Mulțumesc pt precizarea asupra dietelor in cancer.Drept este că mulți pacienți se sperie de diagnostic și se apucă de tot felul de rețete în speranța că vor trăii cu o ora in plus.Parerea mea de pacientă este că doctorii fac tot ce pot pt noi ,noi trebuie să fim cu mintea lucidă și să facem ce putem,iar D-zeu face cei mai bine pt noi chiar dacă ar fi să plecăm în drumul nostru.Asa că cât mai este să fim optimiști sa ne trăim viața,să mâncăm echilibrat din toate.
Multumesc dna.ptr. explicatiile dv. Competente.Eu sunt la inceput de drum, cu dg.carcinom gr 2.Ma sperie varsta inintata, cat si slabiciunea fizica.Sunteti amabila, sa mi dati un sfat? Sa ma grabesc ptr. Operatie asa slabita cu sunt, sau, sa ma alimentez mai serios, cat si alte metode, sa mai prind puteri? Multumesc mult L.
Ca am trec prin acesta experinta si ma apropi de final.Pot spune ca mentinerea moralui psihologic conteaza foarte mult, se adauga autoanaliza( o boala nu apare din senin fara o cauza emotionala si fizica ), important ca omul sa manace ce simte dar sa evite produsele de origine animala in special lactatele grase(in acesta perioada am mancat ouă deoarece sunt usor de mancat si au proteine). In chimioterapie m-a ajutat foarte mult rugaciunea, uleiurile aromatice-ce poate tolera, sprijinul, moral a celor din jur,linistea dobandita cu mine, ca am mancat mai vegetarian ce am avut pofta cu putini carbohidrati si multa apa(defapt cat am putut). Cateodata ma gandesc ca unui bolnav de... ii face bine sa stea de vorba cu cineva -medicament curat deoarece numai asa isi poatr da seama de cauza lucrurilor si face ordine in viata. Boala poate fi privita ca o binecuvantare deoarece iti dai seama de lucruri care altfel nu iti poti da seama. Asta a fost experienta mea de 6 luni de cand am aflat vestea. Pana la urma vindecarea este UN PROCES si O LUPTA CU PROPRIA PERSOANA ,NU CU DIAGNOSTICUL.
@anutapop8614 Eu, am avut sau nu pofta de mancare m-am fortat putin deoarece constientizez ca daca nu mananc corpul v-a ceda plus ca este important sa mentin greutatea corpului. Asa ca in acest caz ouale fierte sunt de ajutor deoarece sunt sursa completa de proteine si vitamine, sa lua-ti masa impreuna cu cineva(imi amintesc ca acest lucru mi-a prins bine cand au venit frati mei sa ma viziteze si am preparat si luat masa impreuna). In dimineata asta am mancat 2 rosii,3 fire de brocolino cu sare si ulei de masline blenduite, a rezultat o pasta cu 4 felii de orez expandat(se poate praji paine si unge cu ulei de masline la care se adauga pasta de tomate proaspata este o bunatate plus ca ajuta digestia ) si un ou fiert dupa preferinte. Mai tarziu imi fac niste pasta de năut cu niste lipie sau niste cartofi fierti, poate mai ronțăi niste migdale hidratate. In toata perioada acesta am consumat Zeolit care ma ajuta la tranzitul intestinal si ulei CDB de la Dominta Maria(care are un pret ok)pt a pastra un echilibru emotinal. Probabil depinde si de forma de cancer la mine a fost mamar gr2/3. Eu nu mananc de pofta mananc ca trebuie si asa se mai diminuaza gustul ala naspa din gura de la chimio
@@anutapop8614 Eu nu am mâncat ca am avut pofta ,am mâncat mai mult ca mi-am impus sau am mâncat cu cei dragi.Vorba aia pofta vine mâncând .Nu ai pofta de mâncare deoarece viata nu te mai bucură. Măcar un ou fiert care este ușor de mâncat, legume care ma inspiră(am pregătit o roșie tăiată marunt cu niște ulei de măsline, sare după preferința am mai adăugat și alte legume gen rucola,germenii de plante le-am blendat și mâncat cu niște pâine prăjită caldă),humus sau pasta de năut, fasole fiarta făcută salată, defapt am mâncat lucruri care ma inspiră cât de cat.Baza pe tot parcursul chimioterapie a fost pasta de roșii cu ulei de măsline pe pâine prăjită puțin caldă și oul.
@@anutapop8614 Eu am mancat ca eram conștientă de tratamentul, nu ca am avut pofta.Iti va fi mai ușor dacă mananci împreună cu cineva. Eu am mancat zilnic o rosie,cu niste ulei de masline, după gust mai adaugam niște brocoli,usturoi pe care le dadeam pe blender și faceam un fel de pasta pe care o mâncam cu paine prajita și o ungeam cu putin ulei de masline sau feli de orez expandat, faimosul oul fier tare sau moale,măsline,niște vinete mici umplute cu nuca și ardei,supă,am mai mâncat și cartofii. La mine a funcționat destul de bine uleiul CDB care imi lua din dureri și simptome. Ideea este sa găsești ceva de mâncare are te inspira și ți se potrivește ție și îl poți manca ușor.
Va mulțumesc mult pentru informații! Eu sunt pacienta și vreau să vă spun cât de mult contează vocea dumneavoastră care este așa cum se spune o voce de pus la rană!
Vă apreciez foarte mult și vă recomand și prietenilor. Vă mulțumesc mult! Vă doresc un An Nou cu sănătate , bucurie și vă așteptăm cu noi sfaturi! Vă mulțumim mult.
11 หลายเดือนก่อน
Ma bucur daca am fost de ajutor! An nou cat mai bun si dvs!
Multumesc ptr raspuns,dar nu am cancer,doar trombocitele scazute la analizele pe care le fac odata pe an. Am avut probleme cu menopauza,am pierdut mult sange .Acum e in regula. Ar putea fi motivul trombocitelor scazute? Multumesc din suflet!❤
Apreciez enorm canalul dvs si acest material. Am pierdut pe cineva din cauza bazaconiilor si miturilor privind cancerul. Si nu ma feresc sa spun si imi asum , e vorba de " faimoasa " rețetă Tatoiu , o simpla profesoara de matematica ajunsa " specialistă " in oncologie.
11 หลายเดือนก่อน +2
Imi pare foarte rau. Din pacate, sunt intr-adevar multe idei proaste promovate si este greu sa le combati.
Bună ziua! Mulțumesc pentru toate sfaturile! Sunt interesata de toate subiectele, in special rolul zaharului
11 หลายเดือนก่อน +1
Am notat. Multumesc pentru comentariu. Despre zahar si cancer, gasiti pe larg in acest material al meu th-cam.com/video/hl3JsIjuq50/w-d-xo.htmlsi=dDwVISfjBjpuaiA0
Bună seara doamna doctor ! Eu am fost diagnosticata cu tumoră maligna de 3,5 cm în sînul Sting.La mamografie,la ecografie și la Biopsie.Acum aștept rezultatul și la un mic nodul sub braț.Nu știu practic ce să mănînc pentru că am 3 stenturi pe coronare.Si brînză, dulciuri,carne le am scos din alimentație.Carnea se zice că are hormoni ,brînză ,lactate zic că se depune pe arterele inimii.Mdicul de mi a pus stenturile mi a zis sa nu mă îngras pentru. că la mine grăsimea se pune doar pe abdomen unde nu ar trebui să se depună.La sîn mi au spus sigur că mă operează.Atunci ce trebuie să mănînc să nu fac rău nici la inimă dar să nu hrănesc nici cancerul.Am uitat să menționez că este scris pe rezultat și G5.Sunt cu moralul la pământ că sunt în Italia și nu înțeleg bine limba, mai ales termenii medicali .Mai e și virsta am 71 de ani😢. Dacă ați putea să îmi ziceți ceva din povestea mea vă mulțumesc din suflet!🙏
Dna Irina nutriționist, , utila profesie, dar dați explicații concrete, practice. De ex ce poate sau ce trebuie sa mănânce un bolnav de cancer indiferenț de tipul lui... Mai multeo legume fructe, carne, pâine, de carealba integrala, mâncăruri gătite și cum, băuturi....... Efort fizihuc, sala ptr mușchi..... Cu drag aștept raspunsul
10 หลายเดือนก่อน +2
Daca va uitati in canalul meu o sa vedeti ca am deja materiale separate in functie de tipul de cancer (prostata, pancreas, colon etc), in functie de tratament (chimio, radioterapie), pentru anumite probleme specifice pacientilor oncologici si inclusiv despre efort fizic. Sper sa va fie de folos.
Daca esti diagnosticat cu cancer de prostata dar inca doctorii nu s au hotarit ce tratament sa ti de a si te mai supun la biopsie sau cistoscopie ce e de facut ? Astepti sa mori in tacere,,te iei de doctori sa ti dea un tratament??? Nu mai maninci nik ,,postesti sau poti minca ce ai pofta,,cate putin din toate ca doar odata ce ai metastaza tot te duci?
Unul din putinii medici, discreti in ce priveste tartarea unei boli....M-ati convins de multe lucruri, care le banuiam anterior si m-ati convins sa iau o decizie , sper corecta , in ce priveste alimantarea mea ca diagnosticat cu melanoma...VA multumesc doctore !
14 วันที่ผ่านมา +1
Ma bucur daca v-am ajutat si sper sa treceti cu bine prin perioada de tratament!
Ca idee ptr. un material următor m-ar interesa opinia Dvs. despre legătura dintre produsele prăjite în ulei de palmier acasă/ restaurant și cancer. Vă mulțumesc!
11 หลายเดือนก่อน +5
Legat de cancer nu sunt multe date, insa legat de problemele cardio-vasculare sunt destul de multe. Dpdv cardio-vascular, uleiul de palmier nu este recomandat.
Sunt medic si recunosc, nu neaparat ca as fi misogin, ci cred ca femeile si barbatii au fiecare aptitudini diferite.Femeile inteleg mai bine gesturile, barbatii sunt mai orientati in spatiu, etc.Insa dpdv al logicii, am vazut parca prea multe doamne doctor limitate. Prin opozitie, INSA, dvs m-ati impresionat peste masura.Sunteti de o claritate a ideilor si inteligenta incredibile.V as asculta ore in sir.
Foarte interesante inform., eu sunt interesata, de orice material cu sp.medical,multumesc infinit.. Nu luati in considerare comentariile neciviliz. , orice pădure are. uscaturi.. 💟🕊️💜🌹🌹🌹
7 หลายเดือนก่อน
Daca as lua in seama comentariile din online, nu as rezista sa mai fac materiale publice. 🙂 Ma bucur daca v-am fost de ajutor!
Mulțumesc mult. Despre cancerul colorectal ce puteți spune. Eu am avut o pofta nebuna de mâncare pe tratament și dacă nu mâncam proteina îmi era foarte foame. Nu tolerează colonul fructele și legumele crude.
11 หลายเดือนก่อน
Gasiti aici detalii th-cam.com/video/izXXkQBAcks/w-d-xo.html
Aș vrea să vă întreb ceva chiar dacă nu este în subiectul de astăzi. Din câte am înțeles celula tumorală este anaerobă. Întrebarea mea este dacă administrarea de oxigen lichid ar putea ajuta la apoptoză.
7 หลายเดือนก่อน +1
Celula tumorala produce energie in mod independent de oxigen, dar nu face asta pentru ca nu ar exista oxigen. Indiferent de prezenta sau absenta oxigenului, alege un mod de proctie de energie independent. Deci nu este necesara prezenta anaerobiozei pentru ca celula tumorala sa existe, prin urmare nici prezenta oxigenului nu deranjeaza celula tumorala.
Buna ziua, Ce parere aveti despre suplimente alimentere (ONCOVICAL) pentru bolnavii de cancer in tratamentul post RT si CHIMIOTERAPIE? Multumesc anticipat
Mulțumesc frumos,apreciez, urmăresc și urmez sfaturile și indicațiile ce ni le oferiți și împărtășiți nouă celor căzuți în capcana acestei boli crunte. Sărbători cu bine și un 2024 mai bun.
Buna ziua! O persoana cu cancer la plamani (metastaze la plamani de la melanom) poate consuma suc de noni? Este benefic, ajuta cu ceva? Bineinteles, pe langa tratamentul medicamentos (imunoterapie).
3 หลายเดือนก่อน
De consumat, se poate consuma. Daca ajuta la ceva, nimeni nu va poate spune sigur, pentru ca nu avem studii serioase pe oameni. Ce avem sunt studii pe celule si pe animale de laborator, ceea ce este foarte diferit fata de verificat un produs chiar pe oameni cu o boala si sa vezi daca obtii vreun rezultat. Prin urmare, ramane la latitudinea dvs daca vreti sa-l consumati. Eu nu stiu cat costa, dar daca costa mult, nu mi pare justificat sa dati o gramada de bani pe el.
Multumim pentru sfaturile pe care ni le dati.sunt operata de 2 ani,si sincera sa fiunu am tinut nici un regim dupa ce sinul la ..au spus gata te-ai vindecat si fiind o fire mai emotiva nu am intrbat doctorul oncolog ce trbui sa nu mai maninc.si ca si cum nu am trecut prin aceasta boala maninc normal.e normal ce fac? 😮
10 หลายเดือนก่อน
Gasiti aici pe larg informatii legate de cancerul.la san si alimentatie th-cam.com/video/4L6_3Z-P_N0/w-d-xo.htmlsi=NYwYR89_AEeudF04
Buna ziua! Exista restrictii pentru consumul anumitor fructe mai dulci (banane, smochine, fructe coapte) in cazul unui pacient cu melanom si metastaze la plamani? Tratament - imunoterapie.
3 หลายเดือนก่อน
Daca pacientul nu are diaree sau alte probleme digestive, nu sunt restrictii. Adica - melanomul in sine nu reprezinta un motiv pentru care sa nu manance persoana respectiva fructe, fie ele si mai dulci. Atentie ca unele fructe (cum ar grepfrutul) poti sa interactioneze cu unele medicamente.
Noi ne gandeam ca "dulcele" hraneste celula canceroasa si de aici ingrijorarea. Zahar nu mananca, insa am crezut ca trebuie sa se fereasca si de zaharul din fructe. Referitor la grapefruit, o sa-i spun sa renunte. Multumesc din suflet pentru raspuns!
3 หลายเดือนก่อน +1
@@roxanasimion470 Daca vreti sa intelegeti mai bine discutia despre zahar, puteti asculta aici th-cam.com/video/hl3JsIjuq50/w-d-xo.html
Doamna doctor sunteti de apreciat pentru cã nu toti medicii oncologi le vorbesc pacientilor despre o dietã in cancer. Prietena mea care locuieste in Timisoara si a avut cancer la sân nu i-a spus medicul sã se retinã de la unele alimente si nici sã facã vre-o dietã. Operatia a fãcut-o la Cluj dar nici acolo nu i sa vorbit despre dietã sau alimentatie.
9 หลายเดือนก่อน +3
Eu nu sunt medic oncolog. Sunt medic de familie si nutritionist. Din pacate, medicii oncologi sunt foarte ocupati si nu se pot ocupa si de partea de nutritie. Corect ar fi ca spitalele si clinicile sa aiba personal calificat care sa se ocupe de partea de nutritie.
Sărut mîna,ași dori vă rog precizări cu privire la alimentație, soția operată de carcinom pancreatic de 2 săptămîni(eliminată splina și jumătate din pancreas) nu am ajuns la oncolog .mulțumesc mult de tot.
8 หลายเดือนก่อน
Aici aveti detalii despre alimentatie in cancerul de pancreas th-cam.com/video/sgqQiIH2JBo/w-d-xo.html
In timp ce asteptam rezultatul de la biopsie cancerul poate avansa mai mult??nu se da nimic doar calmante de durere?? Se agraveaza mai tare boala ? Nu stim ce ar trebui sa manince ,sa bea,,,sa incercam cu prpolis sau tintura de propolis?? Va rog sa mi spuneti ce tratament este mai indicat in canceru de protata
6 หลายเดือนก่อน
DIn pacate, eu nu sunt oncolog, prin urmare nu va pot spune ce tratament este mai indicat. Daca trebuie sa vina rezultatul de la biopsie, nu se poate initia un tratament inainte de rezultat. Legat de alimentatie - fiind vorba de un cancer avansat (din ce ziceti dvs) este important ca domnul sa isi pastreze greutatea, pana cand vedeti ce va trebui sa faceti mai departe.
Bună dimineața!Am făcut două ecografii si mi-au spus ca am tumoare la stomac .M-au trimis la endoscopie si mi-a iesit ulcer dar pe mine stomacul nu mă doare.Ma inbalonez foarte rău si mă doare tot abdomenul.Ce mă sfătuiți?Multumesc frumos
2 หลายเดือนก่อน
Nu pot sa am o parere - este ceva ce trebuie sa lamuriti cu medicii dvs, in baza analizelor.
La mine e mult mai rău ,la mine la endoscopie mi-da descoperit o tumoare de 6 cm in stomac care sangereaza ,am descoperit deoarece oboseam forte repede și la analize Hemoglobina a fost 8 din 14 ,acum stau cu sabia deasupra capului așteptând rezultatul biopsiei și al CT ului .cu toți ne neglijam sănătatea și o iubim când e prea tarziu
Sunt în tratament cu hormonoterapie,pentru cancer de san. Încerc sa fac fasting pentru procesul de autofagie,care cred eu ca mi este de folos. Nu știu dacă fac corect fastingul,pentru ca ultima masă o mănânc la 19.00 -20.00 seara și apoi mănânc a doua zi la 12.00. Beau apa 5-6 pahare și o ceașcă de cafea fără zahăr. Mulțumesc frumos!
Multumim pt explicatii! Eu va rog daca se poate sa vorbiti si despre cancerele de sanga, la alimentatie ma refer. Eu am ,, Trombocitemie esentiala,, ( trombocitele crescute). Asa cum ati ti spus, am incercat sa scot zaharul, grasimile , lactatele etc si am constatat .ca uneori scad vizibil, alteori , cresc , mai ales dupa o viroza sau in situatii de stres. Am si slabit la inceputul restrictiilor, acum ma mentin . Multumesc .
11 หลายเดือนก่อน +3
O sa incerc sa fac in noul.an si materiale despre cancerele hematologice.
Ce pute.ti sa imi spune.ti de cancerul la plamimi. Mi sa gasit o tumora maligna de gradul parca 3 sau 4 si daca este bine sa ma operez. Va rog sa nu va feri.ti si sa imi spune.ti ce pute.ti sa imi spune.ti. Va multumesc.
11 หลายเดือนก่อน
Eu nu sunt medic oncolog/chirurg, sunt nutritionist. Insa nici daca as fi fost oncolog sau chirurg, nu as fi putut sa-mi dau cu parerea. Trebuie sa vorbiti cu un medic care sa se uite la tot dosarul dvs, ca sa inteleaga situatia in ansamblu, sa vada beneficii si deservicii.
La eliminarea de tiroida ar trebuii sa fi atenta la ce sa mănânci? Mulțumesc!
10 หลายเดือนก่อน
Daca nu mai aveti tiroida, aveti nevoie de medicament de substitutie hormonala. Unele alimente pot influenta absorbtia Euthyroxului si acestea trebuie mancate la distanta de ora la care se ia medicamentul.
V-aș ruga ca din ,,sutele de boli ce intră sub umbrela denumirii de cancer,, ,să enumerați 3-4 boli ce se află sub acestă umbrelă ptr. a înțelege mai bine expresia a Dvs. Vă mulțumesc!
11 หลายเดือนก่อน +3
Sigur.Ca exemple - Cancerul de san este foarte diferit de un limfom care este foarte diferit de o tumora hepatica. Insa chiar si cancerul de san poate fi impartit in mai multe boli cu tratamente si prognostic diferite - de exemplu cancerul de san cu receptori hormonali pozitivi si HER pozitiv este diferit fata de cancerul de san triplu negativ. Deci o tumora o sa fie descrisa in functie de - localizare (unde este), de dimensiune (cat de mare este), ce tip ce celule sunt (carcinom, adenocarcinom, sarcom etc), daca implica si ganglioni, daca sunt metastaze, daca este o tumora cu receptori hormonali, daca exista modificari genetice etc. Toate aceste detalii modica tratamentul si prognosticul bolii. Oare acum are sens ce am vrut sa spun?
@,am înțeles.Există din ce am citit remisie completă în cancer fără un aport medical special în aceasta. Există o explicație alimentară în aceasta ? Vă mulțumesc!
11 หลายเดือนก่อน +5
@@fararuzia.3115 Da, exista mai multe cazuri de remisie spontana - adica fie disparitia bolii in lipsa tratamentului sau cu un tratament de la care nu speram un raspuns asa de bun. Aceste cazuri s-au intamplat mai des la anumite forme de cancere (de exemplu melanom, limfom). Exista teorii despre motivul remisiilor spontane, dar momentan nu este clar de ce se intampla. Una din teoriile mai cunoscute este cea a aparitiei unei infectii concomitente cu cancerul care declanseaza o reactie imunitara care determina disparitia cancerului. In baza acestei teorii au si fost descoperite unele forme de tratament al unor forme de cancer - de exemplu tratamentul unei forme de cancerul de vezica urinara cu bacillul Calmette-Guérin (cel din vaccinul anti tuberculoza). Nu exista vreo teorie alimentara legata de remisiile spontane, cel putin pana acum.
Am cancer pulmonar stadiul 4 sub tratament. Fac post intermitent fără supraveghere și folosesc cât pot de rar carbohidrati insulinici. Ma tot documentez dacă fac bine sau rău. Oare cum as putea sa ma vedeți?
Bună ziua! Deoarece ați spus ca dacă avem idei putem scrie aș vrea ca să scriu ca am înțeles din alte prezentări ale altor medici ca soia strangulează vasele de sânge care alimentează celula cancerigenă și astfel ea va muri deci cine consumă soia nu va face cancer. Bineînțeles pe lângă consumul regulat de soia trebuie să nu consumăm produse alimentare de origine animală și bineînțeles zahăr,făină albă și sare in exces. Pe mine m-a convins. Dacă doriți să faceți un material despre consumul de soia,vă mulțumesc!
9 หลายเดือนก่อน +1
Am 2 materiale despre soia - unul scurt cand s-a facut update ghidurile legate de soia si cancer - aici th-cam.com/users/shortsiR8XgXpr4As?feature=share
9 หลายเดือนก่อน
Si un material mai lung despre soia si cancerul de san th-cam.com/video/UXRi5h5tCOs/w-d-xo.html Per total, consumul de soia este intr-adevar benefic, in contextul unui stil de alimentatie echilibrat.
S-a luat premiu Nobel pentru descoperirea efectului de autoreparare autofagie a celulelor, doar in post. Aceasta informatie ar trebui sa dea de gandit si sa se inceapa cercetari. Cei care au tinut post mai lung au obs ca tumoarea scade sau dispare. Stiu ca e greu sa se spuna asta, e o intreaga mafie care reactioneaza... Dar trebuie aflat despre atatea cazuri vindecate si cum. S a descoperit ca postul induce ficatului sa creeze un factor care da ordin sa se repare toate celulele. Are un nume acel factor observabil la analize! Daca se mananca apare alt factor care da ordin sa se asimileze nu sa se repare. In acel proces de reparare intra si detectarea celulelor maligne care nu sunt observate in mod normal. Doar in acea stare sistemul imunitar are capacitatea de a detecta si distruge orice corp strain. Multi se vindeca in acest fel si demonstratia o da stiinta actuala.
Doamna doctor, VA apreciez mult. Aveti un sfat pt mine cu tumora vezicala infiltrata? Fac chimio di radiotetapie. Dr oncologa imi zice sa evita prajeli si sfumatura. ATAT! In rest orice, in cantitati mici si des. Va multimrsc❤!
11 หลายเดือนก่อน
Din pacate, fara sa stiu detaliile cazului dvs nu pot sa imi.dau cu parerea. Va tin pumnii sa treceti.cu bine prin perioada de tratament.
Daca ti post si iti iei glicemia cu un glucometruoare nu mai exista glucoza in singe ca sa infometam cancerul.?Nu. Glicemia e mentinuta constant in singe prin gluconeogeneza. Deci ideia teoria ca infometezi cancerul cu dieta keto e absurd deoarece glucoza exista in singe tot timpul. Daca ai putin mai multa glucoza e hipoglicemie daca ai mai putina e hipoglicemie. Deci indiferent ce faci glicemia e constanta glucoza exista si cancerul se hraneste in continuare cu glucoza. Exista tratamente alternative foarte eficiente dar infometatrea cancerului de glucoza pica.
Am avut tumoare la vezica, operata in 2018 . Anul acesta in urma analizei am avut val vit. B12 166. Am luat i luna si Dr de familie mi- a zis sa nu mai iau, iar medicu oncolog mi-a zis ca nu este necesar sa mai iau. Citind care sunt efecele( ma îngrijorează cele neurologice) nu știu ce sa fac.
หลายเดือนก่อน
Refaceti analiza de vitamina B12 si faceti si analiza de acid metil malonic, asa cum am explicat in material. Daca ele arata deficit, atunci are sens suplimentarea, pana se ajunge la valoare normala.
Păcat că nu s-a adus în discuție nimic și despre cancerul pulmonar la cât de atotcuprinzătoare este marea grupă de risc a fumătorilor înrăiți. Fumez de-o jumătate de secol și mă aștept ca din clipă în clipă să apară și scadența plății cu vârf și îndesat a acestui mare păcat...(!)
24 วันที่ผ่านมา +1
Daca pana acum sunteti bine, puteti incerca sa reduceti partea cu fumatul. Stiu ca este greu, dar nu este imposibil.
Nuc red că stau prea rău, dar nici bine nu prea am cum să fiu...(!) Cât privește acel minim de voință necesar în limitarea dependenței, este cam puțin probabil să-l pot afla în lipsa unei motivații destul de mobilizatoare care să mă determine să iau o decizie în acest sens, cu atât mai mult cu cât sufăr și de depresie cam tot de-atâta vreme, cu numeroase alte tentative suicidare și alte tipuri de comportament autodistructiv. Și de parcă toate acestea n-ar fi fost îndeajuns, mai sunt și-o tipologie păguboasă de scorpion extremist care preferă totul sau nimic și ca atare, ori fumez, ori nu fumez deloc!😆Îmi cer scuze că v-am răpit timpul, dar așa se mai întâmplă atunci când o persoană singură nu are cu cine socializa mai ales că în urmă cu vreo două luni de zile am renunțat la restul platformelor de socializare dat fiind faptul că în compulsivitatea mea obsesivă ajunsesem exclusiv prizonierul lor. "Mea culpa"...(!)
Are mult sens ce spuneti. Totusi nu mi-am putut explica este de ce tratamentele experimentale ale dr Gerson functionau uneori? Acelea cu sucuri de fructe si apoi a adaugat si clismele cu cafea. Nu la toti, dar la unii mergea si erau stadii avansate. In ziua de azi au mai incercat si altii si nu merge
11 หลายเดือนก่อน +2
Problema cu terapia Gerson este ca nu exista nicio dovada stiintifica ca ar fi functionat vreodata. Ca sa arati ca un tratament functioneaza este un standard legat de cum.se face un studiu. Daca cei de la.clinicile Gerson ar fi avut un interes sa fie onesti, ar fi facut un studiu, dar nu au facut. Deci explicatia e simpla - avand in vedere ca nu au fost urmariti in niciun mod corect pacientii, habar nu avem ce rezultate au obtinut.
Doamne da mi rabdare! ! ! Doamne da mi rabdare🙏,,Ottowarburb,,Ph! Termeni, termeni, stiintã!!! Ca in engleza, ketotralala. Pe scurt, pe scurt! PE SCURT! MÃSURÃ IN TOATE!!!!!!!!!! Restul, pentru profani, e bla blaaaa
10 หลายเดือนก่อน +4
Este absolut in regula sa nu va intereseze detaliile. Insa ati putea lua in considerare ca materialul nu este facut pentru persoanele neinteresate in informatii suplimentare.
EL ESTE ONCOLOG, nu și d-voastră. Nu aveți dovezi la ce susțineți! El a vindecat pacienți în metastază@
8 หลายเดือนก่อน +1
@@g.e.5126 Este foarte usor sa cititi chiar pe blogul personal al dr Marginean ca este medic de medicina muncii, nu oncolog drcalinmarginean.blogspot.com/p/despre-noi.html Prin urmare, cu siguranta nu a vindecat pacienti oncologici.
Mulțumesc pt precizarea asupra dietelor in cancer.Drept este că mulți pacienți se sperie de diagnostic și se apucă de tot felul de rețete în speranța că vor trăii cu o ora in plus.Parerea mea de pacientă este că doctorii fac tot ce pot pt noi ,noi trebuie să fim cu mintea lucidă și să facem ce putem,iar D-zeu face cei mai bine pt noi chiar dacă ar fi să plecăm în drumul nostru.Asa că cât mai este să fim optimiști sa ne trăim viața,să mâncăm echilibrat din toate.
Multumesc dna.ptr. explicatiile dv. Competente.Eu sunt la inceput de drum, cu dg.carcinom gr
2.Ma sperie varsta inintata, cat si slabiciunea fizica.Sunteti amabila, sa mi dati un sfat? Sa ma grabesc ptr. Operatie asa slabita cu sunt, sau, sa ma alimentez mai serios, cat si alte metode, sa mai prind puteri? Multumesc mult
L.
@@lidia8664
Ca am trec prin acesta experinta si ma apropi de final.Pot spune ca mentinerea moralui psihologic conteaza foarte mult, se adauga autoanaliza( o boala nu apare din senin fara o cauza emotionala si fizica ), important ca omul sa manace ce simte dar sa evite produsele de origine animala in special lactatele grase(in acesta perioada am mancat ouă deoarece sunt usor de mancat si au proteine).
In chimioterapie m-a ajutat foarte mult rugaciunea, uleiurile aromatice-ce poate tolera, sprijinul, moral a celor din jur,linistea dobandita cu mine, ca am mancat mai vegetarian ce am avut pofta cu putini carbohidrati si multa apa(defapt cat am putut).
Cateodata ma gandesc ca unui bolnav de... ii face bine sa stea de vorba cu cineva -medicament curat deoarece numai asa isi poatr da seama de cauza lucrurilor si face ordine in viata.
Boala poate fi privita ca o binecuvantare deoarece iti dai seama de lucruri care altfel nu iti poti da seama.
Asta a fost experienta mea de 6 luni de cand am aflat vestea.
Pana la urma vindecarea este UN PROCES si O LUPTA CU PROPRIA PERSOANA ,NU CU DIAGNOSTICUL.
Ce mâncați dimineața
Nu pot manca nimic nu am pofta de nimic
Va mulțumesc!!
@anutapop8614
Eu, am avut sau nu pofta de mancare m-am fortat putin deoarece constientizez ca daca nu mananc corpul v-a ceda plus ca este important sa mentin greutatea corpului.
Asa ca in acest caz ouale fierte sunt de ajutor deoarece sunt sursa completa de proteine si vitamine, sa lua-ti masa impreuna cu cineva(imi amintesc ca acest lucru mi-a prins bine cand au venit frati mei sa ma viziteze si am preparat si luat masa impreuna).
In dimineata asta am mancat 2 rosii,3 fire de brocolino cu sare si ulei de masline blenduite, a rezultat o pasta cu 4 felii de orez expandat(se poate praji paine si unge cu ulei de masline la care se adauga pasta de tomate proaspata este o bunatate plus ca ajuta digestia ) si un ou fiert dupa preferinte.
Mai tarziu imi fac niste pasta de năut cu niste lipie sau niste cartofi fierti, poate mai ronțăi niste migdale hidratate.
In toata perioada acesta am consumat Zeolit care ma ajuta la tranzitul intestinal si ulei CDB de la Dominta Maria(care are un pret ok)pt a pastra un echilibru emotinal.
Probabil depinde si de forma de cancer la mine a fost mamar gr2/3.
Eu nu mananc de pofta mananc ca trebuie si asa se mai diminuaza gustul ala naspa din gura de la chimio
@@anutapop8614
Eu nu am mâncat ca am avut pofta ,am mâncat mai mult ca mi-am impus sau am mâncat cu cei dragi.Vorba aia pofta vine mâncând .Nu ai pofta de mâncare deoarece viata nu te mai bucură.
Măcar un ou fiert care este ușor de mâncat, legume care ma inspiră(am pregătit o roșie tăiată marunt cu niște ulei de măsline, sare după preferința am mai adăugat și alte legume gen rucola,germenii de plante le-am blendat și mâncat cu niște pâine prăjită caldă),humus sau pasta de năut, fasole fiarta făcută salată, defapt am mâncat lucruri care ma inspiră cât de cat.Baza pe tot parcursul chimioterapie a fost pasta de roșii cu ulei de măsline pe pâine prăjită puțin caldă și oul.
@@anutapop8614
Eu am mancat ca eram conștientă de tratamentul, nu ca am avut pofta.Iti va fi mai ușor dacă mananci împreună cu cineva.
Eu am mancat zilnic o rosie,cu niste ulei de masline, după gust mai adaugam niște brocoli,usturoi pe care le dadeam pe blender și faceam un fel de pasta pe care o mâncam cu paine prajita și o ungeam cu putin ulei de masline sau feli de orez expandat, faimosul oul fier tare sau moale,măsline,niște vinete mici umplute cu nuca și ardei,supă,am mai mâncat și cartofii.
La mine a funcționat destul de bine uleiul CDB care imi lua din dureri și simptome.
Ideea este sa găsești ceva de mâncare are te inspira și ți se potrivește ție și îl poți manca ușor.
@@gabibela2319 uleiul CBD de unde l-ați achiziționat? Multumesc
Multumim si felicitari pentru acest canal prin care obtinem informatii si clarificari absolut necesare pentru noi !
Cu drag! Ma bucur daca am fost de ajutor!
Mulțumesc cu recunoștință doamna doctor 🙏.
Va mulțumesc mult pentru informații! Eu sunt pacienta și vreau să vă spun cât de mult contează vocea dumneavoastră care este așa cum se spune o voce de pus la rană!
Ma bucur mult sa stiu ca v-am.fost de ajutor!
Am ascultat cu interes, mulțumesc pentru informațiile utile oferite.
Cu drag!
Mulțumesc foarte mult pentru explicații și toate sfaturile.Sanatate multă și succes in noul an.
Vă apreciez foarte mult și vă recomand și prietenilor. Vă mulțumesc mult! Vă doresc un An Nou cu sănătate , bucurie și vă așteptăm cu noi sfaturi! Vă mulțumim mult.
Ma bucur daca am fost de ajutor! An nou cat mai bun si dvs!
Mulțumesc! Sărut mâna ptr toate informațiile care ne sunt necesare ❤
Cu drag!
Vă mulțumesc mult pentru toate sfaturile date! Să vă de-a bunul Dumnezeu sănătate și numai bine !❤
Multumesc!
Multumim ! V-as ruga un sfat ptr trombocite scazute. Inca odata mii de multumiri!
Trombocitele scazute - daca vorbim.de perioada de chimioterapie - nu pot fi crescute prin alimentatie.
Multumesc ptr raspuns,dar nu am cancer,doar trombocitele scazute la analizele pe care le fac odata pe an. Am avut probleme cu menopauza,am pierdut mult sange .Acum e in regula. Ar putea fi motivul trombocitelor scazute? Multumesc din suflet!❤
Ce alimente imi puteti recomanda?
Mulțumesc din suflet ❤ va urez sărbători fericite si un an nou fericit ❤
Multumesc! Sarbatori linistite si dvs!
Multumesc pentru precizarile facute!
Cu drag!
Mulțumim mult pentru explicațiile excelente, pe înțelesul tuturor!
Ma bucur daca a fost pe inteles. Am tot editat materialul asta si tot mi se parea ca e cam incalcit.
Mulțumesc pentru toate materialele. Îmi sunt de mare folos. Sărbători cu bine vă doresc.
Ma bucur sa fiu de ajutor!
Apreciez enorm canalul dvs si acest material. Am pierdut pe cineva din cauza bazaconiilor si miturilor privind cancerul. Si nu ma feresc sa spun si imi asum , e vorba de " faimoasa " rețetă Tatoiu , o simpla profesoara de matematica ajunsa " specialistă " in oncologie.
Imi pare foarte rau. Din pacate, sunt intr-adevar multe idei proaste promovate si este greu sa le combati.
Fiți binecuvântată pentru sfaturile utile, mulțumesc
.
Felicitari pentru prezentare!
Multumesc!
D-na doctor, as fi interesata in aflarea mai multor detalii despre alimentatia in cancerul de sân Her pozitiv, hormoni negativ. Mulțumesc!
Gasiti aici detalii th-cam.com/video/4L6_3Z-P_N0/w-d-xo.html sau aici irinamateies.ro/alimentatia-si-cancerul-la-san/
Mulțumim mult pentru toate explicațiile. Poate ne dați mai multe detalii despre dieta lowfat în cancerul mamar. An Nou cu împliniri și sănătate!
Sigur, pun pe lista pentru materiale in noul an!
Mulțumim. Interesata de dieta in cancerul triplu negativ... lowfat de exemplu.
Bună ziua! Mulțumesc pentru toate sfaturile! Sunt interesata de toate subiectele, in special rolul zaharului
Am notat. Multumesc pentru comentariu. Despre zahar si cancer, gasiti pe larg in acest material al meu th-cam.com/video/hl3JsIjuq50/w-d-xo.htmlsi=dDwVISfjBjpuaiA0
Mulțumim!Prea științifice sunt discursurile .. vă rugăm fiți mai directă,mai pe înțelesul tuturor!
Poate va ajuta unul din multele alte materiale pe care le gasiti pe canalul meu!
Bună seara doamna doctor ! Eu am fost diagnosticata cu tumoră maligna de 3,5 cm în sînul Sting.La mamografie,la ecografie și la Biopsie.Acum aștept rezultatul și la un mic nodul sub braț.Nu știu practic ce să mănînc pentru că am 3 stenturi pe coronare.Si brînză, dulciuri,carne le am scos din alimentație.Carnea se zice că are hormoni ,brînză ,lactate zic că se depune pe arterele inimii.Mdicul de mi a pus stenturile mi a zis sa nu mă îngras pentru. că la mine grăsimea se pune doar pe abdomen unde nu ar trebui să se depună.La sîn mi au spus sigur că mă operează.Atunci ce trebuie să mănînc să nu fac rău nici la inimă dar să nu hrănesc nici cancerul.Am uitat să menționez că este scris pe rezultat și G5.Sunt cu moralul la pământ că sunt în Italia și nu înțeleg bine limba, mai ales termenii medicali .Mai e și virsta am 71 de ani😢. Dacă ați putea să îmi ziceți ceva din povestea mea vă mulțumesc din suflet!🙏
Va multumesc!
Cu drag!
Excelent expozeu și pur științific. Felicitari🎉🎉🎉❤
Multumesc!
Bună ziua!Mulțumesc frumos pt aceste informații din Germania Műnchen.
Cu drag! Ma bucur daca am fost de ajutor!
Dna Irina nutriționist, , utila profesie, dar dați explicații concrete, practice. De ex ce poate sau ce trebuie sa mănânce un bolnav de cancer indiferenț de tipul lui... Mai multeo legume fructe, carne, pâine, de carealba integrala, mâncăruri gătite și cum, băuturi....... Efort fizihuc, sala ptr mușchi..... Cu drag aștept raspunsul
Daca va uitati in canalul meu o sa vedeti ca am deja materiale separate in functie de tipul de cancer (prostata, pancreas, colon etc), in functie de tratament (chimio, radioterapie), pentru anumite probleme specifice pacientilor oncologici si inclusiv despre efort fizic. Sper sa va fie de folos.
Daca esti diagnosticat cu cancer de prostata dar inca doctorii nu s au hotarit ce tratament sa ti de a si te mai supun la biopsie sau cistoscopie ce e de facut ? Astepti sa mori in tacere,,te iei de doctori sa ti dea un tratament??? Nu mai maninci nik ,,postesti sau poti minca ce ai pofta,,cate putin din toate ca doar odata ce ai metastaza tot te duci?
Mulțumesc ❤
Cu drag!
Unul din putinii medici, discreti in ce priveste tartarea unei boli....M-ati convins de multe lucruri, care le banuiam anterior si m-ati convins sa iau o decizie , sper corecta , in ce priveste alimantarea mea ca diagnosticat cu melanoma...VA multumesc doctore !
Ma bucur daca v-am ajutat si sper sa treceti cu bine prin perioada de tratament!
Mulțumesc mult ❤
Cu drag!
Multumiri
Ca idee ptr. un material următor m-ar interesa opinia Dvs. despre legătura dintre produsele prăjite în ulei de palmier acasă/ restaurant și cancer. Vă mulțumesc!
Legat de cancer nu sunt multe date, insa legat de problemele cardio-vasculare sunt destul de multe. Dpdv cardio-vascular, uleiul de palmier nu este recomandat.
Sunt medic si recunosc, nu neaparat ca as fi misogin, ci cred ca femeile si barbatii au fiecare aptitudini diferite.Femeile inteleg mai bine gesturile, barbatii sunt mai orientati in spatiu, etc.Insa dpdv al logicii, am vazut parca prea multe doamne doctor limitate.
Prin opozitie, INSA, dvs m-ati impresionat peste masura.Sunteti de o claritate a ideilor si inteligenta incredibile.V as asculta ore in sir.
Foarte interesante inform., eu sunt interesata, de orice material cu sp.medical,multumesc infinit..
Nu luati in considerare comentariile neciviliz. , orice pădure are. uscaturi.. 💟🕊️💜🌹🌹🌹
Daca as lua in seama comentariile din online, nu as rezista sa mai fac materiale publice. 🙂
Ma bucur daca v-am fost de ajutor!
Mulțumesc mult. Despre cancerul colorectal ce puteți spune. Eu am avut o pofta nebuna de mâncare pe tratament și dacă nu mâncam proteina îmi era foarte foame. Nu tolerează colonul fructele și legumele crude.
Gasiti aici detalii th-cam.com/video/izXXkQBAcks/w-d-xo.html
Aș vrea să vă întreb ceva chiar dacă nu este în subiectul de astăzi. Din câte am înțeles celula tumorală este anaerobă. Întrebarea mea este dacă administrarea de oxigen lichid ar putea ajuta la apoptoză.
Celula tumorala produce energie in mod independent de oxigen, dar nu face asta pentru ca nu ar exista oxigen. Indiferent de prezenta sau absenta oxigenului, alege un mod de proctie de energie independent. Deci nu este necesara prezenta anaerobiozei pentru ca celula tumorala sa existe, prin urmare nici prezenta oxigenului nu deranjeaza celula tumorala.
@ Vă mulțumesc pentru răspuns. Speram ca ar putea ajuta 😪
Daca am terminat terapia cu citostatice și radio terapia, pot lua vitamkna C lipozomală ?
In principiu, puteti.
Buna ziua, miere și produse apicole sant permise in cazul unui pacient sub tratament hormonal ? Lactate si carnea ? Mulțumesc
Mereu este bine sa ne gandim mai precis - exista diferite tratamente hormonale si diferite produse apicole si ele pot avea interactiuni diferite.
Pentru lactate gasiti aici th-cam.com/video/aTn8l1Znilc/w-d-xo.htmlsi=hmDqJSLJ82Yfevf0
Buna ziua,
Ce parere aveti despre suplimente alimentere (ONCOVICAL) pentru bolnavii de cancer in tratamentul post RT si CHIMIOTERAPIE?
Multumesc anticipat
ONCONOVICAL
Eu una nu recomand. Costa mult si nu are vreun studiu in spate care sa arate ca doza X daca este luata.o anume perioada de.timp are anume rezultat.
Mulțumesc frumos,apreciez, urmăresc și urmez sfaturile și indicațiile ce ni le oferiți și împărtășiți nouă celor căzuți în capcana acestei boli crunte. Sărbători cu bine și un 2024 mai bun.
Buna ziua! O persoana cu cancer la plamani (metastaze la plamani de la melanom) poate consuma suc de noni? Este benefic, ajuta cu ceva? Bineinteles, pe langa tratamentul medicamentos (imunoterapie).
De consumat, se poate consuma. Daca ajuta la ceva, nimeni nu va poate spune sigur, pentru ca nu avem studii serioase pe oameni. Ce avem sunt studii pe celule si pe animale de laborator, ceea ce este foarte diferit fata de verificat un produs chiar pe oameni cu o boala si sa vezi daca obtii vreun rezultat.
Prin urmare, ramane la latitudinea dvs daca vreti sa-l consumati. Eu nu stiu cat costa, dar daca costa mult, nu mi pare justificat sa dati o gramada de bani pe el.
Bună ziua, pentru pacienții cu cancer pulmonar, îmi puteți da o dietă?
Vă mulțumesc.
Momentan nu am material public disponibil pentru cancerul.pulmonar. Insa pastrarea greutatii si a masei musculare sunt prioritare .
Multumim pentru sfaturile pe care ni le dati.sunt operata de 2 ani,si sincera sa fiunu am tinut nici un regim dupa ce sinul la ..au spus gata te-ai vindecat si fiind o fire mai emotiva nu am intrbat doctorul oncolog ce trbui sa nu mai maninc.si ca si cum nu am trecut prin aceasta boala maninc normal.e normal ce fac? 😮
Gasiti aici pe larg informatii legate de cancerul.la san si alimentatie th-cam.com/video/4L6_3Z-P_N0/w-d-xo.htmlsi=NYwYR89_AEeudF04
Buna ziua! Exista restrictii pentru consumul anumitor fructe mai dulci (banane, smochine, fructe coapte) in cazul unui pacient cu melanom si metastaze la plamani? Tratament - imunoterapie.
Daca pacientul nu are diaree sau alte probleme digestive, nu sunt restrictii. Adica - melanomul in sine nu reprezinta un motiv pentru care sa nu manance persoana respectiva fructe, fie ele si mai dulci. Atentie ca unele fructe (cum ar grepfrutul) poti sa interactioneze cu unele medicamente.
Noi ne gandeam ca "dulcele" hraneste celula canceroasa si de aici ingrijorarea. Zahar nu mananca, insa am crezut ca trebuie sa se fereasca si de zaharul din fructe. Referitor la grapefruit, o sa-i spun sa renunte. Multumesc din suflet pentru raspuns!
@@roxanasimion470 Daca vreti sa intelegeti mai bine discutia despre zahar, puteti asculta aici th-cam.com/video/hl3JsIjuq50/w-d-xo.html
Bună seară, știți cumva ce creme sunt bune pentru piele în timpul quimioterapie?
Depinde pentru ce. Vreti pur si simplu o crema hidratanta sau aveti o problema de piele?
@ După chimioterapiei, pielea a devenit foarte sensibilă, uscata
Buna ziua! Ce ziceți de cura lui Breuss?
Din pacate, aceasta cura nu are niciun fel de sustinere stiintifica si este contraindicata.
Deci cei care sau vindecat prin acest protocol doar li sa parut ca au fost vindecati😊
Doamna doctor sunteti de apreciat pentru cã nu toti medicii oncologi le vorbesc pacientilor despre o dietã in cancer. Prietena mea care locuieste in Timisoara si a avut cancer la sân nu i-a spus medicul sã se retinã de la unele alimente si nici sã facã vre-o dietã. Operatia a fãcut-o la Cluj dar nici acolo nu i sa vorbit despre dietã sau alimentatie.
Eu nu sunt medic oncolog. Sunt medic de familie si nutritionist. Din pacate, medicii oncologi sunt foarte ocupati si nu se pot ocupa si de partea de nutritie. Corect ar fi ca spitalele si clinicile sa aiba personal calificat care sa se ocupe de partea de nutritie.
Sărut mîna,ași dori vă rog precizări cu privire la alimentație, soția operată de carcinom pancreatic de 2 săptămîni(eliminată splina și jumătate din pancreas) nu am ajuns la oncolog .mulțumesc mult de tot.
Aici aveti detalii despre alimentatie in cancerul de pancreas th-cam.com/video/sgqQiIH2JBo/w-d-xo.html
In timp ce asteptam rezultatul de la biopsie cancerul poate avansa mai mult??nu se da nimic doar calmante de durere?? Se agraveaza mai tare boala ? Nu stim ce ar trebui sa manince ,sa bea,,,sa incercam cu prpolis sau tintura de propolis?? Va rog sa mi spuneti ce tratament este mai indicat in canceru de protata
DIn pacate, eu nu sunt oncolog, prin urmare nu va pot spune ce tratament este mai indicat. Daca trebuie sa vina rezultatul de la biopsie, nu se poate initia un tratament inainte de rezultat. Legat de alimentatie - fiind vorba de un cancer avansat (din ce ziceti dvs) este important ca domnul sa isi pastreze greutatea, pana cand vedeti ce va trebui sa faceti mai departe.
Bună dimineața!Am făcut două ecografii si mi-au spus ca am tumoare la stomac .M-au trimis la endoscopie si mi-a iesit ulcer dar pe mine stomacul nu mă doare.Ma inbalonez foarte rău si mă doare tot abdomenul.Ce mă sfătuiți?Multumesc frumos
Nu pot sa am o parere - este ceva ce trebuie sa lamuriti cu medicii dvs, in baza analizelor.
La mine e mult mai rău ,la mine la endoscopie mi-da descoperit o tumoare de 6 cm in stomac care sangereaza ,am descoperit deoarece oboseam forte repede și la analize Hemoglobina a fost 8 din 14 ,acum stau cu sabia deasupra capului așteptând rezultatul biopsiei și al CT ului .cu toți ne neglijam sănătatea și o iubim când e prea tarziu
Buna seara
Sunt diagnosticata cu cancer pancreatic gradul patru.
Doresc o consultație la cabinetul dvs.
irinamateies.ro/contact/#:~:text=Va%20rog%20s%C4%83%20folosi%C8%9Bi%20formularul,1%20or%C4%83%20este%20300%20ron.
Sărut mâinile.La un cancer de colon ce dieta ar merge sau nu?Va multumesc
Gasiti aici detalii th-cam.com/video/izXXkQBAcks/w-d-xo.html
Ce parere aveti de consumul de cafea in fasting
Mai precis dacă fac fasting și beau cafea,fără zahar,mai e valabil fasting ul?
Mulțumesc frumos!
Cu ce scop tineti postul? Pentru scaderea in greutate sau alte.motive?
Sunt în tratament cu hormonoterapie,pentru cancer de san.
Încerc sa fac fasting pentru procesul de autofagie,care cred eu ca mi este de folos. Nu știu dacă fac corect fastingul,pentru ca ultima masă o mănânc la 19.00 -20.00 seara și apoi mănânc a doua zi la 12.00.
Beau apa 5-6 pahare și o ceașcă de cafea fără zahăr.
Mulțumesc frumos!
Pentru cancerul de pancreas (cap de pancreas) operat. Puteți vă rog să ne dați ceva recomandări ?
Aici aveti link pentru materialul despre pancreas th-cam.com/video/sgqQiIH2JBo/w-d-xo.html
Va rog frumos Mia gasit un chisc de 4 cmla colecist ce este de facut si la rinichii la fel Va multumesc frumos
Cu siguranta trebuie sa mergeti sa faceti investigatii ulterioare si sa aflati despre ce este vorba.
Multumim pt explicatii! Eu va rog daca se poate sa vorbiti si despre cancerele de sanga, la alimentatie ma refer. Eu am ,, Trombocitemie esentiala,, ( trombocitele crescute). Asa cum ati ti spus, am incercat sa scot zaharul, grasimile , lactatele etc si am constatat .ca uneori scad vizibil, alteori , cresc , mai ales dupa o viroza sau in situatii de stres. Am si slabit la inceputul restrictiilor, acum ma mentin . Multumesc .
O sa incerc sa fac in noul.an si materiale despre cancerele hematologice.
Multumesc !
Ce regim alimentar recomandati operatilor de gastrectomie ?
Gasiti aici detalii th-cam.com/video/xhR8RRjS18A/w-d-xo.html
Si aici irinamateies.ro/ce-mananc-dupa-gastrectomie-sindromul-de-dumping/
Ce parere aveti d-voastra despre zeolit sau cuperca Resi
Aici gasiti pe larg parerea mea despre ciuperca Reishi irinamateies.ro/diete-si-suplimente/ganoderma-reishi/
Ce pute.ti sa imi spune.ti de cancerul la plamimi.
Mi sa gasit o tumora maligna de gradul parca 3 sau 4 si daca este bine sa ma operez.
Va rog sa nu va feri.ti si sa imi spune.ti ce pute.ti sa imi spune.ti.
Va multumesc.
Eu nu sunt medic oncolog/chirurg, sunt nutritionist. Insa nici daca as fi fost oncolog sau chirurg, nu as fi putut sa-mi dau cu parerea. Trebuie sa vorbiti cu un medic care sa se uite la tot dosarul dvs, ca sa inteleaga situatia in ansamblu, sa vada beneficii si deservicii.
@
Vs multumesc ptr raspuns.
Bună seara pentru pacienții cu cancer pulmonar nu aveți nimic?
Imi pare rau, deocamdata nu am.reusit sa fac si materialul.pentru cancerul bronhopulmonar.
La eliminarea de tiroida ar trebuii sa fi atenta la ce sa mănânci?
Mulțumesc!
Daca nu mai aveti tiroida, aveti nevoie de medicament de substitutie hormonala. Unele alimente pot influenta absorbtia Euthyroxului si acestea trebuie mancate la distanta de ora la care se ia medicamentul.
V-aș ruga ca din ,,sutele de boli ce intră sub umbrela denumirii de cancer,, ,să enumerați 3-4 boli ce se află sub acestă umbrelă ptr. a înțelege mai bine expresia a Dvs. Vă mulțumesc!
Sigur.Ca exemple - Cancerul de san este foarte diferit de un limfom care este foarte diferit de o tumora hepatica. Insa chiar si cancerul de san poate fi impartit in mai multe boli cu tratamente si prognostic diferite - de exemplu cancerul de san cu receptori hormonali pozitivi si HER pozitiv este diferit fata de cancerul de san triplu negativ.
Deci o tumora o sa fie descrisa in functie de - localizare (unde este), de dimensiune (cat de mare este), ce tip ce celule sunt (carcinom, adenocarcinom, sarcom etc), daca implica si ganglioni, daca sunt metastaze, daca este o tumora cu receptori hormonali, daca exista modificari genetice etc. Toate aceste detalii modica tratamentul si prognosticul bolii.
Oare acum are sens ce am vrut sa spun?
@,am înțeles.Există din ce am citit remisie completă în cancer fără un aport medical special în aceasta. Există o explicație alimentară în aceasta ? Vă mulțumesc!
@@fararuzia.3115 Da, exista mai multe cazuri de remisie spontana - adica fie disparitia bolii in lipsa tratamentului sau cu un tratament de la care nu speram un raspuns asa de bun. Aceste cazuri s-au intamplat mai des la anumite forme de cancere (de exemplu melanom, limfom). Exista teorii despre motivul remisiilor spontane, dar momentan nu este clar de ce se intampla.
Una din teoriile mai cunoscute este cea a aparitiei unei infectii concomitente cu cancerul care declanseaza o reactie imunitara care determina disparitia cancerului. In baza acestei teorii au si fost descoperite unele forme de tratament al unor forme de cancer - de exemplu tratamentul unei forme de cancerul de vezica urinara cu bacillul Calmette-Guérin (cel din vaccinul anti tuberculoza).
Nu exista vreo teorie alimentara legata de remisiile spontane, cel putin pana acum.
Am cancer pulmonar stadiul 4 sub tratament. Fac post intermitent fără supraveghere și folosesc cât pot de rar carbohidrati insulinici.
Ma tot documentez dacă fac bine sau rău.
Oare cum as putea sa ma vedeți?
Bună ziua! Deoarece ați spus ca dacă avem idei putem scrie aș vrea ca să scriu ca am înțeles din alte prezentări ale altor medici ca soia strangulează vasele de sânge care alimentează celula cancerigenă și astfel ea va muri deci cine consumă soia nu va face cancer. Bineînțeles pe lângă consumul regulat de soia trebuie să nu consumăm produse alimentare de origine animală și bineînțeles zahăr,făină albă și sare in exces. Pe mine m-a convins. Dacă doriți să faceți un material despre consumul de soia,vă mulțumesc!
Am 2 materiale despre soia - unul scurt cand s-a facut update ghidurile legate de soia si cancer - aici th-cam.com/users/shortsiR8XgXpr4As?feature=share
Si un material mai lung despre soia si cancerul de san th-cam.com/video/UXRi5h5tCOs/w-d-xo.html
Per total, consumul de soia este intr-adevar benefic, in contextul unui stil de alimentatie echilibrat.
@ Vă mulțumesc! Le voi viziona!
@ M-a fascinat imaginea de strangulare a vaselor de sânge ce alimentează celula cancerigenă urmată de moartea ei,de către soia!
S-a luat premiu Nobel pentru descoperirea efectului de autoreparare autofagie a celulelor, doar in post. Aceasta informatie ar trebui sa dea de gandit si sa se inceapa cercetari. Cei care au tinut post mai lung au obs ca tumoarea scade sau dispare. Stiu ca e greu sa se spuna asta, e o intreaga mafie care reactioneaza... Dar trebuie aflat despre atatea cazuri vindecate si cum. S a descoperit ca postul induce ficatului sa creeze un factor care da ordin sa se repare toate celulele. Are un nume acel factor observabil la analize! Daca se mananca apare alt factor care da ordin sa se asimileze nu sa se repare. In acel proces de reparare intra si detectarea celulelor maligne care nu sunt observate in mod normal. Doar in acea stare sistemul imunitar are capacitatea de a detecta si distruge orice corp strain. Multi se vindeca in acest fel si demonstratia o da stiinta actuala.
Deosebit.... ceva dovezi pentru aceasta poveste?
Premiul Nobel nu este de ajuns? Fereasca sfantul de asemenea medici nutritionisti. Praf si pulbere.
Geneza 1:29
Doamna doctor, VA apreciez mult. Aveti un sfat pt mine cu tumora vezicala infiltrata? Fac chimio di radiotetapie. Dr oncologa imi zice sa evita prajeli si sfumatura. ATAT! In rest orice, in cantitati mici si des. Va multimrsc❤!
Din pacate, fara sa stiu detaliile cazului dvs nu pot sa imi.dau cu parerea. Va tin pumnii sa treceti.cu bine prin perioada de tratament.
Daca ti post si iti iei glicemia cu un glucometruoare nu mai exista glucoza in singe ca sa infometam cancerul.?Nu. Glicemia e mentinuta constant in singe prin gluconeogeneza. Deci ideia teoria ca infometezi cancerul cu dieta keto e absurd deoarece glucoza exista in singe tot timpul. Daca ai putin mai multa glucoza e hipoglicemie daca ai mai putina e hipoglicemie. Deci indiferent ce faci glicemia e constanta glucoza exista si cancerul se hraneste in continuare cu glucoza. Exista tratamente alternative foarte eficiente dar infometatrea cancerului de glucoza pica.
Bagati mâncarea robului și ceai verde
incercati sa miscati miinile cit mai putin...de fapt,putem urmari doar audio !
🙂 O sa incerc!
6
Am avut tumoare la vezica, operata in 2018 . Anul acesta in urma analizei am avut val vit. B12 166. Am luat i luna si Dr de familie mi- a zis sa nu mai iau, iar medicu oncolog mi-a zis ca nu este necesar sa mai iau. Citind care sunt efecele( ma îngrijorează cele neurologice) nu știu ce sa fac.
Refaceti analiza de vitamina B12 si faceti si analiza de acid metil malonic, asa cum am explicat in material. Daca ele arata deficit, atunci are sens suplimentarea, pana se ajunge la valoare normala.
Mulțumesc.
Păcat că nu s-a adus în discuție nimic și despre cancerul pulmonar la cât de atotcuprinzătoare este marea grupă de risc a fumătorilor înrăiți. Fumez de-o jumătate de secol și mă aștept ca din clipă în clipă să apară și scadența plății cu vârf și îndesat a acestui mare păcat...(!)
Daca pana acum sunteti bine, puteti incerca sa reduceti partea cu fumatul. Stiu ca este greu, dar nu este imposibil.
Nuc red că stau prea rău, dar nici bine nu prea am cum să fiu...(!) Cât privește acel minim de voință necesar în limitarea dependenței, este cam puțin probabil să-l pot afla în lipsa unei motivații destul de mobilizatoare care să mă determine să iau o decizie în acest sens, cu atât mai mult cu cât sufăr și de depresie cam tot de-atâta vreme, cu numeroase alte tentative suicidare și alte tipuri de comportament autodistructiv. Și de parcă toate acestea n-ar fi fost îndeajuns, mai sunt și-o tipologie păguboasă de scorpion extremist care preferă totul sau nimic și ca atare, ori fumez, ori nu fumez deloc!😆Îmi cer scuze că v-am răpit timpul, dar așa se mai întâmplă atunci când o persoană singură nu are cu cine socializa mai ales că în urmă cu vreo două luni de zile am renunțat la restul platformelor de socializare dat fiind faptul că în compulsivitatea mea obsesivă ajunsesem exclusiv prizonierul lor.
"Mea culpa"...(!)
FARA ZAHAR !!!CANCERULUI AI PLACE ZAHAR.
Oare ati incercat sa ascultati materialul?
Are mult sens ce spuneti. Totusi nu mi-am putut explica este de ce tratamentele experimentale ale dr Gerson functionau uneori? Acelea cu sucuri de fructe si apoi a adaugat si clismele cu cafea. Nu la toti, dar la unii mergea si erau stadii avansate. In ziua de azi au mai incercat si altii si nu merge
Problema cu terapia Gerson este ca nu exista nicio dovada stiintifica ca ar fi functionat vreodata. Ca sa arati ca un tratament functioneaza este un standard legat de cum.se face un studiu. Daca cei de la.clinicile Gerson ar fi avut un interes sa fie onesti, ar fi facut un studiu, dar nu au facut. Deci explicatia e simpla - avand in vedere ca nu au fost urmariti in niciun mod corect pacientii, habar nu avem ce rezultate au obtinut.
Doamne da mi rabdare! ! ! Doamne da mi rabdare🙏,,Ottowarburb,,Ph! Termeni, termeni, stiintã!!! Ca in engleza, ketotralala.
Pe scurt, pe scurt! PE SCURT!
MÃSURÃ IN TOATE!!!!!!!!!!
Restul, pentru profani, e bla blaaaa
Este absolut in regula sa nu va intereseze detaliile. Insa ati putea lua in considerare ca materialul nu este facut pentru persoanele neinteresate in informatii suplimentare.
Vorbești mult și nu spui nimic...ești insignifiantã comparativ cu Dr.Cãlin Mãrginean !!!
Mica problema cu Calin Margineanu, daca ne referin la acelasi personaj, e ca vorbeste numai prostii.
EL ESTE ONCOLOG, nu și d-voastră. Nu aveți dovezi la ce susțineți! El a vindecat pacienți în metastază@
@@g.e.5126 Este foarte usor sa cititi chiar pe blogul personal al dr Marginean ca este medic de medicina muncii, nu oncolog drcalinmarginean.blogspot.com/p/despre-noi.html
Prin urmare, cu siguranta nu a vindecat pacienti oncologici.
@ Dar și chirurg oncolog. Informați vă mai bine! Evident că nu i-ați urmărit materialele despre cancer.
Le găsiți pe YT nu pe blog.
@ th-cam.com/video/3l_4YE_YRbE/w-d-xo.htmlsi=au5Kv5QAx-Xv40Fi
Da. NU-I DATI FIER.
Nu ati ascultat materialul, nu-i asa?
Post si rugaciune
Mulțumesc mult.❤
Cu drag!