L-am cunoscut pe Domnul Veteran de Război, Aviator Tudor GRECEANU, și aveți perfectă dreptate în ceea ce ați relatat Domnule General ! Slavă deplină Armatei Române !
Vaaaaide capul celor care vorbesc pe marginea drumului, când în șanț când pe drum, ăsta-i respectul vostru pentru înaintașii poporului român, păi voi luptați în baruri cu roabe de șampanie de mii de euro o sticlă, voi vorbiți, gargaragiilor și neica nimeni din voi, voi cu desfrâul de dimineață și pâââână noaptea târziu, după care o luați de la capăt și tot așa mai departe, ce știți voi despre istoria neamului românesc, viața de militar patriot cu adevărat, cu DUMNEZEU DOMNUL SAVAOT în suflet, cuget și simțire și iubirea față de patrie și poporul român a căror oase zac în pământul patriei străbune pe care nenorociții de peste tot batjocoresc un popor care nu dus lupte de cucerire ci a dus numai și numai lupte pentru apărarea patriei și neamului românesc, ce să știți voi pentru că la voi pe locul întâi este dezmățul, băuturile scumpe și drogurile, uuuuuuuuuuuuuuuuo !
Și dacă nu ar fi fost general, tot i-ai acorda toată atenția și respectul cuvenit față de un om mai în vârstă care a trăit și trecut prin acele vremuri !
Ce mai vorbim? Am întâlnit oameni la 35 de ani care știu ei ca minerii au venit la București sa și ceara drepturile nu la chemarea lui Iliescu!!! Cine i a învățat?
Cum poti sa- l faci Moș Teacă ? Îți spune ca a început ca infanterist Datorită lor avem o tara. Lăsați slugărnicia și apărați - vă demnitatea și inaintasii
Sunt pe cale de dispariție din cauza noastră ,pt. că noi îl susținem p.e străinul de neam care ne conduce acum . Pe străinii de fapt . domnule pre noi vedem că toți oamenii care țin cu noi îi țineți jos dar nu mai aveți mult
Oare ca elev la școala militara nu putea sa lupte? A lupta în sensul discuției noastre nu presupune a da piept cu inamicul! Analizați un număr de veterani de război, să zicem 100, vedeți câți s-au confruntat direct cu inamicul. Vă zic eu: 1, maxim 2. Deci, să nu fim răutăcioși. Viața de militar nu este ușoară.
Mmmm, frateee, ce ai în suflet! Dar cei 5 studenți ai Academiei Tehnice Militare care au murit la Revoluție s-or fi dus în Drumul Taberei de capul lor? Dacă tăceai...
mai baiatu , mentalitatea ta , o au marea majoritate a romanilor din zilele astea, de aceea va e asa de bine,,,,, , in Romania , cei care au asa o mentalitate , sunt la un nivel jos, de educatie, cunoastere, credinta .... , pur si simplu ..., niste oameni mici, rautaciosi, ignoranti si usor de manipulat...., asa ca trist ca avem asa ceva in Romania..., ... iti doresc intelepciune... , ...
Un imens rspect pentru acest mare OM !
L-am cunoscut pe Domnul Veteran de Război, Aviator Tudor GRECEANU, și aveți perfectă dreptate în ceea ce ați relatat Domnule General ! Slavă deplină Armatei Române !
Hristos a inviat ! Doamne , da intelepciune , poporului roman ! Respect , domnule general !!!
Aveți mare dreptate, domnule general! Armata română a reparat și va repara în continuare talhariile clasei politice!
Mare admiratie vă doresc multă sănatate.
DUMNEZEU sa va tina Domnule General , sunteti Martorul vremurilor tulbure prin care a trecut Romania 🇷🇴
DOAMNE AJUTA ❤❤❤
Everestul patriotismului românesc!
Tocmai! De unde a venit acest vechi român în Moldova? Împuținează naftalina și sângele vârstnicilor, femeilor și copiilor.
@@annalwowskaja1498 Este evreu și își AROGA MERITELE ROMÂNILOR VETERANI DE RĂZBOI...
Vaaaaide capul celor care vorbesc pe marginea drumului, când în șanț când pe drum, ăsta-i respectul vostru pentru înaintașii poporului român, păi voi luptați în baruri cu roabe de șampanie de mii de euro o sticlă, voi vorbiți, gargaragiilor și neica nimeni din voi, voi cu desfrâul de dimineață și pâââână noaptea târziu, după care o luați de la capăt și tot așa mai departe, ce știți voi despre istoria neamului românesc, viața de militar patriot cu adevărat, cu DUMNEZEU DOMNUL SAVAOT în suflet, cuget și simțire și iubirea față de patrie și poporul român a căror oase zac în pământul patriei străbune pe care nenorociții de peste tot batjocoresc un popor care nu dus lupte de cucerire ci a dus numai și numai lupte pentru apărarea patriei și neamului românesc, ce să știți voi pentru că la voi pe locul întâi este dezmățul, băuturile scumpe și drogurile, uuuuuuuuuuuuuuuuo !
Păcat că astfel de oameni sunt pe cale de dispariție
Și dacă nu ar fi fost general, tot i-ai acorda toată atenția și respectul cuvenit față de un om mai în vârstă care a trăit și trecut prin acele vremuri !
Patriotul își iubește țara pe când trădătorul își rezumă iubirea la bogățiile țării...
Apreciez acest reportaj . de ce nu faceti reportaje si cu fosti militari veterani de razboi ????
Respect
Ce mai vorbim? Am întâlnit oameni la 35 de ani care știu ei ca minerii au venit la București sa și ceara drepturile nu la chemarea lui Iliescu!!! Cine i a învățat?
Cum poti sa- l faci Moș Teacă ?
Îți spune ca a început ca infanterist
Datorită lor avem o tara.
Lăsați slugărnicia și apărați - vă demnitatea și inaintasii
Sunt pe cale de dispariție din cauza noastră ,pt. că noi îl susținem p.e străinul de neam care ne conduce acum . Pe străinii de fapt . domnule pre noi vedem că toți oamenii care țin cu noi îi țineți jos dar nu mai aveți mult
Limba romana nu dispare dar ca popor vai și amar. Nu suntem serioși. Viitor în ceata.
Foarte. .adevarat. ...Mult. ..respect. .dle. .General. .ori cum. ..sintem...pierduti. ..ca..tara...si..ca...natie. ..mare...pacat......
Colaboratorii rominesti vor răspunde în continuare în fața instanței moldovenești. Citiți despre anii 1941-1944.
După comportament ne meritam soarta suntem o populație compusa din diverse triburi. Mergem afara și furam spargem casele oamenilor.
unde l-au doborit americanii si cu ce ?
CARE VETERAN DE RAZBOI ??? Intre 1943-1945 a urmat Scoala de Aviatie, nu a luptat mos Teaca in nici un razboi.
Oare ca elev la școala militara nu putea sa lupte? A lupta în sensul discuției noastre nu presupune a da piept cu inamicul! Analizați un număr de veterani de război, să zicem 100, vedeți câți s-au confruntat direct cu inamicul. Vă zic eu: 1, maxim 2. Deci, să nu fim răutăcioși. Viața de militar nu este ușoară.
Mmmm, frateee, ce ai în suflet! Dar cei 5 studenți ai Academiei Tehnice Militare care au murit la Revoluție s-or fi dus în Drumul Taberei de capul lor? Dacă tăceai...
mai baiatu , mentalitatea ta , o au marea majoritate a romanilor din zilele astea, de aceea va e asa de bine,,,,, , in Romania , cei care au asa o mentalitate , sunt la un nivel jos, de educatie, cunoastere, credinta .... , pur si simplu ..., niste oameni mici, rautaciosi, ignoranti si usor de manipulat...., asa ca trist ca avem asa ceva in Romania..., ... iti doresc intelepciune... , ...
Uuuuuuuuuuuuuuuuo, celui care ai criticat pe domnul general Radu Teodoru și care nu ai făcut nimic bun pentru România și poporul român !
Uuuuuuuuuuuuuuuuo !
Nu îți este rușine să vorbești astfel, derbedeule !?