Sf cuvioasa Parascheva roagate la D zeu pentru mine pacatoasa vegheaza asupra mea si copiilor mei cu sanatate si luminarea mintii sa putem ajunge si noi cu bine cand vom veni ACASA
SFINTA CUVIOASA PARASCHIEVA VIN INAINTEA TA ASA CUM SINT AJUTAMA CU TOT CE STII CA AM NEVOIE TE ROG MAICA SFÎNTA CUVIOASA PARASCHIEVA GRABNICA SI MULT AJUTATOARE TE ROG SLAVIT SA FIE NUMELE TAU AMIN
Gaby Gaby Ești Amăgită de satana „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înţelepciune și de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost făcuţi și moștenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Și voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El și aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.” Efeseni 1:7-14
Stavrositul Stavros „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înţelepciune și de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost făcuţi și moștenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Și voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El și aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.” Efeseni 1:7-14
Stavrositul Stavros „Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire,” Romani 10:9-10
Stavrositul Stavros „Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea și propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede și se va boteza va fi mântuit, dar cine nu va crede va fi osândit.” Marcu 16:15-16
Stavrositul Stavros „Eu sunt adevărata Viţă și Tatăl Meu este Vierul. Pe orice mlădiţă care este în Mine și n-aduce rod, El o taie, și pe orice mlădiţă care aduce rod, o curăţește, ca să aducă și mai mult rod. Rămâneţi în Mine, și Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot așa nici voi nu puteţi aduce rod dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu aduce multă roadă, căci, despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic. Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare, și se usucă, apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc și ard. Dacă rămâneţi în Mine și dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea și vi se va da. Dacă aduceţi multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit și voi veţi fi astfel ucenicii Mei. Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit și Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum și Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân în dragostea Lui. V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să rămână în voi și bucuria voastră să fie deplină.” Ioan 15:1-2, 4-11
Prea cuvioasa Sf Parascheva milostivește și da mi putere și sănătate sa muncesc ajuta mă sa ies din toate nevoile și mulțumire aduc pt tot ajutorul Tau amin
Elena Nitu „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înţelepciune și de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost făcuţi și moștenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Și voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El și aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.” Efeseni 1:7-14
Sfânta Preacuvioasa Parascheva roagă te pentru noi păcătoșii,apara ne de cei care vor sa ne omoare,ai grija de poporul creștin,de tara mea si poporul roman! Amin Amin Amin!
Alice Popescu Amagitade satana „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înţelepciune și de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost făcuţi și moștenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Și voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El și aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.” Efeseni 1:7-14
Sfîntă CUVIOASA NOASTRĂ PARASCHIVA ROAGATE LUI DUMNEZEU PENTRU TOȚI COPIII BOLNAVI SI AJUTAL ȘI PE FIULUI MEU SĂ SE FACĂ BINE RIDICOL DIN PATUL DURERII ȚIE MĂICUȚĂ ÎȚI MULȚUMESC PENTRU TOATE AMIN🙏🏼🙏🏼🙏🏼🙏🏼🙏🏼💖💖💖💖🙏🏼🙏🏼🙏🏼
Maria Ivan Amăgită de satana ești „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înţelepciune și de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost făcuţi și moștenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Și voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El și aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.” Efeseni 1:7-14
Maria Ivan „Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei și le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ. Duceţi-vă și faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin.”” Matei 28:18-20 Unde a spus sa boteze copii mici inconstienti „Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea și propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede și se va boteza va fi mântuit, dar cine nu va crede va fi osândit. Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci, vor vorbi în limbi noi, vor lua în mână șerpi, dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma, își vor pune mâinile peste bolnavi, și bolnavii se vor însănătoși.”” Marcu 16:15-18
Maria Ivan „Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire,” Romani 10:9-10
Preasfinta Maica noastra sfinta preacuviosa Parascheva milostiv-va fii spre mine si toata familia mea ,cere mila si iertarea pacatelor noastre de la bunul Dumnezeu pentru noi ,izbaveste-ne de toate relele si de toate bolile alunga de la noi toata crarta ,vrajba si rautatea si fa-ne vrednici de milostivirea si indurarea Mintuitorului si Izbavitorui nostru Iisus Hristos ! Multumim bunului Dumnezeu ,si tie sfinta preacuvioa Maica noastra Parascheva Amin 🙏🏻🙏🏻🙏🏻🙏🏻🙏🏻🙏🏻🙏🏻🙏🏻🙏🏻
Dragne Fanel „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înţelepciune și de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost făcuţi și moștenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Și voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El și aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.” Efeseni 1:7-14
Prea Sfinta Maică Cuvioasa Parascheva roagăte împreună cu Toate Puterile Cerești la Bunul Dumnezeu și Maicuta Sfinta Născătoare de Dumnezeu pentru noi păcătoșii robii Tăi Amin Nădejdea noastră este Tatăl scăparea noastră este Fiul Acoperământul nostru este Duhul Sfânt Treime Sfinta Slavă Ție Aliluia Aliluia Aliluia ❤
Sfântă Cuvioasă Parascheva, roagă - te bunului Dumnezeu pentru noi păcătoșii și cea dintâi eu! Amin! Să avem parte de rugăciunile sale! Cu ale sale rugăciuni, Doamne miluiește - ne pe noi și ne mânuiește! Amin! Să ne amintim cu toții de cel mai minunat Cadou primit vreodată : Domnul nostru Iisus Hristos care a venit pe lume să ne mânuiască și să ne aducă fericirea veșnică! Hristos în mijlocul nostru! Doamne învață - ne pe noi îndreptările Tale! Doamne Mila Ta și Adevărul Tău pururea să ne sprijineasca! Doamne lumina și bucuria noastră, Slavă Ție! Amin! Mântuieste, Doamne, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta, biruință binecredinciosilor creștini asupra celor potrivnici dăruiește și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău! Doamne ocrotește - I pe românii de pretutindeni! Amin! 👏 👏 👏 💕
Rugăciune către Sfânta Cuvioasă Parascheva Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut toată făptura, nu întoarce fața Ta de la noi păcătoșii, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și înfricoșătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua, nenumărate, cu nesocotință le săvârșim. Noi suntem păcătoși, netrebnici și plini de răutate; iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii. Nu ne lăsa, Doamne! Nu trece rugăciunea noastră, a păcătoșilor, nici ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câștiga milostivirea prin sârguința cea de toate zilele, dăruiește-ne-o Tu ca un îndurat mult-Milostiv. Doamne, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea și ne întărește cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie să slăvim preasfânt numele Tău în veci. Amin! 14 10 2020🙏🙏🙏
Sfânta prea Cuviasa Maică Parascheva tamaduestema și curatestene pe mine și copii mei de păcate și de boală, și de tot răul și ne dezliagane din toate blestemele și milostivestete spre noi și ne miluestene și ne antarestene pe noi pacatosii amen
Cu Dumnezeieşti străluciri luminându-ţi sufletul tău, Sfântă Parascheva, cu plăcere ai ars patima trupului, cu focul înfrânării, cântând adevărată cântare lui Hristos. Pentru viaţa ta cea plăcută lui Dumnezeu, Preacinstită, ca un dar sfinţit te-ai dat moştenirii tale, Sfântă Parascheva, venind la apus, ceea ce eşti preamărită. Bucură-te, Cortule de lumină Purtător, Făclie, Biserică, Masă şi Munte Sfânt! Bucură-te, Palatul Măririi, Dumnezeiescule Locaş al lui Dumnezeu! Bucură-te, Zidul cel Nesurpat al celor ce te lăudăm pe tine! Arătatu-te-ai, Cuvioasă Parascheva, Bisericii, ca alt soare, luminând-o pe ea cu fulgerele minunilor tale şi luminând pe cei ce strigă ţie cu credinţă: Bucură-te, lauda pustnicilor şi podoaba fecioarelor! 14 10 2020🙏🙏🙏
Rugăciune către Sfânta Parascheva, pentru iertarea păcatelor Sfântă Cuvioasă Parascheva, în genunchi vin la tine, ca în genunchi să te rogi Părintelui Ceresc pentru iertarea păcatelor mele, săvârșite cu fapta sau cu gândul, cu știința sau cu neștiința mea, căci vin cu sufletul întinat și te rog: ajută-mă! Doamne, pentru rugăciunile Sfintei Cuvioase Parascheva, șterge din mine orice gând afară de Tine, Doamne, căci Ție nici un lucru nu-ți este greu a-l împlini. Amin! 14 10 2020🙏🙏🙏
Emil Barbu Amagit de diavolu „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înţelepciune și de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost făcuţi și moștenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Și voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El și aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.” Efeseni 1:7-14
SLAVĂ ÎNĂLȚĂRI PUTERI LUI IISUS HRISTOS CRUCEA BIRUINȚEI SFINTEI TREIMI DUHUL SFÂNT LUMINA CUVÂNTULUI DOMNUL DUMNEZEU ❤ CURĂȚIA NOASTĂ,DIN NE-AM STRĂMOȘESC ORTODOX MULȚUMIM PENTRU INVIERE ȘI VIAȚĂ VEȘNICĂ ALILUIA ❤️💥❤️💥❤️💥❤️
SLAVĂ ÎNVIERI PUTERI LUI DUMNEZEU CUVÂNTUL DUHUL SFÂNT IISUS HRISTOS CRUCEA BIRUINȚEI SFINTEI TREIMI IUBIRE HAR MÂNTUIREA NOASTRĂ MULȚUMIM PENTRU INVIERE ȘI VIAȚĂ VEȘNICĂ ALILUIA 💥❤️💥❤️💥❤️💥
Pe sfânta folositoare a celor ce sunt întru nevoi, toţi cu dreaptă credinţă să o lăudăm, pe Preacinstita Parascheva. Că aceasta, lăsând viaţa cea stricăcioasă, pe cea nestricăcioasă a luat în veci. Pentru aceasta mărirea a aflat şi dar de minuni, cu Dumnezeiasca poruncă! 14 10 2020🙏🙏🙏
Angela Corchis Amăgită de satana „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înţelepciune și de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost făcuţi și moștenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Și voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El și aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.” Efeseni 1:7-14
Sfîta parascheva mult folositoare te rog din suflet iarta ne pe toti pacatosi si tine ne departe de lumea rea dana sanatate trupului si sufletului mie adriana andreea rebeca vad daniel gabriel elena si copiii nepoti ei mihaela copiii ei florin ionut ana maria si copilul si sotul ei florica ion si pe toti oameni buni care se roaga pentru noi te rog izbavestene de duhurile n e curate si lasa lilistea în casele noastre amin!!!🌹🌹🌹
Nicoleta Mantea Amăgită de satana „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înţelepciune și de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost făcuţi și moștenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Și voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El și aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.” Efeseni 1:7-14
Liliana Luca Amăgită de satana „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înţelepciune și de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost făcuţi și moștenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Și voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El și aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.” Efeseni 1:7-14
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare! Sfântă Preacuvioasă Maică Parascheva de la Iași, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoșii, dintre care cel dintâi sunt eu Amin! 14 10 2020 🙏🙏🙏
Elisabeta Cojocaru „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înţelepciune și de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost făcuţi și moștenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Și voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El și aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.” Efeseni 1:7-14
Sfânta prea Cuvioasa Maica Parascheva. ..La tine vin cu toată viața mea..plina de răni. ..Mă rog..pt iertare de păcate.si ajutor ' ca mare nevoie am..De toate rugăciunile. .sfinților. ..Și. .Te rog..Nu părăsi. .poporul..Roman. .Tu..prea Cuvioasa..A noastra ești. .Și ne cunoști de atâtea sute de ani...binecuvanteaza_ne!
SFINTA CUVIOASA PARASCHIEVA MA ROG LA TINE PENTRU FIUL MEU DISTRUGE SI PUSTIESTE TOTI VRASMASI SI TOATE DUHURILE RELE FARMECELE SI FACATURILE CARE SAU ABATUT ASUPRA LUI SI A MEA TE ROG MAICA SFINTA CUVIOASA PARASCHIEVA INDURATE DE SUFERINTA SI TRISTETEA SI DE INDURAREA PE CARE O AVEM TE ROG MAICA SFINTA CUVIOASA PARASCHIEVA INTOARCE FATA LA MINE SI LA FIUL MEU AUZIMI STRIGATU AUZIMI CEREREA NU TRECE CU VEDEREA CEREREA MEA NU MA LASA TE ROG PREA SFINTA CUVIOASA PARASCHIEVA SLAVIT SA FIE NUMELE TAU AMIN
Slava ție Doamne, ajută noua robii tai, iertarea păcatelor,,cu rugaciunile Cuvioasei Paraschiva de primejdii ferestene pe noi omenirea,nu ne lasă să pierim
Elena Nitu „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înţelepciune și de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost făcuţi și moștenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Și voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El și aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.” Efeseni 1:7-14
Sfintii parinti sarut minile Sf cuviasa Parescheva sa apere de dusmanii vazutii si nevazutii sa apere sanatata nostra pshica si corporala sa de a ajutor in fie care clipa ca mare este putatea Cuviosei si bunatate ei este fara de sfirsit Amin
Busuioc Busuioc Amagiti de satana „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înţelepciune și de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost făcuţi și moștenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Și voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El și aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.” Efeseni 1:7-14
Busuioc Busuioc „Eu sunt adevărata Viţă și Tatăl Meu este Vierul. Pe orice mlădiţă care este în Mine și n-aduce rod, El o taie, și pe orice mlădiţă care aduce rod, o curăţește, ca să aducă și mai mult rod. Rămâneţi în Mine, și Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot așa nici voi nu puteţi aduce rod dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu aduce multă roadă, căci, despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic. Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare, și se usucă, apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc și ard. Dacă rămâneţi în Mine și dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea și vi se va da. Dacă aduceţi multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit și voi veţi fi astfel ucenicii Mei. Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit și Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum și Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân în dragostea Lui. V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să rămână în voi și bucuria voastră să fie deplină.” Ioan 15:1-2, 4-11
Busuioc Busuioc „Și noi dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară așa de lesne și să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm ţintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit rușinea și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Uitaţi-vă dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoșilor o împotrivire așa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima și să cădeţi de oboseală în sufletele voastre. Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge în lupta împotriva păcatului. Și aţi uitat sfatul pe care vi-l dă ca unor fii: „Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului și nu-ţi pierde inima când ești mustrat de El. Căci Domnul pedepsește pe cine-l iubește și bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primește.” Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca și cu niște fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepsește tatăl? Dar, dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi niște feciori din curvie, iar nu fii. Și apoi, dacă părinţii noștri trupești ne-au pedepsit și tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor și să trăim? Căci ei, în adevăr, ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine, dar Dumnezeu ne pedepsește pentru binele nostru, ca să ne facă părtași sfinţeniei Lui. Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată, pare o pricină de întristare, și nu de bucurie, dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin școala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii. Întăriţi-vă dar mâinile obosite și genunchii slăbănogiţi; croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce șchiopătează să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat. Urmăriţi pacea cu toţi și sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul. Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare și mulţi să fie întinaţi de ea. Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare și-a vândut dreptul de întâi născut. Știţi că mai pe urmă, când a vrut să capete binecuvântarea, n-a fost primit, pentru că, măcar că o cerea cu lacrimi, n-a putut s-o schimbe. Voi nu v-aţi apropiat de un munte care se putea atinge și care era cuprins de foc, nici de negură, nici de întuneric, nici de furtună, nici de sunetul de trâmbiţă, nici de glasul care vorbea în așa fel că cei ce l-au auzit au cerut să nu li se mai vorbească (pentru că nu puteau suferi porunca aceasta: „Chiar un dobitoc, dacă se va atinge de munte, să fie ucis cu pietre sau străpuns cu săgeata.” Și priveliștea aceea era așa de înfricoșătoare încât Moise a zis: „Sunt îngrozit și tremur!”). Ci v-aţi apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor, de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scriși în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârșiţi, de Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, și de sângele stropirii, care vorbește mai bine decât sângele lui Abel. Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbește! Căci dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbește din ceruri, al cărui glas a clătinat atunci pământul și care acum a făcut făgăduinţa aceasta: „Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci și cerul.” Cuvintele acestea, „încă o dată”, arată că schimbarea lucrurilor clătinate, adică a lucrurilor făcute, este făcută tocmai ca să rămână lucrurile care nu se clatină. Fiindcă am primit dar o împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori și să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie și cu frică, fiindcă Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor”.” Evrei 12:1-29
Sfinția Cuvioasa Maica raschiva roagă-te pt iertare. de greșeli și pt sănătatea robilor tai Elena Mihaela, Teodor, Adrian Costin Lucian, Rodica și toți robii tai.
Vasilica Pătrașcu Amăgită de satana „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înţelepciune și de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost făcuţi și moștenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Și voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El și aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.” Efeseni 1:7-14
Rugăciune către Sfânta Cuvioasă Parascheva Purtătoare de chinuri, Sfântă Parascheva, roagă-te Părintelui Ceresc ca pe mine, cel împovărat cu toate păcatele și neînfrânat, să mă ridice spre cuvântarea măririi Sale și să mă îndrepteze ca întotdeauna să am sus inima, să gândesc la cele cerești, iar nu la cele pământești. Roagă-te la Hristos, Fiul lui Dumnezeu, că a auzit ruga ta cea cucernică, pentru ca și pe mine leneșul, cel ce mă trândăvesc spre rugăciune și spre împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, să mă îndrepteze și să-mi dea cuget, ca să doresc a mă ruga Lui neîncetat. Cheamă și pe Duhul Sfânt - izvorul Care te-a întărit pe tine, fecioară curată, la lupta cea bună -, ca să-mi zidească mie inima curată și duh drept să înnoiască întru cele dinlăuntru ale mele și mai vârtos să mă cheme și să-mi dea osârdie ca să mă nevoiesc în viață curată și să mă întărească în lucrarea faptelor bune. Cred că toate acestea mi le poți mijloci mie, o, Sfântă Parascheva!, la tronul Sfintei Treimi și de vei vrea, tu ai puterea de a-mi ajuta mie, ca una ce ai preamărit pe Dumnezeu cu faptele tale. Amin! 14 10 2020🙏🙏🙏
angela/teodius danalache „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înţelepciune și de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost făcuţi și moștenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Și voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El și aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.” Efeseni 1:7-14
DOAMNE AJUTĂ!!!! CORNEL, ANA, ANA MARIA BOLNAVĂ, PAULA, SEBASTIAN ȘI PRUNCA ABIGAIL, IOAN CU FAM, PREOT PETRU CU FAMILIA, LUIZA BOLNAVĂ, EMILIA BOLNAVĂ, LENCHE,, EMILIAN, MARIA, VASILE 🙏🙏👏
Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Maică Parascheva, duhul tău. Viaţă pustnicească şi fără gâlceava iubind şi în urma lui Hristos, Mirelui tău, cu dragoste alergând şi jugul cel bun al Aceluia în tinereţile tale luând, cu semnul Crucii bărbăteşte întrarmându-te, împotriva vrăjmaşilor celor de gând şi cu luptele pustniceşti, cu postul, cu rugăciunile şi cu picăturile lacrimilor, cărbunii patimilor ai stins, vrednică de laudă, Sfântă Preacuvioasă Parascheva; şi acum, în Cămările Cereşti stând înaintea lui Hristos, împreună cu înţeleptele fecioare, roagă-L pentru noi, cei ce cinstim sfântă prăznuirea ta! 14 10 2020🙏🙏🙏
Elena Cotruta „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înţelepciune și de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost făcuţi și moștenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Și voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El și aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.” Efeseni 1:7-14
„Voi aveţi de tată pe diavolul și vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaș și nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbește din ale lui, căci este mincinos și tatăl minciunii. Cine este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; voi de aceea n-ascultaţi, pentru că nu sunteţi din Dumnezeu.”” Ioan 8:
„Voi aveţi de tată pe diavolul și vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaș și nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbește din ale lui, căci este mincinos și tatăl minciunii. Cine este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; voi de aceea n-ascultaţi, pentru că nu sunteţi din Dumnezeu.”” Ioan 8:44, 47
Sfanta Cuvioasa Parascheva sa aline nepriceperea Ta , caci toti Sfintii Parinti Toate le cunosc chiar și inima Ta. FII IN PACE si Duhul Cel Adevarat sa te lumineze caci cine nu cunoaste si nu crede in Moastele Sfintilor nu va pricepe si intelege CU ADEVARAT , INVIEREA DE APOI .
Otilia Giurgea Eu sunt luminat Iisus Hristos este Domnul meu sinDumnezeul meu El este singurul Mintuitor singurul Mijlocitor intre Dumnezeu și om „măcar că eram morţi în greșelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat împreună și ne-a pus să ședem împreună în locurile cerești, în Hristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus. Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi suntem lucrarea Lui și am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.” Efeseni 2:5-10„după cum este scris: „Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar. Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut și au ajuns niște netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar. Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoștinţa deplină a păcatului. Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege - despre ea mărturisesc Legea și Prorocii - Căci toţi au păcătuit și sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Și sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus.” Romani 3:10-12, 20-21, 23-
Otilia Giurgea Eu nu am nevoie de sfinți Eu sunt in Hristos și Hristos trăiește in mine „Și voi, prin El, sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire și răscumpărare, pentru ca, după cum este scris: „Cine se laudă să se laude în Domnul.”” 1 Corinteni 1:30-31
Otilia Giurgea Ești Amagit de satana „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înţelepciune și de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost făcuţi și moștenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Și voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El și aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.” Efeseni 1:7-14
Cuviosa lu ELI nu vre interpretată LI..dovette sapere !altrimenti...sara molto grave ..hristos nu o vrea prizonera voatră a profita de EA..e noe li cuviosa ..vi dovete pulire diarventistiche no ci vuole ,ne anche lei...
Sf cuvioasa Parascheva roagate la D zeu pentru mine pacatoasa vegheaza asupra mea si copiilor mei cu sanatate si luminarea mintii sa putem ajunge si noi cu bine cand vom veni ACASA
SFINTA CUVIOASA PARASCHIEVA VIN INAINTEA TA ASA CUM SINT AJUTAMA CU TOT CE STII CA AM NEVOIE TE ROG MAICA SFÎNTA CUVIOASA PARASCHIEVA GRABNICA SI MULT AJUTATOARE TE ROG SLAVIT SA FIE NUMELE TAU AMIN
Gaby Gaby Ești Amăgită de satana „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înţelepciune și de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost făcuţi și moștenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Și voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El și aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.”
Efeseni 1:7-14
Mulțumim pentru acest f frumos acatist felicitări și doamne ajută
atat de clar si frumos se intelege textul! FELICITARI! mai faceti astfel de materiale! e nevoie in societatea asta denaturata!
Stavrositul Stavros „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înţelepciune și de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost făcuţi și moștenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Și voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El și aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.”
Efeseni 1:7-14
@@danielmedrea8184 te plictisesti? N ai treaba acasa? Du-te la munca!
Stavrositul Stavros „Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire,”
Romani 10:9-10
Stavrositul Stavros „Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea și propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede și se va boteza va fi mântuit, dar cine nu va crede va fi osândit.”
Marcu 16:15-16
Stavrositul Stavros „Eu sunt adevărata Viţă și Tatăl Meu este Vierul. Pe orice mlădiţă care este în Mine și n-aduce rod, El o taie, și pe orice mlădiţă care aduce rod, o curăţește, ca să aducă și mai mult rod.
Rămâneţi în Mine, și Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot așa nici voi nu puteţi aduce rod dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu aduce multă roadă, căci, despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic. Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare, și se usucă, apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc și ard. Dacă rămâneţi în Mine și dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea și vi se va da. Dacă aduceţi multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit și voi veţi fi astfel ucenicii Mei. Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit și Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum și Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân în dragostea Lui. V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să rămână în voi și bucuria voastră să fie deplină.”
Ioan 15:1-2, 4-11
Prea cuvioasa Sf Parascheva milostivește și da mi putere și sănătate sa muncesc ajuta mă sa ies din toate nevoile și mulțumire aduc pt tot ajutorul Tau amin
Sfinta Cuvioasa Paraschiva, binecuvinteaza locul de muncă, firma, cu tot colectivul, buna sporire, sanatate, Amin
Elena Nitu „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înţelepciune și de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost făcuţi și moștenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Și voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El și aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.”
Efeseni 1:7-14
Sfînta cuvioasa Paraschiva ROAGATE pt noi păcătoși si ne ajuta AMIN!
PREA SFÎNTĂ prea CURATA FECIOARA Paraschiva ROAGATE lui Dumnezeu pentru toată lumea și familii mele Amin Amin🙏🏼🙏🏼🙏🏼🙏🏼🙏🏼💖💖💖💖
Preasfanta paraschiva ajuta pe toata familia mea sa avem sanatate si sa avem credinta te rugam Amin !🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏
Sfânta Preacuvioasa Parascheva roagă te pentru noi păcătoșii,apara ne de cei care vor sa ne omoare,ai grija de poporul creștin,de tara mea si poporul roman! Amin Amin Amin!
Alice Popescu Amagitade satana „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înţelepciune și de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost făcuţi și moștenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Și voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El și aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.”
Efeseni 1:7-14
Sfîntă CUVIOASA NOASTRĂ PARASCHIVA ROAGATE LUI DUMNEZEU PENTRU TOȚI COPIII BOLNAVI SI AJUTAL ȘI PE FIULUI MEU SĂ SE FACĂ BINE RIDICOL DIN PATUL DURERII ȚIE MĂICUȚĂ ÎȚI MULȚUMESC PENTRU TOATE AMIN🙏🏼🙏🏼🙏🏼🙏🏼🙏🏼💖💖💖💖🙏🏼🙏🏼🙏🏼
Preasfântă Paraschiva ajută cu mijlocirea ta milă iertare de păcate tuturor creștinilor din țara noastră!
Maria Ivan Amăgită de satana ești „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înţelepciune și de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost făcuţi și moștenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Și voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El și aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.”
Efeseni 1:7-14
@@danielmedrea8184 Ce fel de creștin ești? Cum iti permiți a judeca pe cineva? Tu crede în ce vrei eu cred in ce simt nu judeca ca să nu fi judecat!
Maria Ivan „Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei și le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ. Duceţi-vă și faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin.””
Matei 28:18-20 Unde a spus sa boteze copii mici inconstienti
„Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea și propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede și se va boteza va fi mântuit, dar cine nu va crede va fi osândit. Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci, vor vorbi în limbi noi, vor lua în mână șerpi, dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma, își vor pune mâinile peste bolnavi, și bolnavii se vor însănătoși.””
Marcu 16:15-18
Maria Ivan Trebuie sa te Botezi dacă crezi ca Iisus Este Mintuitorul tău personal
Maria Ivan „Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire,”
Romani 10:9-10
Mulțumesc Măicuță pentru tot Amin Amin Amin
Preasfinta Maica noastra sfinta preacuviosa Parascheva milostiv-va fii spre mine si toata familia mea ,cere mila si iertarea pacatelor noastre de la bunul Dumnezeu pentru noi ,izbaveste-ne de toate relele si de toate bolile alunga de la noi toata crarta ,vrajba si rautatea si fa-ne vrednici de milostivirea si indurarea Mintuitorului si Izbavitorui nostru Iisus Hristos !
Multumim bunului Dumnezeu ,si tie sfinta preacuvioa Maica noastra Parascheva Amin 🙏🏻🙏🏻🙏🏻🙏🏻🙏🏻🙏🏻🙏🏻🙏🏻🙏🏻
Doamne ajută pe toată lumea
Dragne Fanel „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înţelepciune și de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost făcuţi și moștenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Și voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El și aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.”
Efeseni 1:7-14
Prea Sfinta Maică Cuvioasa Parascheva roagăte împreună cu Toate Puterile Cerești la Bunul Dumnezeu și Maicuta Sfinta Născătoare de Dumnezeu pentru noi păcătoșii robii Tăi Amin Nădejdea noastră este Tatăl scăparea noastră este Fiul Acoperământul nostru este Duhul Sfânt Treime Sfinta Slavă Ție Aliluia Aliluia Aliluia ❤
Sfântă Cuvioasă Parascheva, roagă - te bunului Dumnezeu pentru noi păcătoșii și cea dintâi eu! Amin!
Să avem parte de rugăciunile sale! Cu ale sale rugăciuni, Doamne miluiește - ne pe noi și ne mânuiește! Amin!
Să ne amintim cu toții de cel mai minunat Cadou primit vreodată : Domnul nostru Iisus Hristos care a venit pe lume să ne mânuiască și să ne aducă fericirea veșnică! Hristos în mijlocul nostru! Doamne învață - ne pe noi îndreptările Tale! Doamne Mila Ta și Adevărul Tău pururea să ne sprijineasca! Doamne lumina și bucuria noastră, Slavă Ție! Amin!
Mântuieste, Doamne, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta, biruință binecredinciosilor creștini asupra celor potrivnici dăruiește și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău! Doamne ocrotește - I pe românii de pretutindeni! Amin! 👏 👏 👏 💕
Iartă-ne pe noi păcătoșii,Sfantă Parascheva.
Rugăciune către Sfânta Cuvioasă Parascheva
Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut toată făptura, nu întoarce fața Ta de la noi păcătoșii, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și înfricoșătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua, nenumărate, cu nesocotință le săvârșim. Noi suntem păcătoși, netrebnici și plini de răutate; iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii. Nu ne lăsa, Doamne! Nu trece rugăciunea noastră, a păcătoșilor, nici ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câștiga milostivirea prin sârguința cea de toate zilele, dăruiește-ne-o Tu ca un îndurat mult-Milostiv.
Doamne, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea și ne întărește cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie să slăvim preasfânt numele Tău în veci. Amin! 14 10 2020🙏🙏🙏
Sfânta prea Cuviasa Maică Parascheva tamaduestema și curatestene pe mine și copii mei de păcate și de boală, și de tot răul și ne dezliagane din toate blestemele și milostivestete spre noi și ne miluestene și ne antarestene pe noi pacatosii amen
Cu Dumnezeieşti străluciri luminându-ţi sufletul tău, Sfântă Parascheva, cu plăcere ai ars patima trupului, cu focul înfrânării, cântând adevărată cântare lui Hristos.
Pentru viaţa ta cea plăcută lui Dumnezeu, Preacinstită, ca un dar sfinţit te-ai dat moştenirii tale, Sfântă Parascheva, venind la apus, ceea ce eşti preamărită.
Bucură-te, Cortule de lumină Purtător, Făclie, Biserică, Masă şi Munte Sfânt! Bucură-te, Palatul Măririi, Dumnezeiescule Locaş al lui Dumnezeu! Bucură-te, Zidul cel Nesurpat al celor ce te lăudăm pe tine!
Arătatu-te-ai, Cuvioasă Parascheva, Bisericii, ca alt soare, luminând-o pe ea cu fulgerele minunilor tale şi luminând pe cei ce strigă ţie cu credinţă: Bucură-te, lauda pustnicilor şi podoaba fecioarelor! 14 10 2020🙏🙏🙏
Sfanta Cuvioasa Parascheva roaga-te pentru noi pacatosii Amin Amin Amin
Rugăciune către Sfânta Parascheva, pentru iertarea păcatelor
Sfântă Cuvioasă Parascheva, în genunchi vin la tine, ca în genunchi să te rogi Părintelui Ceresc pentru iertarea păcatelor mele, săvârșite cu fapta sau cu gândul, cu știința sau cu neștiința mea, căci vin cu sufletul întinat și te rog: ajută-mă!
Doamne, pentru rugăciunile Sfintei Cuvioase Parascheva, șterge din mine orice gând afară de Tine, Doamne, căci Ție nici un lucru nu-ți este greu a-l împlini. Amin! 14 10 2020🙏🙏🙏
Doamne sf. Parascheva ocrotestem doamne familia, copii, părinți, frații Amin. Doamne Ajută!.
Sfântă cuvioasă Parascheva roagă-te pentru țara noastră și pentru poporul român.
Emil Barbu Amagit de diavolu
„În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înţelepciune și de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost făcuţi și moștenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Și voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El și aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.”
Efeseni 1:7-14
SLAVĂ TATĂLUI SI FIULUI ȘI SFÂNTULUI DUH ȘI ACUM ȘI PURUREA ȘI ÎN VECI VECILOR AMIN ❤️💥❤️💥❤️💥❤️
SLAVĂ ÎNĂLȚĂRI PUTERI LUI IISUS HRISTOS CRUCEA BIRUINȚEI SFINTEI TREIMI DUHUL SFÂNT LUMINA CUVÂNTULUI DOMNUL DUMNEZEU ❤ CURĂȚIA NOASTĂ,DIN NE-AM STRĂMOȘESC ORTODOX MULȚUMIM PENTRU INVIERE ȘI VIAȚĂ VEȘNICĂ ALILUIA ❤️💥❤️💥❤️💥❤️
SLAVĂ ȚIE SFÂNTĂ CUVIOASĂ MAICĂ PARASCHEVA MARE FĂCĂTOARE DE MINUNI CRUCEA BIRUINȚEI SFINTEI TREIMI IUBIRE HAR MÂNTUIREA NOASTRĂ MULȚUMESC PENTRU INVIERE ȘI VIAȚĂ,, CRUCEA BIRUINȚEI SFINTEI TREIMI IUBIRE HAR MÂNTUIREA NOASTRĂ DOCTORUL SUFLETELOR NOASTRE DOMNUL DUMNEZEU ÎMPĂRATUL STĂPÂNUL MÂNTUITORUL DOMNUL DUMNEZEU IISUS HRISTOS ÎMPĂRATUL ATOTȚIITORUL CREATORUL TATĂ CERESC SAVAOT MILUIESTEMA PE MINE PĂCĂTOSUL ROBUL TĂU PERA ZIDITORUL MEU IARTAMA IARTAMA IARTAMA MULȚUMESC PENTRU DREAPTA CREDINȚĂ ORTODOXĂ ÎN VECI VECILOR AMIN 💥❤️💥❤️💥❤️💥
SLAVĂ ÎNVIERI PUTERI LUI DUMNEZEU CUVÂNTUL DUHUL SFÂNT IISUS HRISTOS CRUCEA BIRUINȚEI SFINTEI TREIMI IUBIRE HAR MÂNTUIREA NOASTRĂ MULȚUMIM PENTRU INVIERE ȘI VIAȚĂ VEȘNICĂ ALILUIA 💥❤️💥❤️💥❤️💥
Sfântă Parascheva miluiește familia mea și aparao de orice rău amin
Pe sfânta folositoare a celor ce sunt întru nevoi, toţi cu dreaptă credinţă să o lăudăm, pe Preacinstita Parascheva. Că aceasta, lăsând viaţa cea stricăcioasă, pe cea nestricăcioasă a luat în veci. Pentru aceasta mărirea a aflat şi dar de minuni, cu Dumnezeiasca poruncă! 14 10 2020🙏🙏🙏
Sfântă Cu fi așa Parascheva,vino în anjutor în nevoile și neputințele noastre !Amin, Amin, Amin!
Mulțumesc, Mulțumesc, Mulțumesc!
Angela Corchis Amăgită de satana „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înţelepciune și de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost făcuţi și moștenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Și voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El și aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.”
Efeseni 1:7-14
Sfîta parascheva mult folositoare te rog din suflet iarta ne pe toti pacatosi si tine ne departe de lumea rea dana sanatate trupului si sufletului mie adriana andreea rebeca vad daniel gabriel elena si copiii nepoti ei mihaela copiii ei florin ionut ana maria si copilul si sotul ei florica ion si pe toti oameni buni care se roaga pentru noi te rog izbavestene de duhurile n e curate si lasa lilistea în casele noastre amin!!!🌹🌹🌹
Sfânta Cuvioasa Maica Paraschieva roagă te pentru noi păcătoșii! Amin!
Sfântă Preacuvioasă Maică Parascheva, milostiveşte-Te şi ajută la cererea robilor tăi. ❤
Nicoleta Mantea Amăgită de satana „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înţelepciune și de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost făcuţi și moștenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Și voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El și aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.”
Efeseni 1:7-14
Prea sfnta Cuvioasa Paraschiva roagate si pentru mine pentru sanatate si dobandirea dorintelor Amin
Pentru rugăciunile Preasfintei Cuvioase Parascheva, Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu miluiește-ne! 🙏🙏🙏
Liliana Luca Amăgită de satana
„În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înţelepciune și de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost făcuţi și moștenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Și voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El și aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.”
Efeseni 1:7-14
Sf. MAICĂ PARASCHIVA MILUEŞTENE PE NOI AMIN.
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!
Sfântă Preacuvioasă Maică Parascheva de la Iași, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoșii, dintre care cel dintâi sunt eu Amin! 14 10 2020 🙏🙏🙏
Maica Preasfinta Cuvioasa Paraschiva miluestene pre noi 🕯️🕯️🕯️🕯️🕯️🕯️🕯️👏🏼👏🏼👏🏼👏🏼👏🏼👏🏼
Sfanta Paraschiva ajuta-ne pe noi toti cu rugaciunile tale !
Sfânta Cuvioasa Parascheva roagă te ptr noi păcătoși !
Elisabeta Cojocaru „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înţelepciune și de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost făcuţi și moștenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Și voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El și aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.”
Efeseni 1:7-14
Sfânta prea Cuvioasa Maica Parascheva. ..La tine vin cu toată viața mea..plina de răni. ..Mă rog..pt iertare de păcate.si ajutor ' ca mare nevoie am..De toate rugăciunile. .sfinților. ..Și. .Te rog..Nu părăsi. .poporul..Roman. .Tu..prea Cuvioasa..A noastra ești. .Și ne cunoști de atâtea sute de ani...binecuvanteaza_ne!
SFINTA CUVIOASA PARASCHIEVA MA ROG LA TINE PENTRU FIUL MEU DISTRUGE SI PUSTIESTE TOTI VRASMASI SI TOATE DUHURILE RELE FARMECELE SI FACATURILE CARE SAU ABATUT ASUPRA LUI SI A MEA TE ROG MAICA SFINTA CUVIOASA PARASCHIEVA INDURATE DE SUFERINTA SI TRISTETEA SI DE INDURAREA PE CARE O AVEM TE ROG MAICA SFINTA CUVIOASA PARASCHIEVA INTOARCE FATA LA MINE SI LA FIUL MEU AUZIMI STRIGATU AUZIMI CEREREA NU TRECE CU VEDEREA CEREREA MEA NU MA LASA TE ROG PREA SFINTA CUVIOASA PARASCHIEVA SLAVIT SA FIE NUMELE TAU AMIN
Sfinta. Cuvioasa. Parasccheva. Ajuta. Ne. Protegenee. De. Tot. Raul. Si. De. Toate. Lucurile. Diavolesti. Sanatoate. Si. Aparane. De. Toti. Vrasmasi. Amen÷
MA ROG DIN TOT SUFLETUL SA DISPARA ACUM ACESTA BOALA NOUA DIN POPOR SA FIM DIN NOU IN PACE SI LINISTE SI SA NE IUBINM CA FRATII
HRISTOS SA INALTAT.MULTUMIRI
Slava ție Doamne, ajută noua robii tai, iertarea păcatelor,,cu rugaciunile Cuvioasei Paraschiva de primejdii ferestene pe noi omenirea,nu ne lasă să pierim
Elena Nitu „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înţelepciune și de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost făcuţi și moștenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Și voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El și aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.”
Efeseni 1:7-14
Sfintii parinti sarut minile Sf cuviasa Parescheva sa apere de dusmanii vazutii si nevazutii sa apere sanatata nostra pshica si corporala sa de a ajutor in fie care clipa ca mare este putatea Cuviosei si bunatate ei este fara de sfirsit Amin
Busuioc Busuioc Amagiti de satana „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înţelepciune și de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost făcuţi și moștenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Și voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El și aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.”
Efeseni 1:7-14
@@danielmedrea8184 este inchis in Sinan nu imi poate face nimic am invis demonol tote religilor nu imi poate face nimic
Busuioc Busuioc Problema este ca nu ai învins nebunia ta din tine
Busuioc Busuioc „Eu sunt adevărata Viţă și Tatăl Meu este Vierul. Pe orice mlădiţă care este în Mine și n-aduce rod, El o taie, și pe orice mlădiţă care aduce rod, o curăţește, ca să aducă și mai mult rod.
Rămâneţi în Mine, și Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot așa nici voi nu puteţi aduce rod dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu aduce multă roadă, căci, despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic. Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare, și se usucă, apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc și ard. Dacă rămâneţi în Mine și dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea și vi se va da. Dacă aduceţi multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit și voi veţi fi astfel ucenicii Mei. Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit și Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum și Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân în dragostea Lui. V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să rămână în voi și bucuria voastră să fie deplină.”
Ioan 15:1-2, 4-11
Busuioc Busuioc „Și noi dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară așa de lesne și să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm ţintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit rușinea și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Uitaţi-vă dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoșilor o împotrivire așa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima și să cădeţi de oboseală în sufletele voastre. Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge în lupta împotriva păcatului. Și aţi uitat sfatul pe care vi-l dă ca unor fii: „Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului și nu-ţi pierde inima când ești mustrat de El. Căci Domnul pedepsește pe cine-l iubește și bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primește.” Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca și cu niște fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepsește tatăl? Dar, dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi niște feciori din curvie, iar nu fii. Și apoi, dacă părinţii noștri trupești ne-au pedepsit și tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor și să trăim? Căci ei, în adevăr, ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine, dar Dumnezeu ne pedepsește pentru binele nostru, ca să ne facă părtași sfinţeniei Lui. Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată, pare o pricină de întristare, și nu de bucurie, dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin școala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii. Întăriţi-vă dar mâinile obosite și genunchii slăbănogiţi; croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce șchiopătează să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat. Urmăriţi pacea cu toţi și sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul. Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare și mulţi să fie întinaţi de ea. Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare și-a vândut dreptul de întâi născut. Știţi că mai pe urmă, când a vrut să capete binecuvântarea, n-a fost primit, pentru că, măcar că o cerea cu lacrimi, n-a putut s-o schimbe. Voi nu v-aţi apropiat de un munte care se putea atinge și care era cuprins de foc, nici de negură, nici de întuneric, nici de furtună, nici de sunetul de trâmbiţă, nici de glasul care vorbea în așa fel că cei ce l-au auzit au cerut să nu li se mai vorbească (pentru că nu puteau suferi porunca aceasta: „Chiar un dobitoc, dacă se va atinge de munte, să fie ucis cu pietre sau străpuns cu săgeata.” Și priveliștea aceea era așa de înfricoșătoare încât Moise a zis: „Sunt îngrozit și tremur!”). Ci v-aţi apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor, de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scriși în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârșiţi, de Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, și de sângele stropirii, care vorbește mai bine decât sângele lui Abel. Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbește! Căci dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbește din ceruri, al cărui glas a clătinat atunci pământul și care acum a făcut făgăduinţa aceasta: „Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci și cerul.” Cuvintele acestea, „încă o dată”, arată că schimbarea lucrurilor clătinate, adică a lucrurilor făcute, este făcută tocmai ca să rămână lucrurile care nu se clatină. Fiindcă am primit dar o împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori și să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie și cu frică, fiindcă Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor”.”
Evrei 12:1-29
Fie ți milă Doamne.
Doamne milueste Doamne milueste Amin
Doamne ajuta!
multumiri !
Sfinția Cuvioasa Maica raschiva roagă-te pt iertare. de greșeli și pt sănătatea robilor tai Elena Mihaela, Teodor, Adrian Costin Lucian, Rodica și toți robii tai.
Sfanta si cuviosa maica parsceva ajutane si ne da sanatate robilor tai liviu florentina paul alin amin
Violeta te roaga sa o salvezi din boala cea grea, sfanta Parascheva!❤Multumesc multumesc multumesc ❤Amin
Sf Cuv Paraschiva roagă te pt fiul meu Valentin,, Marian, pt bunătate și multa iubire.
Vasilica Pătrașcu Amăgită de satana „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înţelepciune și de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost făcuţi și moștenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Și voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El și aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.”
Efeseni 1:7-14
Doamne ajuta
Părintele Teodosie de la manastirea sihastria Putnei sfînta cuvioasa Paraschiva rogote pentru noi păcătoși
Sfântă Cuvioasă Parascheva miluiește-ne pe noi păcătoșii
AMIN!
🙏♥️🙏
Amin Doamne Ajuta
Rugăciune către Sfânta Cuvioasă Parascheva
Purtătoare de chinuri, Sfântă Parascheva, roagă-te Părintelui Ceresc ca pe mine, cel împovărat cu toate păcatele și neînfrânat, să mă ridice spre cuvântarea măririi Sale și să mă îndrepteze ca întotdeauna să am sus inima, să gândesc la cele cerești, iar nu la cele pământești.
Roagă-te la Hristos, Fiul lui Dumnezeu, că a auzit ruga ta cea cucernică, pentru ca și pe mine leneșul, cel ce mă trândăvesc spre rugăciune și spre împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, să mă îndrepteze și să-mi dea cuget, ca să doresc a mă ruga Lui neîncetat.
Cheamă și pe Duhul Sfânt - izvorul Care te-a întărit pe tine, fecioară curată, la lupta cea bună -, ca să-mi zidească mie inima curată și duh drept să înnoiască întru cele dinlăuntru ale mele și mai vârtos să mă cheme și să-mi dea osârdie ca să mă nevoiesc în viață curată și să mă întărească în lucrarea faptelor bune.
Cred că toate acestea mi le poți mijloci mie, o, Sfântă Parascheva!, la tronul Sfintei Treimi și de vei vrea, tu ai puterea de a-mi ajuta mie, ca una ce ai preamărit pe Dumnezeu cu faptele tale. Amin! 14 10 2020🙏🙏🙏
Slava Tie Doamne, slava Tie!
🙏♥️🙏
angela/teodius danalache „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înţelepciune și de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost făcuţi și moștenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Și voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El și aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.”
Efeseni 1:7-14
Osplendoare de slujbă închinată sfintei paraschiva dorim și alte slujbe la fel de frumoase de la catedrala metropoliteană iași
Sf Parascheva roagă te pt roaba lui Dumnezeu
Cornelia
Ajutane Maica noastra Paraschiva !
Amin!
DOAMNE AJUTĂ!!!! CORNEL, ANA, ANA MARIA BOLNAVĂ, PAULA, SEBASTIAN ȘI PRUNCA ABIGAIL, IOAN CU FAM, PREOT PETRU CU FAMILIA, LUIZA BOLNAVĂ, EMILIA BOLNAVĂ, LENCHE,, EMILIAN, MARIA, VASILE 🙏🙏👏
Sfânta Paraschiva ajuta-ne umple inima lui Victoria de credinta in Dumnezeu! Cum il cheamă pe părintele care se roagă la minutul 30?
🙏🙏🙏❤❤❤
Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Maică Parascheva, duhul tău.
Viaţă pustnicească şi fără gâlceava iubind şi în urma lui Hristos, Mirelui tău, cu dragoste alergând şi jugul cel bun al Aceluia în tinereţile tale luând, cu semnul Crucii bărbăteşte întrarmându-te, împotriva vrăjmaşilor celor de gând şi cu luptele pustniceşti, cu postul, cu rugăciunile şi cu picăturile lacrimilor, cărbunii patimilor ai stins, vrednică de laudă, Sfântă Preacuvioasă Parascheva; şi acum, în Cămările Cereşti stând înaintea lui Hristos, împreună cu înţeleptele fecioare, roagă-L pentru noi, cei ce cinstim sfântă prăznuirea ta! 14 10 2020🙏🙏🙏
Doamne ajută.
Doamne ajută
Doamne miluiește mă amin
❤
Sfanta Paraschiva roagate pt noi AMIN Elena Cristian Razvan constantin Daniel Ionut Stefan Marinela Georgeta Andreea Diana
Preasfara Paraschiva miluiește-ne și ajutä
ajuta ne Sf Cuvioasa Parascheva pe Mircea-Stefan si Crina-Mihaela, iarta ne si ajuta ne sa scapam de masti si covid!
Amin!Doamne ajută!
Sfânta Paraschiva ajuta mi copilul pe Panga Tudorel Mihai sa se vindece la genunchi și să aibă sănătate el și Claudiu Vlad ,Calin Alexandru,,și Elena.
🌻🌻🌻🌻🌻🌻🌻
Doamne ajuta .
Mihai, Laurentia, Florin Gheorghe, Mihaela, Vlad Florin, Viorica .adormiți Gheorghe, Virginia, Vasile, Viorel, Viorica, Gheorghe, Gicu, Eugen cu tot neamul lor
Sărut mina! Ion gheorghita dana Carlo karisa Antonio marian Andrei Elisabeta Vasile Nicolae ion sănătate alungarea fermecelor blestemelor ghinioanelor
Doamne ajută și ne apără pe noi păcătoșii : Catalin , Elena, Mihai, Anca Razvan, loan, Elena
Elena Cotruta „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înţelepciune și de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost făcuţi și moștenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Și voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El și aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.”
Efeseni 1:7-14
Sf Paraschiva apara Poporul Roman de pretutindeni
!
Pomelnic adormiți Ieromonahul Daniil Ieromonahul Galaction Ieromonahul Mavrichie Ana Petru Maria Livia Persida pt sanatate si iertare de păcate
„Voi aveţi de tată pe diavolul și vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaș și nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbește din ale lui, căci este mincinos și tatăl minciunii.
Cine este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; voi de aceea n-ascultaţi, pentru că nu sunteţi din Dumnezeu.””
Ioan 8:
„Voi aveţi de tată pe diavolul și vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaș și nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbește din ale lui, căci este mincinos și tatăl minciunii.
Cine este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; voi de aceea n-ascultaţi, pentru că nu sunteţi din Dumnezeu.””
Ioan 8:44, 47
Sfanta Cuvioasa Parascheva sa aline nepriceperea Ta , caci toti Sfintii Parinti Toate le cunosc chiar și inima Ta. FII IN PACE si Duhul Cel Adevarat sa te lumineze caci cine nu cunoaste si nu crede in Moastele Sfintilor nu va pricepe si intelege CU ADEVARAT , INVIEREA DE APOI .
Otilia Giurgea Eu sunt luminat Iisus Hristos este Domnul meu sinDumnezeul meu El este singurul Mintuitor singurul
Mijlocitor intre Dumnezeu și om
„măcar că eram morţi în greșelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat împreună și ne-a pus să ședem împreună în locurile cerești, în Hristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus. Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi suntem lucrarea Lui și am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.”
Efeseni 2:5-10„după cum este scris: „Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar. Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut și au ajuns niște netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.
Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoștinţa deplină a păcatului. Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege - despre ea mărturisesc Legea și Prorocii -
Căci toţi au păcătuit și sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Și sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus.”
Romani 3:10-12, 20-21, 23-
Otilia Giurgea Eu nu am nevoie de sfinți Eu sunt in Hristos și Hristos trăiește in mine „Și voi, prin El, sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire și răscumpărare, pentru ca, după cum este scris: „Cine se laudă să se laude în Domnul.””
1 Corinteni 1:30-31
Otilia Giurgea Ești Amagit de satana „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înţelepciune și de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost făcuţi și moștenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Și voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El și aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.”
Efeseni 1:7-14
E se farete a testimoni..lo dovete fare tra voi..no a profitare..
Cuviosa lu ELI nu vre interpretată LI..dovette sapere !altrimenti...sara molto grave ..hristos nu o vrea prizonera voatră a profita de EA..e noe li cuviosa ..vi dovete pulire diarventistiche no ci vuole ,ne anche lei...
Doamne milueste ne Sofia Nicolae claudiu Claudia Maria David andrei Darius ioan
Adormiti Ioan Elena Pavel Sofia iosif timoftei ana Lina Nicolae Petrica matu stoian Maria joseph rosi Amin
Doamne ajuta!
Doamne ajuta
Doamne ajută.
Doamne ajuta!