După mine Șoș și Simion au șanse mici de a intra în turul 2 din cauza controverselor și scandalurilor în care sunt implicați, dar și din cazua extremismului. Elena Lasconi, deși pare favorizată de o bună parte din tineret, cred că felul ei mai „light” de a se prezenta în campanie nu reușește să îi convingă și pe alegătorii mai în vârstă și pe cei din mediul rural. Geoană, deși are un trecut controversat, experiența sa la NATO și imaginea sa nouă de independent ar putea să convingă pe tineri în ideea că el ar reprezenta răul cel mai mic, dar și pe cei mai în vârstă care l-au susținut și în 2009. Iar Ciucă și Ciolacu cred că au mai mari de a ajunge la Cotroceni, dat fiind faptul că ei fac parte din partide vechi cu un electorat mai mare față de restul, chiar dacă ambii au avut multe momente pe puțin spus penibile în activitatea lor.
Asta cam asa este, cel putin in cazul SOS, au sanse mici spre nule, motiv pentru care nu avea rost sa discut despre candidata lor. La AUR lucrurile stau altfel, pentru ca saracia si nivelul redus de educatie al multor persoane imping spre a sustine acest partid pentru promisiunile lor..promisiuni de altfel ce e evident ca sunt doar ineptii. In cazul Elenei Lasconi, total de acord, are o abordare mai light, dar sa vedem ce se va intampla avand in vedere ca abia a inceput oficial campania electorala. Geoana sigur este raul cel mai mic iar noi intotdeauna am mers pe varianta “alegem raul cel mai mic”, din pacate. Dar totusi, decat sa avem un Ciolacu sau un Ciuca sau mai rau Simion, asta e o varianta ce prezinta o oarecare stabilitate. Da, in cazul ultimilor doi mentionati au mari sanse doar datorita partidelor din care provin..dar ei ca si candidati nu sunt tocmai cele mai stralucite alegeri posibile. Aceste partide au dat candidati mai capabili cu alte ocazii
@mihai_blu , din ce inteleg ai pus botul la minciunile AUR. Hai sa o luam punctual. Cand te duci la angajare iti pui CV-ul pe masa si discuti pe experienta ta. Functia de la NATO este evident ca a fost politica si este stiut asta, dar experienta este una capatata ce altii nu o au. Cat despre capacitatile diplomatice (un punct cheie in cazul unui presedinte ) Geoana le are pe deplin. Istoria lui din PSD este foarte controversata si stim asta, dar ca orice om este supus evolutiei, iar el se pare ca a evoluat mult si s-a desprins de acele mentalitati vechi. Poate ma insel dar asta arata si mie unul imi ofera mai multa incredere decat Simion. Ca sa spun despre Simion..am avut ocazia sa discut cu cineva care a avut de a face cu el la miscarea 2012, daca stii la ce ma refer..si atunci impingea oamenii din multumime, oameni care ce sa vezi chiar credeau in unionims. Acest hulingan ca altfel nu poate fii numit, nu cunoaste atributiile presedintelui si minte lumea care de asemenea nu stie ce atributii are presedintele ca da el apartamente la pret de nimic. Daca ati stii ce poate face si ce nu un presedinte ati intelege de ce spun ca sunt minciuni. Nu exista sa oferi case si apartamente sub pretul pieței pentru ca acele locuinte sunt construite de firme de constructii ce trebuie sa castige si sa supravietuiasca. Nu poate da ordonante un presedinte sa le impuna sa nu faca profit. Si daca ar fi sa luam in calcul niste subvenții de la stat pentru aceste firme, cine le plateste ulterior? Oamenii. Hai sa nu mai punem botul la aceleasi minciuni rusesti 👌🏻
@@statiadezorientarii Lasconi promite respectarea referendumului cu 300 de parlamentari 🤣 La fel ca si ineptiile cu eliminarea pensiilor speciale.. Toti promit lapte si miere doar sa fie alesi si apoi nimic.. Ba ca sunt blocati ba ca nu e constitutional..
Waww auzi întrebare de către cine ? Alooo cum nu ști că partidele își cumpără fiecare tv lor care ii susțin eu nu mai dau exemple decât ca ar rebui sa fiți mai atenți și la candidați și la tv de care ii sustin 😂😂😂😂
E ne clar la voi in tara ce tine de candidati,dar dupa cate inteleg mircea geoana poate castiga are experienta dar depinde ce promite care sa imbunatateasca situatia din tara, si atunci mai clar va fi. Dar daca sincer parca nici unul nui prea bun parca sunt neclari, Maia Sandu ar face față
Votul Meu Este Călin Georgescu Președintele României Și O Schimbare Are Mare Nevoie România De Azi Fraților Doamne ajută la toată lumea și la copiii noștri și la nepoțiii noștri amin 🙏🙏🙏
@@statiadezorientarii Asa ar trebui sa functioneze democratia. Sa putem vota fix ceea ce ne dorim, cu siguranta totala, nu ceea ce "are sanse". Ar fi buna o reforma electorala spre un sistem electoral de reprezentare proportionala in sensul acesta.
Vorbim strict pe cifre. Sa dai votul tau unui candidat pe care amandoi il consideram bun dar nu are efectiv sanse e un vot aruncat in van @hartingtherealone
@@statiadezorientarii Top 10 cele mai grele intrebari ale universului. Analizand totusi, mi se pare ca acest conflict ar fi mai apropiat decat Vadim vs Iliescu. Simion, chiar daca nu detine cultura pe care parea sa o aiba Vadim (sa fim seriosi, omul avea o educatie in spate), nu este la fel de extrem ca el, cel putin in mod public, lucru ce i-ar putea conferi un avantaj, castigand astfel mai mult electorat din zona celor indecisisi, pastrand totusi avantajele principale pe care le avea Vadim, mizand pe disperarea oamenilor. Cred ca un Sosoaca vs Ciolacu in schimb (Doamne fereste), ar fi mai asemanator cu Vadim vs Iliescu, desi, in acest caz mai ales, Vadim mi se pare net superior Sosoacai, care, cel mai probabil, ar obtine un procent mult mai mic in turul 2 decat Vadim in 2002, chiar daca reuseste sa ajunga acolo.
@@langolier1792 Mitraliați, repet dacă ajunge vreunul din aștia 2 care zici sau aruncați in șanț pe orice DN este prins! Asta mai ales de acei tiriști și nu numai cărora li s,au dublat polițele RCA cu japka chiar și celor fără nicio daună comisă cu mașina asigurată! Acest sistem de japkă e valabil pt măgari nu pt oameni!!
Văd că ai început cu Geoană, însă nu e suficient să câștigi alegerile prezidențiale; ai nevoie și de susținere în Parlament, altfel nu va putea realiza nimic. Ar fi doar un trofeu personal, ca să zic așa.
Din contra! Date fiind atributiile presedintelui si obligatia constitutionala pe care o are spre a fi complet obiectiv, indiferent de partid (motiv pentru care atunci cand sunt alesi, noii presedinti sunt exclusi din partidele ce i-au propus la Cotroceni), alegerea unui independent ar face mult bine, dat fiind faptul ca, fara a fi legat de vreun partid, un candidat independent ar putea face mult mai usor treaba cu orice formatiune politica din tara, in functie de calea pe care acesta o considera dreapta. Mai departe, depinde de candidatul independent respectiv (nu neaparat Geoana), cum abordeaza aceasta situatie.
Drumul spre jilava va fi a lui SIEMION + SOSOANCA DAAAAAA ACESTA ESTE. ADEVARUL SE VEDE FFF BINE CA EI SANT EXTRRMISTII TRADATORI PUTINISTI AI ROMANIEI IN REST JUSTITIA SASI FACA TREABA CORECT SI BINE 🤮🤮🤮😱😱😱😱👹👹👹👹👹👺👺👺👺👺👺👺
Drumul spre JILAVA îl va lua SIEMION CĂMATARU ARE FFFF MULTE PROBLEME DE REZOLVAT CU ACEASTA CAMPANIE CARE DIN PACATE ARE PROBLEME FFFFF MARI SI CU ACELE CASE PROMISE SI LUAREA DE MITĂ ( CAMATĂ ) ETC DECI REPET SIEMION PLUS SOSOANCA EI AMĂNDOI AU FACUT SI FAC IN CONTINUARE EXCROCHERII NUMA SA AJUNGĂ LA PUTERE MAI SANT DAR VOM VEDEA DACĂ CINEVA VA FACE DEZVALUIRI DESPRE CEI CARE SINCER AU FURAT VĂNDUT ACEASTĂ TARĂ 🤮🤮😱😱😱👺👺👺👹👹
Simion să mai astepte vreo 8 ani ,e prea crud.Ciucă,nu ar putea guverna decât prin conducere militară,are chestia asta in sange.Ciolacu om din popor ,are experiența traiului celor mulți, cu ajutorul unui guvern de marcă, ar reuși să schimbe multe neajunsuri.Vezi exemplu Trump,schimbarea tuturor serviciilor,concedierea masivă a parazitilor din ministere ,dispariția ONG-urilor,legi, ordonanțe in sprijinul romanilor pt.un trai mai ușor .Îl votez,am incredere că va lua exemplu de la americani,ne trebuiesc oameni noi in toate punctele de conducere.
Prietenul meu frustrat, poti sa te informezi si singur daca consideri ca nu iti ajunge informatia oferita. A fi primar inseamna experienta. Invata in primul rand sa te adresezi politicos si fara un limbag agresiv si dupa aceea poti spune punctual ce te nemultumeste, sau daca ai nevoie de lamuriri suplimentari. Multumesc, o zi buna!
@@statiadezorientarii ce a fost nepoliticos in comentariul meu? ti-am spus direct ce ma nemultumeste si care e parerea mea despre continutul tau, avand in vedere concurenta ta de pe platforma asta pare ca esti in plus, prietene :)) si sa spui ca Geoana candideaza ca independent e cel putin naiv daca nu nociv. Mult noroc la prostit lumea pe internet, nu e la fel de usor ca in televiziune...
Eu cred ca lupta din turul 2 va fi intre Mircea Geoana si Elena Lasconi. Intre ei doi, nu stiu cui i-as da votul, ramane de vazut. Poate vedem si o dezbatere fata in fata!
Nu cred ca cei doi Mircea Geoana si Elena Lasconi sa ajunga in turul doi,uitativa atent ca cei doi se pricep foarte mult la critici si barfe,nu vorbesc nici unul de un proiect de presedinte pentru ca ei cred ca merge si asa
@@operagiustopi168 Intr-o Romanie in care suntem pusi sa alegem raul cel mai bun de 35 de ani, cam cei doi se incadreaza acolo. Tu pe cine vezi in turul2?
@statiadezorientarii Si daca ar castiga Ciolacu nu ar fi un dezastru mai mare? Asa de batuti in cap suntem, sa votam aceleasi partide care ne-au distrus tara si viitorul de ani de zile..
ar fi mișto dacă al tău conținut în astfel de situații, nu ar fi biased. sunt binevenite astfel de materiale și în același timp, nu contest dreptul tău la opinie deschisă - dar spun că dacă rolul tău era strict să informezi asupra profilelor unor candidați, ar ajuta cu atât mai mult să nu fii părtinitor.
Având in vedere că partidele de dreapta au urcat în popularitate in Europa, si din cauza că românii isi doresc ceva nou care nu s-a tot repetat anii la rând, cred că îl vom vedea pe Simion în turul doi si e posibil și la Cotroceni
Asta din pacate ar fi o nenorocire. Poate totusi lumea nu e asa spalata pe creier sa duca o nulitate la Cotroceni. Nu o sa vb despre cat de rele sunt partidele de dreapta, dar el ca si om este ca o masea stricata
Princiile, valorile si ideologia si mai ales faptul ca nu stie ce poate face si ce nu un presedinte. Pe langa asta am avut neplacerea ca cineva din familie sa il cunoasca personal si sa interactioneze cu el
Bun găsit tuturor aspiranților la politică! 😂 După ce v-am dat binețe tuturor, în continuare voi intra în subiect, numai pentru Cei Curajoși 🤭 Mirciulică este favoritul unei părți din așa-zisa Lume Nouă, a americanilor! 🥴Nu joci corect, stimabile! Dispar Informații după Informații! Cui Slujești? Cine te plătește pentru ceea ce faci: dez_orientezi oamenii?! 👾 Mama ta știe ce faci?! 🤣
Se pare că dezbinarea este la "ea acasă", ceea ce dovedește că începem să gândim cu propriul creier 👏 Cum sunt mulți născuți în vremea dominației sovietice, iar accesul la informații reale, coerente și de substanță era teribil de restricționat de cei aflați în umbra puterii acelui timp, poate veți găsi răgaz pentru o aprofundare atipică a acestui domeniu extrem de volatil, dar cu efecte dramatice în viața reală! Ceva similar cu ce experimentăm acum s-a întâmplat și în 1945, când au fost "primele alegeri democratice" din România, dibaci orchestrate de puterea sovietică... 🦾 Am ascultat prezentarea lui Mircea Geoană și, brusc, mai multe informații despre acest personaj "s-au bulucit". Vi le supun atenției. Când a mai candidat la prezidenție împotriva lui "trăiți bine", Mirciulică A Fugit la Washington, dacă își mai amintește cineva... Apoi a primit o funcție importantă în NATO, ulterior recompensată cu o înaltă distincție a acestei fosile istorice. Acum candidează iar, deși fața sa nu arată prea bine... Chiar se prezintă foarte dubios. Or fi oarice mustrări de Conștiință?! Ar fi foarte bine să le aibă, că nu slujește Poporul sau Țara. Nici măcar propriilor interese, după cum se vede 😔 Se spune că Istoria Se Repetă, dar cu alte personaje. În 1945 eram sub cizma sovietică. Acum suntem sub "ocrotirea N-AȚ(i)O Ție, Dă-mi-o Mie"😢 Deci, Mirciulică este favoritul americanilor, nu credeți?! Se pare că aceștia au un interes deosebit pentru Acest Teritoriu! Bine, ei vor totul din lume, nu doar Lumea a Veche, doar cei din europa (litera mică nu-i o glumă), le mănâncă din mână celor din Lumea Nouă 🥴🔔
in urmă cu 100 de ani, Woodrow Wilson, fostul prezident american, visa o singură europă (litera mică nu-i din greșeală!) unită (!) pe model american: 1 parlament, o limbă unică, o monedă unică etc. Ceea ce pare normal, dacă ne uităm la Harta actualei Americi: departajarea statelor pare ca trasă cu rigla 😂
Deci, după căderea imperiului sovietic, Unica Forță Mondială a rămas SUA! Corect?! Da. Dar incomplet. Deoarece, în spatele SUA este Cel Mai Mare Imperiu Planetar: cel britanic. Doar actuala SUA a fost colonie engleză, populată de emigranții săraci din " lumea veche"= o parte din strămoșii actualilor europeni. Că altă parte făcea politica imperiilor coloniale ale vremii 😅
Acum Idealurile Popoarelor din Bătrânul Continent s-au dizolvat într-unul singur: aplicarea politicii unei părți din SUA. Doar în perioada 1949-1952, SUA au pompat + 12 Miliarde de Dolari în Europa distrusă de al doilea Război Mondial. De unde or fi avut atâția bani, când Lumea Întreagă Mergea în genunchi, după distrugerile masive din război?!😅 Ce mai contează?! În Franța, Germania, Austria, Croația etc Moneda Euro Este Oficială!! 🥁📯🦾
Sper doar ca sa nu se retraga Ciolacu de la canditatura si sa ii lase locul lui Geoana , astfel e evident cine ar castiga... Altfel Lasconi chiar are o sansa
Singurul om politic cu autentic vertical, inteligent, pregatit, puternic, strateg și vizionar cu un plan PENTRU ȚARĂ, care merită încrederea și votul meu, este Diana Șoșoacă!
@@gabrielamaramures289 SCUZE SOSOANCA NU ESTE OM POLITIC POATE AI VRUT SA ZICI FEMEIE POLITICA DAR ATENTIE EA A LUCRAT ASA ZICE EA CA AVOCATA DECI CE ZICI SE PUPĂ AVOCATURA CU POLITICA TE INTREB SINCER SI MAI E CEVA FFF IMPORTANT ACESTA FEMEIE EXTREMISTA PUTINISTA NU ARE O FAMILIE INCHEGATA POATE NU ESTI INFORMATA CORECT EA A VUT PANA IN PREZENT 5 BARBATI SI DIN PACATE PENTRU EA ACUM E SOLO CE ZICETI MERITA SA FIE ALEASA PRESEDINTA RO ATATA TIMP CAT EA NU ARE O FAMILIE INCHEGATA PLUS CA DIN TOT CIRCUL PE CARE IL FACE NON STOP WAWW FEREASCANE DUMNEZEU DE O ASA INDIVIDA SA AJUNGA SA CONDUCA EA ROMANIA REPET EA ESTE CU RUSIII CU PUTIN INFORMEAZATE SI DUPA SA IEI DECIZII PRIPITE 🤑😝🤮🤮🤮🤮😱😱😱👹👹👹👺👺👺👺👺👺👺👺👺
Sunt sigură că domnul Simion că e foarte bun aur că și eu dacă amintesc dar dați mi sub ele a furat banii credeți mă n a făcut nimic ce nu contează pentru el
@@statiadezorientarii cine-i mai dă pomeni electorale la pensie ? Asistații sociali care toată ziua stau cu mâna întinsă. De tineri nu vorbește nimeni.Parca am fi o țară de pensionari.
Cu fața aia de ora închiderii, Mircea Geoană chiar se potrivește unei Noi Românii!! Cât despre așa-zisele rezultate în poli_tichia internațională, hai să fim serioși, bine?! Că n-a făcut decât să parafeze ce s-a hotărât în Washington, "noua Moscovă" după căderea imperiului sovietic. Stați cam subțire la capitolul cercetare dincolo de sticla Tv, dragi compatrioți! 🥱🕯️ Hai, poate vă faceți timp pentru alt_fel de informare, ce ziceți? Noi acum "visăm" ce-a decis prezidentul Woodrow Wilson în urmă cu 100 de ani: o europă (litera mică nu-i o eroare, că este foarte potrivită cu tot ce se întâmplă a_co_lo...👾) pe modelul american: un singur parlament, o singură limbă, o monedă unică etc. Se cam întâmplă astea, nu-i așa?! Pentru cei curajoși, o invitație specială. Google, Rezerva Federală Americană istoric+ prezidenți asociați acestui Stat în Stat, asemeni Vaticanului. Că tot veni la lumină (!) un membru al clubului de la Roma, căutați Informații despre "gândirea de tank", pe model american a acestui club elitist 😷 Doar și Mugurel Isărescu este membru al clubului de la Roma și, cf. indicațiilor primite (cine mai știe de unde?!), în timp ce ține jos de tot Moneda Națională, Permite Vânzarea de produse+ servicii într-o struțo-cămilă inventată (euro= erou anagramat, nu-i așa?!). Se pare că nu mai contează că ROMÂNIA ESTE STAT INDEPENDENT și SUVERAN, cel puțin în vorbe... Nu vă a_miroase A Trădare?! Hai, îndrăzniți să "vă uitați pe sub fustele politicii dâmbovițene", că acum ora exactă se dă din SUA! Trecu vremea Vienei Feudale, a Stambului Otoman, a Moscovei Roșii de sângele nevinovat, vărsat gârlă la Noi... Oare pentru asta au fost trimiși la moarte, în Numele Țării, Milioane de Români?! Ei Au Făcut SUPREMA JERTFĂ PE CÂMPURILE DE BĂTAIE PENTRU ÎNTREGIREA NEAMULUI. Și pentru O Viață Demnă A Urmașilor Lor. Adică, Nooi Tooți! Închideți ochii fizici, Respirați și Gândiți cu Inima. Decideți Pentru ca Urmașii Noștri Să Nu Devină Sclavii Noilor Imperiali! Nu vă mai lăsați mani_pulați, că au trecut deja 35 de Ani de la prăbușirea odiosului Imperiu Sovietic! 🔔😷😭🤥🛎️
O versiune upgradata?deoarece si Ludovic orban si a anuntat candidatura sustint de FD propriul partid si PMP partidul unde basescu are președinția onorifica deci multa influenta
Dl.N.Ciuca va fi presedintele Romaniei Om cu studii serioase , un trecut valoros , laudat in toata lumeà , Extrem de serios si un caracter desavarsit. Votam N.CIUCA . AMIN !!!!!
Rominiea are nevoie de Doamna Maia Sandu 🇲🇩🇪🇺🇷🇴
Dar dintre cei pe care ii avem?
@@statiadezorientarii Nici unul,parerea mea ..Un salut.din Italia 🇮🇹🇪🇺🇷🇴🇪🇺🇲🇩
@@nicunicusor6505 Merge sigur și E. Lasconi!
Simion e o gluma si atat
După mine Șoș și Simion au șanse mici de a intra în turul 2 din cauza controverselor și scandalurilor în care sunt implicați, dar și din cazua extremismului.
Elena Lasconi, deși pare favorizată de o bună parte din tineret, cred că felul ei mai „light” de a se prezenta în campanie nu reușește să îi convingă și pe alegătorii mai în vârstă și pe cei din mediul rural.
Geoană, deși are un trecut controversat, experiența sa la NATO și imaginea sa nouă de independent ar putea să convingă pe tineri în ideea că el ar reprezenta răul cel mai mic, dar și pe cei mai în vârstă care l-au susținut și în 2009.
Iar Ciucă și Ciolacu cred că au mai mari de a ajunge la Cotroceni, dat fiind faptul că ei fac parte din partide vechi cu un electorat mai mare față de restul, chiar dacă ambii au avut multe momente pe puțin spus penibile în activitatea lor.
Asta cam asa este, cel putin in cazul SOS, au sanse mici spre nule, motiv pentru care nu avea rost sa discut despre candidata lor. La AUR lucrurile stau altfel, pentru ca saracia si nivelul redus de educatie al multor persoane imping spre a sustine acest partid pentru promisiunile lor..promisiuni de altfel ce e evident ca sunt doar ineptii.
In cazul Elenei Lasconi, total de acord, are o abordare mai light, dar sa vedem ce se va intampla avand in vedere ca abia a inceput oficial campania electorala.
Geoana sigur este raul cel mai mic iar noi intotdeauna am mers pe varianta “alegem raul cel mai mic”, din pacate. Dar totusi, decat sa avem un Ciolacu sau un Ciuca sau mai rau Simion, asta e o varianta ce prezinta o oarecare stabilitate.
Da, in cazul ultimilor doi mentionati au mari sanse doar datorita partidelor din care provin..dar ei ca si candidati nu sunt tocmai cele mai stralucite alegeri posibile. Aceste partide au dat candidati mai capabili cu alte ocazii
@mihai_blu , din ce inteleg ai pus botul la minciunile AUR.
Hai sa o luam punctual.
Cand te duci la angajare iti pui CV-ul pe masa si discuti pe experienta ta. Functia de la NATO este evident ca a fost politica si este stiut asta, dar experienta este una capatata ce altii nu o au. Cat despre capacitatile diplomatice (un punct cheie in cazul unui presedinte ) Geoana le are pe deplin.
Istoria lui din PSD este foarte controversata si stim asta, dar ca orice om este supus evolutiei, iar el se pare ca a evoluat mult si s-a desprins de acele mentalitati vechi. Poate ma insel dar asta arata si mie unul imi ofera mai multa incredere decat Simion.
Ca sa spun despre Simion..am avut ocazia sa discut cu cineva care a avut de a face cu el la miscarea 2012, daca stii la ce ma refer..si atunci impingea oamenii din multumime, oameni care ce sa vezi chiar credeau in unionims. Acest hulingan ca altfel nu poate fii numit, nu cunoaste atributiile presedintelui si minte lumea care de asemenea nu stie ce atributii are presedintele ca da el apartamente la pret de nimic. Daca ati stii ce poate face si ce nu un presedinte ati intelege de ce spun ca sunt minciuni.
Nu exista sa oferi case si apartamente sub pretul pieței pentru ca acele locuinte sunt construite de firme de constructii ce trebuie sa castige si sa supravietuiasca. Nu poate da ordonante un presedinte sa le impuna sa nu faca profit. Si daca ar fi sa luam in calcul niste subvenții de la stat pentru aceste firme, cine le plateste ulterior? Oamenii. Hai sa nu mai punem botul la aceleasi minciuni rusesti 👌🏻
@@statiadezorientarii ce treaba au casele lui Simion cu rusia??
@@statiadezorientarii Lasconi promite respectarea referendumului cu 300 de parlamentari 🤣 La fel ca si ineptiile cu eliminarea pensiilor speciale.. Toti promit lapte si miere doar sa fie alesi si apoi nimic.. Ba ca sunt blocati ba ca nu e constitutional..
Televiziunile sunt cumparate
Sunt cumparate de catre?..
Waww auzi întrebare de către cine ? Alooo cum nu ști că partidele își cumpără fiecare tv lor care ii susțin eu nu mai dau exemple decât ca ar rebui sa fiți mai atenți și la candidați și la tv de care ii sustin 😂😂😂😂
Ciolacu cu nivelul lui de pregatire , să rămână la șef de partid.
Rominia trezestete
🤔🤔
Rominia? Ce e aia?
E ne clar la voi in tara ce tine de candidati,dar dupa cate inteleg mircea geoana poate castiga are experienta dar depinde ce promite care sa imbunatateasca situatia din tara, si atunci mai clar va fi. Dar daca sincer parca nici unul nui prea bun parca sunt neclari, Maia Sandu ar face față
Dar Eu Votez Pe Mircea Geoană
Calin Georgescu presedinte!! Are toate sansele sa reuseasca, chit ca este independent.
Pacat ca nu are expunere suficienta
Oricum Geoana este al doilea candidat PSD 🤦🏽♂️
Nu avem nevoi te asemenea președinte
Cei cu pregatire diplomatica sunt:Cristian Diaconescu, Calin Georgescu si Mircea Geoană.Dragi români,alegeti presedintele de tara din cei enumerați!✌️
Un bun preşedinte Cristian Terhes
hadieti sa nu votam cu oameni care nu au sanse, pentru ca asa ii favorizati pe cei care nu merita sa castige
Nu ii vrea poporul
Poporul va trebui sa aleaga unul, alegeti intelept
Dl. Calin Georgescu 🙏
hadieti sa nu votam cu oameni care nu au sanse, pentru ca asa ii favorizati pe cei care nu merita sa castige
Din punctul meu de vedere Calin Georgescu va castiga! Sunt mii de romani ce il voteaza doar ca nu fac parte din partide de aceeaia nu se stie!
Votul Meu Este Călin Georgescu Președintele României Și O Schimbare Are Mare Nevoie România De Azi Fraților Doamne ajută la toată lumea și la copiii noștri și la nepoțiii noștri amin 🙏🙏🙏
Va respect decizia, dar credeti ca are sanse reale? Un vot catre un candidat care nu are sanse reale este o sansa in plus pentru o nulitate
@@statiadezorientarii confirm :)) Am votat reper la europarlamentare , cam degeaba pana la urma..
@ionutpaul13 La asta ma gandesc si eu. Sunt de acord ca sunt multi candidati buni, dar din pacate fara sanse.
@@statiadezorientarii Asa ar trebui sa functioneze democratia. Sa putem vota fix ceea ce ne dorim, cu siguranta totala, nu ceea ce "are sanse".
Ar fi buna o reforma electorala spre un sistem electoral de reprezentare proportionala in sensul acesta.
Vorbim strict pe cifre. Sa dai votul tau unui candidat pe care amandoi il consideram bun dar nu are efectiv sanse e un vot aruncat in van @hartingtherealone
Există posibilitatea ca in turu 2 să ajungă simion cu ciolacu. Cel mai probabil va fi un fel de Iliescu vs vadim varianta 2024
Cam asa ceva, si da din pacate exista si varianta asta. Care e raul cel mai mic in cazul de fata?
@@statiadezorientarii Top 10 cele mai grele intrebari ale universului.
Analizand totusi, mi se pare ca acest conflict ar fi mai apropiat decat Vadim vs Iliescu. Simion, chiar daca nu detine cultura pe care parea sa o aiba Vadim (sa fim seriosi, omul avea o educatie in spate), nu este la fel de extrem ca el, cel putin in mod public, lucru ce i-ar putea conferi un avantaj, castigand astfel mai mult electorat din zona celor indecisisi, pastrand totusi avantajele principale pe care le avea Vadim, mizand pe disperarea oamenilor.
Cred ca un Sosoaca vs Ciolacu in schimb (Doamne fereste), ar fi mai asemanator cu Vadim vs Iliescu, desi, in acest caz mai ales, Vadim mi se pare net superior Sosoacai, care, cel mai probabil, ar obtine un procent mult mai mic in turul 2 decat Vadim in 2002, chiar daca reuseste sa ajunga acolo.
@@langolier1792 Mitraliați, repet dacă ajunge vreunul din aștia 2 care zici sau aruncați in șanț pe orice DN este prins! Asta mai ales de acei tiriști și nu numai cărora li s,au dublat polițele RCA cu japka chiar și celor fără nicio daună comisă cu mașina asigurată! Acest sistem de japkă e valabil pt măgari nu pt oameni!!
Văd că ai început cu Geoană, însă nu e suficient să câștigi alegerile prezidențiale; ai nevoie și de susținere în Parlament, altfel nu va putea realiza nimic. Ar fi doar un trofeu personal, ca să zic așa.
Am considerat o ordine aleatorie, nu este cu vreo intentia de a induce vreo idee cuiva
Din contra! Date fiind atributiile presedintelui si obligatia constitutionala pe care o are spre a fi complet obiectiv, indiferent de partid (motiv pentru care atunci cand sunt alesi, noii presedinti sunt exclusi din partidele ce i-au propus la Cotroceni), alegerea unui independent ar face mult bine, dat fiind faptul ca, fara a fi legat de vreun partid, un candidat independent ar putea face mult mai usor treaba cu orice formatiune politica din tara, in functie de calea pe care acesta o considera dreapta.
Mai departe, depinde de candidatul independent respectiv (nu neaparat Geoana), cum abordeaza aceasta situatie.
Niciodată nu se spun mai multe minciuni decât în timpul războiului, după vânătoare și înainte de alegeri. (Otto von Bismarck)
Votul meu este Calin Georgescu, restu la gunoi, ,
Va dati seama ca din pacate nu are sanse reale? Practic favorizati un alt candidat ce nu ar fi de dorit sa castige
Mircea Geoană Sau Marcel Ciolacu
Sa vedem cine va " castiga " drumul spre JILAVA 😂😂😂😂
Drumul spre jilava va fi a lui SIEMION + SOSOANCA DAAAAAA ACESTA ESTE. ADEVARUL SE VEDE FFF BINE CA EI SANT EXTRRMISTII TRADATORI PUTINISTI AI ROMANIEI IN REST JUSTITIA SASI FACA TREABA CORECT SI BINE 🤮🤮🤮😱😱😱😱👹👹👹👹👹👺👺👺👺👺👺👺
Drumul spre JILAVA îl va lua SIEMION CĂMATARU ARE FFFF MULTE PROBLEME DE REZOLVAT CU ACEASTA CAMPANIE CARE DIN PACATE ARE PROBLEME FFFFF MARI SI CU ACELE CASE PROMISE SI LUAREA DE MITĂ ( CAMATĂ ) ETC DECI REPET SIEMION PLUS SOSOANCA EI AMĂNDOI AU FACUT SI FAC IN CONTINUARE EXCROCHERII NUMA SA AJUNGĂ LA PUTERE MAI SANT DAR VOM VEDEA DACĂ CINEVA VA FACE DEZVALUIRI DESPRE CEI CARE SINCER AU FURAT VĂNDUT ACEASTĂ TARĂ 🤮🤮😱😱😱👺👺👺👹👹
Eu votez Simion, vreau sa vad cum ar fi el președinte😂😂😂
Sper ca glumesti. E ca si cum ai vrea sa vezi cum innoata un peste pe uscat..
@@statiadezorientariiNu, voteaza PSD in continuare..
@@statiadezorientarii geoana al tau are 11% hahhaha. Simion are 19% si intra in turul 2
Rațiunea lui Ciolacu, determinarea lui Simion, entuziasmul lui Lasconi, experiența lui Geoană...asta trebuie să aibă președintele ales :))))
Deja ne dorim mai mult decat se poate 😂
Simion să mai astepte vreo 8 ani ,e prea crud.Ciucă,nu ar putea guverna decât prin conducere militară,are chestia asta in sange.Ciolacu om din popor ,are experiența traiului celor mulți, cu ajutorul unui guvern de marcă, ar reuși să schimbe multe neajunsuri.Vezi exemplu Trump,schimbarea tuturor serviciilor,concedierea masivă a parazitilor din ministere ,dispariția ONG-urilor,legi, ordonanțe in sprijinul romanilor pt.un trai mai ușor .Îl votez,am incredere că va lua exemplu de la americani,ne trebuiesc oameni noi in toate punctele de conducere.
va respect decizia, daca asta considerati ca este cea mai buna
discurs simplu ....candidați deja vînduți ...candidați ușor cumpărabili ATENȚIE străinii plătesc bine
Eu Zic Ca Mircea Geoana
pai ce realizari are lasconi in administratie? ni le zici sau numa ne aburesti? in general, ne zici ceva concret despre candidati sau numa barfe?
Prietenul meu frustrat, poti sa te informezi si singur daca consideri ca nu iti ajunge informatia oferita. A fi primar inseamna experienta. Invata in primul rand sa te adresezi politicos si fara un limbag agresiv si dupa aceea poti spune punctual ce te nemultumeste, sau daca ai nevoie de lamuriri suplimentari. Multumesc, o zi buna!
@@statiadezorientarii ce a fost nepoliticos in comentariul meu? ti-am spus direct ce ma nemultumeste si care e parerea mea despre continutul tau, avand in vedere concurenta ta de pe platforma asta pare ca esti in plus, prietene :)) si sa spui ca Geoana candideaza ca independent e cel putin naiv daca nu nociv. Mult noroc la prostit lumea pe internet, nu e la fel de usor ca in televiziune...
@@doxbogdan8801si banuiesc ca tu voiai sa votezi cu Sosoaca, nu ? 🤣🤣
Eu cred ca lupta din turul 2 va fi intre Mircea Geoana si Elena Lasconi. Intre ei doi, nu stiu cui i-as da votul, ramane de vazut. Poate vedem si o dezbatere fata in fata!
Asta ar fi cel mai interesant. Personal mi-ar placea sa o vad si acum intre candidatii care chiar emit pretentii
Dar cine @mihai_blu ?
Nu merita nici unul sa.ajunga in turul doi amandoi sunt doar barfitori si atat
Nu cred ca cei doi Mircea Geoana si Elena Lasconi sa ajunga in turul doi,uitativa atent ca cei doi se pricep foarte mult la critici si barfe,nu vorbesc nici unul de un proiect de presedinte pentru ca ei cred ca merge si asa
@@operagiustopi168 Intr-o Romanie in care suntem pusi sa alegem raul cel mai bun de 35 de ani, cam cei doi se incadreaza acolo. Tu pe cine vezi in turul2?
Calin Georgescu
Ciolacu si Simion or sa intre in turul doi. Iar Simion o sa castige.
Speram ca nu totusi, ar fi un dezastru ca un huligan fost ultras in galeria stelei sa conduca o tara
@statiadezorientarii Si daca ar castiga Ciolacu nu ar fi un dezastru mai mare? Asa de batuti in cap suntem, sa votam aceleasi partide care ne-au distrus tara si viitorul de ani de zile..
Diana i-o Ano ivi sosia ava l❤
Scrieti la fel de frumos ca persoana pe care o sustineti 🤗
EU,VOTEZ GEORGE SIMION CU MULTA ONCREDERE!
Bravo..nu mai spuneti nimanui
De unde atâta competenta la Elena Lasconi?Nu depășește nivelul de primarita.Toti care au fost primari ca Iohannis vor si președinți de tara
Lasconi pare o candidata ok
Ar fi foarte amuzant sa ajunga cumva Sosoaca presedinta totusi
Lasconi?? Vanzatoarea de wc-uri? hahhaha
Mai bine Simion , un huligan mincinos si interzis prin alte state, nu Razvan?
ar fi mișto dacă al tău conținut în astfel de situații, nu ar fi biased. sunt binevenite astfel de materiale și în același timp, nu contest dreptul tău la opinie deschisă - dar spun că dacă rolul tău era strict să informezi asupra profilelor unor candidați, ar ajuta cu atât mai mult să nu fii părtinitor.
Foarte corect, sunt perfect de acord. Dar nu poti sa ascunzi mizeria sub pres si sa lasi lumea sa creada ca e curat.
Vota Elena Lasconi cea mai competenta Votati impotriva ciumei rosii ti
👌🏻👏🏻
Votăm Cu plăcere George Simion omul viitorului chiar dacă l ați vorbit de rău noi votăm AUR
Noi adica dvs si familia dvs. Un huligan pornit din galeria Stelei sa ajunga sa conduca o tara, de asta avem nevoie?
Având in vedere că partidele de dreapta au urcat în popularitate in Europa, si din cauza că românii isi doresc ceva nou care nu s-a tot repetat anii la rând, cred că îl vom vedea pe Simion în turul doi si e posibil și la Cotroceni
Asta din pacate ar fi o nenorocire. Poate totusi lumea nu e asa spalata pe creier sa duca o nulitate la Cotroceni. Nu o sa vb despre cat de rele sunt partidele de dreapta, dar el ca si om este ca o masea stricata
Eu votez Simion, vream case la sun 30k.
Bravo @impulsx7835 asta-i spiritul, nu conteaza cati suntem important e sa fim prosti ❤️
@@statiadezorientariice te face să spui ca este o nulitate? Cred ca ai ales un cuvant prea dur si mult prea subiectiv
Princiile, valorile si ideologia si mai ales faptul ca nu stie ce poate face si ce nu un presedinte. Pe langa asta am avut neplacerea ca cineva din familie sa il cunoasca personal si sa interactioneze cu el
Bun găsit tuturor aspiranților la politică! 😂 După ce v-am dat binețe tuturor, în continuare voi intra în subiect, numai pentru Cei Curajoși 🤭 Mirciulică este favoritul unei părți din așa-zisa Lume Nouă, a americanilor! 🥴Nu joci corect, stimabile! Dispar Informații după Informații! Cui Slujești? Cine te plătește pentru ceea ce faci: dez_orientezi oamenii?! 👾 Mama ta știe ce faci?! 🤣
Se pare că dezbinarea este la "ea acasă", ceea ce dovedește că începem să gândim cu propriul creier 👏 Cum sunt mulți născuți în vremea dominației sovietice, iar accesul la informații reale, coerente și de substanță era teribil de restricționat de cei aflați în umbra puterii acelui timp, poate veți găsi răgaz pentru o aprofundare atipică a acestui domeniu extrem de volatil, dar cu efecte dramatice în viața reală! Ceva similar cu ce experimentăm acum s-a întâmplat și în 1945, când au fost "primele alegeri democratice" din România, dibaci orchestrate de puterea sovietică... 🦾 Am ascultat prezentarea lui Mircea Geoană și, brusc, mai multe informații despre acest personaj "s-au bulucit". Vi le supun atenției. Când a mai candidat la prezidenție împotriva lui "trăiți bine", Mirciulică A Fugit la Washington, dacă își mai amintește cineva... Apoi a primit o funcție importantă în NATO, ulterior recompensată cu o înaltă distincție a acestei fosile istorice. Acum candidează iar, deși fața sa nu arată prea bine... Chiar se prezintă foarte dubios. Or fi oarice mustrări de Conștiință?! Ar fi foarte bine să le aibă, că nu slujește Poporul sau Țara. Nici măcar propriilor interese, după cum se vede 😔 Se spune că Istoria Se Repetă, dar cu alte personaje. În 1945 eram sub cizma sovietică. Acum suntem sub "ocrotirea N-AȚ(i)O Ție, Dă-mi-o Mie"😢 Deci, Mirciulică este favoritul americanilor, nu credeți?! Se pare că aceștia au un interes deosebit pentru Acest Teritoriu! Bine, ei vor totul din lume, nu doar Lumea a Veche, doar cei din europa (litera mică nu-i o glumă), le mănâncă din mână celor din Lumea Nouă 🥴🔔
Interesant! Am postat deja 2 comentarii, care nu mai apar... Se pare că nu sunt foarte pricepută la postat. Mai fac o încercare.
in urmă cu 100 de ani, Woodrow Wilson, fostul prezident american, visa o singură europă (litera mică nu-i din greșeală!) unită (!) pe model american: 1 parlament, o limbă unică, o monedă unică etc. Ceea ce pare normal, dacă ne uităm la Harta actualei Americi: departajarea statelor pare ca trasă cu rigla 😂
Deci, după căderea imperiului sovietic, Unica Forță Mondială a rămas SUA! Corect?! Da. Dar incomplet. Deoarece, în spatele SUA este Cel Mai Mare Imperiu Planetar: cel britanic. Doar actuala SUA a fost colonie engleză, populată de emigranții săraci din " lumea veche"= o parte din strămoșii actualilor europeni. Că altă parte făcea politica imperiilor coloniale ale vremii 😅
Acum Idealurile Popoarelor din Bătrânul Continent s-au dizolvat într-unul singur: aplicarea politicii unei părți din SUA. Doar în perioada 1949-1952, SUA au pompat + 12 Miliarde de Dolari în Europa distrusă de al doilea Război Mondial. De unde or fi avut atâția bani, când Lumea Întreagă Mergea în genunchi, după distrugerile masive din război?!😅 Ce mai contează?! În Franța, Germania, Austria, Croația etc Moneda Euro Este Oficială!! 🥁📯🦾
Elena Lasconi
👌🏻💪🏻
VOTAM AUR
Votam tu cu cine?
@@statiadezorientarii votam aur
Geoanaa 💪🏻
👌🏻👌🏻
Maria, de ce vorbesti urat?
@@Maria-e1q7cși ? Ai primit casa cu 35.000 de ruble …pardon euro?
Cam asa se pare, a dat avansul 1€ 😂
@@statiadezorientarii si tu vad ai un fiu bulangiu. chiar imi este mila...
Geoana
Are sanse destul de bune ce e drept
@@statiadezorientarii are 11% hahahha
Sper doar ca sa nu se retraga Ciolacu de la canditatura si sa ii lase locul lui Geoana , astfel e evident cine ar castiga... Altfel Lasconi chiar are o sansa
Daca nu se retrage s-ar putea ca lupta finala sa se dea intre Ciolacu si Geoana..
la toti le ai bagat limba in ureche numai lui simion nu
Ma scuzi ca nu suport un huligan mincinos interzis in Ucraina si care a pornit din galeria Stelei ca ultras
de ce ai pus o coroană în thumbnail? Are legătură coroana aia de aur cu republica asta bananieră așa cum are legătură ordinea cu haosul!
Toti se bat pentru coroana..fiecare face ce vrea cu ea apoi din pacate
@@statiadezorientarii fain spus
Kelemen Hunor va fi presedintele Romaniei ❤❤❤
Nu vreau sa fiu rau, dar populatia Romaniei este majoritar maghiara?😅
@@statiadezorientariiLa cati candidati sunt, cred ca UDMR are cele mai mari sanse din istorie sa intre in turul 2 :)))
Ma pun pe invatat imb Ungariei :)))
Diana Sosoaca. Punct
Singurul om politic cu autentic vertical, inteligent, pregatit, puternic, strateg și vizionar cu un plan PENTRU ȚARĂ, care merită încrederea și votul meu, este Diana Șoșoacă!
@@gabrielamaramures289 SCUZE SOSOANCA NU ESTE OM POLITIC POATE AI VRUT SA ZICI FEMEIE POLITICA DAR ATENTIE EA A LUCRAT ASA ZICE EA CA AVOCATA DECI CE ZICI SE PUPĂ AVOCATURA CU POLITICA TE INTREB SINCER SI MAI E CEVA FFF IMPORTANT ACESTA FEMEIE EXTREMISTA PUTINISTA NU ARE O FAMILIE INCHEGATA POATE NU ESTI INFORMATA CORECT EA A VUT PANA IN PREZENT 5 BARBATI SI DIN PACATE PENTRU EA ACUM E SOLO CE ZICETI MERITA SA FIE ALEASA PRESEDINTA RO ATATA TIMP CAT EA NU ARE O FAMILIE INCHEGATA PLUS CA DIN TOT CIRCUL PE CARE IL FACE NON STOP WAWW FEREASCANE DUMNEZEU DE O ASA INDIVIDA SA AJUNGA SA CONDUCA EA ROMANIA REPET EA ESTE CU RUSIII CU PUTIN INFORMEAZATE SI DUPA SA IEI DECIZII PRIPITE 🤑😝🤮🤮🤮🤮😱😱😱👹👹👹👺👺👺👺👺👺👺👺👺
🤣🤣🤣
Fereasca dumnezeu 😂
Fratilor va ti gindit la fostul ministru de externe Cristian Diaconescu
Ce legatura are acesta in contextul de fata?
Sunt sigură că domnul Simion că e foarte bun aur că și eu dacă amintesc dar dați mi sub ele a furat banii credeți mă n a făcut nimic ce nu contează pentru el
Traducere in romana, te rog?
Sunt sigur ca domnul Simion ar intelege ce ati spus 💪🏻
😂❤️
nu mai continua nici unul nu va ajunge la Cotroceni
Cu siguranță o să ajungă o duduie ca tine😂😂😂
Si ce facem doamna fara un conducator?😂
Hahaha 😅😂
@@statiadezorientarii cine-i mai dă pomeni electorale la pensie ? Asistații sociali care toată ziua stau cu mâna întinsă. De tineri nu vorbește nimeni.Parca am fi o țară de pensionari.
@claudiugabriel8211 cam asa este cu pomenile si de tineri nu mai zic. Poate totusi multi tineri nu inteleg importanta si impactul acestei nepasari
Mircea Geoană e cel mai bun. Un om pregătit, deștept, cu multă experiență în diplomație.
Cam asa este, dar nici Lasconi nu e departe 😅
Cu fața aia de ora închiderii, Mircea Geoană chiar se potrivește unei Noi Românii!! Cât despre așa-zisele rezultate în poli_tichia internațională, hai să fim serioși, bine?! Că n-a făcut decât să parafeze ce s-a hotărât în Washington, "noua Moscovă" după căderea imperiului sovietic. Stați cam subțire la capitolul cercetare dincolo de sticla Tv, dragi compatrioți! 🥱🕯️ Hai, poate vă faceți timp pentru alt_fel de informare, ce ziceți? Noi acum "visăm" ce-a decis prezidentul Woodrow Wilson în urmă cu 100 de ani: o europă (litera mică nu-i o eroare, că este foarte potrivită cu tot ce se întâmplă a_co_lo...👾) pe modelul american: un singur parlament, o singură limbă, o monedă unică etc. Se cam întâmplă astea, nu-i așa?! Pentru cei curajoși, o invitație specială. Google, Rezerva Federală Americană istoric+ prezidenți asociați acestui Stat în Stat, asemeni Vaticanului. Că tot veni la lumină (!) un membru al clubului de la Roma, căutați Informații despre "gândirea de tank", pe model american a acestui club elitist 😷 Doar și Mugurel Isărescu este membru al clubului de la Roma și, cf. indicațiilor primite (cine mai știe de unde?!), în timp ce ține jos de tot Moneda Națională, Permite Vânzarea de produse+ servicii într-o struțo-cămilă inventată (euro= erou anagramat, nu-i așa?!). Se pare că nu mai contează că ROMÂNIA ESTE STAT INDEPENDENT și SUVERAN, cel puțin în vorbe... Nu vă a_miroase A Trădare?! Hai, îndrăzniți să "vă uitați pe sub fustele politicii dâmbovițene", că acum ora exactă se dă din SUA! Trecu vremea Vienei Feudale, a Stambului Otoman, a Moscovei Roșii de sângele nevinovat, vărsat gârlă la Noi... Oare pentru asta au fost trimiși la moarte, în Numele Țării, Milioane de Români?! Ei Au Făcut SUPREMA JERTFĂ PE CÂMPURILE DE BĂTAIE PENTRU ÎNTREGIREA NEAMULUI. Și pentru O Viață Demnă A Urmașilor Lor. Adică, Nooi Tooți! Închideți ochii fizici, Respirați și Gândiți cu Inima. Decideți Pentru ca Urmașii Noștri Să Nu Devină Sclavii Noilor Imperiali! Nu vă mai lăsați mani_pulați, că au trecut deja 35 de Ani de la prăbușirea odiosului Imperiu Sovietic! 🔔😷😭🤥🛎️
O versiune upgradata?deoarece si Ludovic orban si a anuntat candidatura sustint de FD propriul partid si PMP partidul unde basescu are președinția onorifica deci multa influenta
Nu prea are sanse real vorbinf..
DIANA SOSOACA PRESEDENTE ROMANIA❤❤❤❤❤❤❤
MOLTO INTELLIGENTE!!!
Sper că glumiți, stimată doamnă !
Geoană Mircea ,președinte. ❤
Cu siguranta niciodata presedinte 😅
@Maria-e1q7c , lasa propaganda ruseasca cu SOS, ca nu are sens aici. Multumesc!
Dl.N.Ciuca va fi presedintele Romaniei
Om cu studii serioase , un trecut valoros , laudat in toata lumeà ,
Extrem de serios si un caracter desavarsit.
Votam N.CIUCA .
AMIN !!!!!
Asa sa fie daca spuneti dvs 😅
Geoana