Da ,asa este parinte costache,va multumim ca auzim acest adevar si din gura fratiei voastre,Domnul Dumnezeu sa va binecuvanteze ,cu darul Duhului Sfânt,pt protejarea d voastra ,Amin
Frate Mihai Costache, M-am bucurat mult sa ascult cuvintele frației tale din aceste ultime înregistrări pe care le-ai facut. Din nefericire exista creștini care s-au obișnuit cu o abordare superficială a lucrurilor, iar atunci cand cineva ridica o problemă fundamentală de credință, pentru ca nu-si cunosc credința ortodoxă, si nu sunt ancorati în învățăturile Sfinților Părinți, ajung sa denigreze pe oricine nu se mai supune "orbeste" conducătorilor vremelnici din structurile aparatului bisericesc indiferent de ce mai spun si fac aceștia. Asa cum frăția ta ai spus, Biserica nu este alcătuită doar din clerul slujitor la Sfintele Altare, ci cuprinde întregul popor drept credincios, fiind trupul lui Hristos si aflandu-se acolo unde se afla Adevărul, iar daca anumiți preoți, ieromonahi, episcopi, ajung sa nu mai propovaduiasca Adevărul si prin asta nu mai împlinesc poruncile lui Hristos, atunci ei înșiși s-au auto-exclus prin această atitudine din Biserica cea adevărată, iar noi cei care am inteles si vrem sa traim nealterat Adevărul de credință ar trebui sa ne delimitam de acești propovaduitori ai ereziei, asa după cum ne învață toți Sfinții Părinți, ca sa nu intinam Adevărul cu erezia si sa nu fim in pericol ca noi insine sa ne intinam de aceste învățături eretice. Este trist sa constatam ca azi, la peste 5 ani de la pecetluirea ereziei ecumenismului prin sinodul talharesc din Creta, sunt atât de puțini oameni si in special preoți și episcopi, care au curajul osandirii în mod public a acestei erezii si astfel mii, zeci de mii de suflete, milioane chiar, ajung sa trăiască în această amăgire a diavolului fără măcar sa realizeze acestea, toate acestea fiind posibile cu complicitatea clerului, care desi Hristos ne spune clar, nu vrea să înțeleagă că nu poate să slujească la doi stăpâni, si lui Dumnezeu și lui mamona. Și cu toate acestea Dumnezeu, ca un iubitor de oameni, lasa inca sa se sălășluiasca Harul Său la Sfintele Taine săvârșite de aceștia pentru poporul drept credincios, dar oare cat va mai îngădui aceasta si va trimite inca Harul Duhului Sfânt daca nu vede pocainta si îndreptare din partea noastră? Domnul nu este numai bunătate dar este si dreptate si nu se va lăsa batjocorit la nesfârșit prin această complicitate si schizofrenie la care asistăm... Domnul sa-ti dea putere, înțelepciune, îndrăzneală în mărturisirea Adevărului pana la caoat, si sa ajute pe cat mai mulți oameni sa ne vedem cu toții la rai.
Doamne,Doamne miluiește-ne.Ce fac unii ,ce zic alții.Lasati Athonitii în pace ca Maica Domnului e acolo.De acolo au ieșit cei mai mari sfinti din a căror învățături ne folosim.Sant lucruri îngăduite de Dumnezeu care trebuie sa se întâmple.Asta nu înseamnă că trebuie să tăcem sau sa fim de partea lor.
Nu vă adunați comori pe pământ, unde molia și rugina le strică și unde furii le sapă și le fură. Ci adunați-va comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă și nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta. (Matei 6. 19-20-21)
Credeam ca nu mai eu sunt de părerea asta. Mie îmi place Mânăstirea SF Sava Cel Sfințit și Mănăstirea Sf Gheorghe Hozevitul acolo se țin rânduialile Sfinților Părinți trăiesc în sărăcie
Parinte ai dreptate,a fost un frate de al meu in atos si eu iam spus ca aveam atos in România parca am stiut vazind pe TH-cam imagini cu atosu.si cind sa intors mia comfirmat ...nu a avut cu cine sa vorbească un cuvint pentru suflet cică se dau cam mari,sa dezamăgit, sincer eu personal in Bucovina sau frasinei in muntii Bublei la vilcea gasesti adevaratii atoniti .traind mintuirea e in simplitetea marelui duhovnic parintele cleopa,coliba lui e rai nu condiții ca la oraș, frate si cind îl vezi gras si staret,Dracu la adus in manastire sa sminteasca pe cei ce cu lacrimi tinjesc in amintirea a tot ce a patimit mântuitorul
Măi Pîțule, faci afirmații gratuite și lipsite de orice cunoaștere! Păi dacă prietenul tău s-a dus să vadă peisaje și să stea și el la o mică bârfă, cu,, localnicii " la o glumiță, la palavre ca prin sat sau prin zonele din Vîlcea cum zici tu, nu a nimerit locul! Pt un grătar cu mici și bere a făcut prea mult drum și nici nu a găsit, decât un stareț gras... Acolo nimeni nu are timp de pierdut, de palavre, mulți sunt într-o ascultare care are canonul tăcerii! Te asigur eu că,, grasul acela, starețul, are post și asceză cât nici nu îți poți închipui tu și prietenul tău! Este o Învățătură în Cartea Sfântă, și care se citește și în biserică după terminarea Sfintei Liturghii, care spune că tinerii hrăniți cu semințe, arătau mai bine și erau mai frumoși decât cei hrăniți cu multe și bogate roade! În Sfântul Munte te duci pt rugăciune să îți hrănești sufletul, nu să îți dezmierzi privirea și să îți odihnești trupul în căutare de plăceri! La MOL, la cârciumă, la mare și la munte, găsești ce a căutat pretenarul tău acolo, în Sfântul Munte și nu a găsit, a venit dezamăgit...
@@vasilepitu5161 Doamne, ce mi-e dat să văd și să aud...! Dacă ar citi comentariul tău un ateu, sau cei ce conduc lumea azi, demonizații, tu ai fi un exemplu zdrobitor de incultură din toate punctele de vedere, pe care aceștia l-ar folosi pt a ne cataloga pe toți creștinii ortodocși ca înapoiați din toate punctele de vedere, medievali, inculți, exponenți ai modelului,, Așa nu! "! Auzi, oameni zburători, cu aripi, isihaștri, corect spus este isihast, la singular, si starețul burtos dat afară din monahism că e gras! Pt binele tuturor, abține-te de de la a scrie sau a expune păreri /convingeri până nu te pui la punct cu Învățături creștin ortodoxe cum trebuie, nu cum crezi tu! Nu în ultimul rând cu Limba Română! Mai greșește omul, dar nici chiar așa...
@@vasilepitu5161 Analfabetul și incultul din tine, s-au dezlănțuit! Din conținutul textului scris de tine, din logica și capacitatea ta, cred că primul tău pas ar fi să lucrezi cu tine, să te pui cu burta pe carte, să citești, să te cultivi, dar de la un nivel primar, începe cu Limba Română pt a putea să te exprimi corect încât ceilalți să înțeleagă mesajul tău, apoi citește, cultivă-te, că nu doare! Lasă cuvintele mari, nu sunt de tine în stadiul în care ești acum... Și încă ceva, pune mâna și pe muncă, lasă plimbările prin munți, pe la oameni cu aripi de foc! La ce amețeală este în capul tău, plâng sfinții aceia văzându-se!
@@ilovethetruth2130 ce cuvinte nu intelegi mă ?că Românește am scris tu esti prostu fudul dupa cum vad.. ce dracu esti asa țăran sau cauti sa ma enervezi,,si daca mai lipsește vreo litera asta nu inseamna ca nu am fost la școală. Așa dă alfabetu ăsta automat si nu mai verific .las-o balta daca erai educat nu cautai sa faci pe deșteptul,,
Chiar si parintele Savatie Bastovoi spunea odata ca il judeca lumea ca are telefon scump, dar spunea dansul, nimeni nu stie ca l-a primit de la un prieten care l-a vazut ca se chinuia sa raspunda la un telefon vechi cu taste, cu jumatate din taste blocate! Lumea vede si judeca imediat... Mare pacat sa judecam asa cu ușurință. Oare nu-i vede Dumnezeu inaintea noastra? Parintilor din Sfantul Munte, oare nu le este numarat si firele parului din cap? Inca o data; iertare! Doamne ajută!
Doamne ajută! Frate Mihai, acei calugari ce vina au daca merg la ei persoane cu sute de mii de euro donatie???? Uita-te la Gigi Becali cate manastiri a ctitorit in tara, cate zeci si sute de mii de euro a donat pentru Sfantul Munte Athos, ba chiar si in Africa a devenit ctitor de Biserici. Iertare si Doamne ajuta!
Ii greu sa suporti adevarul, cand iti dai seama cat de mult ai fost inselat! Sa spunem adevarul Adevarat, au arhiereii si preotii nostrii continuitate apostolica? Ei nu s-au abatut de la Ortodoxie, ci pur si simplu nu sunt hirotonisiti cu Harul Duhului Sfant, fiind dati anatemei.
Bai frate, pana acum erai un baiat simpatic care citea din carti, si te apreciam pentru ravna pe care o aveai. Acum vad ca a crescut parerea si perspectiva in tine si esti aparator al Ortodoxiei. Nu-i rau. Ai argumente scripturistice? Filocalice? Esti doctorand in teologie si poti pune in legatura un fragment din Predanie cu un eveniment actual sau idee? Perfect, atunci ai fi mai aproape, dar poate ca nici atunci nu ai fi in duh si ai bate campii. Partea proasta e ca acum bati campii foarte rau, de unul singur. Te rog revino-ti. Te apuci tu sa critici Sfantul Munte? Faci tu sute de liturghii pe zi ca acolo? Tii tu pravile imense? Nu te supara pe mine. Dar deja sunteti multi si faceti mult rau fara sa va dati seama. Duhul asta de dezbinare, de vai valeu Satana, de falsa marturisire si de smintire a celorlalti trebuie ocolit cu orice pret. Ai facut mult bine pana acum, inclusiv mie cu unele fragmente pe care le-ai postat. Dar nu te apuca acum sa-ti pierzi plata facand pe-a formatorul de opinie, si intrand intr-un curent care el insusi e de factura antihristica. Diavolul striga diavolul. Si voi muscati..
Bine spus, vis-a-vis de acuzațiile aduse viețuitorilor din Sfântul Munte, generalizând și judecând după mintea lui, locul Sfânt unde Maica Domnului este protectoare a acelei zone în totalitate! Nu face altceva decât, ori din prostie ori din rea intenție, să fie ca toți ceilalți dușmani ai ortodoxiei, îndemnând la dezbinare! Trebuie discernământ și cerut părerea unui părinte duhovnic îmbunătățit, apoi expusă ferm și urmată fără echivoc! Altfel Costache face mult rău! Trebuie condamnată Erezia, ecumenismul, dar avut grijă ca în bancul acela, când o mamă năucă face baie copilului, și la final, aruncă copilul și păstrează lăturile!
@@zapic329 Dacă spui frații mei, atunci vezi ce face ,,monahul Ciprian"! Slujește celui ce dezbină! Ești frate cu el sau cu noi, cei ce ținem la credința noastră, creștin ortodoxă, la valorile ei, la ,,Piatra din Vârful Unghiului, pe care ziditorii nu au cunoscut-o! " Vezi că a mai fost un Ciprian, tot lucrător al diavolului ca și Ciprian ăsta al tău, dar ăla a schimbat pt totdeauna stăpânul, și acum este Sfântul Ciprian! Dacă nu ști viața Sfântului Ciprian, citește-o și învață și pe fratele tău, Ciprian, să-și schimbe stăpânul! Acum este slujitorul diavolului!
@@tudoramr8432 Unde este monah acest individ? După ce ii iese din gură, e ,,lucrător" în altă parte! Mai e cucoana Adela (b)z ca musca în lapte, care Îndeamnă,, frații " să-și vadă de păcatele lor! Câtă mârșăvie poate aduce mamona! (banul)
Hristos în mijlocul nostru Amin. Doamne ajută mântuire întru Hristos Dumnezeu tuturor
Da ,asa este parinte costache,va multumim ca auzim acest adevar si din gura fratiei voastre,Domnul Dumnezeu sa va binecuvanteze ,cu darul Duhului Sfânt,pt protejarea d voastra ,Amin
Frate Mihai Costache,
M-am bucurat mult sa ascult cuvintele frației tale din aceste ultime înregistrări pe care le-ai facut. Din nefericire exista creștini care s-au obișnuit cu o abordare superficială a lucrurilor, iar atunci cand cineva ridica o problemă fundamentală de credință, pentru ca nu-si cunosc credința ortodoxă, si nu sunt ancorati în învățăturile Sfinților Părinți, ajung sa denigreze pe oricine nu se mai supune "orbeste" conducătorilor vremelnici din structurile aparatului bisericesc indiferent de ce mai spun si fac aceștia. Asa cum frăția ta ai spus, Biserica nu este alcătuită doar din clerul slujitor la Sfintele Altare, ci cuprinde întregul popor drept credincios, fiind trupul lui Hristos si aflandu-se acolo unde se afla Adevărul, iar daca anumiți preoți, ieromonahi, episcopi, ajung sa nu mai propovaduiasca Adevărul si prin asta nu mai împlinesc poruncile lui Hristos, atunci ei înșiși s-au auto-exclus prin această atitudine din Biserica cea adevărată, iar noi cei care am inteles si vrem sa traim nealterat Adevărul de credință ar trebui sa ne delimitam de acești propovaduitori ai ereziei, asa după cum ne învață toți Sfinții Părinți, ca sa nu intinam Adevărul cu erezia si sa nu fim in pericol ca noi insine sa ne intinam de aceste învățături eretice. Este trist sa constatam ca azi, la peste 5 ani de la pecetluirea ereziei ecumenismului prin sinodul talharesc din Creta, sunt atât de puțini oameni si in special preoți și episcopi, care au curajul osandirii în mod public a acestei erezii si astfel mii, zeci de mii de suflete, milioane chiar, ajung sa trăiască în această amăgire a diavolului fără măcar sa realizeze acestea, toate acestea fiind posibile cu complicitatea clerului, care desi Hristos ne spune clar, nu vrea să înțeleagă că nu poate să slujească la doi stăpâni, si lui Dumnezeu și lui mamona.
Și cu toate acestea Dumnezeu, ca un iubitor de oameni, lasa inca sa se sălășluiasca Harul Său la Sfintele Taine săvârșite de aceștia pentru poporul drept credincios, dar oare cat va mai îngădui aceasta si va trimite inca Harul Duhului Sfânt daca nu vede pocainta si îndreptare din partea noastră? Domnul nu este numai bunătate dar este si dreptate si nu se va lăsa batjocorit la nesfârșit prin această complicitate si schizofrenie la care asistăm...
Domnul sa-ti dea putere, înțelepciune, îndrăzneală în mărturisirea Adevărului pana la caoat, si sa ajute pe cat mai mulți oameni sa ne vedem cu toții la rai.
Doamne ajuta!
Sărut mana, parinte!
Bunul Dumnezeu sa va mantuiasca!
Bogații au sărăcit, și au flămânzit.
Iar cei ce îl caută pe Domnul; nu se vor lipsi de tot Binele;
Amin.
PSALMUL 33
Doamne,Doamne miluiește-ne.Ce fac unii ,ce zic alții.Lasati Athonitii în pace ca Maica Domnului e acolo.De acolo au ieșit cei mai mari sfinti din a căror învățături ne folosim.Sant lucruri îngăduite de Dumnezeu care trebuie sa se întâmple.Asta nu înseamnă că trebuie să tăcem sau sa fim de partea lor.
Mulțumesc frate.
Nu vă adunați comori pe pământ, unde molia și rugina le strică și unde furii le sapă și le fură.
Ci adunați-va comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă și nu le fură.
Căci unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta.
(Matei 6. 19-20-21)
Se aude f încet..
Foamete sa vina in lume ca sa va sara talentele
Si in tara la noi tot asa este
+++
Credeam ca nu mai eu sunt de părerea asta. Mie îmi place Mânăstirea SF Sava Cel Sfințit și Mănăstirea Sf Gheorghe Hozevitul acolo se țin rânduialile Sfinților Părinți trăiesc în sărăcie
Eu am fost în sf. Munte si la manastirea Prodromu mancam dimineata gem pe pâine si cateva măsline. Ti se pare asta bogăție?
Analiza-concluzionare , nu judecata
Parinte ai dreptate,a fost un frate de al meu in atos si eu iam spus ca aveam atos in România parca am stiut vazind pe TH-cam imagini cu atosu.si cind sa intors mia comfirmat ...nu a avut cu cine sa vorbească un cuvint pentru suflet cică se dau cam mari,sa dezamăgit, sincer eu personal in Bucovina sau frasinei in muntii Bublei la vilcea gasesti adevaratii atoniti .traind mintuirea e in simplitetea marelui duhovnic parintele cleopa,coliba lui e rai nu condiții ca la oraș, frate si cind îl vezi gras si staret,Dracu la adus in manastire sa sminteasca pe cei ce cu lacrimi tinjesc in amintirea a tot ce a patimit mântuitorul
Măi Pîțule, faci afirmații gratuite și lipsite de orice cunoaștere! Păi dacă prietenul tău s-a dus să vadă peisaje și să stea și el la o mică bârfă, cu,, localnicii " la o glumiță, la palavre ca prin sat sau prin zonele din Vîlcea cum zici tu, nu a nimerit locul! Pt un grătar cu mici și bere a făcut prea mult drum și nici nu a găsit, decât un stareț gras... Acolo nimeni nu are timp de pierdut, de palavre, mulți sunt într-o ascultare care are canonul tăcerii! Te asigur eu că,, grasul acela, starețul, are post și asceză cât nici nu îți poți închipui tu și prietenul tău! Este o Învățătură în Cartea Sfântă, și care se citește și în biserică după terminarea Sfintei Liturghii, care spune că tinerii hrăniți cu semințe, arătau mai bine și erau mai frumoși decât cei hrăniți cu multe și bogate roade! În Sfântul Munte te duci pt rugăciune să îți hrănești sufletul, nu să îți dezmierzi privirea și să îți odihnești trupul în căutare de plăceri! La MOL, la cârciumă, la mare și la munte, găsești ce a căutat pretenarul tău acolo, în Sfântul Munte și nu a găsit, a venit dezamăgit...
@@vasilepitu5161 Doamne, ce mi-e dat să văd și să aud...! Dacă ar citi comentariul tău un ateu, sau cei ce conduc lumea azi, demonizații, tu ai fi un exemplu zdrobitor de incultură din toate punctele de vedere, pe care aceștia l-ar folosi pt a ne cataloga pe toți creștinii ortodocși ca înapoiați din toate punctele de vedere, medievali, inculți, exponenți ai modelului,, Așa nu! "! Auzi, oameni zburători, cu aripi, isihaștri, corect spus este isihast, la singular, si starețul burtos dat afară din monahism că e gras! Pt binele tuturor, abține-te de de la a scrie sau a expune păreri /convingeri până nu te pui la punct cu Învățături creștin ortodoxe cum trebuie, nu cum crezi tu! Nu în ultimul rând cu Limba Română! Mai greșește omul, dar nici chiar așa...
@@vasilepitu5161 Analfabetul și incultul din tine, s-au dezlănțuit! Din conținutul textului scris de tine, din logica și capacitatea ta, cred că primul tău pas ar fi să lucrezi cu tine, să te pui cu burta pe carte, să citești, să te cultivi, dar de la un nivel primar, începe cu Limba Română pt a putea să te exprimi corect încât ceilalți să înțeleagă mesajul tău, apoi citește, cultivă-te, că nu doare! Lasă cuvintele mari, nu sunt de tine în stadiul în care ești acum... Și încă ceva, pune mâna și pe muncă, lasă plimbările prin munți, pe la oameni cu aripi de foc! La ce amețeală este în capul tău, plâng sfinții aceia văzându-se!
@@ilovethetruth2130 ce cuvinte nu intelegi mă ?că Românește am scris tu esti prostu fudul dupa cum vad.. ce dracu esti asa țăran sau cauti sa ma enervezi,,si daca mai lipsește vreo litera asta nu inseamna ca nu am fost la școală. Așa dă alfabetu ăsta automat si nu mai verific .las-o balta daca erai educat nu cautai sa faci pe deșteptul,,
Nu e nici un părinte aici.... Aici e lupul...
Frate Mihai sinteti Parinte ?Intreb fara rautate sa stiu cum ma adesez.
Aia mai lipsea, sa fie si părinte...
Chiar si parintele Savatie Bastovoi spunea odata ca il judeca lumea ca are telefon scump, dar spunea dansul, nimeni nu stie ca l-a primit de la un prieten care l-a vazut ca se chinuia sa raspunda la un telefon vechi cu taste, cu jumatate din taste blocate!
Lumea vede si judeca imediat...
Mare pacat sa judecam asa cu ușurință. Oare nu-i vede Dumnezeu inaintea noastra?
Parintilor din Sfantul Munte, oare nu le este numarat si firele parului din cap?
Inca o data; iertare!
Doamne ajută!
Doamne ajută!
Frate Mihai, acei calugari ce vina au daca merg la ei persoane cu sute de mii de euro donatie????
Uita-te la Gigi Becali cate manastiri a ctitorit in tara, cate zeci si sute de mii de euro a donat pentru Sfantul Munte Athos, ba chiar si in Africa a devenit ctitor de Biserici.
Iertare si Doamne ajuta!
Oare ști câte suflete s-au pierdut din cauza donațiilor lui Gigi Becali în Sfântul Munte Athos?
Biserica ortodoxă are continuitate doar prin arhierei.
Frate Mihai .Vrednic esti .Marturisitor cu adevarat.
Ii greu sa suporti adevarul, cand iti dai seama cat de mult ai fost inselat! Sa spunem adevarul Adevarat, au arhiereii si preotii nostrii continuitate apostolica? Ei nu s-au abatut de la Ortodoxie, ci pur si simplu nu sunt hirotonisiti cu Harul Duhului Sfant, fiind dati anatemei.
Bai frate, pana acum erai un baiat simpatic care citea din carti, si te apreciam pentru ravna pe care o aveai. Acum vad ca a crescut parerea si perspectiva in tine si esti aparator al Ortodoxiei. Nu-i rau. Ai argumente scripturistice? Filocalice? Esti doctorand in teologie si poti pune in legatura un fragment din Predanie cu un eveniment actual sau idee? Perfect, atunci ai fi mai aproape, dar poate ca nici atunci nu ai fi in duh si ai bate campii. Partea proasta e ca acum bati campii foarte rau, de unul singur. Te rog revino-ti. Te apuci tu sa critici Sfantul Munte? Faci tu sute de liturghii pe zi ca acolo? Tii tu pravile imense? Nu te supara pe mine. Dar deja sunteti multi si faceti mult rau fara sa va dati seama. Duhul asta de dezbinare, de vai valeu Satana, de falsa marturisire si de smintire a celorlalti trebuie ocolit cu orice pret. Ai facut mult bine pana acum, inclusiv mie cu unele fragmente pe care le-ai postat. Dar nu te apuca acum sa-ti pierzi plata facand pe-a formatorul de opinie, si intrand intr-un curent care el insusi e de factura antihristica. Diavolul striga diavolul. Si voi muscati..
Bine spus, vis-a-vis de acuzațiile aduse viețuitorilor din Sfântul Munte, generalizând și judecând după mintea lui, locul Sfânt unde Maica Domnului este protectoare a acelei zone în totalitate! Nu face altceva decât, ori din prostie ori din rea intenție, să fie ca toți ceilalți dușmani ai ortodoxiei, îndemnând la dezbinare! Trebuie discernământ și cerut părerea unui părinte duhovnic îmbunătățit, apoi expusă ferm și urmată fără echivoc! Altfel Costache face mult rău! Trebuie condamnată Erezia, ecumenismul, dar avut grijă ca în bancul acela, când o mamă năucă face baie copilului, și la final, aruncă copilul și păstrează lăturile!
Fratii mei , acesta este monahul Ciprian.
Mai bine sa ne uitam la pacatele noastre.
@@zapic329 Cine e monahul Ciprian? In sensul larg, e cunoscut pentru niste calitati? Sau doar face tulburare?