Walter Ghicolescu - Prefață

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 19 มี.ค. 2024
  • muzică: Walter Ghicolescu
    versuri: George Topîrceanu
    PREFAȚĂ
    Prin ce ţinuturi rătăceşti
    Pribeagă?
    În care grotă din poveşti
    Ai hibernat - o vară-ntreagă?
    O, Muza mea cu nasul mic
    Şi coapse fine,
    Abia sculptate din nimic,
    De ce te-ai dus de lângă mine?...
    Ţi-am prins în părul inelat
    Vreo floare artificială?
    Te-am ofensat
    Cu vreo metaforă banală?
    Ori mi-ai bătut vreodată-n geam
    Şi, spionând perdeaua trasă,
    Te-ai supărat că nu eram
    Acasă?...
    Vrei poate macii din livezi
    Pe toţi cu mâna ta să-i scuturi?
    Sau te distrezi
    Cu pălăria după fluturi?
    N-ai adormit cumva pe-afară
    Şi te-ai trezit sub un umbrar,
    Îndrăgostită de-un măgar
    Ca-n Visul unei nopţi de vară?
    Cu Demonul lui Lermontof
    Te-i fi-ntâlnit şi ţi-a fost frică?...
    Nu ţi-a intrat cumva-n pantof
    O pietricică?
    (De-aceea-mi iese şchiop şi mic
    Un vers, în fiecare stanţă...
    Vezi, tot m-ai inspirat un pic
    De la distanţă!)
    Ori m-ai zărit vreodată stând
    Cu Muza altuia? Se poate.
    Le-am spus cuvinte dulci, pe rând,
    La toate...
    Dar n-am făcut-o pe furiş
    Cum fac confraţii mei cu tine,
    Ci pe afiş
    Mi-am spus păcatul la oricine,
    Şi confidenţele, tu ştii,
    Le-am dat pe faţă, tale-quale,
    Într-un volum de Parodii
    Originale...
    Oricum, de-o fi ca-n viitor
    Să placă stihurile mele,
    Las mărturie tuturor
    Că n-ai colaborat la ele.
    Că singur m-ai lăsat să scriu
    O carte-ntreagă fără tine...
    Şi dacă totuşi mai târziu
    Te vei întoarce lângă mine,
    Nici nu te-alung, nici nu te-mpac,
    Ci-n fundul călimării crunte
    Muind un deget, am să-ţi fac
    Un benghi în frunte!
  • เพลง

ความคิดเห็น • 11

  • @cata-lina84
    @cata-lina84 2 หลายเดือนก่อน +5

    Cea mai frumoasă variantă a acestor versuri! 🧡

  • @liacotfas8272
    @liacotfas8272 2 หลายเดือนก่อน +4

    Mi-a înveselit ziua, deja simt vara aproape.❤😊❤

  • @liacotfas8272
    @liacotfas8272 2 หลายเดือนก่อน +3

    WoW! Superb!

  • @calincit313
    @calincit313 2 หลายเดือนก่อน +2

    Fain!👌

  • @cristinacojocaru1895
    @cristinacojocaru1895 2 หลายเดือนก่อน +2

    Absolut!

  • @loredanazlate2798
    @loredanazlate2798 2 หลายเดือนก่อน +3

    ❤❤❤❤❤

  • @user-vi1nd2gz4i
    @user-vi1nd2gz4i 2 หลายเดือนก่อน +2

    2:08 Minunar😊😊😊

  • @VladParau
    @VladParau 2 หลายเดือนก่อน +2

    Gând la gând cu bucurie! Doar că eu îi schimbasem titlul, ca să nu se confunde cu alte Prefețe pe care le mai are Topîrceanu. Nici o grijă, poezia asta a mai fost cântată și de Emeric Imre cândva. La toți ne-a ieșit altfel, spre satisfacția tuturor Muzelor. Felicitări! th-cam.com/video/FzDuYVWEnq4/w-d-xo.html

    • @WalterGhicolescuOfficial
      @WalterGhicolescuOfficial  2 หลายเดือนก่อน +2

      Mulțumesc!
      Cântecul este de prin 2005...doar că a fost postat pe canalul altcuiva și abia astăzi am catadicsit să-l urc și la mine... :)

    • @VladParau
      @VladParau 2 หลายเดือนก่อน +2

      @@WalterGhicolescuOfficial Important e că ne-a ieșit la toți diferit și nicicare n-am știut de Muza celuilalt! Poate ne-ntâlnim o dată toți s-o cântăm, fiecare pe limba sa, într-un Maraton al Muzelor?

    • @cioceasteluta9785
      @cioceasteluta9785 2 หลายเดือนก่อน +2

      Genială! ❤🤗👏👏👏👏