumnezeu pentru orice fiinta cu responsabilitate si cu constiinta proprie. daca tu crezi ca un lucru e bun, il faci. in general, ca avem si slabiciuni, si carne si spirit, si ele nu vor aceleasi lucruri. - pe scurt Dumnezeu a zis: nu manca. => pentru ca mori. Sarpele a zis oare asa e? (indoiala) apoi ca nu mori. deci minciuna. credinta minciunii duce la moarte. credinta adevarului duce la viata. Isus este a 2-a si ultima sansa pentru om.
,,TINERE! LIBERUL ARBITRU ESTE ...LIBER...CÂND CUNOȘTI ADEVĂRUL, ATUNCI PRIN CUNOAȘTERE ALEGI BINELE, DACĂ NU CUNOȘTI ADEVĂRUL MERGI LA GHICI SAU NOROC, IN CAZUL BIBLIEI LIBERUL ARBITRU FUNCȚIONEAZĂ IN FUNCȚIE DE CREDINȚĂ, CREZI CĂ ISUS ÎȚI ARATĂ CALEA BUNĂ SI O URMEZI, DACĂ NU CREZI, ALEGI LA GHICI...!!!!"
@bncasklepios1 Uite.Prin abstract,daca liberul arbitru pur ar exista,iar eu as stii ce o sa faci tu maine,asta nu inseamna ca eu determin actiunile ce le vei comite in acea zi.Inseamna doar ca stiu ce actiuni vei presta.Cu ce influenteaza asta decizia ta?
nu vreau sa fiu rautacios, insa la 2:52, cred ca acel cineva nu spunea, daca nu iti PLACE raspunsurile nu pune intrebarea. dar sa spunem ca toti avem scapari :) De asemenea, pana in momentul de fata, pot sa ii raspund domnului Profesor doar la ideea ridicata de dumnealui despre Dumnezeu atotstiutor, iar acest lucru face ca noi sa nu mai fim liberi. Aici se vede foarte clar, lipsa nedocumentarii teologice pe care o are Domnul Profesor cu privire la Dumnezeu si atributele Lui.
Daca sunt vrednici sau nu spiritual sa primeasca un copil, sau cum sa fie copilul. In ceea ce priveste restul argumentelor, provocarea este acceptata si voi reveni cu un raspuns stiintific pentru a argumenta existenta liberului arbitru.
Producerea unui lucru nou este întotdeauna un joc al hazardului, si creatia omului de catre Dumnezeu dupa chipul si asemanarea Sa a implicat un anume grad de risc. Nu în sensul ca Dumnezeu ar fi riscat sa introduca un element de instabilitate sau un soc în Fiinta Sa Vesnica, ci în sensul ca faptul de a da omului o libertate asemenea lui Dumnezeu a închis pentru totdeauna si sub orice forma usa oricarei predestinatii. Arhimandritul Sofronie Saharov.
Care ”Dumnezeu”, cel care despre care ai auzit că e atotputernic și împarte lumea cu ”Satana”....și care ne iubește dar a creat pedeapsa (eternă) iadul ? :)
Aia ii adevarat eu cand lucrez cu un coleg ori are ar fi el stiu de multe ori ce vrea sa zica inainte sa vb......pana nu imi spune nimeni cine ma face aleg...poi cred ca eu aleg liber...Dumnezeu ii Dumnezeu atotstiutor..
eu sustin leberul albitru ,iar aces episod a facut doar sa-mi intareasca idea de liber arbitru pt ca ma pus in situatia in care a trebuit sa conrazic toate aceste lucruri (pot face asta ,dar e mai greu in scris)
Mintea e o masina de supravietuire. Sa o convingi ca nu ea detine controlul, ar insemna moarte. Deci iti dai seama ca mintea ta va cauta toate argumentele pentru a aproba ideea de liber arbitru.
@@aidreptate3360 Bună ziua! Și eu sunt de părere ca liberul arbitru este mai degrabă o iluzie, însă privind argumentul tău ma gândesc ca este dificil sa găsim dovezi pentru care el este fals. Sa presupunem ca liberul arbitrul ar exista, în ce mod ai putea testa dacă sau nu ai liber arbitru? Orice dovadă am aduce, tu ai putea sa o anulezi spunând ca este un mecanism de apărare pentru a menține supraviețuirea, prin care negi realitatea. Sper ca m-am putut face înțeles, ma refer la conceptul de falsificabilitate al ipotezelor. Consider ca sunt multiple argumente in favoarea absentei liberului arbitru si de asemenea sunt de acord cu faptul ca gândul ca acesta nu există este dificil de acceptat. Cred însă ca o astfel de generalizare este periculoasă deoarece se apropie de fanatism.
@@TudorBobei Exista studii, in care s-a prezis cu o acuratete de 100% (cu cateva milisecunde inainte) urmatoarea alegere pe care indivizii urmau sa o faca. Si sunt multe altele care dovetesc fara loc de interpretare ca, emotia apare inainte ca individul sa fie constient de ea.
Mintea da insemnatate imaginilo ,precum si atuturor simturiilur ,dar ea nu puate construi practic realitatea,de exemplu un copac are o forma propie si noi oamenii ,ca organisme asemanatoare putem obtine rezultate asemenea cu simturiile noastre ,dar diferenta o face cultura ,adico nai ca oeameni ne putem izbi toti de acelasi copac chiar daca noi in mintea noastra il sintetizam altfel
Slab. Dejamagitor.Semiadevar in prezentare. Exemplele de automatisme ale mintii, modele de gandire conportamentale ce pot fi anticipate coexista cu liberul arbitru, nicidecum nu se exclud. Am consuma foarte multa energie daca am folosi gandirea profunda pentru decizii repetative sau decizii similare. Este geniul din spatele mintii umane sa construiasca modele pentru usurinta si rapifitatea deciziilor ulterioare. Unde am ajunge daca zilnic am cauta argumente de ce sa luam hotararea sa ne spalam pe dinti. ?
Ai Intentia sa faci doi pasi la dreapta. Daca ii faci sau nu, esti liber sa alegi. Gandul sponsorizator (cel care este inainte de intentie) nu te obliga la nimic, nu iti dicteaza nimic, iti da doar optiuni, alegeri. Clipul asta este doar o discutie sterila care se intinde pe 20 de minute.
Care este argumentul pentru aceasta afirmație? Având în vedere ca în experimentul enunțat chiar de domul profesor decizia putea fi prezisa pe baza tehnicilor de imagistica funcțională cu mai multe secunde înainte ca subiectul sa considere ca a hotărât, putem infera exista procese ce se afla dincolo de controlul nostru conștient care ne influențează comportamentul. Faptul ca noi simțim ca luam o decizie este o consecință a acelei activității neuronale mai degrabă decât elementul central. Din punctul meu de vedere nu a fost o enunțare sterilă de idei, cât o introducere într-un domeniu de cercetare ce a oferit o teza ce merită luata in considerare si ce ar trebui supusa exigentelor științifice (sa căutăm argumente pentru a demonstra că este falsă).
O doamne şi tu tot un om esti, este opinia ta asta, nu e batut în cuie că e bună, mi am pierdut 20+ de minute din viața să văd video ul ăsta, mi se pare ca te şi contrazici.
Exemplele sunt date de-a valma, daca nu intentionat eronat: nu vorbim de broaste sau animale, ci de oameni. Perceptia lor nu este relevanta pt. subiectul de fata. Iar acele desene sunt vadit "fortate" sa creeze iluzii optice: urechile iepurelui trase nefiresc de mult in spate, iar colierul femeii, atarna nefiresc pe gat, apoi acel ochi asezat in par, ca sa poti vedea o baba. Omul, prin simturile cu care l-a inzestrat Dumnezeu, poate analiza foarte bine realitatea, care nu e deloc o iluzie.
Si rationamentul tau lasa de dorit. Te legi de doua aspecte inutile si lipsite total de importanta, avand in vedere ca tine un discurs destul de lung in fata a zeci de oameni. Tu poti face asta?
Nenea, cam se contrazice singur! Sa argumentez: el vrea sa demonstreze cu "argumente" ca nu gandurile si intentiile genereaza comportamente si spune tocmai ca in general un om nu este furios pentru ca nu il asculta copiii, este furios pentru ca gandeste intr-un anumit fel asupra faptului ca nu il asculta copiii!”
La finalul conferintei a zis ceva dl David. Raspunsul este DA, a sti ceva nu inseamna ca faci sa se intample acel ceva. Daca eu stiu ca pamantul este plat, nu inseamna ca eu l-am facut sa fie plat. Pamantul este plat pentru ca Dumnezeu l-a facut plat, iar eu nu pot decat sa inteleg ca el este plat (prin experimente efectuate asupra pamantului pentru a-i testa forma). Deci intuitia nu face ceva sa se intample, ci intuitia prezice ceea ce se va intampla din alte cauze externe tie. Scuze, dar finalul arata ceea ce esti exact, domnule. Fie un mincinos care vrei sa impingi fortat dovezile inspre concluziile pe care le doresti, fie un indoctrinat care nu poate gandi in afara cutiei in care a fost inchis.
Dacă presupunem că a fi atotștiutor înseamnă posibilitatea de a ști totul dacă vrei. Poate Dumnezeu nu a vrut să știe ce se va întâmpla cu creația Sa, deși ar fi putut.
@@coitacristian5261 ba din contră, trebuie să fii și informat și inteligent ca să știi că Geneza deține adevărul despre creație, pe care în sfârșit și știința a ajuns să-l confirme.
ce bine zice omul asta adevarul ... rar asa :) ....posibil sa stie.... ca v-a fi inteles de putini oameni :)) da de foarte putini iar comenturile negative vor fi multe :) SOARE pentru voi :)
Domnule V Marius palpabil inseamna material fizic in afara corpului ...vorbitorul din video vorbeste despre spiritual despre gânduri chimia din noi eu si nici dumneavoastra nu putem scoate gândul in afara corpului pentru ca este pura energie poti scoate reprezentarea unui gand ca si imagine simbol ori sa creezi ceva in afara ta aia deja se numeste constructie ori inventie...lucrurilea astea nu se inteleg ci se simt doar daca constientizezi ceea ce esti nu ce ti s-a spus ca esti ...sa fi sanatos OM-ule :)
Peter Pan Daca ceea ce intra in categoria "stiinta", a domnului David, reprezinta ceva spiritual si prin urmare "nu putem scoate gandul in afara corpului" pentru a-l verifica, atunci eu nu as numi asta "palpabil". Prin urmare, nici concluzia aceluiasi domn nu o pot considera stiinta. Pentru ca nu poate fi demonstrata fara urma de indoiala in raport cu toti cei care vor sa o testeze. Este cel mult filozofie.
foarte binece scrieti :) posibil sa trecem la urmatorul nivel Cunoasterea ....adevarul este manifestarea a tot si nu exista bun sau rau ci doar oameni categorisesc asta, natura nu :) mintea este minciuna iluzie noi suntem suflet ,aici prin mintem" vedem"diferit dar tot ce vedem este fals si intradevar filozofie :)relativ = exista si nu exista in acelasi timp :)
Revin cu un comentariu!Fraza cu "îi iei unui om din fata mancare nesanatoasa si ii dai mancare sanatoasa dar mai putina care nu ii potoleste foamea" de unde a scoso? Pai noi mancam ca sa ne hranim organismul nu ca sa ne potolim senzatia de foame...lucrurile sunt mult mai complexe aici...O mancare nesanatoasa ti-o potoli nene "senzatia de foame"(bine in mod iluzoriu) dar iti umple organismul de toxine, iti imbacseste celulele... iti da peste cap metabolismul, digestia se produce mult mai greu...ohoo si cate si mai cate. Pe cand o mancare sanatoasa chiar mai putina tot e mai bine venita pentru ca prin definitie mancarea sanatoasa te hraneste, nu doar iti umple stomacul!
Sunt curioasa cum isi va invata acest domn copilul sau viitorii copii ca el nu exista ca tata biologic deoarce este o iluzie a creierului. Iar conform acestei teorii ar trebui sa aiba curajul sa le spuna ca de fapt el nici macar nu si-a dorit sa-i aiba deoarece nu a avut un liber arbitru. Cred ca este constructiv sa existe pareri pro si contra in ceea ce priveste un anumit subiect dar este distructiv sa atentezi la principiile morale si spirituale ale oamenilor. Imi vine tare greu sa cred ca el ar pune si in practica aceste idei. In aceste conditii tot discursul este nul deoarece nici chiar sustinatorul nu a testat efectele propriei teorii.
Intamplator , sa facut sa ascult de doua ori discursul Dlui Prof. Dr Daniel David. Tot sub auspiciile teoriei relativitatii, pot sa observ ca Dnul Profesor se afla intr o mare contradictie. 1. In primul rand daca teza este o iluzie, o imaginatie, tot asa si antiteza la fel de bine poate face obiectul aceleasi iluzii. 2. Daca experienta din viata personala a unui om nu este relevanta, de ce ar fi relevanta experienta teoretica sau de laborator a unui cercetator care isi cauta notorietatea publica si apoi remuneratia de la diferite organizatii progresiste? 3. Este liber arbitru, sa decizi (Lenin / Stalin) sa infometezi si sa ucizi 120 mil de oameni, si numarul lor va continua azi, urmare a ideologiilor Maxiste si neoMarxiste? Ar putea fi doua raspunsuri: Depinde ce vrei sa fi: rata sau iepure ?!?! Mai exact un cercetator notoriu, si remunerat care a uitat sau ignora istoria de mai putin de 70 de ani, sau una din victimele gulagului bolsevic, sau de ce nu a lagarelor naziste? E ?.... ce ziceti Dnule Profesor? Daca ati fi programat saptamana viitoare la camera de gazare, ar exista liberul arbitru? E frumoasa democratia si libertatea de exprimare azi castigata cu sufletele ucise a milioanelor de oameni? Confortul? Scena frumoasa de la care tineti discursul? Desi in calitate de Profesor ati demonstrat ca antiteza e valabila, de vreme ce ati acceptat sa tineti un discurs impus de progresistii TEDX pe tema asta. Nu sunteti prea mic pentru copaia asta mare? Intrebarile sunt retorice si nu fac obiectul nici unei polemici. Poate cineva din cei ce casca gura la pseudostiinta acestor obedienti, manipulati cu asa usurinta, oameni mici si fara caracter, vor refuza sa mai inghita gunoiul ce l varsa pe aici.
Daca uneori, ea este defectuos analizata sau interpretata, iata ca omul nu este desavarsit, ci imperfect, dupa cum bine face dovada domnul profesor. Sa nu mai vorbim de cazul in care este manipulat prin discursuri mestesugite, daca nu cumva rau intentionate. Ideile dansului provin din filosofia New Age, a curentelor nihiliste, fataliste, suprarealiste, dezbracand etica de principiile crestine si imbracand-o cu tehnici comuniste de reeducare: expunerea la modele mintale, ceea ce dansul si face.
Min 20:50 Dumnezeu este atotstiutor doar in prezent si in trecut , el stie ce vei face maine doar din informatiile prezentului ,dar nu este suta la suta. Cu cat viitorul este mai indepartat cu atat mai greu si pentru Dumnezeu sa prezica viitorul. Daca Dumnezeu ar fi stiut viitorul l-ar fi oprit pe Adam sa manance din pomul cunoasterii. Dumnezeu exista doar in prezent. Eu sunt cel ce sunt. Ceea ce face nenea asta se numeste manipulare si cei mai vulnerabili sint tocmai cei mai "inteligenti" pentruca l-i se pare ceva greu de asimilat si nu oricine are capacitatea asta.
Ce limită de cunoaștere despre Dumnezeu! Măcar că El nu poate fi cunoscut și înțeles, a lăsat informații suficiente ale atributelor Lui. El este Atotștiutor/Omniscient, Atotputernic, Omnipotent. Este ridicol să nu știe tot omul că El, care este în afara timpului, știe tot ce cuprinde timpul, dar nu vrea să intervină, tocmai pentru că a lăsat liberul arbitru. Nu sunt de acord cu blasfemia profesorului care se exprimă ca satana: DACĂ DUMNEZEU AR ȘTI/ FI... El știe ce va alege un om a doua zi, dar nu va interveni să oprească răul(decât în situații alese special) pentru a da fiecărui om libertatea de a alege dacă vrea să fie al Lui sau fără El. Cine face ceea ce El interzice va fi responsabil și va fi condamnat. Deci, dacă nu am avea liber arbitru, Dumnezeu ar fi nedrept să ne judece pentru alegerile noastre. Teoria profesorului este falsă. Indiferent ce scheme limitative de gândire are interiorizate o persoană, responsabilitatea poate fi aplicată pentru că omul are capacitatea de a-și manifesta voința. Dacă nu există liber arbitru, atunci degeaba mergem la psiholog, care știind că noi suntem condiționați, ne-ar vinde vise, excrocându-ne. Există liber arbitru.
Doamne ce enervanti sunt oamenii din sala . Rad ca prostii. Astia chiar nu inteleg nimic. Sunt curioasa unde s-a tinut prezentarea, in ce zona a tarii. In Bucuresti nu cred si nici in Moldova.Cred ca pe la olteni sau ardeleni.
Ambele. In tara asta, e greu sa gasesti pe cineva care nu-si ia ideile din filmele cu prosti de pe youtube sau duminica de la preot/pastor. In momentul in care cineva nu e in stare sa inteleaga de psihiatria si psihologia se numesc stiinte, si evoca ca motiv pentru non-apartenenta lor faptul ca nu "vindeca" bolnavii de boli mintale (inca, accentul e pe inca), e clar ca-ti pierzi timpul cu niste ignoranti nu sunt in stare sa poarte o discutie la nivelul tau, niste maimute care arunca cu rahat.
Sunteți om de știință? Dacă da, așa ați învățat să vorbiți la școlile înalte despre cei care sunt mai puțin instruiți? Sau vă place să dați autografe propriei persoane?
Mă bucur că se discută despre această problemă și se ia în serios. In teologie s-a răspuns la această dilemă, însă trebuie luată în considerare și latura mistică/practică, fără de care discuțiile la nivel intelectual nu își ating scopul. Sfinții părinți au vorbit despre faptul că omul este robit patimilor și trebuie să se despatimească pentru a fii liber cu adevărat; în același timp, în creștinism se pune problema coborârii minții în inimă, a iubirii, a jertifirii de sine, a relației cu Dumnezeu și aproapele. Lucrurile nu pot fi scoase din context, este necesar să pătrundem în esența lor.
Sper să ajungem la nivelul în care putem sa discutăm despre probleme esențiale ale naturii umane fără să ne desconsideram unii pe alții, ci din contra, să încercăm să ne înțelegem, să găsim soluții, să ne asumăm greșelile și să evoluăm împreună. ☀️
Ei, da! Altceva... un comentariu cu adevărat echilibrat și inteligent, făcut, probabil, de un om care a înțeles ci adevărat esența religiei noastre! Altfel, să ne erijăm în tot felul de perorații, pentru încălzirea propriului orgoliu intelectual, văd că este plin pe aici! Am urmărit câteva dintre clipurile cu domnul Rector. Este un om admirabil, însă, fără să comentez, voi parafraza pe sf. Vasile cel Mare: fiți precum albinele: cercetați toate florile, dar luați numai ce este bun și adevărat!
Liberul arbitru e la noi. Dumnezeu știe ce vom alege, dar noi alegem
domnu david....recititi va rog tot. De doua ori cel putin.
Azi 23-12-2024 acest om a ajuns Ministrul Educației ,un plus
Pt țara noastră
Raspuns final suntem programati sa reproducem ceea ce vedem dar si sa fim satisfacuti atunci cand ne depasim limitele de accea evoluam ne credem buricul pamantului dar tipare comportamentale uneori ne limiteaza.
" Trebuie sa credem in liber arbitru. Nu avem de ales. "
shadyxx92 și sala aplaudă la iluzia: „nu există liber-arbitru”, a început să-mi fie milă de cei din sală. Treziți-vă!
e tactica lui satan mai ales pentru Zilele din Urmă: de a scoate RESPONSABILITATEA din rațiunea umană, astfel că omul dă vina pt păcatul său pe creierul său mai nou...
ați spus foarte bine, RAȚIUNEA e dovada că ai liber-arbitru iar acest lucru dovedește Dragostea și Dreptatea Creatorului. „Eu am ALES calea adevărului, am pus judecăţile Tale înaintea mea.” Psalmul 119:30, Fidela
:))))))))))))))))
Oare ?
Omul acesta mai spune ca:"In aceeasi situatie, oameni cu interpretari diferite, reactioneaza cu emotii diferite, deci nu evenimentele de viata cauzeaza emotiile pe care le avem, ci modul in care interpretam evenimentul de viata ne cauzeaza emotiile.” Ce inteleg eu prin "modul in care interpretam" este ca fiecare are o anumita gandire\mentalitate cu care interpreteaza evenimentele! Asta inseamna ca fiecare isi creaza realitatea - deci ALEGE pentru el! Domnu' Profesor oricum vorbeste de realitate ca ceva foarte obiectiv si mie imi demonstreaza cumva ca astea e partea iluzorie a realitatii...defapt "realitatea reala' este ceva foooooarte subiectiv.
Realitatea este obiectiva, exista ca atare... dar modul în care o percepem, modul nostru de interpretare, atitudinea noastră, sunt aspecte subiective care țin de liberul arbitru! Determinismul/realitatea obiectiva si liberul arbitru coexista!
@@marianaavram2071 exact!
@@marianaavram2071 Modul nostru de interpretare, atitudinea noastră nu țin de liberul arbitru, ci de filtrele prin care percepem. Filtrele sunt educatia, epoca, fricile, traumele etc.
Boss e vorba de dualitatea. Am rezolvat muncă ta astazi. Liberul arbitru înseamnă. Ruperea dualitati in proportie cu timpul. Adică perceperea de bine si rau dispare si timpul ne arată ce decizie am luat conștient fiind de timp si de emoția pe care am trait o cu decizia luată. Are sens ce zic ? Ex: beau un pahar cu apă. Acțiunea mea este alegere conștientă si intenția este să satisfacă nevoia sau plăcerea adica emoția trăită. Eu am ales fara sa consider daca e bine sau rău ci am satisfăcut o cerință a emoției in timp si in perceptie vizuală și materială. Simplu...mișcarea conștientă rezolvă orice dualitatea emoție în timp ce percepe acțiunea.
Orice teză are o antiteză, și apoi sinteza le găsește punctele comune. Sunt multe feluri de orbiri sau iluzii. Este foarte greu să fii și trup și spirit, de aceea unii cultivă doar trupul, hedonismul, alții doar sufletul, pseudonirvana. Este atât de ușor să separi tot ceea ce ne-a fost dat împreună, crezându-te zeul lui „Le Moi”, micului conștient, în timp ce rămâi orb față de „Le Non Moi”, marele subconștient. Se vorbește mult despre polarități de la lumină și întuneric, de la viață și moarte și de la rău și bine până la computerele quantum și Inteligența artificială, care tot pe logica binară funcționează. Dar nimeni nu vorbește de mișcarea dintre ele, centrifugă și centripetă, adică de îndepărtare și apropiere, care este esennța lor, și care răspunde legii echilibrului universal, nu al echilibrului minții omului. De ce? Pentru că dacă s-ar îndepărta prea mult unul de celălalt, aceste dualități ar dezintegra sistemul, iar dacă s-ar ciocni prea mult unul cu celălalt, acești poli s-ar dezintegra pe ei înșiși. Deci, legea echilibrului, la fel ca și orice lege universală, este cea care rămâne superioară polilor. O zi bună
Excelent material.
Chiar ca nu este liber''arbitrul'' care ne-ar place sa fie liber.Daca o autoritate superioara i-ti conditioneaza alegerile,ai doar o iluzie a alegerii libere.Nici macar pe cine iubim nu alegem liber,ci ne este impus de sau prin:cultura;societate si chiar pozitionarea geografica ne determina pe cine iubim.Daca ne-am nascut intr-un context socio-cultural,''alegem'' sa iubim ceea ce se afla in acel context.
5:50 răsărit = S.n. Momentul în care un astru apare la orizont; orizont = s.n. Linie circulară (faţă de un observator central) pe care cerul pare că se uneşte cu Pământul; apus = S.n. Trecere a unui astru sub orizont. 6:25 Un desen prost.
o presentare de la care as fi asteptat argumente pentru ambele parti. ca ele sunt. dar au fost ignorate. atunci abia poti sa spui ca ai dezbatut un subiect si ai deschis cai pentru un debate.
face sens, face sens, face sens! nu am mai putut percepe nimic dupa asta!
It makes sense...el a studiat in SUA. Ce mare chestie ca a zis "face sens". E corect si asa
Admir mintea adanc-analitica a profesorului. Intr-o anumita masura, determinismul cauzal poate fi urmarit prin constient, subconstient si inconstient, pana la celula stem. Omul, cu tot ceea ce inseamna el, este o masinarie foarte complexa, un ghem de experiente interiorizate sau nu, mai mult sau mai putin alterante, insa foarte personale. Este adevarat ceea ce, precaut, incearca sa spuna referitor la religie. Am insa o umila observatie de facut: prestiinta nu inseamna predeterminare.
Cu stima.
Ultima observație este exact ceea ce trebuia spus! Aprecieri pentru comentariu!
Aveți dreptate dl de ,daca s-ar pune in practică ,nu am avea pușcării .
Ceea ce trebuie inteles este ca, Dumnezeu fiind in afara timpului, bineinteles ca le cunoaste pe toate, insa nu el decide asupra lucrurilor pe care noi le facem. Ci noi le decidem singuri, insa El fiind in afara timpului si spatiului, El stie totul. Nu pentru ca exista destin. Singura predestinare partiala ar fi nasterea, insa si acolo o mare influenta o au parintii si cei din neamul respectiv.
Da, dl profesor e cam subtirel la teologie.
El dezbate teze ce se cunosc chiar si de catre elevii claselor 1/4 . Vrem sa auzim ceva nou .
mintea nu construieste realitati, construieste imagini ale realitatii
Omul nu are liber arbitru. Libertatea de a alege este una, liberul arbitru este alta. Orice alegere este bazată pe niste premise, deci alegerile nu sunt libere. Pentru orice efect există o cauză. Alegerile noastre sunt condiţionate, deci nu sunt libere. A avea liber arbitru înseamnă a avea şi gândire liberă, ceea ce este imposibil. Orice gând avem, el are nişte motive de a exista. În consecinţă liberul arbitru nu există, este o iluzie. Nici Dumnezeu nu are liber arbitru şi cu atât mai puţin omul.
Da, determinismul demonteaza din start liberul arbitru.
poti lua decizia sa stai si sa nu faci nimic sau sa inveti in un skill si sa te dezvoleti, deci tu decizi
Sunt sigur că în următorul topic o să vorbească despre subconștient.
Deciziile pe care le luam nu depind de Dumnezeu. Dumnezeu doar ne învață principii, ne călăuzește spre și pe calea dreaptă, dar nu ia decizii în locul nostru, nu ne manipulează și nici nu ne obligă să facem anumite decizii fără voia noastră. Deciziile pe care le luam depinde de cunoștiințele pe care le avem impregnante în creier. Dacă sunt cunoștiințe de înaltă calitate atunci vom lua decizii de calitate. Dacă avem cunoștiințe de proastă calitate atunci ele ne vor ajuta să luam decizii greșite. Deci depinde de cunoștiițele de care avem. Deci subconștientul decide care va fii decizia pe care o vom lua.
În concluzie există liber albitru, dar doar pentru persoanele care se dezvoltă continuu, care citesc cărții de calitate în continuu, care se depărtează de persoane care nu fac altceva decât să irosească timpul inutil, care nu mai ies cu prieteni în oraș să vorbească despre nimicuri, etc. Deci este suficient să-ți schimbi mentori pentru ați schimba gândirea. Și când zic mentori mă refer: programele de la TV la care ne uităm, prietenii, învață să te folosești de tecnologie și nu ea să te folosească pe tine, cărțile pe care le citim, etc.
Puneți-vă mereu, dar mereu, aceaste întrebări:
"De ce fac ceea ce fac"
"Ceea ce tocmai fac în acest moment la ce mă ajută pe mine sau pe aproapele meu?"
"De la cine am învățat ceea ce știu?"
"Cum pot să fiu sigur că funcționează?"
Și da, Dumnezeu știe decizia pe care o voi face mâine, deoarece el știe ce am pus în capul meu în trecut. Și pe baza a ceea ce am băgat în capul meu Dumnezeu poate să-mi spună înainte decizia pe care am să o i-au mâine.
Goethe spune in al sau Faust "Vei fi ca Dumnezeu si vei cunoaste binele si raul". Cum poate omul sa creada in Dumnezeu cand mintea lui nu e in stare sa-l cuprinda daramite sa-l inteleaga.
In orice caz Daniel vorbeste la un moment dat de inconstient nicidecum subconstient. E o diferenta substantiala
15:07 vreau să mă spăl pe dinţi? trebuie? am periuţă şi pastă de dinţi? este prioritar în momentul acesta să mă spăl pe dinţi? este bună pasta de dinţi? este bună periuţa de dinţi? este apă? este preventiv să te speli pe dinţi.
Playback speed 1,75, informatia este mult mai clara :d
Raspuns--Paradigma gandirii ,adica programul ce l-am acceptat in subconstient
Curios, domnul profesor se cam contrazice!!
Face sens :D
Așa se incepe 2023!
liberul arbitru este colorat de catre credinta. credinta este o putere, un dar, a lui Dumnezeu pentru orice fiinta cu responsabilitate si cu constiinta proprie.
daca tu crezi ca un lucru e bun, il faci. in general, ca avem si slabiciuni, si carne si spirit, si ele nu vor aceleasi lucruri.
- pe scurt Dumnezeu a zis: nu manca. => pentru ca mori. Sarpele a zis oare asa e? (indoiala) apoi ca nu mori. deci minciuna.
credinta minciunii duce la moarte. credinta adevarului duce la viata. Isus este a 2-a si ultima sansa pentru om.
Gandurile sunt determinate de...? Existand intr-un sistem de referinta inertial, orice rationament este un potential sofism.
,,TINERE! LIBERUL ARBITRU ESTE ...LIBER...CÂND CUNOȘTI ADEVĂRUL, ATUNCI PRIN CUNOAȘTERE ALEGI BINELE, DACĂ NU CUNOȘTI ADEVĂRUL MERGI LA GHICI SAU NOROC, IN CAZUL BIBLIEI LIBERUL ARBITRU FUNCȚIONEAZĂ IN FUNCȚIE DE CREDINȚĂ, CREZI CĂ ISUS ÎȚI ARATĂ CALEA BUNĂ SI O URMEZI, DACĂ NU CREZI, ALEGI LA GHICI...!!!!"
@bncasklepios1 Uite.Prin abstract,daca liberul arbitru pur ar exista,iar eu as stii ce o sa faci tu maine,asta nu inseamna ca eu determin actiunile ce le vei comite in acea zi.Inseamna doar ca stiu ce actiuni vei presta.Cu ce influenteaza asta decizia ta?
nu vreau sa fiu rautacios, insa la 2:52, cred ca acel cineva nu spunea, daca nu iti PLACE raspunsurile nu pune intrebarea. dar sa spunem ca toti avem scapari :)
De asemenea, pana in momentul de fata, pot sa ii raspund domnului Profesor doar la ideea ridicata de dumnealui despre Dumnezeu atotstiutor, iar acest lucru face ca noi sa nu mai fim liberi. Aici se vede foarte clar, lipsa nedocumentarii teologice pe care o are Domnul Profesor cu privire la Dumnezeu si atributele Lui.
Daca sunt vrednici sau nu spiritual sa primeasca un copil, sau cum sa fie copilul. In ceea ce priveste restul argumentelor, provocarea este acceptata si voi reveni cu un raspuns stiintific pentru a argumenta existenta liberului arbitru.
De ce trebuie sa platesti daca ai furat ?
Vai ce minte complicată avem noi!
Producerea unui lucru nou este întotdeauna un joc al
hazardului, si creatia omului de catre Dumnezeu dupa chipul
si asemanarea Sa a implicat un anume grad de risc. Nu în
sensul ca Dumnezeu ar fi riscat sa introduca un element de
instabilitate sau un soc în Fiinta Sa Vesnica, ci în sensul ca
faptul de a da omului o libertate asemenea lui Dumnezeu a
închis pentru totdeauna si sub orice forma usa oricarei
predestinatii. Arhimandritul Sofronie Saharov.
Briliant!
Dumnezeu doar știe ce veți face nu va și obliga sa faceti
Liberul arbitru nu e o iluzie!!!
Care ”Dumnezeu”, cel care despre care ai auzit că e atotputernic și împarte lumea cu ”Satana”....și care ne iubește dar a creat pedeapsa (eternă) iadul ? :)
Prea putini ati inteles ideea.
Editează o teză, ne auzim aici
Aia ii adevarat eu cand lucrez cu un coleg ori are ar fi el stiu de multe ori ce vrea sa zica inainte sa vb......pana nu imi spune nimeni cine ma face aleg...poi cred ca eu aleg liber...Dumnezeu ii Dumnezeu atotstiutor..
eu sustin leberul albitru ,iar aces episod a facut doar sa-mi intareasca idea de liber arbitru pt ca ma pus in situatia in care a trebuit sa conrazic toate aceste lucruri (pot face asta ,dar e mai greu in scris)
Mintea e o masina de supravietuire. Sa o convingi ca nu ea detine controlul, ar insemna moarte. Deci iti dai seama ca mintea ta va cauta toate argumentele pentru a aproba ideea de liber arbitru.
@@aidreptate3360 Bună ziua! Și eu sunt de părere ca liberul arbitru este mai degrabă o iluzie, însă privind argumentul tău ma gândesc ca este dificil sa găsim dovezi pentru care el este fals. Sa presupunem ca liberul arbitrul ar exista, în ce mod ai putea testa dacă sau nu ai liber arbitru? Orice dovadă am aduce, tu ai putea sa o anulezi spunând ca este un mecanism de apărare pentru a menține supraviețuirea, prin care negi realitatea.
Sper ca m-am putut face înțeles, ma refer la conceptul de falsificabilitate al ipotezelor. Consider ca sunt multiple argumente in favoarea absentei liberului arbitru si de asemenea sunt de acord cu faptul ca gândul ca acesta nu există este dificil de acceptat. Cred însă ca o astfel de generalizare este periculoasă deoarece se apropie de fanatism.
@@TudorBobei Exista studii, in care s-a prezis cu o acuratete de 100% (cu cateva milisecunde inainte) urmatoarea alegere pe care indivizii urmau sa o faca. Si sunt multe altele care dovetesc fara loc de interpretare ca, emotia apare inainte ca individul sa fie constient de ea.
Mintea da insemnatate imaginilo ,precum si atuturor simturiilur ,dar ea nu puate construi practic realitatea,de exemplu un copac are o forma propie si noi oamenii ,ca organisme asemanatoare putem obtine rezultate asemenea cu simturiile noastre ,dar diferenta o face cultura ,adico nai ca oeameni ne putem izbi toti de acelasi copac chiar daca noi in mintea noastra il sintetizam altfel
Slab. Dejamagitor.Semiadevar in prezentare.
Exemplele de automatisme ale mintii, modele de gandire conportamentale ce pot fi anticipate coexista cu liberul arbitru, nicidecum nu se exclud.
Am consuma foarte multa energie daca am folosi gandirea profunda pentru decizii repetative sau decizii similare.
Este geniul din spatele mintii umane sa construiasca modele pentru usurinta si rapifitatea deciziilor ulterioare.
Unde am ajunge daca zilnic am cauta argumente de ce sa luam hotararea sa ne spalam pe dinti. ?
Ai Intentia sa faci doi pasi la dreapta. Daca ii faci sau nu, esti liber sa alegi. Gandul sponsorizator (cel care este inainte de intentie) nu te obliga la nimic, nu iti dicteaza nimic, iti da doar optiuni, alegeri.
Clipul asta este doar o discutie sterila care se intinde pe 20 de minute.
Care este argumentul pentru aceasta afirmație? Având în vedere ca în experimentul enunțat chiar de domul profesor decizia putea fi prezisa pe baza tehnicilor de imagistica funcțională cu mai multe secunde înainte ca subiectul sa considere ca a hotărât, putem infera exista procese ce se afla dincolo de controlul nostru conștient care ne influențează comportamentul. Faptul ca noi simțim ca luam o decizie este o consecință a acelei activității neuronale mai degrabă decât elementul central. Din punctul meu de vedere nu a fost o enunțare sterilă de idei, cât o introducere într-un domeniu de cercetare ce a oferit o teza ce merită luata in considerare si ce ar trebui supusa exigentelor științifice (sa căutăm argumente pentru a demonstra că este falsă).
Faza cu iepurele și rata este de fapt percepția noastră. Asta nu dem ca nu exista liber arbitru. E normal ca tot ce alegem sa facem are niște premise.
O doamne şi tu tot un om esti, este opinia ta asta, nu e batut în cuie că e bună, mi am pierdut 20+ de minute din viața să văd video ul ăsta, mi se pare ca te şi contrazici.
domnul profesor seamana cu Nicolae Guta la fel de amuzant si inteligent :)
"Daca nu-ți place raspunsurile, nu pune intrebarea". Minutul 2,53.
Sigur sunteti prof. universitar??
Dude, daca Dumnezeu stie ce facem maine, nu inseamna ca nu mai suntem liberi.... De unde concluzia asta?
"daca nu-ti place raspunsurile nu pune intrebarea" ; "pamantul se invarteste" etc, gramatica lasa de dorit.
Exemplele sunt date de-a valma, daca nu intentionat eronat: nu vorbim de broaste sau animale, ci de oameni. Perceptia lor nu este relevanta pt. subiectul de fata. Iar acele desene sunt vadit "fortate" sa creeze iluzii optice: urechile iepurelui trase nefiresc de mult in spate, iar colierul femeii, atarna nefiresc pe gat, apoi acel ochi asezat in par, ca sa poti vedea o baba. Omul, prin simturile cu care l-a inzestrat Dumnezeu, poate analiza foarte bine realitatea, care nu e deloc o iluzie.
Si rationamentul tau lasa de dorit. Te legi de doua aspecte inutile si lipsite total de importanta, avand in vedere ca tine un discurs destul de lung in fata a zeci de oameni. Tu poti face asta?
good stuff
Nenea, cam se contrazice singur!
Sa argumentez: el vrea sa demonstreze cu "argumente" ca nu gandurile si intentiile genereaza comportamente si spune tocmai ca in general un om nu este furios pentru ca nu il asculta copiii, este furios pentru ca gandeste intr-un anumit fel asupra faptului ca nu il asculta copiii!”
gabisoleil Dl David nu e liber să ia decizii să vorbească la TEDx, creierul său l-a predestinat, ca să rezumăm discursul său ilogic.
La finalul conferintei a zis ceva dl David.
Raspunsul este DA, a sti ceva nu inseamna ca faci sa se intample acel ceva. Daca eu stiu ca pamantul este plat, nu inseamna ca eu l-am facut sa fie plat. Pamantul este plat pentru ca Dumnezeu l-a facut plat, iar eu nu pot decat sa inteleg ca el este plat (prin experimente efectuate asupra pamantului pentru a-i testa forma). Deci intuitia nu face ceva sa se intample, ci intuitia prezice ceea ce se va intampla din alte cauze externe tie.
Scuze, dar finalul arata ceea ce esti exact, domnule. Fie un mincinos care vrei sa impingi fortat dovezile inspre concluziile pe care le doresti, fie un indoctrinat care nu poate gandi in afara cutiei in care a fost inchis.
@@coitacristian5261 ești foarte deștept omule!!..)))
@@ADRLucaa logica deductiva 😉
@@ADRLucaa nu trebuie sa fii foarte destept sa iti dai seama ca toata geneza e o inventie!
Dacă presupunem că a fi atotștiutor înseamnă posibilitatea de a ști totul dacă vrei. Poate Dumnezeu nu a vrut să știe ce se va întâmpla cu creația Sa, deși ar fi putut.
@@coitacristian5261 ba din contră, trebuie să fii și informat și inteligent ca să știi că Geneza deține adevărul despre creație, pe care în sfârșit și știința a ajuns să-l confirme.
"am facut un comportament" de 5-6 ori repetat m-a zapacit... pacat!
Nu contează, eu îl stimez pentru că a ieșit în față sa vb
Sigur ca exista liberul arbitru.
ce bine zice omul asta adevarul ... rar asa :) ....posibil sa stie.... ca v-a fi inteles de putini oameni :)) da de foarte putini iar comenturile negative vor fi multe :) SOARE pentru voi :)
Eu am inteles perfect ce zice, insa nu vad dovezile palpabile din spatele concluziilor si convingerilor lui.
Domnule V Marius palpabil inseamna material fizic in afara corpului ...vorbitorul din video vorbeste despre spiritual despre gânduri chimia din noi eu si nici dumneavoastra nu putem scoate gândul in afara corpului pentru ca este pura energie poti scoate reprezentarea unui gand ca si imagine simbol ori sa creezi ceva in afara ta aia deja se numeste constructie ori inventie...lucrurilea astea nu se inteleg ci se simt doar daca constientizezi ceea ce esti nu ce ti s-a spus ca esti ...sa fi sanatos OM-ule :)
Peter Pan Daca ceea ce intra in categoria "stiinta", a domnului David, reprezinta ceva spiritual si prin urmare "nu putem scoate gandul in afara corpului" pentru a-l verifica, atunci eu nu as numi asta "palpabil". Prin urmare, nici concluzia aceluiasi domn nu o pot considera stiinta. Pentru ca nu poate fi demonstrata fara urma de indoiala in raport cu toti cei care vor sa o testeze. Este cel mult filozofie.
foarte binece scrieti :) posibil sa trecem la urmatorul nivel Cunoasterea ....adevarul este manifestarea a tot si nu exista bun sau rau ci doar oameni categorisesc asta, natura nu :) mintea este minciuna iluzie noi suntem suflet ,aici prin mintem" vedem"diferit dar tot ce vedem este fals si intradevar filozofie :)relativ = exista si nu exista in acelasi timp :)
Liberul meu arbitru imi cere sa cer dovezii stiintifice , nu propaganda neomarxista .
motto : Cand stiinta e invadata de politruci .
Săracul doctor,trebuie să pună mâna să învețe carte.
Revin cu un comentariu!Fraza cu "îi iei unui om din fata mancare nesanatoasa si ii dai mancare sanatoasa dar mai putina care nu ii potoleste foamea" de unde a scoso? Pai noi mancam ca sa ne hranim organismul nu ca sa ne potolim senzatia de foame...lucrurile sunt mult mai complexe aici...O mancare nesanatoasa ti-o potoli nene "senzatia de foame"(bine in mod iluzoriu) dar iti umple organismul de toxine, iti imbacseste celulele... iti da peste cap metabolismul, digestia se produce mult mai greu...ohoo si cate si mai cate. Pe cand o mancare sanatoasa chiar mai putina tot e mai bine venita pentru ca prin definitie mancarea sanatoasa te hraneste, nu doar iti umple stomacul!
Sunt curioasa cum isi va invata acest domn copilul sau viitorii copii ca el nu exista ca tata biologic deoarce este o iluzie a creierului. Iar conform acestei teorii ar trebui sa aiba curajul sa le spuna ca de fapt el nici macar nu si-a dorit sa-i aiba deoarece nu a avut un liber arbitru.
Cred ca este constructiv sa existe pareri pro si contra in ceea ce priveste un anumit subiect dar este distructiv sa atentezi la principiile morale si spirituale ale oamenilor. Imi vine tare greu sa cred ca el ar pune si in practica aceste idei. In aceste conditii tot discursul este nul deoarece nici chiar sustinatorul nu a testat efectele propriei teorii.
:))))))))
esti ffff proasta du-te spala vasele
nu e vina mea ca esti proasta asa a fost sa fie
Nu face sens. Eventual are.
Poate se mai intampla cand o blablaresti prea mult numai in english :P
ganditi pentru voi si nu lasati oameni de genu asta sa ma spele pe creier
Intamplator , sa facut sa ascult de doua ori discursul Dlui Prof. Dr Daniel David. Tot sub auspiciile teoriei relativitatii, pot sa observ ca Dnul Profesor se afla intr o mare contradictie.
1. In primul rand daca teza este o iluzie, o imaginatie, tot asa si antiteza la fel de bine poate face obiectul aceleasi iluzii.
2. Daca experienta din viata personala a unui om nu este relevanta, de ce ar fi relevanta experienta teoretica sau de laborator a unui cercetator care isi cauta notorietatea publica si apoi remuneratia de la diferite organizatii progresiste?
3. Este liber arbitru, sa decizi (Lenin / Stalin) sa infometezi si sa ucizi 120 mil de oameni, si numarul lor va continua azi, urmare a ideologiilor Maxiste si neoMarxiste?
Ar putea fi doua raspunsuri: Depinde ce vrei sa fi: rata sau iepure ?!?! Mai exact un cercetator notoriu, si remunerat care a uitat sau ignora istoria de mai putin de 70 de ani, sau una din victimele gulagului bolsevic, sau de ce nu a lagarelor naziste? E ?.... ce ziceti Dnule Profesor?
Daca ati fi programat saptamana viitoare la camera de gazare, ar exista liberul arbitru? E frumoasa democratia si libertatea de exprimare azi castigata cu sufletele ucise a milioanelor de oameni? Confortul? Scena frumoasa de la care tineti discursul?
Desi in calitate de Profesor ati demonstrat ca antiteza e valabila, de vreme ce ati acceptat sa tineti un discurs impus de progresistii TEDX pe tema asta. Nu sunteti prea mic pentru copaia asta mare? Intrebarile sunt retorice si nu fac obiectul nici unei polemici. Poate cineva din cei ce casca gura la pseudostiinta acestor obedienti, manipulati cu asa usurinta, oameni mici si fara caracter, vor refuza sa mai inghita gunoiul ce l varsa pe aici.
RESPECT!
un surfer, pe mare, are libertate?
Nu. E "ingradit" de starea vremii. 😁 Doar daca vremea ii permite, va face surf.
Y
Daca uneori, ea este defectuos analizata sau interpretata, iata ca omul nu este desavarsit, ci imperfect, dupa cum bine face dovada domnul profesor. Sa nu mai vorbim de cazul in care este manipulat prin discursuri mestesugite, daca nu cumva rau intentionate. Ideile dansului provin din filosofia New Age, a curentelor nihiliste, fataliste, suprarealiste, dezbracand etica de principiile crestine si imbracand-o cu tehnici comuniste de reeducare: expunerea la modele mintale, ceea ce dansul si face.
Min 20:50 Dumnezeu este atotstiutor doar in prezent si in trecut , el stie ce vei face maine doar din informatiile prezentului ,dar nu este suta la suta.
Cu cat viitorul este mai indepartat cu atat mai greu si pentru Dumnezeu sa prezica viitorul.
Daca Dumnezeu ar fi stiut viitorul l-ar fi oprit pe Adam sa manance din pomul cunoasterii. Dumnezeu exista doar in prezent.
Eu sunt cel ce sunt.
Ceea ce face nenea asta se numeste manipulare si cei mai vulnerabili sint tocmai cei mai "inteligenti" pentruca l-i se pare ceva greu de asimilat si nu oricine are capacitatea asta.
.....deci nu este atotstiutor
Ce limită de cunoaștere despre Dumnezeu! Măcar că El nu poate fi cunoscut și înțeles, a lăsat informații suficiente ale atributelor Lui. El este Atotștiutor/Omniscient, Atotputernic, Omnipotent. Este ridicol să nu știe tot omul că El, care este în afara timpului, știe tot ce cuprinde timpul, dar nu vrea să intervină, tocmai pentru că a lăsat liberul arbitru. Nu sunt de acord cu blasfemia profesorului care se exprimă ca satana: DACĂ DUMNEZEU AR ȘTI/ FI... El știe ce va alege un om a doua zi, dar nu va interveni să oprească răul(decât în situații alese special) pentru a da fiecărui om libertatea de a alege dacă vrea să fie al Lui sau fără El. Cine face ceea ce El interzice va fi responsabil și va fi condamnat. Deci, dacă nu am avea liber arbitru, Dumnezeu ar fi nedrept să ne judece pentru alegerile noastre. Teoria profesorului este falsă. Indiferent ce scheme limitative de gândire are interiorizate o persoană, responsabilitatea poate fi aplicată pentru că omul are capacitatea de a-și manifesta voința. Dacă nu există liber arbitru, atunci degeaba mergem la psiholog, care știind că noi suntem condiționați, ne-ar vinde vise, excrocându-ne. Există liber arbitru.
⅘8
Doamne ce enervanti sunt oamenii din sala . Rad ca prostii. Astia chiar nu inteleg nimic. Sunt curioasa unde s-a tinut prezentarea, in ce zona a tarii. In Bucuresti nu cred si nici in Moldova.Cred ca pe la olteni sau ardeleni.
Scrie-n titlu: "TEDxEroilor" 🙃Bucuresti, adica.
Ambele. In tara asta, e greu sa gasesti pe cineva care nu-si ia ideile din filmele cu prosti de pe youtube sau duminica de la preot/pastor. In momentul in care cineva nu e in stare sa inteleaga de psihiatria si psihologia se numesc stiinte, si evoca ca motiv pentru non-apartenenta lor faptul ca nu "vindeca" bolnavii de boli mintale (inca, accentul e pe inca), e clar ca-ti pierzi timpul cu niste ignoranti nu sunt in stare sa poarte o discutie la nivelul tau, niste maimute care arunca cu rahat.
Sunteți om de știință? Dacă da, așa ați învățat să vorbiți la școlile înalte despre cei care sunt mai puțin instruiți? Sau vă place să dați autografe propriei persoane?
Bla,bla,bla..
Ce dobitoc!