7 usi - poezie crestina recomandata Costache Ioanid

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 7 ก.ย. 2024
  • Poezia 7 usi e scrisa de poetul crestin Costache Ioanid. Poezia descrie 7 moduri prin care Dumnezeu bate la usa inimii omului pentru a-l insotii zilnic prin greutatile vietii.
    La o uşă cu păcate
    (ccum sunt toate...)
    a bătut încetişor
    mâna cea cu sfânt fior
    A bătut cu bunătate.
    Însă omul, cu zăvor
    era prins de cel rau
    într-un somn adânc şi greu.
    Şi-a bătut din nou la uşă
    braţul dragostei divine.
    - Cine bate? Cine bate?
    - Eu sunt Leul care vine;
    astăzi Mielul blând şi mut,
    dat la moarte pentru tine.
    - Pentru mine? Ccum se poate?
    Dar ce crimă am făcut?
    Eu nu mint, nu fac trafic,
    casa nimănui nu stric,
    nu mă-mbăt. Nu trag tutun,
    nu mă cert, nu mă răzbun...
    Eu sunt omul cel mai bun.
    La biserică mă duc...
    şi la Paşti... şi la Crăciun...
    Biblia... am... răsfoit-o...
    hăt, de când eram un ţânc...
    Şi zicând acestea, gazda
    adormi şi mai adânc.
    Şi-a bătut în altă parte
    Călătorul milenar
    coborât de pe Calvar.
    - Este cineva la uşă?
    zise-o voce cu ţepuşă.
    - Eu, Cuvântul ce dă Har.
    - Ccum? Aici? La mine-n casă?
    Eu sunt foarte ocupat.
    Treburile nu mă lasă
    nici măcar sa stau la masă.
    Mă iertaţi, dar nu descui.
    Cine are timp de sfaturi,
    Il priveste, treaba lui!
    Şi-a bătut Isus la uşa
    unui om la fel de rău.
    - Cine-i?
    - Salvatorul tău.
    - Salvator? Eu n-am nevoie!
    Dacă-n cer, în tot înaltul,
    la Iehova sau la Joe,
    e un Rai mai sus de stele,
    nu mă duc purtat de altul,
    ci cu aripile mele!
    Şi-a bătut la altă uşă
    mâna marelui proscris.
    Uşa s-a... întredeschis.
    - Cine-i şi cu ce dorinţă?
    - Sunt de Tatăl Meu trimis
    ca să vă aduc salvare
    prin credinţă,
    ccum profeţii au prezis.
    - Da, credinţa nu e rea...
    Dar, de-i vorba de căinţă,
    eu nu las credinţa mea!
    Datina cea bătrânească!
    Paştele cu miel, cu pască,
    Anul Nou cu baclava,
    peşte la Buna-Vestire.
    Uite, asta-i mântuire!
    Să mă las ca rătăciţii
    de atâtea vechi tradiţii,
    de petreceri bunăoară,
    de-o minciuna... necesară...
    de o glumă... de-o ţigară
    şi... de tot ce se iveşte?...
    Să se lase cine-o vrea!
    Îl priveşte.
    Eu nu las credinţa mea!
    Şi din nou, Acel ce-mbie
    a bătut la alt cămin.
    - O, Stăpânul meu divin,
    ce înaltă bucurie!
    Ai venit din Empireu
    ca să vizitezi în treacăt
    pe-un nevrednic ccum sunt eu?
    Uite, Îţi sărut sandala
    ca Maria din Magdal,
    după ccum Ţi se cuvine.
    Şi-acum... du-Te şi împarte
    Vestea bună mai departe.
    Şi... mai vino pe la mine...
    Si Isus S-a dus să bată,
    cu acelaşi dor în piept,
    la o uşă depărtată.
    - Domnul meu, de când Te-aştept!
    Vino căci Ţi-am pregatit
    o odaie miresmată
    cea mai bună încăpere,
    cu fotolii şi lăicere,
    ca să stăm mai mult, mai mult...
    Tu să-mi tâlcuieşti mistere,
    eu să stau să Te ascult.
    Intră dar, Lumină vie.
    fagure de mângâiere!
    Însă... n-aţinti prin casă...
    ochii Tăi din alte sfere,
    căci... e-atâta murdărie
    prin unghere...
    Iar la urmă Călătorul
    a bătut la un pridvor.
    Prin păienjenişuri sumbre
    şi prin fum ameţitor,
    se stârni un joc de umbre
    se auzi un geamăt:
    "Ajutor! Ajutor!"
    Şi deodată
    se cutremură pridvorul
    de o luptă-nverşunată.
    Ca năluci în văi deşarte,
    umbrele loveau de moarte.
    zângăniră geamuri sparte.
    Apoi uşa a fost dată
    la o parte.
    - Doamne, hoţii mă sugrumă.
    Uite-mă ccum mă legară.
    Casa mea... era un templu,
    un Eden, odinioară.
    Insa prietenii cu mască
    au ştiut să mă-mbrâncească
    în orgie şi în viciu -
    şi din templul meu făcură
    o tavernă şi-un ospiciu.
    Vino Doamne, dă-i afară!
    Şi Isus, luând în mână
    bici de funii şi curele,
    iată-L... face-un pas cu ele.
    Sare uşa din țâțână.
    Cade lanţul pe podele.
    Fug ca şerpii prin ţărână
    toţi prietenii de rele.
    Fuge pofta şi minciuna,
    furtişagul şi beția,
    îmbuibarea şi trufia;
    fug... şi fug pe totdeauna.
    - Doamne, sunt salvat! Sunt liber!
    Casa mea a Ta e toată!
    Nu mai pleci de-aici, Isuse,
    niciodată!
    Intră ca Stăpân pe veci.
    Schimbă totul ccum Îţi place,
    fă ce vrei, dar nu mai pleci!...
    Fericit şi plin de pace,
    Domnul iute Îşi sumete
    mânecile Lui de in.
    Zboară sticlele cu vin,
    veştejitele buchete,
    scrumiere şi brichete,
    toată spuma de venin.
    Da. A fost învins duşmanul!
    Se înalţă-n soare schele...
    Cu luciri de baionete,
    bate, bate târnăcopul
    în perete.
    Lumea, plină de mirare,
    trecători, prieteni, rude,
    toţi se-ntreabă: Ce-o fi oare?
    Iar Zidarul le răspunde:
    "Deocamdată, demolare!..."
    Dar... va-ncepe o lucrare
    Pentru slava Lui cea mare!
    voce Ciprian Streian.

ความคิดเห็น • 1