29 iunie 2022 - Părintele Nicolai Buga s-a întors Acasă, la Solca!
ฝัง
- เผยแพร่เมื่อ 9 ก.พ. 2025
- S-a întâmplat la Solca!
La împlinirea a 400 de ani de la sfințirea bisericii Mănăstirii Solca, preotul Nicolai Buga s-a întors Acasă!
El este cel care în perioada anilor 1985-1990 a realizat ultima restaurare majoră a locașului de închinare ctitorit de domnitorul Ștefan Tomșa al II-lea.
În afară de biserica de zid, părintele Nicolai s-a îngrijit impecabil de biserica din sufletele oamenilor pe care i-a păstorit.
Astfel, a fost invitat Acasă, la marea sărbătoare "Solca 400" și cinstit cu titlul de Cetățean de Onoare al orașului.
La sfârșitul vizitei sfinției sale, a săvârșit o slujbă de mulțumire, pentru toate binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra credincioșilor din Solca, și a mai ținut un cuvânt de suflet pentru toți cei prezenți.
Evenimentul a fost organizat de Parohia Solca, în colaborare cu Mănăstirea Solca.
Au participat credincioșii din localitate, dar și din satele învecinate, oameni care au dorit să își exprime recunoștința față de cel ce le-a fost cu adevărat Părinte.
Filmarea a fost realizată de preotul Iosif Andronic împreună cu doamna preoteasă Dina și cei doi fii ai lor.
**
29 iunie 2022
Părintele Nicolai Buga s-a întors Acasă, la Solca!
Un preot extraordinar! Profesorul meu la Seminarul din București
L-am avut profesor la Seminarul din București. Un preot extraordinar, erudit și distins!