Evanghelia din mijlocul dezordinii :: MANANA LAVRIC [Ep 13] | VULNERABIL cu Ramona Lazar | Podcast
ฝัง
- เผยแพร่เมื่อ 9 ก.พ. 2025
- Manana Lavric este soție de pastor, mama a 3 copii și o femeie pasionată de Dumnezeu și de Cuvântul său. Manana este o femeie puternică, ambițioasă, pe care cariera a definit-o multă vreme, dar căreia rolul de mamă i-a transformat perspectiva. Pentru o vreme și-a pus cariera pe pauză și își dedică toate resursele creșterii copiilor.
Manana este minunată și m-a cucerit cu toate cunoștințele ei, cu dragostea pe care am văzut-o în ochii ei și cu meticulozitatea cu care analizează fiecare lucru. Deși este într-un sezon dificil și plin de provocări, m-a surprins modul autentic, sincer și vulnerabil în care se ancorează în Dumnezeu. Sunt atât de recunoscătoare că Dumnezeu mi-a scos-o în cale, pentru că simt că sunt mai bogată și am o nouă prietenă aproape.
Aceste episod m-a smerit foarte mult. M-a făcut să-mi dau seama cât de departe sunt de ceea ce ar trebui să fiu, dar în același timp mi-a dat și un suflu nou de a îmi dori să schimb lucrurile.
Are loc Evanghelia lui Hristos în dezordinea noastră, între vase murdare, haine nespălate, zeci de pamperși schimbați, lacrimi de neputință și îndoieli? Da, exact acolo are loc Evanghelia lui Hristos, pentru că acolo și aici avem nevoie de ea cel mai mult. În acest episod vei înțelege mai clar cum se materializează îndemnul Domnului Isus de a face discipoli/ucenici fiind activă în rolul tău de mamă. Și dacă nu ești încă acolo unde ar trebui, speranță există. Hristos ne primește cu tot ce suntem, fără să îi dăm ceva în schimb și doar să îmbrățișăm jertfă Lui, iar apoi să ne luăm propria cruce și să îl urmăm liberi. Pare un paradox, dar ascultând episodul o să înțelegi mai profund acest lucru.
Acest episod este pentru oricine care vrea să se adâncească în Cuvântul lui Dumnezeu și să înțeleagă mai bine ce înseamnă teologia, indiferent că e mamă sau nu.
____________
Dacă vrei să iei legătura cu Manana o găsești aici:
Facebook: / manana.lavric
Instagram: /
___________
Resurse de studiu menționate în episod:
Cum studiază Nancy Guthrie Biblia - www.nancyguthr...
enduringword.com
____________
Dacă vrei să fii partenerul meu în crearea episoadelor viitoare o poți face printr-o donație AICI - ramonalazar.ro....
Nu uita să dai FOLLOW dacă asculți pe Spotify, un RATING și un REVIEW dacă asculți pe Apple Podcasts și SUBSCRIBE dacă asculți pe TH-cam. Prin asta contribui la fiecare episod al acestui podcast și mă ajuți să ducem poveștile acestea mai departe.
Urmărește-mă și pe rețelele sociale:
Instagram - /
Facebook - /
Website - ramonalazar.ro
Dragă Rami, Dumnezeu să binecuvânteze și răsplătească eforturile pe care le faci pentru ca aceste interviuri să existe. Mulțumim!❤
Mulțumesc Ramy si invitatei tale!O mare încurajare a fost si pentru mine !M am regăsit in toate situatiile povestite!Mulțumim pentru tot efortul tau de a realiza aceste podcasturi!Ma încurajează si mi amintesc ca Dumnezeu iubestw " mămicile perfecte"! Fii binecuvântat, tu si casa ta❤
Ca soț și tată, m-am hrănit din aceast podcast, mulțumesc, Dumnezeu să vă binecuvinteze.
Ce incurajare mare pentru noi! Multă binecuvântare!
"Daca inima e unde trebuie, și comportamentul va fi cum trebuie." O discuție foarte utilă, multumesc surori dragi!
Cu ce parte frumoasă ai rămas din discuția noastră. 🤗 Mulțumesc că asculți VULNERABIL.
Cât de folositor podcast pentru mine. Și eu sunt mamă a 3 copii și mi-au prins tare bine aceste sfaturi înțelepte! Fiți binecuvântate dragi surori! Mulțumesc Ramy pentru efortul pe care il faci prin aceste podcasturi! Domnul să te binecuvânteze! 🤗🙏🏻
Mă bucur din toată inima să știu că vă ajută, asta îmi dă energie să merg mai departe. 🤗
Minunat! Cata calauzire peste aceasta sora, am simtit prin fiecare cuvant cum Dumnezeu imi vorbeste! O perspectiva autentica! Fiti binecuvantate! Si continuati sa impartasiti aceste lucruri cu toti cei din jur❤
Da, Manana are un dar aparte. Mă bucur că Dumnezeu ți-a vorbit atât de frumos.
Ce discuție faina și de ajutor pentru mămici. Tot înainte, Ramy! 🤗
Mă bucur mult să știu asta. Îți mulțumesc! 🤗
Câtă bogăție !
Mulțumim , fiti binecuvântate!🙏🏻❤️
Cu mare bucurie! Multă binecuvântare. ❤️
Așa cum știu ca după sâmbătă vine duminică si mergem la biserică tot asa aștept și ziua de luni ca să văd cu ce ne bucurii. Domnul sa va binecuvinteze 🤗
Wow, ce frumos ai scris. Îți mulțumesc mult! 🤗
Un mare mulțumesc,Ramy!
Fii binecuvântată de Cel căruia i te dedici!
O fac cu toată inima. Multă binecuvântare.
Multumesc pentru acest episod! ❤un real ajutor.
Ne bucurăm să știm asta! ❤
Ce frumos ai vorbit Manana. Cu drag te-am.ascultat. majoritatea principiilor le aplic in familia mea si cu cei 3 copilasi ,putin mai mici decat ai tai. Uneori mai apare teama ca nu e suficient cat slujesc si ma implic mergand insotita de 3 copilasi care MA PRIVESC.😊. rolul de mama ma transformat intro persoana si la un nivel al credintei cum nu mi-am putut imagina vreodata. E un mare Har si imensa binecuvantare sa cresc copiii ce i-am primit in dar, in ciuda greutatilor. DOMNUL SA INTAREASCA MAMELE❤ .
Felicitări pentru cei 3 copilași și pentru energia pe care o pui în creșterea lor. Domnul să vă binecuvânteze si să-ți dea putere! 🤗 Mulțumim că ne-ai ascultat!
Draga Bia, ma bucur mult ca ai fost incurajata! Ma bucur si eu sa aud de tine ca esti bine si ca te bucuri de copilasii tai 🥰 Domnul sa te intareasca in continuare in fiecare zi si daca El ingaduie, sa ne revedem cu bine 🤗
God bless you both! Very well said
Blessings. 🤗
Un dialog necesar si de mare ajutor pt mamici🤍 Multumesc Domnului pt călăuzirea care ti-o da de a alege oameni pt subiecte asa de necesare si mult prea putin discutate in mediul evanghelic.
Mulțumim pentru încă un podcast motivator și plin de sfaturi prețioase! 🤗
Mă bucur mult să am acest privilegiu de a sta cu oameni minunați pe care să îi aduc înaintea voastră. 🤗
Domnul sa fie laudat 🤗.multumim pt un asemenea interviu
Amin! Este o mare bucurie să pot face asta! 🤗
Ce descriere frumoasa si cata intelepciune! ❤️
Da, Manana e o femeie deosebită și plină de înțelepciune. 🤍
Deosebit podcast Dzeu sa va binecuvinteze familiile voastre
Mulțumim! Amin, asemenea! ♥
Așa este!
Biblia este pe noptiera mea și citesc zilnic .
Mă bucur că va însoțește Cuvântul lui Dumnezeu. 🙏
Un podcast valoros. Mulțumim ❤
Bucuria e de partea mea. 🤗
Cât de util, mulțumim mult !
Mă bucur mult și cu mare drag!
Fiti binecuvantate dragelor ,este minunat tot ce faceti😇🙏
Mulțumim mult! Multă binecuvântare! 🤗
Ce sa faca o mama cu o casa plina de copii si care nu are sotul acasa cand ii vine sa ridice tonul la copii? Fiecare vrea cate ceva, unul trebuie pregatit pentru scoala, unul de gradinita, altul plange, etc. Pentru ea e mai usor ca vine sotul si-i spune ca ia el copiii, dar care nu are pe nimeni, nimeni? Sotul e plecat si ea - mama- a ramas acasa cu copiii, parintii sunt departe si nu vine nimeni in ajutor.
Draga sora, va multumesc pentru mesaj si sinceritate. Va inteleg foarte bine tristetea (chiar daca nu am amintit multe lucruri in acest podcast). Multe lucruri pot parea usoare pentru altii dinafara, dar fiecare ducem suferinte si greutati, si cele mai multe nu se vad. E incorect fata de noi insene sa comparam viata noastra privata cu ce se vede din viata publica a altuia. Toti suferim in diferite feluri. Iar Dumnezeu foloseste aceasta suferinta, cum foloseste si bucuria si binecuvantarea pentru binele nostru vesnic. In spatele acestei suferinte pe care o aveti e o mana de Tata care va iubeste si care vrea sa creeze ceva bun in tine, sfintirea. In momentele mele grele asemanatoare cu ale dvs, eu am inteles ca trebuie sa renunt la a astepta sa-mi vina cineva in ajutor, si am inceput in schimb sa ma intreb: oare ce vrea Dumnezeu sa formeze in mine prin asta? Ma rog ca Domnul sa va intareasca si sa va dea curaj si incredere in bunatatea Lui care se reinnoieste in fiecare dimineata!
Aveti grija cu "vedetele crestine"... nu le mai ridicati in slavi, ca devin dependente pana la dez-echilibru de like-uri, vizualizari si complimente... uneori nu se vede nici o slujire, doar PR firesc
Nu înțeleg care e legătura între „vedetele creștine” și acest episod.
Dragă Rami, Dumnezeu să binecuvânteze și răsplătească eforturile pe care le faci pentru ca aceste interviuri să existe. Mulțumim!❤
Amin, amin. 🤗