Cum a scăpat de droguri după două supradoze care aproape l-au omorât | Marius Straniș

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 3 มิ.ย. 2023
  • La 17 ani, Marius Straniș a intrat într-un anturaj nepotrivit ce l-a împins să fure pentru a face cât mai mulți bani. La început fura parfumuri, apoi aparatură, mai târziu autoturisme de lux. Și ca și când nu ar fi fost destul a intrat într-o rețea de traficanți de droguri și a început să vândă astfel de substanțe interzise. Însă, în mai puțin de un an, a devenit dependent de cocaină, consuma zilnic: nu mai mânca, nu mai dormea, își dorea doar droguri. Într-o noapte urma să dea o mare spargere, însă mărturisește că Dumnezeu a intervenit în viața lui și l-a salvat. S-a lăsat de droguri, și astăzi este misionar- le vorbește tinerilor despre viciile pe care le-a avut și cum Dumnezeu i-a dăruit o nouă viață. Despre cum a fost la un pas de moarte după ce a luat o supradoză de droguri, cum reușit să se lase de droguri și cum a ieșit din arest, dar și ce întorsătură radicală a luat viața lui, aflăm astăzi la ”Oameni și Povești”, realizator Penina Cirț.
    Cum a scăpat de droguri după două supradoze care aproape l-au omorât | Marius Straniș
    #oamenisipovesti #sperantatv #povestideviata
    Nu uita să dai like 👍 dacă îți place acest videoclip. Abonează-te la canalul nostru pentru a fi notificat de fiecare dată când publicăm videoclipuri noi: tinyurl.com/SperantaTV

ความคิดเห็น • 60

  • @rahelaghetes4046
    @rahelaghetes4046 11 หลายเดือนก่อน +11

    Pace sfântă frate Marius .Ești un erou salvat de Domnul Isus Hristos Fiii puternic Dumnezeu are mari lucrări cu tine .

  • @MarianaEne-nm2nt
    @MarianaEne-nm2nt 3 วันที่ผ่านมา

    Ma gandeam ,daca ar fi folosit aceasta inteligenta si curaj intr un scop bun ,oare unde ar fi ajuns ? Ma bucur mult pentru el ,era pacat sa se piarda .

  • @calinpetrica3531
    @calinpetrica3531 11 หลายเดือนก่อน +3

    foarte frumoasă mărturie.
    👏Slăvit și lăudat să fie DOMNUL nostru ISUS HRISTOS ptr nostru bunătatea și mila LUI nemărginită

  • @mariafat6752
    @mariafat6752 11 หลายเดือนก่อน +4

    Slăvit să fie Domnul. Domnul Isus sa te binecuvinteze

  • @dannyeunicefurdui
    @dannyeunicefurdui 7 หลายเดือนก่อน +1

    Multe binecuvantari frate Marius.
    Dumnezeu să te folosească tot mai mult în lucrarea Lui.

  • @rodicamarchis1619
    @rodicamarchis1619 11 หลายเดือนก่อน +1

    Am ascultat aceasta mărturie cu interes....sa pot striga de bucurie " MARE DUMNEZEU AVEM ! " ....dar îmi pare rău ca nu a menționat invitatul d-voastră despre o organizație creștină din România, cu centre în mai multe orașe care au zeci sau sute de cazuri rezolvate ....cu ajutorul lui Dumnezeu. Organizația se numește TEEN CHALENGE.....si este o MARE oază unde oamenii își gasesc ELIBERAREA ȘI FERICIREA. ...SCOPUL ȘI ROSTUL VIEȚII. Doamne ajută tuturor celor care pe neobservate au ajuns în asemenea situații ! Exista speranță ! Cu Dumnezeu TOATE lucrurile sunt posibile !

  • @minervamuntean5362
    @minervamuntean5362 11 หลายเดือนก่อน +6

    Domnul să fie slăvit

  • @noe9043
    @noe9043 ปีที่แล้ว +11

    Fie ,Dl Isus slavit ,caci a avut mare Mila de fratele .!

  • @corneliagorj5886
    @corneliagorj5886 11 หลายเดือนก่อน +2

    DOMNUL SA TE BINECUVINTEZE FRATE MULT SUCCES IN LUCRAREA DOMNULUI CAT MAI MULTE ROADE SA SCOTI DIN INTUNERIC

  • @biancavrinceanu3037
    @biancavrinceanu3037 ปีที่แล้ว +10

    Domnul este bun! Slavă Lui! ❤

  • @dana5861
    @dana5861 11 หลายเดือนก่อน +2

    Dumnezeu să te binecuvânteze, Marius. Ai fost salvat din groapa pieirii ca să-L slăvești pe El și să întorci pe mulți de pe calea pregătită de vrăjmaș ca să-i piardă pe copiii lui Dumnezeu. Mergi înainte. Spune-le și altora să guste din bunătatea și dulceața lui Dumnezeu.

  • @user-vr2fu7oq5f
    @user-vr2fu7oq5f 11 หลายเดือนก่อน +15

    Ce Mare Dumnezeu avem

  • @adriandunei8959
    @adriandunei8959 11 หลายเดือนก่อน

    Fii binecuvântat cu Harul și Bucuria mântuirii . Amin . Cu considerație Adrian Dunei

  • @elenaconstantin1006
    @elenaconstantin1006 11 หลายเดือนก่อน +3

    Bravo Marius iti dau dreptate ,familia este sprijinul cel mai mare de care are nevoie un copil care se is de substante ,eu te privesc din Canada ,si vad ca in Romania nu se investeste in tineretul de azi ,iti doresc mult succces ,Dzeu sa ti dea puttere sanatate ,

  • @aurelrostas1246
    @aurelrostas1246 11 หลายเดือนก่อน +3

    AMIN GLORIA DOMNULUI 🙏 🙌 🙏

  • @damarisjegham232
    @damarisjegham232 11 หลายเดือนก่อน +1

    Mare Dumnezeu avem!

  • @popaileana2236
    @popaileana2236 11 หลายเดือนก่อน +1

    Sa ii multumesti tatalui si Dumnezeu a lucrat mult cu tine ca sa fii in viata sa ne povestesti tot ce ai trait ...superba familie 🎉❤sa ai credinta mereu si sa te rogi la Dumnezeu... Isis Hristos si Feciara Maria...in acest GLOB 🌍🙏❤️ face minuni cu lumea....

  • @victoriajurjiu7573
    @victoriajurjiu7573 11 หลายเดือนก่อน

    Domnul Dumnezeu poate sa ia asupra sa pasiunile rele ale oamenelor si sa dea dorinta deal sluji pe El ca fratele Marius. Toata slava, cinstea si onoarea sa fie a Lui si numai Lui Dumnezeu care poate face si asa lucrare.

  • @ionadrianbujor5855
    @ionadrianbujor5855 11 หลายเดือนก่อน +2

    Slava Cerului!

  • @tambateodora8064
    @tambateodora8064 11 หลายเดือนก่อน +4

    MARE ESTE DUMNEZEU!

  • @evdochiavavilov1049
    @evdochiavavilov1049 หลายเดือนก่อน

    Multumesc ❤

  • @nataliferari6332
    @nataliferari6332 10 หลายเดือนก่อน

    Doamne Multumim ca ne iubesti

  • @rjgiwmcjwifn8882
    @rjgiwmcjwifn8882 10 หลายเดือนก่อน +1

    EFECTIV …. AM AVUT ACEASI PROBLEMA CA EL un pic diferita DAR SUBIECTUL ESTE ACELASI .
    DOMNUL SA FIE SLAVIT IN VECII VECILOR ❤️❤️❤️❤️👑👑👑🌍🌍🌍

  • @octaviabraneanu2828
    @octaviabraneanu2828 11 หลายเดือนก่อน +2

    Pacea Domnului, frate Marius dacă îmi poți recomanda un centru pentru băiatul la o soră care e dependent de droguri. Domnul să vă Binecuvânteze.

  • @valentinatrifan5923
    @valentinatrifan5923 11 หลายเดือนก่อน +4

    Şi cum a ràmas datoriea de 70 000 euro ?

  • @mirelaguliciuc9937
    @mirelaguliciuc9937 ปีที่แล้ว +7

    D l Isus a fost....!

  • @danielaniglas4455
    @danielaniglas4455 11 หลายเดือนก่อน +1

    Doamne ajuta ca ai scapat de aceasta mare nenorocire ,dar dacă ai fost dependent ,nu prea as crede ca asa ușor te ai lăsat tu asa benevol fără un tratament ceva,doamne ajuta ,dar cum te ai lăsat nu mai contează,asta contează cel mai mult ca te ai lasat

    • @marinabarzu3840
      @marinabarzu3840 11 หลายเดือนก่อน +4

      L-a scăpat Dumnezeu. Nu exista tratament mai puternic ca El

  • @popaileana2236
    @popaileana2236 11 หลายเดือนก่อน +1

    Ca de obicei nu apreciaza lumea pe oameni care muncesc sint cinstiti si OAMENI de omoare....pacat ca nu se schinba sistemul lumi in mai buna recunostinta. ca OAMENI 🎉❤😂😂😂 😂

  • @anacoman973
    @anacoman973 11 หลายเดือนก่อน

    Frate Marus tatăl tau a plecat in Spania in anul 2000 asa ca prea putin ai fost in Romania ....Domnul da fie lăudat!!!

  • @radupetronelciobanu
    @radupetronelciobanu 11 หลายเดือนก่อน +3

    ,, să spunem așa,,😂

    • @florentinaplumb7843
      @florentinaplumb7843 11 หลายเดือนก่อน +1

      Interesant, dar ma cam făcut pe creier sa spunem asa🙈😂😂

  • @evdochiavavilov1049
    @evdochiavavilov1049 หลายเดือนก่อน

    La ce centru ai fost spunemi si mie traiesc in Torrevieja

  • @victoriajurjiu7573
    @victoriajurjiu7573 11 หลายเดือนก่อน +1

    Se scrie de detoxicare dar puterea singelui Domnului Isus are putere dea detoxica total.

  • @danielaparvulescu4715
    @danielaparvulescu4715 11 หลายเดือนก่อน +3

    Eu cred că fără dezintoxicare și un tratament special nu poți să te lași de droguri, așa din senin. Din câte am auzit fac crize, fără dezintoxicare și tratament. Dumnezeu să-ți dea sănătate!

    • @manyimedvemacika
      @manyimedvemacika 11 หลายเดือนก่อน +10

      Daniela, Dumnezeu care a făcut cerul și pământul și tot ce se află pe ea, are putere și să facă eliberare de dependență de droguri. El este atot puternic, slavă Lui!

    • @rodicamarchis1619
      @rodicamarchis1619 11 หลายเดือนก่อน +1

      Si eu cred ca se poate prin Puterea LUI DUMNEZEU....EL POATE FACE TOATE LUCRURILE NOI ! EL NE-A CREEAT.... dar nu cu orice fel de rugăciuni scapi ușor.....dar cu siguranță se poate !

    • @LiviuFlory-we7ng
      @LiviuFlory-we7ng 10 หลายเดือนก่อน

      Nu este adevarat domnul

  • @stelutaprindii918
    @stelutaprindii918 11 หลายเดือนก่อน +2

    Frumos interviu ! Dar reporterul fără experiența !!!! Pune întrebări aiurea ! Lipsa de experiența ! Felicitari Marius !

    • @danielazama9761
      @danielazama9761 10 หลายเดือนก่อน

      Da,intrebarile referitoare la părinți chiar aiurea🤔

  • @zamfiraandresan8464
    @zamfiraandresan8464 10 หลายเดือนก่อน

    As putea avea un nr de tel al dumneavoastra, domnule Marius?

  • @simonamihuti8172
    @simonamihuti8172 10 หลายเดือนก่อน

    Cum as putea sa afla nr de contact al lui Marius.

  • @banea-costelmaroniak96
    @banea-costelmaroniak96 10 หลายเดือนก่อน

    Înțeleg credința dar nu la extrem...

  • @StfTbb
    @StfTbb 11 หลายเดือนก่อน

    Cine a condus când sa întâmplat accidentu

  • @lenutar2543
    @lenutar2543 11 หลายเดือนก่อน +2

    Nu este buna intrebarea

  • @danielazama9761
    @danielazama9761 10 หลายเดือนก่อน +1

    Ce făceați cu parfumurile???? Păi ce puteau să facă cu ele.....să le vândă,normal🙄......ce intrebari sunt astea:" cum procedai la furturi"? Păi vreți să dea idei și la alții?

  • @nicoletausciuc573
    @nicoletausciuc573 ปีที่แล้ว +2

    Este centrul TIM Chalenge special pentru droguri

    • @StfTbb
      @StfTbb 11 หลายเดือนก่อน

      Unde se afla centru ?

    • @marianamacovei3468
      @marianamacovei3468 11 หลายเดือนก่อน

      se cauta pe net si se afla tot

    • @bogdanparasca4018
      @bogdanparasca4018 9 วันที่ผ่านมา

      La Grădistea

  • @corneliagorj5886
    @corneliagorj5886 11 หลายเดือนก่อน

    SI EU SUNT DIN GORJ AM CUMATII IN LOCALITATEA STARPOAIA

  • @Adevarul-hs6tt
    @Adevarul-hs6tt 11 หลายเดือนก่อน

    ȘI ÎN AL DOILEA RÎND, TU NU AI FOST NICIODATĂ O MINUNE!
    AI FOST DOAR UN PĂCĂTOS!
    DUMNEZEU A FOST SI5 VĂ FI ÎNTOTDEAUNA O MINUNE!
    DAR NU TU!!
    NU O LUA RAZNA!!

  • @Daddyzzz888
    @Daddyzzz888 3 วันที่ผ่านมา

    O poveste de viata foarte interesanta,sa spunem asa!!! 🥴🥴🥴

  • @aureliagrosu1952
    @aureliagrosu1952 ปีที่แล้ว +1

  • @rahelaghetes4046
    @rahelaghetes4046 11 หลายเดือนก่อน +3

    Pace sfântă frate Marius .Ești un erou salvat de Domnul Isus Hristos Fiii puternic Dumnezeu are mari lucrări cu tine .