Cristi Borcea s-a retras de la Dinamo(Video ultima conferinta de presa a lui)

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 17 พ.ย. 2024
  • Cristi Borcea a anunţat oficial că se desparte de Dinamo. Nicolae Badea şi Dragoş Săvulescu au venit şi ei să-l susţină pe cel care a stat alături de clubul din Ştefan cel Mare timp de 17 ani. Nu duşmanual Steaua, ci Unirea Urziceni i-a făcut cel mai mare rău în carieră. -De când am pierdut titlul cu ei, stau numai cu medicamente-, a declarat Borcea.
    Cristi Borcea a organizat special o conferinţă de presă în care a anunţat că pleacă de la Dinamo. Badea şi Săvulescu s-au prezentat alături de el. 17 ani a stat Borcea lângă clubul din Ştefan cel Mare. În toată perioada, Borcea spune că a suferit cel mai mult în ultimii trei ani, şi nu duşmanul Steaua este de vină.-A fost o decizie foarte grea, să mă despart de Dinamo după atâta timp. Dinamo va rămâne în sufletul meu toată viaţa, nu va exista vreo altă echipă unde să mă vedeţi. Pentru mine există Dinamo sau nimic. Le mulţumesc prietenilor mei, domnul Badea şi Dragoş Săvulescu. Avem mult mai multe lucruri plăcute, decât neplăcute. Au fost momentele de rătăcire din partea noastră, şi a mea şi a lui Dragoş. S-au spus lucruri regretabile, le-am regretat imediat, şi eu şi Dragoş.
    Le mulţumesc foarte mult că m-au înţeles, a fost o decizie foarte grea, dar după pierderea campionatului cu Unirea Urziceni, cea mai neagră zi de când sunt în fotbal, 90% din timp şi din nopţi dorm cu medicamente. Aveam o echipă extraordinar de frumoasă, o perspectivă extraordinară. Am pierdut un campionat şi participarea în Liga Campionilor şi ne-a afectat pe toţi. Ultimii 3 ani am vrut să fac pasul înapoi. În iarnă eram decis, am discutat cu domnul Badea şi am hotărît să continuăm, dar a venit acea problemă de sănătate care m-a făcut să-mi dau seama că cel mai important lucru în viaţă este sănătatea.
    Eu nu pot să fac lucrurile pe jumătate, atâta timp cât sunt în România sunt implicat 100%. Cât timp am fost plecat la Miami domnul Badea şi Dragoş au făcut un proiect pentru noi 3, adaptat la situaţia actuală. Dragoş a venit la mine la Miami, el care nu zboară niciodată. La meciul cu Lazio l-am dus în avion beat mort. Am discutat cu el şi am decis să cedez acţiunile mele. Îi mulţumesc în principal lui Dragoş, e omul care îmi cunoştea caracterul şi m-a înţeles. Sunt un tip care arde, nu poate să stea locului. Nu am mai putut continua
    Au fost 17 ani de momente mult mai plăcute decât neplăcute. Nea Cornel Dinu m-a adus la Dinamo când echipa era pe locul 12, nu aveam bani de apă plată, apă minerală. Stând la restaurant, la Aquarium, cu nea Cornel, am adunat toţi juniorii, cu Hîldan, Petre, l-am luat pe Tararache de la Bistriţa, pe Dănciulescu de la Slatina, echipă cu jucători de 19 ani. Pe cine punem antrenor? Hai să-l punem pe Cornel Ţălnar. Am vorbit cu Ţălnar şi i-am dat 1.000 de dolari pe an ca să o antreneze pe Dinamo. Dinamoviştii adevăraţi se cunosc în momente grele. Am dus echipa în cupele europene.
    Apoi s-a creat acea echipă extraordinară din 98, odată cu venirile lui Lupescu, Vlădoiu şi am avut o perioadă de 5 ani, cea mai bună perioadă a lui Dinamo din istoria clubului. Au fost momente când Dinamo a fost la un pas de desfiinţare. Dacă nu era Cornel Dinu, clubul Dinamo era ca şi desfiinţat. Cel mai important pentru Dinamo a fost Cornel Dinu care a fost şi conducător, şi antrenor, şi prieten, şi frate pentru mine. -, a declarat Cristi Borcea.
    Multumim Cristi Borcea pentru ce ai facut la Dinamo in acesti 17 ani!

ความคิดเห็น • 6

  • @vladteapa2327
    @vladteapa2327 12 ปีที่แล้ว

    pacat

  • @gheorghecosminmares7023
    @gheorghecosminmares7023 5 ปีที่แล้ว

    bun conducator borcea

  • @MMircea
    @MMircea 10 ปีที่แล้ว

    De la atata pregatire pentru Champions League trebuia sa se sature si el, nu?