Zburand Prin Romania
Zburand Prin Romania
  • 46
  • 46 470
Travel idea for Romania Curtea Domnească din Târgoviște
RO:
Curtea Domnească din Târgoviște reprezintă un complex de clădiri și fortificații medievale ce au avut rol de reședință a unor voievozi ai Țării Românești și, totodată, punctul relativ important în sistemul defensiv al țării.
Prima construcție ce ar fi putut sluji drept reședință domnească este ridicată în jurul anului 1400 de către Mircea cel Bătrân, probabil pentru a-i oferi o capitală fiului, asociatului și succesorului său la domnie Mihail I. Din această clădire nu s-a mai păstrat decât fundația beciului din pietre de râu cu o dimensiune de 15x6m. Accesul în clădire se făcea pe latura de nord. Ca dependință este construită, în jurul anului 1415, vechea biserică-paraclis.
Turnul Chindiei :
Monument emblematic pentru municipiul Târgoviște, a fost construit de către domnitorul Vlad Țepeș în jurul anului 1460. Rolul acestui turn era probabil acela de donjon al cetății. Din păcate astăzi nu admirăm decât forma sa modificată în urma lucrărilor de refacere de la mijlocul secolului al XIX-lea.
ENG:
The Royal Court of Târgoviște represents a complex of medieval buildings and fortifications that served as the residence for several rulers of Wallachia and also as a relatively important point in the country’s defensive system.
The first construction that might have served as a royal residence was built around the year 1400 by Mircea the Elder, probably to provide a capital for his son, associate, and successor to the throne, Michael I. From this building, only the foundation of the cellar, made of river stones and measuring 15x6 meters, has been preserved. Access to the building was on the north side. As an annex, the old chapel was built around the year 1415.
Chindia Tower:
An emblematic monument for the city of Târgoviște, it was built by Prince Vlad the Impaler around the year 1460. The role of this tower was probably that of the citadel’s donjon. Unfortunately, today we only admire its modified form following the restoration works from the mid-19th century.
Thank you for watching !!!
Please subscribe to my channel it will help me a lot!!!
Also, consider following me on my other social media accounts:
Instagram: zburand_prin_romania
Facebook: ZburandprinRomania/
TikTok: www.tiktok.com/@zburandprinromania
มุมมอง: 68

วีดีโอ

Travel Idea for Romania : Mănăstirea Dealu Târgoviște video din dronă
มุมมอง 1025 หลายเดือนก่อน
Ro : Mănăstirea Dealu este o mănăstire de maici situată pe un deal din apropierea orașului Târgoviște . Drumul principal de acces este, pe ultimii 2 km până la mănăstire, o pantă cu înclinație mare ce șerpuiește până în vârful dealului. La 9 iunie 1598, la Mănăstirea Dealu, a fost semnat un tratat între trimișii împăratului Rudolf al II-lea și Mihai Viteazul recunoștea suzeranitatea împăratului...
Travel stop for Romania Biserica Sf Elefterie Nou București
มุมมอง 1527 หลายเดือนก่อน
Ro: Monumentala biserică se află pe malul drept al Dâmboviţei, în piaţa Sf. Elefterie, vizavi de Opera Naţională. A fost construită din temelii, cu dania enoriaşilor, prin grija preotului paroh prof. univ. Mihai Bulacu. Unul dintre primii ctitori, în 1935 a fost G-ral Ion Georgescu, Cavaler al Ordinului Mihai Viteazul. Lucrările începute în iunie 1935, au fost întrerupte între 1940 -1935, pe ti...
Travel idea for Romania The city of Brasov one day trip drone video
มุมมอง 1797 หลายเดือนก่อน
Ro: Brașov, situat în inima României, la poalele Tâmpei, fascinează cu o istorie bogată și peisaje pitorești. Centrul vechi al orașului găzduiește clădiri medievale bine conservate, precum Biserica Neagră și Turnul Alb, reflectând farmecul arhitectural al epocii. Piața Sfatului vibrează de viață, oferind o atmosferă autentică, cu numeroase cafenele și magazine tradiționale. Faimosul Bastion Țes...
Travel Idea for Romania : Castelul Cantacuzino Bușteni drone video
มุมมอง 2838 หลายเดือนก่อน
RO : Bun venit la fascinantul Castel Cantacuzino, o bijuterie arhitecturală plină de istorie și mister! Acest loc emblematic, situat în munții Bucegi din România, își deschide porțile pentru o călătorie în timp prin bogata moștenire a familiei Cantacuzino. EN: Welcome to the fascinating Cantacuzino Castle, an architectural gem steeped in history and mystery! This iconic location, nestled in the...
Cetatea Rasnov
มุมมอง 2768 หลายเดือนก่อน
Cetatea Râșnov este un monument istoric situat în județul Brașov, România. Construită în secolul al XIV-lea, cetatea a fost ridicată de către locuitorii locali pentru a-și apăra comunitatea împotriva invaziilor. Arhitectura sa este un exemplu remarcabil al fortificațiilor medievale transilvănene. Thank you for watching !! I hope you like my content ! Follow me on my other social media accounts ...
O privire aeriană : Explorând frumusețea încântătoare a ...
มุมมอง 14711 หลายเดือนก่อน
Descoperiți minunile naturale ale Văii Mălăiești, un colț spectaculos al Munților Carpați. Acest videoclip captivant, filmat din dronă, dezvăluie frumusețea sălbatică a peisajelor montane. Explorează cascada Malaiesti, canioanele adânci și pădurile dese, toate într-o călătorie prin natură captivantă. Peisajele uimitoare sunt perfecte pentru drumeții și aventuri în aer liber. Acest videoclip ofe...
Castelele României : Destinatii de vis !
มุมมอง 104ปีที่แล้ว
The Castles of Romania : In order of appearance, we have : 1. Corvin Castle 2. Bran Castle 3. Banffy Castle 4. Cetatea Fagaras 5. Cetatea Oradea Thank you for watching I hope you enjoy my work Feel free to subscribe to my channel and share, and as you help me a lot by doing that !! Let's make Romania great again!!! My official Facebook page: ZburandprinRomania/ My official TikTok pa...
Discovering the wilderness of Danube Delta #romania #danuberiver
มุมมอง 178ปีที่แล้ว
Romanian : Delta Dunării (3446 km²), aflată în mare parte în Dobrogea, România și parțial în Ucraina, este a doua ca mărime și cea mai bine conservată dintre deltele europene. Delta Dunării a intrat în patrimoniul mondial al UNESCO în 1991, fiind clasificată ca rezervație a biosferei la nivel național în România și ca parc național în taxonomia internațională a IUCN. Aceasta se suprapune atât s...
Vulcanii Noroiosi Romania #romania #visitromania
มุมมอง 143ปีที่แล้ว
Thank you for watching I hope you enjoy my work Feel free to subscribe to my channel and share, and as you help me a lot by doing that !! Let's make Romania great again!!! My official Facebook page: ZburandprinRomania/ My official TikTok page:www.tiktok.com/@zburandprinromania Ro :Vulcanii noroioși sunt asemenea unor movile conice, unor pâlnii cu vârful în sus, care se formează la s...
Unveiling Romania's Hidden Gems | Zburând prin Romania
มุมมอง 358ปีที่แล้ว
RO: Descoperă peisajele frumoase ale României!!! România este o țară minunată care oferă scene și locuri uimitoare pe care nicio altă țară nu le poate oferi. Caracteristicile României sunt unice în Europa, țara noastră bucurându-se de îmbrățișarea Carpaților, cu zone complet sălbatice. Vino alături de mine în călătoria magică a descoperirii României!!! EN: Discover the beautiful landscapes of R...
Cheile Turenilor Cluj |Filmare din drona #visitromania #romania #travel
มุมมอง 108ปีที่แล้ว
Cheile Turenilor Cluj |Filmare din drona #visitromania #romania #travel
Cetatea Făgăraș Fagaras Fortress | Filmare Drona 4k #romania #visitromania #travel
มุมมอง 647ปีที่แล้ว
Cetatea Făgăraș Fagaras Fortress | Filmare Drona 4k #romania #visitromania #travel
Castelul Corvinilor Hunedoara | Filmare Drona 4k #visitromania #hunedoara #romania
มุมมอง 454ปีที่แล้ว
Castelul Corvinilor Hunedoara | Filmare Drona 4k #visitromania #hunedoara #romania
Castelul Bran | Filmare drona 4k #visitromania #dracula #romania
มุมมอง 182ปีที่แล้ว
Castelul Bran | Filmare drona 4k #visitromania #dracula #romania
Castelul Banffy | Filmare drona 4K #cluj #romania #visitromania
มุมมอง 188ปีที่แล้ว
Castelul Banffy | Filmare drona 4K #cluj #romania #visitromania
Cheile Turzii | Filmare Drona 4k #turda #visitromania #romania
มุมมอง 496ปีที่แล้ว
Cheile Turzii | Filmare Drona 4k #turda #visitromania #romania
Transfagarasan Road Romania | Filmare Drona 4k#transfagarasan #visitromania #travel
มุมมอง 2742 ปีที่แล้ว
Transfagarasan Road Romania | Filmare Drona 4k#transfagarasan #visitromania #travel
Oradea Filmare Drona Oradea city | 4K #oradea #visitromania #travel
มุมมอง 1.3K2 ปีที่แล้ว
Oradea Filmare Drona Oradea city | 4K #oradea #visitromania #travel
Fântani Unirii Square Fountains Bucharest | Filmare Dronă 4K #bucharest #visitromania
มุมมอง 2972 ปีที่แล้ว
Fântani Unirii Square Fountains Bucharest | Filmare Dronă 4K #bucharest #visitromania
Eforie Nord | Filmare Dronă 4k #eforienord #sea #visitromania
มุมมอง 6982 ปีที่แล้ว
Eforie Nord | Filmare Dronă 4k #eforienord #sea #visitromania
Mănastirea Pasărea Pasarea Monastery | Filmare dronă 4k #romania #visitromania #travel
มุมมอง 1332 ปีที่แล้ว
Mănastirea Pasărea Pasarea Monastery | Filmare dronă 4k #romania #visitromania #travel
Băile Tușnad | Filmare Drona 2.7k #harghita #visitromania #nature
มุมมอง 2.4K2 ปีที่แล้ว
Băile Tușnad | Filmare Drona 2.7k #harghita #visitromania #nature
Colibița lake | Filmare Drona 2.7k #visitromania #travel #romania
มุมมอง 6162 ปีที่แล้ว
Colibița lake | Filmare Drona 2.7k #visitromania #travel #romania
Predeal si Buşteni | Filmare Drona 4k #visitromania #prahova #romania
มุมมอง 4422 ปีที่แล้ว
Predeal si Buşteni | Filmare Drona 4k #visitromania #prahova #romania
Predeal In the Winter | Filmare drona 4k #romania #visitromania
มุมมอง 4662 ปีที่แล้ว
Predeal In the Winter | Filmare drona 4k #romania #visitromania
Moisei Maramureș | Filmare drona 2.7k #visitromania #maramures #romania
มุมมอง 4.1K2 ปีที่แล้ว
Moisei Maramureș | Filmare drona 2.7k #visitromania #maramures #romania
Măgura | Filmare drona 4k #visitromania #romania
มุมมอง 2512 ปีที่แล้ว
Măgura | Filmare drona 4k #visitromania #romania
Barajul Siriu | Filmare Drona 4k #Romania #dam #visitromania
มุมมอง 2752 ปีที่แล้ว
Barajul Siriu | Filmare Drona 4k #Romania #dam #visitromania
Catedrala Mântuirii Neamului | Filmare drona 4k
มุมมอง 9K2 ปีที่แล้ว
Catedrala Mântuirii Neamului | Filmare drona 4k

ความคิดเห็น

  • @InfrastructuraRomania
    @InfrastructuraRomania หลายเดือนก่อน

    Impresionant 👍

  • @Clujulmeu
    @Clujulmeu 2 หลายเดือนก่อน

    Filmare de nota 10!

  • @Clujulmeu
    @Clujulmeu 2 หลายเดือนก่อน

    Cadrele sunt superbe! Si culorile minunate!

  • @MarianCalea-bt7md
    @MarianCalea-bt7md 4 หลายเดือนก่อน

    Super mistio

  • @tractorsmachinesro1405
    @tractorsmachinesro1405 5 หลายเดือนก่อน

    Mega like de la Oradea

  • @robodrone5662
    @robodrone5662 5 หลายเดือนก่อน

    Incredible architecture 🤩

  • @hdi4eva-castlesbydrone531
    @hdi4eva-castlesbydrone531 5 หลายเดือนก่อน

    Such a wonderful selection of some truly beautiful drone shots of this lovely monastery. Very nice video again, my dear friend.🤘👏

    •  5 หลายเดือนก่อน

      Thank you very much friend 🤗🙏

  • @InfrastructuraRomania
    @InfrastructuraRomania 5 หลายเดือนก่อน

    Superb! Cinematic! 👍🙋❤️

  • @petrisordavis
    @petrisordavis 5 หลายเดือนก่อน

    Foarte frumos ❤

  • @user-cw1gg8ed1j
    @user-cw1gg8ed1j 6 หลายเดือนก่อน

    Minunatie de oras! Orasul asta e cea mai frumoasa poveste!

  • @marianasavu9872
    @marianasavu9872 6 หลายเดือนก่อน

    Slavă Lui Dumnezeu!

  • @Romanian.landscapes
    @Romanian.landscapes 7 หลายเดือนก่อน

    Frumoasa lumina 😍👏🎬

    •  7 หลายเดือนก่อน

      Muțumesc 🥰

  • @Clujulmeu
    @Clujulmeu 7 หลายเดือนก่อน

    Foarte fain! Lumina chiar era potrivitată la acea oră.

    •  7 หลายเดือนก่อน

      Am avut noroc inceput de oct atunci e cea mai buna lumina .

  • @coloradoinmyeyesandtravel4904
    @coloradoinmyeyesandtravel4904 7 หลายเดือนก่อน

    Beautiful drone video ❤

  • @hdi4eva-castlesbydrone531
    @hdi4eva-castlesbydrone531 8 หลายเดือนก่อน

    Wonderful aerial shots of this beautiful and impressive castle and great video, my dear friend.🤘👌 Nice variation of flight moves and perspectives.👍

    •  8 หลายเดือนก่อน

      Thank you very much for the kind words . 🙏

  • @WalkandRideAdventures
    @WalkandRideAdventures 8 หลายเดือนก่อน

    Foarte frumos!😊

  • @WalkandRideAdventures
    @WalkandRideAdventures 8 หลายเดือนก่อน

    Interesant! nu am fost aici ...😊

  • @WalkandRideAdventures
    @WalkandRideAdventures 8 หลายเดือนก่อน

    ❤😊❤😊😊

    •  8 หลายเดือนก่อน

      Thank you !!

  • @WalkandRideAdventures
    @WalkandRideAdventures 8 หลายเดือนก่อน

    Frumos oras!😊😊😊

    •  8 หลายเดือนก่อน

      Asa este 🥰

  • @Clujulmeu
    @Clujulmeu 8 หลายเดือนก่อน

    De pe ce website descarci aceste melodii? Mi-ar trebui si mie sa le folosesc pentru content :)

    •  8 หลายเดือนก่อน

      De pe Infraction music e un canal pe youtube .

  • @Clujulmeu
    @Clujulmeu 8 หลายเดือนก่อน

    Videoclipul acesta ar merita mai multe vizionări. O recomandare ar fi sa ii faci thumbnail custom pe CANVA. Respect din partea mea!

  • @robodrone5662
    @robodrone5662 8 หลายเดือนก่อน

    Impressive views 👍

    •  8 หลายเดือนก่อน

      Thank you 🥰

  • @Clujulmeu
    @Clujulmeu 8 หลายเดือนก่อน

    Mulțumim pentru acest videoclip minunat! Foarte fain a iesit!! 💯

    •  8 หลายเดือนก่อน

      Multumesc mult !!

  • @evagorgonio3737
    @evagorgonio3737 10 หลายเดือนก่อน

    Inshallah 🙏🙏🙏🙏🙏

  • @evagorgonio3737
    @evagorgonio3737 10 หลายเดือนก่อน

    Alhamdulillah ❤❤❤❤

  • @evagorgonio3737
    @evagorgonio3737 10 หลายเดือนก่อน

    Wow nice amazing moesi in Romania

  • @evagot1710
    @evagot1710 11 หลายเดือนก่อน

    ❤❤❤nice view

  • @nadr2020
    @nadr2020 11 หลายเดือนก่อน

    Very good ❤

    •  11 หลายเดือนก่อน

      Thank you ❤️✌️

  • @claudiadinu7448
    @claudiadinu7448 ปีที่แล้ว

    Wow super

  • @claudiadinu7448
    @claudiadinu7448 ปีที่แล้ว

    Superb

  • @claudiadinu7448
    @claudiadinu7448 ปีที่แล้ว

    Superb

  • @InfrastructuraRomania
    @InfrastructuraRomania ปีที่แล้ว

    Superba prezentarea!! 👍👍👍

    •  ปีที่แล้ว

      Multumesc mult ❤️

  • @MariusPap
    @MariusPap ปีที่แล้ว

    Super, felicitări pentru filmare, România frumoasă, România de poveste 🇷🇴👍

    •  ปีที่แล้ว

      Multumesc mult ❤️

  • @MariusPap
    @MariusPap ปีที่แล้ว

    România frumoasă, România de poveste 🇷🇴

  • @evagot1710
    @evagot1710 ปีที่แล้ว

    Perfect place peaceful

  • @evagot1710
    @evagot1710 ปีที่แล้ว

    Fantastic Moises maramures Romania very nice

    •  ปีที่แล้ว

      Thank you ❤️🤗

  • @EnacheSabina
    @EnacheSabina ปีที่แล้ว

    😊)}

  • @user-bo6ym1mm4y
    @user-bo6ym1mm4y ปีที่แล้ว

    Cat de frumos poate fi zici că ești în piveste

    •  ปีที่แล้ว

      Da asa este este un loc minunat.

    • @claudiamardale7686
      @claudiamardale7686 ปีที่แล้ว

      Mirific! Unde este???? Chiar nu am auzit...

    •  ปีที่แล้ว

      @@claudiamardale7686 in parcul natural bucegi se afla de pe transbucegi la cabana dichiu se lasa un drum catre stanga .

  • @marianiuliana4071
    @marianiuliana4071 ปีที่แล้ว

    De ce nu arăți centru civic pe unde ti rupi picioarele....

  • @Darckevilnarkotykalylo
    @Darckevilnarkotykalylo ปีที่แล้ว

    ❤❤❤.....fără cuvinte😊

  • @arpadnagy8146
    @arpadnagy8146 ปีที่แล้ว

  • @evagot1710
    @evagot1710 ปีที่แล้ว

    Fresh air landscaping area

  • @evagot1710
    @evagot1710 ปีที่แล้ว

    Gracias

  • @evagot1710
    @evagot1710 ปีที่แล้ว

    Very fantastic view giving from allah

  • @evagot1710
    @evagot1710 ปีที่แล้ว

    Very unique amazing beautiful place landscape

  • @evagot1710
    @evagot1710 ปีที่แล้ว

    Landscape peaceful place god bless

  • @petrisordavis
    @petrisordavis ปีที่แล้ว

    5 este cetatea din Oradea? Scrie Devei în descriere.😁🤗

    •  ปีที่แล้ว

      Modificam 😂😂

  • @iuliaardelean-sq1hg
    @iuliaardelean-sq1hg ปีที่แล้ว

    eu sunt din oradea❤

  • @jdrone
    @jdrone ปีที่แล้ว

    Nice to meet you. Bro. I got to see a lot of different things. Horses run and even the vast landscape. I was very satisfied and good.

    •  ปีที่แล้ว

      Thank you my friend ❤️

  • @transylvanianvistas
    @transylvanianvistas ปีที่แล้ว

    Great drone footage and amazing aerial view. Thanks for sharing. 👍👍👍 Subbed and Liked. 👍👍👍

    •  ปีที่แล้ว

      Thank you so much ❤️❤️😍✌️