Activitate FeRoviaRa in gara Suceava Burdujeni si gara Vama [2011]

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 6 ก.ย. 2024
  • 25 aprilie 2011 = Excursie FeRoviaRă Fălticeni -- Dolhasca -- Suceava -- Vama
    Asociația pentru păstrarea Liniilor Ferate din România a organizat la Moldovița, între 23 și 26 aprilie 2011, un traseu turistic de aproximativ 11 kilometri parcurs cu Trenul cu aburi. Și cum Paștele m-a prins acasă în Fălticeni, a trebuit să mă deplasez până la Moldovița. Cum? Evident... cu trenul, pe linia 510 (Fălticeni -- Dolhasca), pe magistrala 500 (Dolhasca -- Suceava) și pe linia 502 (Suceava -- Vama).
    Au fost 129 de kilometri pe calea ferată, iar traseul pe care l-am parcurs a fost Fălticeni -- Dolhasca -- Suceava (Burdujeni) -- Ciprian Porumbescu -- Gura Humorului -- Vama. Fiind și a doua zi de Paște am putut observa trenurile suplimentate cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paște.
    Trecând prin gările amintite mai sus și staționând aproximativ o oră pentru a prinde legăturile, am profitat de moment și am filmat activitatea FeRoviaRă din Dolhasca și din Suceava. Trenuri rapide, accelerate, personale, toate mergeau de colo-colo cu călători. Ba chiar am văzut și un tren de marfă tractat de o veche, dar bună locomotivă CFR Marfă din Suceava: EA 473.
    Ce-am mai observat și mi-a plăcut a fost că vagoanele trenului Accelerat Iași -- Timișoara aveau treptele, barele de susținere în urcare a călătorilor, precum și amortizoarele sau cârligele tip "ancoră" marcate și vopsite în alb. Efectul îl veți putea observa și dumneavoastră pe la minutul 10 al clipului.
    Avându-l pe fratele meu ca și camarad FeRoviaR, vă invităm, deci, la un clip cu cadre feroviare moldovenești.
    Camera video: Canon SX20IS

ความคิดเห็น • 21

  • @basilis1967
    @basilis1967 13 ปีที่แล้ว +1

    Hi Mihai. Fantastic trip & magic landscape. I saw your film four times. Super trains & great camera work. Fav & thumbs up !!!

  • @mihaitudosa
    @mihaitudosa  13 ปีที่แล้ว +1

    @basilis1967 Hello, dear railfan! Thank you very much for your comment and I'm glad that you watch it 4 times! See you soon in my/your next video!

  • @LDE2100EGM
    @LDE2100EGM 13 ปีที่แล้ว

    Intr-adevar, acel sunet "dulce" imi trezeste multe amintiri legate de calatoriile lungi...
    Felicitari pentru film, la mai multe pe viitor !

  • @VladAlexandru
    @VladAlexandru 12 ปีที่แล้ว

    Ori cum bv pt toate filmarile tale Ferioviare sunt pasionat si eu de trenuri si im plac foarte mult bv

  • @turquaz2969
    @turquaz2969 5 ปีที่แล้ว +1

    Doamne,ce compunere avea atunci Bucuresti-Botosani,9 vagoane,o cuseta d-aia movalie(cum spuneam eu cand eram mai mic) si vagoane de clasa 1?!Doamne,lux,acm Botosani-Bucuresti are 2 vagoane,si ambele de clasa a 2-a...ce vremuri faine.

  • @mihaitudosa
    @mihaitudosa  13 ปีที่แล้ว +1

    @scottishrailways Thank you very much, dear railfan! I got some problemes with the internet connection, but soon I'll be watching you(r videos)! :))

  • @mirceapaul9724
    @mirceapaul9724 7 ปีที่แล้ว

    Sunetul de "dulce" scartait imi aminteste de momentele in care eram mic si ma duceam cu tata la bunici !! Ce vremuri... 😄

  • @sirdual
    @sirdual 13 ปีที่แล้ว

    foarte frumos reportajul,felicitari .. intresanta DT la R 753,si grija la usele alea de rame .. ca ucid oameni .. eu am patit-o cu o usa de AVA care era sa ma felieze =))

  • @mihaitudosa
    @mihaitudosa  13 ปีที่แล้ว

    @120raxon Hehe, e bine atunci. :) La cât mai multe!

  • @mihaitudosa
    @mihaitudosa  13 ปีที่แล้ว

    @sirdual Mulțumesc de apreciere! Tu spui că ai pățit-o cu ușă de AVA, dar eu am văzut un om omorât de o ușă automată de DWA... omul stătea în ușă, trenul luase viteză, acesta s-a dezechilibrat și a căzut și a murit. Într-adevăr, de evitat zona ușilor, chiar și la ramele alea electrice...

  • @mihaitudosa
    @mihaitudosa  13 ปีที่แล้ว

    @LDE2100EGM Mersi mult de comentariu! Pe curând!

  • @mihaitudosa
    @mihaitudosa  12 ปีที่แล้ว

    Mersi fain!!

  • @120raxon
    @120raxon 13 ปีที่แล้ว

    Mie inca imi aduce aminte scartaitul fiindca mai frecventez tabere dastea:D

  • @mihaitudosa
    @mihaitudosa  13 ปีที่แล้ว

    @fotomuzeuro Da, vine-vine, numai că am ceva probleme cu editorul video, îmi face figuri şi nu vrea să mai producă videoclipuri. OF, tehnica asta...

  • @mihaitudosa
    @mihaitudosa  13 ปีที่แล้ว

    @MoldovaRail Hai noroc! Nu ştiu despre R753 ce a păţit, de obicei bobica aceea mergea şi cu 10 vagoane de călători pe timp de iarnă... Poate că a fost la ceva reparaţii la Bucureşti, mai ştii? Daaaaaaaa, vreau pe Buhăieşti - Roman, cu prima ocazie te anunţ!

  • @MoldovaRail
    @MoldovaRail 13 ปีที่แล้ว

    Filmele tale sunt la loc de cinste, foarte frumos regizate. Totusi ce s-a intamplat la R753 de a mers in DT? E a doua oara cand vad o locomotiva de Suceava Nord tractata la rapid de Bucuresti(prima a fost EA717 in DT la R652). Sa fie programata la o revizie la Craiova?
    Te astept la o excursie si pe linia secundara 605 :).

  • @mihaitudosa
    @mihaitudosa  13 ปีที่แล้ว

    @mureseanu976 Mureșeneeeeeee, vorbește frumos pe viitor, cenzurează și tu :P :) Cât despre opiniile tale despre compunerea trenurilor, ai dreptate. Acele vagoane considerate ”cele mai ieftine” din România chiar sunt inconfortabile, mai ales pentru un tren de rang superior. Cât despre Iași - Putna... numa` văd că la toamnă o să se numească InterRegio.

  • @mihaitudosa
    @mihaitudosa  12 ปีที่แล้ว

    A comentat a zis că n-am voie să filmez trenuri în Dolhasca...

  • @VladAlexandru
    @VladAlexandru 12 ปีที่แล้ว

    Ce tio facut ala ??

  • @MoldovaRail
    @MoldovaRail 13 ปีที่แล้ว

    @mihaitudosa Oricand doresti sa imi zici. Doar sa ma anunti din timp ca, eventual sa pot vorbi cu un mecanic.

  • @VladAlexandru
    @VladAlexandru 12 ปีที่แล้ว

    Narod ....