ฝัง
- เผยแพร่เมื่อ 13 มิ.ย. 2024
- #brasov,,#sași,#maghiari,#unguri,#greci,#schei,,#aromani,,,#trocari,#incendiubrașov,#romani,#vlahi,1689
În 1689, austriecii au dat foc Brașovului INCENDIIND inclusiv Biserica sașilor, care de atunci poartă urmele incendiului și numele de Biserica Neagră. Orga bisericii și clopotele s-au topit și ele în marele incendiu provocat de austrieci în 1689.
Majoritatea documentelor de arhivă au fost arse, biblioteca fondată de Johannes Honterus și alte 13 biblioteci private au fost distruse. Jafurile și torturile săvârșite de armata austriacă au continuat zile în șir mai ales asupra Brașovului vechi, murind peste 300 de oameni.
Toate astea s-au datorat faptului că Brașovul nu a mai putut suporta birul greu și alte pretenții financiare inacceptabile, impuse de austrieci la 1688.
Evoluția faptelor.
În anul 1687, după victoriile obținute în lupta cu otomanii, trupele conduse de Carol de Lorena au dorit să ierneze în Transilvania, lucru pe care, principele Mihai I Apafi a încercat să-l evite.
Curtea Imperială de la Viena l-a trimis pe generalul Antonio Caraffa în Transilvania ca înalt comisar militar, cu mandatul de a lua măsurile „pe care le consideră în interesul împăratului.
Caraffa a exercitat presiuni asupra demnitarilor astfel că Transilvania se reîntoarce sub coroana Ungariei, renunțând la suzeranitatea otomană, plasându-se sub protecția împăratului Leopold și a succesorilor săi.
Brașovul se opune să plătească austriecilor taxele enorme plus cedarea unor cetăți deși trupele austriece erau în jurul cetății.
La 9 mai 1688, după ce generalul Caraffa a preluat comanda armatei în Transilvania, el obligă principele și dieta Transilvaniei să iscălească un nou tratat, în care recunoşteau suveranitatea împăratului Leopold şi se obligau să predea mai multe oraşe, printre care, se numără şi Braşovul.
Zvonul predării oraşului răspîndindu-se în rândurile populaţiei și o mulţime de oameni se adună înaintea clădirii sfatului şi după ce aflară hotărârea, începu revolta. Mulţimea înfuriată se înarmă şi se grăbi spre cetăţuie şi spre turnurile oraşului, pentru a le
apăra. La 14 mai, comandantul cetăţuii, fu silit să predea şi el cetăţuia, astfel că întreaga apărare a oraşului se afla în mâinile răsculaţilor. Aceştia, nemairecunoscând vechea conducere a oraşului, au ales una nouă, punând drept comandant pe aurarul Kaspar Kreisch.
In ziua de 22 mai, armata imperială formată din trei regimente de călăreţi şi două regimente de infanterie sub comanda generalului Veterani, trece Pădurea Perşanilor şi intră în Ţara Bârsei, la Feldioara
Veterani, înainte de a începe un nou atac a cerut pentru ultima dată predarea cetății. La această somaţie, aurarul Kaspar Kreisch însoțit de alți răsculați ar fi ieşit din cetate, încheind un armistiţiu pentru 2 ore. lntorcându-se în cetate, confrații săi refuză capitularea și doresc să continue să apere cetatea. Cu toate acestea , cetatea n-a făcut față atacurilor și s-a predat fără condiții.
Consecințele capitulării.
În oraș austriecii au pus o garnizoană de 11 companii formate din soldaţi imperialii care au fost încartiruiţi cu forţa în casele cetăţenilor. Oraşul răsuna de nelegiuirile şi actele lor de violență, de înjurăturile, blesteme, furturile fiind la ordinea zilei.
În aceste împrejurări a avut loc procesul conducătorilor răscoalei, între 13 şi 17 septembrie 1689 care s-a judecat în fața senatului în prezenta a trei nobili maghiari, reprezentați ai principelui, şi a doi senatori din Sibiu.
Senatul oraşului se pronunţă pentru condamnarea acuzaţilor la moarte prin frânghierea pe roată şi tragerea în ţeapă.
Intervin însă consilierii principelui și schimbă sentința în moarte prin decapitare.
Populația, asistă îngrozită în piața Brașovului la executarea celor cinci coordonatori ai revoltei: Steiner în a cărui locuință aveau loc întrunirile, aurarul Kreisch, Beer starostele breslei cizmarilor, Gaitzer și Lang, care a avut loc în 19 septembrie .
Condamnaţii au fost conduşi la locul de execuţie de preoţi şi de elevii care cântau cântece funebre. Înaintea executării fiecare condamnat s-a adresat pentru ultima dată mulțimii. Peste întreaga Piață s-a lăsat o liniște de mormânt. Cea mai mare indignare a produs-o decapitarea lui Ștainer un pălărier care avea 80 de ani, în momentul în care capul acestuia, retezat de corp a căzut la pământ , s-a rostogolit până s-a așezat drept pe gât cu fața spre clădirea Sfatului, semn că sentința a fost nedreaptă.
După execuție, capetele condamnaților au fost înfipte în sulițe, cel al lui Steiner fiind plasat la locul execuției. Capetele celorlalți au fost amplasate în diverse colțuri ale cetății unde au rămas ca exemplu înfricoșător până în 1718, adică încă 29 de ani.
În 1689, austriecii au dat foc Brașovului trăgând cu tunurile cu bile incendiare dinspre Turnul Alb, spre Biserica Neagră și spre alte case din centrul Brașovului. Ardea inclusiv Biserica sașilor, care de atunci poartă urmele incendiului și numele de Biserica Neagră. Orga bisericii și clopotele s-au topit și ele în marele incendiu provocat de austrieci în 1689.
Majoritatea documentelor de arhivă au fost arse, biblioteca fondată de Johannes Honterus și alte 13 biblioteci private au fost distruse. Jafurile și torturile săvârșite de armata austriacă au continuat zile în șir mai ales asupra Brașovului vechi, murind peste 300 de oameni.
Toate astea s-au datorat faptului că Brașovul nu a acceptat birul și alte pretenții financiare insuportabile impuse de austrieci la 1688.
Martorii citaţi de cronicile vechi ar fi văzut proiectile incendiare trase înspre casele din centrul Braşovului, mai precis înspre Biserica Neagră, trase dinspre Turnul Alb.
Incendiul a izbucnit la orele după-amiezii în porțiunile inferioare ale străzii Castelului de astăzi și străzii Nicolae Bălcescu de astăzi și s-a extins spre nord și a ajuns chiar și la clădiri izolate, precum primăria.
Evoluția faptelor.
În anul 1687, după victoriile obținute în lupta cu otomanii, trupele conduse de Carol de Lorena au dorit să ierneze în Transilvania, lucru pe care, principele Mihai I Apafi a încercat să-l evite.
Curtea Imperială de la Viena l-a trimis pe generalul Antonio Caraffa în Transilvania ca înalt comisar militar, cu mandatul de a lua măsurile „pe care le consideră în interesul împăratului.
Caraffa a exercitat presiuni asupra demnitarilor astfel că Transilvania se reîntoarce sub coroana Ungariei, renunțând la suzeranitatea otomană, plasându-se sub protecția împăratului Leopold și a succesorilor săi.
Brașovul se opune să plătească austriecilor taxele enorme plus cedarea unor cetăți deși trupele austriece erau în jurul cetății.
La 9 mai 1688, după ce generalul Caraffa a preluat comanda armatei în Transilvania, el obligă principele și dieta Transilvaniei să iscălească un nou tratat, în care recunoşteau suveranitatea împăratului Leopold şi se obligau să predea mai multe oraşe, printre care, se numără şi Braşovul.
Zvonul predării oraşului răspîndindu-se în rândurile populaţiei și o mulţime de oameni se adună înaintea clădirii sfatului şi după ce aflară hotărârea, începu revolta. Mulţimea înfuriată se înarmă şi se grăbi spre cetăţuie şi spre turnurile oraşului, pentru a le
apăra. La 14 mai, comandantul cetăţuii, fu silit să predea şi el cetăţuia, astfel că întreaga apărare a oraşului se afla în mâinile răsculaţilor. Aceştia, nemairecunoscând vechea conducere a oraşului, au ales una nouă, punând drept comandant pe aurarul Kaspar Kreisch.
In ziua de 22 mai, armata imperială formată din trei regimente de călăreţi şi două regimente de infanterie sub comanda generalului Veterani, trece Pădurea Perşanilor şi intră în Ţara Bârsei, la Feldioara
In 25 mai, Veterani trece de şanţul de pe Dealul Melcilor, pentru ca în ziua următoare zi să înceapă încercuirea , trimițând câte un regiment de călăreţi să înainteze spre oraş prin Braşovul vechi, prin Blumăna şi prin Poiana Braşovului, pentru ca răzvrătiţii să nu scape. Veterani însuşi înainta cu infanteria spre porţile oraşului, unde îşi aşeză tunurile.
Veterani, înainte de a începe un nou atac a cerut pentru ultima dată predarea cetății. La această somaţie, aurarul Kaspar Kreisch însoțit de alți răsculați ar fi ieşit din cetate, încheind un armistiţiu pentru 2 ore. lntorcându-se în cetate, confrații săi refuză capitularea și doresc să continue să apere cetatea. Cu toate acestea , cetatea n-a făcut față atacurilor și s-a predat fără condiții.
Consecințele capitulării.
În oraș austriecii au pus o garnizoană de 11 companii formate din soldaţi imperialii care au fost încartiruiţi cu forţa în casele cetăţenilor. Oraşul răsuna de nelegiuirile şi actele lor de violență, de înjurăturile, blesteme, furturile fiind la ordinea zilei. Oamenii de rând erau amenințați în permanență că vor fi împușcați.
În aceste împrejurări a avut loc procesul conducătorilor răscoalei, între 13 şi 17 septembrie 1689 care s-a judecat în fața senatului în prezenta a trei nobili maghiari, reprezentați ai principelui, şi a
doi senatori din Sibiu, reprezentanţi ai universităţii săseşti. Actele procesului nu s-au păstrat: ne-a rămas numai sentinţa de condamnare, după cum afirmă Maja Philippi .
Senatul oraşului se pronunţă pentru condamnarea acuzaţilor la moarte prin frânghierea pe roată şi tragerea în ţeapă.
Intervin însă consilierii principelui și schimbă sentința în moarte prin decapitare.
Populația, asistă îngrozită în piața Brașovului la executarea celor cinci coordonatori ai revoltei: Steiner în a cărui locuință aveau loc întrunirile, aurarul Kreisch, Beer starostele breslei cizmarilor, Gaitzer și Lang, care a avut loc în 19 septembrie .
Condamnaţii au fost conduşi la locul de execuţie de preoţi şi de elevii care cântau cântece funebre. Înaintea executării fiecare condamnat s-a adresat pentru ultima dată mulțimii. Peste întreaga Piață s-a lăsat o liniște de mormânt. Cea mai mare indignare a produs-o decapitarea lui Ștainer un pălărier care avea 80 de ani, în momentul în care capul acestuia, retezat de corp a căzut la pământ , s-a rostogolit până s-a așezat drept pe gât cu fața spre clădirea Sfatului, semn că sentința a fost nedreaptă.
După execuție, capetele condamnaților au fost înfipte în sulițe, cel al lui Steiner fiind plasat la locul execuției. Capetele celorlalți au fost amplasate în diverse colțuri ale cetății unde au rămas ca exemplu înfricoșător până în 1718, adică încă 29 de ani.