Prin ce metodă putem vedea pe Dumnezeu? Predică la Schimbarea la Față/ Transfigurarea Domnului, 2018

Explicație: Omul are un ochi spiritual prin care Îl vede pe Dumnezeu, dar vederea se face nu doar prin efortul și puterea omului (aceasta ar fi o poziție eretică pelagianistă, condamnată pe la anul 400 d. Hr.), nici doar prin lucrarea Harului (aceasta ar fi o tendință augustiniană, adică o exagerarea a răspunsului la erezia lui Pelagiu), ci prin con-lucrarea (sinergia, în limba greacă) în voință liberă și relație vie dintre Harul (sau Lumina ori Lucrarea / Energia Necreată a lui Dumnezeu cel Necreat TriUnime de Persoane, care este Însăși prezența Sa reală) și lucrarea omului, în comunitatea harică și sacramentală numită Ecclesia (Adunare / Biserică), care este "Trupul lui Hristos", "stâlp și temelie a Adevărului" (Sf. Pavel), loc al prezenței reale, directe, depline a lui Hristos ("unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor" [Matei 18, 20] - criteriu clar comunitar și condiție ecclesială ad litteram [cum am arătat mai sus] a prezenței Sale mântuitoare, care infirmă ideile relativiste ecclesiologic și individualiste soteriologic ale unor neoprotestanți).
Fără Lumina lui Dumnezeu primită în comuniune cu El prin Biserică, nu se lucrează despătimirea (sau curățarea), iluminarea și îndumnezeirea (adică desăvârșirea fără de sfârșit, care este o stare pururea dinamică, mișcătoare spre Dumnezeu Absolutul Tri-Persoane De-O-Ființă). Sfinții Părinți au comentat versetul biblic "Întru Lumina Ta vom vedea Lumina" (Psalmul 35, 10) tocmai în cheia faptului că numai prin Har, în Dar, dar cu condiția con-lucrării cu voință liberă cu Acesta, putem ajunge la vederea Luminii Sale.
Prin urmare, acest organ al vederii duhovnicești este orb fără Harul lui Dumnezeu și noi singuri nu putem face nimic fără El pentru a-l putea vindeca, curăți și aduce la vederea duhovnicească. Aceasta ar însemna că ne-am putea auto-mântui, fără Harul primit în dar de la Dumnezeu - căci mântuirea presupune vedere a lui Dumnezeu unificatoare cu El și, astfel, sfințitoare.
Ochiul acesta spiritual sau duhovnicesc se mai numește biblic și patristic «inimă duhovnicească». În limba greacă veche, biblică (dialectul koiné), i se spune καρδία (biblehub.com/g..., dar același înțeles este acoperit și de termenul νούς (care este tradus adesea prin "minte", deși nu înseamnă minte în sensul de astăzi, fiind un termen intraductibil mot à mot) și de cel de πνεύμα (care înseamnă spirit, spre deosebire de simplul psihic, și de aceea unii traduc și νούς prin "spirit").
Adaug mai jos un citat pe care l-am tradus din engleză din articolul de la adresa: frted.wordpres... unde este tratată problema dacă ne mântuim singuri (nu doar în sensul de auto-mântuire, fără comuniunea cu Dumnezeu prin Harul Său, ci și în sensul de mântuire altfel decât în comuniune de credință și iubire cu aproapele în Biserica ce este Trupul extins sacramental-comunional al lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu ce a asumat sau enipostaziat firea umană din Fecioara Maria în Persoana Sa Dumnezeiască unită perihoretic - adică întrepătruns - cu Tatăl și cu Duhul). Se face referire la un dicton străvechi pus pe seama lui Tertulian, autor creștin de la anul 200 d. Hr. și este citat Alexei Homiakov, autor ortodox din secolele trecute:
«„Un creștin singur nu este creștin” este o zicală străveche a Bisericii (Unii atribuie citatul lui Tertulian). Când suntem botezați, suntem botezați în Trupul lui Hristos, Biserica Sa. Suntem mereu creștini în comunitate. Chiar dacă ar fi posibil ca cineva să citească din Noul Testament și să se convertească la Hristos, acea persoană nu devine singură creștină, ci se alătură însăși Bisericii care a produs acele Scripturi cu secole în urmă. Scriitorul ortodox rus Alexei Homiakov notează astfel:
„Știm că dacă unul dintre noi cade, el cade singur, dar nimeni nu poate fi salvat singur. Cei care sunt mântuiți sunt mântuiți în Biserică ca membri ai ei în unitate cu toți ceilalți. Dacă cineva are credință, împărtășește o credință comună; dacă iubește, împărtășește iubirea; dacă se roagă, împărtășește rugăciunea tuturor celorlalți.” (Trei profeți ruși, pag. 61)»
Prin urmare, și drumul mântuirii trece prin comuniunea cu Dumnezeu și aproapele, căci numai astfel putem lucra despătimirea, iluminarea și îndumnezeirea sau desăvârșirea fără sfârșit (căci omul nu este Absolutul, dar se poate stabiliza în dinamica unei uniri tot mai profunde cu El). Comuniunea în rugăciune unul pentru altul și unire unul cu altul este o solidaritate ce trece dincolo de moarte, unind Biserica Pământească și cea Cerească după modelul martirilor descriși în Apocalipsă (5, 8) ca stând lângă tronul și altarul Ceresc și ducând tămâia rugăciunii sfinților către Mielul Jertfit (de la Facerea Lumii).
Iertați-mă de am greșit!
Postul Nașterii Domnului cu mult folos, căci fără efort ascetic nu este luminare!
Rugați-vă pentru mine!
Marian Maricaru