V-am descoperit intamplator si a fost la momentul potrivit. Am cumparat cartea si trebuie sa spun ca mi-a fost de ajutor si a clarificat multe aspecte din viata mea. Sunteti un om minunat. Am simtit ca totul este cu ,,sens unic" si greseala mea, si probabil a multor oameni este ca noi cautam sa ne ghidam dupa semne sau harti gata desenate de altii. Drumul lor e doar al lor. Le apartine. Mai bine ne urmam noi sufletul, intuitia si ne desenam propria harta din mers. Daca noi ne cunoastem climatul sufletesc fiecare situatie devine mai usor de gestionat. E munca de arheologie personala, dar care conduce catre intelepciune. La multi ani!
Mulțumesc frumos decind am început sa citesc primul volum, si nu numai atât te 5:00 urmăresc pe internet încep ușor sa înțeleg, am foarte puțină meditație dar încep sa înțeleg citeceva ,Bunul Dumnezeu sa te binecuvanteze.
Stiu foarte bine de great😁😁😂 vrea sufletul meu!!! 🙂🙂🙂 Si sunt numai lucruri frumoase,bune si pozitive!!! 🙂🙂🙂🤍🤍🤍💙💙💙🤍🤍🤍🤍🤍🤍🤍🤍🤍🤍🤍🤍🤍🤍🤍🌈🌞🌈🌞🌈🌞🦄🦄🦄🕊️🕊️🕊️☮️☮️☮️🎆🎆🎆💐💐💐😁😁😁😘🤗
Vă mulțumesc din suflet pentru fiecare mesaj în parte pe care îl transmiteți cu atâta blândețe și înțelegere ! Pătrundeți până în adâncul sufletului cu vocea caldă și blândă ! Vă îmbrățișez cu drag cu toată inima și vă doresc multă sănătate și realizări în continuare în tot ce v-ați propus ! 🤗🤗🤗💝💝💝😘😘😘
La mulți ani ! Să vă întoarcă Dumnezeu toată lumina pe care ne-ați adus-o dv in sufletele și în inimile noastră ,cu sfaturile și îndrumările și cartea dv ! Sunteti un înger !!!😘😘😘
Buna ziua suflet drag!Problema este ca nu este usor sa lucrezi cu tine ..este mult mai usor sa lucrezi cu alte persoane ..va iubesc si doresc mult sa am o consecventa in meditatie ...va multumesc cu recunostinta
Cu tot respectul, aș vrea să vă adresez o intrebare, de unde ați acumulat toate aceste cunoștințe și de ce aveți convingerea că acestea sunt adevărate?
Buna! V am trimis 2 mail-uri, aparent la unul mi a intrat instant un mesaj. V as ruga sa le verificati personal. 😊 Are legatura cu volumul 2.multumesc!
Bună dimineața Eu am avut apăsări în plexul solar și chiar am leșinat. Am descifrat sufletul dar ce ne facem atunci cind nu se poate cea ce-și dorește sufletul?? Va mulțumesc din suflet, și va doresc sărbători fericite😘
Buna Iuliana, sunt foarte interesat de acest subiect pe care îl abordezi. Am studiat mult acest subiect, multe informații , și multe confunzii. Am realizat și eu ca nu sunt corp sau gand. Sunt altceva ce nu pot defini. Tu ai numit ceea ce eu nu pot defini: Suflet ceea ce inițial mi-a adus lumina în ceea ce eu nu puteam numi. Dar când ai spus ca sufletul(eu) vrea sa comunice cu mine, a creat din nou confuzie. Cine-i mine, căci eu care nu sunt nici trup, nici gând sunt suflet? Dacă îmi poți ridica aceasta confuzie, te rog răspunde-mi la acest mesaj.
Trebuie sa recunosc ca prima data când te-am văzut mi-ai dat impresia ca ești o,, sectanta,, dar mi-a plăcut foarte mult vocea ta calma și înțelegătoare Dupa ce am ascultat tot mesajul tău am decis sa cumpăr ambele volume care au ajuns surprinzător de repede, au stat ceva timp lângă pat apoi am început primul volum după care l-am abandonat.. De câteva luni l-am reluat și astăzi l-am terminat de citit, am început volumul 2 și am comandat kit-ul În tot acest timp am simțit ca e ceva ce trebuie sa știu dar efectiv nu puteam sa citesc, întotdeauna am avut gânduri comune cum ca nu trebuie sa te rogi doar ca să ceri sau când ești într-un necaz ci poți sa te rogi și ca să mulțumești, cred în Dumnezeu dar nu asa cum îl prezintă biserica, cred ca ceea ce răspândești se întoarce înspre tine și altele prezentate în carte Când am citit cartea parca ți-am auzit vocea calma, calda de parca tu ai fi citit cartea și eu doar am ascultat, de parca am ascultat când cineva tare blând ma ținea în brate și mi-ar fi spus o poveste, asta m-a făcut sa diger în pic mai bine informațiile pentru ca m-a zdruncinat, mi-a dat puțin lumea peste cap în sensul ca nu sunt nebuna, ca exista o baza reala pentru ceea ce gândesc și simt și pentru ca am trăit în minciuna atât de mult timp Trăiesc efectiv un coșmar și toate se leagă dar nu în sensul bun.. Știu ca este ceva acolo tot culeg informații și parca nu ajung la adevăr, îmi doresc din tot sufletul ca acest kit sa ma ajute și sa-mi găsesc liniștea în primul rand, sa ma cunosc și sa fiu eu cu adevărat, sper sa scap de ranchiuna fata de cei ce mi-au greșit și sa învăț sa-i iert pentru ca asta mi se pare cel mai greu știu ca este eliberator dar încă nu pot Îmi doresc sa revin cu vesti bune, mulțumesc pentru tot😇🤗💐
Suflet, Cartea mea este un instrument bun care te poate ajuta sa iti intelegi starile si iti poate oferi o perspectiva noua asupra vietii, dar voi fi sincera cu tine, functioneaza doar daca tu iti doresti cu adevarat sa schimbi ceva. Eu voi fi aici sa te ghidez daca ai nelamuriri. Te imbratisez! ❤️
@@TrezireaSpirituala Îți multumesc Am comandat și kit-ul și voi începe sa practic, ma regăsesc foarte mult în informațiile din ghid în sensul ca au logica chiar asa este firesc sa se întâmple lucrurile, ma bucur nespus ca am acces la aceste informații și voi face tot posibilul sa ies din aceasta stare/situatie Îți doresc ca tot binele pe care îl faci sa ți se întoarcă înzecit și ceva în plus 😉😊 Mulțumesc mult 🤗
Ca de fiecare data mesajul are o profunzime si reușești să ajungi la sufletul celui care ascultă pt ca vb din suflet pt suflet
Sarbatori binecuvantate!LA MULTI ANI! MULTUMESC!
V-am descoperit intamplator si a fost la momentul potrivit. Am cumparat cartea si trebuie sa spun ca mi-a fost de ajutor si a clarificat multe aspecte din viata mea. Sunteti un om minunat. Am simtit ca totul este cu ,,sens unic" si greseala mea, si probabil a multor oameni este ca noi cautam sa ne ghidam dupa semne sau harti gata desenate de altii. Drumul lor e doar al lor. Le apartine. Mai bine ne urmam noi sufletul, intuitia si ne desenam propria harta din mers. Daca noi ne cunoastem climatul sufletesc fiecare situatie devine mai usor de gestionat. E munca de arheologie personala, dar care conduce catre intelepciune. La multi ani!
Foarte frumos multumesc mult 🌹🍾
Mulțumesc, suflet drag! Mulțumesc că ne-ajuți să descoperim minunile din noi! Sărbători cu binecuvântări cerești!
Mulțumesc, un an nou cu pace si sănătate!
Sunteți minunată !🥰🥰🥰🥰💞
Mulțumesc frumos decind am început sa citesc primul volum, si nu numai atât te 5:00 urmăresc pe internet încep ușor sa înțeleg, am foarte puțină meditație dar încep sa înțeleg citeceva ,Bunul Dumnezeu sa te binecuvanteze.
An nou fericit vă doresc!
Stiu foarte bine de great😁😁😂 vrea sufletul meu!!! 🙂🙂🙂 Si sunt numai lucruri frumoase,bune si pozitive!!! 🙂🙂🙂🤍🤍🤍💙💙💙🤍🤍🤍🤍🤍🤍🤍🤍🤍🤍🤍🤍🤍🤍🤍🌈🌞🌈🌞🌈🌞🦄🦄🦄🕊️🕊️🕊️☮️☮️☮️🎆🎆🎆💐💐💐😁😁😁😘🤗
MULȚUMESC FRUMOS PENTRU CUVINTELE TALE!¡! VOCEA TA BATE IN SUFLETUL MEU 🙏🏻✨
Cu mare drag, Suflet 🤗
Crăciun fericit!
Vă mulțumesc din suflet pentru fiecare mesaj în parte pe care îl transmiteți cu atâta blândețe și înțelegere ! Pătrundeți până în adâncul sufletului cu vocea caldă și blândă !
Vă îmbrățișez cu drag cu toată inima și vă doresc multă sănătate și realizări în continuare în tot ce v-ați propus !
🤗🤗🤗💝💝💝😘😘😘
❤❤❤🙏
Va.multumesc.sarbatori.fericite
Cu drag! Sarbatori fericite 🤗
Sarbatori frumoase doamna Iuliana🙏❤️🌹 multumim de sfaturi!
Mulțumim! Va iubim!❤
❤❤
La mulți ani și multă sănătate vă doresc!Respect!🙏
Asemenea iti doresc,Suflet 😘😘
Adevăr găsesc în acest episod! Mulțumesc!
Mulțumi mult am cartea e minunata fa mulțumesc
La mulți ani !
Să vă întoarcă Dumnezeu toată lumina pe care ne-ați adus-o dv in sufletele și în inimile noastră ,cu sfaturile și îndrumările și cartea dv ! Sunteti un înger !!!😘😘😘
🥰❤❤❤
Mulțumesc
este cel.mai bun videoclip din toate .pe care le aveți.
Buna! Ma bucur ca rezonezi cu informatia!
Multumim doamna Iuliana sarbatori cu bine 💗💗💗
Vă mulțumesc din suflet🙏❤🤗
Cu mare drag 🤗
Multumim pentru ceea ce ne oferiti!toate cele bune pe viitor va doresc!❤
Cu mare drag 🥰
Mulțumesc frumos Iuliana pt. filmuleț. Îți doresc un an nou fericit și mai bun !
Cu drag! Asemenea 🤗
Multumesc 💚 🙏
Multumesc frumos
Buna ziua suflet drag!Problema este ca nu este usor sa lucrezi cu tine ..este mult mai usor sa lucrezi cu alte persoane ..va iubesc si doresc mult sa am o consecventa in meditatie ...va multumesc cu recunostinta
Buna.
Da F frumos
Cu tot respectul, aș vrea să vă adresez o intrebare, de unde ați acumulat toate aceste cunoștințe și de ce aveți convingerea că acestea sunt adevărate?
Pentru ca sunt lucruri dovedite.
Trairile personale! Fiecare zi, Universul ne da,, teste" prin care putem invata si evolua! 🙏
Buna! V am trimis 2 mail-uri, aparent la unul mi a intrat instant un mesaj. V as ruga sa le verificati personal. 😊 Are legatura cu volumul 2.multumesc!
Buna,Iuliana!Astept răspunsul tău la test.Mulțumesc.
Bună dimineața Eu am avut apăsări în plexul solar și chiar am leșinat. Am descifrat sufletul dar ce ne facem atunci cind nu se poate cea ce-și dorește sufletul??
Va mulțumesc din suflet, și va doresc sărbători fericite😘
💖🙏🤗🤗
🙏🏼🤗
Buna ziua! După ce am conștientizat care sunt fricile și credințele limitative, ce facem cu ele in așa fel încât sa nu mai simțim stările de anxietate
Buna Iuliana, sunt foarte interesat de acest subiect pe care îl abordezi. Am studiat mult acest subiect, multe informații , și multe confunzii. Am realizat și eu ca nu sunt corp sau gand. Sunt altceva ce nu pot defini. Tu ai numit ceea ce eu nu pot defini: Suflet ceea ce inițial mi-a adus lumina în ceea ce eu nu puteam numi. Dar când ai spus ca sufletul(eu) vrea sa comunice cu mine, a creat din nou confuzie. Cine-i mine, căci eu care nu sunt nici trup, nici gând sunt suflet? Dacă îmi poți ridica aceasta confuzie, te rog răspunde-mi la acest mesaj.
Am facut acel test acum cateva zile si nici acum nu am primit raspuns
Buna,ai cautat si in Spam? Unele e-mailuri intra automat acolo 😊
Eu am citit cartea dmv
Buna ziua, cum as putea lua legatura cu dvs?
Trebuie sa recunosc ca prima data când te-am văzut mi-ai dat impresia ca ești o,, sectanta,, dar mi-a plăcut foarte mult vocea ta calma și înțelegătoare
Dupa ce am ascultat tot mesajul tău am decis sa cumpăr ambele volume care au ajuns surprinzător de repede, au stat ceva timp lângă pat apoi am început primul volum după care l-am abandonat.. De câteva luni l-am reluat și astăzi l-am terminat de citit, am început volumul 2 și am comandat kit-ul
În tot acest timp am simțit ca e ceva ce trebuie sa știu dar efectiv nu puteam sa citesc, întotdeauna am avut gânduri comune cum ca nu trebuie sa te rogi doar ca să ceri sau când ești într-un necaz ci poți sa te rogi și ca să mulțumești, cred în Dumnezeu dar nu asa cum îl prezintă biserica, cred ca ceea ce răspândești se întoarce înspre tine și altele prezentate în carte
Când am citit cartea parca ți-am auzit vocea calma, calda de parca tu ai fi citit cartea și eu doar am ascultat, de parca am ascultat când cineva tare blând ma ținea în brate și mi-ar fi spus o poveste, asta m-a făcut sa diger în pic mai bine informațiile pentru ca m-a zdruncinat, mi-a dat puțin lumea peste cap în sensul ca nu sunt nebuna, ca exista o baza reala pentru ceea ce gândesc și simt și pentru ca am trăit în minciuna atât de mult timp
Trăiesc efectiv un coșmar și toate se leagă dar nu în sensul bun.. Știu ca este ceva acolo tot culeg informații și parca nu ajung la adevăr, îmi doresc din tot sufletul ca acest kit sa ma ajute și sa-mi găsesc liniștea în primul rand, sa ma cunosc și sa fiu eu cu adevărat, sper sa scap de ranchiuna fata de cei ce mi-au greșit și sa învăț sa-i iert pentru ca asta mi se pare cel mai greu știu ca este eliberator dar încă nu pot
Îmi doresc sa revin cu vesti bune, mulțumesc pentru tot😇🤗💐
Suflet,
Cartea mea este un instrument bun care te poate ajuta sa iti intelegi starile si iti poate oferi o perspectiva noua asupra vietii, dar voi fi sincera cu tine, functioneaza doar daca tu iti doresti cu adevarat sa schimbi ceva. Eu voi fi aici sa te ghidez daca ai nelamuriri.
Te imbratisez! ❤️
@@TrezireaSpirituala
Îți multumesc
Am comandat și kit-ul și voi începe sa practic, ma regăsesc foarte mult în informațiile din ghid în sensul ca au logica chiar asa este firesc sa se întâmple lucrurile, ma bucur nespus ca am acces la aceste informații și voi face tot posibilul sa ies din aceasta stare/situatie
Îți doresc ca tot binele pe care îl faci sa ți se întoarcă înzecit și ceva în plus 😉😊
Mulțumesc mult 🤗